marți, 7 iulie 2015

Un continent eșuat



Uniunea Europeană are toate datele să fie principala putere politică și economică a lumii. Economic vorbind, chiar este și peste SUA, și peste China, nu mai vorbesc de Rusia. Dacă face un efort, fără a băga mâna prea adânc în buzunar, poate fi și prima putere militară. Nu are nimic de invidiat altora nici în materie de cercetare dezvoltare, de inovare. Cultural este prima putere a lumii. Și cu toate astea pare o curcă buimăcită, care o ia peste bot de la orice criză. 

De ce? În primul rând pentru că nu se ia în serios. Nu își mai propune nimic ambițios. Se lasă condusă de niște nulități cu ifose, care n-au viziune, n-au etos. Au doar interese meschine, care nici măcar nu pot invoca scuza egoismului național. În al doilea rând nu reușește să scape de dependența de Washington. Nimic nu mai justifică această dependență, care seamănă cu dependența de un drog. Drogul american distruge proiectul european. Uniunea Europeană nu poate, și nici nu trebuie să fie, un soi de Statele Unite ale Europei. 

În al treilea rând este renunțarea la democrație în funcționarea Uniunii, ajungând astfel să repete experiența periculoasă a ”lagărului socialist”. De ce trebuie să ne conducă Berlinul? Doar pentru că Germania are niște performanțe economice (relativ) mai bune ca alții? Totul se rezumă la succesul economic? Uităm că ”puterea blândă” a Uniunii Europene, cea care ne putea face liderul lumii și elementul structurant al procesului de globalizare, este modelul său social? Ei bine, în marea imbecilitate a liderilor Europei, prima victimă a dependenței de SUA a fost modelul său social. 

Criza greacă a developat aceste slăbiciuni mai mult ca orice eveniment din ultimele două decenii. Practic, proiectul european, așa cum era el definit în anii 80-90 ai secolului XX, este mort. I-a luat locul un surogat de neo-liberalism, care a slăbit coerența ansamblului, a paralizat evoluția lui, și a transformat Uniunea Europeană într-o caricatură. După statele eșuate, avem și un continent eșuat. Să ne fie de bine! 

duminică, 5 iulie 2015

Azi e OXI


Azi e OXI. Scriam ieri că, indiferent de rezultatul Referendumului din Grecia, de mâine Europa nu va mai fi aceeași. Mai scriam că soluția crizei nu este una financiară, monetară, economică, ziceți-i cum vreți, ci una politică. UE, ca sistem instituțional, și liderii celor 28 de membri, trebuie să ia aminte la semnalul transmis de greci prin votul lor. Cu atât mai mult cu cât, se pare, grecii au respins diktatul ”piețelor” și al creditorilor. 


Prestația principalilor lideri europeni a fost jenantă. Asta când nu a fost grețos arogantă și disprețuitoare. S-au comportat ca și când Grecia și grecii ar fi fost o țară și niște cetățeni de mâna a doua.

Acum urmează întoarcerea la rațiune, după ce conducătorii greci s-au întors la popor. Rațiunea cere un compromis, care, culmea! nici nu e greu de găsit. Doar dorința unora de a le da o lecție grecilor a făcut să eșueze negocierile. Dar dacă se insistă pe pedepsirea Greciei pentru alegerea făcută, UE nu mai are viitor. Acum decizia este la Merkel și compania. Din punctul ăsta de vedere grecii le-au dat o perversă ca pe Mediterana, ca să zic așa! Și nu-i văd gata pe nemți să accepte c-au pierdut pe mâna lor. Ce-o mai fi, om vedea mâine. azi cuvântul de ordine e OXI. Mâine, poate acord, poate compromis. sau poate bine, pa, Europa!

sâmbătă, 4 iulie 2015

Așteptând Referendumul din Grecia



Mâine grecii se pronunță, prin Referendum, în legătură cu cerințele creditorilor, pentru a continua finanțarea Greciei. Așteptând Referendumul, am ajuns  să mă plictisesc de propaganda jegoasă împotriva Greciei și a lui Tzipras. Mai ales că niciunul dintre cei care-l arată cu degetul pe premierul grec nu are conștiința curată în privința stării actuale a Greciei. Și, în general, dacă se uită la performanțele țărilor lor, sau la felul în care au gestionat criza actuală, n-au niciun motiv de mândrie.

Să lămurim scurt cum e cu datoria publică, în general, și cu aceea a Greciei, în particular.Faptul că ea, datoria, reprezintă nu știu cât la sută din PIB NU are nicio relevanță. Au tot fost proști care au fixat praguri pentru datorie, care, odată depășite, vine Apocalipsa plus Holocaustul egal Love. N-a venit! Și nu cred că are vreo țară datorie mai mare, raportată la PIB, decât Japonia, cu peste 250%. Care Japonie e veselă, ferice, cu bujori în obrăjori, și funcționează bine, mersi!

Doi: datoria publică NU trebuie plătită TOATĂ nici mâine, nici poimâine. Sunt bonduri cu maturitate la zece ani, altele cu maturitate mai mare. Oricum nu mă pasionează prea mult subiectul. Dacă aveți chef, nenea Goagăl oferă orice informație vreți. Problema Greciei-dacă e totuși o problemă-privește o datorie pe termen foarte scurt.

În aceste condiții, ce vrea Syriza, până la urmă? Ca Greciei să i se lase mijloacele să-și poată plăti datoria. Măsurile luate de cinci ani, la cererea ”creditorilor”, i-au redus PIB cu vreo 25%. Din ce mama dracului să plătești? Că banii nu cresc în copaci! Evident că au scăzut corespunzător și încasările bugetare. Cine e boul care crede că, tăind în continuare pensii și salarii, și mărind taxele și impozitele, va vedea banii de la greci? S-a întâmplat vreo minune în România, unde s-a aplicat întâi rețeta asta ”genială”? Abia tăierile au băgat în căcat băncile românești, care nu și-au revenit nici acum. BCR vinde credite ”putrede” în valoare de vreo 2,5 miliarde de euro, în speranța că va reuși cineva să scoată banii de la debitori. Și atunci?

Soluția crizei nu este una economică, ci politică. Pentru că, în esență, nu mai este o criză economică. Toți se prefac că negociază condiții economice. Dar se urmărește, pur și simplu, o schimbare de regim la Atena. Se poate. Dar schimbarea nu rezolvă nimic. Cei care ar lua locul Syrizei se vor lovi de același context, și de aceleași probleme. Martin Shultz, președintele Parlamentului European, visa la un vot ”Da” în favoarea condițiilor impuse Greciei, și la formarea unui guvern de ”tehnocrați”, care să le aprobe. Asta spune multe despre mizeria de la Bruxelles și despre adevărata natură a relațiilor între birocrația UE și marea majoritate a statelor membre.

