duminică, 19 iulie 2015

De ce a respins Ciolannis Codul Fiscal?



Răspunsul scurt ar fi: degeaba! Pentru că, mai devreme sau mai târziu, Codul Fiscal va fi promulgat, indiferent de circul ăsta penibil, care ne face să părem și mai idioți decât suntem, ca națiune. Și, slavă Domnului, suntem idioți! 

Ar fi însă greșit să ne oprim aici cu constatările. Ciolannis știe că nu are ce face, și va trebui să-l promulge, după ce Parlamentul îl va retrimite spre promulgare. De ce a ales să-l respingă? Care sunt forțele care l-au împins să ia o decizie care-l costă deja foarte mult, în termeni de imagine publică și de încredere în capacitatea sa de a servi interesul național? 

Un prim grup de forțe sunt de natură externă. Eu nu m-aș grăbi să arăt cu degetul spre FMI, deși a mârâit și el-mai mult din solidaritate cu alții-la ideea reducerii TVA, în principal. Tartorul principal trebuie căutat la Bruxelles, via Berlin. Motivația Comisiei Europene este aceea că procesul de reducere de taxe și de impozite în anumite țări este ”dumping fiscal”. Și așa ceva nu este permis! Mai ales pentru că se pregătește, mai mult ca sigur, o fiscalitate unitară la nivel comunitar. Și interesul este pentru taxe și impozite mari, fără de care statele bogate ar avea mari probleme de ordin social. 

Țări precum Grecia, Bulgaria, România, Italia, Spania, Portugalia, nu mai au ce instrumente să folosească pentru a stimula economiile lor, câtă vreme nu mai pot folosi politicile monetare-dictate acum de Banca Centrală Europeană-iar transferuri, prin intermediul bugetului comunitar, nu se fac, deficitele, prin intermediul MTO-impus de Germania-sunt drastic limitate, deci adio dezvoltare prin împrumuturi, și tot așa. Ce mai rămâne?  Reducerea taxelor și impozitelor, pentru atragerea investițiilor străine. Sigur, metoda e cam dubioasă, dar alta nu e. 

Nu știu cât de cunoscută, în România, este intenția lui Mario Renzi, premierul Italiei, de a promova un ambițios proces de reducere a taxelor și impozitelor, ca o continuare a celui promovat de Berlusconi, în 2008, și anulat de omul Bruxellesului, Mario Monti, fost comisar european, ajuns premier în 2011, după ce Merkel a forțat demisia șturlubaticului premier italian, care i-a zis ceva de fizic, în stilul Bunga-Bunga! Și grecii, în felul lor, tot pentru impozite mici pledau, din motive aproximativ identice: relansarea economiei. 

Sigur că o astfel de evoluție nu convine apărătorilor Dreptei Credințe a Austerității. Rațional, n-au niciun motiv. Irațional, da, este vorba despre delir de putere. Cum își permit niște unii precum românii-și alte națiuni de mâna a doua- să pună la îndoială autoritatea Germaniei și a preoților Templului de la Bruxelles? O vorbuliță la urechea urechistului  de la Cotroceni, și s-a rezolvat!

Mai ales că cererea externă se mulează pe intențiile lui Ciolannis de a dărâma guvernul Ponta, și de a instala la Palatul Victoria mult visatul lui guvern. Metoda este simplă, și ține de primitivismul politicii românești: cu cât mai rău pentru cetățeni, cu atât mai bine pentru partidul ”meu”! A folosit metoda băsescu, de ce n-ar folosi-o și Ciolannis? 

Ce urmărește? Împiedicarea construirii Bugetului pentru 2016, care să cuprindă și prevederile din Codul Fiscal. Crede că întârzierea aprobării Bugetului de Stat poate fi un subiect gras de campanie electorală, pe de o parte, iar pe de altă parte, în cazul în care reușește să schimbe guvernul, PNL să construiască el Bugetul, și să ia măsurile anunțate de PSD și compania, acelea care privesc salarizarea bugetarilor. Calcule meschine și egoiste, care îl dezonorează pe primul om în stat, care-și dovedește micimea sufletească, printre altele. 

Codul Fiscal în sine, nu produce nici bogăție, nici deficite, nici altceva. Este un document mai degrabă tehnic, de care avem nevoie pentru a face cât de cât predictibil mediul de afaceri. Bogăție se produce cu muncă inteligentă, cu bună guvernare, și cu respect față de lege și de cetățeni. 

Atrag însă atenția că ne amăgim crezând că reducerea taxelor și impozitelor este suficientă pentru a menține și accelera creșterea economică. Decizia de a investi într-o țară ține de mulți parametri, iar taxele și impozitele reduse nu sunt în capul listei, ci la coada ei, pe principiul că ”nouă nu e frică de taxe și impozite, fiindcă știm să ne ferim de plata lor!”  Dacă vrem să ne dezvoltăm sustenabil, să reducem decalajele de dezvoltare, trebuie să facem mai mult decât să reducem niște taxe și impozite. Pentru asta ne trebuie un proiect de țară, și un efort național pentru punerea lui în practică. Dar cine să le facă, dacă Președintele României se ține de astfel de jocuri idioate de putere?

vineri, 17 iulie 2015

Cu neamțul nostru în frunte vom avea victorii multe!



Să înțeleg că acum, pentru Ciolannis și șleahta de ”liberali” din jurul lui deficitul bugetar a devenit Sfântul Graal, tatăl tuturor proiectelor de țară? În numele lui trebuie să facem sacrificii? Să ratăm dezvoltarea-câtă o mai fi, în condițiile unei Europe condusă de lăcomia și de cruzimea unei Germanii care și-a recăpătat vechile reflexe totalitare-să producem și mai multă suferință socială? 

Ce relevanță are pentru omul de rând un deficit structural de 1% din PIB? Trăiește mai bine? Are mai multe locuri de muncă? Copiii lui au parte de o educație mai bună? Circulă pe șosele mai bune? E mai fericit? 

Deficitele sunt dinamice, și depind de conjunctura economică. Deficitele NU sunt făcute de stat, oricât ar părea de ciudat. Sunt făcute de performanța, sau mai precis de lipsa de performanță a economiei. Adică de privați, pentru că statul mai înseamnă doar 7% din PIB ul României. Iar pentru a stimula economia nu există prea multe mecanisme. Unul este creșterea puterii de cumpărare, adică stimularea consumului. Dar asta ne este interzisă. Alta este reducerea taxelor și impozitelor. O metodă oricum controversată, și cu rezultate dubioase. De obicei-lucru recunoscut de toată lumea-a lăsa mai mulți bani bogaților nu înseamnă că aceștia vor stimula economia, investind. Dar puținii bani ajunși și la săraci ar putea fi un stimulent suplimentar pentru consum, dacă altfel, adică prin mărirea salariilor-nu se poate. 

Este reducerea TVA pericolul care pândește România, și o s-o înmormânteze, dacă se aplică? Nici vorbă! Pierderile la Buget sunt doar o sperietoare. Nu că pe termen scurt încasările nu ar scădea. Scad. Dar există un instrument de corecție: cheltuielile. Care pot să scadă, la rândul lor, mai ales în zona în care se fac atâtea șmenuri, și nu se vede nimic. Nu-mi fac iluzii că ăia din economia neagră, care nu plătesc mai nimic la stat, vor începe s-o facă pentru că se reduc niște taxe. Dar banii ăia negri se duc în consum, și dacă măcar TVA va fi corect încasat, n-am avea de ce ne teme. 

