miercuri, 29 octombrie 2014

Austeritate și corupție



Austeritatea a dus la paroxism corupția, peste tot în lume. Pe de o parte fără coruperea politicienilor salvarea marilor instituții financiare nu ar fi fost posibilă. Pe de altă parte, diminuarea drastică a investițiilor publice, în contextul spargerii bulei imobiliare, a generat o concurență crâncenă între marile concerne care trăiesc acum mai ales din contracte publice. Mita a devenit instrumentul principal pentru obținerea contractelor, tot mai puține și mai puțin bănoase.

Degeaba agită cătușele tot felul de DNA uri. Degeaba vor umple pușcăriile cu politicieni și oameni de afaceri. Problema rămâne: lipsa de investiții, publice și private, va obliga firmele să apeleze la coruperea responsabililor politici, pentru a supraviețui. Pentru că, oricât de nesimțitori social ar fi, responsabilii din aceste firme știu că au în spate niște mii sau zeci de mii de angajați, de care sunt responsabili. Și au nu doar angajați, ci și acționari, care fac presiuni asupra lor, pentru a obține cât mai mulți bani de pe urma investițiilor lor.

Lucrurile sunt mult mai complicate decât par. Cei care țin discursuri moralizatoare văd doar o parte, până la urmă nesemnificativă, a problemei. Lumea ideală din cărțile de filosofie și din cele de economics nu există în realitate. Realitatea este asta pe care o vedem. Și dacă ne uităm la societățile în care corupția este la cele mai reduse cote, vedem că sunt și cele mai prospere, mai egalitare, și cu politicienii și funcționarii publici cei mai bine plătiți. Nu corupția produce sărăcie, ci sărăcia produce corupție. Și când o dogmă cretină, austeritatea, accentuează sărăcia, tu vrei să crească integritatea indivizilor? Înseamnă că nu ești zdravăn la cap, dacă te aștepți la așa ceva.

E bine că acum, la noi, dar și la alții, niște unii, care au băgat prea mult mâna, intră la bulău. Dar asta nu înseamnă nimic. În spatele lor sunt alții, gata să facă exact același lucru. De ce? Se presupune că frica păzește bostănăria. Da, dar până la un punct: acela în care foamea este mai tare decât frica. Și acum foamea depășește frica. Deci corupția va continua să crească, indiferent câte, și ale cui capete, au să cadă. Cel mult DNA va reuși să blocheze pentru ceva vreme atât economia, cât și administrația. După care va fi și mai rău ca până acum, în materie de corupție...

sâmbătă, 25 octombrie 2014

Armata, marea absentă



Azi e ziua Armatei. Sigur, e ziua ei pentru că, atunci, în 1944, era și ziua Regelui. Și asta ne duce la o discuție pe care trebuie s-o facem. Armata și-a făcut datoria, și în 1877, și în 1916-1918, și în cel de-al Doilea Război Mondial. Doar că nu ea, ci alții i-au fixat misiunile, și i-au dat(de fapt nu i-au dat!) mijloacele cu care să le îndeplinească. 

Despre asta este vorba. Să debităm clișee despre curaj, spirit de sacrificiu, datorie,patriotism, e lucrul cel mai ușor. Infinit mai greu este să definim misiunile corpului militar, și să îi acordăm resursele necesare atingerii lor. Am serioase îndoieli că acum Armata este mai pregătită să facă față unui conflict decât a fost în 1939, sau în 1916, sau în 1877. A spera că vom avea noroc, cum am avut și în precedentele războaie, este pură inconștiență. 

Din păcate reforma armatei, pentru admiterea în NATO, n-a ținut cont de interesele noastre, de nevoile noastre, ci doar de interesele și de nevoile SUA.  Armata română este pregătită să promoveze interesele Washingtonului, dar nu poate apăra România. Că nu are cu ce. Știu, articolul 5, bla, bla, bla. Dar până se pune în funcțiune mașinăria NATO, într-un război de mare intensitate, pe scară largă, noi suntem pa, până vin ajutoarele! 

Sacrificiile nu sunt suficiente, cu atât mai mult cu cât nici spiritul de sacrificiu nu mai e ce-a fost! De ce s-ar sacrifica cineva pentru România? Ce avem de apărat? Sărăcia? Corupția generalizată? Excluderea socială? Discriminările de tot felul? Inechitățile? Bogăția celor câțiva? Profiturile multinaționalelor? Poate că înainte sacrificiile au avut sens: Marea Unire, apoi păstrarea României Mari. Acum ce să păstrăm? Mizeria în care ne bălăcim? Să fim onești: cei care au luptat(și unii au murit) în Irak și Afganistan, n-au făcut-o pentru valorile democrației, ci pentru diurna care, dacă scăpau neșifonați, îi scotea cât de cât de sărăcie.

Care mai este legătura Armatei cu societatea, după desființarea conscripției? Care este sprijinul real de care se bucură, nu acela din sondaje? Toate armatele din NATO, cu excepția Turciei, poate, au probleme cu recrutarea, inclusiv cea americană. Nici măcar șomajul nu mai face cariera militară o alternativă. Care este rezerva umană? De unde  luăm luptători? Când și cum îi pregătim? Sigur, avem și varianta să se rugăm numeroaselor moaște care populează peisajul religios al patriei să nu avem nevoie de Armată. Dar putem să ne bazăm pe asta? 

Este și asta o dezbatere, care a lipsit din această campanie electorală. Nu-i nimic! Dacă e să se întâmple ceva, avem DNA. Iese Kovesi, le arată pizda dușmanilor, și am învins! 

miercuri, 22 octombrie 2014

Ce punem în loc?



Mi se pare stupid și periculos să dăm vina doar pe clasa politică pentru eșecurile, nu puține, din ultimii 25 de ani. Mi se pare și mai stupid, și infinit mai periculos, să credem că doar ”reforma” clasei politice este suficientă pentru a schimba lucrurile în bine. Cu atât mai mult cu cât această reformă este una din exterior, făcută de un organism, DNA, care este profund anti-democratic, și crede că respectarea Constituției și legilor țării a devenit facultativă. O reformă care se reduce, în esență, la trimiterea în pușcărie a unor lideri politici, și, mai nou, încercările de a distruge partide întregi, este un non-sens. Nu rezolvă nicio problemă de fond a societății, nici măcar problema corupției, și generează probleme suplimentare, pe care o Justiție profund opacă la problemele de natură economică și socială nu are nici instrumentele, nici capacitatea, de a le gestiona.

Transformarea DNA în principalul actor de pe scena politică, în această campanie electorală, este cadoul pervers și otrăvit făcut de băsism societății, în semn de rămas bun. Băsismul este un sistem care trebuie studiat cu mare atenție, pentru că el a cuprins toate sferele vieții sociale, și are deja caracteristicile unui totalitarism. 

Nu doar în România s-a ajuns la un soi de dualism, care, în paranteză fie spus, continuă cu succes sistemul din comunism: există o structură instituțională formală, și una informală, care în comunism se numea Pile, Cunoștințe, Relații, pe scurt PCR. Lucrurile au funcționat bine câtă vreme sistemul formal a prevalat în fața sistemului informal. Când sistemul informal a devenit adevăratul gestionar al societății și economiei, s-a produs divorțul între societate și politic. Acum suntem în exact aceeași situație. 

