Călătorie în trecut

Azi e ziua filmuleţelor. Despre un trecut pe care nu-l idealizez. Încerc doar să spun că între România de azi, România de ieri şi de alaităieri există o legătură. Numai proştii nu vor s-o vadă. Sau numai ticăloşii. În Românuia s-a muncit şi în comunism, s-a gândit şi în comunism, s-a făcut cultură şi în comunism. Uneori mai bine, alteori mai rău. Dar azi orice năuc poate judeca trecutul fără să-l cunoască şi fără să vrea să-l cunoască, folosind o grilă prefabricată de indivizi care vor să ascundă neputinţa lor şi să justifice erorile lor.

Nu e nimic de regretat în comunism, cum nu e nimic de idealizat în perioada interbelică. Bucureştii n-au fost micul Paris, pentru că Parisul nu a fost marele Bucureşti. În fond, România arată aşa cum am făcut-o noi. Ne reprezintă. Ne caracterizează. Şi dacă într-o vreme am putut face, în absenţa libertăţii politice, ceva de care să fim şi mândri, de ce n-am putea şi acum?

COMPUTER AIDS RAILWAY.

LUNG TRANSPLANT IN RUMANIA aka LUNG TRANSPLANT

(NEW BUILDINGS IN CRAIOVA)

NEW RUMANIAN NIGHT SPOT

OPEN CAST MINING IN RUMANIA

PICASSO EXHIBITION IN BUCHAREST

RUMANIA

RUMANIAN BEACHWEAR FOR 1969

Hai să ne căcăm pe noi!

Discuţie animată la Guran, pe A 3, despre deszăpezire, cu inevitabilul PliciMan şi cu Oprescu. Şi Guran descoperă apa caldă şi ne arată nu'ş ce utilaj minune din Montreal. Care încarcă zăpada în camioane. Şi ce vedem noi în arhive? Un utilaj de felul ăsta care funcţiona în Bucureşti, în anul de graţie 1969! Atunci ştiam cum s-o facem, şi între timp ne-am tâmpit? Nu mai avem ingineri? Nu mai avem industrie? Sau băieţii vor bani mulţi fără să facă nimic?

HEAVY SNOWFALL IN BUCHAREST

Un fragment de istorie

Vă recomand să treceţi pe aici: British Pathe. Am mai pus filmuleţe din arhiva lor. Ăsta de mai jos este de promovare turistică. Comentariul nu pare a fi făcut de români, deşi unii s-au repezit să înjure...propaganda comunistă. Ceea ce dovedeşte reflexe condiţionate. Bucureştiul ăla din 1964 mi-l amintesc. Veneam de la Piteşti la Pavilionul Expoziţiei Realizărilor Economiei Naţionale. Unde a fost organizată şi o celebră expoziţie cu bunuri de consum americane. Vise, tată!

De fapt, nu este vorba nici de nostalgie, nici de paralele cu gesturi şi fapte din realitatea imediată. este doar un fragment de istorie. O istorie pe care trebuie în primul rând s-o cunoaştem, şi apoi s-o judecăm cât mai nuanţat.

RUMANIA

Anarho-capitaliştii, cumetrii sau bunul Dumnezeu?

Nu cred că a existat zăpadă mai discutată decât asta. De două zile televiziunile de ştiri o ţin tot într-o şezătoare. Cu obişnuiţii apucaţi de serviciu, gen Ciuvică. Ce obişnuita indignare de doi bani a "jurnaliştilor" şi "analiştilor", cu obişnuiţii politicieni umil-gureşi. Iar dacă se mai rătăceşte prin studiou şi vreun tip care ştie despre ce vorbeşte, de obicei este folosit pe post de sac de box şi interogat inchizitorial de panaramele din dotarea televiziunilor.

Sigur, avem probleme. Le ştim cu toţii. Cea mai simplă soluţie o găsim la anarho-capitalisti. Privatizăm tot ce mişcă, pentru că-i place şi lui Dumnezeu, şi mangerul, noul zeu, ne scoate din căcat cât ai zice peşte. Ce fac capitaliştii de cumetrie ştim, nu mai insistăm. Umbrărescu, Căşuneanu, frăţia asfaltului, Golden Şlitz, frăţia gunoierilor portocalii.