Mai mult, Bugetul României trebuie aprobat întâi de Comisia Europeană,  și abia apoi de Parlament. Este o cvasi anulare a suveranității naționale, la care a consimțit gunoiul ăla de băsescu. Dar înainte de a fi aprobat, Bugetul trebuie întocmit. Și, conform legii, trebuie întocmit pe baza tuturor prevederilor legale în funcțiune la data de 1 ianuarie 2016. Și aici intervine ticăloșia lui Ciolannis, și imbecilitatea lui, în același timp. 

Ticăloșia, pentru că așa vrea să facă rău Guvernului, obligându-l să întocmească un Buget fără reducerea de TVA la 19%. Astfel crede că dă muniție labelor ălea liberale, în campania electorală. Iar o s-o vedem țopăind isteric, și urlând ca apucata, pe Paul-Vass, acuzând PSD că nu reduce taxele! Așa speră și că economia își va încetini creșterea, ca să ofere, la fel, muniție electorală PNL. Ce contează că asta înseamnă afectarea intereselor românilor? Interesul politic al găștii portocalii înaintea interesului public. 

Imbecilitatea cui Ciolannis vine din faptul că, împiedicând micșorarea TVA, lovește în primul rând în publicul liberal, ăla de face afaceri. Sau poate crede că votantul liberal este majoritar sinecurist la stat, gen MRU, zis și Vaca Kobe? Că dacă e așa, are dreptate!Și imbecilitatea nu-i decât o altă ticăloșie. 

Acesta este un mod iresponsabil de a face politică: să provoci deliberat rău cetățenilor, pentru a lovi în adversarii politici. Iar când asta vine din partea Președintelui României, este, fără nicio exagerare, un act de trădare națională. Dar cui îi pasă? Câtă vreme mașinăria de propagandă condusă de SRI, și cea de pedepsire a adversarilor politici, condusă de DNA, funcționează ca unse, Ciolannis n-are nicio greață! E neamțul nostru, și cu el în frunte vom avea victorii multe!

joi, 16 iulie 2015

Democrație și suveranitate



În Grecia lucrurile se îndreaptă spre alegeri anticipate, undeva la începutul lunii octombrie. Întrebarea este pe cine, și de ce, mai pot alege grecii? Practic, toate formațiunile politice au eșuat. Că vin ăia de drepta din nou, cu ce se schimbă situația? Nu ei au ratat timp de cinci ani precedentele ”programe de austeritate”? Syriza? Ce mai poate face? 

Practic grecii vor avea de ales doar ce firmă de pompe funebre îi duce la groapă, și melodia interpretată de fanfară pe drumul spre cimitir. Altceva le este interzis. Nu cred că există în Europa postbelică o situație similară. Nici măcar țările foste socialiste, sub ocupație sovietică, nu erau atât de dominate de hegemon, cum este dominată Grecia de Troică. Ce i se mai permite să facă? Ce rost mai are un guvern grecesc, la Atena?

Eu, în locul grecilor, aș cere Germaniei să transforme Grecia în protectoratul lor. Să se ocupe alde Merkel și compania de tot și de toate, să administreze ei țara. Să vedem cât de competenți sunt și cât de bine știu ei să guverneze. Deși, dacă privim la eșecul din Kosovo, protectorat euro-atlantic, gestionat de europeni, și guvernarea germano-europeană în protectoratul Grecia ar fi un dezastru usturător.

Deja nu mai este vorba despre datorii, împrumuturi și altele de acest gen. Nu, este vorba despre eșecul austerității, care nu este economic, ci politic, și social. Austeritatea a devenit ideologie, dogmă, și din astea două, proiect de viitor pentru țările membre ale Uniunii Europene. Un uriaș, și dureros prin consecințe, non-sens. 

Sincer, cred că de-abia acum începem să înțelegem adevărata dimensiune a eșecului provocat de cruzimea și obtuzitatea cu care Germania și-a urmărit interesele, fără să-i pese de nimeni și de nimic. 

Lecție și pentru noi: toată zbaterea din politică este inutilă. Oricine ar veni la guvernare nu va face nimic din ceea ce nu i se va permite de stăpânii României. Așa că ”politicul” se va rezuma la lupte inepte pentru putere în interiorul unor partide golite de conținut, la demagogia grețoasă a ”luptei anti-corupție”, la linșarea adversarilor sistemului ticăloșit, condus de binomul SRI-DNA, alte slugi, de data asta înarmate, ale stăpânilor țării, și la circul televizat care ține loc de comunicare publică.

Ce relevanță are că în fruntea PSD vine Zgonea în locul lui Ponta, sau vine Plumb, sau Dragnea? Ce relevanță are că PNL îi are în frunte pe Gorghiu și pe Blaga? Ce relevanță are că Generalul Izmenelor servește patria? Ce libertate de decizie și de acțiune au păpușile astea? Ce rost mai are existența lor, câtă vreme nu pot hotărî nimic, nu pot schimba nimic, nu pot face nimic pentru cetățeni?

Suveranitatea poporului grec a fost anulată de Troică. Suveranitatea României a fost anulată tot de Troică, e drept, nu într-o manieră atât de spectaculoasă, ca în cazul Greciei. Și alții sunt în aceeași situație. În aceste situații, în care o națiune își pierde suveranitatea, ce șanse de existență mai are un sistem de guvernare democratică? Cum se vede, șansele sunt zero! Și ca urmare ritualuri democratice, de genul alegerilor, devin lipsite de sens, și de finalitate. Nici măcar senzația de libertate nu ți-o mai dau.

Ar fi bine să ne putem întoarce măcar la situația cu partid unic. Dar nici măcar asta nu mai putem face. De fapt, chiar dacă pe hârtie sunt atâtea partide, suntem în situația unui sistem politic fără partide. Adică a unui non-sistem, până la urmă. O non-națiune, cu o non-democrație, cu cetățeni care se ”bucură” de o non-existență, cu non-drepturi și non-libertăți. Ce coșmar mai îngrozitor vreți? Bine ați venit în lumea de mâine!    

  

UE între reformare și refondare.



Poate că unii dintre voi sunt mirați de violența tonului meu, când este vorba despre criza greacă. Vreau să fiu bine înțeles. Am fost, sunt, și voi fi susținător al unui proiect european, bazat pe SOLIDARITATE între națiuni, pe deplina EGALITATE în drepturi și obligații a membrilor ansamblului, și pe RESPECTUL identităților naționale, sociale, religioase, culturale ale tuturor.

Aderarea la UE s-a impus României ca singură soluție, după destrămarea CAER. Vorbesc acum din punct de vedere strict economic. Pentru noi dispariția CAER a fost un cataclism economic. Am pierdut, într-o noapte, cvasi-totalitatea piețelor externe semnificative. De la pierderea piețelor ni se trage dispariția majorității capacităților de producție industrială. Nu aveam cum folosi consumul intern pentru a compensa pierderile de la export. 

Piața CCE(cum se numea atunci UE)era o piață puternic protejată, pe care nu aveai cum intra. Noi am ridicat TOATE barierele protecționiste, altă măsură cu efect devastator, ei le-au păstrat. Uitați-vă la Ucraina și Republica Moldova, care au pierdut piața Federației Ruse, și nu pot compensa pierderea pe piața UE. 

