marți, 31 decembrie 2013

La mulți ani!


Previziunile unui optimist bine informat

 
 
Prieteni, nu știu cum va fi 2014. Nici aici, nici în lume. Sper că paralela cu 1914 să fie doar o găselniță gazetărească. Din păcate, până și analiza politică începe să se tabloidizeze. Dar, indiferent de asta, în lume se acumulează tensiuni tot mai mari, care, așa cum văd eu lucrurile, nu se pot elimina decât violent. Sistemul mondial rezultat în urma celui de-al Doilea Război mondial, cu instituțiile aferente, este caduc, și a devenit nefuncțional. Nimeni nu vrea să pună altceva în loc.
 
UE, care ne interesează pe noi, este tot mai puțin relevantă, birocrația bruxelleză o sufocă, îi lipsește dorința de a se inventa, și este dominată de o Germanie revanșardă, care nu are nimic de propus decât o disciplină prusacă. Europa se marginalizează, își pierde sufletul, și își bate joc de valorile sale fondatoare.
 
SUA a ratat tot ce și-a propus: G 20 n-a schimbat nimic în arhitectura financiară internațională, Orientul Mijlociu e un viespar și mai mare decât era, teroriștii zburdă pe câmpii, Irakul și Afganistanul sunt praf și pulbere, primăvara arabă este un coșmat sângeros, iar în interior democrația seamănă tot mai mult a stalinism digital!
 
Ascensiunea Chinei ar fi o veste bună, dacă nu ar fi ombilical legată de SUA, pe care le imită până la greață. Deocamdată ea nu are nimic de propus lumii, în afară de abilitatea de a produce orice, în orice cantități.
 
România, cum o știți, este cel mai mare spital de nebuni cu pacienții în libertate, ca să zic așa. 2014 va fi an electoral, și cu asta am spus tot. Vom avea un nou președinte, care va fi un băsescu cu alt chip, și, poate, fără chelie. Cu trei capitale, efect pervers al ”integrăeii euro-atlantice”, decizia la București este paralizată. Economia este divizată, iar partea ei cea mai profitabilă nu mai este românească. Consecința? Oricât de mare ar fi creșterea economică, românii nu vor profita de ea, țara nu se va dezvolta, iar sărăcia se va acdentua. Faptul că Isărescu ne spune că ne trebuie încă cel puțin un deceniu până la trecerea la euro rezumă buda economică și socială în care ne aflăm.
 
Pe scurt, nu ne așteaptă nimic bun. Dacă mă înșel, sunt primul care să mă bucur. Care bucurie și la voi să fie! La anu și la Fâlfani!   

duminică, 29 decembrie 2013

Poimâine nu mai există

 
 
E sfârșit de an, și toată lumea face bilanțuri. Pierdere de vreme, pentru că, până la urmă, nu poți analiza nimicul. Deși anul 2013 a fost aparent unul agitat și plin de evenimente, nimic fundamental nu s-a schimbat nici în România, nici în lume. Din păcate pentru noi, toți, lucrurile se rezumă la o luptă pentru putere lipsită de orizont, din care lipsesc oamenii, cu nevoile și așteptările lor.
 
Ne putem amăgi, crezând că există alternative, că X e mai bun ca Y, iar Z e adevărata alegere. Puterea statelor, a politicienilor și a guvernelor naționale, s-a erodat până la punctul în care a devenit nesemnificativă, și oricum nu mai poate servi interesul public. Marile corporații, care conduc de fapt lumea, și-au pierdut de mult sensul socialului, și, mai mult, sunt și ele, la rândul lor, victimele aceleiași lupte pentru putere la nivelul organizației. Nimeni nu mai are sensul viitorului, toată lumea trăiește de azi pe mâine. Poimâine nu mai există.
 
Ne amăgim că tot felul de ”minuni tehnologice” ne vor schimba radical viața și modul de producție, ne vor face mai prosperi și mai fericiți. Așa am vrezut cu energia atomică, așa am crezut cu computerele, așa credem acum cu imprimantele 3 D, cu Internetul sau telefoanele inteligente. Asta în timp ce natura se degradează, agricultura de tip industrial epuizează pământul, schimbările climaterice devin tot mai violente. Sporurile de productivitate nu s-au văzut în viața de zi cu zi a celor care-și câștigă existența prin muncă. De treizeci de ani, de la încerputul așa-zisei Noi Revoluții Industriale, al Societății Informaționale, puterea de cumpărare a claselor populare a stagnat, în cel mai fericit caz, iar cea a clasei de mijloc, aflată în destructurare, a scăzut constant. Sărăcia și polarizarea socială sunt consecințele directe ale Noii Revoluții Industriale. Sistemele publice de educație și de sănătate se demantelează peste tot în lume, revin analfabetismul și bolile sociale. Lumea în care trăim nu este deloc mai bună, dimpotrivă. Noile tehnologii distrug locuri de muncă și în zona celor cu valoare adăugată mare, și în zona celor cu valoare adăugată mică. 
 
Sigur, ne putem felicita că în țări precum China, India, Brazilia sau altele ca ele a crescut numărul celor din clasa de mijloc. Poate. Dar să fim serioși! China, India, Brazilia, Africa de Sud, Rusia, alte țări din Asia reprezintă mai bine de jumătate din populația lumii, dar mai nimic din consumul ei. Iar scăderea puterii de cumpărare în SUA și în Occident este o veste proastă pentru aceste ateliere de producție ale lumii. Statistic, vor fi ieșit din sărăcie cei care câștigă doi dolari pe zi, dacă pragul de sărăcie absolută este de 1,25 de dolari pe zi. Dar, pentru Dumnezeu! Tot săraci lipiți pământului sunt!
 
Crește violența socială, și, oricât ar părea de ciudat unora, ea nu privește decât foarte puțin politicul și buna sau reaua guvernare, pentru că, bine sau rău  guvernate, țările lumii cunosc exact aceleași fenomene de polarizare socială, chiar dacă ritmul diferă. Problema este una de natură economică. Ceea ce numim capitalism se dovedește a fi o adevărată catastrofă, din toate punctele de vedere. Schimbarea modelului economic actual, care privilegiază timpul scurt, risipește resurse umane și materiale, distruge ordinea politică și morală, este principala urgență. 
 
Schimbarea se va produce, pentru simplul fapt că el, capitalismul, nu mai poate produce bunăstare pentru o largă majoritate, și, ca atare, pur și simplu nu mai este acceptat de oameni. Cum se va face schimbarea? Violent, sau negociat? Cum capitalismul a devenit arogant și disprețuitor, nu mai este în niciun fel de dialog cu societatea, devenind un sistem totalitar, în esența lui, este foarte probabil ca schimbarea să se petreacă violent. Sunt toate premizele pentru o astfel de izbucnire violentă la scară globală. 
 
Ce ar însemna o schimbare negociată? În primul rând revenirea statului la funcțiile sale clasice, în materie economică și socială, în primul rând la funcția redistributivă. Capitalul trebuie să cedeze o parte din profit, pentru a face lumea mai egalitară. Pacea socială, dar și supraviețuirea sa, au un preț. Nu vrea să plătească acum prețul păcii sociale, consecințele vor fi infinit mai grave în viitor. În al doilea rând este vorba de restaurarea politicului în drepturile sale. Cu democrații de fațadă și politicieni cumpărați de corporații nu se poate face nimic. În al treilea rând este vorba despre re-ideologizarea politiculuiu. Vi se pare că, în România și în lume, mai gândește cineva ideologic, mai există diferențe între partide? Ce deosebește, spre pildă, PSD de PNL, și pe ele de PDL? Ce înseamnă ”dreapta” în România, și de ce este băsescu corifeul ei? Nu, peste tot în lume partidele au devenit unele ale puterii, care nu sunt decât instrumente ale luptei pentru putere, iar puterea înseamnă un singur lucru: bani! Poți adera la așa ceva, poți susține asemenea partide și ordinea politică generată de ele? Evident, nu!
 
Ce va fi în 2014? Nimic! Faptul că este an electoral nu schimbă nimic în acest joc de putere, din care noi vedem doar marionetele, și rar sforile, dar niciodată sforarul. Că după băsescu vine Antonescu nu înseamnă nimic, cum nimic nu înseamnă ca după Barosso să vină Schultz în fruntea Comisiei Europene, și așa mai departe. Esența lucrurilor nu se schimbă. Și atunci aceste alternanțe, de formă, la putere, nu mai funcționează ca niște supape de siguranță. Singura certitudine este că în sistem se acumulează tensiuni, și că nimic nu le mai poate disipa. Întrebarea nu este dacă va fi sau nu o explozie, ci când. Dar, cum spuneam, explozia nu înseamnă și rezolvarea problemelor, ci doar distrugerea unei stări de lucruri inacceptabile. Dar dacă pentru noi poimâine nu există, înseamnă că nici nu avem ceva de pus în loc, de construit, după explozie. Și ajungem în situația în care o soluție nu face decât să nască noi probleme... 
 