Esența băsismului asta este. El a scos societatea de sub gestiunea sistemului formal, care înseamnă instituții, Constituție, legi, reguli, și a pus-o sub controlul sistemului paralel de structuri de gestiune, format din părți ale Justiției, ale serviciilor secrete, grupuri de interese economice, române și străine, fragmente ale societății civile, constituite în forme cvasi-politice, care au promovat și promovează o agendă privată, departe de agenda publică și de interesul național.

Din această perspectivă DNA și campaniile ei împotriva ”corupției politice” nu au cum servi interesul public. Nimeni nu poate explica, de o manieră rațională și credibilă, de ce, în ultimii zece ani, corupția a crescut, în loc să scadă, de ce, în ciuda condamnării unor importanți lideri politici, condamnări programatic ”exemplare”, menite să le bage frica în oase politicienilor, nu se întâmplă nimic pozitiv în domeniu. 

Se uită prea repede faptul că o încercare asemănătoare de a reforma clasa politică prin intermediul Justiției, operațiunea ”Mâini curate”, din Italia, a făcut infinit mai mult rău decât bine, și a pervertit și mai mult sistemul politic italian. Dacă despre magistrații italieni care au condus această operațiune s-a spus, nu fără temei, că ar fi reprezentat un soi de nucleu de radicali de stânga, DNA poate fi acuzată, fără a greși prea mult, că acționează din perspectiva extremei dreapta, la limită a neo-fascismului. Fie numai și prin disprețul ei față de drepturile și libertățile cetățenești. Dar DNA a mers și mai departe, în comparație cu Justiția italiană: a devenit și un arbitru al vieții economice, fără să aibă nici cea mai mică expertiză în domeniu. Practic se substituie mecanismelor instituționale de arbitraj, pune la îndoială oportunitatea unor politici publice, vrea să controleze și să cenzureze deciziile unor organisme alese, cum sunt Parlamentul, consiliile locale și județene, primari și consilieri.

Din păcate, acest sistem informal, care guvernează acum România, este unul îndreptat împotriva românilor. Pentru că a fost acaparat de interese străine, și este folosit împotriva interesului național. Nu veți găsi pe lista DNA niciun ”corupt” care să reprezinte entități economice străine, multinaționale care corup la greu politicieni și responsabili guvernamentali români. Câtă vreme un ambasador american spune, cu subiect și predicat, că țara sa are dreptul să numească șefii parchetelor, pentru că a investit în ei, și de vreme ce MCV este un instrument de control politico-economic în mâna unora de la Bruxelles, ce șanse mai avem să schimbăm lucrurile în favoarea noastră? Niciuna. 

Și atunci, ce sens și ce conținut mai are mult trâmbițata ”reformă” a clasei politice? Să fim serioși! De zece ani se fac și se desfac partide, România este bântuită de Feți Frumoși, de Ilene Cosânzene și de Albe ca Zăpada ale politicii, care, ori de unde le-ai și i-ai privi, se dovedesc niște forme fără fond, niște gloabe răpciugoase. Toate aceste partide și partidulețe sunt adesea mașini de spălat bani, obiecte de unică folosință. Am avut cele mai bizare miciurinisme politice, gen ADA, USL, ACL, a apărut PMP, madam Macovei vrea și ea partid, am avut partide ale tinerilor, ale clasei de mijloc, ale întreprinzătorilor. Sună crud, dar toate au fost niște onanisme politice, expresia incapacității politicului de a răspunde nevoilor și așteptărilor cetățenilor. 

Nu știu dacă asta face parte din teoria politică, și nici nu-mi pasă. Dar sigur oamenii ăștia nu au înțeles că degeaba generează tot felul de structuri goale de conținut, câtă vreme nu înțeleg dinamica socială și faptul că oamenii nu pot, nu au de ce se identifica, totuși, cu ei. Căror nevoi politice răspunde PMP, în afară de a pune balsam pe mândria rănită a Nuțicăi, și a fi un soi de refugiu pentru băsescu, la plecarea de la Cotroceni? Partidul lui Macovei va fi un soi de sectă ”Martorii DNA”? Ce reprezintă, de fapt, creștin liberalismul, altoirea unui neamț pe un buldog portocaliu? De ce mai este de stânga PSD?

Reforma clasei politice este simplă, și nu trebuie s-o facă DNA, SRI și altele ca ele. Este suficient ca partidele să fie partide, nu niște alcătuiri timorate, care luptă pentru supraviețuire, în ciocnirea lor cu grupurile de interese promovate de DNA, ca parte a băsismului. Adică să se întoarcă la ideologii și la cetățeni. Complicat? Nu, deloc. Trebuie doar să înțelegi despre ce este vorba. 

Din păcate, campania asta electorală ne arată că suntem departe de asta. De unde și lipsa cetățenilor din spațiul public. De ce să alegi pe cineva, când acel cineva este fie exponentul sistemului informal de guvernare, fie nu are nimic în comun cu realitatea. Românii nu mai sunt reprezentați și apărați de liderii lor. Iar cetățenii își urăsc profund liderii, care i-au mințit și ignorat, i-au umilit și le-au produs multe suferințe. 

Așadar, ce punem în locul actualei clase politice? Greu de spus. Un lucru este clar: câtă vreme România vrea să fie o democrație, nu se poate lipsi de politicieni și de instituții politice. O țară democratică nu poate fi condusă de procurori și de spioni, de judecători sau de militari. De aici încolo totul este de reconstruit. Împreună, cetățeni și partide. Nu există soluții individuale, în astfel de cazuri. Iar pentru ca să vedem revenirea cetățenilor în spațiul public, trebuie să le dăm o miză. Iar acea miză este recucerirea suveranității furate de sistemul ticăloșit al băsismului. Dar fără recucerirea suveranității cetățeanului nu vor exista nici bună-guvernare, nici prosperitate, nici nici libertate.
  

luni, 20 octombrie 2014

De ce e bine să-ți lași loc de bună ziua, sau ”băsescu la brutărie!”



Ritmul infernal în care DNA face dosare după dosare adversarilor(reali sau închipuiți) ai lui băsescu spune doar un singur lucru: acesta nu a reușit să-și asigure în niciun fel viitorul. Doritul regim de imunitate și de impunitate după terminarea mandatului nu i-a fost oferit de nimeni. Pentru că, practic, nimeni nu-i poate oferi așa ceva, chiar să și vrea. În disperarea lui băsescu nu mai înțelege acest lucru.

Timp de zece ani președintele României(Dumnezeule mare!) a tăiat și a spânzurat, la adăpostul unui regim juridic și constituțional care nu există, de fapt. A umilit pe toată lumea, și-a bătut joc de toți și de toate. Are acum de înfruntat un munte de frustrări, de resentimente, de ură și de dorință de răzbunare. Nu există instituții ale statului, partide, medii ale societății civile, în care să nu fie cineva care să aibă ceva de împărțit cu el. Faptul că acum niște unii de prin servicii, din DNA și din justiție mai răspund la comenzile lui nu înseamnă nimic. Și ăia sunt, până la urmă, la fel de disperați ca și el. 