Inteligent ar fi fost să păstrăm piața comună a CAER, iar asocierea țărilor foste socialiste la UE să se fi petrecut în grup. Așa am fi avut o capacitate mai mare de negociere și am fi obținut condiții mai bune. A existat o bazaconie, numită Inițiativa Central Europeană, care era alt nume pentru un avortat proiect de refacere a Imperiului Austro-Ungar.

Originea Inițiativei Central Europene constă în crearea Quadragonale la Budapesta, pe 11 noiembrie 1989, ai căror membri fondatori au fost Italia, Austria, Ungaria și Republica Socialistă Federativă Iugoslavia (RSF Iugoslavia). La primul summit în Veneția în 1990, a fost admisă și Cehoslovacia,  iar inițiativa a fost redenumit Pentagonala. În 1991, cu admiterea Poloniei a devenit Hexagonala. Și tot așa, până la 18, inclusiv România. Rezultatul? Zero! Asta dacă nu ținem cont de pierderile suplimentare provocate de deschiderea piețelor românești, într-un moment de slăbiciune economică, fără ca noi să putem compensa pe respectivele piețe. 

Ce doream de la aderarea la UE? Simplu spus, să avem resursele necesare-după atâtea pierderi- să depășim decalajele de dezvoltare care ne separă de nucleul occidental al Uniunii. Și, ca un făcut, exemplul care ne-a convins că ”se poate” a fost cel al țărilor care acum se află în criză, după ce au crezut același lucru înaintea noastră: Grecia, Italia, Spania, Portugalia. Toate aflate în criză, pentru că nu mai sunt capabile să suporte costurile încercării de a prinde din urmă Germania și celelalte țări dezvoltate. 

De ce? Simplu: între țările membre NU există solidaritate. În ciuda teatrului jucat de nemți, ei nu suportă costurile aventurilor economice ale Greciei, ci sunt principalii beneficiari. Ca să le suporte, ar trebui să existe, la nivelul UE, un mecanism redistributiv, cum există în cazul SUA, sau în cazul oricărui stat european membru al UE. 

Bugetul UE NU este un instrument redistributiv. Fiecare stat membru contribuie(teoretic) cu 1,2% la formarea respectivului buget, din care se finanțează diverse programe. Cum finanțarea presupune fonduri naționale de co-finanțare, ghici cine va lua mai mulți bani! Așa se face că România, practic cea mai săracă țară europeană din UE primește cele mai mici finanțări din fondul de solidaritate, circa 1200 de E pe cap de locuitor. Cei mai mulți primesc dublu! Caz închis! Adăugați la asta dezindustrializarea Estului și Sudului european, care face ca majoritatea banilor primiți pentru investiții să se întoarcă spre cele câteva țări industrializate, cu precădere spre Germania. Așa că Grecia, ca și ceilalți ”porcușori”, iar acum noi, țările din Estul fost comunist, s-au dezvoltat, cât s-au dezvoltat, făcând împrumuturi. Al căror cost le-a redus, de fapt, capacitatea de a prinde din urmă țările dezvoltate, și, mai grav, le-au dus azi în criză. Pur și simplu nu se mai pot dezvolta, pentru că nu au cum suporta costurile dezvoltării.  

Grecia a pus pe tapet problema redistribuirii, când a cerut restructurarea datoriilor sale. De asta este atât de furios Berlinul. Dacă acceptă, trebuie să împartă cu ceilalți mana prosperității sale, care este fondată pe sărăcirea celorlalți. Că un excedent comercial anual de circa 230 de miliarde de euro nu apare din senin. Ce au ei lipsește de la alții, fie că se numesc greci, bulgari, români, unguri, cehi, spanioli, portughezi sau italieni.

Apartenența la UE se dovedește o povară pentru majoritatea membrilor ansamblului, și un instrument de adâncire, nu de reducere a decalajelor de dezvoltare. Economic și social UE a devenit un coșmar, o sursă de inegalități și de conflicte între statele membre. 

UE trebuie reformată, în sensul revenirii la rolul său de instrument al dezvoltării tuturor țărilor membre. Germania și vasalii ei nu vor fi de acord cu așa ceva. Și vor impune, cel mai probabil, o refondare a ei, fără sărăntoci. Treaba lor cum se vor dezvolta! Câtă vreme nu atentează la berea și cârnatul neamțului, totul e OK! 

Nu-mi fac iluzii că la București se gândește cineva serios la soarta noastră și a Uniunii. Noi avem un neamț în fruntea țării. Ce altceva mai vrem? Neamțul ține lor de orice, inclusiv de proiect de viitor. Ne liniștește gândul că berzei chioare îi face Dumnezeu cuib. Da, dar Dumnezeu se ocupă de barza chioară, nu de națiunea inconștiență. Națiunea inconștientă piere...

marți, 7 iulie 2015

Un continent eșuat



Uniunea Europeană are toate datele să fie principala putere politică și economică a lumii. Economic vorbind, chiar este și peste SUA, și peste China, nu mai vorbesc de Rusia. Dacă face un efort, fără a băga mâna prea adânc în buzunar, poate fi și prima putere militară. Nu are nimic de invidiat altora nici în materie de cercetare dezvoltare, de inovare. Cultural este prima putere a lumii. Și cu toate astea pare o curcă buimăcită, care o ia peste bot de la orice criză. 

De ce? În primul rând pentru că nu se ia în serios. Nu își mai propune nimic ambițios. Se lasă condusă de niște nulități cu ifose, care n-au viziune, n-au etos. Au doar interese meschine, care nici măcar nu pot invoca scuza egoismului național. În al doilea rând nu reușește să scape de dependența de Washington. Nimic nu mai justifică această dependență, care seamănă cu dependența de un drog. Drogul american distruge proiectul european. Uniunea Europeană nu poate, și nici nu trebuie să fie, un soi de Statele Unite ale Europei. 

În al treilea rând este renunțarea la democrație în funcționarea Uniunii, ajungând astfel să repete experiența periculoasă a ”lagărului socialist”. De ce trebuie să ne conducă Berlinul? Doar pentru că Germania are niște performanțe economice (relativ) mai bune ca alții? Totul se rezumă la succesul economic? Uităm că ”puterea blândă” a Uniunii Europene, cea care ne putea face liderul lumii și elementul structurant al procesului de globalizare, este modelul său social? Ei bine, în marea imbecilitate a liderilor Europei, prima victimă a dependenței de SUA a fost modelul său social. 

Criza greacă a developat aceste slăbiciuni mai mult ca orice eveniment din ultimele două decenii. Practic, proiectul european, așa cum era el definit în anii 80-90 ai secolului XX, este mort. I-a luat locul un surogat de neo-liberalism, care a slăbit coerența ansamblului, a paralizat evoluția lui, și a transformat Uniunea Europeană într-o caricatură. După statele eșuate, avem și un continent eșuat. Să ne fie de bine! 

duminică, 5 iulie 2015

Azi e OXI


Azi e OXI. Scriam ieri că, indiferent de rezultatul Referendumului din Grecia, de mâine Europa nu va mai fi aceeași. Mai scriam că soluția crizei nu este una financiară, monetară, economică, ziceți-i cum vreți, ci una politică. UE, ca sistem instituțional, și liderii celor 28 de membri, trebuie să ia aminte la semnalul transmis de greci prin votul lor. Cu atât mai mult cu cât, se pare, grecii au respins diktatul ”piețelor” și al creditorilor. 


Prestația principalilor lideri europeni a fost jenantă. Asta când nu a fost grețos arogantă și disprețuitoare. S-au comportat ca și când Grecia și grecii ar fi fost o țară și niște cetățeni de mâna a doua.

