sâmbătă, 21 martie 2015

Care te bagi?



RIP PSD! Care te bagi să punem de-un nou partid de stânga, social-democrat? D-ăla clasic, bătrânesc, nu miciurinisme ”social-liberale”, care sună ca dracu. Dacă nimeni în partidul ăla n-a aflat că producerea bogăției și redistribuirea ei între capital și muncă sunt procese concomitente, ce dracu mai avem de discutat? De 25 de ani așteptăm ca niște unii să producă bogăție, și apoi să ne alegem și noi, proștii, cu ceva. Și până acum ne-am ales cu o pulă. Iar Ponta și ai lui ne promit tot o pulă. Asta e! Le arătăm și noi deștu, în semn de recunoștință, și ne vedem de ale noastre. Deci, care te bagi?

vineri, 20 martie 2015

Neo-liberalismul cu față social-democrată



Azi încep lucrările Consiliului Național al PSD. N-ar trebui să mă intereseze și, de fapt, nici nu mă interesează. Sunt un om de stânga, dar nu mă mai regăsesc de mult în valorile și politicile promovate de el. Rezumând, Ponta și ai lui au reușit să desăvârșească un proces, început prin 2004-2005, acela de a transforma social-democrația într-un soi de neo-liberalism cu față social-democrată. Eu eu nu servesc ghiveciul ăsta ideologic. 

Ce deosebire mai este între PSD și PD, în materie de valori și principii? Măcar gașca lui băsescu a fost sinceră: a făcut un Congres, și în unanimitate a mutat  partidul de la stânga la dreapta. Cinstit, transparent, să știe tot prostul. PSD n-a făcut asta. Și-a mințit cu nonșalanță și perseverență publicul, a semnalizat mereu stânga, dar de virat a virat numai la dreapta. Iar virajul său la dreapta a fost chiar mai radical decât cel al PD din 2005. Astea sunt fapte, pe care nu le poate contesta nimeni. 

Nu poți să vii să declari senin că ești cel mai ”pro business” partid din România. Nu poți să ignori-în cel mai bun caz-sau să distrugi capitalul românesc, și să promovezi capitalul străin. Nu poți să accepți senin distrugerea mișcării sindicale. Nu poți să arunci la coș dialogul social. Nu poți să promovezi privatizarea serviciilor publice, educație și sănătate, să crești costurile lor pentru cetățeni. Nu poți tu, partid social-democrat, să fii campionul reducerii taxelor și impozitelor, care favorizează capitalul-marele capital-și-i dezavantajează pe cei care trăiesc din muncă, ducând pe noi culmi polarizarea socială.

 Nu poți s-o ții ca gaia mațu cu cota unică, o calamitate pentru societatea românească, și care n-a produs niciunul dintre efectele pozitive scontate. Nu poți să nu revalorifici salariile din sectoarele publice. Nu, PSD n-a făcut nimănui nicio favoare, readucând salariile bugetarilor la nivelul la care erau înainte ca Boc să le taie. Este o minciună: concomitent că tăierile a fost aplicată și o nouă grilă de salarizare în sistemul bugetar, care a redus și ea, prin aplicare, veniturile celor din sectorul public. Despre asta nu se mai vorbește.

Să mergem mai departe. Nu poți tu, partid presupus social-democrat, să-ți faci proiect din reducerea deficitului bugetar, când n-ai infrastructuri, când s-au închis școli și spitale, când se moare, la propriu, de foame și din lipsa accesului la îngrijiri medicale.

Ce anume mai este social-democrat în politica PSD? Ce credeți că are să ne propună Consiliul Național? Nimic! Este expresia vulgară-și sfidătoare!-a imensei dureri în cur pe care o încearcă liderii acestui partid, când este vorba despre nevoile cetățenilor. Da, îi doare în cur de noi! Cum îi doare în cur de noi pe toți, de la stânga la dreapta. Consiliul Național nu are decât un singur obiectiv: să le securizeze poziția lui Ponta, Dragnea și compania. O mizerabilă luptă pentru putere. Și atât. Nimic altceva. Niciun proiect strategic, nicio limpezire ideologică, nimic. 

Partidul este dezarticulat, făcut praf. Conducerea la vârf nu mai are mare lucru în comun cu baza partidului. De fapt, în PSD democrația e moartă și îngropată. O gașcă agresivă de ariviști a înlăturat sau marginalizat pe oricine mai avea legături cu social-democrația, cu stânga, în general. Ca peste tot, banul dictează și în PSD. Pentru că în loc să se bazeze pe oameni, partidul se bazează acum pe bani. Este doar o mașină de exercitat puterea și de făcut bani pentru câțiva. Să mă emoționeze faptul că DNA îi saltă unul câte unul? Haida-de! Să-i ia pe toți, din partea mea!

Doar că liderii aceștia corupți împiedică partidul să fie un luptător și-un promotor al democrației. Într-un moment extrem de delicat, când puterea a ajuns în mâna altei găști, din SRI și din așa-zisa Justiție. Scoate cineva un diftong pe tema asta? Protestează cineva? Toți îi dau cu ”independența Justiției”. Care independență, idioților? Abuzurile, încălcarea Constituției, a drepturilor și libertăților cetățenești nu vă interesează? Nu sunt teme pentru un partid social-democrat? Să mai amintesc despre felul în care-cu câteva excepții-arată parlamentarii PSD? Sau aleșii săi locali?

Dacă membrii Consiliului Național ar avea măcar un dram de demnitate și s-ar simți responsabili față de membrii și simpatizanții PSD, față de cetățenii României, ar cere azi demisia conducerii PSD. Faptul că a pierdut Ponta alegerile prezidențiale e la ”și altele”. Motivele adevărate sunt cele de mai sus. Nu am văzut, în 25 de ani de ”democrație”, un lider care să fie urât și contestat cu tăria și vehemența cu care este contestat Ponta. De ce? Pentru că este ipocrit, mincinos, disprețuitor, și pentru că este fals. Nu are nimic în comun cu stânga și cu social-democrația. Este doar un oportunist mizerabil, care, împreună cu Geoană și cu alții ca el, au distrus partidul. 