Ultima lui șansă de a rămâne relativ nederanjat după terminarea mandatului a reprezentat-o pactul de coabitare, aranjament impus din afară, recte de americani, care aveau nevoie de liniște aici, ei știind ce urmează să se întâmple în Ucraina. Și în loc să profite de ocazie, ce face băsescu? Îl șantajează pe Antonescu, rupe USL, îl calcă în picioare pe Ponta, încearcă să distrugă și PSD, și PNL. Se credea din nou pe cai mari. Ei bine, se va vedea că, de fapt, călărea doar o mârțoagă. 

E drept, a distrus PNL, dac cu ce preț? Păi, ce a mai rămas din el, bucata aia care s-a unit cu PDL(dacă s-a unit, că nu e clar ce și cum), nu înseamnă nimic. ACL este o bazaconie în care nu crede nimeni, și pe care n-o ia nimeni în serios. Chiar și cu vreo câțiva lideri, precum Hrebenciuc și Ilie Sârbu, Mazăre sau Oprișan, plimbați de DNA prin fața camerelor de luat vederi, PSD nu de asta va fi slăbit, ci de faptul că nu mai acționează ca un partid de stânga. 

Singura speranță a lui băsescu, politic vorbind, PMP, condus de Udrea, este o alcătuire ridicolă și lipsită de sens. Dacă băsescu ar fi avut minte, ar fi folosit PMP ca pe un instrument de dialog cu adversarii. Dar Udrea este urâtă grav și la stânga, și la dreapta. Blaga să n-o vadă în fața ochilor(nu, în privința ei Buldogul portocaliu nu joacă teatru!), iar Ponta, la fel. Știu, se tot spune că Ponta ar fi avut oarece afaceri cu Cocoș și tuta respectivă. Poate că da, poate că nu. Dar asta nu înseamnă că acum se piupă în bot cu Fecioara din Pleșcoi. Așa că PMP e mai mult o belea, decât o salvare, pentru băsescu. 

Să fim onești, este vizibil un lucru, și de aici și disperarea lui băsescu: partidele s-au obișnuit cu ideea unor pierderi, de genul Hrebenciuc sau Fenechiu. Nu le mai afectează. Cum nici românii nu mai sunt impresionați de acest iureș ”anti-corupție”. Lucrurile în acest domeniu trebuie să fie bine dozate. Când ele vin în avalanșă, cetățeanul are un reflex, respingerea acestei oferte de ”anti-corupție”. Are experiența atâtor campanii de acest gen, din ultimii zece ani, campanii care au avut o singură finalitate: creșterea corupției. 

Toți se poartă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic, dacă Voiculescu a fost condamnat, dacă alții ca el sunt anchetați și li se cere arestarea. În partide se schimbă generațiile, funcționează și fără unii sau alții dintre cei pe care băsescu îi dă pe mâna DNA, pentru a forța un aranjament. Nu va reuși. Nu pentru că n-ar exista unii care ar negocia cu el. Dar nimeni nu vrea să-și mai lege viitorul de băsescu. 

băsescu a pierdut partida, oricâți dintre dușmanii lui(că îi sunt dușmani!)ar băga la pușcărie DNA. De ce? Pentru că a uitat un lucru, esențial pentru el: nu și-a lăsat loc de bună ziua, cum spun românii. Nu e nimic peiorativ în asta. Când faci rău, nu te aștepta să ți se răspundă cu binele. E omenește. Atât. Deci băsescu la brutărie!   

joi, 16 octombrie 2014

băsescu, între istorie și pușcărie



În fond, nu ar trebui să ne surprindă nimic din ceea ce se întâmplă în aceste zile. băsescu face singurul lucru pe care îl știe, ca metodă de ieșire din corzi: schimbă agenda publică. Și cum campania asta electorală este-deși nu pare-despre el și despre moștenirea lui, care se răsfrânge și asupra candidaților ”dreptei”, incluzându-i aici și pe Iohannis, și pe Nuțica, și pe madam Macovei, este direct interesat de conținutul dezbaterii publice. Oricare dintre cei trei i-ar servi de minune interesele. Nuțica ar fi idealul, pe ceilalți doi îi poate duce pe calea cea bună, cu ceea ce știe despre ei. 

Important este să se discute despre orice: agenți acoperiți, șmenurile lui frate-său, trecutul securist, starea sa de sănătate, relația cu Nuțica, despre pe cine mai ia DNA de guler, numai despre bilanțul celor zece ani de mandate, nu. Ceea ce se întâmplă. Niciunul dintre ceilalți candidați nu apucă să discute despre moștenirea sa, politică, economică, socială, pentru că mereu intervine altceva. Iar moștenirea sa este un lung șir de eșecuri, iar cel mai periculos dintre ele, pentru viitor, este răspândirea și agravarea corupției. România este acum infinit mai coruptă decât în urmă cu zece ani. El, luptătorul anti-corupție, este, de fapt, generator și patron al corupției politice și economice. Cu asta intră în istorie. Dar nu de asta se teme el. Ci de faptul că va intra la mititica. 

Cum spuneam cam pe la începutul anului, va face tot ce-i stă în putință pentru a-și negocia imunitate și impunitate după sfârșitul mandatului. Poate reușea, dacă nu intervenea episodul ”mircea băsescu”. Dorința de  răzbunare l-a pierdut. Și pentru moment a crezut că violența răzbunării îi va aduce pe ceilalți la masa tratativelor. Nu i-a adus. Mai mult, a accelerat procesele centrifuge din diverse instituții, instituții care până acum i-au fost instrumente ale răzbunării. 

Nu mai are soluții. S-a construit un consens tacit-poate în anumite zone chiar explicit-pentru evacuarea lui definitivă din jocurile de putere. Chiar și susținătorii lui din afară trebuie să țină cont de această realitate. Probabil că nu vor face mare lucru să-i salveze pielea. Știe asta. Și atunci vrea să facă pe cât de multe victime poate în rândul adversarilor.  Nu că i-ar folosi la ceva, dar dacă poate face rău, de ce nu? Când a făcut el bine cuiva? 

Să nu confundăm lucrurile. Ce face DNA nu e atât pentru băsescu, e pentru Macovei. Dar nici pentru ea în mod special. Pur și simplu ăia de la DNA au orgasme la gândul că pot face orice le tună prin cap, că o întreagă clasă politică, plus administrația statului, tremură de frică numai când aud de ei, noii Dumnezei. Iar alții, cu interese economice bine definite, se folosesc de ocazie pentru a elimina capitalul românesc-cu toate păcatele sale, e totuși semnificativ-și pentru a-l înlocui cu acela al țărilor pe care le reprezintă. 

E un joc din care avem numai de pierdut. Oricine ar câștiga alegerile, nu are ce face pentru a schimba lucrurile. Mandatul său este deja subrezit de iresponsabilitatea lui băsescu și de delirul de putere al DNA. Lucrurile vor merge tot mai prost. 