Revenirea la democrație în relațiile dintre membrii UE, și între aceștia și organismele financiare internaționale este condiția de bază. Bruxellesul trebuie să renunțe la agenda schimbării de regim. Dacă se îndeplinește această condiție, restul vine de la sine. Și cea mai puțin costisitoare soluție este aducerea dobânzilor datoriei pe termen scurt a Greciei la nivelul Germaniei, spre pildă. Nimeni nu pierde nimic. Iar banii rezultați din scăderea dobânzilor să fie folosiți pentru relansarea economiei și pentru protecție socială. La nevoie sub controlul Bruxellesului. În nici cinci ani, fără nicio ”tunsoare” aplicată datoriei, fără alte împrumuturi, Grecia își revine. Și odată cu Grecia revine încrederea în Uniunea Europeană.
Eu sper ca grecii să voteze ”Nu” la Referendumul de mâine. Acceptarea condițiilor, sau respingerea lor, nu le schimbă cu nimic viața. Doar că un vot ”Nu” ar obliga comunitatea europeană, și nu doar pe ea, să conștientizeze grava criză prin care trece proiectul european. Această criză a proiectului european este infinit mai periculoasă decât rămânerea sau ieșirea Greciei în zona euro. Pentru că dacă un ”Nu” la Referendum înseamnă și excluderea Greciei din UE-o imposibilitate, din perspectiva Tratatelor fondatoare ale UE, deci un abuz, dacă s-ar întâmpla-atunci peste 60 de ani de construcție europeană se vor anula, victime ambițiilor și aroganței unor birocrați iresponsabili, și bancheri lacomi, care nu dau doi bani pe democrație și pe viața oamenilor.

Dacă se insistă pe pedepsirea Greciei, pagubele vor fi uriașe. Nu economic, ci politic. Pur și simplu UE pleacă pe drumul fără întoarcere al destrămării. Mă tem că panaramele care conduc acum UE vor face alegerea greșită. E vremea să ne facem planuri de viitor, din care UE să lipsească.

miercuri, 1 iulie 2015

O tragedie geopolitică



Eu nu cred nici să mă bateți că Grecia nu poate onora tranșa aia de împrumut, de 1,3 miliarde de dolari, către FMI. Oricât nu și-ar plăti grecii taxele și impozitele, la dracu, e sezon! Turiști, grămadă. Eu cred că se joacă altceva. Altceva care să discrediteze și mai mult FMI și Comisia Europeană. Într-un moment în care chinezii  lansează concurenta Băncii Mondiale, AIIB, când se pune pe roate banca BRICS, și când lumea începe să fugă de dolar. 

La fel de bizară este oferta de cooperare adresată de Turcia, Greciei. Așa, din senin, puf! Pardon?! Mă rog, fără pardon. E vorba despre conducta de gaz pe care turcii o construiesc cu rușii. Care conductă ar fi și mai lăptoasă, dacă s-ar propti în Grecia, și de acolo s-ar duce către fosta Iugoslavie și spre Italia. 

Grecia va servi drept lecție unor măgari, care cred că națiunile din UE sunt sclavele lor. Nu există alternativă? Coana TINA dă din poponeț? Ei bine, gata cu fiesta Bruxellesului! Întotdeauna se găsesc alternative. Și oricât s-ar strădui propaganda anti-greacă, anti-rusă, anti-chineză, anti orice nu e american și occidental, să discrediteze alternativele, ele există, și funcționează. 

Ceea ce se dorea o acțiune de disciplinare a Greciei, prin umilire, s-a transformat într-un dezastru de imagine și printr-o gravă criză de credibilitate a Uniunii Europene, dar și a unor instituții financiare internaționale. Grecia este buturuga mică. Aia care răstoarnă carul mare. E drept, mare, dar plin cu proști. Care oricum s-ar fi răsturnat și fără buturugă. Dar așa e mai bine: întărește moralul celor care sunt umiliți de aroganța ”stăpânilor”. 

Indiferent de ce vor zice unii, de ce oferte vor face ăia de la Bruxelles, Referendumul din Grecia trebuie să aibă loc. Oricare ar fi rezultatul lui, nimic nu va mai fi la fel în UE, dar și în ordinea internațională impusă de americani și de occidentul european. Niște politicieni meschini, lași și fără viziune, au distrus un proiect construit cu greutăți și sacrificii timp de șase decenii. Și-au bătut joc de națiunile lor, de visele și speranțele cetățenilor din țările lor. Doar pentru că au putut. Așa, de amorul artei. Din păcate nu ei vor plăti prețul acestei tragedii geopolitice. Acum începem să înțelegem spusele lui Putin despre dezmembrarea URSS. Și vom suporta consecințele lipsei noastre de reacție față de abuzul de putere al unor birocrați și al unor politicieni cărora puterea le-a luat mintea.

luni, 29 iunie 2015

Unde dai și unde crapă!



Prevăd cât de curând distracție mare prin minunata noastră patrie, Republica Absurdă România. Nimeni nu s-a întrebat de ce, în țara în care salariile au cea mai mică pondere în PIB, nu există nici cea mai mică presiune pentru creșterea veniturilor? Cred că suntem țara europeană cu cel mai mic număr de ore pierdute în conflicte de muncă? Voi când ați auzit ultima oară de o grevă? Cum am devenit cea mai pașnică țară, în care capitalul și munca se pupă tandru bot în bot, servind interesul național? 

Explicația o știm cu toții. Pacea socială are un cost: evaziune fiscală, muncă la negru, corupție generalizată. Dacă statul nu mai face redistribuția veniturilor, se găsește cine s-o facă. 

În momentul în care strici, cu DNA, ANAF și alte inițiale, acest contract social sui-generis, trebuie să  pui altul în loc. Doar că aceia care dețin capitalul nu vor să plătească mai mult munca, pentru că ar însemna costuri mai mari decât în prezent, cu muncă la negru, evaziune și celelalte. 

Asta va duce la puternice tensiuni sociale în perioada următoare. Deocamdată au început cu presiunile asupra Guvernul. Care a schimbat regulile jocului, și a început să demonteze mecanismul de până acum. Din păcate, nici el nu are o viziune coerentă, și folosește doar represiunea, pentru stârpirea corupției și evaziunii fiscale, fără a folosi și alte mecanisme, în special mărirea veniturilor în sectorul public, pentru a pune presiune și asupra sectorului privat, să facă la fel. 

Scăderea CAS, scăderea TVA, alte scăderi de taxe și impozite nu țin loc de creșteri salariale. Suplimentul de putere de cumpărare generat de aceste scăderi este nesemnificativ, și va fi anihilat rapid. Mult mai importantă este pierderea de putere de cumpărare care era generată de corupție, de munca la negru, de evaziune fiscală. Creșterea salariilor ar trebui să acopere măcar aceste pierderi. Dacă nu se va întâmpla asta-și nu are cum se întâmpla!-explozia socială este garantată.  

Dar cine să pună presiune pe patronat, pentru creșterea veniturilor, câtă vreme sindicatele, practic, nu mai există? Statul? Păi, ce poate face, în afară de creșterea-timidă-a salariului minim? Creștere care, în fond, nu schimbă nimic în ponderea salariilor în PIB, ci doar crește numărul celor plătiți cu salariul minim? Acum vreo 30% din angajați sunt plătiți la nivelul salariului minim. Un salariu care crește din 2012, dar ponderea salariilor în PIB tot scade? 

