marți, 22 iulie 2014

Cum să termini un Război Rece



Există credința că ne îndreptăm spre un nou Război Rece, mai ales după ultimele evoluții din Ucraina. Mă tem că nu despre așa ceva este vorba. Devine tot mai evident un fapt: Războiul Rece nu s-a terminat odată cu căderea comunismului. A continuat, în forme atenuate, până când s-au schimbat raporturile de forțe între foștii adversari. Acum a re-izbucnit, cu o virulență ieșită din comun, pentru că una dintre părți, cea americană, se găsește, paradoxal, într-o stare de slăbiciune extremă, în ciuda gesticulațiilor și atitudinilor ei belicoase. 

Gândirea obișnuită cere ca un război să aibă un învingător clar, și un învins clar. Cu tot ce derivă de aici. Cum Războiul Rece este ceva fără precedent, nu puțini au spus că este lipsit de sens să spui cine a câștigat și cine a pierdut în Războiul Rece, pentru că nu există un set de criterii care să definească ”victoria”, respectiv ”înfrângerea”. Atitudinea a fost rațională, și a permis tranzițiile din Estul Europei, care au fost facilitatea de această abordare. Excepție făcând destrămarea Iugoslaviei(cea care a întărit credința că nu trebuie să existe învinși și învingători în Războiul Rece) și unele episoade violente de la periferia fostei URSS, tranziția a fost pașnică, și benefică pentru o largă majoritate a foștilor combatanți.

Când s-a schimbat trendul? Momentul inițial al schimbării coincide, paradoxal, cu momentul începerii tranziției. Este momentul în care s-a enunțat principiul ”momentului unipolar al Americii”, care a evoluat spre ceea ce s-a numit ”națiunea indispensabilă”. Dar lucrurile s-au degradat cu adevărat după atentatele ”teroriste” de la 11 septembrie 2001. În loc să se limiteze la simple acțiuni anti-teroriste, de slabă intensitate, executate în comun cu celelalte națiuni, SUA au ales ”războiul anti-terorist generalizat”, care urmărea consolidarea momentului unipolar al Americii. Ideea ”schimbărilor de regim” părea fezabilă, și întărea poziția americană în două regiuni pe care le considera cheie. Irakul era un soi de șah-mat dat adversarilor Israelului, în special Iranului, obsesia Washingtonului pentru securitatea statului evreu fiind notorie, iar în Afganistan țineau în șah China, Pakistan și Rusia. 

Ei bine, niciuna dintre socotelile SUA de acasă nu s-au potrivit cu socotelile de pe teren. Acum Israelul este mai vulnerabil ca niciodată, și înșiră criză după criză, care-l fac tot mai odios, după masacrele cu repetiție din Gaza. În Afganistan China, Pakistan și Rusia fac deja jocuri pe care americanii nu le mai pot controla. Și, bomboană pe colivă, americanii mai au în brațe crizele din Yemen, Sudan, Egipt, Tunisia, Libia, Siria, pe care, ce e drept, le-au provocat. 

Toate astea dovedesc o viziune rudimentară despre relațiile internaționale, abordate egoist, doar din punctul de vedere american. Războiul Rece a însemnat luarea în calcul a intereselor majore ale fiecărei părți, acum nu contează decât interesele Washingtonului. Ceea ce nu poate fi acceptat. 

Aflate la înghesuială, SUA au vrut să înceapă un nou Război Rece. Cum China, cel mai dorit adversar, a zis pas, criza din Ucraina a oferit americanilor șansa nesperată de a reveni la ce știu ei mai bine: jocul în doi. Atacând Rusia, Washingtonul atacă, de fapt, un bloc politico-economic aflat în structurare, care este un adevărat coșmar: BRICS. Anul ăsta China va deveni prima putere economică a lumii, în Paritatea Puterii de Cumpărare. Asta, printre altele. În acest context, Rusia li s-a părut veriga cea mai slabă. Și este atacată cu toate mijloacele din dotare. 

Atacând Rusia, SUA vor să împuște doi iepuri: să slăbească UE, de care nu sunt sigure, și care se pot transforma în adversar, inclusiv printr-o alianță cu Moscova, și să întârzie instituționalizarea BRICS.

Problema este că Rusia lui Putin nu este Rusia lui Elțin. Să nu discutăm numai în termeni militari problema. Globalizarea, instrumentul economic al dominației americane, joacă acum împotriva SUA. Rusia s-a globalizat, economic vorbind. Izolarea ei din proces are costuri uriașe, pe care nimeni nu se grăbește să le accepte. Iarăși, nu e vorba doar de gazul rusesc. Este o vulgarizare care nu servește niciunei analize. 

Vechea ideea a americanilor, aceea de a încercui Rusia, pentru a-i limita tendințele expansioniste, este contraproductivă și periculoasă. Apropierea NATO de granițele Rusiei nu servesc ”îndiguirii” ei, ci doar cresc șansele unei confruntări militare generalizate. Se pare că un Război Rece nu se poate finaliza pașnic, ci doar printr-un război cald. 

Este lipsit de sens să ceri acum Rusiei capitularea necondiționată. Nimeni nu a reușit asta, nu vor reuși nici europenii, nici americanii. Chiar dacă aparent rușii nu au aliați, lucrurile nu stau chiar așa. Și nimeni nu vrea să vadă cine se va alinia în spatele Moscovei, în caz de conflict. Și abia atunci vor vedea americanii câți dușmani au printre cei care acum par a le fi prieteni. 

Așadar, Washingtonul are de ales cum termină Războiul Rece: începe altul, sau îl schimbă pe unul cald?      

luni, 14 iulie 2014

Reducerea CAS, între cadou pentru patroni și obiect al manipulării electorale




Cum știți, sunt dintre aceia care a criticat și critică ferm cadourile făcute de Guvern patronilor, în detrimentul angajaților. Ca atare, știind și cum funcționează economia, nu-mi fac iluzia că reducerea CAS schimbă mare lucru în atitudinea ”investitorilor” față de muncă și de plata ei. Pot pune pariu că, așa cum ”flexibilizarea” Codului Muncii-care a avut un singur scop, neplata compensațiilor către cei disponibilizați colectiv din sistemul privat, pentru a accelera viteza de circulație a ”capitalului nomad”-n-a creat măcar un singur loc de muncă, nici asta nu va genera noi locuri de muncă. Cel mult va accelera o parte a consumului, dacă banii lăsați ”investitorilor”-nu puțini-vor ajunge și pe la angajați. E drept, ea duce și la scăderea costurilor statului cu angajații săi. 

