marți, 31 decembrie 2013

La mulți ani!


Previziunile unui optimist bine informat

 
 
Prieteni, nu știu cum va fi 2014. Nici aici, nici în lume. Sper că paralela cu 1914 să fie doar o găselniță gazetărească. Din păcate, până și analiza politică începe să se tabloidizeze. Dar, indiferent de asta, în lume se acumulează tensiuni tot mai mari, care, așa cum văd eu lucrurile, nu se pot elimina decât violent. Sistemul mondial rezultat în urma celui de-al Doilea Război mondial, cu instituțiile aferente, este caduc, și a devenit nefuncțional. Nimeni nu vrea să pună altceva în loc.
 
UE, care ne interesează pe noi, este tot mai puțin relevantă, birocrația bruxelleză o sufocă, îi lipsește dorința de a se inventa, și este dominată de o Germanie revanșardă, care nu are nimic de propus decât o disciplină prusacă. Europa se marginalizează, își pierde sufletul, și își bate joc de valorile sale fondatoare.
 
SUA a ratat tot ce și-a propus: G 20 n-a schimbat nimic în arhitectura financiară internațională, Orientul Mijlociu e un viespar și mai mare decât era, teroriștii zburdă pe câmpii, Irakul și Afganistanul sunt praf și pulbere, primăvara arabă este un coșmat sângeros, iar în interior democrația seamănă tot mai mult a stalinism digital!
 
Ascensiunea Chinei ar fi o veste bună, dacă nu ar fi ombilical legată de SUA, pe care le imită până la greață. Deocamdată ea nu are nimic de propus lumii, în afară de abilitatea de a produce orice, în orice cantități.
 
România, cum o știți, este cel mai mare spital de nebuni cu pacienții în libertate, ca să zic așa. 2014 va fi an electoral, și cu asta am spus tot. Vom avea un nou președinte, care va fi un băsescu cu alt chip, și, poate, fără chelie. Cu trei capitale, efect pervers al ”integrăeii euro-atlantice”, decizia la București este paralizată. Economia este divizată, iar partea ei cea mai profitabilă nu mai este românească. Consecința? Oricât de mare ar fi creșterea economică, românii nu vor profita de ea, țara nu se va dezvolta, iar sărăcia se va acdentua. Faptul că Isărescu ne spune că ne trebuie încă cel puțin un deceniu până la trecerea la euro rezumă buda economică și socială în care ne aflăm.
 
Pe scurt, nu ne așteaptă nimic bun. Dacă mă înșel, sunt primul care să mă bucur. Care bucurie și la voi să fie! La anu și la Fâlfani!   

duminică, 29 decembrie 2013

Poimâine nu mai există

 
 
E sfârșit de an, și toată lumea face bilanțuri. Pierdere de vreme, pentru că, până la urmă, nu poți analiza nimicul. Deși anul 2013 a fost aparent unul agitat și plin de evenimente, nimic fundamental nu s-a schimbat nici în România, nici în lume. Din păcate pentru noi, toți, lucrurile se rezumă la o luptă pentru putere lipsită de orizont, din care lipsesc oamenii, cu nevoile și așteptările lor.
 
Ne putem amăgi, crezând că există alternative, că X e mai bun ca Y, iar Z e adevărata alegere. Puterea statelor, a politicienilor și a guvernelor naționale, s-a erodat până la punctul în care a devenit nesemnificativă, și oricum nu mai poate servi interesul public. Marile corporații, care conduc de fapt lumea, și-au pierdut de mult sensul socialului, și, mai mult, sunt și ele, la rândul lor, victimele aceleiași lupte pentru putere la nivelul organizației. Nimeni nu mai are sensul viitorului, toată lumea trăiește de azi pe mâine. Poimâine nu mai există.
 