Suntem într-un moment extrem de delicat, care poate anula evoluție relativ bună a economiei. Deja sunt probleme cu recrutarea forței de muncă. Migrația din motive economice se va amplifica, pe măsură ce acele avantaje rezultate din muncă la negru, evaziune și corupție, încep să dispară. Din această conjunctură pierde și capitalul. Capital care, deocamdată, se ține tare pe poziție, și refuză creșterea salariilor. Când va renunța la pozițiile astea de forță, ar putea să constate că e prea târziu, că nu mai are cui mări salariile. 

Concluzia? Ceva de genul: ”Nu oricine te bagă în căcat îți vrea răul, nu oricine te scoate din căcat îți vrea binele”. Sau, și mai simplu: ”Totul e relativ”...

duminică, 28 iunie 2015

Începutul sfârșitului



Data de 27 iunie 2015 va intra în istorie. Este ziua începutului sfârșitului Uniunii Europene. Ceea ce a făcut Bruxellesul Atenei este echivalentul evenimentelor din august 1968, când Moscova a pus capăt, brutal, ”Primăverii de la Praga”. 21 august 1968 a fost începutul sfârșitului URSS și al CAER. Prăbușirea UE nu va rămâne fără repercusiuni asupra NATO.

Să nu-și facă nimeni iluzii. SUA, deși par puternice, și stăpâne peste lume, sunt mult mai slabe decât ne închipuim. Costurile poziției de hegemon sunt uriașe. Nici măcar americanii nu și le mai pot permite. Cum au să-și permită costurile gestionării destrămării UE, când au de înfruntat puterea țărilor emergente, China, India, Rusia?

Bruxellesul n-a vrut să audă avertismentele Washingtonului în privința Greciei. E drept, au fost discrete, cu jumătate de gură, dar au fost. S-au pierdut în veselia generală a mariajelor gay fără frontiere. Sigur, slăbirea UE convine SUA. Doar că unele minți lucide de la Washington își pun întrebarea: care este limita până la care UE poate fi slăbită, fără să pună în pericol interesele americane? Ei bine, la această întrebare nu există răspuns!

În Tratatele fondatoare ale Uniunii nu există proceduri pentru excluderea unui membru din Uniune și din zona euro. Nici în CAER și în Tratatul de la Varșovia nu existau. Probabil că unii s-au și apucat de scris, pentru a da legitimitate porcăriei pe care au făcut-o grecilor. Dar puse pe tapet, aceste proceduri echivalează cu a deschide cutia Pandorei.

Î
n toată această nebunie, la București există o singură grijă: cum să-l fută Iohannis pe Ponta, pentru a calma hormonii lui madam Gorgiu, și pentru a o face fericită pe madam Kovesi. Nici cel mai mic semn că oficialii statului, fie că e vorba de Guvern, Parlament, Președinție, ar înțelege gravitatea evenimentelor. Este și viitorul României în joc.

Nu știu ce le oferă SIE, ca informații, pomeniților tăntălăi. Înclin să cred că sunt mai ocupați cu achizițiile de alifii, alcooluri și vacă de Kobe pentru viitorul lor fost șef, decât cu trezirea la realitate a idioților. Despre ”societatea civilă” nu mai pomenesc. Este o ficțiune. În realitate avem doar sucursale ale unor servicii secrete, române și străine, care servesc orice interes, numai interesul național, nu.

Așa că să vă fie berea rece!

PS: postare apărută întâi pe contul meu de FB.

sâmbătă, 27 iunie 2015

Scapă cine poate!



Derbedeii care au pus mâna pe UE și o conduc la modul cel mai ordinar tiranic cu putință, vrând să dea o lecție țărilor membre, călcând în picioare Grecia, aruncă în aer Uniunea! Cum adică ”nu poți lua decizii democratice împotriva Tratatelor Uniunii”, cum zice Juncker? Păi, ce? Tratatele alea anulează democrația în Europa? Un Tratat, o Constituție, sunt, până la urmă, niște modele. Cu limitele lor. Ce, sunt perfecte? Trebuie să ne închinăm la ele? Până și Biblia este pusă în discuție. De ce n-ar fi pus în discuție un Tratat?

Să fim serioși: criza nu este despre economia Greciei. Și nici despre datoria ei. Este o luptă deschisă între unii de la Bruxelles și guvernele naționale. Cameron, oricât ar fi de odios discursul lui despre ieșirea din Uniune, are și dreptate când beștelește Bruxellesul. Care a mers prea departe cu disprețul față de state și națiuni. 

Grecia făcută praf trebuie să fie un exemplu pentru cei care mai au de gând să contrazică Bruxellesul. Numai că această execuție mișelească va produce doar revoltă. Nu poți guverna douăzeci și opt de națiuni băgându-le frica în oase, amenințându-le cu soarta Greciei. Este un șantaj ordinar. Și nimeni nu-i dispus să accepte așa ceva. 

Criza greacă, indiferent cum va fi rezolvată, a produs  deja pagube, și a accelerat procesele centrifuge din Uniune. Distanța dintre Bruxelles și statele membre ale UE se mărește. Fiecare stat își va face-dacă nu și-a făcut deja-un plan pentru a scăpa de soarta Greciei. Cei care mizau pe un nou transfer de suveranitate, ca soluție pentru criza greacă-adevărata miză a ceea ce vedem acum-au produs contrariul. Statele membre se gândesc acum la felul în care pot să recupereze cât mai mult din suveranitatea pierdută. Englezii vor să iasă, pur și simplu, din UE. Sunt suficient de mari să facă asta. Sigur vom vedea state precum Franța, Italia și Spania, punând în discuție, la rândul lor, raporturile cu Bruxellesul. Iar Germania, cea care este la originea acestor evoluții, nu are cum gestiona criza de sistem a UE. 

Ne place sau nu, proiectul european a intrat în faza ”Scapă cine poate!” Nu credeam că se va ajunge aici. Uite că ne-am înșelat cu toții. Dar cum România este cea mai neutră țară din lume, sigur că Bucureștii vor tăcea mâlc, și vor urma neabătut calea pe care ne-o arată madam Merkel. Nu care cumva să gândim cu capul nostru, că e rău de urât!

Într-un fel, trebuia să ne așteptăm la asta. Uniunea Europeană, condusă la fel cum a condus Moscova CAER ul, nu avea cum nu împărtăși, mai devreme sau mai târziu, soarta lui. Amândouă instituțiile au suferit de o boală comună: fobia de democrație. Boală fără leac...

miercuri, 17 iunie 2015

Dușmanul intern



Se duse pulii de suflet și Curtea Constituțională. Când îi vezi pe judecătorii sau foștii judecători de la CCR defilând la Parchetul General, cercetați pentru încălcarea drepturilor și libertăților cetățenești, pe care ar fi trebuit să le apere, te apucă scârba. În acest moment nu mai există nicio instanță de ultim recurs, pentru a ne apăra de abuzurile comise cu legea împotriva noastră.