Deficitul Bugetului Asigurărilor Sociale este o realitate, și el va crește. Întrebarea ”de unde se acoperă?” este cât se poate de firească și de legitimă. Dar nu băsescu este cel care trebuie s-o pună. Și nici nu este treaba lui să se opună acestei măsuri. Este o decizie politică, și ea va fi decontată politic de majoritatea guvernamentală la alegeri, pentru că așa funcționează lucrurile într-o democrație. băsescu nu are drept de veto în deciziile Parlamentului, pentru că altminteri anulăm democrația și principiul separației puterilor în stat. Acum oricum funcționăm într-o logică totalitară, în care un om omniscient și omnipotent decide ce e bine și ce e rău, și se așează deasupra națiunii, ca un soi de părinte al ei. Oricum băsescu manipulează subiectul din motive electorale, ca și Ponta, de altfel.  

Nu mă mai obosesc să spun că PSD are orice culoare politică, numai de stânga, nu. Despre dreapta nu mai are rost să vorbesc. Este o caricatură penibilă, și se comportă ca o muscă beată, fără cap!

Oricum ar fi, tot clasele populare o iau peste bot din cauza mizeriei numită ”politică” în România.

duminică, 13 iulie 2014

Asta e tot!



Mă văd obligat să vă cer din nou scuze, pentru că nu am mai scris pe blog. Pur și simplu mi-e silă de tot ce se întâmplă. Nu mai putem controla nimic. Și oricum nu-i pasă nimănui de ceea ce facem, sau spunem. Îmi pare rău, societatea română este grav atinsă de autism. Și nu cu postări pe blog sau pe FB se va vindeca. Asta e tot!   

joi, 26 iunie 2014

Estul Europei la o răscruce



Dincolo de crizele tot mai violente, politice și sociale, din țările care până în 1989 erau de partea greșită a Cortinei de Fier, o concluzie se impune: Occidentul european și SUA au pierdut Estul. Faptul că aceste țări sunt membre ale UE și ale NATO nu înseamnă nimic pentru omul de pe stradă.  Și, de ceva vreme, începe să nu mai însemne nimic nici pentru bogații locului. Criza din Ucraina are un puternic substrat economic, care înseamnă dizlocarea capitalului local de către capitalul transnațional. Din motive de înțeles, capitaliștii locali au trăit prin contracte cu statul. Acum capitaliștii locali sunt eliminați de la contractele cu statul. Lucru care generează puternice crize interne, iar în Ucraina un război civil. 

Mai este ceva, și mai grav: statutul de persoane de mâna a doua, acordat cetățenilor din Est, care sunt umiliți și la ei acasă, și în țările bogate din Vest: exploatarea la sânge a mâinii de lucru, salarii de mizerie, anularea drepturilor sindicale, sărăcie din muncă, lipsa reprezentării politice. 

Povestea nu este nouă. La fel de repede au pierdut sufletele și mințile celor din Est și sovieticii. Care, păstrând scara, s-au purtat la fel de mizerabil cu aceia din parohia lor, după împărțirea Europei. 

Mă tem că Estul Europei este mai mult decât o convenție. Este o realitate care abia acum începe să fie conștientă de identitatea ei. De aici promisiunea unor noi crize, politice, economice și sociale, recompunerea sferelor de influență și, de ce nu, emergența unui nou bloc regional, în sau în afara UE, care va duce o existență zbuciumată între Occident și Rusia, și va avea o relație extrem de complicată cu SUA. Poate ne mai gândim dacă nu cumva ideea lui Adrian Năstase, aceea de a construi, după modelul UE, o Uniune a Europei Centrale și de Est, nu era o soluție intermediară, care să permită abordarea de pe alte poziții a relațiilor zonei cu marii actori geopolitici...   

vineri, 20 iunie 2014

Scrisoare deschisă Întâiului Ticălos al Țării



Excelenței Sale Domnului Traian Băsescu, Președintele României

Excelență,

Voi fi scurt. Sper că mai aveți mintea întreagă și realizați în ce situație vă aflați, dar mai ales în ce situație ați adus România. Nu fac un rechizitoriu. Ați avut la dispoziție zece ani pentru a dovedi ce puteți. Și tot ceea ce am văzut a fost incompetență, ticăloșie,  apucături totalitare, dispreț față de Constituție și legi, trădarea interesului național, privatizarea statului, și mai ales corupție, foarte multă corupție. 

Există o singură ieșire onorabilă din această situație. Știu, nu aveți onoare. Onoarea nu înseamnă nimic pentru dumneavoastră. Cu toate astea demisia imediată este soluția onorabilă. Dacă demisionați acum, poate veți fi, la un moment dat, re-evaluat de națiunea asta. Nu faceți și mai mult rău țării. Ați făcut deja prea mult rău în anii ăștia. 

Demisia deschide calea unei soluții politice rapide. Nu contează cine va fi viitorul președinte. Stânga și dreapta nu înseamnă nimic în România. Și ați avut grijă, în acești ani, să ștergeți și ultima urmă de suveranitate a României. Deciziile se vor lua tot la Washington și la Bruxelles, la Berlin, mai nou. Nu aveți scuza că nu plecați până nu se ”unifică” dreapta. În România există un singur partid, Partidul Oportunist Român. Și nu are nevoie de patronajul dumneavoastră pentru a se uni. Dacă ați fi atent, ați vedea că deja se unește în jurul ideii că trebuie să plecați. 

Așadar, demisionați. Nu așteptați să fiți cercetat pentru corupție. Nu așteptați arestarea fratelui și a altor membri ai familiei. Sunteți dator românilor cu această decizie, dacă alt bine nu ați fost în stare să faceți românilor. Demisionați!