 

marți, 17 decembrie 2013

România, slugă la doi stăpâni

 
 
Tot felul de cretini mă înjură că nu scriu despre ce se întâmplă zilele astea în România. Bravo, bă băieți! Ori v-ați născut ieri, ori nu știți pe ce lume trăiți! În România se întâmplă ce s-a întâmplat în țara asta de la fanarioți încoace: niște unii, ajunși la putere, cu sau fără firman de la diverse Înalte Porți, uită de ce sunt acolo unde sunt, și fac ce vor. Poporul, agenda publică, interesul național: cui îi pasă?
 
De ce mi-ar păsa acum de niște flăcăi și fetițe care se agită isteric în stradă, puși să salveze uniți pârșul de câmpie? Câte înjurături mi-am luat atunci când am scris că, pentru o țară ca România, este greu să trăiască și să facă ce vrea ea, câtă vreme este vasalul unui Imperiu. Ce deosebire este între ruși și americani? Niciuna! Pentru stăpâni sluga e slugă, punct! Spre ghinionul nostru se dovedește că și UE este tot un soi de imperiu, și că suntem slugi la doi stăpâni. Așa ceva nu avem în memoria istorică! Noi am fost slugi doar la un stăpân, chiar dacă în timp stăpânii s-au schimbat.
 
Mai mult ca sigur că, după ce ne vom dezmetici, vom găsi o cale să gestionăm și situația asta. Dar din toaste experiențele astea am ieșit zdravăn jumuliți, mai săraci și mai deprimați. Dar dacă n-ai de ales, te descurci cu ce ai!
 
Cât despre ăia din fruntea țării, de ce ar merita să pierd timpul cu ei? Nu sunt decât niște marionete, încurcate în diferitele sfori, care par dezarticulate, pentru că ăia de trag sforile s-au încăierat și au uitat de scenariu. Dar se potolesc și ăia, iar păpușile noastre vor face mumos în poză! Și totul va fi ca în poză!
 

duminică, 8 decembrie 2013

Războiul transatlantic: bătălia de la Pungești



M-am săturat de cretinismele de la Pungești ca de mere acre. Protestele de acolo nu aiu nimic în comun cu democrația, libertatea, ecologia, cu sfânta proprietate privată. Nu, este expresia condensată a unei bătălii cu mize economice enorme, între UE, respectiv Germania, adevăratul conducător al adunăturii de rațe șchioape care o alcătuiesc, și americani. Miza războiului? Complicat de spus în câteva cuvinte. Dar să zicem că UE nu este tocmai fericită din cauza faptului că noii membri din Est, trecând peste capul stăpânilor de la Bruxelles, au făcut din țările lor un soi de cap de pod pentru americani, care astfel trec peste tot felul de bariere protecționiste ridicate de UE în calea americanilor, și nu numai împotriva lor.
 
Gazele de șist, exploatate de americani, ar intra grav în concurență cu gazele vândute de europeni aici(toate distribuțiile de gaze din Est sunt controlate în general de nemți și de francezi), lipsindu-i pe europeni de profituri uriașe, făcute din condei. La noi și gazele rusești ne sunt vândute de nemți, iar gazele proprii de OMV sau de Gaz de France.
 
Ia să vedem noi: cine finanțează masiv ONG urile implicate în proteste și în caftelile cu jandarmii: rușii, sau europenii, recte nemții, francezii sau olandezii? Sigur, nu e cușer să-i arăți cu deștu pe ”europeni”. Dar nici să te faci că plouă, și să-i faci pe ruși vinovați de organizarea manifestațiilor, numai pentru că ești la mâna birocraților de la Bruxelles, nu e cușer. Pentru că nimeni nu mai înțelege nimic. 
 
Bătălia de la Pungești este expresia gradului de inepție la care a ajuns o construcție, UE, în care am crezut și cred. Dar, încăpută pe mâna unor mediocri aroganți și cu ochii numai după bani, proiectul european a luat-o grav pe arătură. Să arunci țări întregi într-un soi de război civil, vezi Ucraina, și, într-un fel și România, pentru simplul motiv că tu, lider european, habar nu mai ai de realități, și vrei să-ți pupe picioarele în semn de recunoștință pentru că-ți aruncă un os de la masa bogaților, este pură demență. Cum demență a fost ”circulara” prin care eram avertizați în legătură cu vizita premierului chinez.
 
Nu, la Pungești nu este sindromul ”nu ne vindem țara!” Acolo se luptă europenii cu americanii, iar noi suntem prinși între ei. Și noi plătim pentru hachițele lor. Știu și eu, poate ne trezim și-i trimitem în pizda mamelor lor pe toți...

miercuri, 4 decembrie 2013

Cu sânge rece, sau luciditatea răului

 
 
Începe o perioadă mizerabilă a relației între Palate; nu că până acum ”coabitarea” ar fi fost un model de responsabilitate, doar că nebunia atinge deja paroxismul la băsescu. Pentru că nebunie este ceea ce vrea să facă în cazul Bugetului. Ar fi însă prea simplu să punem totul pe seama nebuniei personajului, nebunie evidentă pentru oricine are ochi de văzut și minte de judecat. Dar nebunia este dublată-deloc paradoxal!- de o luciditate a răului și a urii cum, sincer, nu are echivalent în istoria modernă a României. Nimeni nu a făcut rău românilor cu premeditare, cu atâta sânge rece, cu atâta determinare și iresponsabilitate, cu atâta minuțioasă planificare precum traian băsescu.
 
Nu am înțeles și nici n-am să înțeleg de unde atâta ură față de națiunea asta la traian băsescu. Pentru că, e evident, băsescu ne urăște. Nici măcar scuza că vrea să ne facă bine cu forța nu există. El nu vrea nimic pentru români; îl doare în cur de ei și de nevoile lor, de visele și de așteptările lor. A scos măcar un cuvânt despre faptul că, în acești nouă ani de când este președinte, sărăcia, numărul săracilor, au crescut dramatic în România? A avut măcar o tresărire atunci când în țara pe care o conduce s-a murit la propriu de foame? Este o rapace pasăre de pradă, bolnavă de putere, și atât. Românii nu puteau face o alegere mai proastă decât asta. Și, de parcă le-a luat Dumnezeu mințile, l-au mai ales o dată!
 
Acum este prea târziu să mai facem ceva împotriva lui băsescu. Putem face însă două lucruri. Primul, să nu o luăm noi razna, și să  ne pregătim pentru a curăța statul, instituțiile sale, de moștenirea lui otrăvită. Și, în al doilea rând, să ne asigurăm, constituțional, legal și instituțional, că episodul ”băsescu” nu se va mai putea repeta.
 
Ca să lichidezi un asasin cu sângere rece, trebuie să dovedești, la rândul tău, sânge rece. Măcar asta să fi învățat în anii ăștia...

marți, 26 noiembrie 2013

Despre principii și consecințele lipsei lor



Am citit cu surprindere poziția Iubitului Conducător, Mare Reformator și Machitor, mai nou Matrafoxatul, în legătură cu unele episoade ale relației României cu Uniunea Europeană. Unii ar întreba: ”de unde surprinderea?” E adevărat, antecedentele Pulimii Sale, în calitate de politician, nu prea lasă loc de surprize. Doar că, să ne înțelegem bine, din 2005 el este la butoanele politicii europene, a României și, în timp, a făcut exclusivitate din acest domeniu. De ce se miră acum de felul în care a fost tratată țara noastră în cazul subiectelor evocate? 
Nu discut poziția sa de ieri. Dar mi se pare periculos și lipsit de responsabilitate ca, din motive de conjunctură politică, primul om din stat să încerce să se pună, oportunist, în fruntea unui curent eurosceptic, și pe alocuri anti-european, din pure calcule politicianiste, și din motive de criză de identitate politică. Pulimea Sa traversează, de ceva vreme, o profundă criză de identitate politică. Nu că până mai ieri ar fi fost o culme a limpezimii ideologice. Nu vă mai plictisesc cu trecerea sa de la social-democrație la ”populism”.
”Dreapta” pe care încearcă s-o coaguleze, și s-o reprezinte, există doar virtual, nu reprezintă chiar pe nimeni dintre cei cu adevărat de dreapta, și nu mă refer doar la adepții PNL sau PDL. Atacul la adresa UE este nesincer, pentru că, deși avem o mulțime de reproșuri de făcut UE, în general, și felului în care Bruxellesul a gestionat o serie de dosare în relația cu România, primul care trebuie să-și pună cenușă în cap este chiar el. Politica europeană, reamintesc, a fost privilegiul și monopolul său multă vreme.
Să vă mai spun că, din 2007, de când suntem stat membru al UE, băsescu nu s-a întâlnit odată, la modul serios, cu euro-deputații români? Că s-a folosit de doi sau trei eurodeputați din PDL pentru a-și promova interesele la Bruxelles, chiar și atunci când asta era împotriva interesului României? Să vă mai povestesc despre cum a făcut sluj în fața lui Merkel, Sarkozy, Barroso? Cum a acceptat măsuri profund penalizante pentru economie?
Dacă eu am învățat ceva în acești ani de când suntem membri ai UE, acel ceva este faptul că nu vom avea succes în promovarea interesului nostru dacă nu vom fi solidari, previzibili, dacă azi vom spune una și mâine alta, dacă nu vom face alianțe și nu vom juca în echipă. Impresia pe care o lăsăm la Bruxelles este că, de fapt, nu știm ce vrem, că acționăm la voia întâmplării. Și asta nu se va rezolva până când dualismul politicii externe, implicit al gestionării politicii europene, nu va înceta. Indiferent cum se numește și se va numi premierul României, trebuie să fie atributul său politica europeană.
Cât despre viitoarea campanie pentru alegerile europene, nu cred că putem aborda subiecte sensibile cu lejeritate și într-un mod lipsit de seriozitate. Demagogia și populismul nu au ce căuta în această ecuație. Viitorul României este în UE. Iar felul în care va arăta UE, adică viitorul nostru, nu trebuie să ne fie indiferent. Putem schimba ceea ce nu merge bine în UE. Iar România nu este singura țară care are nemulțumiri în materie. Dar ele pot fi rezolvate, împreună cu ceilalți membri, nu cu acuze sau invective, ci cu un proiect coerent de reforme, care să întrunească atât consensul membrilor, ci mai ales sprijinul cetățenilor europeni, care trebuie asociați la structurarea lui.
O ultimă precizare, pe care o cred necesară, în același context. Summitul economic de la București, care privește relațiile cu RPChineză, nu este îndreptat împotriva Uniunii Europene și nu excede regulilor ei de funcționare. Acordul UE cu China este în curs de negociere, România este parte a procesului, și înțelege să-și respecte angajamentele luate. A specula pe marginea acestui subiect, doar pentru a-i face un rău adversarului tău politic, este un mod meschin de a face politică. Și nici interesele UE nu le servește, deși unii par să creadă că așa își manifestă ”europenismul”: înjurându-i pe chinezi. Jalnică politică, mizerabili actori!

