luni, 14 aprilie 2014

O moșie, două spălări de bani



Pot să mă întreb de ce” Afacerea Nana” a ajuns atât de sensibilă și de periculoasă pentru băsescu, încât amenință public un senator al României? Pot! Pot să-mi dau un răspuns? Pot!

Să nu fiu greșit înțeles. Tot ce spun acum NU se sprijină pe nicio informație din interior. Eu urăsc sincer serviciile secrete, pentru rolul lor nefast în golirea de conținut a brumei de democrație din România și mai ales pentru sprijinirea derbedeului de la Cotroceni. Lupta cu corupția e una, atingerea adusă interesului național, alta. 

Așadar, mie mi se pare că ”Afacerea Nana” este, conștient sau nu, o dublă spălare de bani. În ce sens? Italianul care a vândut pământul se prea poate să-l fi cumpărat cu bani murdari din Italia. Mă tem că multe astfel de afaceri, care-i implică pe italieni, sunt spălătorii de bani. Ceva-ceva a mai răzbătut prin presă, prin Banat au fost și niște asasinate, repede uitate. Mă rog, SRI și compania sunt ocupate cu căcaturi. Treaba lor.

Pe de altă parte băsescu și familia vor să spele niște bani. Și atunci cumpără moșia de la Nana. Cu bani curați, împrumutați de la CEC. Cu banii murdari se plătesc ratele, că nu vă închipuiți că Ioana Băsescu va câștiga lunar suficient încât să plătească ratele. La dracu! Notariatele mor pe capete! Au trăit cât a existat febra imobiliarelor. 

Italianul are cum justifica banii, că sunt albi: a făcut o afacere, iar banii vin dintr-un împrumut bancar, deci sunt sub controlul statului. Nimeni nu-l întreabă pe musiu de unde a avut banii pentru a cumpăra pământul. Pe de altă parte nimeni n-o întreabă cu adevărat pe Ioana Băsescu de unde are bani pentru rate. Aș putea paria că, de fapt, nici nu va ține mult pământul. Se va găsi, ca și în cazul Elenei Udrea, cu terenul din Floreasca, un prinț cu Lamborghini și lor de muncă la tejgheaua unui butic, să-l cumpere cu vreo trei milioane de iepuroi. Și uita așa toată lumea este fericită. Ce, pe pulărăul care a cumpărat terenul Fecioarei din Pleșcoi l-a întrebat cineva de unde a avut banii? Doar Blejnar nu era tâmpit să-l caute la conturi! :)

Rămâne un singur lucru de aflat: dacă italianul și familia băsescu s-au întâlnit întâmplător, sau nu. Eu aș paria pe nu, vezi Rădulescu și Fuia. Dar nu vom afla niciodată. SRI veghează la liniștea augustei familii. În schimb aș băga mâna în foc că pe soțul lui Vrânceanu Firea nu-l prinde Paștele acasă.  

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Programul proștilor: ”Jos Europa!”



Văd că e un parampon împotriva UE, ceva de speriat! Orice idiot care a guvernat prost, și acum se așteaptă la șuturi în cur din partea cetățenilor recunoscători, se gândește cum să spargă UE. Momentul este al dracului de bine ales, în paranteză fie spus! Putin apreciază! Și savurează fiece cretinism anti-european!

Bordelul european nu are nevoie de paturi noi, a se citi instituții noi, tratate noi, noi cedări de suveranitate. Alea care există, poate nu perfecte, sunt suficiente și, culmea! funcționează. În această materie mai binele ar fi clar dușmanul binelui. Atunci e cazul să schimbăm curvele, adică pe aceia care îl conduc. Nu cu indivizi de la extreme, că n-am făcut nimic! Oricum mi se pare de-a dreptul aiuritor să vrei pielea UE, și în același timp să-ți pui curul într-un fotoliu de parlamentar la Bruxelles!

Știu, e nașpa cu extinderea. Dar să mă scutească domnii nemți, franțuzi și supuși ai Coanei Mari de ipocrizie! Extinderea n-a fost un act de caritate. I-a durut în cur de suferințele estului fost socialist. Extinderea a fost exclusiv în avantajul vestului. Și cele câteva zeci de mii de țigani care bântuie pe străzile occidentului sunt un preț insignifiant, față de avantajele uriașe ale extinderii pieței comune europene cu vreo 150 de milioane de consumatori.

Ce-mi place mie la apostolii noului curent, ”Jos UE!” este că habar nu au ce vor pune în loc. Nu mai spun despre faptul că niciunul nu a pus pe hârtie costurile dezmembrării UE. Pentru Dumnezeu! Mustăria funcționează de peste 60 de ani! Gradul de integrare este foarte mare. Lumea s-a obișnuit fără granițe, cu regulile comunitare, până și cu mult hulitul Euro. Ce nu-i place cu adevărat cetățeanului european? Păi, în primul rând austeritatea stupidă, apoi renunțarea la modelul social european, polarizarea socială, discriminările în creștere, deficitul de democrație. Ar mai fi. Dar astea sunt consecința ticăloșirii curvelor. Nu țin de paturile bordelului.

Concluzia: lăsați dracului mustăria așa cum e, că n-are nimic, și schimbați administratorii ei. Altminteri vom sta pe un morman de ruine și ne vom mira ca boii de ceea ce ni se întâmplă!

vineri, 11 aprilie 2014

Cum să ratăm subdezvoltarea



Dacă și anul ăsta campaniile electorale vot fi despre ruși și alte bălării anti-comuniste, cum văd că se ambalează ”dreapta”, condusă acum, tacit, de un Antonescu tot mai isteric și mai incoerent, am belit-o scurt. Rușii în Crimeea sunt infinit mai puțin periculoși decât proasta guvernare specifică actualei clase politice, care ar vorbi despre orice, numai despre problemele de pe agenda publică, nu.

Am vorbit și în 2004 despre ruși, și în 2009, vorbim și acum. Timp în care crâncenii rusofobi i-au lăsat pe diverșii oligarhi ruso-ucraineni să zburde prin economia și politica românești, sub ochii duios-aprobatori ai SRI, care nu i-a văzut pe ăia care alergau cu valiza cu bani după Stolojan, dar urlau că a trădat Geoană, că s-a dus la Moscova. În paranteză fie spus, nu cred că este cineva mai dedicat în România cauzei americane ca Geoană. Așa că a-l face pe ăsta agentul rușilor ține de demență. Dar la proștii loco ciupengăria serviciilor a prins. 

În timp ce noi plângem și ne rupem cămeșa pe noi de frica rușilor, economia României este acaparată de occidentali, cu sau fără bani rusești în capital, care scot aproape tot profitul din țară, plătesc cele mai mici salarii din europa, au monopolizat piața și elimină orice posibilă concurență autohtonă, sărăcind crunt populația. Emigrația din motive economice se ambalează iar. Suferim grav de pe urma lipsei forței de muncă de calitate, calificată.