Acum urmează întoarcerea la rațiune, după ce conducătorii greci s-au întors la popor. Rațiunea cere un compromis, care, culmea! nici nu e greu de găsit. Doar dorința unora de a le da o lecție grecilor a făcut să eșueze negocierile. Dar dacă se insistă pe pedepsirea Greciei pentru alegerea făcută, UE nu mai are viitor. Acum decizia este la Merkel și compania. Din punctul ăsta de vedere grecii le-au dat o perversă ca pe Mediterana, ca să zic așa! Și nu-i văd gata pe nemți să accepte c-au pierdut pe mâna lor. Ce-o mai fi, om vedea mâine. azi cuvântul de ordine e OXI. Mâine, poate acord, poate compromis. sau poate bine, pa, Europa!

sâmbătă, 4 iulie 2015

Așteptând Referendumul din Grecia



Mâine grecii se pronunță, prin Referendum, în legătură cu cerințele creditorilor, pentru a continua finanțarea Greciei. Așteptând Referendumul, am ajuns  să mă plictisesc de propaganda jegoasă împotriva Greciei și a lui Tzipras. Mai ales că niciunul dintre cei care-l arată cu degetul pe premierul grec nu are conștiința curată în privința stării actuale a Greciei. Și, în general, dacă se uită la performanțele țărilor lor, sau la felul în care au gestionat criza actuală, n-au niciun motiv de mândrie.

Să lămurim scurt cum e cu datoria publică, în general, și cu aceea a Greciei, în particular.Faptul că ea, datoria, reprezintă nu știu cât la sută din PIB NU are nicio relevanță. Au tot fost proști care au fixat praguri pentru datorie, care, odată depășite, vine Apocalipsa plus Holocaustul egal Love. N-a venit! Și nu cred că are vreo țară datorie mai mare, raportată la PIB, decât Japonia, cu peste 250%. Care Japonie e veselă, ferice, cu bujori în obrăjori, și funcționează bine, mersi!

Doi: datoria publică NU trebuie plătită TOATĂ nici mâine, nici poimâine. Sunt bonduri cu maturitate la zece ani, altele cu maturitate mai mare. Oricum nu mă pasionează prea mult subiectul. Dacă aveți chef, nenea Goagăl oferă orice informație vreți. Problema Greciei-dacă e totuși o problemă-privește o datorie pe termen foarte scurt.

În aceste condiții, ce vrea Syriza, până la urmă? Ca Greciei să i se lase mijloacele să-și poată plăti datoria. Măsurile luate de cinci ani, la cererea ”creditorilor”, i-au redus PIB cu vreo 25%. Din ce mama dracului să plătești? Că banii nu cresc în copaci! Evident că au scăzut corespunzător și încasările bugetare. Cine e boul care crede că, tăind în continuare pensii și salarii, și mărind taxele și impozitele, va vedea banii de la greci? S-a întâmplat vreo minune în România, unde s-a aplicat întâi rețeta asta ”genială”? Abia tăierile au băgat în căcat băncile românești, care nu și-au revenit nici acum. BCR vinde credite ”putrede” în valoare de vreo 2,5 miliarde de euro, în speranța că va reuși cineva să scoată banii de la debitori. Și atunci?

Soluția crizei nu este una economică, ci politică. Pentru că, în esență, nu mai este o criză economică. Toți se prefac că negociază condiții economice. Dar se urmărește, pur și simplu, o schimbare de regim la Atena. Se poate. Dar schimbarea nu rezolvă nimic. Cei care ar lua locul Syrizei se vor lovi de același context, și de aceleași probleme. Martin Shultz, președintele Parlamentului European, visa la un vot ”Da” în favoarea condițiilor impuse Greciei, și la formarea unui guvern de ”tehnocrați”, care să le aprobe. Asta spune multe despre mizeria de la Bruxelles și despre adevărata natură a relațiilor între birocrația UE și marea majoritate a statelor membre.

Revenirea la democrație în relațiile dintre membrii UE, și între aceștia și organismele financiare internaționale este condiția de bază. Bruxellesul trebuie să renunțe la agenda schimbării de regim. Dacă se îndeplinește această condiție, restul vine de la sine. Și cea mai puțin costisitoare soluție este aducerea dobânzilor datoriei pe termen scurt a Greciei la nivelul Germaniei, spre pildă. Nimeni nu pierde nimic. Iar banii rezultați din scăderea dobânzilor să fie folosiți pentru relansarea economiei și pentru protecție socială. La nevoie sub controlul Bruxellesului. În nici cinci ani, fără nicio ”tunsoare” aplicată datoriei, fără alte împrumuturi, Grecia își revine. Și odată cu Grecia revine încrederea în Uniunea Europeană.
Eu sper ca grecii să voteze ”Nu” la Referendumul de mâine. Acceptarea condițiilor, sau respingerea lor, nu le schimbă cu nimic viața. Doar că un vot ”Nu” ar obliga comunitatea europeană, și nu doar pe ea, să conștientizeze grava criză prin care trece proiectul european. Această criză a proiectului european este infinit mai periculoasă decât rămânerea sau ieșirea Greciei în zona euro. Pentru că dacă un ”Nu” la Referendum înseamnă și excluderea Greciei din UE-o imposibilitate, din perspectiva Tratatelor fondatoare ale UE, deci un abuz, dacă s-ar întâmpla-atunci peste 60 de ani de construcție europeană se vor anula, victime ambițiilor și aroganței unor birocrați iresponsabili, și bancheri lacomi, care nu dau doi bani pe democrație și pe viața oamenilor.

Dacă se insistă pe pedepsirea Greciei, pagubele vor fi uriașe. Nu economic, ci politic. Pur și simplu UE pleacă pe drumul fără întoarcere al destrămării. Mă tem că panaramele care conduc acum UE vor face alegerea greșită. E vremea să ne facem planuri de viitor, din care UE să lipsească.

miercuri, 1 iulie 2015

O tragedie geopolitică



Eu nu cred nici să mă bateți că Grecia nu poate onora tranșa aia de împrumut, de 1,3 miliarde de dolari, către FMI. Oricât nu și-ar plăti grecii taxele și impozitele, la dracu, e sezon! Turiști, grămadă. Eu cred că se joacă altceva. Altceva care să discrediteze și mai mult FMI și Comisia Europeană. Într-un moment în care chinezii  lansează concurenta Băncii Mondiale, AIIB, când se pune pe roate banca BRICS, și când lumea începe să fugă de dolar. 

La fel de bizară este oferta de cooperare adresată de Turcia, Greciei. Așa, din senin, puf! Pardon?! Mă rog, fără pardon. E vorba despre conducta de gaz pe care turcii o construiesc cu rușii. Care conductă ar fi și mai lăptoasă, dacă s-ar propti în Grecia, și de acolo s-ar duce către fosta Iugoslavie și spre Italia. 

Grecia va servi drept lecție unor măgari, care cred că națiunile din UE sunt sclavele lor. Nu există alternativă? Coana TINA dă din poponeț? Ei bine, gata cu fiesta Bruxellesului! Întotdeauna se găsesc alternative. Și oricât s-ar strădui propaganda anti-greacă, anti-rusă, anti-chineză, anti orice nu e american și occidental, să discrediteze alternativele, ele există, și funcționează. 