luni, 25 noiembrie 2013

Semnificația unei vizite

 
 
Văd că mai toată lumea se concentrază asupra dimensiunii economice a vizitei premierului chinez la București, dimensiune întărită de Forumul de mâine, cu premierii a patrusprezece țări din Europa Centrală și de Est. La prima vedere acești analiști ar avea dreptate. Dar cred că greșesc, dacă nu văd dincolo de niște clișee.
 
Ne apropiem, în ceea ce privește evoluția UE, de un moment de genul Plenara CC al PRM din aprilie 1964, când România s-a distanțat evident de Moscova. Și nu din motive politice, și nici economice imediate. Motivul era atunci, și este valabil și acum, anume că modelul de dezvoltare imitat de România se epuizează. Iar modelul de dezvoltare este mult mai mult decât simplul acord economic pentru a exporta niște brânză de pupăză. 
 
Cu sau fără China, cu sau fără Rusia, este evident, nu doar pentru România, ci și pentru celelalte țări din Europa Centrală și de Est, că modelul de dezvoltare impus de țările dominante din UE, în special de Germania, și tembelismele Comisiei Europene de la Bruxelles, nu le mai permit dezvoltarea. Modelul este unul de jaf, de tipul Metropolă-Colonii. Iar banii de la UE sunt o uriașă minciună, care nu produc dezvoltare și bună-stare în Europa Centrală și de Est, ci doar în Vest, aici rămânând extrem de puțini, investiți în niște infrastructuri făcute ca vai mama lor, și doar pentru a răspunde nevoilor Metropolei jefuitoare.
 
Nu despre o alegere între Bruxelles și Beijing, sau Moscova, este vorba acum. Nu, este vorba de a merge înainte cu un model profund dăunător, care, dacă suntem onești, cel puțin pentru România, a produs, din 2007, de când am aderat la UE, mai multă sărăcie, dezindustrializare, polarizare socială și un munte de corupție. Economiile din Europa Centrală și de Est sunt fundamental legate de piața UE, aflată în cădere, în timp ce Germania, Franța, Marea Britanie, dovedind o profundă durere în cur față de ”principiile și valorile” Uniunii, au în piețele Chinei, Indiei, Rusiei, Braziliei, un spațiu uriaș de expansiune, de unde și uriașele lor surplusuri comerciale, care le permit să se dezvolte și să investească.
 
România trebuie să își finanțeze dezvoltarea și altfel, nu doar așteptând niște bani ”europeni”, care vin cu condiționalități inacceptabile, și oricum nu țin cont de situația reală a României și de nevoile ei, ci doar de cele ale lobbyurilor de la Bruxelles și ale Berlinului. Piața Chinei este o alternativă la banii europeni. Cea a SUA este o altă alternativă, dar dacă dăm tot de jigodii precum Gitenstein și ăia de la AmCham, care tot pe jaf sunt puși, mai bine nu! Nu putem rămâne veșnic prizonierii unui model care nu mai produce dezvoltare decât noilor împerialiști europeni.
 
Așa trebuie citită neliniștea ”europenilor”, care ne avertizează să nu apelăm la chinezi, că e niște ticăloși criminali și nașpa, și că trebuie să urmăm drumul drept, pe care drum doar ei îl știu, noi suntem prea tâmpiți. Pur și simplu se tem că găina cu ouăle de aur s-ar putea să nu se mai lase jumulită. Ceea ce, mai devreme sau mai târziu, se va întâmpla. Găina începe să se trezească la realitate...
 
Bruxellesul și Berlinul nu par să fi înțeles nimic din felul în care s-a destrămat CAER și Tratatul de la Varșovia. Nimeni în Est nu va vrea să pupe în cur Bruxellesul, după ce a fost nevoit să facă asta cu Moscova. Ideea este simplă, clară, dar greu de acceptat de cei care extrag rente uriașe din țările Europei Centrale și de Est: ori egalitatea membrilor UE este una reală, nu doar pe hârtie, ori fiecare își vede liniștit de interesele lui, așa cum fac acum Germania, Franța și Marea Britanie, și atunci UE își pierde rațiunea de a fi.
 
Nu este vorba de a alege între unii și alții, ci de a alege între statutul de slugă a intereselor unora și dezvoltarea comună, într-o Uniune în care toți sunt egali în drepturi și obligații. Asta este adevărata semnificație a vizitei premierului chinez în această parte de Europa. Și ar fi bine să o înțeleagă, fără istericale sau aroganțe jignitoare.  

duminică, 24 noiembrie 2013

Rușinea și blestemul României

 
 
traian băsescu, fie numele lui în veci uitat, este rușinea și blestemul României! Să vii beat-pulbere să ții o Conferință de Presă, fără cap și fără coadă, să delirezi zeci de minute, să te contrazici, să propui tot felul de aberații economice, este impardonabil! Și președinții ăia de operetă de prin Africa și America Latină, de care făceam mișto, aveau mai multă demnitate decât gunoiul ăsta ordinar! Este boala fără leac a țării ăsteia!
 
Refuz să cred că îl mai putem accepta încă un an. Refuz să cred că am putut să-l suportăm nouă ani! Refuz să cred că românii se bucurau, în 2004, că în fruntea țării a fost ales un bișnițar ordinar, un securist șmecher și un om lipsit de cea mai mică urmă de caracter! Rezuz să cred că imbecilul ăsta a păcălit milioane de români, care l-au ales! Refuz să cred că sunt atâția ticăloși, în Servicii, în Justiție, în instituțiile statului, care l-au slujit și îl slujesc, în disprețul interesului național! Refuz să cred că atâția intelectuali l-au sprijinit! Refuză cred că poporul român e atât de prost!
 
Nu țiganii care cerșesc fac rău imaginii României, ci păduchele ăsta din fruntea ei! Pe care îl merităm! Pentru că nu suntem mai buni ca el, dacă încă îl mai suportăm! 
 
 

vineri, 22 noiembrie 2013

Jalnice vremuri

 
 
Jalnice vremuri trăim! Mi-e tot mai greu să suport ceea ce ni se întâmplă. Am ajuns prizonierii unui joc politic dement, ieșit din mintea întunecată a unui om fără niciun Dumnezeu. Și nu voi obosi să spun asta: la fel de vinovați ca el sunt toți cei care îl susțin, fie că este vorba de servicii(care au trădat grav interesul național, primind pentru asta recompensa unor salarii mărite în 2014, sfidând astfel o țară!), fie că este vorba de CCR, de o parte a sistemului de Justiție, sau de așa-zișii ”intelectuali publici”.
 
Tupeul acestui om întrece orice am văzut în politica română, și asta pentru că nu am știut, sau nu am vrut, să ripostăm. Nu cred că vom învăța mare lucru din acești zece ani în care am fost umiliți și scuipați în față de un impotent, care fără sistemul represiv, care l-a pus acolo, și îl ține ca pe mort în fereastră, nu ar fi fost decât un boschetar bețiv și împuțit. Este produsul lașității și lipsei noastre de solidaritate și de cultură, pură și simplă.
 