Sigur că nu se va întâmpla nimic din astea. Ca orice altă paranghelie de acest gen-din toate partidele-și asta este aranjată cum îi poftește suflețelul liderului de moment. Evident, Rovana Plumb va fi aleasă șefa Consiliului Național. Ca să facă, ce? Că doar n-o fi vreun clasic al gândirii de stânga! Și după? Ce urmează? Se schimbă ceva în PSD? 

Așa ne-am întors de unde am plecat: la regimul cu partid unic. Că guvernează PSD sau guvernează PNL, nicio deosebire! Partide ale puterii, care nu există decât pentru a parazita banii publici și a îmbogăți o mână de privilegiați. Rezultatele se cunosc. Iar faptul că unii dintre privilegiați cad loviți de ”anticorupție” nu înseamnă absolut nimic. Locul lor este luat imediat de alții. Iar noi ne alegem doar cu praful de pe tobă.  

miercuri, 18 martie 2015

Iluzii periculoase



Văd foarte mulți ”analiști” economici care dau fericiți din coadă pentru că a scăzut prețul petrolului, și că așa se relansează economia globală. Mă tem că nu știu ce vorbesc. Oricum relansarea nu se vede, și în acest proces nu prețul petrolului este central. Dimpotrivă. Lucrurile sunt muuuult mai complicate, iar criza prin care am trecut, și din care nu prea reușim să ieșim, nu a fost provocată de prețul energiei. Altele sunt cauzele ei, și mă tem că niciuneia nu am reușit să ne adresăm de o manieră convingătoare. 

Iar principala cauză, din punctul meu de vedere, este polarizarea extremă a veniturilor, scăderea sau stagnarea lor pentru o foarte mare parte a populației. Mulți s-au amăgit că economiile emergente, precum China și India, Brazilia sau Rusia, printre altele, orientate spre export-și aici este vorba în special de China-vor găsi un debușeu în piața internă, dacă exportul nu va mai juca rolul de motor al creșterii lor. Doar că în aceste țări polarizarea a fost și mai dramatică decât în economiile dezvoltate, iar piețele interne nu reușesc să compenseze pierderile de creștere generate de scăderea cererii la export.

Scăderea prețului petrolului pare să accelereze fenomenul deflaționist. Lucru care nu este tocmai fericit, în condițiile actuale. Mai degrabă creșterea salariilor ar convinge consumatorii să umble la portofel, și nu scăderea prețurilor. Care este una statistică. Degeaba scad prețurile la televizoare și la telefoane, dacă se măresc la educație și sănătate, spre pildă. Iar scăderea prețului petrolului nu se reflectă, spre pildă, în sectorul transportului aerian, printre altele.

Scăderea taxelor și impozitelor nu poate ține loc de creștere a veniturilor. Nu e niciun paradox faptul că scăderea lor face săracii și mai săraci și bogații și mai bogați. Este un mecanism de redistribuire inversă a bogăției unei națiuni. Nici scăderea prețului petrolului nu poate ține loc de creștere a veniturilor. Astfel de artificii nu mai pot funcționa prea multă vreme. Iar costul amânării revalorificării veniturilor celor care trăiesc din muncă vor fi dramatice. Și asta cât de curând.  

duminică, 15 martie 2015

Coloana vertebrală a sistemului ticăloșit


Râdem, glumim, dar realitatea ne dă mereu șuturi în cur, și ne aduce aminte niște lucruri. Motiv să cred că tot spectacolul ăsta al ”anti-corupției” are un singur scop: să acopere prin avalanșa de arestări și de ”probe ale vinovăției” unor ciumeți(care au dat cu jula, dar nu cine știe ce, dacă ne gândim la jaful petrecut în acest timp, jaf practicat de capitalul străin, de care nu se atinge niciun anti-corupt d-ăsta care papă jar) un adevăr. Acela că, timp de zece ani, la conducerea României au fost traian băsescu și gașca lui de corupți. Gașcă pe care nu numai că nu a deranjat-o, dar a și protejat-o, cu complicitatea următorilor: 

- Laura Codruța Kovesi, Procuror General al României, ulterior procuror șef al DNA;

- Daniel Morar, procuror șef al DNA și Procuror General interimar al României, acum judecător la Curtea Constituțională;

- George Maior, Director al SRI, acum liber de contract, dar nu și de vinovății;

- Florian Coldea, prim adjunct al Directorului SRI, general cu un morman de stele, și în continuare sforar-șef;

- Monica Macovei, fost Ministru al Justiției, și toți cei care i-au urmat în funcție, precum Predoiu;

-șefi și șefuți prin diverse instituții, gen Poliție, CSM, ÎCCJ, servicii departamentale de informații;

-gașca de acoperiți ai SRI în presă și în pomenitele instituții ale statului;

-diverse guverne străine și agenții de spionaj, interesate în atingerea unor obiective specifice, de natură politică, economică și militară;

- agenți de influență ai pomenitelor guverne, intelectuali publici, jurnaliști și alte persoane publice;

- rumegătoarele din Parlament, care i-au legitimat pe mai suspomeniții;

- ultimii, dar nu cei din urmă, proștii care au căscat gura la corupții puși la perpelit de băsescu, pentru ca în fumul manipulării să ne se vadă cum fură el și gașca lui.

Ăștia toți constituie un grup infracțional organizat, pe care Justiția ar trebui să-l trateze ca atare. Dar ce să vezi? Justiția ESTE coloana vertebrală a sistemului ticăloșit, și lucrează cu sârg la acoperirea urmelor crimei. 

sâmbătă, 14 martie 2015

Pe muchie de cuțit



Nu știu, nu mă pricep, nu-s sociolog. Dar am trăit niște vremuri interesante, care m-au învățat câte ceva. După cum văd că evoluează acum lucrurile, se conturează o foarte interesantă alianță între diverse curente, de stânga și de dreapta, laice și religioase, cu oameni care aparțin tuturor generațiilor, și care va constitui masa critică a unei reacții identitare, de respingere a ”globalizării” și ”europenizării” forțate, de fapt, încercării de anulare a identităților națională ȘI individuală. Alianța asta a mai funcționat odată, la sfârșitul anilor 50-începutul anilor 60, și a dus la plecarea trupelor sovietice din țară, la o amplă reformă a sistemului de educație, la schimbări în componența elitelor intelectuale, politice și culturale, la eliberarea deținuților politici, la multe alte schimbări de natură economică, socială și de politică externă. 