Ne amăgim că tot felul de ”minuni tehnologice” ne vor schimba radical viața și modul de producție, ne vor face mai prosperi și mai fericiți. Așa am vrezut cu energia atomică, așa am crezut cu computerele, așa credem acum cu imprimantele 3 D, cu Internetul sau telefoanele inteligente. Asta în timp ce natura se degradează, agricultura de tip industrial epuizează pământul, schimbările climaterice devin tot mai violente. Sporurile de productivitate nu s-au văzut în viața de zi cu zi a celor care-și câștigă existența prin muncă. De treizeci de ani, de la încerputul așa-zisei Noi Revoluții Industriale, al Societății Informaționale, puterea de cumpărare a claselor populare a stagnat, în cel mai fericit caz, iar cea a clasei de mijloc, aflată în destructurare, a scăzut constant. Sărăcia și polarizarea socială sunt consecințele directe ale Noii Revoluții Industriale. Sistemele publice de educație și de sănătate se demantelează peste tot în lume, revin analfabetismul și bolile sociale. Lumea în care trăim nu este deloc mai bună, dimpotrivă. Noile tehnologii distrug locuri de muncă și în zona celor cu valoare adăugată mare, și în zona celor cu valoare adăugată mică. 
 
Sigur, ne putem felicita că în țări precum China, India, Brazilia sau altele ca ele a crescut numărul celor din clasa de mijloc. Poate. Dar să fim serioși! China, India, Brazilia, Africa de Sud, Rusia, alte țări din Asia reprezintă mai bine de jumătate din populația lumii, dar mai nimic din consumul ei. Iar scăderea puterii de cumpărare în SUA și în Occident este o veste proastă pentru aceste ateliere de producție ale lumii. Statistic, vor fi ieșit din sărăcie cei care câștigă doi dolari pe zi, dacă pragul de sărăcie absolută este de 1,25 de dolari pe zi. Dar, pentru Dumnezeu! Tot săraci lipiți pământului sunt!
 
Crește violența socială, și, oricât ar părea de ciudat unora, ea nu privește decât foarte puțin politicul și buna sau reaua guvernare, pentru că, bine sau rău  guvernate, țările lumii cunosc exact aceleași fenomene de polarizare socială, chiar dacă ritmul diferă. Problema este una de natură economică. Ceea ce numim capitalism se dovedește a fi o adevărată catastrofă, din toate punctele de vedere. Schimbarea modelului economic actual, care privilegiază timpul scurt, risipește resurse umane și materiale, distruge ordinea politică și morală, este principala urgență. 
 
Schimbarea se va produce, pentru simplul fapt că el, capitalismul, nu mai poate produce bunăstare pentru o largă majoritate, și, ca atare, pur și simplu nu mai este acceptat de oameni. Cum se va face schimbarea? Violent, sau negociat? Cum capitalismul a devenit arogant și disprețuitor, nu mai este în niciun fel de dialog cu societatea, devenind un sistem totalitar, în esența lui, este foarte probabil ca schimbarea să se petreacă violent. Sunt toate premizele pentru o astfel de izbucnire violentă la scară globală. 
 
Ce ar însemna o schimbare negociată? În primul rând revenirea statului la funcțiile sale clasice, în materie economică și socială, în primul rând la funcția redistributivă. Capitalul trebuie să cedeze o parte din profit, pentru a face lumea mai egalitară. Pacea socială, dar și supraviețuirea sa, au un preț. Nu vrea să plătească acum prețul păcii sociale, consecințele vor fi infinit mai grave în viitor. În al doilea rând este vorba de restaurarea politicului în drepturile sale. Cu democrații de fațadă și politicieni cumpărați de corporații nu se poate face nimic. În al treilea rând este vorba despre re-ideologizarea politiculuiu. Vi se pare că, în România și în lume, mai gândește cineva ideologic, mai există diferențe între partide? Ce deosebește, spre pildă, PSD de PNL, și pe ele de PDL? Ce înseamnă ”dreapta” în România, și de ce este băsescu corifeul ei? Nu, peste tot în lume partidele au devenit unele ale puterii, care nu sunt decât instrumente ale luptei pentru putere, iar puterea înseamnă un singur lucru: bani! Poți adera la așa ceva, poți susține asemenea partide și ordinea politică generată de ele? Evident, nu!
 