Eu, cetățeanul român. 

joi, 19 iunie 2014

Ceea ce contează



Nu mă încălzește cu nimic vizita lui Mircea Băsescu la DNA. Răul este mult mai mare, și pagubele greu de reparat. Până la urmă, singurul lucru care contează este că România a pierdut, cu băsescu în frunte, zece ani. Și noi am pierdut zece ani din viață. Putem să-i judecăm cum vrem, oricât de aspru, pe Ion Iliescu și pe Emil Constantinescu. Dar în mandatele lor România a mers înainte: Constituție, instituții, aderare la UE și la NATO, libera circulație în Europa, schimbări în economie și în societate. 

Capitalismul nu este o societate de binefacere, și nici echitabil nu este. Ion Iliescu a încercat, și în mare parte a reușit, să-i tempereze excesele. Emil Constantinescu a făcut greșeala să creadă că României îi trebuie o ”terapie de șoc”. A încercat, spre sfârșitul mandatului, să dreagă busuiocul. Obsesia lui pentru statutul de ”lider regional” a avut părțile ei bune: România a continuat să-și îmbunătățească relațiile cu vecinii, s-a deschis și mai mult spre occidentul european. Amândoi au avut o neîncredere sănătoasă în ”servicii”, și, oricât ar fi de straniu pentru unii, amândoi au lăsat în urmă o democrație sănătoasă și funcțională. Și un proces de reconciliere națională care a făcut mult bine țării. 

Ce lasă băsescu în urma lui? Un stat polițienesc, instituții dezarticulate și disfuncționale, o societate fracturată, dominată de conflicte, o țară fără prieteni, vasală celor care l-au ținut la putere, în care capitalul românesc este tot mai nesemnificativ, și unde o gașcă de derbedei a privatizat statul și-l folosește în scop propriu. Eu nu am de ce mă bucura că frate-său și-o ia pe coajă. Nu compensează umilințele la care a supus el o națiune, timp de zece ani. 

Sistemul ticăloșit s-a mobilizat exemplar și, cum spunea Ciutacu, parcă, sau Rabbi, spală cu limba un cadavru politic. Îți vine să vomiți văzând asta. Îmi pun extrem de serios întrebarea cine și cum va reuși să reconstruiască încrederea în politică, în democrație, în justiție, în instituții, după acești zece ani devastatori. Societatea asta n-a fost mai dezbinată ca acum niciodată în trecut. Boala asta asta nu se vindecă peste noapte.  

sâmbătă, 7 iunie 2014

Divide et impera




Întrebarea este cât se poate de serioasă: ce se va întâmpla, cum vom reacționa dacă ălora din Harghita și Covasna le va veni pe chelie să declare ”Ținutul Secuiesc”, să ceară confederalizarea României sau chiar secesiunea. Evident, spre deosebire de rușii din Ucraina, nu au motive. Cu toate astea, ce vom face dacă așa vrea pula lor? Negociem? Trimitem armata peste ei? Acceptăm faptul împlinit? Avem vreun plan pentru asta? Avem o ofertă de făcut? Sau noi vom continua să-i înjurăm pe ruși?

Credem că nouă nu ni se poate întâmpla, doar pentru că suntem membri NATO și ai UE? Cred idioții ăia de la Kiev că dacă se bucură de ”simpatia” occidentului, pot să trimită aviația și tancurile peste etnicii ruși? Are UE vreo soluție pentru vântul de secesiune care suflă prin tot mai multe țări membre? Belgia se mai ține doar lipită cu gumă de mestecat, catalanii și bascii se pregătesc de fugă din Spania, scoțienii vor s-o șteargă și ei de sub jupa Coanei Mari, ăia din Veneția au spus deja ”sictir” Romei, bretonii și normanzii se agită și ei, fosta Iugoslavie este deja zob, cehii și slovacii și-au spus ”pa!” de vreo două decenii, la marginile fostei URSS totul este zob, ca în Moldova, cu a ei Transnistrie. 

Cine are de câștigat de pe urma acestei fragmentări în Europa? Mă tem că în afară de SUA, nimeni. O vreme i-am suspectat pe birocrații de la Bruxelles, care au frut să ”regionalizeze” UE, pentru a că regiunile ar fi adversari infinit mai slabi decât statele naționale. Dar Bruxellesul nu are nici forța, nici mijloacele, să impună ordinea într-o Europă readusă în Evul Mediu. Washingtonul, da, are și puterea, și mijloacele s-o facă. Și SUA au nevoie de o Europă slabă și divizată, ocupată să-și gestioneze conflictele și diviziunile interne. Iar modelul vor să-l exporte și în Federația Rusă, și în China. Atentatele din ultima vreme, din China, sunt doar începutul unui proces de fragmentare, pe liniile de diviziune etnico-religioasă. 

Ne așteaptă vremuri extrem de tulburi și de complicate. Cu atât mai mult cu cât SUA, la rândul lor, sunt în pragul unei divizări interne, pe criterii etnico-economice. E de urmărit. ”Divide et impera” este o armă cu două tăișuri. Niciodată nu știi dacă, rănindu-ți adversarul, nu-ți faci și ție un mare rău.

vineri, 6 iunie 2014

Un eșec periculos: lupta anti-corupție



Văd că recolta de ”corupți”, culeasă de DNA, este tot mai bogată. Nu e prilej de bucurie. Dimpotrivă, este semnul cel mai clar al eșecului celor zece ani de luptă selectivă și politizată împotriva corupției, o luptă care, deloc paradoxal, a accentuat fenomenul, în loc să-l reducă. Lucrurile sunt simple: corupția este un fenomen complex, care nu poate fi tratat doar cu cătușele. Și mai clar: ori desființăm statul, ceea ce ne duce direct în altă lume, ori îi tratăm cum se cuvine pe servitorii lui. 

Eu, unul, nu pot fi liniștit atunci când știu că oameni în pixul cărora stau miliarde de euro, de la premier până la miniștri și șefi de instituții de reglementare, sunt plătiți cu 1000-1200 de euro pe lună, iar netrebnici de prin servicii, din DNA, Justiție și de prin alte instituții ”de forță”, cu mii sau chiar zeci de mii de euro pe lună. Nu mai vorbesc de salariile mizerabile ale marii majorități a funcționarilor statului. 