Am mai spus, și mă repet, pentru că o consider o problemă esențială: fondurile europene nu sunt soluția pentru problemele noastre. Aproape nicio firmă românească nu mai câștigă contracte finanțate din aceste fonduri. Tot ce înseamnă infrastructuri este făcut de firme occidentale. În România nu se mai produce nimic, nici măcar ciment și pietriș! Dacă cineva își face o făbricuță de produs lactate, totul vine din import. Industria autohtonă nu produce nimic în domeniul utilajului alimentar. Ambalajele sunt din import. Practic, cu fondurile europene primite, România dezvoltă Occidentul și se sărăcește pe sine.

Așa că în loc de discuții tâmpite, despre cine îi suge pula cu mai mult talent Unchiului Sam, vreau să văd o dezbatere despre aceste probleme. Vrem-nu vrem, alternativă la NATO și la UE nu avem. Și n-am văzut politician român care să pună problema ieșirii din cele două organizații. A face din asta o problemă ține de nebunie!

Marea noastră problemă este cum să ne dezvoltăm, în aceste condiții, în care avem tot mai puține resurse, iar monopolul firmelor străine pe piața internă ne golește de substanță economică? Nu avem decât o singură soluție: să construim entități economice autohtone, prin diverse forme de stimulare, scoase de sub controlul Bruxellesului, care să se adreseze piețelor non UE. Este singura formă prin care putem face rost de finanțe și de alte resurse pentru a ne dezvolta în acord cu nevoile noastre. Dacă nu facem ceva, ne ratăm viitorul, și rămânem veșnic în subdezvoltare.


sâmbătă, 5 aprilie 2014

Un an crucial pentru democrație



Am să fiu scurt. Din motive care îmi scapă-poate fi o coincidență, sau poate nu-anul 2014 a devenit unul crucial pentru democrație, atât în România, cât și la nivelul UE, dar și relațiile internaționale. Poate am să detaliez. Acum vreau să amintesc doar de situația României.

Lupta pentru supraviețuire politică, pe care o duce cu disperare traian băsescu, ia forme din ce în ce mai periculoase. Combaterea corupției e una. Nimeni nu contestă faptul că în România corupția este o problemă. Dar constat că instrumentele cu care este combătută fac din România o țară totalitară. Pentru cei care nu înțeleg despre ce este vorba, le reamintesc ce spunea băsescu: anume că în 2014 Justiția trebuie să câștige bătălia cu politicul. Cu alte cuvinte, Justiția trebuie să elimine, până se mai poate, cât mai mulți dintre adversarii săi politici. În schimb primește privilegiul de a face tot ce dorește, inclusiv să închidă gura criticilor ei. 

Acum, din ticăloșia lui băsescu, România NU mai este condusă de cei pe care îi alegem noi, ci de cei pe care îi alege el. Adică de o Mafie sinistră, trădătoare a interesului public-și național-formată din oameni din SRI, din DNA, din ANI, din judecători numiți în puncte cheie. băsescu își închipuie că o va putea controla și după ce nu va mai fi la Cotroceni. Îi dau o veste extrem de proastă. Băieții s-au autonomizat, lucrează pe cont propriu, el e servit doar așa, pentru păstrarea aparențelor. 

Încă nu este foarte clară agenda acestei Mafii. Un punct de pe agendă este însă clar, și am mai spus asta: acum lucrează la instalarea unui succesor convenabil ei, pe post de Președinte al României. Și nu o poate face fără să câștige bătălia cu politicul, adică bătălia cu cetățenii și cu urnele de vot. Oricât de mult s-ar fura la urne, tot nu au cum să-și legitimeze alesul, dacă cetățenii sunt porniți să dea  sancțiune cuiva. Și atunci cea mai bună metodă este îndepărtarea cetățeanului de urnă, stimulând scârba de politică, pe de o parte, prin atacuri în cascadă ale DNA și ANI asupra unei zone a spectrului politic, pentru a prezenta o altă zonă, respectiv Mișcarea Poponară, drept salvatoare, și mobilizând, prin mijloace specifice(găleata, pufoaica, punga cu ulei și făină) grupuri marginale, dispuse să-și vândă votul.

De aici și importanța bătăliei juridice și civice din jurul candidaturii lui Mircea Diaconu. Pentru că o victorie a lui Diaconu va arăta limitele instituțiilor precum ANI și DNA, ar relativiza spusele lor, ar demonstra parțialitatea lor, deci le-ar afecta grav capacitatea de a influența alegerea, pe de o parte, iar pe de altă parte ar avea efect de descurajare, prin mobilizare civică. Există un mare potențial anti-sistem, și dacă se vor face ghidușii la urne este foarte posibil ca reacția civică să fie foarte violentă. 

Democrația controlată, pe care și-o dorește băsescu, și o pune în operă Mafia pomenită, este o armă cu două tăișuri. Cei care o folosesc trebuie să fie foarte atenți. Nu arunci o țară în aer doar pentru a scăpa pielea unui idiot corupt până în măduva oaselor, care pe deasupra e și laș, și nu vrea să dea socoteală pentru faptele lui.

O ultimă remarcă: reamintesc niște unora de prin servicii că au jurat credință României și poporului român, nu lui băsescu. Atât! Deocamdată...

    

luni, 31 martie 2014

Profilul viitorului candidat la Președinție


       
      Într-una din zilele astea a fost o dezbatere la România Tv, despre profilul viitorului candidat la președinție. Ce urmează e un soi de ghiveci: ce-am înțeles eu din dezbatere, și ce cred eu despre subiect. Întrebarea e însă: ce vor românii, în general, de la flăcăii și fetițele(una sigur în blugi și pe tocuri înalte-înalte) care se vor părui mediatic-populist pentru funcția asta? Scriu astea, conștient fiind de faptul că nu prea contează ce vreau eu. Contează cum își formează cetățenii intențiile de vot. Eu doar fac o listă de dorințe. Atât. Deci:

     Cred că, înainte de orice, un candidat, bărbat sau femeie, nu are importanță, în viziunea mea, trebuie să fie perceput de cetățeni ca fiind purtătorul unui proiect pentru România. Privind retrospectiv, și Ion Iliescu, și Emil Constantinescu au avut această calitate. Putem discuta despre aceste proiecte, despre cât de adecvate au fost ele la realitățile de atunci-și subliniez, DE ATUNCI!-dar să nu uităm că ele au fost, până la urmă, consensuale, și s-au finalizat cu aderarea României la UE și la NATO. Asta a asigurat României securitate și perspectiva dezvoltării economice și sociale. Poate nu cât ne-am dori, dar România s-a schimbat în bine datorită acestor proiecte de țară, cu toate lacunele lor.

      Plecând de la asta, este important ca viitorul președinte să fie convins de un un adevăr, probat în țările cu democrații consolidate: societățile consensuale sunt mai performante și mai prospere, mai echitabile decât cele conflictuale. Avem nevoie de un președinte care să știe să unifice națiunea, nu s-o dezbine, să construiască ori de câte ori este nevoie un consens pentru rezolvarea unei probleme de interes național. Asta nu înseamnă să renunțe la identitatea sa ideologică, ci să-și respecte adversarii și să-i trateze drept parteneri în servirea interesului național.