Singura ieșire din această situație ar fi demisia în bloc a judecătorilor, numirea altei Curți, printr-un proces care să implice un vot popular. Știu, nu e în Lege. Dar Legea CCR se poate modifica, fără să implice și modificarea Constituției. Adică tot cei care propun judecători la CCR îi vor propune și acum. Doar că ei ar trebui votați de cetățeni, nu de Parlament. Pare complicat, dar orice alt mecanism ar scoate o Curte lipsită de credibilitate.


Altminteri rămânem prizonierii neîncrederii în CCR, o altă instituție distrusă pe altarul jocurilor de putere ale lui băsescu. Acest individ a spurcat tot ce a atins. A rămas ceva în care să putem crede? Parlamentul s-a dus dracului, Justiția, la fel, Executivul a fost lipsit de multe dintre atribuțiile lui constituționale, administrațiile locale sunt praf, încrederea în stat e la pământ, că n-or fi toți tâmpiți să creadă că statul e DNA + SRI = Love. De fapt, și statul e la pământ, nu doar încrederea în el.

Cu băsescu, și acum cu Ciolannis, care îi continuă politica distructivă, nu mai aveam/avem nevoie de dușmani. Cred că rușii își fac cruce, și se roagă să nu se schimbe nimic în România. Să fi vrut, nu le ieșea mai bine disoluția unei națiuni și unui stat. Și iau notițe, cum să procedeze, fără a folosi celebrii omuleți verzi. E suficient să încurajeze nebunia unui bolnav de putere, ajuns la conducerea unei țări în care au interese. După care lucrurile vin de la sine, vezi și Georgia, altă țară în care un nebun, ajuns la putere cu sprijinul americanilor, a distrus statul, a fracturat națiunea, abuzând de putere. Același lucru se va petrece și în Ucraina. Nu au decât să aștepte. Și să dea, discret, o mână de ajutor, ajutând nebunia respectivilor.

Cât îi privește pe americani și pe europeni, lor puțin le pasă, dacă pot jefui ce e de jefuit pe aici. Asta e tot în folosul Moscovei. Pentru că sădește și amplifică ura împotriva UE și NATO, cele care sprijină și mențin la putere cu orice preț nebuni precum băsescu. Dacă nu ne era clar, o spun încă o dată: Washingtonul și Bruxellesul lucrează, în Estul fost socialist, pentru ruși, nu împotriva lor. Moscova nu vrea să fie iubită. Îi este suficientă ura împotriva europenilor și americanilor. E un joc simplu, și care nu-i costă nimic. Dar cui îi pasă, câtă vreme profitorii de pe urma iubirii de ”euro-atlantism” susțin orice nebun aflat la putere, orice atentat la democrație și la stat, pentru că așa le e lor bine?

miercuri, 10 iunie 2015

O posibilă explicație pentru criza politică actuală



Actuala criză politică, apărută din senin, într-un moment în care nimic nu o justifica, are, orice s-ar crede, un motiv economic. Nu mă refer la anchetarea de către DNA a premierului. Ea este parte a crizei, dar pe un alt plan. Cel al luptei pentru putere între ”justiție” și politic. Revenind la afirmația anterioară: de ce motive economice, când crește economia? 

Lucrurile sunt ceva mai complicate. Lupta pentru putere a ”justiției” cu politicul face victime nu atât la nivel politic, cât la nivel economic. Scriam, acum vreo doi sau trei ani, despre epuizarea unui model economic, existent mai ales la nivel local, sistem care se baza esențial pe investițiile din bani publici. 

Nu este un secret pentru nimeni faptul că în jurul administrațiilor locale, consilii județene și primării, instituții publice de tot felul, care investesc sau cheltuiesc bani publici, s-a format un mediu de cultură economic, din care se hrănesc o mulțime de afaceri mici și mijlocii: firme de construcții, prestatoare de servicii publice, etc. Ofensiva DNA împotriva aleșilor locali a dus la distrugerea multor afaceri. Cele mai multe oneste, oricât ar încerca aparatul de propagandă pro-DNA să demonstreze contrariul, să generalizeze cazuri particulare, și adesea singulare. 

Ei bine, în mediul ăsta de afaceri nemulțumirea este în creștere. Practic, nimeni din sectorul privat cu bani românești nu investește, sau investește atât de puțin, încât piața este extrem de îngustă, pentru a permite reorientarea firmelor de care aminteam către acest sector, pentru a compensa comenzile pierdute din sectorul public. Cât despre sectoarele economice dominate de multinaționale și de capitalul extern, ele sunt practic impenetrabile firmelor românești. Pentru ele nu există un mediu de cultură alimentat cu bani privați. 

Criza politică declanșată de DNA, pe o altă agendă, a dat speranțe unora dintre orfanii comenzilor publice că întoarcerea la guvernare a peneliștilor și pedeliștilor ar putea însemna oprirea atacurilor DNA asupra administrațiilor locale și repornirea comenzilor publice. Aceștia au făcut presiuni asupra unor lideri politici, care le sunt datori, pentru că le-au finanțat campaniile electorale, pentru a-i radicaliza, și a forța schimbarea. 

Își fac iluzii. DNA nu va opri ofensiva împotriva administrațiilor locale. Pentru că  are și ea o agendă: aceea a înlocuirii firmelor românești cu firme occidentale. Deja se vede tendința în multe orașe mari, inclusiv în Capitală. Contractele semnificative sunt câștigate numai de firme străine. Chiar și în cazuri de corupție, partenerii occidentali ai ”corupților” locali sunt ocoliți ostentativ de brațul legii. 

Este evident că această criză politică este una în care în spatele liderilor PNL, PDL și în spatele lui Iohannis nu e prea multă lume din cele două partide. Nemulțumirea populară nu este acută, ca în primele luni ale lui 2012, performanța Guvernului nu este judecată ca nemulțumitoare. Fuziunea PNL cu PDL este o ficțiune în multe județe și în și mai multe localități. Există o simpatie remanentă pentru USL. Scriam acum vreo doi ani despre faptul că au votat pentru actualul program de guvernare și pesediști, peneliști, conservatori, uneperiști, dar și o specie nouă de votanți, useliștii, adică oameni care au ieșit din absenteism convinși de această construcție, deși nu optau pentru niciuna dintre componentele ei. 

De aici și confuzia din noul PNL. E ca în bancul ăla cu viteaza armată italiană în războiul din Abisinia. Ofițerul strigă: ”La atac!”, iar trupa îi răspunde: ”Ce voce frumoasă!, îi arată degetul, într-un gest obscen, și-și vede de ale ei. Ei bine, trupele neopeneliste le-au cam arătat degetul liderilor, sătule și ele de isteriile lui Gorghiu, de mormăielile lui Blaga și de cocoșismele lui Iohannis. Revoluția se amână. Se mulțumesc cu speranța că poate o reuși DNA ce nu reușesc ei: să-l belească pe Ponta. 

