marți, 29 octombrie 2019

Jocuri geopolitice cu România pe post de fraierul satului.


Putin, jos pălăria! Felul în care Rusia ne-o trage este, practic, o capodoperă de folosire a mijloacelor diplomatice și de culegere de informații, la o scară pe care eu, unul, nu mi-am imaginat-o până acum. Și mă tem că este doar începutul suferințelor noastre.
Explicația este simplă. Rusia are de ce să ne fie ostilă. Băsescu, dementul ăsta bețiv și iresponsabil, a stricat echilibrul de forțe în zona Mării Negre, aducându-i practic pe americani, pe baze permanente, într-o zonă care avea modul ei de funcționare. Nu e vorba doar de scutul de la Deveselu, ci și de prezența navală. Turcii au fost permanent atenți să nu strice echilibrele. Lui Băsescu nu i-a păsat. Oricum nu știe istoria, și nu ascultă de nimeni. El s-a bucurat că îl lasă ăia să-și belească adversarii politici și să facă din nou un buf marinăresc, mai o privatizare, mai o contrabandă cu armament, mai ceva băieți deștepți prin energie.
Rușii nu puteau lăsa lucrurile așa. Și-au folosit toate mijloacele de care dispun pentru a pedepsi România. Și a folosit rețelele pe care le au în Germania, Austria și Olanda. Prima lovitură directă a fost opoziția Olandei la admiterea noastră în Spațiul Schengen. O lovitură năucitoare, pentru că lega admiterea de ”combaterea corupției”. Portul Constanța, deși pare un motiv de ostilitate a olandezilor, e mai mult un motiv care ascunde un altul.
A doua lovitură năucitoare, din care nu ne revenim, a fost cea care a folosit corupția pentru a distruge instituțiile politice ale statului român: partide politice, Guvern, Parlament, Justiție. Serviciile secrete au contribuit din plin la acest dezastru. Nu pot estima cât înseamnă influența Germaniei în SRI și SIE. Dar sigur e foarte mare. Mai mare decât cea americană, spre pildă. Americanii sunt interesați doar de câteva aspecte. Interesul german privește totalitatea lor, economicul, socialul, politicul, Justiția.
Cunoscând trecutul, nimic nu mă împiedică să mă gândesc că, spre pildă, unii dintre cei care fixează misiuni serviciilor românești joacă și pentru Rusia. Ordinele sunt ca și când ar folosi Berlinului, dar, de fapt, servesc în primul rând Moscovei. La câte conserve a lăsat în urmă bordelul lui Putin, la retragerea din RDG, orice este posibil.
Argument: relațiile noastre cu Germania au fost OK până prin 2005, după care au luat-o grav la vale. Germania, care a fost un sponsor al admiterii noastre în UE, fără prea multe privatizări ”strategice” în compensare, ne-a devenit brusc ostilă, cu toată apartenența partidului lui Băsescu la PPE. De ce ne-a devenit ostilă Germania? Că nu avea niciun motiv: intrarea pe piața României era neîngrădit, România sprijinea fără să cârtească pozițiile germane la Bruxelles, și tot așa. Să fie politica tembelă a Bucureștiului față Chișinău? Poate, dar asta nu-i încurca pe nemți. Cel mult pe rusi. Deci?
Un cuvânt și despre ostilitatea Bruxellesului și birocrației UE. Unde se remarcă aceeași germani, olandezi, austrieci. Dar, și mai grav, se remarcă românii angajați în diversele eșaloane ale birocrației de acolo. Iar nu mă împiedică nimic să mă gândesc că au fost recrutație de oameni care lucrează pentru ruși, și care își ascund cererile în spatele intereselor țărilor lor. Ca să nu mai vorbesc despre cei care au fost trimiși acolo de propriile noastre servicii, pentru a lucra împotriva României, sub pretextul combaterii corupției și a Ciumei Roșii. Atunci de ce ar face contraspionajul român ceva împotriva lor? Serviciile au propulsat-o pe Kovesi în fruntea Parchetului European. Cum să apere ele interesele României?
Și uite așa, fără să pară că mișcă un deget împotriva noastră, Moscova ne-o trage viguros, distrugând tot ce poate pe aici. Dar dacă ne place, de ce nu? Luați de la Iohannis! Luați de la Orban! Luați de la Cîțu! Și uitați-vă mult în zare, poate apare tezaurul de la Moscova...

luni, 14 octombrie 2019

Război și pace în România lui Iohannis.


Războiul este război. Nimeni nu are așteptări de la un astfel de eveniment violent. Cu pacea este altceva. Care învingătorul să se bucure de victorie, și de consecințele ei, trebuie să facă realmente pace cu adversarii lui, să găsească modalități de conviețuire, să închidă rănile războiului. Învingătorii din WW i n-au făcut asta, și naziștii au profitat, victimizându-se, pentru a pune mâna pe putere în Germania interbelică. Sigur, lucrurile n-au tocmai ca în versiunea germană a faptelor, dar nici învingătorii n-au fost tocmai îngerași.
Lecția fost învățată și, după WW II Germania nu a mai fost umilită, ci ajutată să-și revină. Planul Marshall oricum a costat mult mai puțin decât ar fi costat o pace prost gestionată.
Războiul lui Iohannis cu PSD, urmat de slugile din PNL, care, fără el ar fi niște cerșetori la porțile puterii, pe lângă că nu are nicio justificare, este unul care poate genera mai multe probleme decât își închipuie ei, acum. Primul lucru care sare în ochi: care este criteriul după care Iohannis declară victoria? Mi se pare că nu vrea să se oprească la victoria la prezidențiale, ci vrea să ducă lucrurile mai departe, la instaurarea unui regim autoritar, prin schimbarea ordinii constituționale. Asta fără o schimbare a Constituției, pentru că nu este sigur că, și în condițiile în care, în 2020, ar avea și Parlamentul lui, un regim prezidențial ar fi aprobat de cetățeni, la un eventual Referendum pentru modificarea Constituției.
Eliminarea PSD de pe scena politică nu are cum fi criteriu de victorie. Ar fi, cum am mai spus, o victorie împotriva unei părți semnificative a națiunii române, care are nevoi și aspirații de stânga. Este cel mai prost criteriu. Pentru că face imposibilă conviețuirea învingătorilor cu învinșii. Până și sovieticii au înțeles asta, mai ales după invadarea Cehoslovaciei, și au încercat să dreagă busuiocul. Nu le-a ieșit, tocmai pentru că au gestionat prost pacea, vezi Berlin, 1953, vezi Polonia, și apoi Ungaria, 1956.
Nu-ți pui adversarii cu spatele la zid. Nu-i umilești. Ții cont de ei, de nevoile lor, de sentimentele lor. Uitați-vă la Spania, care nu s-a conciliat nici acum cu trecutul ei din Războiul Civil. Chiar și fără fază violentă, România este, practic, în război civil. Să nu ne ascundem în spatele vorbelor! Asta înseamnă #RomâniafărăPSD! Război civil, cu alte mijloace. Nu mai există cale de înțelegere, de dialog, nimic! ”Nu luăm prizonieri!” Foarte bine! Când se va întoarce roata, nici ei nu vor lua prizonieri! Timp în care se pierd oportunități, exodul românilor continuă, statul se destramă, și relativa prosperitate de acum se va evapora rapid. Ce nu înțeleg cei din Opoziție este faptul că aparenta ură a românilor, când vine vorba de PSD, nu are ca motiv nici corupția pesediștilor, și cu atât mai puțin starea economiei! Nu, sursa urii este faptul că fructele creșterii economice sunt inegal împărțite. Și ce vor să facă viitorii guvernanți? Să mărească inechitatea? Mai gândește cineva pe acolo?
Oricum, ce am construit în ultimul deceniu se va nărui într-un an. Pentru a satisface orgoliul nemăsurat al unei nulități politice și al haitei de oportuniști grețoși, care-i îndeplinesc toate fanteziile minții lui, bolnave de ură. Bine am ajuns!

miercuri, 2 octombrie 2019

O insultă adusă istoriei.


Să-l vezi pe Șora citind despre libertate, într-un clip publicitar pentru eMag nu este o rescriere a istoriei. Este o insultă adusă ei! Am să mă explic imediat.
Nu sunt anti-comunist. Nu am cum fi. Primo: în România a fost orice, numai comunism, nu! Să moară mortu! e cumplită pierdere de timp! Apoi, sunt conștient de faptul că fără ”comunismul” ăla, nu aveam nicio șansă în viață! V-am arătat fotografia aia cu taică-meu, vânzător ambulant de ziare, desculț, fotografiat de un neamț, probabil de la serviciul lor de propagandă, prin 1940-1941. Ce credeți, pentru el și pentru mine ar fi funcționat ascensorul social, dacă rămânea regimul politic interbelic?
Dar, pentru Dumnezeu! Și copil fiind, știam multe, vedeam multe, și nu mi-a plăcut niciodată să iau de bune tot ce mi se spune. În plus întâmplarea a făcut să cunosc mai bine decât alții ce era în burta cașalotului numit ”comunism”, și să știu ce le poate pielea multora. De aici nuanțările care se impuneau.
Nu, n-am știut de ”Fenomenul Pitești”, dar știa de existența deținuților politici, de oameni trecuți la index. Cu unii taică-meu a legat, în timp, relații speciale, deși, dacă aplicam legea purității ideologice, erau din tabere total opuse: el de partea bună a istoriei de atunci, ceilalți dușmani ai poporului. Ei, și? Și-a luat diverse șuturi în cur, dar, pe cât a putut, și putut! a rămas om.
Ei bine, această fraternizare cu dușmanul a făcut ca, vreo doi ani, să fac engleza în particular, cu sora unui fost deținut politic. Învățam după un manual în limba rusă, altminteri făcut impecabil. Doar că nici eu, nici ea, nu știam limba rusă. Ea știa engleza, deci era în avantaj!
Într-o zi, nu mai știu de ce, cred că trebuia să-i duc o carte, îi făcuse rost de ea taică-meu, m-am dus la ea acasă. Locuia pe undeva, pe lângă Ștrand, aproape de malul Argeșului. Atunci i-am cunoscut fratele. Ieșise cam de vreo șase luni din închisoare. Fusese ofițer, era mutilat de război, avea o proteză de braț, cu palma într-o mănușă din piele groasă, rezistentă. Stătea în penumbră, într-un soi de șezlong, în geamlâcul de la etajul I al unei case bătrânești. Nu pot nici acum să uit privirea aia goală de orice urmă de viață. Asta m-a marcat mai mult decât orice propagandă anticomunistă!
Povestea asta are și o urmare: pentru că în clasa a cincea, la Generală 1, în loc să fac engleza, am fost trecut în clasa în care se făcea rusa, taică-meu m-a mutat la Generală 3, unde făceam franceza! N-am rupt legătura cu profesoara mea de engleză, dar fiecare avea drumul lui. De la ea am avut poate cel mai frumos cadou de Crăciun, pe stil vechi, Moș Gerilă, pe stil nou: un superb pistol cu butoiaș, o replică în mărime naturală a Coltului din filmele cu văcari, indieni și gură-cască prin Vestul sălbatic! Primise pașaport, și-și vizitase rudele din Franța. Împreună cu fratele ei. Și se întorsese! Nu știu dacă nu pusese și taică-meu o vorbă bună pentru pașapoartele alea. Înclin să cred că da. Oricum, se apropia vizita lui De Gaulle, și atmosfera era mai relaxată.
Din păcate, am cunoscut și fața urâtă a sistemului, oameni de o răutate incredibilă, încrâncenați, fanatici. Unul dintre ei era tatăl lui Tismăneanu. Oameni care trăiau în afara timpului, cu ura de clasă drept combustibil.
De asta nu pot accepta folosirea lui Șora pe post de bombonică de dresaj, pentru a accepta noul totalitarism, îmbrăcat în fusta multicoloră a consumerismului. Nu, așa ceva nu se poate!

sâmbătă, 25 mai 2019

Trăiască lupta pentru pace și ciorba de potroace!

România s-a schimbat dramatic în bine. Și, în felul ei balcanic și aiurit, s-a normalizat. Problema este că nu doar nouă, simpli cetățeni, ne vine greu să acceptăm schimbarea în bine, ci și politicienilor. Care citesc realitatea la fel ca la începutul anilor 1990, cu aceleași instrumente, și cu ”lentile” deformante chiar mai tari decât atunci.
Nu au tăria acceptării schimbării în bine, cu contribuția lor, a tuturor, mai mare sau mai mică, după cum i-a dus capul, pentru că, după o schimbare de generații în toate partidele, s-au trezit că nu mai au ce să propună decât băgarea la mititica a ”celorlalți”. Cu rare excepții, zero înțelegere a mecanismelor economice, zero înțelegere a politicilor sociale, neant în materie de integrare europeană, nimic în materie de politică externă, și lista impotențelor lor intelectuale poate continua.
Bun, nimeni nu s-a născut învățat. Doar că ăștia nici nu vor, nici nu pot să învețe. Pentru ei politica este doar o trambulină, deși cei mai mulți își rup gâtul evoluând la acest ”aparat”! Totul vine din disprețul lor față de omul obișnuit. Nu aș spune că sunt rupți total de realitate. Doar că lentilele alea deformante îi fac s-o vadă monstruos. Nu iubesc oamenii, îi disprețuiesc, îi tratează ca pe inferiorii lor. Nu pot intra în dialog cu ei, indiferent de temă.
Acest divorț între politic și elite, la modul general, și societate, i-a făcut pe oamenii obișnuiți să-și vadă de ale lor. Discursul omului obișnuit nu mai este nici atât de critic, nici atât de violent la adresa ”guvernanților”, și ăsta este un semn al schimbării în bine. Nu este indiferență, este semn că începe o acumulare de bunăstare individuală, care pacifică societatea. Lent, în timp, dar procesul funcționează și se va amplifica. De asta este de mirare o radicalizare extremă a unei părți a societății, culmea, cea mai favorizată de schimbarea în bine. Poate că ar vrea să ardă etapele, să se urce bunăstarea pe ei grămadă, să aibă nu drepturi și obligații, într-o democrație, ci privilegii, într-o tiranie, în care ei să fie din rasa stăpânilor.
Referendumul este una dintre consecințele acestei profunde neînțelegeri a evoluției României. Se vrea simbolic pentru valorile pomenitei pături sociale radicalizate, dar nu simbolizează decât profunda sa inadecvare, și inapetența pentru democrație. Oamenii ăștia trebuie treziți la realitate, și de asta eșecul Referendumului este necesar și obligatoriu. Ar fi o dovadă de sănătate politică. Și de normalitate socială. Nu mai suntem în vremea tribunalelor poporului.
Votul este un drept. Și chiar dacă l-am face o obligație nu am rezolva nimic, câtă vreme nu le oferim oamenilor o miză pentru a veni la vot, pentru a se întoarce în viața publică, pentru a-și asuma responsabilități acolo, nu doar în spațiul privat. Și asta este o cale spre normalitate.
În rest, știți și voi: ”Trăiască lupta pentru pace și ciorba de potroace!”

marți, 7 mai 2019

Scrisoare deschisă adresată premierului României.



Doamnă prim ministru,
Voi fi scurt. După intervenția de azi a Președintelui României, prezența dumneavoastră la Sibiu ar fi o atingere adusă demnității națiunii române. Nu sunteți, și nu suntem, servitorii rasei superioare, să cerșim niște oase de ros la masa bogaților.
Sunt de remarcat eforturile dumneavoastră de a construi o relație normală cu o instituție a statului român. Dar pentru asta nu trebuie să vă umiliți. Și vă rog, nu ne umiliți și pe noi, cei care am votat și pe votul cărora ați ajuns premier. Nu ni se poate arunca, în batjocoră, un statul de gură cască la spectacolul ”puternicilor” Uniunii Europene, un spectacol jalnic și lipsit de legătură cu adevărata stare a Uniunii Europene.
Aveți un aliat în cetățeni. Vorbiți cu ei. Prezentați-le lor proiectul României referitor la viitorul UE. Nu putem fi permanent copilul cuminte, care ridică două degete, când îi cere Germania să voteze împotriva intereselor noastre, dar pentru binele ei. Nu am ieșit de sub apăsarea URSS ca să fim supușii Bruxellesului sau Berlinului. Suntem buni și la altceva decât culesul sparanghelului pentru gurmanzii nemți sau olandezi! Redați demnitatea României, ca membru al UE. Suntem egali cu ceilalți, nu subalternii unora!
Nu este vorba despre o strategie a confruntării, ci de o luare la cunoștință a unei realități care ne pune într-o situație umilitoare, inclusiv prin demersurile Președintelui României. Cereți încetarea MCV și renunțați la cererea aderării la Spațiul Schengen, două instrumente ale șantajului exercitat de Bruxelles asupra Bucureștiului. Cel care vă scrie este un european convins. Dar unul democrat, care crede în egalitatea absolută în drepturi și obligații pentru TOȚI membrii UE. Viitorul nostru este în UE. Dar este un viitor pe care TREBUIE să-l definim și noi, nu să fim târâți în viitorul imaginat de alții.
Refuzați orice condiționare a accesului la fonduri europene de respectarea ”statului de drept”. Statul de drept este un pretext! Nu există! România este membru al UE pentru că îndeplinește niște condiții. NIMENI nu a pus în discuție îndeplinirea condițiilor politice, enunțate în 1999 la Copenhaga. Restul enunțurilor sunt furaj pentru mintea proștilor!
Nu guvernați pentru niște elite care au o agendă ce nu este a României. Guvernați pentru noi, cetățenii români! Sunt atâtea de făcut în țara asta! Și nu cu ele, elitele corupte, politice sau intelectuale, veți face cele ce trebuie făcute, ci cu noi, cetățenii. Care, dincolo de aderența la o ideologie sau alta, au multe interese în comun, care se definesc drept binele public. Guvernați în numele acestui bine public. El, binele public, implică și apartenența la Uniunea Europeană, dar și dezvoltarea prin forțe proprii.
Nu de la Președintele României trebuie să așteptați mulțumiri pentru ceea ce faceți, inclusiv pentru summitul de la Sibiu. Trebuie să le așteptați de la noi. Și le veți primi, dacă ne veți reda demnitatea, ca națiune!
Al dumneavoastră
Constantin Gheorghe.

duminică, 10 februarie 2019

Poker cu viitorul.


Până la urmă, ce s-a întâmplat cu Pactul Ribbentrop-Molotov? Știu, cică e abrogat. Dar Conferința de Pace de la Paris, din 1947, a consfințit interesele URSS, cuprinse în Pact. O astfel de experiență diplomatică nu este de aruncat la coș. Nici măcar la coșul istoriei. Dacă suntem onești, atât Germania, cât și actuala Rusie sunt puteri regionale cu vocație globală. Germania, economic. Rusia, politic, diplomatic și militar.
Ar fi nefiresc, cunoscând istoria celor două națiuni din prima jumătate a secolului XX, ca ele să nu fi negociat o înțelegere privitoare la felul în care își vor promova interesele în Europa. Sunt domenii de interes comun, astea au trecut ușor în planul unui acord, fie el și tacit. Important este capitolul privitor la gestionarea acelor interese care intră în conflict. Bine, și care sunt acele domenii conflictuale ar fi bine de știut care sunt.
Ecuația este complicată de prezența agresivă a SUA fix în zona tampon dintre cele două puteri regionale, adică Estul fost socialist. SUA nu percep drept parteneri firești(și nici posibili aliați), nici Rusia, nici Germania. Asta se vede. Franța nu poate compensa relația ratată a SUA cu Germania, deși atât Sarkozy, cât și Macron, au luat, într-un fel, calea Washingtonului.
Acum, România. Germania consideră naturală și firească includerea ei în sfera sa de influență. Și nu acceptă niciun fel de libertate din partea Bucureștilor. La început SUA a acceptat asta, Washingtonul fiind interesat doar de strategia sa de îndiguire a Rusiei, și în care România joacă un rol deloc de neglijat. Doar că în ultima vreme americanilor le-au venit oarece idei. Despre îndiguirea Germaniei în zona asta unde se lovesc plăcile tectonice germană și rusă. Nu știu dacă ideile au fost formalizate într-o strategie, sau deocamdată americanii sunt pe principiul ”văzând și făcând”. Oricum ar fi, au nevoie de un vector politic. Și, ce să vezi, singurul în care nu găsesc ceva cârtițe germane este PSD. Deși partida ardeleană din PSD cam trage spre axa Viena-Berlin.
DE aici și lupta crâncenă a lui Iohannis și compania cu PSD. Doar că băieții își fac iluzii. Dacă Unchiul Sam chiar vrea ceva în România, iar cercurile de afaceri americane vin cu argumente suplimentare, dincolo de cele militare, se va face! Iar partida germană din politică va trebui să se mulțumească de acum încolo cu ce a avut. Evocarea ” insistentă, în ultima vreme, a ”frăției” ruso-germane, asta spune. Că mașinăria de război mediatic americană s-a pornit. Și nu văd cine s-o oprească. A nu se uita poziția premierului Dăncilă în problema conductei Nort Stream II. N-am uitat ce-am scris pe tema asta. Dar asta nu înseamnă că lucrurile spune mai sus își pierd sensul. De fapt eu spuneam că acum România are pe ce miza, în jocul pe care-l știam atât de bine în anii 1960-1980: limitarea influenței germane în țara noastră, cum am făcut în avea vreme cu influența sovietică. Adică jucăm cartea americană ori de câte ori Berlinul ne calcă prea tare pe coadă.
Alternative avem. Totul e să jucăm corect cărțile pe care le avem, pentru a ne crea acel cadru de autonomie decizională, care să ne permită dezvoltarea. Să le spună cineva astea și iubiților noștri conducători de ambe sexe.

vineri, 8 februarie 2019

Scutul și parul.


Una peste alta, m-am săturat de imbecilitatea asta cu ”scutul de la Deveselu”. Rușii au tot dreptul să ceară americanilor să-și ia fieroteniile și să se care. Sigur, nu-și fac iluzii. Cum nu-și fac iluzii nici în privința capacității americanilor de a mai controla jocul ăsta strategic turbat. Pur și simplu nu mai au interlocutori la Washington, de vreme ce locul diplomaților a fost luat, la americani, de militari.
Într-un fel rușii au mai multe opțiuni decât restul. Destrămarea URSS, cu toate suferințele, și cu toate costurile, i-a eliberat. Nu mai au grija altora. Au numai grija lor. Nu mai au nici constrângeri de natură ideologică. Putin a jucat extrem de bine cărțile-mizerabile!-pe care le-a avut la îndemână. Acum trebuie doar să-și consolideze suveranitatea. Și Trump, dezmembrând ordinea postbelică, instituții, tratate, angajamente, lucrează în favoarea Moscovei. Și a Beijingului, deși Beijingul are mai multe probleme cu dezmembrarea acestei ordini.
A prezenta Rusia ca un agresor, deși nu face decât să-și apere suveranitatea, este contraproductiv. Și manipulator. Încercuirea Rusiei nu are nicio valoare strategică. Nu face decât să consume resurse, și să genereze probleme atât NATO, cât și SUA. Ceea ce era valabil în anii 1940-1950 nu mai este valabil acum. Mi se pare aiurea să gândești în termenii de atunci. Pentru că multe s-au schimbat, chiar din perioada Războiului Rece.
Acum americanii încearcă spargerea motorului franco-german al UE. Și le cam iese. Doar că nu vor putea trece așa ușor peste interesele, la fel de legitime, din punctul de vedere al Berlinului, ale Germaniei. În fond, la ce servește să te porți cu aliații ca și când ți-ar fi adversari?
Ce spune Merkel este perfect valabil: Europa are nevoie de Rusia, așa cum Rusia are nevoie de Europa. A ignora interesele Rusiei, lăsându-i doar alternativa chineză este o crimă împotriva inteligenței! Pentru că în relația Europei cu Rusia nu Rusia va domina. Nu are cum! Și nici nu este bine să se discute în termeni de ”dominație”.
Slăbiciunea esențială a lui Trump este dată de gândirea lui mercantilă. Sigur, în orice proiect hegemonic economicul este motorul. Dar ai nevoie și de altele, pentru a funcționa. Lui îi lipsește o gândire structurată în materie de politică externă. Și mai mult, îi lipsește o viziune despre rolul Americii în lume. Care nu se poate rezuma la ”tipul cu parul”.
Ce spun toate astea? Că suntem în prezența unei grave crize de sistem. Care nu mai poate fi rezolvată prin extinderea piețelor, ca în 1989 și următorii. Nu mai sunt piețe ce cucerit. Poate țări. Dar asta SUA și NATO nu pot face. Iar costurile ocupației ar duce la prăbușirea lor iremediabilă. Să nu-și facă nimeni iluzii: a trecut și vremea schimbărilor de ”regim”. O schimbare de regim la Moscova ar face din Rusia un vasal al Occidentului? Sigur nu! O schimbare asemănătoare la Beijing? La Phenian? Cum?
Ideea este că avem foarte puține opțiuni. Unipolaritatea lumii nu funcționează. Un sistem multipolar are nevoie de reguli, iar ele se vor naște greu, cu mari tulburări, și conflicte. Iar o nouă lume bipolară pare imposibilă. Deci, ce facem, dacă nimeni nu mai discută cu nimeni, și toți se grăbesc la arme?
Cât despre România, ea nu mai știe cui să mai facă sluj. Bine că are măcar un reper: ”MuiePutin!„ Nu-i folosește la nimic, dar ne liniștește gândul că există. Că avem și noi un scop în viață...

sâmbătă, 2 februarie 2019

Trump și distrugerea ordinii internaționale postbelice.

După ce americanii s-au retras din ceva, rușii s-au retras din nimic! Vreau să fiu bine înțeles: eu urăsc politica imperială, indiferent cine o practică. Așa că dacă unii dintre voi cred că sunt pro-rus, n-ați înțeles nimic din ce tot spun de atâta amar de vreme.
Nu-mi place să fiu mințit, și nici manipulat. Americanii mint cu nerușinare, spunând că rușii fac și dreg cu rachetele! TOȚI au operaționale rachete de croazieră cu raza de acțiune cuprinsă între 500 și 5500 de kilometri. Inclusiv în varianta bazată pe lansatoare terestre, singura interzisă de tratatul lu Pește! Și atunci? Atunci rămâne cum am spus: problema sunt alții, nu rușii: chinezii, indienii, nord-coreenii, Pakistanul, posibil Iranul, sigur Israelul. Nu sunt parte a Tratatului.
I-a întrebat cineva pe americani: ”Bre! Vreți un Tratat cuprinzător cu privire la tipul ăsta de purtători(spun purtători, pentru că el privește DOAR mijlocul de ducere la țintă, nu și tipul de încărcătură: clasică sau nucleară)? Îl puteți face, sau vreți doar să aveți mâinile libere, pentru a dezvolta noi tipuri de rachete purtătoare?”
Mi-e silă de atâta ipocrizie! Mi-e silă de lipsa de viziune a planificatorilor politici și militari americani! Cred că dacă atrag Rusia și China într-o cursă a înarmărilor, gata, se prăbușesc, precum URSS. Greșit! Rusia și-a revenit pe ruinele armamentului sovietic! Și-a revenit cu un preț insignifiant! Pur și simplu au deschis dulapul cu desene, și s-au apucat de lucru! Și-au ierarhizat prioritățile, și se țin de program! Iar cea mai ieftină paradă la demența americană o reprezintă rachetele. Adică exact domeniul lor de excelență, și care are avantajul prețurilor mici! Rușii fac doar armament defensiv. Asta este prioritatea strategică: apărarea teritoriului național, descurajarea oricărei agresiuni. În rest, când ai o țară cât două continente, un scandal geologic, nu-ți lipsește nicio resursă, la ce te-ai agita să domini lumea? Să proiectezi forță la mama dracului?
Suntem într-un moment extrem de periculos. Ordinea postbelică este dărâmată de Trump cu voioșia inconștientului. Nimeni nu știe ce va pune în loc. UE este o moluscă în materie de politică externă, se descompune! China este și ea, ca și Rusia, în defensivă. Nici ea nu este, acum, în situația de a fi expansionistă. Plus că influența ei se exercită prin intermediul diasporei, extrem de puternică, de întrepidă, de versatilă, muncitoare și fidelă Chinei.
Ce vor face americanii cu NATO? Este următoarea întrebare. Va rămâne așa, se va dizolva, și locul lui va fi luat de un sistem de genul ”șeriful și potera”, în care misiunea va determina alianțe punctuale, pe care Washingtonul se va sprijini, la nevoie? Se va naște, în aceste condiții, o armată europeană? Cu ce mijloace? Cu ce misiuni?
Avem la ce medita. A-i înjura pe ruși o fi frumos, dar nu servește la nimic. Se descurcă ei cumva. Au suficientă nesimțire s-o poată face! Întrebarea este ce dracu facem noi? Ce alternative avem? Ce alternative putem construi? Cu cine? Cu ce mijloace? Pentru ce? Sigur, asta cere un efort de conceptualizare, consens interne, politicieni responsabili. Tot ce avem este un robot demodat și cam gângav, acum pe doage prin munții patriei, și o liotă de mâncători de căcat, de ambe sexe ideologice, care se gândesc doar la cum să și-o tragă mai bine unii celorlalți. Viitor de aur, aia, aia. Sau de rahat. Depinde din ce direcție bate vântul spre nasul nostru.
PS: cu sau fără Tratat, Crimeea e tot la 300 de mile marine de noi. Adică fix distanța la care zboară Kalibr, rachetă acceptată de Tratat. Bine, pa! Nu vă obosiți să mă înjurați! Eu țin cu țara asta de căcat, România!

vineri, 1 februarie 2019

Trump, pe urmele lui Reagan.


Logică de cretini la Washington. SUA au anunțat azi că se retrag din Tratatul din 1987, semnat cu URSS, privitor la rachetele cu rază medie de acțiune cu baza terestră. Pretextul a fost acela că rușii au realizat o rachetă de croazieră cu baza terestră, cu rază de acțiune de circa 2500 de kilometri. Lucru fals: respectiva rachetă este una modernizată, ea exista de vreo trei decenii, are rază de acțiune de 480 de kilometri, și poate fi montată pe transportorul sistemului Iskander, un ansamblu de patru tuburi lansatoare. A fost acceptată de Tratat.
De fapt, Washingtonul nu cu rușii au probleme. Ei au probleme cu chinezii, dar și cu alții, nord coreenii, iranienii, India, Pakistan și cine dracu s-a mai apucat de construit așa ceva. Inclusiv Israelul. În loc să spună: ”Vrem un alt Tratat, care să îi cuprindă pe toți cei care au astfel de arme, Tratat care să limiteze raza lor de acțiune și să controleze dispunerea lor în teritoriu”, americanii joacă teatru, să vadă boii ce dur luptă Trump cu hidra rusă.
E ciudat: rachetele de croazieră cu rază mare de acțiune, lansate de pe nave de suprafață, submarine, avioane, nu au nicio limitare de rază de acțiune. Nici rachetele strategice. Satan 2, ”Voivoda”, cu 12 capete, mai noi hipersonice, nu pare să-i deranjeze pe americani. Nici Kindjal, care poate fi lansată de pe MiG 31, și, surpriză-surpriză, e operațională și în Crimeea!
Poate că americanii își fac iluzia că pot monta noi sisteme de arme cu rază medie de acțiune în Polonia, România, Ucraina, țările baltice, și astfel să treacă peste sistemul rusesc de apărare AA, în special de S 400 și S 500, reducând timpul de reacție necesar sistemelor rusești.
SUA știu că un Tratat cuprinzător în privința armelor cu rază medie de acțiune este imposibil. Asta le oferă timp pentru a dezvolta o nouă generație de rachete, care să le permită preluarea inițiativei la nivel strategic. Trump este pe urmele lui Reagan, cu al său ”Război al Stelelor”. Probabil că se vor face o serie de progrese, dar atât. La banii chinezilor și la cunoștințele rușilor în materie, progresul va fi ușor de anulat. Asta în cel mai bun caz. În cel mai rău caz s-ar putea trezi cu o ripostă ruso-chineză căreia să nu-i poată face față. Știți cum e: orice soluție naște noi probleme...

joi, 31 ianuarie 2019

Ce-i de făcut?


Cristian Socol: ”Italia a intrat in recesiune tehnica. Spania si Germania stau sa intre. BCE va relansa QE. Bancile Centrale aunt chemate sa intervina pe scaderea dobanzilor pentru relansarea investitiilor si stimularea cresterii economice.”
Ei bine, nu! În pas cadențat, de gâscă, austeritatea se întoarce. Este eșecul politicilor economice impuse de Germania, în egoismul ei tembel, Europei. Ce dacă BCE va arunca bani din ”elicopter”? A mai aruncat. Și ce s-a întâmplat? S-a schimbat ceva în economie? Și atunci, dacă precedenta QE a eșuat, de ce ar reuși următoarea?
Banii ăia merg spre bănci. Care îi vor plasa nu acolo unde este nevoie, ci acolo unde vor produce valoare mai mare pentru acționari. Dacă vrem cu adevărat să se schimbe ceva, banii injectați în economie ar trebui să fie folosiți pentru creșterea puterii de cumpărare a cetățenilor. Dar n-ai să vezi așa ceva. A vrut Bush jr. să facă un lucru asemănător, să dea credit de impozit cetățenilor, 1000 de dolari, parcă. Dar a fost ceva ezitant, și fără un impact real asupra economiei.
Trebuie să recunoaștem că avem un eșec de sistem. Sistemul economic actual a eșuat. Nimeni și nimic nu-l mai pot salva. În 1989 l-a salvat extinderea piețelor în jumătate de lume: China și fostele țări comuniste. Efectul acestei extinderi s-au epuizat, inclusiv efectele extinderii UE. De-globalizarea este o glumă. Revenirea la protecționism, la fel.
Lucrurile sunt simple: dacă vrei să produci valoare doar pentru o minoritate, ”acționarii”, în detrimentul a miliarde de cetățeni, mai devreme sau mai târziu se duce dracului șandramaua. Viitorul sistem are din start o obligație: să producă valoare pentru toți! Inechitățile au devenit atât de mari, încât sunt pe punctul să îngroape sistemul. Dar, în imbecilitatea elitelor, și prostia maselor, nu avem construită, nici măcar teoretic, o alternativă. Iar sistemul actual nu mai poate fi cârpit.
Am greșit confundând capitalismul monopolist cu economia de piață. De fapt, asta este problema: actualul sistem NU mai este o economie de piață. Revenirea la ceea ce înseamnă ”economie de piață”, în care concurența să nu mai fie o comedie pentru proști, ar fi un început de soluție. Iar amplificarea dimensiunii sociale a economiei de piață este obligatorie.
De fapt, avem nevoie de o economie mixtă, în care statul să-și recapete rolul de actor economic. Statul este singurul care poate concura cu mamuții oligarhici. Nu văd de ce ar exista actori economici ”buni” și actori economici ”răi”. Statul scrie acum regulile cu mâna corporațiilor. Și vedem cu ce rezultate. Se pot găsi formule prin care reglementarea să privească în egală măsură și actorii publici, și actorii privați.
Indiferent ce va fi, cea mai proastă soluție este încremenirea în proiect. Nu putem refuza discuția despre viitorul sistemului economic global. De ea depinde viitorul nostru, până la urmă.

miercuri, 30 ianuarie 2019

La minus 50 de grade Celsius, despre încălzirea globală.


Se tot agită spectrul dezastrului climateric, dacă nu reușim să limităm creșterea generală a temperaturii la sub 2 grade Celsius până nu știu când, 2100, probabil. Iar pentru asta ar trebui, dacă nu inventăm cine știe ce tehnologie-minune, o descreștere dramatică a economiei, în special a consumului.
Sigur, soluția mi se pare genială. Totul e să inventăm o mașină a timpului, îl aducem pe ceaușescu înapoi, și ne organizează micuțul o penurie ca la mama ei! Dincolo de glumă, sigur că lumea se poate întreba: ”Bă, sunteți idioți cu încălzirea voastră? Că afară sunt minus 50 de grade celsius!” Asta la Chicago, un oraș uriaș, care produce multă, multă căldură, pe care o radiază în exterior, fără ca asta să însemne mare lucru.
Să ne înțelegem: nu neagă nimeni două fenomene. Primul: activitatea umană are un impact asupra mediului, cu tot ce înseamnă asta. Al doilea: că intrăm într-o perioadă caracterizată de înmulțirea fenomenelor meteo extreme. Dar avem mult de lucrat pentru a dovedi cât din asta se datorează activității umane și cât Naturii, ca atare. Pentru că nu doar omul influențează clima, ci și Natura.
Avem, din păcate, prea puține date statistice fiabile, pentru a construi un model de evoluție a climei. Când timpul geologic se referă la milioane de ani, ce să faci cu date culese sistematic de vreun secol, și cu o precizie mulțumitoare, de vreo 50 de ani? Suntem încă în faza lui ”Știm că nu știm!”
Asta nu înseamnă că nu trebuie să facem nimic. Avem ce face, avem cu ce face. Dar ne trebuie un plan realist, solidaritate, pentru că este un risc global, ce nu poate fi gestionat decât global, și mai ales, trebuie să depolitizăm subiectul, pentru a-l face accesibil cetățenilor. Ei trebuie sensibilizați. Dacă acționăm acum, chiar modest, costurile vor fi mici. Dacă pierdem vremea în dispute stupide, o s-o cam punem, mai devreme sau mai târziu.
Poate greșesc, dar imobiliarele sunt principalul motor al fenomenelor acestora extreme. Urbanizarea accelerată e dușmanul, nu automobilul, nu cărbunele, nu vaca și bășinile ei. Sună aiurea, dar nu e. Toate civilizațiile care ai concentrat foarte multă lume într-un singur loc au eșuat, într-un fel sau altul. Cu cât distanțele de la care se aprovizionează un oraș sunt mai mici, cu atât impactul asupra naturii este mai mic. Intuitiv. Evident, se poate demonstra asta și statistic.
Noi avem o șansă uriașă să scăpăm de unele dintre consecințele fenomenelor meteo extreme, dacă limităm creșterea unor orașe precum Bucureștii, și încurajăm dezvoltarea celor mici, cu impact mic asupra mediului. Zic și eu, nu dau cu vortexul...

sâmbătă, 26 ianuarie 2019

Visând la viitor la căpătâiul unui dictator.


Mă tem că nu înțelegem de ce se mai duce lumea la mormântul lui Ceaușescu, în Ghencea. Nu e neapărat nostalgie. Este mai degrabă o formă de protest. Un fel de a le aminti oamenilor că democrația nu e doar despre vorbe, ci și despre fapte. Societatea actuală pare blocată în dispute stupide, în războiul fiecăruia cu fiecare. Democrația pare impotentă. Pentru că nu poate să facă mai nimic din ceea ce făcea dictatura ceaușistă de dezvoltare. Să fim atenți: admirația pentru Rusia și China de aici vine, și nu doar în România. Dacă a zis Putin că face pod în strâmtoarea Kerci, l-a făcut. Dacă ai noștri au zis că fac pod peste Dunăre la Brăila-Galați, de vreo două decenii fac fix nimic, în afară de a mișca aerul din jurul gurii celor care promit. Să amintesc despre metroul din Drumul Taberei? Sunteți deștepți, înțelegeți despre ce vorbesc. 

Evident, dictatura de dezvoltare are limitele ei. Cea din ceaușism și le atinsese. Dar fiind vorba despre o dictatură, deci un model închis, nimeni nu a avut curaj să spună sunt slăbiciunile, și care direcțiile de evoluție. Am crezut că democrația va schimba asta. Nu a schimbat nimic. Am trecut de la un model închis la un alt model închis, capitalismul neo-liberal. Și, ca și în ceaușism, nimeni nu prezintă un proiect de evoluție, pentru a-i depăși limitele și slăbiciunile. Ca și România în ceaușism, funcționează deja în virtutea inerției. S-a salvat doar prin extinderea piețelor, după căderea comunismului. Acum Trump încearcă un plan ”nou”, revenirea la protecționism, într-un moment în care interdependențele generate de globalizare fac imposibil apelul la protecționism. Pentru că protecționismul nu rezolvă problema de fond: cea a creșterii aberante, și insuportabile, a inechităților. 

Este aberant să spui, precum Macron, că ascultând ”masele”, rezolvă problema ”vestelor galbene”. Cum adică, ruptura elitelor de realitățile Franței este atât de mare, încât președintele o ia cu traista în băț prin țară, ca un soi de jidov rătăcitor cu mașină blindată și pază înarmată, pentru a afla ce-l doare pe onor cetățeanul francez. Chiar nu înțelege că revolta de acum este rezultatul acumulării frustrărilor timp de decenii, în care, puțin câte puțin, statul providență a fost demantelat. Cât timp va fi necesar pentru a-l reconstrui, dacă asta cer francezii? Sunt gata elitele politice și economice să accepte revenirea la Statul Providență? Sunt gata să-și asume partea lor din costurile refacerii pomenitului stat? Ei bine, nu cred că vor accepta să dea satisfacție vulgului. 

Același lucru se petrece și cu UE, care a ajuns și ea sursă de frustrări și inechități. Rusia și China au problemele lor. Iar peste toate tronează ceața din mintea americanilor. Incapacitatea lor de a exercita leadershipul la nivel global, sterilitatea gândirii prospective, reducerea instrumentelor de politică internă și externă la par, toate astea nu ne pot liniști. 

Nu mai aduc în discuție starea noastră, deși de la ea am plecat. Nu ne-a interesat nici atunci ce se întâmplă. Ne-am rezumat la a-l da jos pe Ceaușescu. Nu ne-a păsat ce punem în loc. Și am ținut-o tot așa: să-l dăm jos pe Iliescu, după aia pe Constantinescu, după aia pe Năstase, pe băsescu, Ponta, pe Iohannis, acum, la pachet cu Dragnea. Suntem născuți în zodia ”Jos!”  Ceaușismul, cea mai prolifică perioadă, în materie de creație, materială și spirituală, din întreaga istorie a României, Nu ne-a schimbat ADN, ca nație. Noi suntem dărâmători, nu constructori. Construcția implică solidaritate, lucrul împreună. Nu suntem capabili nici de una, nici de cealaltă. Ce credem noi c-a fost solidaritate în ceaușism n-a fost decât frică, trăită în comun. De asta pomenita solidaritate s-a destrămat în minutul următor fugii lui Ceaușescu de pe sediul CC al PCR. 

Răspunsurile la problemele noastre nu au cum veni din trecut. Cu toate astea vedem cum se naște un soi de neo-legionarism, de radicalism de o violență incompatibilă cu un sistem politic democratic. Curentul vine din ceaușism, dar își are rădăcinile adânc înfipte în stalinism. Evoluția noastră nu este singulară. Democrația redusă doar la libertatea de da din gură este clar un eșec. Cetățeni și elite, toți se întorc cu fața la totalitarism, ca la Marele Salvator. Nu va fi așa ceva. Vor fi doar suferință și mai multă, drepturi și libertăți fundamentale puse între paranteze, violență politică și socială. Și un sistem economic muribund, care nu se mai hrănește decât din violență. Un parazit, care va muri odată cu gazda, anume umanitatea. 

Așa că ”Jos Dragnea!”

vineri, 25 ianuarie 2019

O istorie a statului de drept: Kovesi, de la Bruxelles la Târgușor.


Am căutat o explicație logică resuscitării unei teme pe care o credeam abandonată: Kovesi la Procuratura Europeană. Și nu am găsit altceva decât că sunt unii care se tem de ceea ce știe Zeița Anticorupției, de posibilitatea ca, la un moment dat, pusă cu spatele la zid de recent înființata unitate de parchet care anchetează magistrați, unitate care se ia în serios, până una-alta, să înceapă să vorbească. Ar fi un dezastru pentru mulți dintre cei care acum par (relativ) de neatins. 

Scriam cu ceva vreme în urmă, că ceva s-a întâmplat cu Kovesi, în timpul în care a stat la Bruxelles, după ce a trimis-o Ponta, la finalizarea celor două mandate în fruntea Ministerului Public. Acel ceva nu poate fi greu de ghicit: a fost recrutată de un grup de interese, de stat, dar și private, grup care are România drept țintă. Am motive să cred că ofițerul recrutor a fost Monica Macovei, cea care a și propus înființarea amintitei Procuraturi Europene, și care a folosit drept momeală postul din fruntea instituției care urma să lupte cu ”corupția” în întreaga Europă. Post pe care i l-a promis, cu o condiție: să se dovedească fără frică, fără milă, în funcția de șef la DNA, post pe care grupul de interese i l-a obținut, cu ajutorul lui Ponta și al lui băsescu, personaje controlate, la rândul lor, de respectivii. Repet, state și entități economice publice și private. Ca să nu uitați de ce și cum s-au dus toate la vale după revenirea lui Kovesi de la Bruxelles. 

A fost un târg, cu angajamente clare de ambele părți. Politicieni distruși, afaceri distruse, concurența românească pentru firmele străine distrusă. Parlament, Guvern, puteri locale, slăbite și compromise. Presa, la fel. Kovesi primea țintele, se executa. Mai mult, din exces de zel a supralicitat, adăugând ținte de la ea, gen Ponta. Bine, cazul ”Ponta la DNA” poate fi și o acțiune de legendare a Pisicuțului, în vederea ștergerii unor urme. E greu de spus, dar oricum pare ilogic atacul la primul ministru al României cu însăilările alea, gen fotografie cu Blair pe post de foloase necuvenite sau consultanță pentru o firmă de avocatură, caz care era oricum ”rezolvat” de CEDO într-un caz identic din Bulgaria.

Cei care au recrutat-o pe Kovesi au subestimat reacția celor de la București. Au mizat pe implicarea serviciilor românești, care țineau de șase. Și le apărau ”investiția”, adică pe Kovesi, indiferent de tâmpeniile pe care le făcea. Problema este că și slugile au interese. Este foarte posibil ca, la un moment dat, Kovesi și stăpânii ei să fi călcat grav pe coadă interesele economice ale unora cu stele multe, din servicii. Iar cei prejudiciați au decis să se răzbune. Aveau tot ce le trebuie pentru asta. Inclusiv omul ce putea face pagube ireparabile, Sebastian Ghiță, pușculiță pentru mulți. Extragerea lui Coldea din dispozitivul de protecție al Lulutzei a fost prima fisură, mortală, în armura lui Kovesi. După care lucrurile au evoluat cum le știm. Nu pot băga mâna în foc că aceia care i-au tras-o Zeiței Anticorupției n-au primit sprijin extern, și expertiză de specialitate. Că România ajunsese un domeniu de vânătoare exclusiv pentru grupul din spatele lui Kovesi. Și așa ceva nu se face nici poporului ales, nici dulăului american din lesa lui. 

Lucrurile au ajuns pe muchie de cuțit, iar ca paguba celor care au mizat pe Kovesi și mai totală(sic!), venirea Vioricăi Dăncilă în fruntea Guvernului a fost cea mai gravă lovitură pe care o puteau primi. Tipa a ales confruntarea cu sistemul, nu colaborarea cu el, sau măcar neamestecul în treburile lui, adică tradiționalul ”scăldat” al precedenților premieri. A riposta ferm și fără complexe atacurilor venite din țară, via Bruxelles, dar și celor care vin de la Bruxelles direct. I-a lăsat fără aer!

Grupul lui Kovesi a avut dreptate atunci când și-a propus înlăturarea ei până la preluarea Președinției prin Rotație a Consiliului European. Eșecul lui se datorează unui complex de factori, interni și externi, inclusiv crizei prin care trece Iohannis, alt membru de frunte al pomenitului grup de interese. De fapt, o păpușă, un simplu executant, care este limitat de inapetența lui pentru politică, și de incapacitatea de a reacționa ”elastic” la sfidări. Omul știe una și bună, e previzibil. Și pentru adversari asta este o oportunitate pentru a-l slăbi. Da, a blocat doi miniștri. Da, dar cu ce preț? Al compromiterii sale totale? A căzut guvernul din cauza asta? Nu-și face treaba la Președinție? Ce a câștigat pentru grup? Ură și furia cetățenilor? Trecem, Iohannis este deja istorie...

Era evidentă neliniștea lui Kovesi, atacată din toate direcțiile. Fără îndoială le-a cerut socoteală, și ajutor, celor pe care i-a servit. Dar care, din păcate,  nu mai au multe de promis, și de făcut pentru ea. Că se tot agită Monica Macovei, punând în scenă tot felul de atacuri inepte în Parlamentul European? Că se dau de ceasul morții niște jurnaliști mânjiți, compromiși de ani de propagandă ticăloasă, plătită din bani furați de la stat de cei pe care ar fi trebuit să-i belească Servirea Însăși? Cui îi mai pasă? 

A primit, drept calmant, însăilarea din presă, cea legată de prezența ei pe ”lista scurtă” de cinci, pentru șefia unei instituții europene inexistente, de vreme ce nu întrunește consensul țărilor membre(încă!) ale UE. Știu eu cât are să-i amorțească frica și ura duduii!? Oricum nu mult. De fapt știe și ea că postul ăla e castel în Spania. Dar încă mai speră. Doar că sunt atât de mulți cei care-i vor pielea, încât nu are cum să scape. Nici dacă #rezistenții vor da buzna în stradă. Deși nu cred: cei din servicii sunt pragmatici, știu cum să facă diferența dintre un învingător și un cal mort. Ei mizează întotdeauna pe învingători.Mai ales când îi fabrică ei! 

Iar unul dintre învingătorii pe care pot miza este Dăncilă. Și ar face bine să se obișnuiască, de acum, cu gândul. Dar cum sunt flexibili în toate cele, sigur se vor adapta. Cât despre Iohannis, pe bune, cui îi mai pasă? Kovesi nu va merge la Bruxelles. Asta este vestea bună pentru ea. Vestea proastă este că va merge la pușcărie. Ar fi cel mai potrivit final pentru criza statului de drept, folosit în scopuri nelegitime, și criminale.

vineri, 18 ianuarie 2019

Candidații manciurieni și marcutizarea politicii românești.


Puțin SF politic, care dovedește că avem, totuși, contraspionaj, doar că este ocupat cu altele. Să zicem că, imediat după aderarea la UE a României, unora dintre ”prietenii” de baracă bruxelleză au ajuns la concluzia că n-ar strica să aibă, pe lângă agenții de influență din politică, economie, intelectuali publici, jurnaliști, și, evident, securiști de rit nou, și un mod de a influența deciziile direct, nu prin intermediari. Soluția se impunea de la sine: un partid, nu mare, dar vioi, care să constituie, pe o scenă politică fragmentată, diferența, adică să contribuie la formarea alianțelor de guvernare. 

Au început modest, la nivel local. Unul dintre experimente a fost în zona minorității maghiare. Cu greu UDMR a reușit să-i facă pe idioții de la Budapesta să înțeleagă că se duce dracului ce-au construit ei în vreo două decenii, că nu de concurență, mai ales una la extreme, au nevoie maghiarii din România, unde funcționează mai degrabă o combinație între ”vorba dulce mult aduce” și ”taci și faci”. Budapesta i-a dat o sinecură lui Tokes, și s-au potolit apele. 

Nemții au avut FDGR, cu robotul din dotare. Mai mult de Sibiu n-au reușit să treacă. Dar se pare că au judecat în perspectivă, și au început să-l promoveze pe Iohannis pe diverse căi. Iar Iohannis la Cotroceni poate bloca-și o face cu succes!-ditamai Parlamentul! Bine jucat!

Pe americani îi doare în cot de subtilități d-astea, europene. Au parul. Îl folosesc cu succes oricând este nevoie. 

Rămân în discuție francezii. Care au interese aici, dar nu și o susținere politică lipsită de ambiguități. Deci soluția partidului se impunea de la sine. Așa că au început modest, cu USB și Mucușor Dan. Mai culți în cap, au zis că e o pâine de mâncat dacă o ard fines, cu protecția patrimoniului, cu ”București, Micul Paris”, și altele de acest gen. Metoda prin care au vrut să-l impună pe Mucușor a fost cea ”Gică-contra”. Omul nostru era mai catâr decât catârul ăl mai catâr! A contestat tot ce mișca! Și a reușit să se impună și prin Consiliul General, și prin consiliile de sector din București. Așa că a venit momentul de ”azi în București, mâine în toată țara!” Adică să se facă saltul calitativ: un partid la nivel național. Care să intre în Parlament, obiectivul principal. 

Dar contrașpionii patriei iubite nu doarme, bre! Ei veghează! Și infiltrează! Așa că, ușor, ușor, USR a fost parazitat de niște unii care, la un caz că, să-l poată trece pe numele lor, și să-l pună în slujba Adevăratei Cauze! Impresia mea este că USR era pregătit pentru Cioloș, și a fost preluat de Barna. Apărut de nicăieri, dar cu rădăcini sibiene și nevastă plătită bine de austriecii de OMV Petrom! Ca și MRU, fostul șef al SIE. 