      Avem nevoie de un președinte implicat în problemele societății, care lucrează pentru rezolvarea lor cu toți actorii politici și sociali, nu de cineva care ne disprețuiește și vrea să arate tuturor că el este șeful, și noi supușii lui. ”Președintele-jucător” este un concept care a făcut mare rău României timp de zece ani. Și ne va fi greu să revenim la normalitate.

     Viitorul președinte trebuie să fie un democrat convins, cu o gândire democratică, nu cu un admirator al totalitarismului și cu o gândire totalitară. Un democrat privilegiază dialogul, ascultă pe toată lumea, ia decizii consultând societatea. Viitorul președinte trebuie să pună capăt acestui păgubos și periculos război româno-român, despre care a vorbit regretatul Octavian Paler.

       Viitorul președinte al României trebuie să nu mai folosească instituții fundamentale ale statului în scopul satisfacerii unor interese private, personale și de grup. Asta a făcut mare rău României în ultimii zece ani. Trebuie să respecte Parlamentul și Guvernul, dar mai presus de orice Constituția. Constituția nu este bună sau rea, ci aceia care o aplică de bună credință, sau de rea credință. Respectul Constituției trebuie să fie necondiționat. Citirea cu rea credință a Constituției, pentru a obține mai multă putere, nu folosește nimănui, și generează doar probleme.

       Viitorul președinte trebuie să-și aleagă mai bine colaboratorii, care să-l servească în relația lui cu societatea și cu toate partidele politice. Mi se pare inacceptabil ca un consilier prezidențial sau de stat să atace un partid politic sau altul, un lider sau altul, un grup social sau altul. Consilierii lui Traian Băsescu au devenit un handicap pentru el, pentru că, în loc să deschidă canale de comunicare, le-au închis, i-au redus marja de manevră și de negociere. Acest lucru nu trebuie să se mai repete.


       Viitorul președinte trebuie să fie un om cu reale sensibilități sociale. Nu poți să fii să proclami, în disprețul Constituției, moartea statului social, când România este definită drept stat social în legea fundamentală. De asemenea el trebuie să lupte pentru întărirea, nu pentru slăbirea statului, să-i respecte pe toți cei care slujesc statul, fie că sunt funcționari publici, fie că sunt militari, angajați ISU, medici sau profesori. Fără ei statul nu poate funcționa. Viitorul președinte trebuie să fie un exemplu de slujire a statului, nu un detractor al lui.

      Nu în ultimul rând, și mai presus de orice, viitorul președinte al României nu trebuie să mai fie omul serviciilor, mai mult, trebuie să demoleze sistemul ticăloșit construit de băsescu, sistem format din SRI, DNA, ANI, slugile din CSM, din ÎCCJ, din agenți de influențare din interior și din exterior, toți plătiți din bani publici, care acum servesc interesele grupului de nemernici care a pus gheara pe România și o jefuiește, mințindu-ne că așa luptă cu corupția.

       Sigur, eu pot să bat câmpii. Atunci să rezum: să fie oricum, numai ca băsescu, NU!             

vineri, 28 martie 2014

Ce nu învățăm din istorie



După ultimele aventuri ale Obamezului pe pământ european, mi se pare mai evident ca oricând că SUA sunt bolnavul lumii, principala ei problemă. Nu sunt anti-american, dimpotrivă. M-am format într-o perioadă în care SUA au fost un reper, un model pentru România și români, când se făcea desprinderea de Moscova prin adoptarea necondiționată a tot ce era american în politică, în tehnică, în cultură. 

Dar aș fi ipocrit și mi-aș încălca principiile dacă nu aș recunoaște rapida degenerescență a puterii SUA în lume. Etablishmentul de la Washington nu realizează că imensa putere a Americii a ajuns să fie folosită de el împotriva intereselor SUA. Când ești o superputere și domini lumea, ai și responsabilități, nu doar avantaje. SUA au abdicat de la toate responsabilitățile lor, și-au pierdut busola morală. Puterea absolută corupe absolut. SUA sunt o putere absolută, coruptă absolut. 

Modul în care au gestionat perioada post Război Rece este lamentabil. SUA au generat mai multe probleme decât au rezolvat. Dar cel mai grav, pentru ei și pentru noi, e că țara care cheltuiește anul 700 de miliarde de dolari pentru armată nu este în stare să pacifice o țară precum Afganistanul, spre pildă. În aceste condiții sigur că ți se face frică atunci când te întrebi cum gestionează emergența Chinei ca mare putere, spre pildă. 

SUA nu mai înțeleg lumea, nu mai trăiesc în realitate. Sunt depășite de misiunea lor. Liderii politici și militari, intelectualii publici sunt niște mediocri infatuați și aroganți. Mai devreme sau mai târziu vor fi obligați să împartă puterea și responsabilitățile gestionării lumii cu alții: cu UE, cu Rusia, cu China. Aceste entități sunt mult prea puternice și prea bine structurate pentru a le organiza un EuroMaidan și a schimba puterea existentă cu niște marionete decervelate. Cu atât mai mult cu cât după lovitura de stat de la Kiev n-a urmat nimic, nu s-a rezolvat nicio problemă, ci, cum îi este obiceiul, SUA au generat doar și mai multe probleme, ca în Egipt, în Siria, în Libia, Tunisia, ca să enumăr decât ultimele gloriaase ”succesuri” americane.

Din păcate SUA nu sunt pregătite pentru a împărți puterea. Nu acceptă ideea unei lumi multipolare, care trebuie organizată, căreia trebuie să i se scrie regulile de funcționare, să i se organizeze instituțiile politice și de arbitraj, de rezolvare a conflictelor. 

Această criză a leadershipului la nivel global a accentuat efectele crizei economice și a dus neliniștea socială la cel mai înalt nivel de după 1989. SUA trebuie să re-învețe să folosească responsabil puterea pe care o au, și să țină cont și de interesele celorlalți. Până acum toate intervențiile SUA au fost expresia egoismului național, și au născut frustrări și resentimente. La fel precum rușii în anii stalinismului, americanii sunt acum obiectul urii mai peste tot în lume. Și, așa cum arată experiența acelorași ruși după renunțarea la violență în relațiile cu vasalii, ura nu se poate transforma în dragoste. Nici măcar după trecerea anilor și schimbarea generațiilor. Trist că nu învățăm nimic din istorie...

joi, 27 martie 2014

Dezastrul politicii externe românești



Tot pentru aceia dintre voi care nu mă urmăresc pe FB: ”Cel mai mare dezastru produs de băsescu în cei zece ani de ”domnie” este cel din domeniul politicii externe românești. România nu mai are, practic, politică externă. Toate încercările Guvernului de a construi politici specifice atât în relație cu UE, cu SUA, China, Rusia, ca să nu enumăr decât direcțiile esențiale de interes, sunt torpilate de traian băsescu. Tocmai când președintele chinez începea la Haga un turneu european, însoțit de 200 de oameni de afaceri, loc unde era și dementul nostru, bătând câmpii despre combustibilul nuclear uzat de la Cernavodă, care oricum este sub control mai bine decât o fac țări mai serioase decât a noastră, acesta se repede la China, și pune pe tapet o alegere de genul ori SUA, ori gălbejiții. Ceea ce se dovedește a fi atât o lipsă totală de control, cât și un afront la adresa unei țări care a ajutat România în efortul ei de a se desprinde de Moscova, alături de, surpriză, SUA! Dar când citești doar etichetele de pe sticlele cu băutură, așa reacționezi.