Promotorii uniformizării identitare, fie că au făcut-o în numele internaționalismului proletar, fie că o fac în numele globalizării și europenizării, nu au înțeles un lucru esențial: că există limite peste care indivizii nu vor să treacă, fără a-și pierde sufletul. 

Degeaba ni se spune că nu există ”specific național”. Există. Și nu doar aici. Există peste tot. Privim lucruri precum banala mișcare ”Slow food”, spre pildă, ca pe niște ciudățenii ale unor indivizi care nu au ce face nici cu timpul, nici cu banii. Nu e. Este o reacție identitară, de respingere a tăvălugului uniformizator. Redescoperirea identităților regionale este o altă reacție identitară. Lista lor este extrem de lungă. 

Reacția identitară care va veni va fi extrem de amplă, și va însemna, printre altele, și recuperarea unei ample părți a istoriei României din secolul XX, istorie negată sau diabolizată acum. Eu n-aș citi recenta înfruntare dintre gașca celor care constituie acum promotorii ”globalizării” și ”europenizării” și o parte a societății, pe tema religiei în școală. Să fim serioși: nu au învins popii și nici BOR. A fost o formă de protest față de agresivitatea găștii și a mijloacelor folosite pentru a-și atinge obiectivele. Și reacția precedentă a dus la revitalizarea bisericii-a credinței religioase, în sens larg-în România. 

Asta nu înseamnă închidere, refuz al modernității. Nu, înseamnă doar nevoia de democrație în relațiile dintre națiuni. În fond, și URSS s-a purtat ca un hegemon în România, ne-a călcat în picioare demnitatea, tradițiile, valorile, a încercat să impună cu forța altele. Nu altfel se poartă noii hegemoni, SUA și UE. Cum noi, românii, nu contam pentru Moscova, așa nu contăm pentru Washington și pentru Bruxelles. Înainte ne jefuiau cu Sovromurile, acum ne jefuiesc cu multinaționalele. Atunci nu se făcea nimic fără aprobarea Ambasadei URSS, acum nu se face nimic fără aprobarea Ambasadei Americane. Pentru omul obișnuit nu s-a schimbat nimic. Nu este ridichea mai dulce decât hreanul! 

Totul se joacă pe muchie de cuțit. Politicienii și acele elite intelectuale promotoare ale proiectului de anulare a identității naționale, în numele unor valori ”superioare” ar trebui să fie extrem de atente până unde împing lucrurile. Au călcat pe coadă pe toată lumea, cu aroganța lor, cu lipsa lor de măsură, cu nesimțirea lor. Se apropie momentul în care li se va trimite nota de plată pentru asta. Și nu știu dacă o vor putea plăti.

joi, 12 martie 2015

Iluzia salvării prin anticorupție



Cum nu m-am bucurat de arestarea Udrei, nu mă bucur nici de trimiterea la beci a lui Vanghelie. Pentru că, am tot scris asta, e prea târziu. Nu rezolvă nimic. Dacă toate prostelile de-și zic ”instituții de forță” și ”justiție” ar fi funcționat, cangrena corupției nu s-ar fi întins. Când ajungi însă la amputarea unor părți ale corpului social, este semn de eșec. N-ai știut să ții boala sub control. Așa e și cu boala corupției: diagnostic greșit, ignorare, tratament greșit, pacientul mort. Și, iară mă repet, odată cu acest eșec vom consfinți și eșecul democrației, tot din cauza tratamentului greșit aplicat corupției.

Să nu-și închipuie nimeni că un regim de mână forte, autoritar, o tiranie a procurorilor, rezolvă ceva. Nu rezolvă nimic. Nici măcar nu poate amâna decontul. Și, oricât ar părea de ciudat unora, democrațiile se descurcă mai bine în combaterea corupției decât regimurile tiranice. Pentru că democrațiile pot ține sub control excesele ”luptei împotriva corupției”, și pot avea și sprijinul cetățenilor. Tiraniile, nu. Și va veni-foarte repede!-momentul în care cetățeanul va respinge lupta împotriva corupției, pentru că este plătită cu prețul pierderii sau îngrădirii unor drepturi și libertăți fundamentale. Și se va ridica împotriva tiraniei, considerând că nu merită să piardă ceva fundamental, pentru efemera satisfacție de a vedea câțiva derbedei duși la răcoare.

Acum corpul social este anesteziat de ura împotriva ”corupților” și euforic pentru că, în sfârșit, se face ”dreptate”. Dar când va vedea că niciuna dintre promisiunile luptei împotriva corupției nu devin realitate, că nu se trăiește mai bine, că educația și sănătatea tot în mizerie rămân, și, că pe deasupra, libertatea îi este limitată, sau, și mai grav, anulată, atunci vom avea o și mai mare problemă decât corupția. Poate ne mai gândim.

marți, 10 martie 2015

Victoria anticorupției la orașe și sate!



Azi DNA a dat măsura întregii sale priceperi! S-a făcut dreptate! Sistemul ticăloșit a fost zguduit din temelii! Odiosul trafic cu caprele vecinului a fost stopat! Ura! Ura! Ura! 

PS: Voi realizați că, de șase luni, noi ne trezim în zdrăngănit de cătușe, ne culcăm în zdrăngănit de cătușe? Că alt subiect nu există? Că totul se învârtește în jurul unei isterice-și sterile-lupte ”anti-corupție”, care nu face decât să întărească dominația sistemului ticăloșit asupra națiunii ăsteia? 

vineri, 6 martie 2015

Ucraina și Vietnam: o paralelă incorectă politic.