Ce va fi în 2014? Nimic! Faptul că este an electoral nu schimbă nimic în acest joc de putere, din care noi vedem doar marionetele, și rar sforile, dar niciodată sforarul. Că după băsescu vine Antonescu nu înseamnă nimic, cum nimic nu înseamnă ca după Barosso să vină Schultz în fruntea Comisiei Europene, și așa mai departe. Esența lucrurilor nu se schimbă. Și atunci aceste alternanțe, de formă, la putere, nu mai funcționează ca niște supape de siguranță. Singura certitudine este că în sistem se acumulează tensiuni, și că nimic nu le mai poate disipa. Întrebarea nu este dacă va fi sau nu o explozie, ci când. Dar, cum spuneam, explozia nu înseamnă și rezolvarea problemelor, ci doar distrugerea unei stări de lucruri inacceptabile. Dar dacă pentru noi poimâine nu există, înseamnă că nici nu avem ceva de pus în loc, de construit, după explozie. Și ajungem în situația în care o soluție nu face decât să nască noi probleme... 
 
 

marți, 17 decembrie 2013

România, slugă la doi stăpâni

 
 
Tot felul de cretini mă înjură că nu scriu despre ce se întâmplă zilele astea în România. Bravo, bă băieți! Ori v-ați născut ieri, ori nu știți pe ce lume trăiți! În România se întâmplă ce s-a întâmplat în țara asta de la fanarioți încoace: niște unii, ajunși la putere, cu sau fără firman de la diverse Înalte Porți, uită de ce sunt acolo unde sunt, și fac ce vor. Poporul, agenda publică, interesul național: cui îi pasă?
 
De ce mi-ar păsa acum de niște flăcăi și fetițe care se agită isteric în stradă, puși să salveze uniți pârșul de câmpie? Câte înjurături mi-am luat atunci când am scris că, pentru o țară ca România, este greu să trăiască și să facă ce vrea ea, câtă vreme este vasalul unui Imperiu. Ce deosebire este între ruși și americani? Niciuna! Pentru stăpâni sluga e slugă, punct! Spre ghinionul nostru se dovedește că și UE este tot un soi de imperiu, și că suntem slugi la doi stăpâni. Așa ceva nu avem în memoria istorică! Noi am fost slugi doar la un stăpân, chiar dacă în timp stăpânii s-au schimbat.
 
Mai mult ca sigur că, după ce ne vom dezmetici, vom găsi o cale să gestionăm și situația asta. Dar din toaste experiențele astea am ieșit zdravăn jumuliți, mai săraci și mai deprimați. Dar dacă n-ai de ales, te descurci cu ce ai!
 
Cât despre ăia din fruntea țării, de ce ar merita să pierd timpul cu ei? Nu sunt decât niște marionete, încurcate în diferitele sfori, care par dezarticulate, pentru că ăia de trag sforile s-au încăierat și au uitat de scenariu. Dar se potolesc și ăia, iar păpușile noastre vor face mumos în poză! Și totul va fi ca în poză!
 

duminică, 8 decembrie 2013

Războiul transatlantic: bătălia de la Pungești



M-am săturat de cretinismele de la Pungești ca de mere acre. Protestele de acolo nu aiu nimic în comun cu democrația, libertatea, ecologia, cu sfânta proprietate privată. Nu, este expresia condensată a unei bătălii cu mize economice enorme, între UE, respectiv Germania, adevăratul conducător al adunăturii de rațe șchioape care o alcătuiesc, și americani. Miza războiului? Complicat de spus în câteva cuvinte. Dar să zicem că UE nu este tocmai fericită din cauza faptului că noii membri din Est, trecând peste capul stăpânilor de la Bruxelles, au făcut din țările lor un soi de cap de pod pentru americani, care astfel trec peste tot felul de bariere protecționiste ridicate de UE în calea americanilor, și nu numai împotriva lor.
 