Doar că belirea lui Ponta nu înseamnă că și-au rezolvat problemele. Pentru că ”justiția” a prins gustul puterii, și vrea să se substituie politicului. Cea mai mare greșeală a politicienilor este că, neputincioși în gestionarea conflictelor dintre ei, au invitat justiția în acest joc. Ajungând prizonierii ei. Și paralizând astfel atât guvernarea, cât și Parlamentul. Justiția nu poate guverna o țară, oricât ar crede unii idioți asta. Nu e misiunea ei, nu este proiectată și echipată pentru așa ceva. Iar dacă va câștiga lupta cu politicul, va fi un dezastru pentru țară. Nu doar pentru că ar fi o revenire la totalitarism, justiția fiind o putere ieșită de sub orice fel de fel de control, dar va fi și o putere incompetentă. Iar costurile economice și sociale ale acestei ”victorii” vor fi insuportabile. 

Dacă Moțiunea de Cenzură este respinsă vineri, în Parlament, există câteva luni în care politicul poate calma acest joc periculos, ce poate anula tot ce am câștigat în acești trei ani, dominați încă de austeritate și de consecințele guvernării dezastruoase boc-băsescu. Asta implică dialog, și consens pe o temă importantă: păstrarea democrației, ca sistem politic. Adică eliminarea agendei ascunse a Justiției. Nimeni n-o blamează pentru că luptă împotriva corupției. Dar nici nu poate accepta abuzurile ei, sub pretextul că altminteri nu poate combate corupția. Poate. Dacă se rezumă strict la treaba ei. 

Altminteri intrăm într-o spirală a confruntării, care va naște, inevitabil, violență socială, și va afecta economia. Nu știu dacă satisfacerea mofturilor unor politicieni și a setei de putere a unor procurori și judecători trebuie să afecteze viața a 20 de milioane de români. E nevoie de responsabilitate din partea tuturor. Și de un nou model economic, care să se adreseze și întreprinzătorilor români. Care sunt marii perdanți ai creșterii economice. Și care nu-și au un susținător în niciunul dintre partidele românești. Pe care n-o pot rezolva nici DNA, nici schimbarea Guvernului, nici priponirea unor politicieni și afaceriști locali. Cel mult o pot agrava. 

Criza nu se va rezolva decât prin dialog, în cadrul democratic, cu mijloace politice. Orice intervenție exterioară nu va face decât s-o agraveze.  și fluturarea cătușelor. E vremea ca politicul să se maturizeze, să se ia în serios, și să își facă treaba. În fond, asta așteaptă oamenii de la el. De istericale, de demagogie și de ”ba p-a mă-tii”  sunt sătui. 

sâmbătă, 6 iunie 2015

Cât ne mai lăsăm călcați în picioare?



Încep să cred că tot circul cu Ponta este o coproducție PPE-DNA, cu participarea excepțională a mașterei Monica Macovei. Și are legătură cu lupta politică de la Bruxelles. Cum nu prea mai știu ce-i mână în luptă pe unii sau pe alții de acolo, mi-e greu să ghicesc despre ce interese este vorba. Pot specula, însă. 

Lucrurile trebuie citite în contextul unora dintre anchetele declanșate de Procuratura Generală în legătură cu Referendumul, Curtea Constituțională, CSM, și, evident, cu Pacientul Matrafoxat.  Nițu este considerat omul lui Ponta. De asta s-a și bășicat băsescu atât de tare. Elementul central al crizei este direcția în care se duce ”afacerea Microsoft”. Mai pe scurt: sunt suficiente dovezi că din parandărătul rezultat din afacerea cu licențele Microsoft a fost finanțat PDL, respectiv traian băsescu. Întrebare: doar ei? Pentru că nu au răsuflat de la DNA nici suma care a ajuns la PDL, respectiv la campania lui băsescu, nici cine i-a cheltuit, și, mai ales, PENTRU CE i-a cheltuit. Aici este cheia: cum au fost cheltuiți banii. Nu vi se pare că ”Dosarul Microsoft” nu spune, de fapt, nimic? Că niciunul dintre destinatarii banilor nu e luat de gâlci? 

Ei bine, o parte din acești bani negri au ajuns în visteria PPE. Partid-Mafie, cu lideri cunoscuți pentru fapte de corupție. Nu cumva banii ăștia au cumpărat sprijinul PPE și al lui Barosso pentru băsescu? Nu cumva banii ăștia au finanțat Congresul PPE din septembrie 2012, de la București? PSE a refuzat să mai țină congres la București, în semn de ”protest” față de ”lovitura de stat” din iulie, când cu suspendarea lui băsescu. Nu cumva unii lideri socialiști au fost ”convinși” de colegii lor din PPE să facă asta? În fond, Martin Schulz este președinte al Parlamentului European cu sprijinul PPE. 

Kovesi îi este datoare Monicăi Macovei. Probabil că, alarmați de faptul că anchetele Parchetului General puteau duce la Bruxelles și la PPE, prin intermediul lui Macovei, au montat acest atac la adresa lui Ponta. Totul miroase a improvizație, a lucru făcut în grabă. Și criza declanșată de decizia lui Kovesi nu este pe placul nimănui. Ambasadele cunoscute, de obicei extrem de gureșe, fac acum pe mortu în păpușoi. Pe diverse canale SRI se jură să moară mă-sa dacă au știut ce și cum, și oricum nu e mâna lui. 

Kovesi are de dat niște multe explicații. Și nu numai ea, dar și unii din CSM, de la CCR, printre altele. Au de dat explicații și unii din SRI, din SIE. Este, poate, cel mai grav atac la adresa interesului național. Nu pentru că îl vizează pe Ponta. Ci pentru că se creează o criză de credibilitate, care ne costă. Politic, economic și social. Și de ce? Pentru a pune la adăpost niște gunoaie de aici, și de la Bruxelles, care s-au mânjit cu bani negri? Asta nu e corupție? Ăsta nu e amestec politic în Justiție? Cât ne mai lăsăm călcați în picioare? 

Țara cu prea multe capitale nu-i decât o colonie



Dacă nu ați înțeles până acum: prin aderarea la NATO și la UE, România mai are două capitale, mult mai importante decât Bucureștiul. De fapt, dacă stau bine să mă gândesc, sunt trei: Washington, Bruxelles și Berlin.  Ce se decide la București devine tot mai irelevant. Din păcate nici cele trei capitale externe nu sunt coerente, au interese contrare, au agenții lor de influențare în armată, în servicii, în partide, în Parlament, în economie și în societatea civilă, în presă, care le susțin pozițiile și interesele, intrând nu de puține ori în conflict. Dacă vă închipuiți că acum decizia de a-l scoate din joc pe Ponta a luat-o cretina aia de Kovesi, cu Coldea, cu tot, vă înșelați. Ei sunt doar niște executanți-mediocri și primitivi-ai unor ordine venite de afară, care, cum spuneam, se bat cap în cap. Pe cei doi nu-i interesează consecințele actelor lor. Oricât ar părea de ciudat, ei nu au cum vedea întreaga poză. Nu au nici datele necesare-oricât ar trage cu urechea-nici capacitatea de a interveni în criză. Iar dacă intervin, intervenția nu face decât să agraveze lucrurile.  