Analogiile au limitele lor. Dar și virtuțile lor, măcar în faptul că ne pot ajuta să înțelegem unele lucruri. Mai ales atunci când cineva aplică același scenariu în diferite situații, doar pentru că în acest fel reduc problema la una cunoscută. 

Ucraina este un astfel de exemplu în care analogiile au rost. Ceea ce se întâmplă acum urmează fidel scenariul care a dus la războiul din Vietnam. Un eveniment: destrămarea URS, duce la apariția unor state succesoare. Dintre ele, două, Rusia și Ucraina, sunt precum Vietnamul de Nord și Vietnamul de Sud. O vreme lucrurile funcționează cât de cât normal între cele două țări, până când o mare putere crede că a sosit momentul să folosească o stare de fapt pentru a-și atinge niște obiective într-o regiune de interes. Acel interes este ”îndiguirea” Rusiei, ca în perioada Războiului Rece, unde URSS juca rolul Rusiei de azi. 

La Kiev este instalat, printr-o lovitură de stat, un guvern-marionetă al Washingtonului. Care începe, ca și regimul de la Saigon, lupta cu ”dușmanul din interior”, atunci Vietcongul, acum etnicii ruși din cele două provincii ”secesioniste”. Evident, fiind tot în logica Războiului Rece, Rusia îi susține pe etnicii săi, oricum o motivație mai puternică decât motivația ideologică a URSS(sprijinită și de China, și de celelalte țări socialiste) de a sprijini Vietnamul de Nord. Americanii, logic, își sprijină regimul marionetă, pe care l-au pus la Kiev.

Cum trupele ucrainene și-o cam iau pe coajă(din motive diverse, inclusiv din pricina faptului că exista conștiința că luptă într-un război civil, împotriva conaționalilor lor), inevitabil vine un moment în care SUA trebuie să intervină și militar. Ceea ce și face. Gradual. Începe prin a livra echipament militar și informații, apoi instructori militari. Urmează introducerea trupelor la sol. Pentru că slăbiciunile armatei ucrainene vor persista multă vreme. Ca și Vietnamul de sud, și Ucraina este un stat eșuat, cu uriașe probleme economice, cu o societate fragmentată, dominată de sărăcie și de violență. Aparențele democratice vor fi aruncate curând la gunoi. Poroșenko va fi sacrificat rapid, locul lui fiind luat de un individ de mână forte, provenit cel mai probabil dintr-una dintre armatele private care luptă acum în Estul Ucrainei. Ascensiunea la vârful statului a unui individ provenit din mediile neo-naziste va face și mai dificilă găsirea unei soluții pașnice.

SUA vor escalada războiul, chiar și dacă, dincolo de un anumit punct, nu vor mai vrea să se angajeze în Ucraina. Vor intra într-o logică a salvării feței. Va exista o presiune la vârful conducerii SUA pentru continuarea războiului, orice altă soluție fiind considerată o ”cedare” în fața inamicului. 

Odată angajați, americanii se vor simți obligați, ca și în Vietnam, să câștige războiul, chiar dacă știu că așa ceva nu se poate. Opinia publică americană, într-un context intern tulbure, cvasi-revoluționar, a impus o soluție negociată. Este puțin probabil ca acum să se repete așa ceva. În anii 60-70 armata americană era una cu stagiu militar obligatoriu. De murit mureau americani din toate mediile sociale. De asta practic toată națiunea era împotriva războiului din Vietnam. acum, cu o armată de profesioniști-plus armatele private ale firmelor care folosesc mercenari, și care au privatizat multe dintre acțiunile militare-nu va exista nicio presiune publică. Cei care mor sunt la fel ca orice angajat, pentru asta este plătit: să moară. Iar cei mai mulți dintre militari provin din pătura cea mai săracă, deci și cea mai puțin angajată politic. Ați văzut proteste împotriva războaielor din Irak și din Afganistan? 

Sigur, aparent efortul de război nu va fi suportat doar de americani. Teoretic, în spatele lor se vor alinia toți aliații din NATO. Doar teoretic. Europenii nu au de ce fi fericiți cu un Vietnam în mijlocul Europei. Germania și Franța își iau deja distanță de Washington. Marea Britanie, deși trimite și ea instructori militari, și-și golește arsenalele de fiare vechi de trei-patru decenii, care rugineau degeaba, nu se arată prea zeloasă în susținerea Kievului. Firmele britanice au avut destule de suferit de pe urma relațiilor proaste ale Londrei cu Moscova, și nu privesc prea încântate la viitor. 

Singurele țări pe care se pot baza cu adevărat americanii sunt Polonia, România și țările baltice. Restul, mai mult cu gura. Mulți stau în espectativă, inclusiv țări precum Georgia sau foste republici sovietice din Asia. Australia, de obicei amatoare de cucuie, prezentă în mai toate războaiele americanilor de după WW II, inclusiv în Coreea, Vietnam și prin Indonezia, dar și în Irak și în Afganistan, stau și cugetă. 

De partea cealaltă Rusia are sprijinul explicit al Chinei, care are motive clare de îngrijorare în ceea ce privește planurile americanilor în Pacific. Implicit sunt și alții care sprijină Rusia. Nu va fi ușor să spargi acest grup. Un motiv al furiei lui Obama, îndreptată împotriva premierului israelian, este acela că-i strică ploile cu Iranul. Washingtonul ar fi vrut să rupă Iranul din blocul pro-rus. Obsesiile Tel-Avivului vis a vis de Teheran riscă să ducă la eșecul acestui plan. Plus că Irakul este și el iritat de duplicitatea americanilor în cazul ISIS.

SUA sunt într-o situație mai proastă acum decât în cazul războiului din Vietnam. Atunci nimeni din blocul său nu-i punea la îndoială lidershipul și îndreptățirea morală de a ”combate” comunismul. Acum solidaritatea este doar de fațadă, și nu de puține ori expresia fricii. Ceea ce este construit pe frică nu poate dura. 