Nenea ăsta, J.H. de Soto, crede că e cazul să-l dăm în pizda mă-sii de stat, să-l desfiinţăm. "Acest flux creativ al inovaţiei antreprenoriale ar fi fost complet blocat dacă resursele ar fi fost declarate „publice”, excluse din proprietatea privată, şi conduse în mod birocratic de o agenţie a statului. (Astăzi, de pildă, majoritatea străzilor şi autostrăzilor nu pot beneficia de nenumăratele inovaţii antreprenoriale – colectarea de taxe pe vehicul şi pe oră, managementul privat al securităţii şi poluării sonore etc – în ciuda faptului că majoritatea inovaţiilor de acest gen nu se mai confruntă cu lipsuri tehnologice. Bineînţeles, aceste bunuri au fost declarate „publice”, ceea ce periclitează privatizarea şi managementul lor creativ.)

Mai mult, majoritatea persoanelor crede că statul este necesar deoarece ei confundă existenţa lui (nenecesară) cu natura multor servicii şi bunuri pe care statul le oferă în mod curent (în mod deficient). Cu alte cuvinte, bunurile publice nu sunt acelea care trebuie oferite în mod obligatoriu si exclusiv de către sectorul public [n.t.]. Oamenii observă că autostrăzile, spitalele, şcolile sau ordinea publică de azi sunt oferite cu predilecţie de către stat şi, deoarece acestea sunt extrem de necesare, oamenii trag concluzia că şi statul este aşadar necesar, fără a apela la o analiză mai profundă.

Ei eşuează în a conştientiza că bunurile mai sus menţionate pot fi obţinute la un standard de calitate mult mai înalt, într-un mod mult mai eficient şi în concordanţă cu nevoile variate şi schimbătoare ale fiecărui individ, prin intermediul ordinii spontane a pieţei, creativităţii antreprenoriale şi proprietăţii private. Mai mult decât atât, oamenii fac greşeala de a crede că statul este de asemenea necesar pentru a-i apăra pe cei lipsiţi de apărare, săraci şi nevoiaşi („micii” acţionari, consumatorii obişnuiţi, angajaţii etc.). Totuşi oamenii nu înţeleg că aşa numitele măsuri de protecţie au ca rezultat sistematic, aşa cum demonstrează şi teoria economică, acela de a le face rău tocmai acelora pe care pretinde că îi ajută. Astfel dispare una din cele mai stângace şi neavenite justificări ale existenţei statului."

Eu zic să nu le mai facem rău oamenilor. Cine are, consumă, cine nu, stă şi se uită. Asta e ordinea naturală. Doar că, să mă ierte nenea de Soto, dar noi, aici, în România, exersăm şi anarho-capitalismul, nu doar pe cel de cumetrie. Şi ai dracu anarhişti, au şi pus de-o cumetrie cu vechii cumetri! Cumetrie care funcţionează ceas, nu alta!

Aşadar, cine ne scoate din nămeţi? Anarho-capitaliştii, cumetrii, sau bunul Dumnezeu? Că statul e o biată fantoşă, bun de muls de băieţii deştepţi, cărora li se fâlfâie de teorie. Ei sunt bazaţi. Pe practică!

Efectul Oprescu asupra trotuarelor

Idealul Maximul posibil, în România

Normalul!

Se pare că, în cele din urmă, ameninţările lui Sorin Oprescu au avut şi un ecou în realitate. Dar ca la noi. Trotuarul ideal se află fix în faţa unui magazin părăsit, fostul "Ruxandra", de pe Calea Victoriei. O posibilă explicaţie ar fi existenţa unei instituţii de stat la etajele clădirii. E clar că ultimul lucru pe care şi-l doresc flăcăii pe seceta asta bugetară este o amendă. Aşa că au făcut un impresionant exces de zel.

Maximul posibil, în înţelesul românesc al termenului, este o curăţenie nici prea-prea, nici foarte-foarte. Se poate circula.

Nămetele reprezintă norma. Ca de obicei. De ce? Pentru că acolo unde nu s-a curăţat flăcăii amendabili au pe cine da vina: proprietarii de magazine de la parterul clădirilor(mai ales ai celor care stau închise) vor da vina pe locatari, şi invers. Oricum n-are Primăria atâţia inspectori şi atâtea chitanţe câţi nesimţiţi au Bucureştii. Şi amenda este un risc calculat. Ceva de genul: "nu m-o nimeri chiar pe mine!" De cele mai multe ori asumarea riscului e benefică, în sensul că nu-l nimereşte, Primăria neavând inspectorii de care ar avea nevoie, dacă vrea să bage spaima în nesimţiţi.