Asta nu înseamnă că trebuie să renunțăm să ne exprimăm opțiunile politice. Dimpotrivă. Prin vot trebuie să le spunem tuturor că, fără noi, ei nu ar exista. Răbdarea omului simplu este pe cale să se termine. Și asta trebuie să le-o spunem. Să înțeleagă că nimeni în țara asta nu mai acceptă o nouă tiranie, fie ea și tirania legii. Buna guvernare se construiește pe respect, nu pe frică. 

Sper că urmașul lui băsescu a înțeles asta. Și că va avea puterea să ducă lucrurile acolo unde trebuie, adică să redea sens și conținut guvernării democratice. 

marți, 14 octombrie 2014

România, pa!



După ieșirea de aseară a lui traian băsescu singura concluzie de bun simț este aceea că statul român nu mai există. A fost sacrificat pe altarul minții înecate în alcool a unui om care n-a avut și nu are niciun respect pentru statul în fruntea căruia se află și nici pentru cetățenii lui, ai statului. 

Nu mă interesează dacă Ponta a fost sau nu sursă pentru SIE. Nu e nimic ilegal în a-ți servi țara. Și până când cineva aduce dovada că premierul a fost recrutat de un alt serviciu decât cel românesc, și este agent de influență al altei puteri(cum sunt, începând cu MRU și terminând cu Pleșu și Baconschi, o mulțime de ”intelectuali publici” și de înalți funcționari ai statului), Ponta, dacă a lucrat pentru SIE, și-a făcut datoria de cetățean. Chiar am uitat care este sensul și conținutul cetățeniei? Care este rostul patriotismului? Din acest punct de vedere discuția nu-și are sensul. Văd că suntem căzuți în limbă după modelul american, dar nu vrem să învățăm nimic din el. 

Dar, de fapt, nu despre asta este vorba, ci despre faptul că statul român servește orice interese, numai interesul public, nu. Aseară am văzut un om căruia nu-i venea să creadă că ”serviciile” lui, peste care stăpânește absolut, care i-au făcut poftele atât amar de ani, nu mai răspund la comenzi. E ca și când ai vedea cum cățelul pe care l-ai crescut și l-ai dresat, i-ai dat numai bunătăți, îți întoarce spatele și nu mai ascultă de comenzile tale, pentru că și-a găsit un alt stăpân. 

traian băsescu nu avea dreptul constituțional și legal să ceară, și să primească, numele celor cu care a lucrat și lucrează SIE, ofițeri, surse sau agenți de influență. Nici chiar în cazul în care unul din ei sare pârleazul. Serviciul are proceduri pentru a gestiona astfel de cazuri. Acest refuz este unul sănătos, care asigură supraviețuirea serviciului. 

Pe de altă parte, SIE își merită tratamentul pe care îl primește din partea lui băsescu. Pentru că, uitând de misiunea sa primordială, a folosit oameni și resurse-publice!- pentru a-i salva pielea lui băsescu, chiar dacă asta a însemnat atingerea gravă a intereselor statului român. 

Este evident că serviciile sunt ieșite de sub orice fel de control civil, că diverși șefi, șefuți și sefișori fac ce-i taie capul, că, lucrând în primul rând pentru băsescu, și mai puțin pentru statul român, s-au îmbogățit din afaceri dincolo de lege. Că există și oameni care nu au uitat ce caută ei acolo unde sunt, e o realitate. Dar câtă vreme serviciul servește interese private, și ei își pierd rațiunea de a fi. 

Faptul că nici alte instituții nu reacționează după ieșirea de ieri a lui traian băsescu este o dovadă în plus a dispariției statului român. Parlamentul nu reacționează și nu face o comisie specială de anchetă în privința activității SIE. Procurorii se fac că plouă. Ministrul Justiției prinde muște. Asta dovedește un uriaș dispreț față de cetățeni și de interesul public. 

Privatizarea statului român, fragmentarea lui, folosirea instituțiilor statului împotriva cetățenilor este o realitate cruntă, și principalul pericol pentru securitatea națională. În acest fel a fost și este jefuită averea publică, așa dispar zeci și sute de miliarde de euro, așa o întreagă națiune este umilită, sărăcită, atacată în demnitatea ei. 

Mă tem că nimeni și nimic nu mai pot schimba lucrurile. Pentru români statul este principalul lor dușman. De asta nimeni, practic, nu mai sprijină instituțiile statului: ele nu mai pot fi partenerele cetățeanului, câtă vreme servesc pe cei care le-au luat în posesie. Contractul social este rupt definitiv. Deocamdată nu există nimeni capabil să-l rescrie și să câștige încrederea cetățenilor, fără de care statul român nu poate exista. 

Asta este moștenirea otrăvită a lui băsescu. De care nu vom putea scăpa, chiar să și vrem. Dar nu vrem. Pentru că nu mai vrem statul în viața noastră. Chiar dacă asta ne costă. Dar cetățenii au dreptate: decât așa stat, mai bine lipsă! 

vineri, 3 octombrie 2014

Momentul Brejnev al SUA



Declarațiile Victoriei Nuland, subsecretar de stat al Departamentului de Stat al SUA, sunt mai grave, prin semnificația lor, decât par. Este, dacă vreți, momentul Brejnev al SUA, amintind periculos de invazia trupelor Tratatului de la Varșovia în Cehoslovacia. Mai precis, intervenția armată din august 1968 a fost precedată de un adevărat război ideologic al URSS, susținute și de acoliții săi, minus România, cu PC din Cehoslovacia și cu conducerea sa mai liberală, în frunte cu Dubcek. Acum deviaționistul este Viktor Orban. 

Nu am pic de simpatie nici pentru Orban, nici pentru Ungaria. Ungaria lui Orban este o țară care are drept politică oficială revizionismul, iar România este o victimă a acestei politici. Rusia este o altă putere revizionistă, iar legăturile strânse între Budapesta și Moscova n-au de ce ne bucura. Dar ceea ce fac Nuland și SUA nu are legătură cu asta. Poziția lor este și nedemocratică, și intolerantă. 

Ne place sau nu, Viktor Orban se află acolo unde este prin voința cetățenilor ungari. Care au aprobat pozițiile sale, și le susțin. Așa cum în 1968 cetățenii cehoslovaci au susținut pozițiile lui Dubcek. Vina lui Orban este aceea că a pus în discuție dogma ”democrației liberale”, dar mai ales sistemul prin care capitalismul occidental a jefuit și jefuiește Estul european fost comunist. Așa ceva este inacceptabil pentru Washington, așa cum timidele încercări de liberalizare și de democratizare, de reformare a economiei de tip comunist din Cehoslovacia și din România puneau în discuție dogma sovietică a economiei centralizate și a sistemului cu partid unic. 

Dincolo de intoleranța la diversitate, brejnevismul și intervenția împotriva ”primăverii de la Praga” au fost un semn de slăbiciune a nucleului central al sistemului comunist, care nu mai putea controla periferiile. Începutul sfârșitului URSS este tocmai momentul august 1968. Nici reacția dură a Victoriei Nuland nu este semn de tărie, ci semn de slăbiciune. Abaterile de la dogmă nu vor mai fi tolerate. Îi doare în cur pe americani de democrație. Au susținut și susțin fără grețuri morale atâtea regimuri nedemocrate, atâta vreme cât nu le-au ieșit din cuvânt și au servit interesele SUA. Și câtă vreme cât Orban nu a intrat în coliziune cu interesele economice ale unora precum Soros, nu i-a zis nimeni nimic. 