Nu mă interesează nici traficul lui de influență, nici averea imposibil de justificat a familiei, și nici aerele sale de fermier. Nu, mă interesează un singur lucru: cum scăpăm de moștenirea otrăvită a acestui animal fără suflet, rapace și inuman? Ne vom putea vindeca vreodată? Mă tem că așa cum nu ne-am vindecat de ceaușescu, nu ne vom vindeca nici de el. Ne va otrăvi viața și după ce nu va mai fi acolo unde este acum. Nu, asta nu dispare în fumul de tămâie al unei slujbe de exorcizare. Așa ceva nu poate fi exorcizat.
 
Încă un an cu el ni se va părea o eternitate. Și, din păcate, noi nu suntem eterni. Nesimțirea lui, da... 

vineri, 15 noiembrie 2013

Un jalnic sfârșit de domnie

 
 
traian băsescu a ajuns la capătul carierei sale politice, și sfârșește jalnic, cu un scandal de corupție, care, dacă România ar fi o țară normală, ar trebui să-l determine să demisioneze, iar apoi să ajungă în fața justiției. Probabil că, odată și odată, va ajunge. Dar slabă consolare, pentru că răul făcut de el României și românilor este aproape imposibil de îndreptat.
 
traian băsescu lasă în urma lui un sistem politic ruinat, minat de corupție și de impostură. A distrus toți posibilii lideri, de la stânga și de la dreapta, pentru că nu suportă concurența. traian băsescu lasă în urmă o justiție ruinată, deprofesionalizată, la fel coruptă, dacă nu chiar mai coruptă decât clasa politică, o justiție de care cetățenii se feresc ca dracu de tămâie.
 
traian băsescu lasă în urmă o economie făcută zob, în care partea productivă și profitabilă nu mai aparține românilor, șomaj în creștere, milioane de români fugiți în afară din fața sărăciei,  sărăcie pe care a persiflat-o, de la înălțimea averii sale de milioane de euro, avere făcută prin fraude, corupție, furt, spălare de bani.
 
traian băsescu lasă în urma lui cadavrul unui stat, care nu mai este capabil să-și apere cetățenii, să-și îndeplinească misiunea, un stat ale cărui instituții au fost acaparate de grupuri de interese, care le folosesc în interes propriu, și împotriva cetățenilor și a interesului public.
 
traian băsescu lasă în urma lui o democrație de fațadă, golită de conținut, o societate fragmentată, în care fiecare se confruntă cu fiecare, în care solidaritatea nu-și mai are sensul, o societate dominată de individualism feroce, de ură și de intoleranță.
 
România lui traian băsescu este o țară profund bolnavă, pentru care nu există leac. Țara asta trebuie distrusă și refăcută. Numai așa ne mai putem vindeca. Dacă ne mai putem vindeca. Pentru că băsismul este atât de impregnat în mintea românilor, încât nimeni și nimic nu-l mai pot scoate de acolo.
 
Că mai stă la Cotroceni o zi, o lună, un an, băsescu nu mai există. Există doar răul produs de el. Și răul ăsta ne va urmări toată viața noastră...

duminică, 10 noiembrie 2013

Prea mult băsescu!

 
 
Nu știu dacă e reală sau nu povestea asta, dar se spune că primul arhitect al Castelului Peleș, bun prieten cu Carol I, își ia lumea în cap și își dă demisia. Întrebat de ce, pentru că Regele ținea la el, și rămânea fără un bun prieten, acest îi răspunde scurt: ”Prea mult pizda mă-sii, Maiestate!” E drept, lucrările la Peleș cam patinau, și, ce să vezi, românu nu era tocmai neamț! Cerându-i-se să se explice, arhitectul spune: ”Îi moare un copil, românul: ”pizda mă-sii! Se ciocnesc două trenuri, românul: ”pizda mă-sii!” Strică unu ceva, iar ”pizda mă-sii!” Așadar, prea mult pizda mă-sii!” Și dus a fost!
 
Acum citesc un soi de scenariu, în care candidatul ”dreptei” va candida la prezidențiale în tandem cu băsescu premier. Las la o parte faptul că nu se poate, alegerile parlamentare fiind în 2016, deci scenariul este doar în mintea cretină a unui pupincurist sinistru, Turturică-sluga unui și mai sinistru ”om de afaceri”, Dan Adamescu, pe care organele statului îl ocolesc cu mare grijă, deși ar avea ce scrie despre felul în care și-a făcut averea-dar și așa de ar fi, cine l-ar vrea pe băsescu premier, după ce și-a bătut joc de țara asta zece ani ca președinte? Suferim deja de prea mult băsescu. Să vrem și mai mult băsescu?
 
Știu, suntem un popor de proști. Dar are și prostia limitele ei. Sau n-are?    

miercuri, 6 noiembrie 2013

Republica Isterică România

 
 
Am sperat, ca prostul, că transferarea problemei ”Roșia Montană” în sarcina Parlamentului, pentru o discuție așezată și cu argumente venite dinspre specialiști, nu de la părerologi, va fi, în fine, un moment de cotitură în abordarea lucrurilor care ajung, dintr-un motiv sau altul, să antagonizeze diverse segmente ale societății. Ți-ai găsit! O presă dementă și o stradă confuză, dar radicală, au transformat totul într-o imensă, grotescă și mizerabilă criză de isterie. Parlamentari și miniștri agresați, amenințați cu moartea, linșați mediatic, o democrație luată ostatecă, o răbufnire incredibilă de gândire totalitară. Este tabloul unei țări care și-a pierdut total busola.
 
Isteria este generală, și nu trece zi lăsată de la Dumnezeu în care cineva să nu-i sufle în pânze, să nu toarne gaz peste foc. Toată lumea se luptă cu ttoată lumea, orice pârț devine subiect de isterie, catastrofele vin avalanșă asupra noastră. În nebunia asta este greu să mai judeci rațional, să ții drumul drept. Și ce e mai rău abia urmează. Dacă nu reușim să ne creăm mecanisme de apărare, dacă nu secretăm anticorpii necesari pentru a rezista isteriei generalizate, vom eșua cum n-am făcut-o niciodată în istoria noastră. Trebuie să alegem ce vrem, și asta repede, până ce nu trecem de punctul după care prăbușirea nu mai poate fi evitată. Republica Isterică România, iată mândra realizare a celor zece ani cu băsescu! Aștept să văs prima statuie în marmură de Videanu, că statui de vorbe i-au ridicat atâția, că nu mai stă nimeni să-i numere. Oare cum s-o întrupa isteria într-o statuie?

duminică, 3 noiembrie 2013

Noi suntem români!

 
 
Primesc des astfel de mesaje, de la români plecați afară: ”Grasane, mai du-te ba-n pula ta de tigan obez, diabetic si propagandist.Cine dracu crezi ca se mai uita ba-n gura ta cu dintii galbeni?  Bai cacat, noi astia inteligenti si scoliti am plecat, restu se uita la PrromTV si Hantena1.Pregatiti pungile de zahar, lasa analizele asta extrafine si manjite de cacat, ca nu-ti mai folosesc nici tie, distrusule.” Nu toate sunt atât de violente, deși cel citat nu este tot ce poate fi mai rău.
 
Nu m-aș fi deranjat să scriu ceva despre asta, sunt obișnuit cu înjurăturile. Vreau doar să spun un singur lucru: dacă alte națiuni au profitat de pe urma emigrației din motive economice, România nu are șansa asta. Să fim onești: avem peste trei milioane de oameni în afara țării, iar acest lucru ar trebui să se vadă și în țară. Și nu mă refer la banii celor plecați, deși nici ăștia nu se prea văd. Mă refer la cunoștințe, la mentalități, la modul în care ne raportăm la ceilalți, la stat, la nevoia de solidaritate.
 
Din păcate, motivele îmi scapă, noi nu învățăm nimic din ceea ce vedem și trăim la alții. Uitați-vă la starea comunităților românești din străinătate, unde fiecare se încaieră cu fiecare, unde domnește paranoia ”securității”, unde oamenii nu se suportă unii cu alții. 
 
Am crezut, multă vreme, că românii care au plecat afară vor constitui masa critică a schimbării în bine a României. Mi-am pierdut această speranță. Noi suntem români! Asta spune tot...

miercuri, 30 octombrie 2013

Speranța moare scurt!

 
 
Tot încercăm să găsim explicații savante evenimentelor din ultima perioadă, și când spun asta mă refer la apariția mișcării ”Uniți, salvăm!” orice se poate salva prin RRomanika. Explicația mea este cât se poate de ne-științifică și de ”primitivă”. După 1989 societatea românească s-a diversificat, lucru pozitiv, după care a urmat un proces de atomizare, de exacerbare a individualismului, care au dus la o criză generală de identitate, atât la nivel macro, cât și la nivel micro. De la o Românie monolit, la douăzeci de milioane de Românii în una singură, fără a-i mai socoti pe maghiari, țigani și alte naționalități mai mult sau mai puțin conlocuitoare. Așa ceva nu poate funcționa!
 