Sfatul meu: circulaţi cu atenţie şi fiţi cu ochii după ţurţuri!

Victoria capitalismului în educaţie

Guvernarea băsescu-Boc merge din victorie în victorie. După ce capitalismul a ieşit victorios în lupta cu retrogradul şi odiosul comunism din sănătate, a venit şi rândul educaţiei să se declare pe deplin reformată şi în acord cu cerinţele pieţei. E foarte bine că se discută diferenţa semantică între "curvă" şi "târfă". În fond, e vremea fie inclusă în nomenclatorul naţional al meseriilor cea mai veche şi productivă dintre ele, nu-i aşa? Să vezi atunci concurenţă la şcolile vocaţionale dedicate meseriei! Şi, de ce nu, poate mergem până la capăt şi introducem în nomenclator şi meseria de peşte. Funeriule, eşti mare, mă! Ţine-o tot aşa!

Zăpocalipsa de peste Marea Baltă

Extremiştii "şcolii austriece"

Se naşte în România un curent extremist de dreapta, de un radicalism care se poate transforma cât se poate de repede în violenţă. Oricine este bănuit de simpatii de stânga este catalogat drept cârpă, târfă, bun de ucis cu tancurile. Pentru demenţii ăştia, mă refer la unii dintre cei care comentează la Bogdan Glăvan pe blog, dar şi la alţii, care, apropo, îşi zic "liberali", Stiglitz este un mâncător de căcat, iar Krugman un dobitoc. Pentru ei statul este un duşman, impozitul o prostie, un furt. "Frate, eu am bani, m-am scos! Restul, să crape! Eu am bani, mă! Vă fut muma-n cur la toţi! "

Idolii ăstora sunt Mises, Hayek şi în general economiştii din "şcoala austriacă". Bine, e drept că tot Austria a dat lumii şi un pictor ratat, care halea "comunişti" pe pâine. Trecem! Dar a găsi într-un curent de gândire economică(nici mai bun, nici mai prost ca altele) fundamentele unei ideologii extremiste, e deja o derivă care te obligă să te gândeşti la Marx şi la Stalin. Aşa cum Stalin nu avea nimic în comun cu Marx, folosindu-l drept pretext pentru un regim totalitar, aşa şi demenţii ăştia nu au nimic în comun cu "şcoala austriacă", ci o folosesc drept pretext pentru legitimarea urii faţă de gândirea de stânga, oriunde s-ar exprima ea. Dar cine se mai încurcă în amănunte în România? Oricum era de aşteptat evoluţia asta. Elitele româneşti, cu rare excepţii, au fost fascinate de conducătorii autoritari, au refuzat să apere democraţia şi elitismul lor e, în fond, tot un totalitarism. Şi ne mirăm că se uită toţi la noi ca la tâmpiţi!

Noi nu trăim în secolul ăsta. Nu-l înţelegem. Pentru noi valorile europene sunt nişte fleacuri. Ţara asta nu are nicio raţiune de a exista în lumea civilizată. Sunt ţări africane mai civilizate şi mai normale decât noi. Cei care au plecat din România nu au plecat pentru că aici este prea mult stat, ci pentru că nu mai există stat! Şi nici nu vor mai veni înapoi!

Zăpocalipsa

Prieteni, ninge zdravăn! Nu prea e de scos nasul afară din casă! Mai ales vântul deranjează. Aşa că am făcut fotografii în jurul casei. Nu prea multe, şi nici cine ştie ce. Dar destul de expresive pentru a vedea cam ce se întâmplă. Sigur, nicio legătură cu titlul, care se referă la modul apocaliptic în care fătucile de la ştiri prezintă un fenomem normal, până la urmă. E iarnă. Ninge, ce dracu să facă? Doar că enervarea noastră vine din convingerea că suntem îndreptăţiţi să facem orice, că nimeni şi nimic nu ne pot atinge libertatea de a face orice, oricând. Cum, nu putem circula, pentru că ninge? Tragedie! Huo! Jos guvernul, parlamentul, primarul, gunoierul! Nici Cel de Sus nu scapă fără vreo două de dulce.