Problema esențială pentru România o reprezintă gestionarea crizelor care urmează unor astfel de intervenții ale ”justiției” și serviciilor în politică, la comenzi externe, precum este încercarea de a-i elimina pe Ponta și PSD din viața publică, și pentru a schimba majoritatea parlamentară, deci și guvernul. Dacă vă închipuiți că Iohannis a înțeles ce urmează după nebunia asta, greșiți. O dovedește reacția lui. E depășit de evenimente. Vorbește doar ca să nu-l înjure ai lui că tace.  

Este prima criză politică majoră pe care trebuie să o rezolve, criză de care, culmea, nu are nevoie. Pentru că nu e pregătit să-i facă față. Iar ce are în materie de consilieri, la Cotroceni, și de lideri politici, la partid, nu-i lasă prea mult loc de întors: sunt niște mediocri, tot cu ochii după furat, care-l împing spre confruntare, tropăind de nerăbdare să ajungă la guvernare. Doar că nimeni nu înțelege de ce vor asta. Pentru că, practic, nu au program de guvernare. Și nu pot face mai mult decât a făcut Ponta. Cel mult pot înrăutăți lucrurile.

România are nevoie de stabilitate la guvernare și de predictibilitate. Oricât ar părea de ciudat, nu le-a avut nici după alegerile din decembrie 2012. E de mare mirare faptul că economia nu s-a dus în picaj, ci a crescut. Există o explicație pentru asta: cele două economii românești. Cea mai importantă parte a economiei naționale nu mai depinde de acțiunea guvernului de la București, ci de multinaționale, care au sprijinul guvernelor din țările lor de origine, au piețe, acces la finanțări ieftine. Noi suntem cu munca ieftină, și atât. Economia autohtonă, care mai depinde de deciziile care se iau la București, abia acum începe să decoleze, pe fondul reducerii fiscalității, scăderii dramatice a inflației, care ieftinește în oarecare măsură creditul, pe fondul creșterii consumului intern și al combaterii concurenței neloiale. 

Dacă se schimbă acum și majoritatea parlamentară, și guvernul, vor urma cel puțin șase luni de incertitudini, dacă nu mai mult. Iar 2016 este an electoral, cu un scrutin în primul semestru-alegerile locale-și altul în semestrul doi, parlamentarele. Adică un an pierdut. Ce câștigă noul PNL, venind așa la guvernare? Nimic! Pentru că performanța economiei va determina rezultatul alegerilor viitoare, deși nu pare. Iar derapajele economice sunt inevitabile după o astfel de criză.

Proiectul lui băsescu, acela de a distruge PSD, merge mai departe. Pentru că agenții destructuranți, SRI și DNA, sunt încă în sfera lui de influență. Nu știu însă ce rezolvă spargerea-dacă va fi așa ceva-partidului. Electoratul lui rămâne. Nu va migra nici spre noul PNL, nici spre imbecilități de genul M 10, nici spre alte bazaconii, ce vor fi lansate la apă în scurt timp. PSD va supraviețui, indiferent ce li se va întâmpla lui Ponta, Dragnea, Mazăre, Oprișan și compania. 

Ușor, ușor, în spațiul dezbaterii publice, și al politicii, a intrat o nouă generație de oameni cu idei și valori de stânga. Această generație, nici foarte vizibilă, nici foarte vocală prin tocșouri inepte, are studii solide, un sistem de valori puternic, este cuplată la dezbaterea de idei din afară, și poate da oricând un lider pentru PSD. Și cred că un astfel de lider ar avea capacitatea să împace, și să aducă alături, toate generațiile din partid. Mai ales că există și motivația dușmanului comun. 

Unde a greșit PSD? Cum spunea și un om la care țin, și care sper să fie printre noii lideri ai partidului, PSD n-a dus o bătălie esențială: aceea pentru apărarea democrației, care este esențială pentru definirea identității de stânga a partidului. Acum PSD este obligat s-o ducă. Nu pentru a-i salva pielea lui Ponta, ci pentru a salva România de pericolul revenirii la totalitarism. 

Nu știu cum se va termina criza asta. Nu cred că știu nici aceia care au declanșat-o. Nu știu pentru că nu pot evalua corect cine a declanșat-o, și de ce. Este clar că a fost declanșată de una dintre capitalele externe, mai sus pomenite. Nu știu dacă a făcut-o singură, sau împreună cu celelalte. Pentru că dacă a făcut-o singură, este clar că va afecta interesele celorlalte. Și ne putem aștepta la mari surprize, dacă aleg să riposteze. Chiar dacă au acționat în acord-greu de presupus-tot există diferențe de poziții și de interese. Bulgărele de zăpadă abia ce-a luat-o la vale. Ce e mai rău e în fața noastră.

Oricum, măcar un lucru e clar: țara cu prea multe capitale nu-i decât o colonie, unde totul e posibil.  

marți, 26 mai 2015

Geopolitica unui prost.



Prostul sunt eu! Așadar, prin 1990 SUA erau în extaz! Se vedeau stăpânele lumii! Nimeni și nimic nu le mai puteau opri din marșul lor triumfal către statutul de hiper-putere. Mai ales că URSS se destrămase. Iar ceea ce se întâmplă acum confirmă ceea ce spunea Putin: că dispariția URSS a fost o catastrofă geo-politică, din punctul de vedere al naturii relațiilor dintre state. Actuala ordine internațională este tiranică. Nimeni nu i s-a opus serios Americii, iar aceasta a abuzat de puterea ei(care, după cum arată războaiele din Irak, din Afganistan, și nebunia din Orient și din nordul Africii, nu este tocmai ce credem noi că e), provocând mult rău. 

Lucrurile sunt pe cale să se schimbe. Apar competitorii strategici. Și asta mult mai devreme decât se aștepta Washingtonul, iar problemele pe care le pun SUA sunt mult mai dure decât  și-a imaginat. Competitorii sunt Uniunea Europeană și China. Dar, ironic, prin intermediul lor, tot URSS e adevăratul competitor. 

Ca să le pună cu adevărat probleme americanilor, să-i provoace la modul radical, și decisiv, și UE, și China, au nevoie de Rusia. Rusia este un ansamblu geopolitic determinant. În ecuația asta nu contează nici mărimea populației, nici tăria armatei, nici bogăția resurselor, ci ceea ce înseamnă ele în relație cu unul dintre cei doi actori pomeniți: China și UE. Rusia poate face inutile eforturile SUA de a domina mările și oceanele lumii, de a controla rutele de comerț și aprovizionarea cu materii prime a posibililor competitori strategici. 