Și dacă asta n-a fost suficient, o sumă de imbecili a preluat ad-literam tot felul  de teorii tembele, imbecili care au devenit ”conștiințe” ale neamului și ”directori de conștiințe”, a zădărnicit orice încercare de a reconstrui bazele identității naționale, și a urât orice încercare de refacere a identităților de grup. În România a vorbi de existența claselor sociale înseamnă sinucidere curată. Sigur,, indivizii n-au făcut asta din pură plăcere! A fost ”artă cu tendință”, și foarte bănoasă pentru ei!
 
Era de așteptat ca, mai devreme sau mai târziu, să înceapă, spontan sau indus-în cazul nostru spontan-un proces de recompunere socială. ”Uniți, salvăm!” este o dovadă în acest sens, al existenței procesului, în care componenta ecologică, amestecată cu aceea anti-sistem, încep să definească o identitate de grup social. Vor urma și altele, pe măsură ce indivizii conștientizează faptul că lumea în care trăim este mai complicată, că mai există și nevoia de solidaritate, și riscuri care nu pot fi gestionate decât în comun,  că individualismul are limitele lui, că mai există și alte nevoi și valori pe lumea asta.

Problema este cum se vor asambla aceste identități, cât de conflictuale, sau consensuale, se vor dovedi, încotro vor duce ele România. Până acum facerea este în chinuri, și conflictuală. Nu e bine, și nici dătător de speranțe. De aici nevoia unor repere, a unui mare proiect național integrator, și generator de identitate. Dar când îți faci proiect din deficitul bugetar de 2%, speranța moare scurt!
 

duminică, 27 octombrie 2013

Monstrul secret


 
Sunt din ce în ce mai îngrijorat de rolul nefast pe care îl joacă serviciile secrete în viața noastră. Intruziunea lor este favorizată, pe de o parte, de avansul tehnologic, accelerat de revoluția digitală, și, pe de altă parte, de ieșirea lor de sub orice fel de control democratic. Serviciile secrete s-au autonomizat, și acum sunt parte a luptei pentru putere, atât în interiorul țărilor în care activează, cât și în afara lor.
 
Scopul lor? Îmbogățirea! Este o luptă pentru bani. Și în această luptă cine are informațiile, are și acces la bani. Iar când ai la îndemână resurse practic nelimitate, resursele statului, când legile sunt făcute pentru tine, când poți asculta, urmări și elimina pe oricine, ți se urcă la cap! Sunt departe vremurile în care CIA făcea oarece comerț cu droguri și arme, pentru a-și finanța acțiunile ilegale, pentru a scăpa de controlul politic și al societății civile. Atunci se serveau de mediul interlop, acum sunt liderii lui, oamenii care decid cine câștigă și cine pierde.
 
În spatele atacurilor tot mai virulente la adresa politicului și a democrației se află serviciile secrete, care vor să nu mai depindă de nimeni. Cu cât politicul, și democrația, sunt mai urâte și mai discreditate în ochii oamenilor, cu atât puterea lor este mai mare, și afacerile lor, mai bănoase.
 
Sunt convins de amestecul serviciilor noastre de informații în procesul electoral, atât în 2004, în 2007, la prima suspendare a lui băsescu, în 2009, la realegerea lui băsescu, în 2012, în eșecul referendumului de destituire a aceluiași băsescu. Sunt convins că, în cazul Sorin Alexandrescu, Bodu SRL era o firmă sub acoperire a SRI, și ea trebuia protejată, prin scoaterea din joc a Antenelor. Sunt convins că Marta era, ca și Blejnar, omul serviciilor, care protejau firmele serviciilor. Sunt convins că mărirea și decăderea ”regilor asfaltului” are legătură cu interesele serviciilor secrete. Tot felul de indivizi care fac lobby prin România au legături cu serviciile din țările lor, dar nu pentru a servi națiunile din care provin. Pentru acești indivizi interesul național nu mai are de mult sens, nu mai înseamnă nimic. Este procesul de privatizare a statului dus la extrem.
 
Următoarea revoltă generalizată nu va fi nici împotriva capitalismului, nici împotriva ticăloșilor politicieni, nici împotriva altora de acest gen. Nu, următoarea revoltă va fi îndreptată împotriva acestor sforari din umbră, care au dus lucrurile mult prea departe. Adevărata amenințare la adresa securității naționale a statelor n-o reprezintă nici ”terorismul”(motivul invocat de servicii pentru a-și extinde la cote inimaginabile puterea și controlul asupra vieții cetățenilor), nici sărăcia, nici criza economică, nici deficitul de democrație, ci tocmai aceia care sunt puși s-o apere.
 
Sincer, nu văd cale de ieșire din această situație! Am ajuns sclavii acestor indivizi, care au drept de viață și de moarte asupra noastră, la modul propriu. Și nu ezită să folosească orice mijloace pentru a îndepărta pe oricine consideră ei a fi o amenințare la adresa intereselor lor. De frică, din prostie, din nepăsare, am creat un monstru, care a scăpat de sub control. Și acest monstru ne va distruge, dacă nu-l distrugem noi, până nu va fi prea târziu...

vineri, 25 octombrie 2013

Mașina de făcut unt din căcat

 
 
Pe vremea lui Ceaușescu circula un banc: ”Sătul să tot audă că românii sunt sictiriți de faptul că nu se găsește unt în Alimentara, și aflând el că un american a inventat mașina care scoate unt din căcat, Ceaușescu decide să o cumpere. Se duc ăia de Comerțul Exterior în SUA, vânzătorul le face demonstrațiile de rigoare, mașina chiar scotea unt din căcat, drept pentru care o cumpără. Vin cu ea acasă, o montează, bagă căcat și scot...căcat! Îl cheamă pe producător, s-o depaneze. Vine ăla, face o probă, bagă căcat, scoate căcat. ”Așadar, ce are? ”Nimic!” răspunde ăla. ”E simplu. Vreți să scoată unt? Mâncați unt!” 
 
Ei bine, bancul ăsta rezumă cum nu se poate mai bine situația actuală a economiei românești. Este o realitate faptul că, în ciuda unei creșteri economice, încasările bugetare sunt sub așteptări. Explicații sunt mai multe. O explicație ar fi faptul că, în realitate, există două economii: una globalizată, care aparține multinaționalelor, care este larg majoritară în formarea PIB, și care o duce bine, și una autohtonă, care e vai mama ei. Partea bună a economiei românești nu prea plătește impozit pe profit, pentru că știe cum să se ferească de el, și plătește salarii de căcat, pentru că poate: nu e deranjată de sindicate, statul i-a făcut un Cod al Muncii care-i vine mănușă, iar de câte ori investește primește generoase ajutoare de stat. 
 
Partea autohtonă a economiei este handicapată de lipsa accesului la finanțare, de imposibilitatea de a exporta, de lipsa legăturilor cu sectorul cercetare-dezvoltare, nu se poate cupla în niciun fel la partea globalizată a economiei, pentru că nu este complementară cu ea, plătește salarii foarte mici, și nu poate rezista fără să facă evaziune, pentru a suplini lipsa accesului la finanțare, este handicapată de îngustarea dramatică a pieței interne, din cauza reducerii permanente a puterii de cumpărare. Și ceea ce este și mai grav, dacă statul poate fi strâns de coaie pentru a-și plăti datoriile către firmele străine, firmele românești care au avut contracte cu statul(nu alea care pun panseluțe, bănci și borduri, sau vând calculatoare cumpărate de la alții) rămân neplătite cu anii, în timp ce Fiscul le distruge. 
 
În condițiile astea apare un factor agravant în plus: ca statul să scoată unt din căcat, cineva trebuie să mănânce unt, cu alte cuvinte fără investiții și consum nu vor fi nici venituri la Buget, și asta nu se poate prin singurul instrument care rămâne, deficitul bugetar. Limitarea deficitului la sub 3% din PIB și obligația de a-l scădea an de an, în condițiile în care se alocă sume foarte mari pentru plata serviciului datoriei publice externe fac un amestec exploziv pentru economie. Printre altele nu putem atrage fonduri europene pentru că, pur și simplu, nu există banii necesari cofinanțării.
 
Întrebarea este cine trebuie să mănânce untul, și de unde luăm untul. Dacă untul va fi mâncat, ca până acum, de partea globalizată a economiei, nu facem nimic. România nu se va dezvolta, pentru că, în covârșitoarea lor majoritate, acești bani vor produce creștere economică și resurse pentru alții, nu pentru noi. În principiu, untul trebuie mâncat de firmele românești, și de cetățenii români. De la ei trebuie să vină taxele și impozitele. Dar câtă vreme singurul nostru proiect național este, acum, reducerea deficitului bugetar, ca să dăm frumos în poză la Washington și la Bruxelles, lucrurile vor merge din rău în mai rău. 
 
