duminică, 6 decembrie 2009

Greul abia începe

Ce are Geoană pe agendă? Una bucată criză economică, una bucată criză politică, multiple crize sociale, una bucată criză morală, şi un sistem ticăloşit de băsescu până în adâncul lui. Nu are timp de sărbătorit. Este timpul construcţiei încrederii, şi al reconstrucţiei speranţei.
Anul viitor va fi un an de groază în economie. Se profilează o criză a datoriilor publice şi private. În 2010 se va deconta prostia economică a ultimilor cinci ani. Reformele vor fi dureroase. Mircea Geoană trebuie să fie un foarte bun comunicator, să explice fiecare pas, fiecare decizie, fiecare reformă.
Sper ca PSD să înţeleagă că i se oferă o unică oportunitate de a demonstra că e un partid reformat, european, modern, democratic, că se va descotorosi de baronii nesimţiţi, şi va renunţa la "feudalism".
Mă bucură faptul că România, dintr-o fericită întâmplare, s-a dotat cu un politician de caracter: Crin Antonescu. Este un succes nesperat, credeţi-mă! Sper să-l valorifice mai bine. Eventual în fruntea Senatului.
Sigur, zilele următoare impresiile se vor mai decanta, capetele înfierbântate se vor răcori, şi vom putea judeca şi noi mai raţional şi mai aşezat.
PS: traian băsescu insistă să-şi clameze victoria. Ce speră? Că serviciile lucrează pentru el?
PPS: Mi se pare mie, sau Ion Iliescu a învins în lupta cu traian băsescu?

4 comentarii:

Matilda spunea...

Băsescu a luat dublă bătaie : de la Crin Antonescu şi, aşa cum spui, de la... Ion Iliescu !

Karakas spunea...

Cei mai buni conducatori peste tot in lumea asta sunt "aparatchiks". Indiferent ca e capitalism sau comunism. Nu poti sa apari dintr-odata pe un cal vopsit si sa te dai Mesia.

Adrian Năstase spunea...

PSD nu se poate descotorosi de baronii nesimţiţi, pentru că ăia-i sunt finanţatorii. Iar fără finanţatori, ar ajunge pe bancă în Cişmigiu, lângă PNŢCD.

Lulutza spunea...

Disperarea e imensa. Vezi contractele incheiate in ultimele saptamini. Astia sint din aia care incendiaza grinele, otravesc fintinile, lasa doar pirjol in urma. :(