Gazele de șist, exploatate de americani, ar intra grav în concurență cu gazele vândute de europeni aici(toate distribuțiile de gaze din Est sunt controlate în general de nemți și de francezi), lipsindu-i pe europeni de profituri uriașe, făcute din condei. La noi și gazele rusești ne sunt vândute de nemți, iar gazele proprii de OMV sau de Gaz de France.
 
Ia să vedem noi: cine finanțează masiv ONG urile implicate în proteste și în caftelile cu jandarmii: rușii, sau europenii, recte nemții, francezii sau olandezii? Sigur, nu e cușer să-i arăți cu deștu pe ”europeni”. Dar nici să te faci că plouă, și să-i faci pe ruși vinovați de organizarea manifestațiilor, numai pentru că ești la mâna birocraților de la Bruxelles, nu e cușer. Pentru că nimeni nu mai înțelege nimic. 
 
Bătălia de la Pungești este expresia gradului de inepție la care a ajuns o construcție, UE, în care am crezut și cred. Dar, încăpută pe mâna unor mediocri aroganți și cu ochii numai după bani, proiectul european a luat-o grav pe arătură. Să arunci țări întregi într-un soi de război civil, vezi Ucraina, și, într-un fel și România, pentru simplul motiv că tu, lider european, habar nu mai ai de realități, și vrei să-ți pupe picioarele în semn de recunoștință pentru că-ți aruncă un os de la masa bogaților, este pură demență. Cum demență a fost ”circulara” prin care eram avertizați în legătură cu vizita premierului chinez.
 
Nu, la Pungești nu este sindromul ”nu ne vindem țara!” Acolo se luptă europenii cu americanii, iar noi suntem prinși între ei. Și noi plătim pentru hachițele lor. Știu și eu, poate ne trezim și-i trimitem în pizda mamelor lor pe toți...

miercuri, 4 decembrie 2013

Cu sânge rece, sau luciditatea răului

 
 
Începe o perioadă mizerabilă a relației între Palate; nu că până acum ”coabitarea” ar fi fost un model de responsabilitate, doar că nebunia atinge deja paroxismul la băsescu. Pentru că nebunie este ceea ce vrea să facă în cazul Bugetului. Ar fi însă prea simplu să punem totul pe seama nebuniei personajului, nebunie evidentă pentru oricine are ochi de văzut și minte de judecat. Dar nebunia este dublată-deloc paradoxal!- de o luciditate a răului și a urii cum, sincer, nu are echivalent în istoria modernă a României. Nimeni nu a făcut rău românilor cu premeditare, cu atâta sânge rece, cu atâta determinare și iresponsabilitate, cu atâta minuțioasă planificare precum traian băsescu.
 
Nu am înțeles și nici n-am să înțeleg de unde atâta ură față de națiunea asta la traian băsescu. Pentru că, e evident, băsescu ne urăște. Nici măcar scuza că vrea să ne facă bine cu forța nu există. El nu vrea nimic pentru români; îl doare în cur de ei și de nevoile lor, de visele și de așteptările lor. A scos măcar un cuvânt despre faptul că, în acești nouă ani de când este președinte, sărăcia, numărul săracilor, au crescut dramatic în România? A avut măcar o tresărire atunci când în țara pe care o conduce s-a murit la propriu de foame? Este o rapace pasăre de pradă, bolnavă de putere, și atât. Românii nu puteau face o alegere mai proastă decât asta. Și, de parcă le-a luat Dumnezeu mințile, l-au mai ales o dată!
 
Acum este prea târziu să mai facem ceva împotriva lui băsescu. Putem face însă două lucruri. Primul, să nu o luăm noi razna, și să  ne pregătim pentru a curăța statul, instituțiile sale, de moștenirea lui otrăvită. Și, în al doilea rând, să ne asigurăm, constituțional, legal și instituțional, că episodul ”băsescu” nu se va mai putea repeta.
 
Ca să lichidezi un asasin cu sângere rece, trebuie să dovedești, la rândul tău, sânge rece. Măcar asta să fi învățat în anii ăștia...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...