Este mediul perfect pentru corupție, și la costuri extrem de mici. Nimeni nu face muncă patriotică, într-o țară în care costul vieții este chiar mai mare, pe anumite segmente, decât în occident. 

Avem de ales: ori plătim funcționarii statului decent, le acordăm statutul social care să aducă în funcția publică oameni pregătiți, și de bună calitate morală, sau vom avea spectacole puse la cale de DNA, și o corupție nimicitoare. Putem să construim închisori și lagăre. Putem să reintroducem pedeapsa cu moartea. Nimic nu ajută, câtă vreme cinstea și corectitudinea sunt sinonime cu a muri de foame. Nimeni nu are două vieți. Asta învinge orice teamă, orice reținere.  

Drumul pe care am apucat acum în combaterea corupției, un soi de ”teroare”, duce fix în totalitarism. România va fi condusă de DNA și de SRI. Care, departe de a fi soluția pentru corupție, sunt pe cale să devină principala problemă. Am mai trăit asta, sub Ceaușescu. Și nu ne-a mers prea bine. Acum avem toate șansele să ne meargă catastrofal. Nu e nicio bucurie să vezi câțiva moguli la mititica. Corupția a ajuns un mod de viață pentru sute de mii de români. Este tragic, și trebuie să facem ceva pentru a schimba lucrurile în mod radical. Altminteri nu vom avea viitor.

PS: nimic despre băsescu. Care este una dintre sursele corupției la nivel înalt. De fapt, principala sursă. Dar cum el nu este decât păpușa unui sistem ticăloșit, greu de crezut că cineva va reuși demantelarea lui. De aici și pesimismul meu în materie de luptă anti-corupție. Care se va rezuma, în continuare, la un penibil spectacol de sunet și lumină.  

sâmbătă, 31 mai 2014

Războiul celor două Frății



Văd că, după anunțul de azi, făcut de Crin Antonescu, apar laudele la adresa ”geniului politic” al lui băsescu! Că ce dăștăpt ie iel, cum a rupt iel USL, cum l-a scos iel din cursă pă Antonescu, cum o să-l belească iel pă Ponta, și ce dreaptă măreață o să facă iel!

Bă, tâmpiților! Geniul politic al lui băsescu n-a trecut niciodată de 7%! Atât avea PD, și el a crescut într-o conjunctură care merită discutată foarte aplicat, atât a făcut acu copilul lui de suflet, Mișcarea Poponară!

Succesurile lui nu sunt ale lui, ci ale Frăției Securiste, care a încălecat țara asta din 2004 încoa. Fără SRI, SIE, DNA, ANI, plus serviciile secrete americane, care bântuie pe aici mai ceva ca KGB în anii stalinismului, băsescu rămânea bețivul și excentricul lider al unui obscur partid, cu sex ideologic incert, cârcotaș, afemeiat și mare iubitor de biștari. 

Acum Frăția Securistă se simte amenințată, și dacă băsescu n-a fost în stare să-i asigure viitorul, s-a pus singură la muncă. Nu, Antonescu n-a plecat din proprie inițiativă, ci ca urmare a unui oribil șantaj. Știu că sună groaznic, dar dacă nu va ști să gestioneze situația în care este acum, Antonescu este candidat sigur la sinucidere.  Și nu, Iohannis nu va pupa nici conducerea PNL, nici nu va fi candidat la președinție. Și nici dreapta nu se va unifica. Astea sunt fanteziile lui băsescu. Frăția are sigur alte planuri. Și cred că în planurile astea nu încape nici Ponta. 

Problema Frăției Securiste este că s-a trezit cam târziu, și nici nu are vreun plan coerent. Știe ce nu-i convine, nu știe ce i-ar conveni. De aici confuzia extraordinară care domnește pe scena politică. Sub presiune se iau cele mai proaste decizii. Așa că n-ar trebui să vă mire nimic din ceea ce se va întâmpla de aici încolo. Cu atât mai mult cu cât ”afacerea Nana” și noul scandal legat de Bercea Mondialul par să indice existența altui grup de interese, care vrea să ia locul Frăției, să profite de slăbiciunea ei de moment. Iarăși mă tem că niciunul dintre liderii actuali, de la stânga sau de la dreapta, nu este pe lista noii Frății. Ce, băsescu n-a apărut din zoaiele politicii, plângând cu lacrimi de crocodili soarta lui Stolojan, și luându-i locul? Dacă favorit ar fi fost Ponta, și pentru unii, și pentru alții, până acum își anunța candidatura. 

Interesant ar fi de știut momentul în care cele două Frății cad la pace, și îl aleg pe cel care-i va urma lui băsescu. Până atunci mai e. Cred că acel moment va veni atunci când ambele Frății vor avea prea mult de pierdut dacă vor continua să se războiască. Abia atunci vom avea o problemă insurmortabilă, pentru că scena politică nu va mai suporta nicio schimbare, iar votul nu va mai schimba nimic.

vineri, 30 mai 2014

Jocuri de putere




Aseară puneam o întrebare pe FB: de ce niște unii sunt ”de stânga” și niște alții, de pe aceeași scenă politică românească, ”de dreapta”. Întrebarea mea de aseară avea un rost: criza democrației vine din dez-ideologizarea partidelor politice, care au ajuns niște mașinării pentru exercitarea puterii, și nimic altceva. Sunt doar partide ale puterii, și atât. Stânga și dreapta nu mai înseamnă nimic, sunt doar niște convenții, niște abstracții lipsite de conținut. Totul se reduce la jocuri de putere. Ultima guvernare cu vagi urme de identitate ideologică a fost cea a lui Adrian Năstase. Care a fost distrusă de admirația unora pentru ”the new labour”. Degeaba am încercat să le explic băieților că ”the new labour” nu înseamnă nimic nici măcar pentru Marea Britanie, că este o formulă cinică pentru a masca neo-liberalismul adoptat cu entuziasm de liderii politici, pentru că aducea bani și putere. 