Mai acum câteva zile, plecat la Bruxelles, la nu știu ce paranghelie, băsescu ne arăta un dosar, semn că știe el ce și cum, și că nu-i trebuie să se sfătuiască pe teme de astea cu Guvernul. Pot pune pariu că era un documentar făcut de SIE, care SIE oferă astfel de materiale președinților României înainte de orice plecare afară. Lăsând la o parte pericolul informațiilor provenite din sursele externe ale SIE, care sunt relative, în materie de loialitate, ca să fiu politicos(dar așa se întâmplă peste tot în lume), SIE strânge informații din exterior, nu face politica externă a României. Este doar una dintre sursele care oferă elemente pentru structurarea politicii externe.

Întrebarea este cum se mai structurează politica externă românească, și mai ales, cine gândește în domeniu pentru președinte, premier, ministru de externe? Sub Pleșu, spre pildă, la MAE șefa planificării politice era o poetă, Elena Ștefoi, parcă. Evident, în aceste condiții marea problemă a lui Pleșu era neîndemânarea bucătarului de la bufetul ministerului, care nu știa să facă ouă Benedict.

Principala vulnerabilitate de securitate a României o reprezintă în acest moment dezastrul din politica externă, și voluntarismul lui băsescu în materie, care voluntarism a adus grave atingeri interesului național. Până nu va pleca băsescu de la Cotroceni, nimic nu se va schimba în materie. Și de plătit oalele sparte noi le plătim.

miercuri, 26 martie 2014

Lupta de clasă 2.0



Mă bucur pentru Mircea Diaconu, dar mai ales pentru reacția cetățenilor care au semnat pentru el. Asistăm la o reacție populară împotriva unui sistem ticăloșit. Este, practic, o revoltă anti-băsescu și o sancțiune dată sistemului ticăloșit și instituțiilor sale. Atât ANI, cât și DNA, au devenit instituții totalitare, puse în slujba unor scopuri private. Iar oamenii nu mai suportă asta. 

Este un avertisment pentru întreaga clasă politică, nu doar pentru tabăra băsistă. Lumea nu mai suportă mizeria politică, și dacă actualii politicieni nu ascultă vocea oamenilor, vor fi măturați de valul nemulțumirii populare. Când la Madrid iese pe stradă un milion de oameni, pentru a pune la zid întreaga clasă politică, e cazul să se schimbe ceva. Pentru că nu se știe câte milioane vor fi mâine la Paris, Londra, Roma, Atena sau Berlin. A face comparații cu EuroMaidanul nu are rost. Ăia de la Kiev erau doar niște instrumente în slujba unor interese care nu au nimic în comun cu interesele ucrainenilor. Adevărata revoltă din Ucraina abia de acum încolo vine. 

Ne place sau nu, lupta de clasă se întoarce. După 1989 bogații lumii au crezut că e momentul unei revanșe împotriva celor care trăiesc din muncă. Deținătorii de capital au făcut tot ce au putut-și au putut!-să destructureze clasa muncitoare și partidele ei. Dar au mers și mai departe, și au destructurat și clasa de mijloc. Eroare fatală. Pentru că acum se naște o nouă clasă, clasa populară-pe care nu Partidul Popular European o reprezintă!- mai întinsă, numeric vorbind, decât vechea clasă muncitoare, nouă clasă care nu se mai simte reprezentată de nimeni. Este însă radical anti-sistem. Deocamdată este confuză, ideologic vorbind. Dar și ideologia care s-o reprezinte pare a fi în durerile facerii. 

Mie, personal, îmi este tot mai frică de cecitatea actualilor lideri politici și a așa zișilor ”intelectuali publici”, care nu fac nimic pentru a schimba lucrurile. Mizeria lor morală merge mână în mână cu lăcomia capitalului, care crede că e Dumnezeu, și poate face orice vrea, oricui. 

Oamenii au început să-și piardă răbdarea cu ei. Violența socială este mai prezentă ca oricând. Și ce e mai rău abia acum vine. Totul este instabil în lume, conflictele între țări se acutizează, instabilitatea internă crește. Orice este posibil. Dar nu orice este bun pentru umanitate.

joi, 20 martie 2014

Subiecte, subiecte



Câteva scurte observații despre diverse subiecte, legate artificial de criza din Ucraina, care au fost tratate vai mama lor prin diverse tocșoaie. 


1. Împrumutul acordat de Rusia Ungariei

Lucrurile sunt ceva mai complicate decât par, și au mai multe componente. Componenta economică. Măsurile luate de Viktor Orban, în logica naționalismului economic, și foarte aplaudate și de unii de la București, au efecte contrare celor așteptate, mai ales diversele naționalizări, ca în cazul fondurilor de pensii administrate privat. Economia nu crește, sau crește anemic. Ungaria are, probabil, și probleme în a găsi finanțare la un preț rezonabil pentru datoria publică. Este la fel de probabil ca deranjul făcut de el la Bruxelles cu tot felul de declarații arogante să-l împiedice acum să găsească finanțare. Pe de altă parte Rusia are un excedent mare din comerțul cu energie, și cum nu poate investi în UE, pentru că nu i se permite să investească în energie până nu aplică regulile obligatorii pentru membrii UE, ea nefiind țară membră, trebuie să facă ceva cu banii. Și atunci îi împrumută, ceva mai avantajos, fie Ucrainei(că nu le dădea nimic gratis ucrainenilor!) fie Ungariei. Oricum câștigă din dobânzi, nu stau cu banii degeaba.
Componenta ideologică este mai interesantă. Dincolo de orice, Putin este văzut, inclusiv în SUA, de către cercurile naționalist-conservatoare, drept un soi de deschizător de drumuri în gândirea conservatoare, de om care cere reîntoarcerea la valorile tradiționale ale creștinătății, la familie. Atitudinea lui anti-homosexuală a fost foarte aplaudată în aceste medii. În plus, personalitatea lui Putin nu diferă foarte mult de aceea a lui Orban. Iar Rusia are nevoie de aliați în Europa.
Faptul că acele 10 miliarde merg spre construcția unei centrale nucleare are un anume sens. Ungaria are centrale nucleare sovietice. Este logic să nu-și diversifice furnizorii de echipamente și de combustibil nuclear, pentru că diversificarea ar însemna costuri suplimentare. Este la fel de posibil ca Rusia să fi rămas cu niște echipamente de pe urma unor proiecte anulate, precum cel din Bulgaria, și a forțat comanda maghiară.