Doar că acum s-au întâmplat două lucruri: criza din Ucraina, iar SUA vor liniște printre vasali, și unitatea lor fără fisură împotriva Rusiei, ceea ce nu e cazul nici cu Ungaria, nici cu Germania, spre pildă, și emergența unei noi doctrine, care, surpriză, vine dinspre Putin ȘI Orban. Este, de fapt, o întoarcere la un soi de conservatorism creștin, centrat pe familie, pe valori creștine, intolerantă cu ”societatea civilă” și cu minoritățile sexuale, pe naționalism economic și pe limitarea exceselor făcute în numele democrației. Pur și simplu cei doi dau aripi dreptei conservatoare din SUA, care pune în pericol puterea unui grup de interese trans-partinice de la Washington, care se ascunde în spatele dogmei ”democrației liberale”.

Nu cred că Ungaria va ceda așa ușor. Mai mult, nu puține țări europene vor fi primit cu îngrijorare istericalele Washingtonului. UE este departe de a fi un soi de curte din spate a SUA. Ea este mult mai tolerantă la diferență, și până acum s-a descurcat destul de bine cu zurbagii precum Viktor Orban. Demonizarea lui poate duce la victimizare, exact ceea ce nu doresc europenii. Ungaria a rămas o democrație funcțională, iar momentul lui Orban va trece. Și dacă Bruxellesul va avea o politică inteligentă față de Moscova, care să nu se rezume la executarea ordinelor Washingtonului, apropierea Moscovei de Budapesta va fi ceva trecător, și fără urmări. 

Din păcate, linia politică a Washingtonului provoacă resentimente peste tot: și în Europa, și în Orientul Mijlociu, și în Asia. În loc să învețe din greșelile URSS, SUA le repetă cu consecvență, și mai pun și de la ele. Și nu doar resentimente, ci și temeri. Nu puțini se întreabă ce va urma după declarațiile lui Nuland? Un Maidan și o ”revoluție portocalie” și la Budapesta? Adică negarea voinței populare, și înlocuirea conducătorilor ungari legitimi cu niște marionete, ca la Kiev? 

Asta ar duce, în cele din urmă, la destrămarea UE, pentru că după Budapesta poate urma orice capitală a cărei poziție o contrazice pe aceea a Washingtonului. Pot americanii gestiona o astfel de criză în Europa, când ei nu sunt în stare să facă ceva în Ucraina? 

Cred că o ripostă fermă a celor 28 ar fi cel mai bun răspuns la intervenția nesăbuită a Victoriei Nuland. UE trebuie să le spună americanilor că este capabilă să țină sub control situația din Ungaria, iar astfel de atitudini arogante sunt inacceptabile și fac decât să nască noi probleme. Din păcate nu are cine face asta. 

Cu sau fără riposta europenilor, SUA au o problemă, cum spuneam, anume faptul că este slabă și nesigură. Și încearcă să ascundă asta în spatele aroganței și pozițiilor de forță. O veste proastă: nu se pot ascunde. Lumea s-a prins de asta. Și în plus, oamenii urăsc unanimitatea și ideologiile care anulează diferența. Momentul Brejnev era lucrul cel mai rău care i se putea întâmpla Americii. Și tocmai i s-a întâmplat! 




Ce începe prost...



Campania electorală pentru alegerile prezidențiale a început prost. Și, cum am învățat pe pielea noastră, ce începe prost, se termină și mai prost. De ce a început prost? Răspunsul este mai simplu decât am crede. Mai mult ca niciodată în ultimii 25 de ani, arbitrul competiției este justiția, și nu, așa cum ar fi normal într-un regim democratic, cetățeanul. Judecând după acest criteriu, România nu mai este o democrație, și consecințele se văd deja. 

Nu poți fi o democrație atunci când o putere în stat, în cazul de față Justiția, asupra căreia cetățeanul nu are niciun fel de control, cum ar fi normal într-un regim democratic, putere care nu are funcții și obiective politice, prin definiție, devine nu doar un actor politic, ci intră în competiția politică, urmărind exercitarea puterii în locul puterilor care au prin definiție acest rol. Și reușește, mai ales prin jocul pe care îl fac procurorii din DNA și ”plutoanele” de execuție formate din judecători, cel mai adesea aflați fie sub controlul serviciilor de informații, fie șantajați de aceeași procurori. 

Ceea ce se întâmplă acum, atât cu mediatizatul caz ”Microsoft”, cu ”incompatibilitatea” lui Iohannis, cu ”dosarele” lui Udrea, cu scăpările în presă, din ”surse judiciare”, referitoare la Ponta, sunt un semnal dat de Justiție către cetățeni. ”Bă, idioților! Iese președinte cine vrem noi, nu cine vreți voi!” 

Este negarea absolută a democrației. Justiția, sub pretextul luptei anti-corupție, este pe cale să anuleze suveranitatea poporului, să se substituie ei. Sursa de legitimitate nu mai este voința populară, exprimată prin vot, ci voința unor procurori și judecători, exprimată prin dosar și sentințe. 

Mă tem că pentru cei mai mulți dintre candidați miza alegerilor nu mai este câștigarea lor, ci rămânerea în libertate. Motiv pentru care nu va exista, cu adevărat, o dezbatere publică. Toți candidații se vor gândi mai ales cum să-și atragă aprobarea acestei puteri scăpate de sub controlul cetățenilor, nu cum să răspundă nevoilor și așteptărilor cetățenilor. De la stânga la dreapta, candidații ridică osanale Justiției și serviciilor secrete. Care vor obține după aceste alegeri, indiferent cine le câștigă, noi puteri, și noi avantaje materiale, în detrimentul interesului public. 

Stranie este lipsa de reacție a ”societății civile”, care, în loc să apere democrația, s-a înhămat la carul de luptă al Justiției cu politicul și cu interesele cetățenilor. Sigur, personal consider ”societatea civilă” un pericol la adresa democrației. Și nu sunt singurul care vede lucrurile așa. Una este ceea ce reproșează oameni politici, precum Viktor Orban sau Vladimir Putin organizațiilor neguvernamentale, care reproșuri nu sunt întotdeauna fără obiect, și alta ce se întâmplă la noi, unde avem nu ”societate civilă”, ci niște forme pseudo-politice, implicate partizan în lupta pentru putere, și fără nicio legătură cu cetățenii obișnuiți, în numele cărora vorbesc, abuziv.