Din 2004 a început un carusel al ”alianțelor” și al schimbărilor de ”identitate”. Prima alianță ”stânga-dreapta” a fost ADA, când PD+PNL era love, dar ce love! :D După care a urmat trecerea PD de la stânga la dreapta, urmată de scindarea PNL, formarea PDL, guvernarea PNL cu sprijinul PSD, după care guvernarea PDL cu PSD, urmată de scindarea PSD, și formarea UNPR, după care a urmat guvernarea PDL cu UNPR și UDMR(bine, ăștia n-au lipsit, precum nu lipsește martie în post, din nicio guvernare :D ), urmată de a doua venire pe pământ a alianței stânga-dreapta, USL, după care USL se duce pulii de suflet, și renaște ADA, care se pregătește să moară înainte de a renaște, PNL trece la popularii europeni. Nici nu trebuie să tragi la măsea pentru a fi turmentat de nebunia politică din România!

Și voi vreți să-mi mai pese de ce a zis Ponta, de pupăturile schimbate fățarnic de Antonescu și Blaga, de parașutismele Fecioarei din Pleșcoi, de trădările care dospesc la soare, de isteriile mediatice pro sau contra, de cinismul laș și puturos al ”societății civile”, de faptul că ăla de-și zice ”șef al statului” este un gunoi imoral și un mafiot ordinar? 

Politica este orice altceva, numai un perpetuu joc pentru putere, nu. Din păcate acest mod mizerabil de a face politică s-a întins ca râia. Puternicii Europei tocmai s-au pișat cu boltă pe votul cetățenilor europeni, și vor să-și tragă un șef de Comisie Europeană pe placul lor. Ăla de la Washington se vede un soi de ciocan, supt de unii, luat de alții peste bot, atunci când stăpânului nu-i place prestația ăluia de i-l suge. Alții își fac și ei ciocane pe măsură. Timp în care omul obișnuit este tratat ca un sclav, disprețuit și agresat în fel și chip.  Dar, ca de obicei, după acțiune urmează și reacțiunea. Și sclavii sunt, inevitabil, mai mulți. Mult mai mulți...

miercuri, 28 mai 2014

Poza unei pisici



Sigur, eu nu mi-s nici genial, și nici nu mă iau prea mult în serios. Dar tot scriu, și spun asta, de cel puțin un deceniu: lumea va trece de la globalizarea cu actori state naționale la globalizarea cu actori multinaționali, gen UE. Este drumul care duce la la lumea bipolară spre lumea multipolară, trecând prin scurtul și turbulentul episod unipolar al Americii. UE este cea mai bine poziționată pentru asta, dar niște lideri idioți și lipsiți de viziune se străduiesc s-o bage în căcat. 

Că va fi BRICS, că va fi Organizația Shanghai, că va fi Uniunea EurAsiatică(o copie la indigo a UE! :D ), o altă mare organizație a viitorului este pe cale să se alăture UE, în acest proces de schimbare a globalizării.  Nimeni și nimic nu vor putea schimba această evoluție. SUA trebuie să se gândească bine ce fac. Acordul Transatlantic de Liber Schimb nu este suficient în bătăliile viitorului. Acum nu mai e ca în filmele western: SUA sunt șeriful, și își fac poteră cu tot felul de slugi, unde și când vor ele. Lucrurile sunt serioase, și partenerii vor o perspectivă pe termen lung, din care să câștige și ei, nu doar să fie folosiți. Iar cu doar 300 de milioane de locuitori, SUA nu se pot compara cu UE, care are peste 500 de milioane, și va crește, pentru că are unde se întinde, BRICS are peste 3(trei!) miliarde, variantele alternative au și ele între 500 de milioane și două miliarde, și tot așa. 

Aglutinări de acest gen vor fi și în America Latină, și în Africa. Procesul este abia la început. Iar SUA nu-l pot împiedica. Important este să înțeleagă, și să accepte, că sunt unul dintre actorii unui proces complex, și de lungă durată, și nu cel care-l comandă. SUA nu mai sunt buricul lumii. Nu e o constatare plăcută, dar asta e! Totul este împotriva SUA: mărime, bogăție, forță economică și socială, creativitate, forță de atracție, acea soft power care a adus-o, la un moment dat și pentru puțină vreme, într-o postură de cvasi-lider global. 

Ce pot face SUA, și UE, alături de ele? Să ia cunoștință de realități, și să-și caute locul în această nouă arhitectură la nivel global. Dacă nu o fac, agitația internă a sistemului crește, până la punctul de rupere. Cu pagube uriașe pentru toată lumea. Și fără nicio garanție că după rupere se mai poate construi ceva coerent. 

Dacă plecăm de la această mică observație, putem citi din altă perspectivă multe dintre evenimentele din ultimii ani, inclusiv criza din Ucraina, care este una ce nu privește doar Rusia, ci și Europa. Este răspunsul disperat al SUA la creșterea influenței UE și a blocului eurasiatic, care îi limitează libertatea de mișcare la nivel global, și, ceea ce este esențial, îi reduc renta care îi revenea din poziția de hiper-putere. Dolarul este pe punctul de a-și pierde rolul dominant pe piața globală, iar puterea militară nu produce, ci doar consumă resurse. Profund polarizată și inechitabilă, societatea americană este principalul pericol pentru SUA, în acest moment delicat. SUA se vor prăbuși din interior. Iar UE, care îi importă modelul social, le vor urma, dacă liderii Uniunii nu se trezesc. 

Nu-i așa că e mai frumos să fi postat poza unei pisici?  

marți, 27 mai 2014

Dacă avem noroc...



Știu, luna asta nu am mai scris pe blog. Sincer, nu prea au fost multe de spus, deși am trecut printr-o campanie electorală. Ceea ce aveam de spus despre Europa și despre viitorul ei am cam spus. Și din păcate am avut dreptate în ce am spus. Schimbarea nu are cum să se petreacă, atâta vreme cât una votăm și alta decid o mână de derbedei, care își bate joc de tot, servind interese care nu au nimic în comun cu interesul cetățenilor.