Uite că cineva e mai tare ca noi. Viscolul. Ăsta nu vine din est? Futu-le muma-n cur de ruşi! Ăştia au fost de când îi ştim duşmanii noştri! Pe ei, pe mama lor! Avem scut! Nici în cur nu ne mai doare! Să punem tunurile pe ei!

Staţi blând! N-am luat-o pe ulei! Eram sub impresia celor citite pe unele bloguri şi forumuri, după epocala şi istorica realizare a Preşedintelui nostru pentru alte coordonate isterice, aceea de a avea un scut anti-rachetă. Ăsta nu e bun şi la deszăpezire? Nici nu previne viscolul? Hopa! Avem o problemă! Nu putem să vorbim cu americanii, să-l reproiecteze pentru lupta cu zăpada? Că rachete iraniene s-ar putea să nu treacă pe aici în următoarea sută de ani, dar de nins şi de viscolit ninge şi viscoleşte anual.

Aşadar, ninge şi viscoleşte. Ei, şi?

Cutia cu vechituri

Poate vă plac. Poate vă aduc aminte de vremea când muzica şi industria muzicală nu se confundau...

Trecători în furtună

Estul Statelor Unite este atins de o uriaşă furtună de zăpadă, care are toate şansaele s-o depăşească pe aceea din 1922, ce pare să fie un soi de absolut în materie. Am câteva fotografii din presa americană. asta mi-a plăcut în mod special. Cele două personaje se reflectă în granitul şlefuit al Monumentului Războiului din Vietnam. Cei al căror nume este scris în granit au fost şi ei nişte trecători în furtună.

O decizie isterică

Tapalabă e indignat de modul în care România, românii şi politicienii au primit vestea instalării scutului antirachetă, pe care o consideră o "decizie istorică". Eu aş zice că e o decizie isterică. Şi banală, în acelaşi timp. Să mă explic: un sistem de arme rămâne ceea ce este: un sistem de arme. Nici nu ştiu în ce măsură el ne aparţine, în sensul că decizia de a-l folosi ne revine. Mai degrabă suntem gazde. Şi plătim pentru privilegiul de a fi sluga altora. Mă rog...

O decizie istorică ar fi fost aceea de a se ajunge la dezarmarea nucleară. Dar suntem departe de acest moment. Explicaţiile sunt simple: puterea militară a fost întotdeauna şi un instrument de politică externă. Cei care au proiectat arma nucleară şi au construit-o au făcut acest lucru motivat ideologic, şi vizau obiective limitate: să pună capăt războiului şi Holocaustului, fiindcă mulţi dintre fizicienii şi inginerii care au lucrat la Proiectul "Manhattan" erau evrei. Conştienţi de pericolul unei asimetrii în domeniu, unii dintre ei s-au adresat conducerii statului american, propunând oferirea acestei arme şi principalelor ţări din coaliţia antihitleristă. Ştim ce s-a întâmplat, ştim cum au fost integrate armele nucleare în doctrinele militare ale ţărilor deţinătoare de astfel de arme, ştim şi despre eşecul diverselor tratate privitoare la neproliferare.

Cu timpul s-a dezvoltat o doctrină a descurajării, bazată pe arme nucleare. Mulţi se vor fi întrebat de ce ţări precum Iranul, Coreea de Nord, Libia, Africa de Sud, India, Pakistan, Israel, s-au străduit să-şi introducă în arsenale arma nucleară, câtă vreme erau actori marginali în marele joc al Războiului Rece? Răspunsul este, cel mai adesea, din motive de nesiguranţă. Israelul, din teamă de arabi, fiind incapabil să ajungă la o soluţie negociată cu ei, binomul India-Pakistan, din cauza conflictului care mocneşte din momentul retragerii puterii coloniale, Marea Britanie, iar Libia, Iranul, Africa de Sud, Coreea de Nord s-au confruntat cu presiuni externe în direcţia "schimbării de regim".

Din păcate, accesul unora dintre aceste ţări la tehnologii nucleare a fost însoţită şi de proliferarea mijloacelor de ducere la ţintă. De fapt, rachetele sol sol cu rază medie şi lungă de acţiune pot fi o pacoste mult mai mare decât armele nucleare. Pentru că pot fi dotate cu încărcături chimice şi biologice, mult mai uşor de fabricat decât o armă nucleară. Dar asta nu descurajează pe nimeni, sau nu ca o armă nucleară.