2.  Gazul ucrainean și românesc din Marea Neagră

Discutăm despre ceva ce există doar pe hârtie. Cum tot pe hârtie există în România(ca și în Polonia) gaze de șist. Amatorii de așa ceva au plecat din Polonia, pentru că NU pot fi exploatate comercial, și estimările s-au dovedit a fi de vreo zece ori mai mari decât realitatea rezultată în urma explorărilor. Și pe noi ne anunțau triumfător niște unii că vom avea gaz din Marea Neagră. Acum au tăcut, spun că, poate, așa, după 2020. Lucrurile nu sunt simple, iar exploatarea foarte costisitoare, ținând cont de particularitățile Mării Negre. Sigur, după decizia de la Haga privitoare la Insula Șerpilor, avem un avantaj. Pe care criza din Ucraina îl poate anula. Că nimeni nu investește printre portavioane, distrugătoare și în acompaniament de zdrăngănit de arme. Să nu uităm ce s-a întâmplat cu zona noastră când s-a destrămat Iugoslavia. 
Nu ar fi stricat să se fi făcut Nabucco. Doar că ea a fost gândită în special pentru gazul din Iran. Au intervenit problemele cu programul nuclear și sancțiunile contra Iranului, și nu există gaz pentru a face rentabilă investiția în Nabucco. South Stream nu se face, din motive ideologice, că e a rușilor, rămâne un nou proiect, prin Turcia, care să aducă gaz din Azerbaijan, și care ar costa 44 de miliarde de dolari. 
Există și alte soluții, cum ar fi importurile de gaze lichefiate. Pentru asta trebuie să ai terminale speciale, și ieșire la mare. Oricum ar fi, armonizarea pozițiilor țărilor care promovează astfel de proiecte ia foarte mult timp, pentru că geo-politica vine înaintea considerentelor economice.
Problema este alta: ne legănăm cu iluzia ”independenței energetice”. Nicio țară nu este independentă. Marea problemă a umanității este dependența ei de combustibilii fosili. Sursele alternative nu se văd, deocamdată. În schimb efectele se văd, schimbările climatice.

3.  Băsescu și Gazprom, obsesia ălora de la A 3

Ar fi de remarcat un singur lucru: subsidiara Gazprom, Nis, cea care i-a dat de lucru Ioanei Băsescu, sapă prin România după GAZE de ȘIST! Rușii au tot interesul să exploateze gaze de șist, că nu-și fac concurență, ci doar câștigă niște bani în plus. Rușii au semnat contracte uriașe cu chinezii, de sute de miliarde de euro, pentru a construi noi conducte și pentru a livra gaz. Gazpromul își mută operațiile spre China și Japonia, și din motive de discriminare pe piața europeană. Asta nu va face decât să ne scumpească gazul. Nu-i plângem pe ruși, au de unde câștiga. Nu știu dacă avem noi, românii, cu ce plăti.
Iar exportatori de gaz românesc devin cei care scot gazele, nu România, asta dacă le scot. Iar cum există obligația alinierii prețurilor la consumator la media europeană, că de asta există grafic de scumpiri, românul obișnuit nu va simți cu nimic existența acestor noi surse naționale de gaz.

Cred că avem nevoie cu adevărat de o strategie energetică pe termen lung, care să ducă la creșterea eficienței energetice, la diversificarea surselor de energie, la folosirea ei rațională, în condiții de mediu stricte.     

marți, 18 martie 2014

Despre Transnistria, la ora principiului dominoului




Pentru aceia care nu mă urmăresc pe Facebook: ”De 22 de ani există lângă noi o problemă: Transnistria. Cu o inconștiență demnă de o cauză mai bună, au fost ratate ocazie după ocazie de a găsi o rezolvare unei probleme de doi bani, până la urmă. Pentru că și pe ruși, și pe americani, și pe nemți, și pe ucraineni, și pe europeni sau cine dracu și-a mai vârât coada acolo îi doare fix în cur și de moldoveni, și de transnistreni. Ăia s-au ciorovăit pe tema ”cine-o are mai mare și mai frumoasă”. Soluția, bre, nu vă gândiți la prostii! :)

Dar cea mai mare greșeală ne aparține nouă, românilor. Greșeală care a făcut practic imposibilă unificarea cu Republica Moldova. Acea greșeală se numește rusofobie. Sincer, care este oferta noastră făcut rușilor și rusofonilor din Moldova și din Transnistria? În afară de înjurături și de jigniri n-au primit nimic! Pentru Dumnezeu! De ce ar vrea să se unească acum cu niște unii care-și urlă ura față de tot ce este rusesc pe unde apucă? Ce viitor ar avea ei aici? 

Acum, că un nebun de la Tiraspol vrea și el la sânul Maicii Rusii, asta ține de conjunctură. Are să-i treacă! Putin nu e jucător de poker, e jucător de șah. Și ia lucrurile în ordinea lor firească. Nu va accepta această cerere. Deocamdată. Asta înseamnă că mai avem timp ca, împreună cu Chișinăul, să facem o ofertă transnistrenilor. Chiar folosind și canale rusești. 

N-oi fi eu expert în politică externă. Dar nici dus cu pluta nu sunt. Abia acum văd că, după primii ani ai deceniului 90, începem să avem o politică realistă și coerentă față de Republica Moldova, una care să nu ia dorințele drept realități. Dacă și noi, și Chișinăul, reușim să normalizăm cât de cât relațiile cu Moscova, cu gândul la viitor, vor exista și o soluție pentru Transnistria, și pentru rușii și rusofonii din Republica Moldova, și o integrare rapidă a ei în UE. Obiectivul nostru trebuie să fie stabilizarea zonei. 

Frica de Rusia este supraestimată și manipulată. Orice om de bun simț, cu datele existente, poate vedea că Rusia nu are mijloace pentru a proiecta forță nici măcar la mică distanță de granițele ei. Peste vreo două decenii, știu și eu? Dar acum, nu. Moscova nu are nimic împotriva extinderii UE. Cu o serie de Acorduri simple, această extindere ar fi chiar în avantajul ei. Rusia are o singură problemă: extinderea NATO. Și nimic nu justifică extinderea sa agresivă în spațiul fostei URSS. Respectă-ți adversarul învins, nu-l umili. Germania lui Hitler nu ar fi existat dacă, odată cu înfrângerea-relativă- din WW I, nu ar fi venit și umilirea ei. Așa și cu Rusia. 