Acum ni se tot arată pisica ”extremismului”. Nu, UKIP și FN nu au cum schimba prea multe la Bruxelles. Mai rău decât existența deputaților lor în PE este Consiliul European, o instituție opacă, profund nedemocratică, unde ce spune Germania este sfânt. Acolo se va decide cine va conduce Comisia Europeană, și ce se va întâmpla în următorii cinci ani cu viața noastră. 

Dominația PPE este un poericol infinit mai mare decât fanfaronadele liderului UKIP sau neo-gaullismul FN. PPE a devenit o mafie politică, este o adunătură profund coruptă, care a golit de conținut democrația în UE. Dovadă ultima ”achiziție” a PPE, PNL. Este incredibil gestul lui Crin Antonescu, care, fără mandat din partea partidului, a semnat vinerea trecută afilierea la PPE. Repet și aici ce am scris pe FB prietenilor din PNL:

” Prieteni liberali! Vouă nu v-a mai rămas nicio fărâmă de demnitate? Vă vinde Antonescu voturile cui vrea pula lui? Ce sunteți voi? Cum acceptați să vă scuipe între ochi un om care vă tratează ca pe niște gunoaie? Partidul nu trebuia să știe că el a semnat vinerea trecută afilierea la PPE? Cine i-a dat mandat s-o facă? Asta ați vrut: să vă afiliați celor care s-au pișat pe votul vostru în iulie 2012? Vă reamintesc: până și în PCR exista ”democrație internă de partid”. Lucrurile se discutau. Erau și oameni care cârâiau. La voi cum de e umanitatea asta? Strâns uniți în jurul Iubitului Conducător? De ce? De ce meritau cei din ALDE afrontul ăsta? 

Oricum ar fi, cred că mulți veți avea probleme când vă uitați în oglindă. Aici nu e vorba nici de Ponta, nici de băsescu, de Udrea sau de altcineva. Este vorba de liberalism și de viitorul PNL. Voi nu aveți nicio responsabilitate? Mai gândiți-vă!”

Urmează și alte episoade absolut grețoase: băsescu va decide în numele învinșilor din România, și va vota cum vrea PPE și madam Merkel. Practic, duce PPE zestrea de voturi a ”dreptei”, adică PDL+PMP+PNL+UDMR. Astfel, speră el, PPE îi va oferi un post în conducerea partidului, care să-i ofere imunitate în fața justiției din România. Voința cetățenilor a ajuns marfă pe taraba acestor derbedei care ne conduc. 

Văd că pentru unii rata mare a absenteismului vine ca o surpriză, iar cetățenii sunt certați că nu trec pe la urne. De ce ar face asta cetățenii? Pentru a da legitimitate derbedeilor? Pentru a vedea cum le sunt ignorate interesele, cum deciziile liderilor europeni adâncesc sărăcia și polarizarea socială, sărăcia, excluderea, cum drepturile și libertățile le sunt restrânse unele după altele? 

Din păcate nu putem fi optimiști. Nu, tot răul nu va fi spre mai bine, ci doar și spre mai mult rău. Și asta dacă avem noroc...

luni, 12 mai 2014

Nu oricine te scoate din căcat...



În criza ucraineană nimeni nu-i inocent. Doar că unii au mers mult prea departe. Tipul de propagandă folosită de americani e precum injecția cu care te anesteziază stomatologul, când îți extrage un dinte: funcționează pe termen foarte scurt. După ce trece efectul, începe distracția. Ei bine, anestezia a ținut cam până în momentul masacrului de la Odesa. Acum încep durerile. Adică pozițiile susținătorilor Washingtonului și Kievului se nuanțează, apar delimitările, etc. Joe Biden vine acum să alinte durerile aliaților SUA. Nu prea are cum. Nimeni nu înghite să fie folosit, și să se aleagă doar cu ponoase. În fond, nu americanii trebuie să trăiască în vecinătatea rușilor.

Las la o parte tâmpenia aia cu gazele. Rusia nu înseamnă doar gaze pentru Europa. Iar SUA nu au cum lua locul rușilor pe piața gazelor. De fapt, criza ucraineană este folosită de Washington pentru a slăbi Europa. După modelul folosit la destrămarea URSS: exacerbând naționalismele și regionalismele. Uitați-vă la valul de cereri separatiste care lovește toată Europa. Eu m-aș întreba serios cum vom răspunde cererilor celor din Ținutul Secuiesc. Care se vor situa pe poziții de confruntare cu statul român, cât de curând, indiferent de de concesii vom face.

SUA nu mai este un prieten pentru Europa, ci un adversar. Care deocamdată nu se declară pe față așa. Dar dacă lucrurile conduc spre o confruntare cu doi competitori strategici, UE și China, SUA nu vor ezita să arunce Europa în haos, pentru a o ține ocupată, și a se putea concentra pe China. Iar țările foste socialiste sunt instrumentul lor anti-european. Instrumentând criza ucraineană, și folosindu-se de rusofobia lor, pentru a împiedica occidentul să facă o alianță cu Moscova. Știți cum e: nu oricine te scoate din căcat îți vrea binele. Poate ne mai gândim...

miercuri, 30 aprilie 2014

Prioritățile României



Că tot începu campania electorală, și nu prea văd decât abordări superficiale, ca pentru Leo de la Strehaia, am comis cele de mai jos. Sigur, ca de obicei, mă întreb: ce știu eu? 