Ceea ce se dorea o acțiune de disciplinare a Greciei, prin umilire, s-a transformat într-un dezastru de imagine și printr-o gravă criză de credibilitate a Uniunii Europene, dar și a unor instituții financiare internaționale. Grecia este buturuga mică. Aia care răstoarnă carul mare. E drept, mare, dar plin cu proști. Care oricum s-ar fi răsturnat și fără buturugă. Dar așa e mai bine: întărește moralul celor care sunt umiliți de aroganța ”stăpânilor”. 

Indiferent de ce vor zice unii, de ce oferte vor face ăia de la Bruxelles, Referendumul din Grecia trebuie să aibă loc. Oricare ar fi rezultatul lui, nimic nu va mai fi la fel în UE, dar și în ordinea internațională impusă de americani și de occidentul european. Niște politicieni meschini, lași și fără viziune, au distrus un proiect construit cu greutăți și sacrificii timp de șase decenii. Și-au bătut joc de națiunile lor, de visele și speranțele cetățenilor din țările lor. Doar pentru că au putut. Așa, de amorul artei. Din păcate nu ei vor plăti prețul acestei tragedii geopolitice. Acum începem să înțelegem spusele lui Putin despre dezmembrarea URSS. Și vom suporta consecințele lipsei noastre de reacție față de abuzul de putere al unor birocrați și al unor politicieni cărora puterea le-a luat mintea.

luni, 29 iunie 2015

Unde dai și unde crapă!



Prevăd cât de curând distracție mare prin minunata noastră patrie, Republica Absurdă România. Nimeni nu s-a întrebat de ce, în țara în care salariile au cea mai mică pondere în PIB, nu există nici cea mai mică presiune pentru creșterea veniturilor? Cred că suntem țara europeană cu cel mai mic număr de ore pierdute în conflicte de muncă? Voi când ați auzit ultima oară de o grevă? Cum am devenit cea mai pașnică țară, în care capitalul și munca se pupă tandru bot în bot, servind interesul național? 

Explicația o știm cu toții. Pacea socială are un cost: evaziune fiscală, muncă la negru, corupție generalizată. Dacă statul nu mai face redistribuția veniturilor, se găsește cine s-o facă. 

În momentul în care strici, cu DNA, ANAF și alte inițiale, acest contract social sui-generis, trebuie să  pui altul în loc. Doar că aceia care dețin capitalul nu vor să plătească mai mult munca, pentru că ar însemna costuri mai mari decât în prezent, cu muncă la negru, evaziune și celelalte. 

Asta va duce la puternice tensiuni sociale în perioada următoare. Deocamdată au început cu presiunile asupra Guvernul. Care a schimbat regulile jocului, și a început să demonteze mecanismul de până acum. Din păcate, nici el nu are o viziune coerentă, și folosește doar represiunea, pentru stârpirea corupției și evaziunii fiscale, fără a folosi și alte mecanisme, în special mărirea veniturilor în sectorul public, pentru a pune presiune și asupra sectorului privat, să facă la fel. 

Scăderea CAS, scăderea TVA, alte scăderi de taxe și impozite nu țin loc de creșteri salariale. Suplimentul de putere de cumpărare generat de aceste scăderi este nesemnificativ, și va fi anihilat rapid. Mult mai importantă este pierderea de putere de cumpărare care era generată de corupție, de munca la negru, de evaziune fiscală. Creșterea salariilor ar trebui să acopere măcar aceste pierderi. Dacă nu se va întâmpla asta-și nu are cum se întâmpla!-explozia socială este garantată.  

Dar cine să pună presiune pe patronat, pentru creșterea veniturilor, câtă vreme sindicatele, practic, nu mai există? Statul? Păi, ce poate face, în afară de creșterea-timidă-a salariului minim? Creștere care, în fond, nu schimbă nimic în ponderea salariilor în PIB, ci doar crește numărul celor plătiți cu salariul minim? Acum vreo 30% din angajați sunt plătiți la nivelul salariului minim. Un salariu care crește din 2012, dar ponderea salariilor în PIB tot scade? 

Suntem într-un moment extrem de delicat, care poate anula evoluție relativ bună a economiei. Deja sunt probleme cu recrutarea forței de muncă. Migrația din motive economice se va amplifica, pe măsură ce acele avantaje rezultate din muncă la negru, evaziune și corupție, încep să dispară. Din această conjunctură pierde și capitalul. Capital care, deocamdată, se ține tare pe poziție, și refuză creșterea salariilor. Când va renunța la pozițiile astea de forță, ar putea să constate că e prea târziu, că nu mai are cui mări salariile. 

Concluzia? Ceva de genul: ”Nu oricine te bagă în căcat îți vrea răul, nu oricine te scoate din căcat îți vrea binele”. Sau, și mai simplu: ”Totul e relativ”...

duminică, 28 iunie 2015

Începutul sfârșitului



Data de 27 iunie 2015 va intra în istorie. Este ziua începutului sfârșitului Uniunii Europene. Ceea ce a făcut Bruxellesul Atenei este echivalentul evenimentelor din august 1968, când Moscova a pus capăt, brutal, ”Primăverii de la Praga”. 21 august 1968 a fost începutul sfârșitului URSS și al CAER. Prăbușirea UE nu va rămâne fără repercusiuni asupra NATO.

Să nu-și facă nimeni iluzii. SUA, deși par puternice, și stăpâne peste lume, sunt mult mai slabe decât ne închipuim. Costurile poziției de hegemon sunt uriașe. Nici măcar americanii nu și le mai pot permite. Cum au să-și permită costurile gestionării destrămării UE, când au de înfruntat puterea țărilor emergente, China, India, Rusia?

Bruxellesul n-a vrut să audă avertismentele Washingtonului în privința Greciei. E drept, au fost discrete, cu jumătate de gură, dar au fost. S-au pierdut în veselia generală a mariajelor gay fără frontiere. Sigur, slăbirea UE convine SUA. Doar că unele minți lucide de la Washington își pun întrebarea: care este limita până la care UE poate fi slăbită, fără să pună în pericol interesele americane? Ei bine, la această întrebare nu există răspuns!

În Tratatele fondatoare ale Uniunii nu există proceduri pentru excluderea unui membru din Uniune și din zona euro. Nici în CAER și în Tratatul de la Varșovia nu existau. Probabil că unii s-au și apucat de scris, pentru a da legitimitate porcăriei pe care au făcut-o grecilor. Dar puse pe tapet, aceste proceduri echivalează cu a deschide cutia Pandorei.

Î
n toată această nebunie, la București există o singură grijă: cum să-l fută Iohannis pe Ponta, pentru a calma hormonii lui madam Gorgiu, și pentru a o face fericită pe madam Kovesi. Nici cel mai mic semn că oficialii statului, fie că e vorba de Guvern, Parlament, Președinție, ar înțelege gravitatea evenimentelor. Este și viitorul României în joc.

Nu știu ce le oferă SIE, ca informații, pomeniților tăntălăi. Înclin să cred că sunt mai ocupați cu achizițiile de alifii, alcooluri și vacă de Kobe pentru viitorul lor fost șef, decât cu trezirea la realitate a idioților. Despre ”societatea civilă” nu mai pomenesc. Este o ficțiune. În realitate avem doar sucursale ale unor servicii secrete, române și străine, care servesc orice interes, numai interesul național, nu.

Așa că să vă fie berea rece!

PS: postare apărută întâi pe contul meu de FB.

sâmbătă, 27 iunie 2015

Scapă cine poate!