Vocea Justiției se va auzi cu mult mai puternic în această campanie electorală, în detrimentul candidaților. Vom rata astfel ieșirea din băsism, care a generat această situație, care neagă profund și brutal democrația. Dar, și mai grav, vom rata structurarea unui proiect pentru România, într-un context tulbure, atât în jurul nostru, cât și în construcția europeană. Ne putem permite acest lux? Nu, dar cui îi pasă? 
  

joi, 2 octombrie 2014

Cântarea Americii



Începe campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Mă tem că va fi cea mai slabă campanie din ultimii 25 de ani. Se va discuta orice, numai despre România, proiectul ei de viitor, nu; agenda publică va fi ignorată cu metodă. Toată lumea va înjura pe toată lumea, vor curge acuzele de corupție în stânga și în dreapta, ăia de la DNA vor zburda pe câmpii, serviciile își vor face datoria, aruncând pe piață cele mai cretine manipulări posibile, jurnaliștii mor mânca, în plus de porția obișnuită, sute de tone de căcat, ”societatea civilă” se va vopsi în culorile războiului, și va ataca în stânga, în timp ce va pupa în dreapta, împuțind atmosfera cu istericale, liste negre și tirade despre valori. 

Iar ca să fie totul cum trebuie, bomboană pe colivă, vom asista la o lungă ședință de sex oral în grup, principala grijă a candidaților fiind să demonstreze ce bine și ce aplecat, pardon, aplicat, îi sug ei pula Marelui Licurici. Cu alte cuvinte, vom avea o lună de ”Cântarea Americii”. Să cânte muzica! 

luni, 29 septembrie 2014

Democrația, noul internaționalism proletar




Circoteca din Hong-Kong este un avertisment dat de americani Beijingului. Mă tem că Washingtonul a pierdut definitiv legătura cu realitatea. China nu e Siria, sau Libia, sau Sudanul. E cea mai mare țară din lume, ca populație. Este o putere nucleară. Nu încerci să destabilizezi o astfel de țară, sub pretextul ”democratizării”. O astfel de criză nu poate fi gestionată. China de acum nu mai este China ”războiului Opiumului”. Poate face multe pagube intereselor americane, acasă la americani, și în zona Pacificului. Prin politica tălâmbă a ”schimbărilor de regim”, SUA forțează formarea unei alianța India-China-Rusia, care îi poate scoate pe americani din Pacific. 

Realmente nu îi înțeleg pe americani. Ei chiar cred că tinerii ruși, chinezi, și alții ca ei, chiar sunt morți după ”democrație” și după ”visul american”? Că pot fi manipulați prin intermediul internetului și al rețelelor de socializare? Păi, și rușii, și chinezii au învățat la fel de bine ca și americanii să le folosească, pentru a crea reacții la acțiunile manipulatoare ale Washingtonului. Uitați-vă la reacția naționalistă a tinerilor din cele două țări. Uitați-vă la cine conduce acum India: un politician naționalist. 

Cele câteva mii de protestatari de pe străzile Hong-Kongului nu înseamnă nimic. Din păcate pentru americani, creșterea economică a generat în China o clasă de mijloc deloc dispusă să se lase antrenată în aventuri politice, care ar putea să-i aducă pierderea statutului. Schimbarea politică în China se va produce atunci când clasa aia de mijloc va crede că e nevoie de așa ceva. ȘI se va produce în condițiile impuse de ea, nu de americani. La fel și în Rusia. La fel și în India. 

”Democrația”, ca ideologie globalizantă, este la fel de ineptă ca și ”internaționalismul proletar”. Ambele produc suferințe și lasă lucrurile mai proaste decât le găsesc. Așa cum n-a înțeles Moscova comunistă mecanismele și motivațiile schimbării în lume, așa nu le înțelege acum Washingtonul. Nicio societate nu se schimbă, dacă schimbarea nu este rezultatul unei nevoi reale, și dacă nu există o masă critică necesară schimbării. Dar e greu să spui asta unor lideri care se cred Dumnezeu, și cărora puterea le-a luat mințile. Iar puterea SUA este, de fapt, slăbiciune. De asta este agresivă puterea americană: agresivitatea este semn de slăbiciune și de nesiguranță. 

Am spus, mă repet: SUA nu au cum conduce lumea, cu forța sau cu vorba bună. Nu putem fi toți la fel. Nu avem aceleași valori, aceleași interese, aceeași istorie. Suntem diferiți. O lume diversă nu poate fi condusă ca și cum ar fu una uniformă, omogeni. Pur și simplu nu se poate.

SUA ar scuti miliarde de oameni de suferințe, de violență și de sărăcie, dacă ar renunța la ideea că Dumnezeu le-a hărăzit americanilor să conducă lumea. Nu, Dumnezeu i-a făcut pe americani niște unii printre cei mulți. Pentru orgoliul lor e dureros, dar trebuie să se obișnuiască, totuși, cu gândul... 

luni, 22 septembrie 2014

Nimic despre Turcescu



Nu scriam astea, dacă în urmă cu câteva minute nu dispărea și de pe HotNews,  care îl prelua, și de pe DW, un comentariu legat de recenta intervenție a lui MRU, legată de băsescu și de ”ofițerii acoperiți”. DW califica spusele lui MRU drept o ”amenințare” adresată lui băsescu. Ceea ce și era. 

Asta mă face să cred că lucrurile sunt mai grave decât credem. Prima întrebare, firească: ce i-a venit lui MRU, altminteri ”admirator”(de fapt, un lingău oportunist) al președintelui, și un pilon de bază al băsismului? Păi, i-a venit un aer rece de pușcărie. Pentru că, zic eu, de la SIE au plecat, cel mai probabil și cu știința/încuviințarea lui MRU, informațiile pe care a construit băsescu scandalul ”ofițerul acoperit”. Răspunderea e și a lui, nu doar a lui băsescu.

Mesajul este clar: ”dacă picăm, picăm amândoi, așa că lasă dracului prostiile!”  Numai că lucrurile nu s-ar opri aici, dacă cineva are chef să caute prin rahatul serviciilor. Să zicem, că tot veni vorba despre SIE, că ar trebui să aflăm cum e cu ascensiunea Monicăi Macovei la Bruxelles, cine a ajutat-o să pătrundă în acele structuri care l-au ajutat pe băsescu în 2012, la Referendum, cu prețul afectării grave a interesului național, prin intermediul MCV. Sau de ce nu ”reușim” să îndeplinim condițiile de aderare la Schengen, dar dăm purcoaie de bani firmelor occidentale, pentru a îndeplini condițiile de ”admisie”. 

Ar mai fi și relația pe care o are băsescu la PPE. Care costă, nu puțin. De unde au venit banii? De la ”mogulii de bine”? Sunt cumva bani negri, proveniți din evaziune fiscală și din alte afaceri necurate? Cine i-a dus? Cui au fost dați banii?  În această relație au fost folosiți bani publici, sau unor firme occidentale li s-au creat condiții care îi discriminează pe agenții economici români? Este folosit DNA împotriva capitalului românesc, în același scop?

Sunt și alte, multe, întrebări. Inclusiv aceea referitoare la dispariția pomenitului comentariu, publicat de DW și reluat de HotNews. Sau de spusele lui Meleșcanu. Dar cine să le pună? Dar dacă vă întrebați ce anume ascund scandalurile astea cu repetiție, o parte a răspunsului o găsiți aici.

PS: repet, nu am, în afara unui imens dispreț față de rolul mizerabil jucat de servicii în ascensiunea și funcționarea băsismului, nicio legătură cu serviciile de informații. Dar Dumnezeu, când ne-a dat minte, presupun că a făcut-o cu un scop: s-o folosim. Ceea ce fac. 

joi, 18 septembrie 2014

Separatismul, ultima supapă socială?