UE-de fapt, Germania și Franța, ambele nu doar după 1989, ci cu ani buni înainte-a înțeles prima acest fapt, și a încercat prima să facă din URSS/Rusia un partener al Uniunii. SUA au contracarat această apropiere prin promovarea integrării țărilor din Estul Europei, foștii sateliți ai Moscovei, acum vasalii Washingtonului, pentru a torpila această apropiere între Bruxelles și Moscova. Când țările din Est, la presiunea Parisului și mai ales a Berlinului, au trecut peste rusofobia lor, și au acceptat o normalizare a relațiilor cu fostul hegemon al zonei, a intervenit-o, cât de oportun!-conflictul din Ucraina. Alipirea Crimeei la Rusia era singurul răspuns posibil la asaltul american împotriva intereselor Rusiei. 

Doar că Washingtonul a făcut o socoteală greșită. A mizat pe conflictul sino-sovietic din anii 60, crezând că el este suficient pentru a nu permite apropierea dintre Beijing și Moscova. N-a fost suficient. Acela a fost un conflict ideologic, pentru dominație în lumea comunistă. Nici ideologia, nici lumea comunistă nu mai există. Singura competiție în care sunt angajate cele două state este una economică. Și, deocamdată, le e mai bine împreună, decât împotrivă. 

Indiferent ce ar face Washingtonul, trebuie să înțeleagă că trebuie să împartă puterea, atât cu UE, cât și cu China. Dar și cu alte puteri, mai mari sau mai mici. Nu mai are nici puterea economică, nici puterea militară, pentru a domina la modul absolut lumea. Jocurile pe care le face în Europa și în Orient sunt semnul dezorientării sale totale: incoerente, lipsite de viziune strategică, de obiective clare și precise. Sunt făcute mai mult pentru a arăta că există și contează. Acest mod de a acționa produce mai multe probleme decât rezolvă. 

Banana anti-rusă din Estul Europei nu funcționează. Încet, încet, statele din Occidentul Europei caută-și găsesc-metode de a ocoli, fără să pară că o fac, așa-zisele ”sancțiuni” împotriva Rusiei. De ce? Pentru că-i iubesc pe ruși? Nici vorbă! Motivul este mult mai pământean! Așa cum UE și China sunt competitori strategici pentru SUA, și China și SUA sunt competitori strategici pentru UE! Și UE face jocurile sale. Deocamdată nu ca un ansamblu coerent, tocmai din cauza statelor din Est și a Marii Britanii, care joacă la două capete, visând la gloria apusă a Imperiului. 

UE are o problemă: Germania. Care, la rândul ei, se vede hegemon în UE, în loc să se vadă lider. Când se va întâmpla asta-care are niște costuri-UE va deveni cu adevărat o forță. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. În acest fel se vor limpezi lucrurile și în relația Rusiei cu Europa. Din punctul de vedere al Europei, este bine ca Rusia să fie parte a proiectului european. Inclusiv pentru închiderea conflictelor înghețate, dar și a normalizării situației din Ucraina. Asta ar fi un avantaj și pentru România, inclusiv pentru proiectul ei unionist. 

Cam așa vede un prost geopolitica. Asta e: au și proștii dreptatea lor. 

duminică, 24 mai 2015

Scrisoarea a II a către Martin Schulz



               Excelenței sale domnului Martin Schulz,
        Președintele Parlamentului European
                Excelență,
        Mă văd obligat să vă scriu din nou. Ca și în prima mea scrisoare-care a fost tratată cu totală indiferență, în clasicul de acum respect față de valorile europene-subiectul este starea democrației în România. Mă tem că pentru dumneavoastră, ca și pentru alți lideri ai Uniunii Europene, acesta nu este un subiect care să merite atenție. Nu pare că ați fi înțeles ceva din ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani, din ascensiunea mișcărilor extremiste, naționaliste, antisemite, xenofobe, din scăderea dramatică a sprijinului cetățenilor atât pentru democrație, cât și pentru construcția europeană.
        De la precedenta scrisoare, Excelență, în România s-a petrecut încă un fapt extrem de grav, la care atât Comisia Europeană, cât și Parlamentul European, au contribuit din plin. Am să fiu extrem de scurt. O femeie a stat șase luni în arest preventiv, pentru o faptă care nu există, așa cum a decis, definitiv, o instanță, în ciuda presiunilor făcute asupra judecătorilor, și în pofida abuzului de putere comis de cel mai înalt magistrat al țării, șefa Înaltei Curți de Casație și Justiție, și de șefa Direcției Naționale Anticorupție.
        Victima acestui incredibil abuz nu este un politician, acuzat de ”corupție”, și sacrificat pe altarul ”ridicării MCV”, cum s-a mai întâmplat, în aplauzele ipocrite ale Bruxellesului. Nu, victima este un cetățean obișnuit, care a avut ”tupeul” să îi ceară primului magistrat al țării să-i plătească pentru munca sa în firma soțului respectivului magistrat.
        Răspunsul la această cerere legitimă a fost un proces kafkian. Femeia a fost denunțată de președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, pentru șantaj. În pofida tuturor prevederilor legale, ancheta a fost efectuată de Direcția Națională Anti-corupție, și femeia a fost aruncată în închisoare în câteva ore. Mai mult, în tot acest timp nu i-au fost respectate drepturile procesuale, a fost obligată să se apere singură, pentru că niciun avocat nu a avut curajul s-o apere împotriva atotputernicei șefe a Înaltei Curți, și împotriva procurorilor anti-corupție. Deși nu există nicio probă împotriva ei, în primă instanță a fost condamnată la trei ani cu suspendare. La apel, spre cinstea lor, doi judecători au curmat abuzul acestei individe, care își bate joc de justiția română, și au achitat-o pe pârâtă. Repet: fusese condamnată pentru o faptă care nu există!
        N-am văzut o urmă de mirare, nu mai vorbesc de proteste, din partea celor care monitorizează România pe Justiție. Nici din partea ”societății civile” românești, în care Uniunea Europeană a investit, în timp, zeci de milioane de euro, pentru ”implementarea democrației”. Este o tăcere mormântală. Cele două vinovate de acest incredibil abuz sunt în continuare în funcție. Și taie și spânzură în justiție, dispun cum vor de viața și de carierele oamenilor.
        În aceste condiții presiunile exercitate asupra Parlamentului de la București de Comisia Europeană, și de Parlamentul European, pentru a nu modifica prevederile din Codul Penal care au permis acest imens abuz, sunt  inacceptabile și periculoase. Mai mult, sunt o gravă ofensă adusă unei națiuni suverane, căreia i se neagă exercițiul suveranității. Dacă ați vrut să ne arătați cât preț puneți pe valori și pe reguli, ați reușit! Felicitări!
        România este deja o dictatură, vă place sau nu. Cu largul concurs al Bruxellesului. Dictatorul este acum operă colectivă. Dar esența totalitară a actualului regim este indubitabilă. Pe cetățeanul abuzat și distrus de sistem nu-l încălzește cu nimic faptul că este victima unui om, sau a unui sistem, în care Justiția și serviciile secrete își dau mâna.
        Vina Uniunii Europene pentru situația din România-incluzând aici și Parlamentul European-este evidentă, și trebuie să v-o asumați. Nu vă mai puteți ascunde după scuza ”combaterii corupției”. România nu este iadul corupției. Așa o prezintă aceia care controlează politica internă a României, invocând acest pretext. Știți foarte bine că așa stau lucrurile.
        Disprețul dumneavoastră, și al altora ca dumneavoastră, față de realitate, aroganța cu care ne tratați, sunt gata să transforme sprijinul românilor față de Uniunea Europeană în refuz al ei, și chiar în ură. Rusofobiei îi va urma eurofobia.
        Nu ignorați vocea oamenilor simpli. Sunteți acolo datorită votului lor. Aveți obligația să-i ascultați și pe ei, să țineți cont de spusele lor. În loc să-i felicitați pe aceia care comit abuzuri împotriva cetățenilor, apărați-i pe cetățeni de abuzurile lor. Asta, dacă vă mai înțelegeți menirea, și motivul pentru care sunteți președintele Parlamentului European.
Închei această scrisoare așa cum am încheiat-o și pe prima: ”O democrație nu poate fi construită pe teamă...Teroarea nu poate fi un instrument de guvernare. Dacă acesta este viitorul democrației, eu, unul, nu mă imaginez în acest viitor. Dumneavoastră v-ați imagina?”
  