Ce anume justifică găzduirea în România a elementelor aşa-zisului scut anti-rachetă? Cine sunt potenţialii agresori? Iranul? Nu poate, şi nici nu cred că va putea rezolva singur problemele pe care le implică fabricarea unei arme nucleare, suficient de mică pentru a fi montată pe o rachetă din cele existente în arsenalul său. Poate face o "armă murdară", care doar să contamineze zona adiacentă ţintei, numai că preţul plătit pentru atac ar fi atât de mare, încât Iranul nu-l poate suporta, şi ştie acest lucru.

Iranul nu este o ţară iraţională şi imprevizibilă. Puterea nu este una unipersonală, este mai fragmentată decât se crede, şi deciziile se iau prin construirea unui consens. Consensul în privinţa dotării cu arme nucleare nu există, indiferent ce spun unii şi alţii. Există un consens în privinţa construirii unei capacităţi de procesare a uraniului în scopuri comerciale.

Pericolul ar fi altul. Ca o putere regională cu veleităţi globale, în jocurile de putere la nivel global, să ofere Iranului acele tehnologii care îi sunt necesare construirii armelor nucleare, ca un răspuns la nerespectarea de către parteneri a acordurilor semnate. De exemplu, construirea unor scuturi acolo unde nu s-a negociat. Asta ne va ţine ocupaţi, fără îndoială!

Răspunsul ruşilor nu este, cum cred unii, recent publicata "doctrină militară a Federaţiei Ruse." Răspunsul lor este cu mult mai periculos: coborârea pragului nuclear. Cu alte cuvinte, ei sunt gata să introducă armele nucleare încă de la începutul eventualelor ostilităţi, când, de fapt, armele nucleare sunt arme de ultim recurs. De ce fac acest lucru? Pentru că nu mai au zona tampon formată din ţările foste socialiste, şi nici Ucraina nu mai face parte din aceeaşi tabără cu ei. Şi atunci vor pune între ei şi eventualii agresori un deşert nuclear. Care, ghiciţi unde va fi!

În acest caz scutul este egal cu zero! Dacă folosesc arme nucleare lansate cu rachete cu rază scurtă de acţiune, practic timpul de răspuns al armelor defensive nu este suficient de scurt. Adică interceptorii din România nu ar face mare brânză.

Ce vreau să spun? Scutul ăsta seamănă cu metoda Coue: ne vom tot spune"avem scut, nu ni se întâmplă nimic! avem scut, nu ni se întâmplă nimic! avem scut, nu ni se întâmplă nimic!" că vom ajunge să şi credem asta. Şi când vom consta că nu e suficient, va fi prea târziu.

Nu am înţeles de ce au ales americanii acest moment să facă propunerea României, când sunt în faza finală a unor negocieri de dezarmare nucleară pe care Washingtonul le consideră prioritare. Sigur, până în 2015, când ar trebui montate interceptoarele, mai e ceva timp. Se pot întâmpla multe, inclusiv renunţarea la desfăşurarea sistemului. Sau respingerea în Parlament a Acordului. Că opinia publică resimte o profundă durere în cur de scut, drept pentru care nu va scoate un diftong. De unde se vede că are sensul istoriei!

Aşa că zbaterea lui Tapalabă este ridicolă. "In dezbaterea foarte romaneasca despre amplasarea elementelor scutului american pe teritoriul Romaniei, mutarea accentelor, apetenta pentru zvonistica in detrimentul informatiei certe s-ar putea explica in mai multe feluri: avem de-a face cu o presa superficiala si politicieni provinciali, pierduti in subiecte minore si nerelevante; avem de-a face cu o actiune deliberata de minimalizare si ocultare al unui suces inregistrat de administratia Basescu; avem de-a face cu un anti-americanism latent, bine-camuflat, exprimat prin subminarea unui proiect militar major.