Prieteni! Pacea socială, în sens larg, costă. Mișcările separatiste din Europa au putut fi gestionate câtă vreme statul și-a luat în serios funcția de redistribuire a bogăției națiunii, și inegalitățile de venit și de statut social au fost suportabile. După 1989, când s-a destructurat sistemul socialist în Estul Europei, bogații au decis că e momentul revanșei, și recuperării ”pierderilor”. Așa că au capturat direct și fără menajamente statul, i-au redus funcțiile și mijloacele, au dus la extrem polarizarea economică și socială, individualismul și egoismele de tot felul. Rezultatul îl vedem. Paramponul social e abia la început. Secesionismul este una dintre manifestările nemulțumirii sociale. Iar dacă nici secesiunea nu rezolvă problemele, atunci va fi jale.

Sunt destui care ar fi fericiți ca scoțienii să spună ”Da!”. Ei speră că astfel va funcționa o supapă socială, care le va da timp. Dar nu știu pentru ce. Secesiunea, dincolo de cortegiul de probleme cu care vine, nu rezolvă problemele de fond decât în măsura în care repune statul în funcțiile sale sociale, reduce drastic inegalitățile și ”cumpără” astfel pacea socială. Dacă noua Scoție perpetuează situația lăsată moștenire de Thatcher, și consolidată de Blair, degeaba s-au rupt de Marea Britanie. același lucru și în Catalunia, Țara Bascilor, Bretania, Sicilia, și mai știu eu pe unde, inclusiv în Hovedia lui Tokes. Iar dacă Scoția și Catalunia ar avea datele necesare pentru a reuși ca state independente, alte entități secesioniste nu au aceste date.

De fapt, ceea ce se întâmplă este consecința ultimă a golirii de conținut a democrației, ruperii contractului social, a disprețului elitelor politice și intelectuale. Cetățenii au sentimentul că nu mai contează. Și spun asta într-un mod radical. Din păcate nici acum, pe marginea prăpastiei, nu-i ascultă nimeni...

Nu știu ce va fi diseară, după numărătoarea voturilor. Dar fie că va fi ”Da”, fie că va fi ”Nu”, problemele rămân. Și va fi greu de rezolvat, cum va fi greu de pus frână elanului secesionist din Europa. Care, pe fondul creșterii inegalităților, scoate capul și în SUA, și în China, Rusia sau India. De fapt, cred că de acum încolo lumea va sta sub semnul mișcărilor separatiste, al crizelor identitare, al respingerii consecințelor globalizării neo-liberale, care nu tolerează diferențele și vrea să facă, precum comunismul, tot o apă și-un pământ. 

Intrăm într-o perioadă de grave turbulențe, legate de trecerea la o lume multipolară, pe de o parte, și pe de altă parte, de acest elan separatist. Din păcate, răspunsul actorilor celor două procese, statele, este ca și inexistent. Dogmele care le conduc le paralizează gândirea și acțiunea. Mai rău nici că se poate.

luni, 8 septembrie 2014

Vânt de nebunie în Europa



În Europa bate vântul nebuniei revizioniste. Totul a început cu reunificarea Germaniei, care, departe de a fi fost un fapt izolat, a pus în discuție granițele europene, consfințite prin pacea de la Paris, de după cel de-al Doilea Război Mondial și întărite la Conferința de la Helsinki, din 1975. Bune, rele, acele prevederi au contribuit la menținerea păcii pe continent. După 1989 a început să bată vânt de nebunie revizionistă, cu Ungaria(ce surpriză!) pe post de primadonă. Să nu uităm rolul jucat de Budapesta în destrămarea tragică și sângeroasă a Iugoslaviei, braț la braț cu RFG. 

În nebunia revizionistă de pe continent și-a vârât obielele și Washingtonul, care avea vedenii ”umanitare”. Și așa s-a creat precedentul ”Kosovo”, pe care îl invocă acum și rușii, cu Crimeea, dar și Ungaria, cu Ținutul Secuiesc. Iar ăsta este doar începutul în Europa.

Mișcări separatiste au tot existat pe continent, indiferent de gradul de autonomie oferit diverselor regiuni separatiste de statele naționale, vezi Catalunia și Țara Bascilor. Mai mult, Uniunea Europeană, din dorința de a slăbi statele naționale, în favoarea birocrației de la Bruxelles, le-a încurajat, prin politicile de ”regionalizare”.  Dezvoltarea regională e una, și, dacă suntem sinceri, acest domeniu, și cel al politicilor agricole, sunt cele care înseamnă cu adevărat ceva în UE, au impact direct asupra vieții europenilor. Regionalizarea administrativă este o fragmentare periculoasă și irațională a puterii, și, până la urmă, un obstacol în calea integrării europene.

Un moment de cotitură va fi secesiunea Scoției. Mă tem că nimeni-oricum nimeni care contează în arhitectura de putere europeană-nu a luat în serios pericolul desprinderii Scoției de Marea Britanie. Din perspectivă europeană, acesta este evenimentul cu impact asupra viitorului, și nu conflictul din Ucraina. Este de urmărit cum vor gestiona evenimentul atât Londra, cât și Bruxellesul. Cert este un lucru: vom avea o avalanșă de astfel de cereri de secesiune, prima fiind cea a Cataluniei.  Faptul că separatiștii sunt cetățeni europeni, că nu-i discriminează nimeni în niciun fel, că-și pot afirma și dezvolta identitățile, că se auto-guvernează, nu pare să conteze. Li s-a pus pata, și gata. 

Revin cu o întrebare: ce vom face noi, dacă cei din Ținutul Secuiesc cer secesiunea? Cum răspundem? Cât de departe putem merge cu acceptarea cererilor celor din Ținutul Secuiesc? Mister. Pentru că, de fapt, ocupați cu supraviețuirea, cei mai mulți, și restul, marii noștri lideri, cu smântânirea banului public, această problemă nu există pentru români. De fapt, cam așa se petrec lucrurile peste tot în Europa. Individualismul, egoismul, lipsa de solidaritate sunt aliații revizionismului și separatismului. Încă o victorie a capitalismului, până la urmă.

luni, 25 august 2014

Război și pace în inima Europei



Iar au visat ucrainenii o moară de vânt rusească, taman bună să se lupte cu ea, și să eșueze întâlnirea de mâine, de la Minsk. După cum arată lucrurile, e clar că la Kiev sunt două mari tabere: una, conștientă că acest conflict intern NU poate fi rezolvat pe calea armelor, tabără care tocmai ce a primit un sprijin, și un impuls din partea UE, respectiv Germaniei, prin coana Merkel, și alta, s-o numim generic ”Fuck EU!”, sprijinită de americani, care vrea continuarea războiului, indiferent de costuri. Declarațiile lui Poroșenko și Turcinov de ieri și de alaltăieri spun, practic, totul. 