Poate fi oprită escaladarea conflictului din Ucraina? Nu, deși normal ar trebui să nu se ajungă acolo. Slăbirea poziției SUA în lume le obligă la un gest radical, care să o relegitimeze drept ”națiune indispensabilă”. Oricare ar fi prețul plătit pentru asta. Dacă n-o face, declinul va fi ireversibil. Dacă după eșecul din Vietnam SUA și-au revenit, pentru că a continuat să existe ”lagărul socialist”, acum acest alibi pentru menținerea hegemoniei americane nu mai există. 

Soluția ”ucrainizării” războiului, ca o etapă a dezangajării americane din zonă nu va funcționa. Pentru că acum este în această fază, cu rezultatele cunoscute. Va putea suporta o Ucraină epuizată economic și social efortul cerut de a purta singură un astfel de război, dacă avându-i pe americani de partea ei, nu și-a atins obiectivele? Evident, nu!

Ce ar urma? Ceea ce se poate face și acum, cu costuri minime. Adică transformarea Ucrainei într-o confederație, cu largi atribuții pentru componentele ei, și un statut de strictă neutralitate, care să liniștească temerile Rusiei. Moscova nu are nimic împotriva aderării Ucrainei la UE. Cu condiția ca această aderare să nu-i producă pagube. Dar asta se poate rezolva ușor, prin negocieri cu Bruxellesul. Dar în niciun caz Moscova nu va accepta aderarea Ucrainei la NATO. 

Nu se poate? Eu cred că da. Nu uitați că o condiție implicită a reunificării Vietnamului a fost ”neutralitatea” lui față de NATO. Nu știu dacă vă mai amintiți, dar la un moment dat, prin anii 80, s-a pus problema aderării Vietnamului la Tratatul de la Varșovia. România a uzat de dreptul său de veto. Și discuția s-a închis. De ce a procedat așa Bucureștiul? Poate ne mai gândim. 

O singură necunoscută rămâne: cât mai trăiește Kissinger, să-i scoată pe americani din noul lor Vietnam? Că de război în Ucraina, cu americanii pe post de actor principal, nu scăpăm. 

PS: ar mai fi ceva. O consecință, nedorită, a angajamentului american în Ucraina, ar putea fi ”reunificarea” Rusiei(Vietnamul de Nord) cu Ucraina(Vietnamul de Sud). Nu neapărat prin invadarea Ucrainei de Rusia. Ci prin voința ucrainenilor și rușilor. Unde dai și unde crapă e o regulă universal valabilă.

     

miercuri, 4 martie 2015

Dezindustrializare și democrație



Sursa marilor probleme economice și sociale ale României-am scris despre asta încă de acum vreo douăzeci de ani-o reprezintă faptul că nu a dus până la capăt procesul de industrializare și de urbanizare, început în anii 30 ai secolului trecut, întrerupt de război, și relansat de comuniști, cu toate problemele sale. Anticomunismul cretin-pășunist, dorința de revanșă a unora care au crezut că pot răzbuna suferințele din anii stalinismului distrugând tot ce s-a construit în perioada industrializării, plus dorința capitalului străin de a face din Estul Europei o piață de desfacere și un rezervor de forță de muncă ieftină, dar bine calificată, toate au provocat un adevărat dezastru. Din păcate nimeni nu vrea să vadă aceste lucruri. Nu este corect politic, și nu se face să le bați obrazul noilor stăpâni.

Ei bine, fenomenul dezindustrializării începe să apese asupra ansamblului lumii în curs de dezvoltare, și, mai nou, și-a scos colții și în lumea dezvoltată. O dovedește, printre alții, Dani Rodrik, în acest mic studiu, în care expune problema cât se poate de clar.

Concluzia studiului mi se pare cea mai interesantă, pentru că se referă la consecințele politice ale dezindustrializării: ”The political consequences of premature deindustrialization are more subtle, but could be even more significant. Mass political parties have traditionally been a by-product of industrialization. Politics looks very different when urban production is organized largely around informality, a diffuse set of small enterprises and petty services. Common interests among the non-elite are harder to define, political organization faces greater obstacles, and personalistic or ethnic identities dominate over class solidarity. Elites do not face political actors that can claim to represent the non-elites and make binding commitments on their behalf. Moreover, elites may prefer – and have the ability – to divide and rule, pursuing populism and patronage politics, and playing one set of non-elites against another. Without the discipline and coordination that an organized labor force provides, the bargains between the elite and non-elite needed for democratic transitions and consolidation are less likely to take place. So premature deindustrialization may make democratization less likely and more fragile.”

Sunt lucruri pe care iarăși le-am scris. Atrăgând atenția asupra nevoii de a regândi democrația în contextul post-industrial, unde se constată o puternică destructurare socială, o fragmentare puternică a societății, o dezideologizare și transformarea partidelor clasice în simple mecanisme de exercitare a puterii, fără legătură cu cetățenii..

sâmbătă, 28 februarie 2015

Un cadavru de lux: politica externă românească



Ca să ai diplomație, trebuie să ai toate atributele suveranității. România nu mai are aproape niciunul dintre ele. Prin aderarea la UE și la NATO, a delegat aceste atribute unor mecanisme supra-statale. Și, ca să nu se mai încurce în amănunte, la ce i-a  rămas din ce avea a renunțat. Așa că avem ambasade, avem niște unii, bine plătiți, de le zice ambasadori, avem și-un minister ironic numit ”al afacerilor externe”, dar nu mai avem nici diplomație, nici politică externă. De la celebrul enunț al lui băsescu, ăla cu suptul pulii Licuriciului cel Mare s-a ales praful. 

Acel enunț a contat mai mult decât credeți. A fost momentul totalei renunțări la politica externă autonomă, dincolo de obligațiile care recurg din delegarea suveranității către Bruxelles și Washington. Toate celelalte țări au politici distincte-și nu de puține ori divergente de cele ale UE și NATO-față de diversele spații. 

Poate spune cineva care este politica noastră, a României, față de Ucraina și de Rusia? Sau față de China? Cum ne raportăm la BRICS? La America Latină? Care este contribuția noastră la politica externă comună a UE? 