Cu respect, în ciuda indiferenței dumneavoastră, același


Constantin Gheorghe  
  

luni, 11 mai 2015

România, de la Ion Teleagă la Kovesi Teleagă.



România are o lungă tradiție în materie de ”legat”. A avut și un personaj celebru, Ion ”Teleagă” Dincă. Care a făcut mai mult pentru căderea comunismului, prin compromiterea lui, decât au făcut Ceaușescu și sinistra Codoi. Acum o avem pe Codruța ”Teleagă” Kovesi. Ca să nu se piardă continuitatea în rău. Și ea face mai mult pentru compromiterea democrației decât fac ”aleșii neamului”. 

De ce e așa? Simplu: guvernarea prin teroare este ineficientă. Am spus, o repet. Abuzurile lui Dincă au paralizat decizia în instituțiile statului, dar mai ales în economie. Acum se petrece același lucru. Nimeni nu mai are curaj să-și asume decizii. Vorbesc cu oameni din diverse medii, care lucrează și în sectorul public, inclusiv administrație, și în privat. Situația este aceeași. Toți fug de răspundere. Nimeni nu mai semnează nimic. Prima grijă este să paseze problema altcuiva. 

Nu lupta împotriva corupției produce asta, ci arbitrarul ei. Comportamentul abuziv al ”organelor”, inventarea de infracțiuni, demența numită ”fapte asociate faptelor de corupție”, care poate însemna orice, într-o țară cu legislație aproximativă, în care măreția dreptului este tocmai bunul plac al celui care judecă faptele, ”suspiciunile rezonabile” care te pot arunca la închisoare sau îți pot distruge cariera. 

Sistemul instituțional și metodele de luptă anti-corupție trebuie schimbate radical. Din punct de vedere profesional, Kovesi este o nulitate absolută. Și înlocuiește profesionalismul cu excesul de zel. A fost un instrument al luptei politice, și este și în continuare. DNA nu a produs nicio strategie anti-corupție coerentă, care să treacă dincolo de zdrăngănit de cătușe și de spectacole televizate, de prost gust. Nu e treaba Justiției să se lupte cu politicul, și să-l învingă. Asta e treaba cetățenilor, la vot. Treaba Justiției este să aplice legea corect, imparțial și obiectiv. Trebuie să fie arbitru, nu să se substituie puterilor legislativă și executivă. Cu oameni precum Kovesi, Justiția este orice, numai arbitru onest, nu. 

Suntem într-o fundătură. Din care cu greu vom ieși, dacă vom continua să substituim suveranității poporului-adică Parlamentului-voința unor ambasade străine și a unor personaje sinistre, de genul Kovesi sau Coldea, care nu dau socoteală nimănui, și care distrug democrația, așa cum au făcut Dincă și zbirii lui până în 1989. 

Știu că românii nu iubesc democrația, pentru că nu-i înțeleg rostul, și pentru că le complică viața. Dar ar face bine să se gândească serios la prețul pe care l-au plătit și în comunism, și îl plătesc și acum, pentru că unii să exercită puterea iresponsabil, fără ca nimeni și nimic să-i poată opri. 

vineri, 8 mai 2015

O zi de ținut minte



Francezii s-au tâmpit definitiv! Hollande nu se duce la Moscova mâine. OK! E de înțeles: au descoperit și ei plăcerea de a-i suge pula Marelui Licurici. Deși este un afront la adresa rușilor, din multe puncte de vedere, nu e însă momentul inventarului. Dar să-l trimiți pe ministrul de externe așa, de florile mărului, fără să-i dai voie să participe la parada din Piața Roșie, este culmea imbecilității și face afrontul și mai grav. Nu era nimeni din partea Franței, și cu asta, basta! Dar să te duci, și să stai ca boul în camera de hotel, e din ciclul: ”Participă, dar nu se bagă!” Cu alte cuvinte, Franța are relevanța unui coi, atât în politica europeană, cât și în cea internațională. Cum ar veni: ”De Gaulle, trezește-te! Ăștia au înnebunit!”

Mulți se bucură că Rusia se rupe de Europa. Bucurie tembelă, semn de puținătate mintală. Așa s-a întâmplat cu Germania, după WW I. Atenție! Nu Germania instituțională a fost cea care l-a adus la putere pe Hitler. Nu, la putere l-au adus germanii, umiliți de învingători. Rușii n-au fost învinși în Războiul Rece. Și cu toate astea sunt umiliți. Umilința asta l-a produs pe Putin. Care, spre deosebire de Hitler, este rațional. Adică infinit mai primejdios.

Pentru orgoliile unor politicieni de duzină, occidentul a ratat șansa de a lega Eurasia de Europa. Mai grav, au oferit Chinei un arsenal. Cu puterea economică a Chinei, și cu expertiza rusă în materie de armament, Occidentul și-a construit, din crasă prostie, un concurent strategic cum n-a fost niciodată Germania nazistă. Și ca prostia să fie totală, au distrus și ordinea internațională creată după WW II. Națiunile Unite au încetat să existe.

De asta 9 Mai 2015 va rămâne în istorie, și nu pentru că se comemorează/aniversează 70 de ani de la terminarea unui război.

PS: văd că în România nimeni nu face nimic pentru a cinsti memoria amărâților ălora care și-au lăsat oasele prin URSS și apoi prin Europa. În schimb avem vreme de paranghelii ”regale”. Am și eu o întrebare: care a fost ultimul demnitar român care a depus o coroană de flori într-un cimitir românesc din Rusia? Atât despre mândria de a fi român, și despre lucrul bine făcut! Să ne fie rușine!