Nu sunt nici rusofil, nici rusofob. Sunt realist. Și țin cu România, oricât de prost m-ar crede unii pentru asta. Dacă am fi mai interesați de soarta noastră, și nu am muri de grija altora, ne-ar merge mult mai bine. Nimeni nu respectă slugărnicia.”

luni, 17 martie 2014

După ce trece isteria

          Despre 15 martie, după ce trece isteria. Ne place sau nu, istoria relațiilor româno-maghiare în Ardeal este aceea care este. Fiecare parte o vede cum consideră el de cuviință. Este un domeniu sensibil, puternic simbolic, și care naște întotdeauna reacții emoționale, mai ales dacă este manipulată în scopuri politicianiste. Nici anul ăsta lucrurile nu au stat altcumva. 
        Fără a nega în niciun fel dreptul minorității maghiare de a crede ce dorește despre 15 martie 1848 și de a sărbători momentul cum dorește, sunt câteva lucruri de spus. Primul este acela că a jigni, cu acest prilej, sentimentele majorității, și demnitatea sa națională, este pe cât de stupid, pe atât de contra-productiv. Povești de genul ”unguri sunt buni, românii sunt răi”(și invers, de data asta de 1 Decembrie) ne fac rău tuturor. Nu putem construi nimic pe așa ceva.
        Naționalismul, patriotismul, asumarea identității naționale nu sunt rele în sine. Devin rele în momentul în care devin instrumente ale dezbinării, ale confruntării între etnii și religii, între națiuni. Manipularea politică a istoriei a produs și produce tragedii.
        Al doilea lucru: nu putem accepta în niciun fel pretenția naționaliștilor și extremiștilor de la Budapesta de a instaura un protectorat de facto asupra Transilvaniei. Mutarea scenei politice din Ungaria și în România este o acțiune stupidă și provocatoare, arogantă și disprețuitoare, bazată pe un complex de superioritate cu nimic justificat al Budapestei. Să nu ne apucăm acum să analizăm dacă Ungaria este mai bine administrată decât România sau dacă este mai performantă economic și social.
        Trei: cererile de ”autonomie” ale unor lideri politici maghiari din România și din Ungaria sunt ipocrite și lipsite de obiect. Ungurii din România sunt conduși de ai lor, acolo unde sunt majoritari, se bucură de toate drepturile și libertățile celorlalți români și ale europenilor. Reamintesc că, gestionate de maghiari de 25 de ani, județele Harghita și Covasna, spre pildă, sunt printre cele mai sărace din România, nu Raiul prosper pe care îl presupune autonomia pe criterii etnice, așa cum este vândută era proștilor de apostolii ei. Izolarea zonelor maghiare din România lucrează împotriva maghiarilor. Punct.
        Nimeni, nici cei din UDMR, din cele două partide concurente, nici partidele din Ungaria care vânează voturi în Ardeal, precum Jobbik, nu au explicat vreodată cum ar rezolva înființarea Ținutului Secuiesc problemele economice și sociale ale celor care vor trăi acolo. Dacă niște granițe simbolice trec printr-un loc sau altul, dacă pe pânza unui steag apar niște simboluri sau nu, țin astea de foame, va fi educația mai bună, spitalele mai curate, șoselele mai largi și mai line? A spune așa ceva este o formă de dispreț față de realități. Reamintesc că într-un regim democratic înainte de a fi unguri sau români, sau evrei sau mai știu eu ce, suntem cetățeni, cu drepturi și obligații egale. Unii lideri ai maghiarilor din România acționează în logica obținerii de privilegii pentru etnicii maghiari. Așa ceva nu va fi acceptat de nimeni, nicăieri în lume. Avem nevoie de mai multe drepturi și libertăți? Perfect, dar fără discriminări: ori pentru toți cetățenii, ori pentru niciunul.
        Cât privește măsurile pe care trebuie să le ia Guvernul român împotriva ”descălecătorilor” și altor făcători de zarvă în maghiarime: nu cred că trebuie să intrăm într-o zonă a represiunii. Ideile nu se combat cu jandarmii sau cu interdicții de circulație. A, că unii precum liderul Jobbik este interzis la graniță, da, și-o merită pe deplin, dar este judecat doar el, pentru faptele lui. Cum să interzici în România un partid ungar, organizat după legea ungară?

        Unde greșim și noi, și maghiarii din România? Acolo unde acceptăm ca relațiile româno-maghiare să fie atât de reduse și de superficiale, să fie guvernate de tot felul de clișee, care le fac și mai dificile. Cu cât ne vom cunoaște mai bine, vom lucra mai mult împreună, cu atât atitudinile extremiste se vor reduce. Teama reciprocă vine din necunoaștere. 

miercuri, 12 martie 2014

Un război nedeclarat



Ucraina ar fi rămas întreagă, cu o singură condiție: ca SUA și UE să-și fi ținut promisiunile făcute Federației Ruse, după destrămarea URSS. Reamintesc, pentru cine a uitat, că în momentul destrămării, Rusia preluat TOATE datoriile țărilor succesoare. Rușii au plătit aceste datorii până la ultima centimă, cu un preț social uriaș pentru ei. 

Dorința de a transforma Rusia într-o slugă a Occidentului, de a o încercui, de a o umili, de a-i jefui bogățiile, a atins cotele demenței. Să nu ne ascundem după deget: Rusia este o pradă, un nou respiro pentru occidentul prădător, care nu-și poate depăși crizele economice și sociale altfel decât extinzînd cu forța piețele și înlăturând concurența. Și face acest lucru știind că riposta Rusiei poate fi devastatoare. 

Dacă Ucraina rămânea neutră, rămânea întreagă. Extinderea NATO putea aștepta încă vreo două decenii. 

La fel și extinderea UE, deși Rusia nu vede în asta un pericol. Ce a reproșat Rusia în acest proces este că UE nu a impus un tratament corect minorității ruse din țările baltice, care și acum e discriminată. Cine garantează că acest lucru nu se întâmplă și în Ucraina, de vreme ce, cum spuneam, occidentul nu și-a ținut nicio promisiune făcută Rusiei? 

Încercuirea Rusiei este o dovadă de maximă imbecilitate și de aroganță. Rusia are tot dreptul de a avea deschidere la o mare caldă, motivul real al ”expansionismului” ei în epoca modernă. Nimeni nu îi poate refuza acest lucru. Putem inventa orice poveste, rescrie istoria, realitatea rămâne aceeași: occidentul a spus, mai clar ca niciodată de la destrămarea URSS, că Rusia îi este dușman, și că o va trata ca atare. Asta are consecințe extrem de grave și de importante în structurarea ordinii internaționale viitoare. Să nu ne amăgim: intrăm într-o fază extrem de periculoasă, în care se poate întâmpla orice. 

Nu de asta aveau nevoie Europa, și occidentul, în general. Trebuie să admitem că acest model de capitalism, globalizat, a făcut mult rău, a dus concurența la cote absurde, a polarizat lumea economic și social, a epuizat resursele și distruge natura. De fapt, asta este esența actualului conflict: iluzia creșterii economice fără limite.  O țară precum Rusia, ocupată, ar face modelul să mai funcționeze o vreme. Iar Rusia nu vrea să se lase ocupată. Iar occidentul nu mai are timp, și forțează ocuparea. Pentru că ocuparea Ucrainei, și anexarea ei printr-o lovitură de stat, nu este decât o etapă în procesul de ocupare a spațiului fost sovietic. Ne place sau nu, suntem în război cu Rusia. Faptul că nu este oficializată această stare e doar un amănunt. Se pare că 70 de ani de pace în Europa au fost prea mulți pentru gustul unora...

duminică, 2 martie 2014

Încotro?