Derbedeii care au pus mâna pe UE și o conduc la modul cel mai ordinar tiranic cu putință, vrând să dea o lecție țărilor membre, călcând în picioare Grecia, aruncă în aer Uniunea! Cum adică ”nu poți lua decizii democratice împotriva Tratatelor Uniunii”, cum zice Juncker? Păi, ce? Tratatele alea anulează democrația în Europa? Un Tratat, o Constituție, sunt, până la urmă, niște modele. Cu limitele lor. Ce, sunt perfecte? Trebuie să ne închinăm la ele? Până și Biblia este pusă în discuție. De ce n-ar fi pus în discuție un Tratat?

Să fim serioși: criza nu este despre economia Greciei. Și nici despre datoria ei. Este o luptă deschisă între unii de la Bruxelles și guvernele naționale. Cameron, oricât ar fi de odios discursul lui despre ieșirea din Uniune, are și dreptate când beștelește Bruxellesul. Care a mers prea departe cu disprețul față de state și națiuni. 

Grecia făcută praf trebuie să fie un exemplu pentru cei care mai au de gând să contrazică Bruxellesul. Numai că această execuție mișelească va produce doar revoltă. Nu poți guverna douăzeci și opt de națiuni băgându-le frica în oase, amenințându-le cu soarta Greciei. Este un șantaj ordinar. Și nimeni nu-i dispus să accepte așa ceva. 

Criza greacă, indiferent cum va fi rezolvată, a produs  deja pagube, și a accelerat procesele centrifuge din Uniune. Distanța dintre Bruxelles și statele membre ale UE se mărește. Fiecare stat își va face-dacă nu și-a făcut deja-un plan pentru a scăpa de soarta Greciei. Cei care mizau pe un nou transfer de suveranitate, ca soluție pentru criza greacă-adevărata miză a ceea ce vedem acum-au produs contrariul. Statele membre se gândesc acum la felul în care pot să recupereze cât mai mult din suveranitatea pierdută. Englezii vor să iasă, pur și simplu, din UE. Sunt suficient de mari să facă asta. Sigur vom vedea state precum Franța, Italia și Spania, punând în discuție, la rândul lor, raporturile cu Bruxellesul. Iar Germania, cea care este la originea acestor evoluții, nu are cum gestiona criza de sistem a UE. 

Ne place sau nu, proiectul european a intrat în faza ”Scapă cine poate!” Nu credeam că se va ajunge aici. Uite că ne-am înșelat cu toții. Dar cum România este cea mai neutră țară din lume, sigur că Bucureștii vor tăcea mâlc, și vor urma neabătut calea pe care ne-o arată madam Merkel. Nu care cumva să gândim cu capul nostru, că e rău de urât!

Într-un fel, trebuia să ne așteptăm la asta. Uniunea Europeană, condusă la fel cum a condus Moscova CAER ul, nu avea cum nu împărtăși, mai devreme sau mai târziu, soarta lui. Amândouă instituțiile au suferit de o boală comună: fobia de democrație. Boală fără leac...

miercuri, 17 iunie 2015

Dușmanul intern



Se duse pulii de suflet și Curtea Constituțională. Când îi vezi pe judecătorii sau foștii judecători de la CCR defilând la Parchetul General, cercetați pentru încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești, pe care ar fi trebuit să le apere, te apucă scârba. În acest moment nu mai există nicio instanță de ultim recurs, pentru a ne apăra de abuzurile comise cu legea împotriva noastră.

Singura ieșire din această situație ar fi demisia în bloc a judecătorilor, numirea altei Curți, printr-un proces care să implice un vot popular. Știu, nu e în Lege. Dar Legea CCR se poate modifica, fără să implice și modificarea Constituției. Adică tot cei care propun judecători la CCR îi vor propune și acum. Doar că ei ar trebui votați de cetățeni, nu de Parlament. Pare complicat, dar orice alt mecanism ar scoate o Curte lipsită de credibilitate.


Altminteri rămânem prizonierii neîncrederii în CCR, o altă instituție distrusă pe altarul jocurilor de putere ale lui băsescu. Acest individ a spurcat tot ce a atins. A rămas ceva în care să putem crede? Parlamentul s-a dus dracului, Justiția, la fel, Executivul a fost lipsit de multe dintre atribuțiile lui constituționale, administrațiile locale sunt praf, încrederea în stat e la pământ, că n-or fi toți tâmpiți să creadă că statul e DNA + SRI = Love. De fapt, și statul e la pământ, nu doar încrederea în el.

Cu băsescu, și acum cu Ciolannis, care îi continuă politica distructivă, nu mai aveam/avem nevoie de dușmani. Cred că rușii își fac cruce, și se roagă să nu se schimbe nimic în România. Să fi vrut, nu le ieșea mai bine disoluția unei națiuni și unui stat. Și iau notițe, cum să procedeze, fără a folosi celebrii omuleți verzi. E suficient să încurajeze nebunia unui bolnav de putere, ajuns la conducerea unei țări în care au interese. După care lucrurile vin de la sine, vezi și Georgia, altă țară în care un nebun, ajuns la putere cu sprijinul americanilor, a distrus statul, a fracturat națiunea, abuzând de putere. Același lucru se va petrece și în Ucraina. Nu au decât să aștepte. Și să dea, discret, o mână de ajutor, ajutând nebunia respectivilor.

Cât îi privește pe americani și pe europeni, lor puțin le pasă, dacă pot jefui ce e de jefuit pe aici. Asta e tot în folosul Moscovei. Pentru că sădește și amplifică ura împotriva UE și NATO, cele care sprijină și mențin la putere cu orice preț nebuni precum băsescu. Dacă nu ne era clar, o spun încă o dată: Washingtonul și Bruxellesul lucrează, în Estul fost socialist, pentru ruși, nu împotriva lor. Moscova nu vrea să fie iubită. Îi este suficientă ura împotriva europenilor și americanilor. E un joc simplu, și care nu-i costă nimic. Dar cui îi pasă, câtă vreme profitorii de pe urma iubirii de ”euro-atlantism” susțin orice nebun aflat la putere, orice atentat la democrație și la stat, pentru că așa le e lor bine?

miercuri, 10 iunie 2015

O posibilă explicație pentru criza politică actuală



Actuala criză politică, apărută din senin, într-un moment în care nimic nu o justifica, are, orice s-ar crede, un motiv economic. Nu mă refer la anchetarea de către DNA a premierului. Ea este parte a crizei, dar pe un alt plan. Cel al luptei pentru putere între ”justiție” și politic. Revenind la afirmația anterioară: de ce motive economice, când crește economia? 

Lucrurile sunt ceva mai complicate. Lupta pentru putere a ”justiției” cu politicul face victime nu atât la nivel politic, cât la nivel economic. Scriam, acum vreo doi sau trei ani, despre epuizarea unui model economic, existent mai ales la nivel local, sistem care se baza esențial pe investițiile din bani publici. 

Nu este un secret pentru nimeni faptul că în jurul administrațiilor locale, consilii județene și primării, instituții publice de tot felul, care investesc sau cheltuiesc bani publici, s-a format un mediu de cultură economic, din care se hrănesc o mulțime de afaceri mici și mijlocii: firme de construcții, prestatoare de servicii publice, etc. Ofensiva DNA împotriva aleșilor locali a dus la distrugerea multor afaceri. Cele mai multe oneste, oricât ar încerca aparatul de propagandă pro-DNA să demonstreze contrariul, să generalizeze cazuri particulare, și adesea singulare. 