1 Prioritățile în plan politic
General: România se află, din punct de vedere politic, într-un moment de tranziiție politică, de schimbare de generații, la nivelul tuturor forțelor politice. Clasa politică, liderii afirmați imediat după decembrie 1989, ies încet, încet din scenă, și se afirmă o nouă generație de lideri, tineri, cu viziuni diferite de cele ale predecesorilor, chiar dacă se revendică de la curentele ideologice clasice. Inevitabil, această tranziție este însoțită de o oarecare instabilitate politică, atât în interiorul partidelor, cât și la nivelul alianțelor politice și al guvernării, în general. Lucrul cel mai îngrijorător, în acest proces, îl reprezintă lipsa dialogului politic, pentru că nu mai există un arbitru imparțial, rol oferit prin constituție Președintelui României. Trebuie să spunem clar și răspicat: pretenția domnului Băsescu de a fi președinte-jucător, de a-și privilegia cu orice preț, și cu orice mijloace, formațiunile politice în care a investit, PDL și acum PMP, a generat mare parte din problemele de pe scena politică. Principalul handicap în acest proces de tranziție, de schimbare de generație politică, este faptul că principalul instrument al luptei politice este conflictul. Totul este abordat conflictual, indiferent de temă. Acest lucru golește de conținut democrația, care tinde să devină una de fațadă, și îndepărtează oamenii de politică. Fără sprijinul oamenilor actul politic devine o imposibilitate.
De aici cred că derivă și prioritățile în plan politic:
1 Recâștigarea încrederii cetățeanului în capacitatea politicului de a rezolva problemele de pe agenda publică;
2 Recâștigarea încrederii cetățeanului în instituțiile politice: Parlament, Guvern, Președinție, Administrație Centrală și administrații Locale, în procesul electoral;
3 Spațiul politic trebuie să devină unul al asumării responsabilităților, nu unul al orgoliilor și al bătăliilor personale, cum este, din păcate, acum;
4 Reideologizarea și responsabilizarea forțelor politice, recrutarea, pregătirea și promovarea noilor elite politice, ținând cont de schimbările din structura societății. Din păcate aceste schimbări sunt cunoscute superficial, și politicul se adresează adesea în gol, iar mulți cetățeni rămân nereprezentați;
5 Revizuirea și raționalizarea prevederilor constituționale, ținând cont de toate problemele apărute în ultimii zece ani de la ultima revizuire. La începutul anilor 2000, în organizarea FMI, s-a desfășurat o mare Conferință dedicată noii generații de reforme, inclusiv în spațiul politic, iar printre recomandări era și aceasta, a revizuirii periodice a prevederilor constituționale. Autorii propunerii au avut dreptate. Schimbările sociale s-au accelerat, și trebuie să ținem cont de ele;
6 Schimbarea sistemului electoral, revenirea la votul proporțional pe listă. Sistemul parlamentar trebuie să rămână bicameral, în care Senatul devine o cameră a regiunilor, în acord cu schimbarea organizării administrative a țării, prin regionalizare. Este evident că numărul aleșilor trebuie redus, dar la dimensiuni raționale. Una dintre slăbiciunile actuale ale parlamentarismului vine și din rata foarte mare de înlocuire a parlamentarilor, care produce multe rupturi în procesul de legiferare, pentru că noii veniți nu au clară istoria unor proiecte legislative și nici interes să legifereze.
7 Una dintre marile probleme ale României o reprezintă, în plan legislativ, supralegiferarea. Este momentul să începem să raționalizăm, să simplificăm și să facem mai simplu de înțeles pentru cetățeni, cadrul legislativ. Avem prea multe legi, aquisul comunitar se suprapune cu legislația internă, și creează un cadru propice actelor de corupție. Același lucru se impune și la nivelul UE.
8 Fără a supraestima amploarea corupției, în general, și a corupției politice, în special, problema există, și trebuie rezolvată. Mă tem că abordarea este cumva eronată. Nu putem face din Justiție singurul instrument de combatere a corupției. Nu este treaba Justiției să se bată cu politicul, și să învingă politicul, pentru că ajungem din nou la un regim totalitar. Partidele trebuie să înceapă curățenia în propriile rânduri. Abordări de genul ”Corupții noștri sunt buni, corupții altora sunt răi!” au făcut mult rău. Pe de altă parte o definiție prea vagă a corupției, ca acum, deschide poarta abuzurilor și folosirii anti-corupției, respectiv a justiției, drept instrument al luptei politice. Și asta duce, ca și altele, la lipsa de sprijin popular pentru acțiunile anti-corupție. Cetățenii nu vor să participe la o luptă pe care o consideră ca nefiind a lor, ci a unor politicieni avizi de putere. 

2 Priorități economice 
General: din punct de vedere economic, România trebuie să-și propună ca, folosindu-se de oportunitățile oferite de statutul său de țară membră a UE, să reducă decalajele de dezvoltare față de Occidentul European. Asta presupune:
1 Un proiect național de reindustrializare a României, pe două căi. Prima, prin facilitarea dezvoltării capitalului național, creșterea capacității sale de a investi. Măsura anunțată, a neimpozitării profitului reinvestit este o măsură în acest sens. A doua măsură se referă la crearea condițiilor pentru creșterea investițiilor străine, care să suplinească lipsa sau slăbiciunea capitalului autohton. Și pentru una, și pentru cealaltă dintre căi, este nevoie:
A)     De dezvoltarea infrastructurilor de transport, prin construcția de autostrăzi, modernizarea transportului feroviar și rutier existent;
B)     De creșterea calității pregătirii forței de muncă. Prin migrația forței de muncă din motive economice, lipsa forței de muncă devine o problemă critică pentru o creștere economică susținută și sustenabilă;
C)     De folosirea rațională a fondurilor europene;
D)     De reducerea fiscalității, mai ales taxarea muncii. Sperăm ca de la 1 iulie să reducem CAS plătit de angajatori. De asemenea se pregătește renunțarea la circa 70 de taxe plătite de actorii economici;
E)     De reducerea birocrației, pentru a stimula investițiile și înființarea de noi afaceri;
F)      De stimularea sectorului de cercetare-dezvoltare;
2 Dezvoltarea pieței interne, prin facilitarea accesului la credit și prin creșterea puterii de cumpărare. Creșterea salariului minim este o astfel de măsură.
3 Dezvoltarea și transparentizarea pieței muncii. România are o problemă cu munca la negru, care deține un procent prea mare din piață. Este un mediu propice corupției, și sustrage resurse necesare dezvoltării;
4 Combaterea activă a evaziunii fiscale și creșterea încasărilor bugetare;
5 Cheltuirea rațională și transparentă a banului public, corecta ierarhizare a investițiilor din bani publici;
6 Dezvoltarea și modernizarea sistemului energetic, mai ales prin dezvoltarea energiilor neconveționale și verzi, fără a duce însă la creșterea prețurilor și reducerea competitivității economiei românești;
7 Crearea unor alternative de aprovizionare cu resurse fosile, ținând cont de declinul rezervelor naționale de petrol și de gaze naturale. Exploatarea platoului Mării Negre este o soluție. Fracturarea hidraulică nu, și există o puternică opoziție internă în această privință. Opinia generală este aceea că tehnologia nu s-a maturizat, prezintă încă mari riscuri. Comparațiile cu SUA sunt greu de susținut în Europa, care este mult mai dens locuită, există riscuri mult mai mari de poluare a mediului, mai ales a surselor de apă, iar în România se adaugă riscul seismic.
8 Dezvoltarea învățământului tehnic și a sistemului de pregătire a forței de muncă prin ucenicie;
9 Dezvoltarea sectorului IMM, mai ales în domenii de înaltă tehnologie, și cuplarea lor cu economia națională globalizată;
10 Dezvoltarea agriculturii, a exploatațiilor medii și mici, a sectorului de procesare și a celui bio, protecția calității pământului, irigații, desecări, capacități de stocare;
11 Stimularea intrării întreprinderilor românești pe noi piețe, pentru a contracara saturarea piețelor europene, unde merg aproape 75%-80% din exporturile românești;
12 Reducerea datoriei publice, pentru a degaja mai multe resurse pentru investiții publice și private, și pentru creșterea puterii de cumpărare, păstrarea echilibrelor macroeconomice, a disciplinei financiare, creșterea încasărilor bugetare, prin mai buna colectare a veniturilor bugetare.
13 Regândirea rolului și locului statului în economie, creșterea capacității sale de planificare strategică, de generare de proiecte de investiții, realizabile prin parteneriat public-privat;
14 Coordonarea cu Bruxellesul, creșterea contiubuției României la definirea politicilor publice în domeniul economic la nivel european. Crearea condițiilor pentru aderarea la euro și definirea momentului optim din punct de vedere economic pentru aderare.  