Conducerea Ucrainei este fragmentată și incoerentă, lipsită de viziune, și de instrumentele necesare luării unor decizii clare și ferme. Opțiunea militară nu poate fi dusă până la capăt din câteva motive obiective: armata este o ruină, Garda Națională o adunătură, motivată de orice, ură, dorință de răzbunare, sete de sânge, numai de sentimente ”patriotice”, nu, le lipsesc mijloacele și antrenamentul și, mai ales, sprijinul popular. Ucrainenii sunt conștienți că masacrarea rușilor și rusofonilor din Estul Ucrainei este o tragedie pentru întreaga țară, și că în Ucraina nu va mai fi liniște în veci. Nu e vorba de câțiva ruși: e vorba despre circa opt milioane de oameni. Care locuiesc în partea cea mai dezvoltată industrial, dar și cea mai dependentă de piața rusească. Cum vor trăi cu ei, dacă pun un zid de morți între cele două comunități? Ca să nu mai vorbim despre faptul că și Kievul este plin de ruși, asta însemnând, practic, toate instituțiile statului ucrainean. 

Până la urmă singura soluție, dar pe care Kievul o respinge, este federalizarea țării. Cred, din tot ceea ce am văzut și citit până acum, că Moscova, Berlinul și chiar Bruxellesul ar sprijini o astfel de soluție. Care, mai devreme sau mai târziu, poate duce la un soi de soluție și pentru Crimeea, o co-suveranitate ruso-ucraineană asupra teritoriului, care să garanteze Rusiei accesul la portul Sevastopol. Exact ce NU vor americanii. Care au avut un plan de slăbire a Rusiei, prin controlul Ucrainei. Ceea ce nimeni de la Moscova, nici măcar bețivul de Elțîn, dacă ar fi trăit, nu ar fi acceptat. Nu poți accepta dușmanul la ușa ta, un dușman care să-ți controleze resursele și puterea militară. 

Ar fi bine ca liderii ucraineni să nu uite ce răspundere au față de cetățenii lor, și să pună în prim plan interesele pomeniților cetățeni. Întâlnirea de la Minsk trebuie să aibă loc. Altminteri tancurile alea rusești inventate vor deveni cât se poate de reale. Și dacă la Kiev își închipuie cineva că europenii îi vor urma pe americani într-un atac asupra Rusiei de dragul lor, e cazul să se trateze mintenaș! Nimeni nu riscă un război la scară continentală, cu niște costuri umane, economice și sociale uriașe, de dragul unor marionete americane. Un astfel de război ar pune radical în discuție ordinea politică internă în țările combatante și relațiile internaționale. Ar fi sfârșitul Occidentului cu adevărat. 

Mă tem însă că că lucrurile vor degenera, pentru că nici națiunile europene, nici americanii nu mai au lideri, ci doar niște caricaturi, puse în slujba unor interese private. Interese care sunt limitate la câștigul imediat... 

miercuri, 20 august 2014

Vom mai construi ceva vreodată?



Reamintesc celor oripilați de faptul că Dan Voiculescu făcea afaceri ”capitaliste” pe vremea comunismului un lucru simplu: România făcea afaceri cu sistemul economic al capitalismului. Care afaceri nu erau deosebite de cele făcute că țările ”comunismului”, cu excepția monedei: la vest era dolarul, la est rubla transferabilă, care, ce să vezi, era și era legată, fie și formal, de dolar. 

Doar tâmpiții pot crede că poți face afaceri pe o piață fără să cunoști piața aia, mecanismele de funcționare, regulile, legislația. Cu locul de muncă la Securitate, sau nu, România avea nevoie de oameni specializați în domenii legate de comerțul cu occidentul, pe care și i-a pregătit, în țară și în străinătate. Uităm și faptul că România a avut o serie de firme capitaliste în comunism, firmele mixte, de genul Rank-Reșița, pentru construcții de mașini, Rombac, Candu, o serie din Combinatele de Mașini Grele, din industria textilă. E plină țara de oameni ca Dan Voiculescu, începând cu nenea ăla care e staroste la BNR. Doar idioții pot crede că capitalismul(sic! :D ) se învață la fără frecvență.

Ce iarăși nu se înțelege este că sursa principală a profitului, în capitalism, nu vine nici din munca grea, din stăruință, cumpătare, inovare. Nu, principala sursă o reprezintă ”asimetria de informație”, ca să folosesc un eufemism. Pur și simplu oameni ca Dan Voiculescu au avut, la momentul revenirii la capitalism, un avantaj enorm față de restul românilor: informații despre felul în care funcționează noul sistem. Și le-au folosit, în avantajul lor. Care, între timp, a devenit și avantajul nostru, pentru că mulți au creat locuri de muncă, au format manageri, au plătit taxe și impozite, spre deosebire de capitaliștii de mucava ieșiți din gunoiul tranziției, care au parazitat statul și au golit de substanță economia românească. 

Oricât i-am urî pe Voiculesc sau pe Ioan Niculae, oamenii ăștia chiar sunt capitaliști. Și, culmea, au etica aia capitalistă, atât de detestată, dar și necesară, pentru sănătatea sistemului. Spre deosebire de ei Dinu Patriciu a fost orice, numai capitalist, nu. Nu a avut nici viziune, nici etică, ci doar noroc. Dacă norocul lui n-o fi fost doar zeciuiala care i se cuvenea pentru statutul de om de paie al altora. 

Eu, ca om de stânga, detest capitalismul. Ca om de stânga nemarxist, cred în virtuțile economiei sociale de piață. Care nu există decât fragmentar, și ineficient, în România. Care a trecut de la capitalismul monopolist de stat din vremea comunismului la capitalismul monopolist de stat și privat al multinaționalelor, lipsindu-i și acum acea parte fără de care o economie nu poate funcționa eficient și nici produce bunăstare pentru cei mai mulți: economia întreprinderilor mici și mijlocii. De asta nu simțim efectele creșterii economice, de asta crește sărăcia, de asta fug oamenii din țară: pentru că ea este golită de conținut de monopolurile străine. Capitaliștii români, care, în paranteză fie spus, au tot mai puține mijloace pentru a rezista în fața concurenței neloiale a capitalului străin, sunt pe cale de dispariție. Efectul va fi distrugător, pe termen lung. Ura indusă politic, în special din afară, împotriva capitaliștilor români ne va face dependenți pe vecie de capitalul din afara țării. 

Bucuria cu care este întâmpinată orice arestare, orice condamnare a unui întreprinzător român, mai mare sau mai mic, este bucuria proștilor. Capitaliștii români ar fi fost singurul motor care să antreneze întreprinderile mici și mijlocii românești, să le facă viabile și să le impună pe piață. Capitalismul nu s-a construit în două decenii și jumătate. Avem așteptări prea mari, și prea multe frustrări, pentru a înțelege asta.

Intersecția capitalistului cu politica este inevitabilă, peste tot în lume. Doar că nicăieri, nici măcar în Rusia lui Putin, un șef de stat nu și-a propus să distrugă economia țării lui, doar pentru că, într-un moment sau altul, un capitalist autohton îi devine adversar politic. Ei bine, băsescu asta face: distruge economia, pentru a scăpa de niște oameni incomozi, care, pe deasupra, nu decartează la el în bătătură. 

Așadar, din prostie sau din dogmatism, ne-am apucat să distrugem bruma de capitalism românesc, așa cum am distrus și comunismul. Vom reuși vreodată să și construim ceva?