PS: în condițiile date, ne stricau alea două sute și mai bine de milioane de euro din privatizarea CFR Marfă? Sau niște taxe și impozite din exploatarea aurului și explorările după gaze de șist? Sau banii din construcția de autostrăzi? Sau din contractul ăla de vânzare a curentului de către Hidroelectrica? Atunci să nu ne plângem că școlile și spitalele sunt cum sunt, că nu sunt medicamente sau că zeci de mii de oameni stau la cozi pentru a primi ajutoare alimentare. Noi alegem, dar când alegem trebuie să  ne asumăm și consecințele alegerilor noastre. Uniți, facem din căcat, căcat, nu?        

miercuri, 23 octombrie 2013

Fără soluții

 
 
Nu este pentru prima oară când spun asta, în ultima vreme: îmi este tot mai greu să scriu despre realitățile României. Nu pentru că ele nu ar fi grave, și nu ar merita atenție, ci pentru că lucrurile s-au degradat în așa hal, încât o discuție despre probleme și soluții a devenit imposibilă. Spațiul public este dominat de teamă, de ură, de intoleranță, de tot felul de fanatisme. Toată lumea se luptă cu toată lumea. Țara și-a pierdut busola, oamenii nu mai cred în nimic, instituții, valori morale, etice, politice și religioase, toate sunt puse în discuție, contestate, dar nimic nu este propus drept alternativă.
 
Evident, nu lipsesc pescuitorii în ape tulburi, care o duc bine, mersi! Asta în detrimentul românilor. Care, ocupați cu supraviețuirea, nu mai au niciun interes să se implice în viața cetății. Recentele proteste, legate de proiectul Roșia Montană și de gazele de șist, nu anunță nașterea unei noi Societăți Civile, cum aveam naivitatea să cred la începutul anului 2012. Din păcate ele sunt doar cântecul de lebădă al celei vechi, fața ei urâtă, nedemocratică, totalitară. Alternativă nu se vede nici la acest capitol.
 
Înainte de a da vina pe politic, poate ne gândim la responsabilitatea fiecăruia dintre noi, când ne întrebăm cum am ajuns aici. Știu, e greu să admiți că ai greșit. Dar dacă n-o facem, lucrurile vor merge din rău în mai rău. Deocamdată nu se vede nimic promițător în direcțiua asta. Căutarea de țapi ispășitori este de-a dreptul frenetică, și la ea participăm cu toții. Când e vorba de căutat soluții e pustiu și rece! Și nici nu sunt semne că lucrurile se vor schimba curând.
 
Concluzii nu trag, pentru că nu e nimic de concluzionat...
 

sâmbătă, 19 octombrie 2013

Revanșa

 
 
Am toate motivele să cred că prosteala asta cu ”Uniți, salvăm orice!” nu are legătură, în realitate, nici cu Roșia Montană, nici cu gazele de șist, nici cu nașterea unei ”conștiințe ecologice”, nici cu altceva. E bine și cu ”neamul săturat”, dar sătul de ce? Că până în septembrie toată lumea părea sătulă de orice altceva, numai de mizeria și poluarea din țara asta, care țară e, slavă Domnului, și mizeră, și poluată, pentru că, să mă ierte domnișoarele, doamnele și domnii care o locuiesc, ei sunt niște mizerabili și niște poluatori!   
 
Nu cred nici că în spatele demonstrațiilor sunt rușii. Stiu, rușii nu sunt niște îngerași. Dar nici miză nu au. Să ne înțelegem bine: povestea aceea cu România care amenință exporturile rusești de gaze către Occident este pentru proști. Reamintesc că rușii și-au securizat exporturile către principalele piețe din Europa și din Asia prin contracte de lungă durată. Recent au încheiat un contract de nu mai puțin de 150 de miliarde de euro cu RPChineză, care include și construirea unei conducte de câteva mii de kilometri. Vă mai reamintesc că și Japonia se uită tot spre Rusia pentru a înlocui centralele nucleare cu centrale pe gaz, după accidentul de la Fukushima.
 
Ei, bine, noi nu am scos nici măcat un metru cub de gaze de șist, și nici din Marea Neagră n-am văzut să se fi scos ceva. Degeaba ne flutură unii și alții cifre mirobolante în legătură cu rezervele. Rușii știu la fel de bine ca americanii ce are și ce nu are România în subsol. Au stat ceva ani pe aici, și nici la capitolul sateliți nu stau chiar rău. În plus, rușii sunt prezenți în activitatea de explorare și exploatare în România, și au cheltuit ceva bani până acum. Ce rost ar avea să finanțeze o rezistență internă, gălăgioasă și influentă, împotriva exploatării resurselor naturale, inclusiv împotriva gazelor de șist? Vi se pare că rușii sunt duși cu pluta? Mie, unuia, nu!
 
S-au tot vehiculat teorii fanteziste, legate de Republica Moldova, de nu știu ce răzbunări ale rușilor pentru scutul de la Deveselu sau despre alte trăznăi. Sincer, pe ruși îi doare în cur de noi! Nu însemnăm nimic pentru ei, nici economic, nici politic, nici geo-strategic! Punct!
 
Văd că n-a interesat pe nimeni anunțul lui Putin și Medvedev, anume că vor să aloce circa 50 de miliarde de dolari pentru aducerea la zi a Trans-siberianului, inclusiv pentru achiziția de noi vagoane și locomotive. De ce fac asta? Pentru că aceiași chinezi, dar și occidentalii, caută să ocolească, pe cât posibil, căile maritime de trasport, pentru că nu pot suporta costurile apărării lor. Să construiești portavioane și nave de luptă, submarine, avioane și elicoptere ambarcate, să instruiești și să plătești sute de mii de militari, nu e tocmai o afacere aducătoare de profit. Să folosești tras-siberianul devine pe zi ce trece o idee tot mai ademenitoare. Și s-ar putea dovedi și mai rapidă, chiar dacă ecartamentul căilor rusești impune două transbordări. 
 
De ce le-ar păsa rușilor, în aceste condiții, de noi? Ce miză reprezentăm noi? Să fim serioși! E cineva care se plânge acum de ingerințele rușilor în politica lui internă, în afară de noi, și de unii de prin fostele republici sovietice? Rușii nu au niciun interes să-și pună în cap UE sau NATO. Interesele lor economice sunt uriașe. Iar Moscova este, ca și Beijingul, motivată DOAR economic, motivația ideologică dispărând. Putinismul este ORICE, numai ideologie, nu! Cu cine este compatibil în lumea asta, ideologic vorbind, partidul lui Putin? 
 
Trecem...Atunci despre ce este vorba? Simplificând, este vorba doar de răzbunarea lui băsescu. Cu ajutorul cretinilor de la SRI, în principal, a reușit să întoarcă niște proteste care erau parțial nemotivate ideologic, parțial induse de Budapesta, care, cum nu voi obosi s-o spun, mizează pe eșecul și pe destrămarea UE, procese care, cred ungurii, vor duce la redesenarea granițelor în Europa și la anularea Trianonului. Caz în care vor Transilvania cu resurse, cu tot. 
 
Dacă era un protesc împotriva clasei politice românești, atunci își luau și PDL, și băsescu, porția de înjurături. Deocamdată și-o ia numai Ponta! Și, ceea ce mi se pare cel mai grav, este faptul că se introduce violența în viața politică. Paralela cu interbelicul și cu acțiunile legionarilor nu este deloc forțată. Legionarii au folosit violența, inclusiv asasinatul, atât în perioada de afirmare, cât și în scurta perioadă cât s-au aflat la guvernare. Și ei erau tot cu ”Jos toți!”
 
Din păcate noi suntem acum victimele demenței lui băsescu. Ura lui împotriva lui Ponta devine patologie. Dacă pentru a se răzbuna pe Ponta va trebui să dea foc României, o va face. De fapt, a și făcut-o, susținând manifestațiile și violența. Are nevoie de violență, pentru a radicaliza protestele. Faptul că jandarmii nu intervin îl calcă pe nervi. Vrea o reacție la ”represiunea lui Ponta”. 
 
Să arunci țara în haos cu program, deliberat, asta dovadă de patriotism! Iar faptul că SRI, și, la altă scară, DNA, îi susțin proiectul scelerat, le face odioase. Eșecul actualului Guvern nu este unul care poate fi gestionat de băsescu, nici chiar dacă dă o lovitură de stat. Nimeni nu va accepta așa ceva, într-o țară membră a UE și a NATO. Furia mulțimii va crește, pentru că izolarea care va urma eșecului democratic va accentua sărăcia.Victoria lui băsescu va fi doar o amăgire. Iar dacă crede că forțând alegeri anticipate, sau formarea altei majorități guvernamentale, rezolvă problemele, înseamnă că nu știe pe ce lume mai trăiește! 
 
Suntem în cea mai periculoasă situație. Iar băsescu umblă cu lumânarea printre butoaiele cu pulbere...Deci, da! Uniți salvăm onoarea pierdută a unui dement!    
   

vineri, 18 octombrie 2013

E vremea să ne trezim!