Romania nu putea refuza oferta americanilor, este perfect adevarat. Dar asta nu-i diminueaza cu nimic succesul militar, politic si diplomatic. Putea sa-si dezamageasca masiv partenerii strategici, asa cum s-ar fi intamplat daca, in 2006, si-ar fi retras trupele din Irak, cum propunea Guvernul Tariceanu. Putea sa-i dezamageasca prin vizite secrete la Moscova. Daca asa ar fi aratat politica Bucurestiului, e greu de crezut ca Romania mai era astazi aleasa sa participe la programul american antiracheta.

Iar esential in ce priveste Romania este ca a intrat, dupa decenii de ambiguitate si dublu discurs in politica externa, pe harta marilor decizii strategice, semn ca este privita ca un partener consecvent si de incredere al Statelor Unite. Este si meritul lui Traian Basescu? Indiscutabil, da. A pariat corect in primul mandat pe o relatie privilegiata cu Statele Unite, iar astazi Romania are de castigat, nu alte state din Balcani sau Europa Centrala, si ele membre NATO. Astazi, ca tot vorbim de ambiguitate si dublu discurs, putem citi, cred, in alta cheie vizitele secrete pe care Mircea Geoana, vicepresedinte CSAT in aprilie 2009, le facea la Moscova."

Sigur, cehii sunt nişte idioţi siniştri, vânduţi ruşilor, de vreme ce au respins oferta americanilor. Sigur, pentru că n-am sărit în sus de bucurie aflând de acest succes epocal al Marelui Conducător, dovedim anti-americanismul nostru latent, exprimat prin subminarea unui proiect militar major. A dracului pielea pe noi: nici nu s-a anunţat bine proiectul, că noi am şi început să-l subminăm, pentru că nu am făcut mitinguri de recunoştinţă şi de slavă în cinstea momentului istoric demn de un Preşedinte pentru alte coordonate istorice. Sau isterice?

Doamne, de ce n-ai făcut prostia dureroasă? Tare mi-ar fi plăcut să-l văd pe Tapalabă zbătându-se în chinuri.

Degeaba în lanul de maci

În extazul general, şi generat de anunţul că România are, în fine, scut antirachetă, extaz ilustrat de intervenţii de genul ăsta, ne-a scăpat o ştirucă, o ştirişoară, o(mă rog, nu mă duce mintea la un diminutiv şi mai diminuant): aceea că ieri au început la Istanbul lucrările consiliului miniştrilor apărării ai ţărilor membre NATO. De ce s-au întâlnit ei? Pentru că onor organizaţia are ditai gaura-n bugetul investiţiilor pe 2010(deja?!) şi trebuia să găsească de urgenţă 640 de milioane de dolari. În aceeaşi ordine de idei, s-a propus o reformă a finanţării Alianţei.

Evident, totul se învârte în jurul Afganistanului, unde forţele angajate au urgentă nevoie de elicoptere, de antene medicale(un soi de spitale mobile de front, care să fie dispuse mai aproape de zonele de operaţii, probabil pentru a nu implica transport cu elicopterul) şi de echipamente destinate descoperirii şi distrugerii DEA(dispozitive explozive artizanale). De altminteri, elicopterele sunt cea mai mare problemă în Afganistan, din cauza climei şi a condiţiilor de relief. Se pare că praful din zonă este extrem de abraziv, şi generează probleme motoarelor şi sistemelor de transmisie. cele mai potrivite sunt elicopterele de fabricaţie rusă şi sovietică. Dar cum ciumeţii din Est le-au dat la gunoi, să te duci acum cu mâna întinsă la ruşi, după ce te-ai dat rotund cu superioritatea ta tehnologică, e umilitor.

Războiul absolut inept din Afganistan înghite bani cu nemiluita, şi nu rezolvă nimic. Nimeni nu ştie care sunt criteriile după care se poate judeca victoria în război(care victorie are fix profilul unei înfrângeri, dar asta o ştiu cel mai bine englezii şi ruşii), care este strategie de retragere, şi, mai ales cât de departe sunt dispuşi aliaţii să meargă.