Suntem mai izolați, ca țară, decât pe vremea lui Ceaușescu. Fără nicio exagerare. Cine dracu mai vine pe aici? Pe cine mai interesăm? Ni se pare că a făcut mare brânză la Berlin Klaus Imperator? Ce inițiative avem în legătură cu Moldova și cu conflictul înghețat din Transnistria? Avem români în Ucraina. Nu ne interesează soarta lor? N-ar trebui să contribuim la găsirea unei soluții a conflictului intern din Ucraina? Care sunt relațiile noastre cu vecinii? Ce vrem să facem împreună cu ei? S-au rezolvat toate problemele zonei? 

Care este poziția noastră față de reforma ONU? Ce facem acolo? Ce facem în cadrul OSCE? Și tot așa.

Politica externă românească suferă grav din momentul în care băsescu-sprijinit de gunoaiele alea de la CCR-a devenit stăpânul politicii externe, dincolo de lege și de Constituție, pentru că așa a poftit el. Și a condus o politică externă ca pișatul boului, de nimeni n-a mai înțeles nimic, o politică incoerentă, lipsită de viziune, și nu de puține ori una împotriva intereselor României. Cine a gândit politică externă la Cotroceni? 

Klaus Imperator este acum ”țarul”politicii externe, fiind și mai ”bolovan” în materie decât predecesorul său. Cine gândește pentru el? Lazăr Comănescu? Bine, pa! 

Așa că pierdem vremea discutând despre nimic. Pentru că nu mai avem politică externă. Avem niște unii care duc ici și colo, ca să aibă de unde veni. Și care servesc DOAR interesele altora. Adică a celor cărora le sug pula. Asta e activitatea predilectă de politică externă a României. 

vineri, 27 februarie 2015

Imposibilul Imperiu



Este incredibil cum susținerea irațională și necondiționată pe care Washingtonul o acordă Kievului duce la paroxism sentimentele anti-americane în Europa. Până și în România aceste sentimente s-au acutizat, și, trebuie s-o recunoaștem, au și accente de ură. Cum s-au putut schimba lucrurile în doar un deceniu și ceva, de la acel ”Toți suntem americani!”

Politica cinică și arogantă a americanilor în conflictul din Ucraina este picătura care a umplut paharul. Tuturor, nu doar europenilor. Deocamdată liderii politici continuă să facă pe plac Washingtonului. Dar vor plăti prețul acestei slugărnicii cât de curând. 

Lumea nu-și dorește un război, nu pentru că e vorba despre Rusia, practic o putere nucleară aflată la paritate cu SUA. Ci pentru că este convinsă că violența nu rezolvă nimic. După prăbușirea ”comunismului” episoadele violente s-au ținut lanț. Război după război, masacru după masacru, morman de cadavre după morman de cadavre. Totul în numele unor principii înălțătoare, care, mereu, se dovedesc doar fumigene, paravane pentru interese economice egoiste.

Nicio putere nu va mai putea rezolva problemele interne scoțându-le în exterior, sub forma unor conflicte armate, precum în secolul trecut. Un nou război generalizat, chiar și purtat cu arme clasice, nu rezolvă problemele care l-ar putea genera. Instinctiv, dacă nu rațional, oamenii știu asta. Și nu mai vor să repete experiențele oribile ale secolului XX. Și nici naționalismul nu mai poate fi motorul unor conflicte, tot ca în trecut. În Ucraina nu este vorba despre un naționalism contra altuia. Ci despre niște profitori, care vor să înlocuiască alți profitori, și care, în această bătălie, au luat niște decizii proaste, trezindu-se cu un soi de război civil în brațe. 

Nu credeam să văd vreodată că, drept reacție la hegemonia americană, Rusia va fi privită ca un soi de salvator. Ei bine, s-a întâmplat și asta! Nu cred să existe în istorie un imperiu care, în nici trei decenii, ajunge la maximul expansiunii și puterii sale, ca apoi să înceapă să se destrame cu o viteză la fel de mare ca aceea cu care s-a extins. 

Un imperiu trebuie să structureze lumea pe care o domină, s-o organizeze, s-o facă să funcționeze. SUA au crezut că pot face astea doar cu forța armată. Că e suficient ca lumea să audă de ei, și lucrurile se schimbă pe loc. Nu se schimbă. America nu este pregătită să fie un imperiu. Nu are nici mijloacele, și nici motivația pentru asta. Și nici sprijinul populației. Care nu vede avantajele Imperiului, cum vedeau cetățenii romani, spre pildă. Americanul de rând are doar de pierdut de pe urma Imperiului. 

Lucrurile sunt într-un echilibru extrem de fragil. Multora nu le place ideea de lume multipolară. Care este văzută ca generatoare de dezordini și de violență. Da, dar și lumea unipolară, în care trăim acum, este la fel de instabilă și de generatoare de dezordini și de violențe. Nu cred că ne permitem luxul unei alegeri. Dar ea trebuie făcută, indiferent de ceea ce se întâmplă. Ce alegem? Cum alegem? Care vor fi consecințele alegerilor noastre? Greu de spus. Dar primul pas trebuie făcut. Și anume trebuie să împiedicăm un conflict generalizat în inima Europei. După care vedem ce urmează să facem... 

marți, 24 februarie 2015

Să ne luăm țara înapoi!



Personal, nu mă mai simt nici apărat, nici reprezentat de actualul Parlament. Cu rare excepții, sălile alea sunt pline de gunoaie umane, oportuniști, profitori, cleptomani, nesimțiți, dar mai ales inculți și lași. O turmă, mânată din spate cu biciul de DNA și de SRI, care dă raportul la Ambasada Americană, unde fiecare vacă furajată de la Buget își toarnă șefii și colegii, și-și oferă serviciile. Alături de ”instituțiile de forță”, acești idioți au reușit să ducă în faliment bruma de democrație care a mai rămas după zece ani de băsism sinistru.