 
După Roșia Montană, previzibil, a venit și vremea contestării dure, în stradă(mă rog, în câmp) a extragerii gazelor de șist. Este o temă sensibilă, care a fost tratată emoțional, nu rațional. Ca și în cazul Roșia Montană, și în cazul gazelor de șist tema nu este, cum spuneam, interzicerea acestor tehnologii. Și nici călcarea în picioare, simbolic, dar și la propriu, a celor care susțin aceste proiecte. Am avut în ultimul timp o mulțime de dovezi de gândire și de acțiune TOTALITARĂ. Niciun om zdravăn la cap, și cu o rezonabilă doză de bun-simț, nu trebuie să fie de acord cu așa ceva.
Adevărata temă de dezbatere ar trebui să dea un răspuns clar și lipsit de echivoc acestei întrebări: statul român are capacitatea să gestioneze astfel de proiecte complexe, cu evidente riscuri de mediu? Și dacă nu, care sunt măsurile de ordin legal, instituțional și de personal necesare pentru a-l aduce în situația de a putea gestiona astfel de proiecte. Dacă suntem onești cu noi, trebuie să recunoaștem că adevărata dependență energetică nu este dată de importurile de petrol și gaze, de la ruși sau de la alții, ci de faptul că întrega civilizație umană este construită în jurul combustibililor fosili: petrol, gaze, cărbune. Nicio țară, nici cele care sunt mari exportatoare de petrol și gaze, nu scapă de această dependență, fără investiții colosale, care nu sunt la îndemâna nimănui.
Se dă exemplul Franței, care a interzis fracturarea hidraulică. Dar nu de dragul naturii,ci de dragul industriei naționale. Franța nu vrea să pună în concurență centralele ei nucleare, scumpe, care necesită modernizări și mai scumpe, pe care cineva trebuie să le plătească, adică bravul cetățean francez, cu posibile centrale care ar folosi gazele de șist, centrale mai ieftine, mai simplu de construit, mai rapid și fără riscurile uneia nucleare. Nimic nu e ce pare a fi!
Mai devreme sau mai târziu  ne vom îndrepta și spre gazele de șist. Trebuie să fim pregătiți pentru acest moment. Asta nu se face stimulând frica românilor de tehnologii, ci prezentând cinstit riscurile și avantajele, dar mai ales măsurile luate pentru a gestiona riscurile, în special pe acelea legate de mediu. Manipulările de tot felul, care dovedesc nu dragoste de natură, ci conflicte de interese economice private, aruncate în cârca statului, induc o stare de neliniște și alimentează războiul româno-român. Trebuie să ne trezim. Violențele de orice fel nu-și au locul în societatea noastră.

joi, 17 octombrie 2013

Marea Revoluție Confuză, anti-capitalistă, naționalistă, verde și suveranistă...

 
 
Se aud tot mai des afirmații, și în stradă scandări, care trimit la o situație revoluționară în România, la începutul unei Noi Revoluții. Să admitem că am fi în pragul unei noi revoluții. De ce am ajuns aici, și ce schimbări radicale ar presupune această revoluție, dar mai ales ce ar schimba ea? Deocamdată nu văd un efort coerent și consistent pentru înțelegerea cât de cât momentul și mai ales a consecințelor lui. Ne mulțumim să dăm vina pe corupția politicului, pe proiectul Roșia Montană, pe explorarea gazelor de șist, pe ruși sau pe cine ne cade la mână.
 
Onest vorbind, revolta românilor, tăcută sau zgomotoasă, era de așteptat, și este de mirare că a trecut atâta vreme până să se manifeste. Iar ea are cauze complexe, de unde și modul confuz în care se exprimă nemulțumirile, lipsa unor revendicări clare, și faliile adânci existente între diversele grupuri de nemulțumiți.
 
Dacă privim cu atenție în urmă, și ne privim critic, nu dogmatic, trecutul, dacă ne eliberăm de sub tirania unui anti-comunism primitiv, nu putem să nu găsim tulbutătoare similitudini cu momentul aprilie 1964. Care nu a însemnat doar reacția PMR față de planul Valev, ci mai mult decât atât. În aprilie 1964 am spus ”ajunge!” unui model de societate impus din afară, care nu răspundea nevoilor românilor. A fost o revoltă anti-comunistă, precum cele din RDG, din Ungaria și din Polonia? Evident, nu! A fost mai degrabă o revoltă anti-sovietică, și cât se poate de întemeiată. Nu poți impune modele politice, economice și sociale nepotrivite unei națiuni, doar pentru că tu ai parul mai mare.
 
Or, ceea ce au făcut rușii în anii 50, declanșând reacția identitară din anii 60, fac acum americanii, pe de o parte, și un amestec de birocrați de la Bruxelles cu lideri naționali din țări precum Germania, Olanda, Franța sau Marea Britanie: impun României, tot cu parul, un model care le folosește lor, și mai deloc românilor. Că rușii au făcut-o cu SovRomurile și cu consilierii, iar ăștia o fac cu FMI, cu multinaționalele sau cu comisarii europeni, este doar un amănunt.
 
Dacă în CAER și în Tratatul de la Varșovia am nimerit, pentru că așa a fost să fie, nu pentru că am ținut noi să aderăm, în UE și în NATO am intrat de bună-voie. Efectele au fost însă aceleași. Suntem obligați să punem interesele ”organizațiilor” din care facem parte înaintea intereselor noastre. Iar, ca de obicei, interesele organizațiilor se confundă cu interesele liderilor lor: sovieticii, în trecut, acum americanii, nemții, francezii și britanicii. De aici frustrările tuturor, nu doar ale românilor. Din păcate, UE supune România unui regim discriminatoriu suplimentar, care accentuează frustrările. 
 
Iar capitalismul sălbatic impus pe aceste meleaguri, în numele ”anti-comunismului” nu face lucrurile mai ușoare. Acesta s-a transformat într-un imens mecanism de jaf și de spoliere a României și a românilor. Deocamdată furia celor din stradă nu este anti-capitalistă cu program, vizate sunt, practic, două proiecte-simbol, nu cele mai periculoase și mai semnificative, prin consecințe: Roșia Montană și exploatarea gazelor de șist. Din păcate nu suntem capabili să producem alternative, ca în anii 60, pentru că nu avem, ca atunci, spațiu de manevră. Dacă în anii 60 avea în spate sprijinul chinezilor, în conflict cu sovieticii, și o parte a Occidentului, care avea interese în slăbirea CAER și a Tratatului de la Varșovia, acum cine ne-ar sprijini? Chinezii, care sunt legați de americani prin munții de dolari existenți la Beijing? Americanii, împotriva UE? De ce ar face asta, și mai ales de ce cu România? 
 
Pur și simplu nu avem ce face. Mecanismele de spoliere nu pot fi oprite, indiferent cine ar avea puterea la București. Ce poate face un guvern de la București? Cel mult poate face mai puțin dureroasă belirea, mai suportabilă, dar în niciun caz nu o poate opri. Este tragedia tuturor popoarelor colonizate, iar românii sunt un popor colonizat. 
 
Ne mai putem întoarce la suveranism? În ciuda a ceea ce face Viktor Orban în Ungaria(apropo, ce face el nu pune în discuție fondul, ci doar forma mecanismului spolierii, Ungaria fiind și ea o colonie, ceva mai gureșă, dar colonie!), răspunsul este nu. Ne folosește anti-capitalismul la ceva? Câtă vreme nu există o alternativă viabilă la el, răspunsul este tot nu. Naționalismul este un drum care poate duce, cel mai propbabil, la o nouă păruială generalizată în Europa, și apoi în lume. Iar ”ecologismul” este un lux pentru o națiune săracă, ajunsă la capătul puterilor.
 
Ce rămâne din Noua Revoluție, clamată de ”salvatorii” care hăulesc pe străzi și în Piața Universității? În afara confuziei, nimic! Din păcate. Nu de o Nouă Revoluție avem nevoie. Avem nevoie doar de un proiect național, în care să-și găsească răspuns problemele care stârnesc acum frustrări, de la aspectele de mediu la nevoia de locuri de muncă și temperarea exceselor capitalismului. Proiectul ăsta nu se face în tradă. Dar așa ceva nu intră în programul Noii Revoluții... 

duminică, 13 octombrie 2013

Când poftește băsescu ceva...

 
 
Privatizarea CFR Marfă se îndreaptă cu pași siguri spre un eșec. Este, se vede bine, pohta ce-a pohtit-o băsescu. De ce a dorit acest lucru? Ar trebui să fiu tâmpit să cred că a tras atâtea sfori, și a intervenit public împotriva privatizării, intervenind public împotriva ei, doar pentru a le-o trage lui Ponta și liberalilor, că de apărarea interesului național nici nu poate fi vorba!
 
Sincer, cred că CFR Marfă a fost promisă de băsescu și de pedeliști, la un moment dat, cuiva. Cuiva cu rădăcini în România, poate și cu bani românești, nu foarte albi, și nici foarte mulți, instalat prin SUA sau Canada. Deschid o paranteză: cineva, aflat în Canada la niște cursuri organizate de NATO, pe vremea CDR, a fost întrebat de un canadian, probabil ofițer de informații, ce știe despre muntele de bani cărat din România în Canada cu valizele de diferiți indivizi, legați de puternicii zilei. Ăsta, vă dați seama, era căzut din pom. Mă rog, lucrurile s-au terminat aici, dar mi-am amintit discuția și mă întreb doar dacă acum, prin CFR Marfă, ca, de altminteri și prin alte ”privatizări”, banii ălora nu le-a venit vremea să ”albească”.
 