Fiind un război de joasă intensitate, dar mai ales fiindcă trupele NATO sunt formate din soldaţi de profesie, opiniile publice din ţările membre nu se manifestă foarte vehement împotriva războiului. Nici măcar acum, în plină criză, nimeni nu s-a deranjat să spună conducătorilor că se cheltuiesc bani aiurea în Afganistan. Mai toţi cetăţenii din ţările NATO au ce au cu cheltuielile parlamentarilor. În Marea Britanie a fost un scandal imens când s-a aflat că nu'ş ce parlamentar şi-a decontat un film porno din bani publici, în timp ce cheltuielile în Afganistan sunt obscen de mari, de ordinul miliardelor de lire sterline, ba, mai mult, din banii ăia se şi fură cu voioşie! Acelaşi lucru şi la noi: trimitem încă 600 de militari în Afganistan, de ce, nu ni se spune, cât costă, la fel, dar toată lumea s-a băşicat că se cheltuiesc 20.000 de dolari pentru participarea la lucrările Uniunii Interparlamentare, că şi alea sunt angajamente ale României, nu doar aventurile militariste.

Rezumând, aştept ca generalul izmenelor să ne spună şi nouă ce angajamente ne-am luat la Istanbul, cât ne costă şi de unde luăm banii. De la Educaţie? De la Sănătate? Mai dăm afară 100.000 de bugetari? Pentru ce luptăm noi în Afganistan? Să ne asigurăm că ăia nu-şi pierd locul de lider mondial în producţia de opiu? Să nu rămână pieţele fără droguri? Să apărăm democraţia? Care democraţie? Să se simtă bine Ossama?

PS: cum vedeţi, ştirea este luată din presa franceză. De ce? N-am găsit-o în presa românească. Poate nu ştiu eu să caut. Sau poate avem ziarişti prea proşti...

PPS: aflu că generalul izmenelor a lipsit de la Istanbul. Şi mai aiurea.

Ciripeaua dă să moară?

Nu am înţeles la ce foloseşte Twitterul. N-ar fi o nenorocire. Poate sunt prea prost. Dar văd că nici utilizatorii nu prea mai înţeleg ce şi de ce cu ciripeaua. Aşa zice un studiu. Înainte de a mă înjura, daţi o tură pe aici. Dar cred că poza de mai sus spune suficient.

Patria şi Iubitul Conducător

Reacţia elitelor acestei ţări în privinţa "scutului" este halucinantă! Nici măcar o brumă de demnitate, un scâncet de protest faţă de modul total anti-democratic în care s-a luat decizia, care, se pare că a contrariat, prin servilism, până şi pe americani, care, slavă Domnului! ştiu ce înseamnă un pupincurist de clasă, doar până acum au tot fost linşi! A venit de dimineaţă o tanti cu propunerea, şi, ce şi-a zis băsescu: "o vizită la Obama merită şi umilinţa asta!" Aşa că a convocat de ochii lumii un CSAT, şi a dat pe goarnă "minunea!"

Acum lipsesc mitingurile de adeziune, în care poporul recunoscătior să aducă prinos de recunoştinţă Iubitului Cârmaci, care, prin înţelepciunea lui, ne-a condus sub al Americii scut. Dacă vrea să inte în istorie(o singură ofertă!), Boc ar trebui să organizeze aceste mitinguri. Cu Patapipi şi Mihăieş, cu Liiceanu, cu toţi pupincuriştii lui băsescu, cântând în cor: "Te iubim, Măreţ Conducător!"

Pentru Dumnezeu! Am luat o decizie în cel mai metransparent şi nedemocratic mod, punându-ne, de bună voie şi nesiliţi de nimeni, pe lista ţintelor Rusiei. Pentru că povestea cu Iranul e pentru proşti. Ce nedumereşte e altceva: la cererea miniştrilor de externe suedez şi polonez, care doreau ca Rusia să retragă armamentul nuclear tactic din vecinătatea ţărilor europene, ruşii au răspuns cu o cerere similară, privitoare la retragerea armamentului nuclear tactic american din Europa. Un zvon(?) spune că la bazele militare americane din România a staţionat(staţionează) astfel de arme.

Pe de altă parte ruşii şi americanii discută intens pentru a ajunge la un nou acord de tip START, de reducere a armamentului nuclear. Poate că acordul cuprinde acest târg în legătură cu armele tactice, poate nu. Dar nu cred că, în acest context, grăbindu-ne cu anunţul, le-am fost de ajutor americanilor, cu toată "încântarea" Ambasadei americane. Lucru ce poate fi citit în reacţia presei internaţionale.

În concluzie, vai de capul lor de politicieni români şi de "elite" intelectuale. Rămâne cum am stabilit: suntem o ţară de căcat!