Soluția este simplă: să-i obligăm să adopte, în următoarea lună, o nouă lege electorală, simplă și clară: Camera Deputaților, cu 300 de aleși, plus cei 18 reprezentanți ai minorităților, altele decât cea maghiară, Senatul, 120 de aleși, și cu vot pe listă. Nici președintele României, nici CCR să nu intervină în acest proces. În momentul în care Președintele promulgă legea, TOȚI parlamentarii își dau demisia, deschizând astfel calea alegerilor anticipate. Nimeni nu poate obiecta constituțional. Că e vacantată o circumscripție, sau sunt vacantate toate, Guvernul trebuie să organizeze alegeri pentru completarea numărului de parlamentari. 

Dacă vreodată în acești 25 de ani o mișcare de tipul ”Uniți, salvăm!” își are sensul, acum este momentul să se afirme. Așa nu mai putem continua! Parlamentul a ajuns o ficțiune. Este în principal vina noastră. Pentru că ne-a durut în cur pe cine am votat. Oamenii serioși și modești, știitori de carte, nu ne-au plăcut. Nu erau amuzanți. Nu țineau prima pagină a ziarelor. Nu aveam de ce face mișto de ei. Aveau caracter. Aveau coloană vertebrală. 

Să ne spălăm păcatele, obligând turma asta de idioți să plece. Să obligăm partidele să pună pe liste oameni de calitate. Nu contează nici vârsta și nici ”fața comercială”. Contează un singur lucru: atașamentul față de democrație! Să ne luăm în serios drepturile, libertățile și obligațiile! Dacă nouă, românilor, nu ne pasă, de ce le-ar păsa străinilor? 

Vrem alegeri anticipate! Cu cât mai repede, cu atât mai bine! Asta înseamnă să ne luăm țara înapoi! Noi, cetățenii, nu mâna aia de derbedei care a făcut dintr-un neica nimeni un neica nimeni Președinte al României!

duminică, 22 februarie 2015

Privind spre Germania cu mânie



Acțiunea de ”disciplinare” a noului guvern de la Atena se desfășoară în forță, și cu o violență neașteptată. Doar că asta nu duce la nimic bun, ci naște noi întrebări nu doar despre austeritate, ca presupus instrument de relansare a economiei europene, ci și despre sănătatea mintală a promotorilor ei. Acum, sincer: cât de neamț tâmpit să fii, să nu înțelegi un lucru elementar: dacă o țară, de par exemplu tot Grecia, ca să-și plătească datoria, trebuie să aibă cu ce. Adică economia ei să producă bani, lovele, mălai, cașcaval! Când nu doar că-i impui ”reforme” care duc la restrângerea drastică a veniturilor bugetare, dar îi mai și mărești artificial serviciul datoriei, la ce să te aștepți? La minuni? O scurtă socoteală: datoria Greciei de acum este de circa 300 de miliarde de euro. La o dobândă de 10% pe an, serviciul datoriei este de vreo 30 de miliarde de euro. În acest timp Franța sau Germania se împrumută la vreo 0,3% pe an. Iar datorii au și ele căcălău. De ce această diferență uriașă?

Faptul că Germania are excedent al balanței de plăți externe ține de o conjunctură, care n-o să fie veșnică. Dacă încetinește creșterea Chinei-lucru vizibil-se duce dracului conjunctura. Nu mai vorbesc despre situația rezultată în urma evenimentelor din Ucraina. Germania este implicată în ambițiosul proces de reindustrializare a Rusiei. Embargoul îi pică extrem de greu la stomac. În plus o economie orientată excesiv spre export, precum cea germană, are și alte slăbiciuni. Trecem.

De fapt, clubul creditorilor Greciei poate face un lucru simplu. Nici nu este nevoie de o ”tunsoare” a datoriilor. Este suficientă o reevaluare a dobânzilor la credite, și o re-eșalonare a lor. Dacă Grecia ar obține de pe urma acestei acțiuni un plus de 15 miliarde de euro pe an, bani care să poată fi folosiți atât pentru reducerea poverii sociale, cât și pentru relansarea economiei, ar crește capacitatea de rambursare a datoriei. Practic creditorii nu ar pierde nimic, lăsând Atenei un spațiu mai mare de manevră. Dar când paranoia puterii intră în acțiune, rațiunea dispare. De fapt, ce se dorește este altceva, și nu recuperarea banilor împrumutați Greciei. Se urmărește pedepsirea ei, implicit a poporului grec, alt popor de mâna a doua, din aceeași categorie cu rușii, pentru a arăta Europei cine e stăpânul. Și pentru a tăia și altora cheful de schimbare politică și economică.

Doar că madam Merkel-a cărei inteligență este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!-nu dă o lovitură doar Greciei. De fapt lovitura mortală o primește Uniunea Europeană. Și asta doar pentru că orgoliul ei a fost rănit de niște unii, care n-au binevoit s-o pupe în fund. Europa a ajuns să fie condusă de niște neica-nimeni, fără viziune, fără proiecte, care sunt doar forme fără fond. 

Resentimentele împotriva Germaniei cresc. De fapt nu Grecia, nu ”porcușorii” sunt veriga slabă a Uniunii Europene, ci Germania. Care dovedește, o dată în plus, că e un gigant economic și un pitic politic.  

vineri, 20 februarie 2015

O explicație pentru o soluție la criza din Ucraina



Ce urmează pleacă de la o postare pe care am publicat-o pe FB înainte de acordul Minsk 2.0. Un Acord de încetare a focului care nu înseamnă pace în zonă. Ci doar un respiro pentru părți, care, din păcate,  se repoziționează, își împrospătează trupele, armamentul, muniția, își odihnesc oamenii și își ling rănile. Ucrainenii au pierdut o bătălie importantă, și sunt extrem de fragilizați, militar, dar și politic și economic. Deja SUA și alte țări europene din NATO și UE trimit armament și instructori Kievului. Nici rușii nu stau cu mâinile încrucișate. Nu știu dacă se va ajunge prea repede la o pace durabilă. Mai degrabă Ucraina se va prăbuși înainte de asta.

Am încercat să explic motivele pentru care am ajuns aici, și cum se poate construi o soluție, alta decât conflictele înghețate, pornind de la cunoașterea rădăcinilor conflictului. CSCE(mai știți ce înseamnă, nu?) din 1975, de la Helsinki, a consfințit-și garantat-granițele externe ale statelor europene, așa cum au rezultat ele după Conferința de Pace de la Paris, din 1947. Granițele interne nu au fost puse în discuție la Conferință. Și mă refer la federații, cum a fost URSS, și la confederații, cum a fost Iugoslavia.