Pentru cei care nu mă urmăresc pe FB, această postare: ”Văd că se tot vorbește de un al doilea Război Rece. Poate voi nu l-ați trăit. Eu l-am trăit. Și am învățat ceva: pentru a fi jucat, jocul geopolitic implicat de așa ceva cere parteneri previzibili, și raționali. Lumea s-a aflat, în momentul crizei rachetelor din Cuba, pe pragul Holocaustului nuclear, pentru că Moscova și-a pierdut capul și a acționat instinctiv. De atunci și sovieticii, și americanii, au avut grijă să stabilească reguli, și să le respecte. Asta chiar și atunci când și-au tras-o reciproc pe sub masă. 

Acum o parte, cea americană, a zis că a venit vremea ei, că vechile reguli pot fi aruncate la gunoi, iar lumea ori ascultă de ei, ori e făcută bucăți, în numele ”democrației”. Și, precum cucul de la Cotroceni, a apărut în peisaj și nasul lui Putin, care spune: ”S-avem pardon, dar suntem și noi pe aici. Iar dacă vă uitați puțin în zare, vedeți și niște unii zâmbăreți, cu ochii oblici. Ori jucăm după reguli, ori nu ne mai jucăm. Iar una dintre reguli este că și interesele noastre sunt în egală măsură legitime ca și interesele voastre. Se ciocnesc interesele? Negociem, discutăm, ne înțelegem, vedem noi ce și cum.”

Sigur, Războiul Rece a fost o mizerie. Dar ceea ce este acum depășește orice limită a mizeriei geopolitice, morale și etice. SUA nu gestionează, de fapt, nimic, pentru că sunt depășite de evenimente, au conducători fără viziune, dincolo de orice standarde morale, militari corupți și dispuși să facă orice le zice politicul, dacă sunt lăsați să-și facă de cap, elite intelectuale lipsite de orice legătură cu realitatea, la rândul lor imorale și corupte, și o societate strivită de sărăcie și de grija zilei de mâine, incapabilă să se mai opună puterii politico-militare. 

Nici în Europa, nici la ruși nu este altcumva. Trăim în epoca formelor fără fond, și a lipsei de orizont, de proiect. Da, SUA anilor 60(momentul ei de glorie!) au inspirat o lume întreagă, pentru că America era vie, credea în ceva, era sinceră. Acum, ca și Europa, este o fantoșă, un monument de ipocrizie, care nu mai inspiră pe nimeni, nu mai convinge pe nimeni. 

Rusia, și cu atât mai puțin China, nu au cum lua locul SUA din anii 60, nu se pot constitui într-o alternativă la actuala Americă, nu pot fi un exemplu de urmat. Am sperat că Europa poate fi acel model de globalizare de care avem nevoie. Dar a căzut în mâinile unei Germanii inepte și lipsite de suflet, care ne propune drept proiect de viitor încadrarea deficitului structural în limita maximă de 2% din PIB. De ce ai visa la așa ceva? De ce ai lupta pentru așa ceva? 

Meseria mea de inginer m-a învățat un lucru: fenomenele tranzitorii sunt cele mai periculoase. Sunt greu de descris, sunt greu de reglat și de anticipat, lucrezi cu informații incomplete. În relațiile internaționale suntem într-o astfel de fază tranzitorie. Nici măcar nu știm spre ce ne duce, pentru că o lume bipolară, sau o lume multipolară, sunt două realități fundamental diferite, cu reguli diferite de funcționare. Cert este un singur lucru: momentul unipolar al Americii s-a terminat. N-a rezolvat nimic, a generat mai multe probleme, fără să rezolve niciuna, și a costat cât nu face. Mai ales în vieți omenești. Și ăsta este cel mai tragic bilanț, după care vor fi judecate SUA...”

luni, 24 februarie 2014

Despre șantaj, ca instrument politic



Aș vrea să fiu bine înțeles, încă din start: convingerea mea este că singura explicație pentru criza pe care o traversează acum USL o reprezintă faptul că unul dintre cei care conduc alianța este șantajat cu ceva din trecutul său. Iar șantajul este atât de puternic, încât este dispus la orice. Omul și-a pierdut coerența în gândire și acțiune. Este dispus la orice, numai să nu i se afle ”secretul”. Care nu este obligatoriu al său.

Să nu fim ipocriți. Oricine poate fi acuzat de orice, dacă este supravegheat îndeaproape, și suficient de mult timp. Suntem oameni, greșim. Sau ceea ce facem poate fi prezentat drept o greșeală, când ai suficiente mijloace media la îndemână. Asta apropo de pajiștile de fotografii ”compromițătoare” apărute în ultimele zile, fotografii care nu dovedesc nimic. Ceea ce este cu adevărat compromițător nu va fi făcut public, pentru că publicitatea anulează capacitatea de a folosi evenimentul împotriva persoanei. Dacă obiectul șantajului la care este supus personajul la care mă refer acum ar deveni public, i-ar oferi acestuia posibilitatea să se apere, să pună în context faptele, să se explice. Și atunci nu sar mai putea fi controlat. 

Există o ieșire: aceea de a scăpa de șantaj făcând singur anunțul, spunând cu subiect și predicat cine exercită șantajul, și care este obiectul șantajului. E dureros, dar mai puțin dureros decât să trăiești cu frica în sân. Nu am înțeles de ce se feresc oamenii de explicații. Dacă au demnitate, și sunt sinceri cu ceilalți, ar putea avea surpriza să fie înțeleși și susținuți. 

Acum, în acest subiect sensibil mai există o dimensiune: cea colectivă. Care este mult mai importantă decât dimensiunea personală. Cum putem fi o națiune cu instituții funcționale, care să se bucure de încredere și susținere, când șefii lor sunt șantajați cu fapte din trecut și din prezent, pentru a ignora interesul public și a servi interese private? Voi fi cât se poate de clar și de direct: și CCR, și DNA, și ÎCCJ, și ANI, și unii din serviciile secrete, funcționează pe bază de șantaj la vârf și servesc interese private. Unele lucruri au mai ieșit în public, dar au fost repede înnăbușite. Chiar dacă nu știm amploarea fenomenului, știm că există și funcționează. Mai mult, selecția șefilor acestor instituții și a membrilor lor cu funcții de răspundere a fost făcută după un singur criteriu: cât de bine poate fi controlat prin șantaj.

Este asta o acțiune legitimă, că legală oricum nu este? Evident, nu! Nimic nu justifică folosirea șantajului, nici măcar servirea ”interesului național.”  Interesul național cere instituții care să fie conduse profesionist, eficient, transparent și neutru, puse în slujba cetățenilor, nu în slujba unor entități private. 