3 Priorități sociale  
1 Combaterea activă a sărăciei, care, alături de polarizare economică și socială, sunt principalele probleme sociale ale României, cu influențe determinante asupra politicului și economicului;
2 Creșterea calității serviciilor publice de educație și sănătate, reformarea lor, aducerea lor în concordanță cu nevoile și așteptările cetățenilor;
3 Protecția copiilor, bătrânilor și femeilor, categoriile cele mai afectate de tranziție și de criză;
4 Combaterea activă a șomajului, mai ales a șomajului în rândul tinerilor;
5 Combaterea excluderii sociale, a discriminărilor de gen;
6 Extinderea drepturilor și libertăților individuale, adaptarea lor la noile realități;
7 Corectarea disparităților sociale din familiile uniparentale, combaterea abandonului școlar din motive economice, a violenței sociale;
8 Integrarea socială a rromilor;
9 Reactivarea CES, dezvoltarea dialogului social.

4 Priorități de politică externă și militară    
1 Întărirea profilului României în NATO și în UE;
2 Definirea unei politici externe europene, care să țină cont de realități și de noul cadru instituțional și de noul context din Europa și din plan internațional;
3 Rezolvarea problemelor generate de dualismul politicii externe, de existența a două centre de decizie, de analiză și sinteză, la Guvern și la Președinție;
4 Îndeplinirea angajamentelor privitoare la participarea noastră la efortul comun de apărare în cadrul NATO;
5 Aderarea la Schengen;
6 Încheierea monitorizării MCV;


marți, 29 aprilie 2014

Cea mai bună dintre lumi



Se presupune că pedeapsa privativă de libertate trebuie să-l schimbe în bine pe cel condamnat. Dar, pentru Dumnezeu! Pentru a își face efectul scontat, cel condamnat TREBUIE să înțeleagă ce i se întâmplă, și de ce. Ce speră animalele alea care l-au condamnat cu executare, și celelalte, care trag de timp, pentru a da o soluție, acum, că Jean Pădureanu este în închisoare, de la un om bolnav de demență senilă, care nu mai știe cine este? Ce efect ”educativ” mai are pedeapsa? Sau ce efect mai are asupra unui condamnat care trage să moară, bolnav de cancer în stagiu terminal? 

Președinta ÎCCJ este un criminal în serie, și ar trebui judecată și condamnată ca atare. Pentru că legând cariera judecătorilor exclusiv de numărul de condamnări, a transformat judecătorii în plutoane de execuție. Nu poți să îți bați joc de oameni, chiar dacă au greșit. Judecătorii nu sunt îngerii exterminatori ai unui Dumnezeu răzbunător și crud, numit ”justiție”. Nu de așa ceva avem nevoie. 

Ceea ce se întâmplă acum în Justiție ilustrează felul în care o putere a statului, ieșită de sub orice fel de control al societății, ajunge tiranică și distruge democrația. Independența justiției nu trebuie să se transforme într-un instrument de dominație a societății. 

Mă tem că lucrurile au scăpat deja de sub orice fel de control. Pentru că deja cei care controlează Justiția și o folosesc în scop de control social nu se mai ascund, și au început să lichideze orice împotrivire din interiorul sistemului. 

Din păcate acest proces de transformare totalitară a Justiției nu ar fi fost posibil fără intervenția și sprijinul unor guverne străine, care se folosesc de sistem pentru a controla România, a distruge economia românească și a promova interesele economice ale finanțatorilor lor naționali. 

Este fața hidoasă a ipocriziei ”democratice”. Nu, democrația nu mai există nici în UE, nici în SUA. Sunt doar ritualuri, în care nu mai crede nimeni. Nici n-am ști cum să definim actualul regim politic. Sigur este doar că el ne duce, încet, încet, către un nou totalitarism. Justiția nu face decât să dea o brumă de legalitate represiunii îndreptate împotriva celor care ies din rând. Corupții condamnați sunt un soi de momeală, de soporific social, pentru acceptarea represiunii. Uitați-vă cât de larg este definită acum ”corupția”. Practic, oricine poate poate fi acuzat și condamnat pentru fapte de ”corupție”, dacă vrea cineva, pentru că, de fapt, nu se judecă faptele celui ”acuzat”. Contează doar comanda dată judecătorului, și nimic altceva. 

Altminteri trăim în cea mai bună dintre lumi...