Ei bine, în mediul ăsta de afaceri nemulțumirea este în creștere. Practic, nimeni din sectorul privat cu bani românești nu investește, sau investește atât de puțin, încât piața este extrem de îngustă, pentru a permite reorientarea firmelor de care aminteam către acest sector, pentru a compensa comenzile pierdute din sectorul public. Cât despre sectoarele economice dominate de multinaționale și de capitalul extern, ele sunt practic impenetrabile firmelor românești. Pentru ele nu există un mediu de cultură alimentat cu bani privați. 

Criza politică declanșată de DNA, pe o altă agendă, a dat speranțe unora dintre orfanii comenzilor publice că întoarcerea la guvernare a peneliștilor și pedeliștilor ar putea însemna oprirea atacurilor DNA asupra administrațiilor locale și repornirea comenzilor publice. Aceștia au făcut presiuni asupra unor lideri politici, care le sunt datori, pentru că le-au finanțat campaniile electorale, pentru a-i radicaliza, și a forța schimbarea. 

Își fac iluzii. DNA nu va opri ofensiva împotriva administrațiilor locale. Pentru că  are și ea o agendă: aceea a înlocuirii firmelor românești cu firme occidentale. Deja se vede tendința în multe orașe mari, inclusiv în Capitală. Contractele semnificative sunt câștigate numai de firme străine. Chiar și în cazuri de corupție, partenerii occidentali ai ”corupților” locali sunt ocoliți ostentativ de brațul legii. 

Este evident că această criză politică este una în care în spatele liderilor PNL, PDL și în spatele lui Iohannis nu e prea multă lume din cele două partide. Nemulțumirea populară nu este acută, ca în primele luni ale lui 2012, performanța Guvernului nu este judecată ca nemulțumitoare. Fuziunea PNL cu PDL este o ficțiune în multe județe și în și mai multe localități. Există o simpatie remanentă pentru USL. Scriam acum vreo doi ani despre faptul că au votat pentru actualul program de guvernare și pesediști, peneliști, conservatori, uneperiști, dar și o specie nouă de votanți, useliștii, adică oameni care au ieșit din absenteism convinși de această construcție, deși nu optau pentru niciuna dintre componentele ei. 

De aici și confuzia din noul PNL. E ca în bancul ăla cu viteaza armată italiană în războiul din Abisinia. Ofițerul strigă: ”La atac!”, iar trupa îi răspunde: ”Ce voce frumoasă!, îi arată degetul, într-un gest obscen, și-și vede de ale ei. Ei bine, trupele neopeneliste le-au cam arătat degetul liderilor, sătule și ele de isteriile lui Gorghiu, de mormăielile lui Blaga și de cocoșismele lui Iohannis. Revoluția se amână. Se mulțumesc cu speranța că poate o reuși DNA ce nu reușesc ei: să-l belească pe Ponta. 

Doar că belirea lui Ponta nu înseamnă că și-au rezolvat problemele. Pentru că ”justiția” a prins gustul puterii, și vrea să se substituie politicului. Cea mai mare greșeală a politicienilor este că, neputincioși în gestionarea conflictelor dintre ei, au invitat justiția în acest joc. Ajungând prizonierii ei. Și paralizând astfel atât guvernarea, cât și Parlamentul. Justiția nu poate guverna o țară, oricât ar crede unii idioți asta. Nu e misiunea ei, nu este proiectată și echipată pentru așa ceva. Iar dacă va câștiga lupta cu politicul, va fi un dezastru pentru țară. Nu doar pentru că ar fi o revenire la totalitarism, justiția fiind o putere ieșită de sub orice fel de fel de control, dar va fi și o putere incompetentă. Iar costurile economice și sociale ale acestei ”victorii” vor fi insuportabile. 

Dacă Moțiunea de Cenzură este respinsă vineri, în Parlament, există câteva luni în care politicul poate calma acest joc periculos, ce poate anula tot ce am câștigat în acești trei ani, dominați încă de austeritate și de consecințele guvernării dezastruoase boc-băsescu. Asta implică dialog, și consens pe o temă importantă: păstrarea democrației, ca sistem politic. Adică eliminarea agendei ascunse a Justiției. Nimeni n-o blamează pentru că luptă împotriva corupției. Dar nici nu poate accepta abuzurile ei, sub pretextul că altminteri nu poate combate corupția. Poate. Dacă se rezumă strict la treaba ei. 

Altminteri intrăm într-o spirală a confruntării, care va naște, inevitabil, violență socială, și va afecta economia. Nu știu dacă satisfacerea mofturilor unor politicieni și a setei de putere a unor procurori și judecători trebuie să afecteze viața a 20 de milioane de români. E nevoie de responsabilitate din partea tuturor. Și de un nou model economic, care să se adreseze și întreprinzătorilor români. Care sunt marii perdanți ai creșterii economice. Și care nu-și au un susținător în niciunul dintre partidele românești. Pe care n-o pot rezolva nici DNA, nici schimbarea Guvernului, nici priponirea unor politicieni și afaceriști locali. Cel mult o pot agrava. 

Criza nu se va rezolva decât prin dialog, în cadrul democratic, cu mijloace politice. Orice intervenție exterioară nu va face decât s-o agraveze.  și fluturarea cătușelor. E vremea ca politicul să se maturizeze, să se ia în serios, și să își facă treaba. În fond, asta așteaptă oamenii de la el. De istericale, de demagogie și de ”ba p-a mă-tii”  sunt sătui. 

sâmbătă, 6 iunie 2015

Cât ne mai lăsăm călcați în picioare?



Încep să cred că tot circul cu Ponta este o coproducție PPE-DNA, cu participarea excepțională a mașterei Monica Macovei. Și are legătură cu lupta politică de la Bruxelles. Cum nu prea mai știu ce-i mână în luptă pe unii sau pe alții de acolo, mi-e greu să ghicesc despre ce interese este vorba. Pot specula, însă. 

Lucrurile trebuie citite în contextul unora dintre anchetele declanșate de Procuratura Generală în legătură cu Referendumul, Curtea Constituțională, CSM, și, evident, cu Pacientul Matrafoxat.  Nițu este considerat omul lui Ponta. De asta s-a și bășicat băsescu atât de tare. Elementul central al crizei este direcția în care se duce ”afacerea Microsoft”. Mai pe scurt: sunt suficiente dovezi că din parandărătul rezultat din afacerea cu licențele Microsoft a fost finanțat PDL, respectiv traian băsescu. Întrebare: doar ei? Pentru că nu au răsuflat de la DNA nici suma care a ajuns la PDL, respectiv la campania lui băsescu, nici cine i-a cheltuit, și, mai ales, PENTRU CE i-a cheltuit. Aici este cheia: cum au fost cheltuiți banii. Nu vi se pare că ”Dosarul Microsoft” nu spune, de fapt, nimic? Că niciunul dintre destinatarii banilor nu e luat de gâlci? 

Ei bine, o parte din acești bani negri au ajuns în visteria PPE. Partid-Mafie, cu lideri cunoscuți pentru fapte de corupție. Nu cumva banii ăștia au cumpărat sprijinul PPE și al lui Barosso pentru băsescu? Nu cumva banii ăștia au finanțat Congresul PPE din septembrie 2012, de la București? PSE a refuzat să mai țină congres la București, în semn de ”protest” față de ”lovitura de stat” din iulie, când cu suspendarea lui băsescu. Nu cumva unii lideri socialiști au fost ”convinși” de colegii lor din PPE să facă asta? În fond, Martin Schulz este președinte al Parlamentului European cu sprijinul PPE. 

