La Copenhaga, obişnuitele cete de "demolatori" s-au dat în spectacol, în timpul unei manifestaţii în sprijinul ţărilor celor mai sărace, care sunt şi cele mai afectate de schimbările climaterice. Nu cred că vitrinele sparte în Danemarca vor ajuta în vreun fel pe amărâţii din Bangladesh, spre pildă.
Acum, cinstit vorbind, Conferinţa asta de Copenhaga este la fel de perfect iutilă ca şi precedenta, de la Kyoto. Pentru un fapt foarte simplu: deşi schimbările climaterice sunt o realitate(şi nu se reduc la "încălzirea globală"), fenomenul are cauze multiple, unele dintre ele greu de abordat acum, cu tehnologiile şi cunoştinţele de care dispunem.
Sigur, a face şi puţinul ăla pe care îl facem acum pentru a corecta unele dintre dezechilibrele din natură este un lucru bun. Dar de departe insuficient. Şi nici nu vom face mai mult până nu ne vom schimba modul de viaţă. Lucru extrem de greu. Toţi suntem adepţii religiei "progresului continuu". Mă tem că "biserica" asta e pe cale să se dărâme. Ne place sau nu.
Sunt domenii în care progresul nu intră în coliziune cu interesul rasei umane, în ansamblul ei, nu-i pune în pericol existenţa. Sunt însă domenii care, dacă se vor lăsa conduse în continuare de "religia progresului", religie care are şi un însoţitor, "maximizarea profitului", atunci existenţa noastră va fi pusă grav sub semnul întrebării.
Principalul nostru inamic este individualismul, de fapt maximizarea lui, egoismul. Nu mai avem conştiinţa faptului că depindem unii de ceilalţi. Am pierdut sensul solidarităţii. Nu ne mai pasă de ceilalţi. Or, când este vorba de supravieţuire, efortul colectiv contează. Nu va exista un salvator care să pogoare din cer şi să ne "mântuiască". Aici nu există decât soluţii colective, pentru că sfidările sunt colective.
Nu faptul că noi consumăm o serie de resurse neregenerabile sau greu regenerabile pune probleme, ci felul în care o facem, adică iraţional, risipind. Putem începe de aici, de la modul în care folosim şi refolosim resursele. Adică, până la urmă, de la lucruri de bun-simţ, la îndemâna fiecăruia. A nu mai consuma nu este o opţiune, a consuma raţional, da.
De felul cum vor răspunde sfidărilor schimbărilor climaterice depind multe, inclusiv viitorul democraţiei. Deşi acum nu ni se pare evidentă legătura între democraţie şi schimbarea climei, ea există. Ţările cele mai afectate de schimbările climaterice sunt şi cele mai instabile politic şi acolo tentaţia totalitară este mai mare.
Mă tem doar că şi la Conferinţa de la Copenhaga va învinge ipocrizia şi măsurile convenite vor fi doar de ochii lumii, naţiunile puternic industrializate nu vor pune interesele ţărilor sărace înaintea intereselor lor. Şi nu vor face nimic, lăsând impresia că fac ceva. Asta e lumea noastră, în realitate. Şi nu se va schimba aşa uşor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu