marți, 17 ianuarie 2017

După zece ani: o analiză la fel de actuală.


Mă veți întreba de ce repostez această analiză, ce datează din 2007. Simplu: pentru că nimic din ceea ce spuneam în urmă cu zece ani nu și-a pierdut actualitatea. Și este cât se poate de potrivită acum, când ultimul apostol al globalizării neo-liberale părăsește arena, lăsând locul unui individ care sigur va schimba lucrurile. Nu fac pronosticuri, în sensul că ne va fi mai bine, sau mai rău, cu Donald Trump. Dar sigur lumea lui Trump ne va oferi mari surprize. Și o reașezare a raporturilor dintre marile blocuri de putere și de influență. O singură certitudine: regresul democrației se va accentua, atingând, în multe zone, la cote de pericol. 

În toamna anului 2007 am prezentat la Fundaţia Europeană Titulescu, la îndemnul domnului Adrian Năstase, un punct de vedere în legătură cu posibile evoluţii ale situaţiei internaţionale. Consider că nu este lipsit de importanţă să prezint cele susţinute atunci, dintr-un motiv cât se poate de simplu: cu toţii avem nevoie de explicaţii, pentru a putea înţelege evenimente precum cel al recent auto-declaratei independenţe a provinciei Kosovo. 

Există, în analiza situaţiei internaţionale, o tendinţă de a proceda la simplificări de genul „Vestul şi restul”, ecuaţie în care, mai recent, „vestul” înseamnă „comunitatea transatlantică”. În acest caz lucrurile se citesc doar prin prisma intereselor şi valorilor „vestului”, care devin criterii cu valoare de standard. Monopolul grilei occidentale de citire a realităţilor geo - politice actuale este pe cale să fie spart, lucru care va constitui, după părerea mea, un eveniment important pentru viitorul relaţiilor internaţionale, pentru că în spatele acestei grile de citire se află putere şi capacitate de a influenţa evenimentele la scară globală. Grilei de citire trans-atlantice, recte occidentale, i se vor alătura cel puţin două, care aparţin celor două puteri emergente: China şi Rusia. 

Merită să medităm şi să răspundem la următoarea întrebare: ce vor avea în comun şi ce va deosebi cele trei grile de citire a realităţilor, funcţie de care se iau decizii cu valoare strategică?Primul element: va fi democraţia o valoare comună celor trei grile de citire? Răspunsul este: nu neapărat. Democraţia, aşa cum o cunoaştem noi, este un sistem politic specific capitalismului industrial. După căderea comunismului părea să fie un moment fast pentru democraţie. Se dovedeşte că am fost prea optimişti. Asistăm, la nivel global, la o deteriorare a guvernării democratice, chiar dacă, formal, cele mai multe state pot fi catalogate drept „democraţii.” Dacă luăm în calcul populaţia care trăieşte cu adevărat în democraţie, lucrurile se schimbă. Vedem că nici China, nici Rusia, nici măcar India, ca să nu mai vorbim de ţările africane, arabe, o parte din cele din America Latină, cele din Asia Centrală nu sunt decât democraţii de faţadă, „dirijate” sau de-a dreptul dictaturi. Mai mult, democraţia este în declin şi în „comunitatea transatlantică”. 

Motive sunt mai multe, de la „războiul împotriva terorismului” până la trecerea la societatea post-industrială. Cum se va reflecta acest declin al democraţiei în structurarea relaţiilor internaţionale? Din punctul meu de vedere, o primă consecinţă a declinului democraţiei va fi scăderea calităţii actului de guvernare, cu repercusiuni la nivel social şi economic. Vom asista la creşterea neliniştii şi violenţelor sociale. Nu ar fi pentru prima oară când naţiuni confruntate cu astfel de probleme şi le-ar scoate în exterior, generând conflicte mai mult sau mai puţin locale sau globale.O a doua consecinţă ar fi un declin al parlamentarismului şi o întărire a regimurilor prezidenţiale. Fenomenul este evident atât în Europa, nouă sau veche, dar şi în alte zone. O a treia consecinţă a declinului democraţiei îl reprezintă afirmarea în forţă a populismului, apărut în siajul discursurilor anti-sistem. Populismul scoate din ecuaţia democratică „clasa politică”, identificată cu sursa tuturor relelor sociale. O a patra consecinţă a declinului democraţiei o constituie înlocuirea ideologiilor cu religia şi renaşterea fundamentalismelor religioase. Statul laic este pus în discuţie peste tot în lume. Nu este fără interes să menţionăm un recent articol din „New York Times”, al cărui titlu spune tot: „ O naţiune de creştini, nu o naţiune creştină.” Este o trimitere directă la ponderea disproporţionată pe care o are subiectul religios în campania electorală, cu efect asupra structurării politicilor publice americane, în plan intern şi extern. Pe acest fond al „renaşterii religioase” asistăm la afirmarea unui nou conservatorism în Europa de Est, care explică mult din pro-americanismul activ al acestor ţări. O menţiune specială pentru drepturile şi libertăţile cetăţeneşti în contextul declinului democraţiei. Sub pretextul luptei împotriva terorismului şi a corupţiei, s-au adus şi continuă să se aducă atingeri grave liberului exerciţiu al acestor drepturi şi libertăţi. 

Al doilea element al grilei: atitudinea actorilor majori la nivel global față de procesul de globalizare şi de capitalism. Poate părea ciudat un astfel de criteriu. Realitatea ne spune contrariul. Primo: globalizarea nu are, cum ştim, doar câştigători. Din acest punct de vedere, marele câştigător al globalizării este China. Statele Unite ale Americii, furnizorul modelului globalizării, cel neo-liberal, Uniunea Europeană, dar şi Rusia, sunt mai mult sau mai puţin perdanţi în acest joc economic la nivel global. Secundo: capitalismul suferă o mutaţie de fond, stimulat fiind de oportunităţile oferite de globalizare. Schimbarea nu este neapărat benefică, după cum o dovedeşte criza creditelor imobiliare americane. Injecţiile de lichidităţi făcute de băncile centrale sunt fără precedent. Iar în lipsa mecanismelor de protecţie crizele financiare se vor propaga aproape instantaneu. Tertio: scăderea influenţei şi relevanţei în procesul de globalizare a FMI, OMC şi BM. Locul lor este luat de naţiuni precum China, foarte activă în Africa şi mai nou şi în America Latină. 

Din acest punct de vedere, cea mai mare relevanţă o are transformarea fondurilor de investiţii suverane în instrumente de politică externă. Un fond de investiţii suveran este un fond de stat. În 2015 fondurile suverane vor gestiona 12 000 de miliarde de dolari, faţă de 2500 de miliarde acum. Or, cei care au bani în astfel de fonduri sunt China, cu o rezervă valutară de 1400 de miliarde de dolari, Rusia, cu o rezervă de circa 500 de miliarde dolari. Reacţia firească la apariţia în forţă a fondurilor suverane va fi protecţionismul, cu toate consecinţele care decurg de aici. 

Al treilea element al grilei: soft power sau hard power? Fiecare actor major la nivel global este evident preocupat de alegerea celor mai adecvate instrumente prin intermediul cărora să-şi exercite influenţa. Puterile în ascensiune, în special China, vor miza pe soft power, cele în declin, precum SUA, pe hard power. Uniunea Europeană este greu de spus ce va face, câtă vreme nu iese din actualul impas constituţional şi nu-şi elaborează o politică externă comună clară. Forţele armate au redevenit o miză esenţială a relaţiilor internaţionale. 

Al patrulea element al grilei de citire: atitudinea faţă de fenomene care se cer gestionate colectiv şi global, precum schimbările climaterice, ameninţările teroriste, accesul la materii prime, fluxurile migratorii, etc. Asistăm în acest moment la o tendinţă generalizată de creştere a preţurilor materiilor prime şi mai ales ale alimentelor. În ceea ce priveşte alimentele, criza este agravată de explozia cererii de bio-combustibili. Unele ţări vor dori să gestioneze în comun aceste riscuri, altele acţionează pe cont propriu, chiar şi atunci când acest lucru este contraproductiv pentru ansamblul comunităţii internaţionale. Cel mai elocvent exemplu este poziţionarea marilor actori pe scena politică internaţională în raport cu protocolul de la Kyoto. Mai mult, trebuie să luăm în calcul o mutaţie de fond care se petrece în Statele Unite ale Americii: privatizarea politicii externe şi a războiului, pe fondul problemelor care au apărut după atentatele din 11 septembrie 2001 şi mai ales după invadarea Irakului. 

Rolul exagerat acordat de americani sub-contractorilor, atât în politica externă, în culegerea şi în analiza informaţiilor, inclusiv privatizarea torturii, cât şi în executarea unor misiuni operative pe câmpul de luptă a dat naştere deja la fenomene periculoase, vezi episodul Blackwater. O ultimă remarcă: fără a fi profeţi, scena internaţională va avea, în viitor, în loc de o hiper - putere globală şi câteva puteri regională, cel puţin trei puteri semi - globale, ca să spunem aşa: China, Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană. De unde şi imperativul definirii regulilor de funcţionare a ceea ce vrem noi să credem că ar trebui să fie noul „multilateralism.” 

Kosovo este doar unul dintre semnele îngrijorătoare ale destructurării ordinii internaţionale bazate pe principiile wilsoniene, la sfârşitul Primului Război Mondial. Primul eşec al acestei încercări de a structura lumea l-a reprezentat incapacitatea Ligii Naţiunilor de la împiedica izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial. Organizaţia Naţiunilor Unite, succesoarea Ligii, s-a descurcat ceva mai bine în perioada postbelică, paradoxal, tocmai datorită bipolarizării lumii şi competiţiei dintre cele două sisteme ideologice. Acum este evident că ONU nu mai serveşte nimănui, şi, mai devreme sau mai târziu cineva trebuie să aibă curajul să scape de „leşul” ei. Dreptul internaţional este o noţiune tot mai goală de conţinut, aşa că a vorbi despre faptul că independenţa auto-proclamată de Kosovo este o excepţie sună a glumă proastă. 

Întrebarea care se pune este dacă Uniunea Europeană, așa cum o știm acum, va supravieţui momentului Kosovo. Motivul? Simplu. Odată cu recunoaşterea independenţei provinciei sârbe Kosovo triumfă modelul regionalizării. Cu alte cuvinte, statele naţionale sunt actori prea puternici pentru birocraţia hipercentralizată de la Bruxelles. Disoluţia lor şi înlocuirea cu regiunile, actori infinit mai slabi, este văzută ca o condiţie a succesului proiectului unificării Europei. Dacă în cazul în care unificarea ar avea ca actori statele naţionale construirea unei identităţi europene, adăugată identităţii naţionale, nu ar fi un proces conflictual, dimpotrivă, distrugerea identităţii naţionale şi construirea concomitentă a două noi identităţi, una regională, cealaltă europeană, va arunca, mai devreme sau mai târziu, întreg edificiul european în braţele haosului şi ale unui nou război civil.

Nu am înţeles niciodată fascinaţia unora pentru Evul Mediu. Iar dacă ea există, se poate „vindeca”, la nevoie, cu jocuri pe calculator. Tehnologia face minuni! Dar nu ar fi în interesul nimănui ca fanteziile unora să provoace noi suferinţe pe continent. Cât despre americani, numai de bine! Graba cu care au recunoscut independenţa provinciei dovedeşte, o dată în plus, că nu înţeleg nimic din ceea ce se întâmplă în lume. Pe de altă parte, nici motivele pentru care România nu o recunoaşte nu sunt dintre cele mai onorabile, pentru că nu de grija sârbilor sau a Transilvaniei mor cei mai mulţi dintre politicienii noştri, ci de grija voturilor.

marți, 10 ianuarie 2017

Marele Ficus în iarna vrajbei politice


Mai există la Cotroceni vreo minte clară, care nu se droghează cu bășinile Marelui Ficus? Nu poate să-i spună niciun consilier că se face de râs, chemând la raport premierul și ministrul de finanțe pentru niște măsuri care nici n-au intrat întrat în funcțiune?
Ce anume din trecutul și din experiența lui îl pune în situația de a judeca ce este ”bine” și ce este ”rău” în materie de politici economice? Dacă e așa expert, și îngrijorat de starea visteriei bojdeucii naționale, de ce n-a intervenit anul trecut, când s-au făcut cele două rectificări pe ”plus”, în condițiile în care previziunile nu s-au pupat de niciun fel cu realitatea încasărilor bugetare? Și mai grav: de ce nu i-a întrebat pe Julien, și pe madam ”Pe doi lei” Dragu de ce, în condițiile în care anul trecut am avut cea mai mare creștere-în cifre absolute, nu în procente-de PIB, am avut cel mai mic grad de colectare la buget din ultimii zece ani? De ce a fost decapitat ANAF, și cui au rămas banii necolectați la Buget? Asta nu merita atenție lui?
Eu m-am săturat de indivizi de genul ăsta, care se comportă ca și când țara asta e moșia lor, și noi servitori. Dacă are ceva de comentat, să respingă Legea Bugetului. Dacă are argumente. Deși nici asta nu ar avea de ce s-o facă. Ar fi tot un gest iresponsabil.
Nu știu dacă Marele Ficus mai vrea un mandat, sau nu. Dar dacă mai vrea, trebuie să fie de-a dreptul imbecil să saboteze guvernarea. De succesul guvernării-chiar dacă este a PSD-ALDE-depinde succesul lui în alegerile din 2019. A dat-o în bară cu guvernul ”lui”, guvernul Cioloș. Eșecul lui Julien a dus la eșecul PNL în alegeri, și l-a dus la 20% încredere. În sondaje făcute pe bune, nu măsluite de ăia de buzele cărora stă cu curu! O bună guvernare în următorii ani îl pot face să afirme că ”proiectul lui” de țară a fost bun, și că trebuie să-l continue. Iar candidatul PSD n-ar avea prea mult succes în a-l critica, pentru că ar trebui să critice bunele rezultate ale guvernării. Și atunci Iohannis ar putea să aleagă drept teme de campanie ceva ce-i convine, ce-l pune în avantaj. Dar e mai mișto să i-o tragă acum lui Dragnea. Crede că ăia de l-au făcut președinte în 2014 vor repeta numărul de iluzionism și-n 2019? Vor mai exista ei atunci? Și vor putea face dintr-un rățoi șchiop un câștigător, după cinci ani de neîmpliniri mărețe?
Asta e: succes în alegeri Marelui Ficus!
PS: Dragnea, băiatule! Vrei să vă lase Iohannis să guvernați? Vreți să nu vă sinucideți odată cu el? Lasă-i, bre, salariul întreg!

duminică, 8 ianuarie 2017

Pixelul ucide, sau despre risc în vreme de dependență de tehnologii.


Prieteni! Oricât am mitiza noi trecutul-sau l-am urî!-trebuie să ne reamintim că, în vremuri precum cele de acum-la vreme mă refer!-de bază era tot statul în casă! Ieșeai afară dacă aveai ceva animale sau orătănii de hrănit și adăpat, mai spărgeai un lemn-două, mai făceai o potecuță sau o vizită în RFG. În est soba din casă era de bază! Sobă în buza căreia clocotea mereu o oală cu ceva ”zamă”: mai o ciorbă de fasole, mai una de cartofi cu zeamă de varză, mai una de ”șir”, că doar ce tocmai fusese asasinat porcul. Cine legumea avea și o țuiculiță sau un vinișor fierte, și, în mod cu totul și cu totul excepțional, un ceai de buruieni, cu zahăr candel.
SMURD? Bine! Baba Safta, moașa din vecini, dacă aveai noroc, sau felcerul, dacă era o comună mai răsărită, mai aproape de vreun oraș, și avea în dotare așa ceva. De obicei se termina cu ”Așa i-a fost norocul, Dumnezeu să-l ierte!” Câte o dată, cu sania, vârât bine în fân, și cu multe pături pe el, bolnavul ajungea pe la cine știe ce spital amărât, unde tot norocul era de bază. Mai încoace, prin anii 60 și 70, când ”produceam” mai mulți medici, și statul cel hain îi trimitea la sat, să-și facă stagiul, țăranul avea ceva mai multe șanse de supraviețuire în caz de Doamne-Doamne.
La oraș era cam același lucru, mai ales până când nu ne-a lovit civilizația cu copita, iar ”mersul la serviciu” a devenit dependent de un transport în comun întotdeauna subdimensionat, și afectat de intemperii. Nu mai vorbesc despre ”plăcerile” întreruperii alimentării cu apă, electricitate, alimente. Viscolele au paralizat întotdeauna zonele pe care le-au măturat.
Am supraviețuit pentru că, mental vorbind, eram pregătiți să înfruntăm condițiile astea, cu pagube cât mai mici. Nu eram atât de dependenți de tehnologie. Cum a crescut dependența de ea, cum am trăit mai dramatic neplăcerile vremii. Pentru că nu aveam alternative. Mulți au încercat, la sfârșitul anilor 80, tot felul de soluții pentru a se încălzi-ilumina, când nu erau gaze și electricitate. Să fim serioși: n-am reușit nimic! De unde lemne/cărbuni? De unde apă, dacă se sparge conducta, pentru că a înghețat?
Spectacolul oferit zilele astea de aceia care au rămas(de cele mai multe ori din vina lor) prin nămeți este jalnic. Pentru că nimeni nu învață nimic din lecțiile pe care i le dă viața, și nici din suferința celorlalți. Sigur, nici ”autoritățile” nu sunt exemplu de eficiență și de lucru bine făcut. Dar și ele sunt dependente, și limitate, de tehnologii.
Analiza riscului este un lucru complicat, când este vorba despre decizii medicale, sau financiare, spre pildă. Nu cred că ”analiza” de risc este prea complicată în cazul în care pleci ca boul, cu mașina, pe un drum unde vizibilitatea e aproape de zero, din cauza viscolului, unde se formează troiene, și unde nu e țipenie de așezare locuită, pentru că trebuie să fii neapărat la o băută cu băieții sau la o pomana porcului. Nu, SMURD ul, sau ISU, sau Armata, oricât de dotate ar fi ele, sunt, de fapt, limitate de fix aceleași condiții care ar fi trebuit să te facă pe tine să stai dracului acasă. Nimeni nu are obligația să-și pună viața în pericol pentru a te salva pe tine, care faci un drum ce putea fi amânat sau întârziat.
Nu mai putem face diferența dintre real și virtual? Credem că ”statul”(pe care îl înjurăm și-l tratăm ca pe dușmanul nostru!) are obligația să te scoată pe tine din căcat, indiferent de costuri și de riscuri? Că pot muri oameni doar pentru a ajunge tu la bairam?
Solidaritatea este o datorie pentru toți, nu este cu sens unic. Și, de ce să nu spunem și asta, are și ea costuri, și limite. Costurile și limitele ar fi cu mult mai mici dacă ne-am trezi și am începe să trăim cât de mult posibil în realitate. Lumea pixelilor o fi mai atrăgătoare, dar și mai plină de primejdii. Să zicem că ”pixelul ucide!” și să acționăm ca atare. Dacă ne pasă de viața noastră, și dacă vrem să avem un viitor.

România în pragul unui război civil


România se află, practic, în plin război civil. Dus, e drept, până acum fără o aparentă violență. Rețeta este aceea a ”războiului împotriva drogurilor”, care a a pus pe butuci atât Columbia, cât și Mexicul, și face ravagii și prin alte țări din America Latină. Combaterea producției și traficului de droguri a fost pretextul sub care serviciile secrete americane au intervenit în aceste țări, nu de puține ori pentru a-i proteja pe ”traficanții noștri”(CIA finanțând multe operațiuni ilegale cu bani obținuți din droguri) și pentru a înlătura concurența.
Acum ”corupția” este pretextul serviciilor americane pentru a lua controlul total asupra unor țări din Estul Europei(România prima, Ucraina a doua, urmează și altele, dacă nu intervine noua Administrație de la Washington), distrugând politicul și golind de conținut democrația. Modelul instituțiilor din România, care ”combat” corupția, gen ANI și DNA, imixtiunea serviciilor secrete în politică, se extinde și în occident, Franța fiind prima care gustă din deliciile ”anti-corupției”.
Granița dintre actuala stare de lucruri și violența deschisă este extrem de fluidă. Un prim semnal a fost dat de mobilizarea maselor de tefeliști(de fapt, cei mai mulți forță de muncă închiriată cu ora de la firme de lohn în materie!) în noiembrie 2014. Atunci nu s-a ajuns la o contra-reacție în stradă, și la violență. Acum acțiunile așa-zisei ”opoziții” penelisto-useriste sunt destinate scoaterii în stradă a acelorași ”tefeliști”, crezând că așa actualii guvernanți vor ceda fără luptă. Ei poate vor ceda. Dar reacția cetățenilor, care-și văd alegerile invalidate de ”sistemul ticăloșit” ar putea să nu fie una tocmai placidă.
Ceea ce a dezvăluit Ghiță despre ”sistem”, despre implicarea CIA, despre felul în care persoane incomode au fost eliminate de pe scena politică, despre felul în care sunt scoși din țară banii rezultați din exploatarea forței de muncă, despre discriminarea capitalului românesc, sunt un soi de capsă detonatoare.
Iohannis și sistemul de putere care-l mânuiește ar face bine să se gândească dacă își pot permite să împingă războiul româno-român într-o fază violentă, dacă ceea ce ar avea de câștigat merită riscul pe care îl conține o astfel de abordare, și dacă pot să iasă învingători. Nu mai e de glumă...

sâmbătă, 31 decembrie 2016

Câteva vorbe despre trecut, ca viitor.



Nu vreau să fac un bilanț. Cred că, pentru foarte mulți dintre noi, 2016 este unul dintre acei ani oribili, pe care am vrea să-i uităm cât mai repede. Din păcate a lăsat urme în sufletul nostru, iar rănile nu se vindecă așa ușor. 

Mă rezum la câteva lucruri despre politică. Știu, o urâm, îi urâm și pe politicieni, selectiv și în diverse grade de intensitate, dar iubire dezinteresată  n-am văzut în domeniul ăsta, ci doar pe bani și pe sinecuri. E drept, nu de iubire au nevoie politicienii, și nici de ură. De respect, și de încredere, da. Dar, nu știu cum se face, prăpastia dintre ”noi” și ”ei” se tot adâncește, din vina ambelor părți. 

Anul 2016 este, prin excelență, anul în care ne-am luat cea mai zdravănă rație de ceea ce se numește, cu o sintagmă la modă, ”post-truth politics”, sau, mai pe românește spus, ”votați pe cine vreți voi, că de guvernat guvernează cine vrem noi”. Lucrurile nici nu sunt greu de explicat. În fond, spațiul public, marile teme de dezbatere, cele care fac obiectul guvernării, al politicilor publice, în general, sunt feliate, și se rețin doar acele felii care generează momente ”emo”, de obicei lucruri marginale, lipsite de relevanță pentru evoluția ansamblului social și economic. dar care au un mare impact mediatic. Așa ne-am ales cu Iohannis președinte, pentru că din tot ce merita, și trebuia, dezbătut în campania din 2014, ne-am ales cu felia ”votul diasporei, cei mai români dintre cetățeni sunt împiedicați să voteze!” Fundalul a mai fost ”condimentat” cu o felie de ”Jos comunismul!”, și peste toate au plutit îndemnurile tefeliste de ”Uniți, salvăm!”

Din 2015, și din momentul ”Colectiv” ne-am ales cu felia ”Corupția ucide!” și cu un guvern ”tehnocrat”, de fapt cu materializarea a ceea ce spuneam mai sus”guvernează cine vrem noi, nu pe cine ați votat voi!”  Evident, corupția e bine-mersi, vezi afacerea ”Cumințenia pământului”, starea sistemului de sănătate s-a degradat grav, exodul medicilor și personalului medical s-a accelerat, economia s-a degradat, la fel și nivelul de trai al majorității românilor.

După alegerile din vară, pentru administrația locală, s-a constat o respingere masivă a acestui tip de abordare a politicului. Toată lumea bună a elitelor, iute strâmbătoare din nas, e în trepidație: ”Proștii de români votează cu penalii! Sunteți un popor de corupți!” Izbucnirea Cossetei Chichirău este pilduitoare pentru gândirea celor cărora le pute ”politica”, dar care se scaldă precum porcii în noroi în avantajele ei: Noi suntem cei care am muncit în străinătate, iar noi acolo am fost singuri, pentru că voi jefuiți țara! Pentru ca voi sunteți corupți și furați! De asta am plecat în străinătate!”

Și așa s-a mai tăiat o felie din realitate, apărând categoria ”penalilor”, care penali nu merită să stea în tribuna oficială de Ziua Națională, și nici să intre în Templul Integrității, la Cotroceni. Iar poporul i-a arătat păstrătorului integrității deștul, în cunoscutul semn obscen, i-a transmis că ”Penalii te salută!” și s-a dus vesel la urne, să voteze tot penali!

Feliile de politică, menite să creeze emoții, nu mai pot ține loc de politică. Oricât de avansată ar fi tehnologia, și oricât de spălați pe creier cei cărora li se servesc momente ”emo”, până la urmă ”burta” este cea care decide. Așa a fost mereu. Evident, pot fi câștigate alegeri și pe momente de acest gen. Numai că dezvrăjirea vine repede, și duce la creșterea frustrărilor și a neliniștii sociale. Dacă până prin urmă cu vreo câteva luni, hai, un an, cum ziceai ceva de rău de Iohannis, erai călcat în picioare, linșat, cu acte de sadism. Acum până și cei mai fanatici susținători ai lui au oarece jene când este să-și apere idolul. 

Trecutul, ca viitor, s-a epuizat. Degeaba încearcă unii să reîncălzească ciorba sleită, scoțând la înaintare dosare precum ”Revoluția” sau ”Mineriada”, sperând astfel că mobilizează trupele, altă dată iubitoare de ”Jos comunismul!” sau de ”Corupția ucide!” Cum ne-au arătat cu deplină cruzime momente precum ”Brexitul” sau politica de imigrație promovată de cancelarul german Merkel, politicile de austeritate sau populismul apelului la ”naționalism”, la ”preferințele naționale”, pe emoție nu se pot construi decât eșecuri, suferințe și pericole pentru democrație și libertate.

Nu idealizez politicul, politicienii, democrația. Dar fără ele nu se poate. Dacă vrem(dar vrem?) să nu ne mai imaginăm mereu viitorul ca pe o întoarcere în trecut, trebuie să ne rupem de politica post-adevăr. Să revenim la realitate, la agenda publică. Să nu ne mai lăsăm conduși de ”statul profund”, acest amestec toxic de oameni ai serviciilor, oameni din Justiție și grupuri de interese economice, care ne guvernează, total nedemocratic și ilegitim. 

PSD are o șansă uriașă de a reclădi încrederea în politică. Pentru asta trebuie să facă un singur lucru: să guverneze pe agenda publică, transparent și onest, în interesul cetățenilor, fără complicități cu statul profund. Restul se rezolvă, încet-încet. Și încă ceva: o guvernare bună are nevoie și de cetățeni buni. E cazul să ne schimbăm și noi, nu doar politicienii, să fim cetățeni în adevăratul sens al cuvântului. 

În rest, tot ce pot să sper este că ne-am creat anticorpi pentru tehnologiile manipulatoare ale politicii post-adevărului. 

La mulți ani!


La mulți ani!


Stalinismul cu față americană.


Delirul propagandistic anti-corupție ne aruncă în timp, în anii 50, ai ocupației sovietice, cu tot ce înseamnă asta. Lipsesc lagărele de exterminare, dar se rezolvă și asta, la felul în care arată pușcăriile. Și, ca și atunci, copiii sunt primele victime ale monstruoasei spălări pe creier. Așadar:

Iată, câștigătoarea concursului de propagandă antidemocratică organizat de Ministerul Justiției și Ambasada SUA:
«România se schimbă cu mine! (poem-manifest)

Ea e coruptă, dar continuă să fie frumoasă,
Politica e la pământ, dar vrea să pară glorioasă.
 Corupţia vine, corupţia pleacă,
Corupţia leagă, şi tot ea dezleagă.

Trăim într-o ţară coruptă de ani buni,
Ne dorim să auzim adevărul, nu minciuni.
De ce statul nu direcţionează bani pentru educaţie?
De ce şcoala nu are propria fundaţie?
De ce nu se oferă condiţii optime de învăţare? 
De ce nu există un minim de bunuri pentru fiecare?

Am vrut să evit, dar e inevitabil, 
N-am putut, căci timpul e contabil.
Şi e corupt şi el, doar trăim în România,
Oh, de s-ar vedea doar armonia!»

Așa cresc azi USR-iștii de mâine, hrăniți cu post-factualism, ură, moralism, autosuficiență, antidemocrație, simțirism și pospăială...”

Ce comod! Capitalismul sălbatic s-a scos! Tot ce-i rău, exploatarea cinică și violentă a forței de muncă, restrângerea drepturilor și libertăților, lipsa perspectivelor, tot răul social sunt date uitării. Chiaburul și mic burghezul au fost înlocuiți de corupt. Și gata: avem vinovatul, obiectul urii și motivul pentru care ne merge rău.  

vineri, 30 decembrie 2016

Idealuri


Programul de guvernare

Acum, în prag de An Nou, la Guvern se lucrează în draci la multiplicarea programului de guvernare!

Chinurile facerii


Mulțumesc din inimă partidului și organelor sale vigilente, care m-au blocat trei zile, pentru o fotografie de artă. Așa că am să mă chinuiesc cu blogul. Ca ieri. Dacă puteți, puneți și voi linkul către postarea asta. Încerc să fac un soi de cronică a formării ”Guvernului Prin SMS”, ultima expresie a disprețului bulibașei de la Trei Coceni față de slugile din dotare. 

  • Încep prin a-mi exprima speranța că Ciolannis suferă de hemoroizi, și ei, hemoroizii, sunt de partea poporului, și se manifestă vehement în aceste minunate zile de sărbătoare. Să vadă și el cum ne-am simțit noi, când ne râdea în nas, ca nesimțitul!
  • Nu știu care va fi echipa lui Grindeanu. Dar după interviul de aseară, Sevil TREBUIE să fie vice prim-ministru, la Dezvoltare. Nu cred că România își poate permite luxul să ignore un astfel de om. 
  • Aș vrea, dacă s-ar putea, ca Dragnea să lase dracului mofturile lui de fante de mahala, și să pună în Guvern oameni de calitate, care și-au dovedit calitățile-și fidelitatea față de partid-în guvernul Ponta. Iarăși, nu ne putem permite luxul de a elimina oameni de calitate doar pentru că, la un moment dat, au fost în tabăra ”nepotrivită”.  
  • Și Grindeanu are mâinile roșii. Cum încearcă să ajungă la un buton al ”Guvernului”(deocamdată virtual), cum îl pleznește Dragnea peste mână. Văd că-i este și purtător de cuvânt. Dacă lucrurile vor fi tot așa, cu un premier pus sub tutelă, se alege praful. Pentru că și să nu vrea el, în jurul lui Grindeanu tot se va crea un centru de putere. Ce dracu! Doar la el, și nu la Dragnea, e și butoiul cu miere, și cheia de la capac.
  • Aștept să văd minunea! Parlamentul reunit în sesiune extraordinară pe 3 ianuarie. Chiar vreau să văd. Cu atât mai mult cu cât atât USR, cât și PNL, abia așteaptă să pună tălpi. Cred că Mucușor Dan are deja insomnii: își stoarce mintea să vadă cum reușește să mai facă o reclamație, fie la Parchet, fie la CCR, fie la amândouă. 
  • Oricum, una din legile lui Murphy se aplică din start: ce începe prost, se termină și mai prost. Guvernarea asta începe prost. Iar coabitarea a început prost. Foarte prost! Se repetă povestea din 2007-2008, cu Moliceanu și băsescu. 
  • Rămâne problema presupusei apartenențe a lui Grindeanu la SRI. Și nu este o problemă marginală, un subiect de presă tabloidă. Dacă SRI a ”recrutat” un politician, și-l folosește pentru a-i supraveghea pe ceilalți, a încălcat legea, dar și Constituția. Dacă Ciolannis a nominalizat-în cunoștință de cauză-un candidat pentru funcția de premier un ”acoperit” al SRI, a încălcat, la rândul lui, legea și Constituția. Foarte guralivi, chiar dacă doar pe surse, ăia de la SRI au amuțit brusc, de se aude molia cum mușcă din izmenele sasului. Lucrurile astea trebuie lămurite, și încă repede.
  • Dacă ați uitat: Protocolul de Stat a trecut în curtea Cotrocenilor. Vom face istorie în materie. Aștept cu emoție vizite oficiale pe SMS, FB sau Messenger, sau ce-o mai fi în inventar.
  • traian băsescu continuă să joace același rol nefast în politică. Nu scăpăm de individul ăsta, și pace! Acum face pe ventrilocul la Cotroceni. Vorbește-și gândește!-în locul lui SuperFicus. Sistemul încă îl ascultă, continuă-măcar unele părți ale sale-să răspundă la comenzi. Ciolannis, ascultându-l, era la un fir de păr de suspendare. Cu prag de validare de 30%, și cu ”popularitatea” de care se bucură, SuperFicus își putea înceta scurt cariera de ”Președinte al tuturor românilor”. ”Guvernul lui” a fost un fiasco. Și nici măcar ăia de l-au votat nu l-ar ierta. Cu excepțiile de rigoare, din categoria ”pupincuriști până la moarte!”. Iar ”alianța” asta bizară, băsescu-Ghiță nu e de bun augur. Acum are o tribună nesperată, România Tv fiind noul OTV.
  • Să închidem mustăria pe ziua de azi. Esența celor petrecute în ultimele zile este rezumată de nenea ăsta: ”Nu vă plângeți de mărimea Guvernului, fiți atenți la cine-l controlează!” Pentru că, de fapt, despre asta a fost bătălia de după alegeri: cine este cu adevărat la butoane. Ca mai mereu în ultimele două decenii, unii votează, alții guvernează. 

Republică, măreață șatră!


Republică, măreață șatră, crescută-n fum de mititei! În principiu, e ziua ta. Dar cui îi pasă? Ne urâm reciproc, cu metodă, tenacitate și energie. Avem motive, ce-i drept. Așa că ”La mulți ani!” Ne-om descurca noi cumva: noi, fără tine, tu, fără noi. Până la împăcare va mai trece multă apă pe Dâmbovița...

PS: premierul, desemnat prin SMS. Vine de se potrivește cu șatra.

joi, 29 decembrie 2016

Negocierea după Iohannis.


Dragnea, ești prost? N-ai înțeles ce se întâmplă? Asigură-l pe Iohannis că nu-i tai salariul, și-ți aprobă premierul! E la mintea cocoșului!

Coșmarul sistemului


Sebastian Ghiță este coșmarul sistemului, cea mai mare amenințare la adresa lui și a structurilor de putere informale, care au acaparat România. Este foarte greu de spus cum s-a ajuns aici. Incontestabil, Ghiță este parte a sistemului. De ce a defectat? Sunt două posibile explicații. Prima, cea banală. Fiind pușculița unora, prin contractele din bani publici pe care le obținea, a uitat, la un moment dat, tabla împărțirii, sistemul i-a amintit asta, și acum luptă pentru pielea lui.

A doua explicație este ceva mai greu de susținut, dar poate fi la fel de reală. Sebastian Ghiță a fost o cârtiță în sistem. A cui? Poate a unora din servicii, care n-au fost de acord cu colaborarea serviciilor cu ocupantul. Să le zicem ”patrioți”. Și acum a primit ordin să atace sistemul. Probele de care dispune sunt de necontestat, dovadă tăcerea tuturor, care se poartă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar nepăsarea asta simulată nu poate ține la nesfârșit. Nu are cum. Nici cu poporul ăsta mămăligă, nici cu politicul-meduză, nu poți ignora prea mult ditamai elefantul care sparge cristalurile de pe rafturi. Pentru că nu se poate. 

Nu spun că sistemul a fost luat prin surprindere. Nu, sistemul a fost indolent. A crezut că e suficient un procuror-borfaș, care să-i bage frica în oase. Uite că nu reușesc așa ceva. De ce? Pentru că sistemul nu este omogen, că o mare parte a serviciilor s-a săturat de abuzurile actualilor șefi, și îi îi țin spatele lui Ghiță. 

Deocamdată se încearcă ”negocierea”: tăcerea lui Ghiță, contra garantarea securității. Nu cred că va fi posibil. Asta chiar este o amenințare la adresa securității naționale.     

Fără DNA viața e pustiu!

  • Fără DNA viața e pustiu! Ce sărbătoare e aia fără cioporul de ciute politice ce fac coadă la intrarea în sediul pomenitei instituții a ”statului de drept”? Ce haz mai au emisiunile de ”știri”? Ce mai scriu ăia de la HoitNews și de la ”România Liberă”? Ce mai ”cercetează” ăia de la RISE Project? Câtă lume sărmană, care păpa o pâine de pe urma DNA...
  • Azi se lansează un nou joc pe telefonul mobil: ”Vânați-l pe Ghiță!” Este o încercare de relansare a vânătorii de Pokemoni, adaptată la realitățile carpato-danubiano-pontice. Gazdă a evenimentului va fi A3, cu Gâdea pe post de amfitrion. Succes! 
  • Eu tot nu înțeleg: care este idealul de premier, de Grindeanu a produs așa o mare decepție și printre ăi de formează ”poporul pesedist”, și printre ăia de-o ard ”de stânga”, și printre ăia ”dă dreapta”? Relax! Guvernarea e operă colectivă, și peste ea plutește duhul Lulutzei. Mustața lui Dragnea e și ea în peisaj, dar doar pentru culoare. 
  • Teleormanizarea Timișului a început! Ceea ce, până la urmă, e bine! Devenim, încet, încet, un stat unitar... 
  • Pentru EvZ, preluat de HoitNews, Merkel e socialistă. Da, sigur! Dacă n-ați aflat, cei mai capitaliști sălbatici au fost comuniștii.
  • Dacă nu lucrezi pentru SRI, sau nu ești acoperitul lor, e nașpa. Dacă lucrezi, e la fel de nașpa. Eu zic să dea CIA viza de securitate. De ce să se oprească la nivel de DNA/SRI/SIE? Premierul ce cusur are? Dar Președintele? 
  • Iar se ”reproduc” patronii români, plângând de se zguduie cămeașa pe ei, că din cauza PSD și a ajutoarelor sociale date de-an pulea, nu mai au ei sclavi pe moșie, sclavi care-și iau lumea în cap, după salarii mai bune. Bă, idioților! Nu cereți tăierea ajutoarelor sociale, cereți închiderea granițelor! 
  • Sindicalistul ”de bine” cu BMW X 5 se ține. Miron Costin și-a lui Cronică...
  • Drăguță Cucuvea, ia-ți plagiatul și te du! Cioloș, fie numele lui binecuvântat!, a luat Hotelul Triumf de la SRI și l-a dat SIE, adică l-a luat de la DNA și l-a dat Ministerului de Externe.
  • Cea mai mișto metodă pentru a compromite pe cineva, care nu convine SRI, și trebuie să ocupe o funcție publică, este să-l bagi în căcat, punând tunurile pe el, și acuzându-l că este ”acoperit” al SRI. 
  • Așa cum bănuiam, cel mai probabil Tu 154 al companiei oficiale Russia, care a decolat de la Soci către Latakia, și s-a prăbușit la câteva minute, a avut o problemă tehnică, mai precis o bracare diferențială a flapsului. Unul dintre flapsuri nu s-a retras. Tupolevul a tot avut probleme cu hidraulica. Când eram student un Tu 154 al Tarom a stat vreun an la hangar, făcând  ”clismă” săptămânal, pentru că sistemul hidraulic fusese contaminat cu pilitură de fier, din cauza cedării unor pompe hidraulice. Sistemul de comenzi de zbor era extrem de sofisticat-Tu 154 a fost primul avion civil din lume cu sistem fly by wire, coproducție sovieto-franceză, ce s-a implementat apoi pe Airbus-dar calitatea unor componente era vai, mama ei. Anii stagnării brejneviste se simțeau. Păcat...
  • Și o veste bună de la ruși. 
  • Bășina aia fascistă de la Cotroceni nu anunță azi decizia în legătură cu nominalizarea unui candidat pentru funcția de premier. 
  • Ciolannis trebuie să fie extrem de constipat, pentru că îi ia mai mult decât o zi pentru a se hotărî dacă este cazul să se cace, sau nu. Ca să desemneze un premier îi trebuie, vă dați seama, mai mult decât un an...
  • Sub carapacea lui Iohannis, sub coaja neamțului corect și cinstit, s-a copt un mic monstru de vanitate tîmpă. Iohannis n-a înțeles nici pînă acum că meseria de președinte îi e cu cinci numere mai mare. Și, ca orice ignorant, se sfătuiește doar cu sine însuși. Concluziile ni le livrează la televizor, strivite între două rînjete mecanizate. E un om care-și vopsește părul în cărămiziu și își petrece toate week-end-urile la Sibiu.”
  • Eu n-am înțeles: Ciolannis și-a angajat purtător de cuvânt, sau și-a tras amantă? Că de comunicat comunică Pulea Spătarul la Cotroceni. 
  • Un amănunt: Laurențiu Niculescu, etnic maghiar, a fost, până în ziua în care a fost numit consilier prezidențial de Iohannis, consilierul politic al ambasadei SUA, plătit de guvernul SUA! Evident, el nu este un risc de securitate. Doar este omul ocupantului, nu? Risc de securitate sunt boii care n-au votat cum ”trebuie”. Asta am vrut, asta avem! Nici nu mă mai interesează. Poporul ăsta a avut o obsesie: să fie condus de străini. Uite că e condus de străini. Și ne merge al dracului de bine! 
  • Bă, hotărâți-vă! Grindeanu seamănă cu Șoigu, sau cu Dodon? 
PS: asta va fi o singură postare, și va ține loc de FB, până îmi deblochează idioții contul. Care treceți pe aici, care vreți, care puteți, dați un link la postare, vă vedem ce și cum. Mulțumiri!

miercuri, 28 decembrie 2016

Silă!


Guvernul pe care-l moșește Dragnea va fi un fiasco! Tocmai pentru că vrea să-l controleze el până în cel mai mic amănunt, și, obsedat de frica de un centru de putere care să-i pună lui probleme, îl va popula cu oameni care nu au nici pregătirea, nici autoritatea, de a se impune în fața aparatului din ministerele pe care le vor conduce, ca miniștri și secretari de stat. Va numi, cu alte cuvinte, ce are PSD mai prost, pentru a fi el moțul căcatului!

Este cea mai proastă soluție care se putea imagina. Așa ne-a fost norocul: spart în turul pantalonilor! Și PSD încă stă bine, dacă ne uităm la restul partidelor: PNL în degringoladă și descompunere, dominat de bușoi, mulți bușoi, tipi mediocri, ridicoli, incapabili să facă politică, USR o farsă sinistră, un partiduleț al Serviciului de Informații Externe, ca să nu rămână și el pe dinafară la masa bogată a puterii, ALDE, un partid făcut din resturi de liberalism, și gata. Asta e scena politică! 

Cum să guvernezi nu bine, ci măcar mulțumitor, o țară, când partidele au ajuns să fie conduse de o gloată de diletanți, și de câteva canalii, peste care plutește umbra amenințătoare a sistemului? Singura misiune a guvernului prezent, și a celor viitoare, va fi păstrarea unei minime păci sociale, suficientă pentru ca aceia care sunt ”economia” României să poată exploata nestingheriți forța de muncă autohtonă, și pentru a maximiza profitul pe care îl scot de aici. În rest Guvernul nu va putea face nimic, pentru că nu va fi lăsat să facă nimic. Uitați-vă la guvernul tehnocrat, și veți înțelege care ne va fi viitorul. 

Ideea este: scapă cine mai poate! Ăia de sunteți afară: să nu vă pună dracu să vă întoarceți! Țineți cu ghearele și cu dinții de locul de muncă pe care-l aveți afară, luați-vă și familia, când puteți, și nu vă mai uitați în urmă! Iar cei care mai puteți, plecați și voi din țară! Aici nu mai aveți viitor decât ca sclavi! Iar cei care nu mai puteți face nimic, rugați-vă să dați colțul cât mai repede, să nu vă chinuiți!