La rândul lui Gruia Stoica nu e tocmai ușă de biserică. Și-a făcut averea cu largul sprijin al lui băsescu, din fierul vechi vândut și de la CFR Marfă, ce să vezi, tot pe vremea CDR! Era evident că nu avea, bani-gheață, suma aia uriașă, de peste 200 de milioane de euro. Nu există în România industriaș care să dețină, bani lichizi, o astfel sumă. Era evident că trebuia să ia acești bani de la bănci, cu un plan de afaceri valid și având drept garanție activele CFR Marfă. Așa funcționează lucrurile în capitalism. Ar fi găsit banii, dacă nu intervenea public băsescu, speriind niște bancheri. 
 
Stoica și-a dat seama că îi zboară CFR Marfă de sub nas, dar n-a vrut să renunțe. Sfătuit poate de avocați, a depus cele 10% din suma datorată pentru privatizare, din două motive. Primul, pentru a câștiga timp, sperând că prelungind termenul de plată până în momentul în care se va pronunța Consiliul Concurenței, va convinge niște bancheri să-i dea banii lipsă, mai ales că situația CFR Marfă s-a îmbunătățit. Al doilea motiv este acela de a pune eșecul în cârca Guvernului, pentru a nu pierde 10 milioane de euro, garanția depusă la privatizare. 
 
Cine ce câștigă de pe urma acestui eșec? Nimeni, nici măcar băsescu, nici la nivel politic, nici la nivel economic și social. S-o luăm sistematic. Faptul că eșuează privatizarea nu înseamnă mare lucru, politic vorbind, pentru Ponta, pentru că românii nu tremură de nerăbdare să vadă CFR Marfă privatizată. Dimpotrivă! Lumea e sătulă de privatizări făcute doar de dragul privatizării, care ne-au lăsat în curul gol, cu milioane de locuri de muncă desființate. Cretinii din PDL ar face bine să nu sară pe subiectul ăsta, crezând că l-au apucat pe Dumnezeu de picior! Nu vor lua, ci vor pierde voturi cu el. Același lucru și pentru băsescu. 
 
Economic și social lucrurile stau la fel de prost. Deja s-au șters niște datorii istorice ale CFR Marfă, lucru care se vede și în bilanțul mustăriei, care bilanț relevă un oarecare profit. Cine va administra CFR Marfă, pentru a consolida rezultatele, dacă rămâne la stat? Este marea problemă a momentului. Oricine ar fi, va trebui să dea oameni afară. Economia României nu mai oferă cine știe ce piață transportului feroviar. Aș paria că nici GFR n-o duce mai bine ca CFR Marfă. Gândiți-vă că importurile au scăzut dramatic, iar exporturile nu se prea fac pe calea ferată. Deci?
 
Atunci, de ce a vrut băsescu acest eșec? Dintr-un singur motiv: acela de a scădea dramatic prețul de vânzare al CFR Marfă. Care, după două eșecuri la privatizare e deja o mortăciune economică. Pun pariu că prețul viitoarei privatizări va fi unul sub una sută milioane de euro. 
 
Acum, ca să n-o lungesc prea mult, câteva întrebări, de fapt una, dar mai lungă: ce legătură este între episodul Papici, venirea lui Gitenstein la Fondul Proprietatea, intenția Fondului de a-și vinde activele, și acest eșec? Nu, nu sunt nebun. Am învățat doar un lucru: că nimic nu e ce pare a fi...        

luni, 7 octombrie 2013

Preluarea ostilă a României cu mâna DNA

 
 
Din punctul meu de vedere, există o luptă pentru putere, nu un ”conflict constituțional” între politic, în ansamblul său, și DNA. Aflată la adăpost de orice fel de răspundere, DNA, în concubinaj cu serviciile secrete, vrea să conducă România, dincolo de voința populară, în disprețul legii și al Constituției. Am ajuns la această monstruozitate ”grație” gândirii ticăloase, și totalitare, a două muieri, Monica Macovei și Alina Mungiu Pippidi, care, în fond, reflectă și servesc interese private străine de România.
 
Este un exemplu de ”preluare ostilă” a unui stat de către un grup de interese economice, prin privatizarea instituțiilor statului, pentru a scoate din joc clasa politică. Momentul definitoriu pentru această preluare îl reprezintă seminarul patronat de Pippidi în 2005, în care s-a formulat principiul ”prezumției de vinovăție” în ceea ce-i privește pe politicieni. DNA a fost creată nu să combată corupția, ci să-i transforme pe politicieni în marionetele cercurilor de interese pe care le servesc oameni precum Macovei și compania. Și, într-un fel, și băsescu este o gâză în insectarul lor. O gâză folositoare. Încă...
 
Așa au ajuns în fruntea DNA două nulități juridice, Morar și Kovesi. Care nu s-au remarcat cu nimic, doi provinciali, tineri, fără experiență, fără autoritate, și cu bube în cap, vezi Morar și condamnarea României la CEDO. Sarcina de căpătâi a DNA este să distrugă democrația, semănând neîncrederea în ea și în politic, în instituțiile democratice. Cu câteva excepții, care nu sunt relevante pentru ”marea corupție”, excepții bazate pe fapte, toate cazurile cu așa-ziși pești mari sunt, de fapt, grave încălcări ale Constituției, legilor, drepturilor procesuale, bunului simț. Ele au un singur scop: timorarea clasei politice, supunerea ei, împiedicarea de a lua decizii, slăbirea statului și denigrarea lui în ochii cetățenilor.
 
Ce altceva înseamnă ”săltarea” a zeci și sute de oameni din instituțiile statului cu avioane, elicoptere, autobuze? Ce înseamnă condamnarea unora pe ”deducții logice”, nu pe probe? Ce înseamnă tonele de trascrieri ale unor interceptări telefonice, scăpate în presă? Ce înseamnă, mai nou, încercarea de a pune căluș presei critice față de Justiție? Nu vă lăsați păcăliți de aparențe: povestea cu A3 nu este un serviciu făcut lui băsescu. Nu, este o răzbunare a DNA și a unor judecători, a unora de la CSM, trecută în contul lui băsescu. Care, orbit de dorința lui de răzbunare, nu mai vede că e folosit. Și că va plăti toate oalele sparte de DNA; CSM și de unii judecători.
 
În acest fel statul nu se mai poate apăra, nu se mai poate opune celor care vor să-l jefuiască. Uitați-vă în statistici: cât era evaziunea fiscală, ca procent din PIB, pe vremea lui Năstase, și la cât a crescut acum. Uitați-vă la jaful din întreprinderile publice, la falimentarea lor, la devalizarea lor, la privatizarea lor pe nimic, sub ochii blajini ai DNA, care se ocupă de tot felul de nimicuri, dar refuză să cerceteze, spre pildă, falimentul Poștei Române.
 
Sunt și alte lucruri la care trebuie meditat. De exemplu paralizia, de frica DNA, a deciziilor strategice pe care trebuie să le ia Guvernul. Privatizarea CFR Marfă, privatizarea Oltchim, Hidroelectrica sunt toate amânate, sau se trage de timp, pentru că deciziile ar însemna intrarea decidenților pe mâna DNA. Care DNA joacă pentru cineva, cum ar fi, spre pildă, ăia de la Fondul Proprietatea, și cei care reclamă 16 miliarde de euro ”despăgubiri”. De ce zicea fostul ambasador Gitenstein că are dreptul să se amestece în numirea șefilor de la Parchete, pentru că au investit în ei? Să nu credeți că e vorba despre statul american, nu. Sub această acopetrire niște unii, printre care și Gitenstein, se asigură că au intrumentele necesare punerii pe labe a statului român, în cazul în care se opune planurilor lor. 
 
Pur și simplu asistăm, cum spuneam, la o preluare ostilă a statului român cu mâna DNA. Cei care se află în spatele protestelor împotriva Roșiei Montană probabil că-și dau cu tesla în coaie, pentru că au mizat pe ”societatea deschisă”. Era suficient să pună mâna pe DNA! Îi costa mai puțin, și eficiența era garantată! 
 
Vom vedea ce va fi. Dar câtă vreme DNA va câștiga războiul cu clasa politică(pentru că și ”acoperirea” pedeliștilor este tot un control prin frică, dar, pentru proiectul grupului de interese este important să existe și politicieni relativ ”curați”, alternativa, pentru că lipsa lor ar duce la o insurecție generalizată în societate), România va fi jefuită fără probleme, și fără jenă, pentru că nimeni nu se mai opune jafului. Pentru asta cetățenii ar trebui să facă front comun cu politicienii și să dea statului puterea de a lupta cu corupția. Câtă vreme acest lucru nu se întâmplă, iar DNA asta face, veghează să nu se întâmple, nimic nu se poate schimba. De asta tot spun că DNA este principala amenințare la adresa democrației și a interesului național, și trebuie desființat. Dar cine s-o facă?