Ținând cont de astea, Cioloș rămase, futu-i, futu-i și futu-i, fără partid la cheie! Adică rămaseră franțuzii cu buzele umflate! Apăru planu B, +plus, sau Cruce României, sau cum s-o mai numi el. Un partid de tot râsul. Doar că el este doar un instrument, prin care se încearcă(adică Parisul încearcă) recuperarea USR. De unde și formidabila campanie de umflare cu pompa a ”personalității” băutoare de pișu și debitatoare de inepții, Ciolș. Este un fel de a le sapune useriștilor: ”Bă! El e omul! N-o mai zguduiți! Uniți-vă, și ungeți-l candidat pentru Cotroceni!” 

Manevra putea să aibă oarece rezultate, dacă nu venea Marius Oprea cu ”dezvăluirea” lui despre cine i-a făcut partid nou lui Cioloș. Deschid o paranteză: mă tem că și Oprea e manipulat de securiști/sereiști. Care, în schimbul ”uitării”, îl alimentează cu date despre partizanii din munți, și-i mai dau câte un schelet de ”erou”. Evident că Securitatea știa la milimetru unde sunt îngropați partizanii din munți. Așa că... Trecem. 

Cu alte cuvinte a început eliminarea concurenților lui Iohannis de la dreapta. Poate că USR va face o cooperativă cu Cioloș, pentru europene. Dacă le dă voie SRI. Dacă nu, nu. Depinde ce vrea Iohannis: dacă-l vrea departe de București pe Cioloș, sau dacă-l vrea ”mort”, politic vorbind. Dar nici treburile în USR nu sunt tocmai cușer. Și, concurent pentru PNL, se poate întâmpla ca Iohannis să vrea ”mort” și USR, ca partid. Umflarea asta din sondaje nu e bună pentru viitorul USR. Care o poate lua glorios în mână la europene! După care urmează întoarcerea în neant.

Iohannis s-a mai descotorosit de un aliat: M 10 și poruncile Monicuței Jidvei Grivei Macovei. Care M 10 a sucombat subit, tocmai când încerca niște chestii-trestii și cu USR, și cu liberalii.  Acum mi-e greu să spun cine cotizează la bunăstarea bahică a cucoanei, dar sigur este tot de afară. 

Una peste alta vom avea un an mizerabil, în care vom număra ”cadavre” politice, și vom cânta prohodul democrației. Că la pomeni suntem pricepuți!
 

joi, 17 ianuarie 2019

”Statul de drept”, arma Imperiului franco-german.


”Statul de drept” înseamnă fix nimic! Este doar o etichetă pentru realități juridice și politice atât de diferite, încât ele, realitățile, sunt practic imposibil de comparat. Reamintesc însă o chestie, care se numește atât de poetic ”criteriile de la Copenhaga”, enunțate la summitul UE  din Danemarca, din 1993. Ia să gugălim noi, să vedem ce și cum:

”Orice stat european care doreşte să adere la Uniunea Europeană (UE) trebuie să respecte valorile comune ale UE definite la articolul 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE): respectarea demnităţii umane, a libertăţii, democraţiei, egalităţii, statului de drept, drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparţin minorităţilor. În plus, acestea se angajează să respecte valorile UE în cadrul Uniunii Europene şi în relaţia cu ţările terţe. 
Paşii de aderare la UE sunt prevăzuţi la articolul 49 din TUE. ”

România este bine, mersi, membru al UE pentru că ÎNDEPLINEȘTE pe deplin criteriile lui Pește! Binevoiți a observa potopul de condiții, statul de drept fiind unul dintre ele, oricum nu primul. Și, dacă nu greșesc prea mult, sensul sintagmei ”stat de drept” este ”guvernare după legi”, 

Dovadă că e așa să vedem ce spuneau băieții despre procesul de aderarea al statelor doritoare, inclusiv România, care făcea parte din grupul celor șase țări din Est, invitate să se pregătească de aderare la Essen, în 1994, parcă, pentru că în 1995 este întâlnirea de la Snagov, care prezintă planul de pregătire a aderării țării la UE. 

”Orice cerere de aderare este obiectul  unui aviz al Comisiei şi al unei decizii a 
Consiliului, care îi atribuie ţării solicitante statutul de ţară candidată. Acest statut nu înseamnă neapărat iniţierea imediată a negocierilor în vederea aderării. Ţara candidată trebuie, mai întâi, să îndeplinească o serie de condiţii. 
Aceasta trebuie să îndeplinească criteriile de eligibilitate definite de Consiliul 
European de la Copenhaga din 1993 şi completate de Consiliul European de la Madrid din 1995. Acestea sunt: 
A. criterii politice: instituţii stabile care să garanteze democraţia, statul de drept, drepturile omului, precum şi respectarea şi protecţia minorităţilor; 

B.  criterii economice: o economie de piaţă funcţională, precum şi capacitatea 
de a face faţă presiunii concurenţiale şi forţelor pieţei din cadrul UE; 

C. capacitatea de a-şi asuma obligaţiile de stat membru care decurg din dreptul şi politicile UE (sau acquis-ul comunitar), inclusiv adeziunea la obiectivele uniunii politice, economice şi monetare. 
De asemenea, ţara candidată trebuie să dispună de condiţiile necesare pentru 
integrarea sa, prin adaptarea structurilor sale administrative.” 

Acum, să fim serioși: dacă povestea asta cretină cu ”respectarea statului de drept” ar fi și altceva decât un instrument de control al nucleului dur al UE, ceea ce eu am numit ”Fondatorii”, adică în special cuplul franco-german, asupra periferiilor ”Imperiului Bruxellez”, țările foste socialiste și cele din sudul Europei, gen Grecia, Italia și Spania, atunci România ar trebui dată afară din UE, pentru că, prin tot constructul statului paralel, România NU mai îndeplinește condițiile politice de la Copenhaga: demnitatea umană, călcată în picioare, la fel, libertatea, democrația, egalitatea, limitate, reduse la forme fără fond, și încălcările sunt multe, multe! Iar prin protocoalele semnate de serviciile secrete(am eu o bănuială că, după scandalul Kovesi-MRU, și SIE a semnat așa ceva cu ”Justiția”) cu instituțiile statului, România nu mai este guvernată de legi! 

Ce a aprobat azi Parlamentul European este o inepție! Semn că democrația este pe moarte peste tot pe continent. Cine va defini criteriile de stat de drept? Cine va judeca starea ”statului de drept” în fiecare stat, câtă vreme nu există acquis comunitar pe Justiție, să poți compara, fie și superficial, țările? 

Nu e vorba despre bani. Faptul că Marea Britanie nu mai contribuie la bugetul Uniunii nu este o catastrofă. Se poate compensa. Dar nicio țară nu a vrut să accepte, spre pildă, creșterea cu 0,1% din PIB a contribuției la Bugetul UE. Acum contribuțiile sunt de 1% din PIB. Și cum toate țările sunt într-o stare economică bună, vin mai mulți bani la Buget. 

Este vorba, cum spuneam, despre control. Și de reducerea suveranității țărilor membre la practic zero! Orice încercare de a lua și decizii pe cont propriu, în interes național, din partea statelor membre, va fi reprimată dur! Nici Moscova nu făcea așa ceva în CAER și în Tratatul de la Varșovia! Proiectul european a devenit unul totalitar, și acum este greu, dacă nu imposibil, să mai schimbăm ceva. Dar noi am ales. Democratic! Sinucidere plăcută și fără dureri, dacă se poate. Dacă nu, nu...