Kovesi îi este datoare Monicăi Macovei. Probabil că, alarmați de faptul că anchetele Parchetului General puteau duce la Bruxelles și la PPE, prin intermediul lui Macovei, au montat acest atac la adresa lui Ponta. Totul miroase a improvizație, a lucru făcut în grabă. Și criza declanșată de decizia lui Kovesi nu este pe placul nimănui. Ambasadele cunoscute, de obicei extrem de gureșe, fac acum pe mortu în păpușoi. Pe diverse canale SRI se jură să moară mă-sa dacă au știut ce și cum, și oricum nu e mâna lui. 

Kovesi are de dat niște multe explicații. Și nu numai ea, dar și unii din CSM, de la CCR, printre altele. Au de dat explicații și unii din SRI, din SIE. Este, poate, cel mai grav atac la adresa interesului național. Nu pentru că îl vizează pe Ponta. Ci pentru că se creează o criză de credibilitate, care ne costă. Politic, economic și social. Și de ce? Pentru a pune la adăpost niște gunoaie de aici, și de la Bruxelles, care s-au mânjit cu bani negri? Asta nu e corupție? Ăsta nu e amestec politic în Justiție? Cât ne mai lăsăm călcați în picioare? 

Țara cu prea multe capitale nu-i decât o colonie



Dacă nu ați înțeles până acum: prin aderarea la NATO și la UE, România mai are două capitale, mult mai importante decât Bucureștiul. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, sunt trei: Washington, Bruxelles și Berlin.  Ce se decide la București devine tot mai irelevant. Din păcate nici cele trei capitale externe nu sunt coerente, au interese contrare, au agenții lor de influențare în armată, în servicii, în partide, în Parlament, în economie și în societatea civilă, în presă, care le susțin pozițiile și interesele, intrând nu de puține ori în conflict. Dacă vă închipuiți că acum decizia de a-l scoate din joc pe Ponta a luat-o cretina aia de Kovesi, cu Coldea, cu tot, vă înșelați. Ei sunt doar niște executanți-mediocri și primitivi-ai unor ordine venite de afară, care, cum spuneam, se bat cap în cap. Pe cei doi nu-i interesează consecințele actelor lor. Oricât ar părea de ciudat, ei nu au cum vedea întreaga poză. Nu au nici datele necesare-oricât ar trage cu urechea-nici capacitatea de a interveni în criză. Iar dacă intervin, intervenția nu face decât să agraveze lucrurile.  

Problema esențială pentru România o reprezintă gestionarea crizelor care urmează unor astfel de intervenții ale ”justiției” și serviciilor în politică, la comenzi externe, precum este încercarea de a-i elimina pe Ponta și PSD din viața publică, și pentru a schimba majoritatea parlamentară, deci și guvernul. Dacă vă închipuiți că Iohannis a înțeles ce urmează după nebunia asta, greșiți. O dovedește reacția lui. E depășit de evenimente. Vorbește doar ca să nu-l înjure ai lui că tace.  

Este prima criză politică majoră pe care trebuie să o rezolve, criză de care, culmea, nu are nevoie. Pentru că nu e pregătit să-i facă față. Iar ce are în materie de consilieri, la Cotroceni, și de lideri politici, la partid, nu-i lasă prea mult loc de întors: sunt niște mediocri, tot cu ochii după furat, care-l împing spre confruntare, tropăind de nerăbdare să ajungă la guvernare. Doar că nimeni nu înțelege de ce vor asta. Pentru că, practic, nu au program de guvernare. Și nu pot face mai mult decât a făcut Ponta. Cel mult pot înrăutăți lucrurile.

România are nevoie de stabilitate la guvernare și de predictibilitate. Oricât ar părea de ciudat, nu le-a avut nici după alegerile din decembrie 2012. E de mare mirare faptul că economia nu s-a dus în picaj, ci a crescut. Există o explicație pentru asta: cele două economii românești. Cea mai importantă parte a economiei naționale nu mai depinde de acțiunea guvernului de la București, ci de multinaționale, care au sprijinul guvernelor din țările lor de origine, au piețe, acces la finanțări ieftine. Noi suntem cu munca ieftină, și atât. Economia autohtonă, care mai depinde de deciziile care se iau la București, abia acum începe să decoleze, pe fondul reducerii fiscalității, scăderii dramatice a inflației, care ieftinește în oarecare măsură creditul, pe fondul creșterii consumului intern și al combaterii concurenței neloiale. 

Dacă se schimbă acum și majoritatea parlamentară, și guvernul, vor urma cel puțin șase luni de incertitudini, dacă nu mai mult. Iar 2016 este an electoral, cu un scrutin în primul semestru-alegerile locale-și altul în semestrul doi, parlamentarele. Adică un an pierdut. Ce câștigă noul PNL, venind așa la guvernare? Nimic! Pentru că performanța economiei va determina rezultatul alegerilor viitoare, deși nu pare. Iar derapajele economice sunt inevitabile după o astfel de criză.

Proiectul lui băsescu, acela de a distruge PSD, merge mai departe. Pentru că agenții destructuranți, SRI și DNA, sunt încă în sfera lui de influență. Nu știu însă ce rezolvă spargerea-dacă va fi așa ceva-partidului. Electoratul lui rămâne. Nu va migra nici spre noul PNL, nici spre imbecilități de genul M 10, nici spre alte bazaconii, ce vor fi lansate la apă în scurt timp. PSD va supraviețui, indiferent ce li se va întâmpla lui Ponta, Dragnea, Mazăre, Oprișan și compania. 

Ușor, ușor, în spațiul dezbaterii publice, și al politicii, a intrat o nouă generație de oameni cu idei și valori de stânga. Această generație, nici foarte vizibilă, nici foarte vocală prin tocșouri inepte, are studii solide, un sistem de valori puternic, este cuplată la dezbaterea de idei din afară, și poate da oricând un lider pentru PSD. Și cred că un astfel de lider ar avea capacitatea să împace, și să aducă alături, toate generațiile din partid. Mai ales că există și motivația dușmanului comun. 

Unde a greșit PSD? Cum spunea și un om la care țin, și care sper să fie printre noii lideri ai partidului, PSD n-a dus o bătălie esențială: aceea pentru apărarea democrației, care este esențială pentru definirea identității de stânga a partidului. Acum PSD este obligat s-o ducă. Nu pentru a-i salva pielea lui Ponta, ci pentru a salva România de pericolul revenirii la totalitarism. 

Nu știu cum se va termina criza asta. Nu cred că știu nici aceia care au declanșat-o. Nu știu pentru că nu pot evalua corect cine a declanșat-o, și de ce. Este clar că a fost declanșată de una dintre capitalele externe, mai sus pomenite. Nu știu dacă a făcut-o singură, sau împreună cu celelalte. Pentru că dacă a făcut-o singură, este clar că va afecta interesele celorlalte. Și ne putem aștepta la mari surprize, dacă aleg să riposteze. Chiar dacă au acționat în acord-greu de presupus-tot există diferențe de poziții și de interese. Bulgărele de zăpadă abia ce-a luat-o la vale. Ce e mai rău e în fața noastră.

Oricum, măcar un lucru e clar: țara cu prea multe capitale nu-i decât o colonie, unde totul e posibil.