Ceea ce se întâmplă acum în Ucraina este rezultatul acestei stări de fapt. Când s-a dizolvat URSS, NU s-a pus problema redesenării granițelor interne. De aici nenumăratele conflicte așa zise ”înghețate”, vezi Transnistria. Imediat după ”dizolvare” URSS a fost înlocuită de CSI. Un URSS ceva mai mic, adică, practic, fără cele trei state baltice. De asta nici după apariția CSI nu s-au discutat granițele, mai ales cele dintre Rusia și Ucraina, care erau, de fapt, fundamentul CSI. Abia când occidentalii au ieșit la atac, și i-au asmuțit pe ucraineni împotriva Moscovei, s-au împuțit lucrurile.

Răspunsul rușilor din Ucraina îl vedem. El nu este unul ”confecționat” de Moscova, ci este fructul unor realități. Cum și criza transnistreană este fructul acestor realități. Dar și altele, gen Georgia. Normal ar fi să se caute o soluție globală, care înseamnă, de fapt, modificări de granițe în zona fostei URSS. Indiferent ce credem, invocarea Conferinței de la Helsinki este abuzivă și n-are legătură cu realitatea. Degeaba se supără unii pe Lavrov: prima negare a Conferinței a fost reunificarea Germaniei. Care măcar de ochii lumii avea nevoie de un Referendum. În loc de asta am avut parte de o ipocrizie: reunificarea Germaniei este excepția care întărește regula neacceptării modificării granițelor.

Când s-a pus problema reunificării României cu Moldova(și s-a pus! deși mulți vorbesc prostii și-l înjură pe Iliescu, pe motiv că n-a vrut el unirea), ne-am luat niște castane în cap de-am văzut stele verzi. Nu atât de la Moscova, cât din Occident. Acum ipocrizia face victime în Ucraina, cum a făcut și în fosta Iugoslavie, și în Georgia, Armenia, și prin tot Caucazul.

Ucraina, care este un stat făcut din petice, nu are cum supraviețui așa cum este acum. Nu pentru că nu vrea Moscova, ci pentru că nu vor cetățenii ei. S-a văzut în Crimeea, se vede în Noua Rusie. Nu-i poți ține cu forța acolo pe ruși. Și nu doar ei sunt tot mai supărați pe Kiev. Nici etnicii polonezi, unguri, români, slovaci, spre pildă, nu sunt fericiți, și s-ar întoarce la țările lor mamă.

Ce a ales Kievul? În locul unei soluții negociate cu TOATE etniile, pentru o formă de administrare a puterii benefică pentru toți, impunerea unor reguli care, practic, anulează drepturile minorităților de a-și păstra și afirma identitatea. Rușii sunt mai mulți, de asta răspunsul lor a fost mai violent. Dacă și ceilalți erau numeric comparabili cu rușii, nici răspunsul lor n-ar fi fost altul.

Ucraina poate avea un viitor în forma sa actuală cu o singură condiție: să accepte starea de fapt, să împartă puterea cu grupurile etnice minoritare, să le garanteze drepturile și libertățile, și să-și păstreze neutralitatea, atât față de Moscova, cât și față de Washington sau Bruxelles. Asta nu înseamnă că trebuie să renunțe la aspirațiile sale europene. Dimpotrivă. Procedând așa față de minorități își arată disponibilitatea de a asimila valorile europene. Asta, dacă Poroșenko și compania mai înțeleg pe ce lume se află...

miercuri, 18 februarie 2015

Și fu Putin la Budapesta




Oricât ar părea de ciudat, Putin a fost la Budapesta și nu s-a prăbușit nici ordinea internațională, nici NATO, nici UE, cum urla propaganda anti-rusă. Și nu s-a prăbușit nici democrația ungară, la fel de căcăcioasă și de lipsită de substanță precum cea din toate țările membre ale UE, sau precum cea din Rusia. În materie de pișat cu boltă în capul cetățenilor Orban nu are nimic de învățat de la Putin și nici invers. Poate ei doi ar avea ce învăța, în materie de dispreț față de voința cetățenilor-și de votul lor-de la liderii UE și de la birocrații de la Bruxelles. Dar asta e o altă discuție. 

S-a cântat a jale, tot în propaganda anti-Putin, și în legătură cu ”arma energetică”. Doar că din banii ăia dați de ruși ungurilor-credit furnizor-pentru a cumpăra o centrală nucleară din Rusia se vor înfrupta din greu și firmele occidentale, de construcții, metalurgice, automatizări, IT și altele. În timp ce politicienii dau un grețos spectacol de ipocrizie în public, în privat se calcă pe picioare la Budapesta și la Moscova, pentru a promova interesele firmelor naționale interesate de o felie cât mai mare din tortul contractului rușilor cu ungurii. Cum la fel de pofticioși dau târcoale noii conducte de gaze Rusia-Turcia, prin care gazul rus destinat Europei va ocoli Ucraina.  Că și aici e o pâine albă, cu untul de câteva dește grosime pe ea, de mâncat.

Ca de obicei pe noi nu ne interesează decât un lucru: să-i sugem pula Unchiului Sam. Care Unchi Sam se află și el angajat în lupta pentru miliardele investițiilor rusești în Ungaria și în Turcia, păruindu-se cu europenii. De unde dracu credeți că vin miliardele alea de dolari cheltuite de candidați în campaniile electorale americane? De la Sfântul Duh? Evident, nu! De la mediul de afaceri american. Care n-are decât o ideologie: banul. 

Dar cu o țară care a ajuns condusă de un primitiv care din tot ce înseamnă serviciile secrete știe doar datul cu pumnul și trasul cu urechea, și de o pizdă proastă, care crede că Justiția este totuna cu voința procurorului, la ce să ne așteptăm? La viziune în materie de politică externă? La promovarea interesului național? La apărarea capitalului național? Bine, pa!