Este în interesul României să se destrame USL? Evident, nu! Dar lui băsescu asta îi vine mănușă! Este în interesul României simulacrul de procese care a dus la condamnarea unor personaje politice? Evident, nu! Au terfelit ideea de Justiție, au sporit neîncrederea în sistem, și, în loc să combată corupția, au încurajat-o, pentru că a acreditat ideea că dacă ești de partea cui trebuie, nu ți se poate întâmpla nimic.

Șantajarea oamenilor politici nu ar fi posibilă fără cei care controlează trecutul și prezentul. Mai precis fără cei care dețin și folosesc arhivele fostei securități, CNSAS, și serviciile de informații, cu toate încrengăturile lor. CNSAS NU ar fi trebuit să existe. Era suficientă publicarea tuturor dosarelor, concomitent cu amnistierea faptelor care ar fi putut face obiectul unor cercetări penale. Astfel se putea evita șantajul cu trecutul. Mai greu șantajul cu prezentul. SRI și alte servicii NU sunt sub controlul Parlamentului, ci invers, ele controlează Parlamentul. S-a construit, prin existența SRI, DNA și ANI, și cu ajutorul plutoanelor de execuție din ÎCCJ, un sistem de control al deciziei politice bazat pe teroare. Orice acțiune a unui politician, oricât de legală, de constituțională și de legitimă ar fi ea, se poate transforma în contrariul ei, la comandă, de instituțiile controlate prin șantaj, atunci când ele aduc atingere intereselor celor care au privatizat statul. Avem peste 400 de fapte ”asociate” faptelor de corupție. Multe dintre ele pur și simplu subiective. Dacă vrea procurorul să te salte, te saltă. E suficient să aibă câteva secunde dintr-o convorbire interceptată, chiar și fără mandat. Mai mult, lucruri banale sunt vândute presei-alt factor de bază în exercitarea șantajului-drept dovezi ale ”vinovăției”. 

Nu spun că asta este singura cauză a proastei guvernări. Dar a ajuns să fie principala cauză. Teama paralizează decizia, șantajul obligă la decizii împotriva interesului public. Sistemul, sub băsescu, a fost total și definitiv ticăloșit. Nu mai știe cum să funcționeze normal. Oamenii din sistem nu mai pot gândi normal, nu mai pot funcționa după reguli. Totul este judecat prin prisma intereselor celui care șantajează. Deciziile sunt judecate în funcție de asta: aduc sau nu atingere celui care deține date ”compromițătoare” despre mine? Și iese ce trăim acum. 

Este drumul care ne duce drept spre un nou fel de totalitarism, democrația de fațadă. Trăim doar iluzia normalității. Dar nimic nu este normal în funcționarea statului și a societății, câtă vreme o mână de oameni poate impuse instituțiilor ce să facă, șantajându-le conducătorii. 

Cum putem ieși din asta? Tragedia este că nu putem, până când nu vom scăpa de trecut, și nu vom face prezentul transparent. Adică niciodată. Ce ar mai fi oameni precum băsescu, dacă li se ia puterea de a șantaja? 


duminică, 9 februarie 2014

Un nou Război Rece sau o lume multipolară?

 
 
Pentru cei dintre voi care nu mă urmăresc și pe FB, o postare care cred că v-ar interesa. Știu că v-am dezamăgit, din cauza faptului că postez prea rar în ultimele luni. Scuze! Dar am decis că e cazul să-mi iau ceva distanță față de politica dâmbovițeană, care-mi produce tot mai multă greață. Așadar, cam despre asta e vorba. Iată și postarea de pe FB:
 
”Te umflă plânsul când vezi câți oameni serioși, și informați, au mușcat, cu o seriozitate demnă de o cauză mai bună, la gluma cretină a unora, care au anunțat că tehnicianul vinovat de faptul că fulgul de nea nu s-a deschis, ca al cincilea cerc olimpic, a fost găsit mort. Evident, se sugera că Putin a dat ordin, și FSB a executat. Stereotipurile promovate de Occident în privința Rusiei lui Putin. ...Cât le-au convenit Gorbaciov și Elțîn, o țineau tot într-un ropot de apaluze.

Mă tem că Occidentul nu înțelege câteva lucruri simple. Primul: globalizarea nu aduce doar avantaje. Da, ei au inventat-o, dar procesul nu poate fi controlat de ei la nesfârșit. Or țări precum China și Rusia, dar și India, Brazilia și altele, au știut să-și transforme slăbiciunile în puncte forte. Un mecanism de drenare a bunăstării către țările occidentale, cele care l-au inventat, s-a întors împotriva lor. Și acum sunt disperate că pierd teren, pierd substanță economică, au tot mai mulți săraci, și asta înseamnă belele garantat!

Doi: Lumea unipolară, cu SUA hegemon, este o tâmpenie sinistră. Așa ceva nu are cum funcționa, din cauza costurilor insuportabile, oricât i-ai jefui pe ”beneficiari”. Când ai 900 de baze militare în mai mult de 150 de țări, chestia asta se vede în buget. Iar SUA nu mai pasionează decât câțiva decervelați, de pe la noi sau de aiurea, și ăia prestând contra-cost, că de convinși nu e niciunul. Deci ceea ce Ney numea ”soft power” nu mai funcționează în cazul SUA. Cu peste 50.000.000 de săraci, care mor de foame fără alimentele împărțite de stat, cu vreo 5.000.000 de oameni dormind pe străzi și vreo 2.000.000 de oameni în închisori, plus violența socială, plus polarizarea, plus, plus, plus, cum dracu să mai fii admirat? Visul american e mort. Iar când înlocuiești soft power cu hard power, nu ai cum să te mai faci iubit.

Trei: nici lumea multipolară nu e ușor de imaginat și de gestionat. Ca să funcționeze, ceva trebuie să se schimbe radical atât în modelul actual de globalizare, cât și în modul în care sunt imaginate relațiile dintre state. Deocamdată cei care domină globalizarea, în special SUA, nu pot accepta ideea că și interesele altora sunt în egală măsură legitime. Multipolarismul presupune în primul rând democratizarea relațiilor între state. Greu de înghițit pentru unii.

Suntem în cea mai periculoasă fază, cea tranzitorie, în relațiile internaționale. Depinde ce va ieși de aici: un sistem multipolar, sau unul bi-polar, condus de regulile deja cunoscute ale Războiului Rece. Deocamdată Washingtomul spre așa ceva înclină. E jocul pe care îl știe juca. Doar că singurul ”competitor” din acest posibil joc, China, nu pare dispusă la a-l juca. Are ceva mai bun de făcut. Să se dezvolte. A învățat lecția de la fosta URSS. Nimeni nu are chef de jocuri de putere pe stomacul gol. Așa că Washingtonul se ia și el de cine apucă: de Rusia. Care joacă ceva, dar doar ca să-i enerveze pe americani, și să-și protejeze interesele în vecinătatea apropiată. Și ei au învățat ceva. Doar americanii nu învață nimic, vezi Ucraina...