marți, 1 decembrie 2009

Coposu, Ana Pauker şi delirul lui Tismăneanu

I-am cunoscut, într-un context destul de greu de explicat pe scurt, atât pe Vladimir Tismăneanu, cât şi pe tatăl său. Era prin anii 70. Mi-au provocat repulsie, amândoi. Nu-mi plac nici fanaticii, nici oportuniştii, nici prefăcuţii. M-am reîntâlnit cu el, indirect, când făcea cartea-interviu cu Ion Iliescu. Ştiu cât s-a codit fostul preşedinte s-o facă. A acceptat, deşi era conştient ce va urma, cum se vor ridica la luptă "intelectualii", "instanţele morale". Credea că Tismăneanu s-a schimbat. S-a înşelat.
Acum citesc cu oroare şi cu un sentiment de scârbă absolută un post pe blogul lui, cu un atac jegos la adresa lui Crin Antonescu şi a lui Mircea Geoană: "In realitate, la acest moment istoric, Crin Antonescu este reincarnarea colaborationistului tradator Guţă Tătărăscu, Mircea Geoana este nevolnicul boier de serviciu al comunistilor, afabil, cinic si fara vertebre, Petru Groza, iar Dinu Patriciu este o combinatie intre Ana Pauker, Teohari Georgescu, Dej si comandantul trupelor sovietice de ocuptie, gneralul Susaikov. Timpurile s-au schimbat, insa."
După care urmează o limbă în curul lui băsescu, de care n-ar fi fost capabil nici cel mai slugarnic slugoi din ţara asta, care nu de slugoi a dus lipsă: " Traian Basescu este purtatorul de cuvant si de drapel al fortelor pro-occidentale liberal-conservatoare, al centrului-dreapta dintr-o Romanie care face parte din NATO si UE. Mircea Geoana nu trebuie sa-si faca iluzii: autarhia comunista nu poate fi reconstituita, iar la Washington, Paris, Londra si Berlin situatia din Romania este binecunoscuta. Alegerile vor fi examinate cu acuratete, obiectivitate si rigoare, spunandu-se ce trebuie spus despre imensele manipulari practicate de coalitia Grivco. Orice ar crede nostalgicii după era liniştii desăvârşite, deci neo, cripto si para-comunistii, URSS nu mai exista. Comunismul a murit in Europa."
M-am amuzat citind răspunsul inteligent şi ironic dat de Alin Ionescu, pe voxpublica, unui om, Tismăneanu, care a deraiat moral şi care nu mai are simţul măsurii. "Imaginaţi-vă preţ de cîteva secunde acestă scenă: Corneliu Coposu şi Ana Pauker stînd pe marginea unui pat de puşcărie, el decojind o portocală din care-i oferea felii, ea strîngîndu-şi părul la spate, în timp ce discutau lejer despre marxism, politică, viaţă! Nu-i aşa că istoria e tare ironică şi nu un joc de-a alba-neagra-comunistă-anticomunistă, aşa cum cred cei care au făcut cursul scurt de anticomunism la Şcoala Superioară de Vară “Jdanovescu”. Seniorii istoriei sînt cei care ştiu să discute; cei care se pricep să înjure sînt juniorii ei."
Asta e România, cu buboaiele ei purulente, cu tot.
PS: EvZ a luat-o urât de tot pe arătură. Că traian băsescu a reuşit să încaiere pe toţi cu toată lumea, e una. Dar ca un jurnalist, referindu-se la colegii lui care îşi permit să nu fie de acord cu traian băsescu, scrie asta, e deja prea mult: "În cazul victoriei lui Geoană, media controlată de cleptocraţia autohtonă va deveni un pericol pentru democraţie şi libertatea de expresie. Pentru că presa, chiar şi atunci când o putem defini drept „liberă”, nu este, în mod obligatoriu, de partea democraţiei. Dimpotrivă, ea poate fi la fel de nocivă ca şi poliţia politică. Să ne aducem aminte că Tribunalul de la Nurnberg a condamnat la moarte un ziarist: Julius Streicher, proprietarul şi publicistul săptămânalului „Der Sturmer”.Streicher n-a fost militar şi nu a luat parte la planificarea şi executarea Holocaustului, dar, arată Tribunalul de la Nurnberg, prin articolele şi scrierile sale „a infectat minţile germanilor”. Cel condamnat n-a fost doar agent al regimului dictatorial al lui Hitler. „Der Sturmer” a apărut încă din 1923 şi, timp de zece ani, funcţionând într-un regim democratic, a pregătit ascensiunea naziştilor la putere."
Ce vrea să spună şi slugoiul ăsta? Îşi ameninţă colegii? Pregăteşte opinia publică pentru represalii împotriva celor care se manifestă împotriva unui scelerat, care, dacă va câştiga alegerile, va arunca ţara în haos?

2 comentarii:

ancaf spunea...

nu am citit - nu citesc in general - tampeniile unor editorialisti din ev. zilei. dar ma bucur ca am citit bogul dvs. nu imi vine sa cred. referirea la tribunalul de la nurnberg este absolut sinistra!!!
ps
il votez pe geoana desi e ultimul lucru pe care imi doresc sa-l fac. asta este! dar astia sunt in stare, in dementa lor, sa ne omoare si clipele noastre libere, sa ne organizeze viata in totalitea ei, sa ne amendeze orice gest public sau privat.

Desmond spunea...

Nu o fi fost Guţă Tătărăscu exact întruchiparea principialităţii, însă după guvernul lui s-a atins vârful din 38. Iar ca tânăr subsecretar la Interne i-a cam dezumflat pe tovarăşii lui Tismeneţki la Tatar Bunar. Depinde de perspectivă şi de vremurile istorice. Volodea a fost lector cu propaganda, parcă, pe la municipiu. Cu radacini parentale sănătoase, ilegaliste.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...