sâmbătă, 31 decembrie 2016

Câteva vorbe despre trecut, ca viitor.



Nu vreau să fac un bilanț. Cred că, pentru foarte mulți dintre noi, 2016 este unul dintre acei ani oribili, pe care am vrea să-i uităm cât mai repede. Din păcate a lăsat urme în sufletul nostru, iar rănile nu se vindecă așa ușor. 

Mă rezum la câteva lucruri despre politică. Știu, o urâm, îi urâm și pe politicieni, selectiv și în diverse grade de intensitate, dar iubire dezinteresată  n-am văzut în domeniul ăsta, ci doar pe bani și pe sinecuri. E drept, nu de iubire au nevoie politicienii, și nici de ură. De respect, și de încredere, da. Dar, nu știu cum se face, prăpastia dintre ”noi” și ”ei” se tot adâncește, din vina ambelor părți. 

Anul 2016 este, prin excelență, anul în care ne-am luat cea mai zdravănă rație de ceea ce se numește, cu o sintagmă la modă, ”post-truth politics”, sau, mai pe românește spus, ”votați pe cine vreți voi, că de guvernat guvernează cine vrem noi”. Lucrurile nici nu sunt greu de explicat. În fond, spațiul public, marile teme de dezbatere, cele care fac obiectul guvernării, al politicilor publice, în general, sunt feliate, și se rețin doar acele felii care generează momente ”emo”, de obicei lucruri marginale, lipsite de relevanță pentru evoluția ansamblului social și economic. dar care au un mare impact mediatic. Așa ne-am ales cu Iohannis președinte, pentru că din tot ce merita, și trebuia, dezbătut în campania din 2014, ne-am ales cu felia ”votul diasporei, cei mai români dintre cetățeni sunt împiedicați să voteze!” Fundalul a mai fost ”condimentat” cu o felie de ”Jos comunismul!”, și peste toate au plutit îndemnurile tefeliste de ”Uniți, salvăm!”

Din 2015, și din momentul ”Colectiv” ne-am ales cu felia ”Corupția ucide!” și cu un guvern ”tehnocrat”, de fapt cu materializarea a ceea ce spuneam mai sus”guvernează cine vrem noi, nu pe cine ați votat voi!”  Evident, corupția e bine-mersi, vezi afacerea ”Cumințenia pământului”, starea sistemului de sănătate s-a degradat grav, exodul medicilor și personalului medical s-a accelerat, economia s-a degradat, la fel și nivelul de trai al majorității românilor.

După alegerile din vară, pentru administrația locală, s-a constat o respingere masivă a acestui tip de abordare a politicului. Toată lumea bună a elitelor, iute strâmbătoare din nas, e în trepidație: ”Proștii de români votează cu penalii! Sunteți un popor de corupți!” Izbucnirea Cossetei Chichirău este pilduitoare pentru gândirea celor cărora le pute ”politica”, dar care se scaldă precum porcii în noroi în avantajele ei: Noi suntem cei care am muncit în străinătate, iar noi acolo am fost singuri, pentru că voi jefuiți țara! Pentru ca voi sunteți corupți și furați! De asta am plecat în străinătate!”

Și așa s-a mai tăiat o felie din realitate, apărând categoria ”penalilor”, care penali nu merită să stea în tribuna oficială de Ziua Națională, și nici să intre în Templul Integrității, la Cotroceni. Iar poporul i-a arătat păstrătorului integrității deștul, în cunoscutul semn obscen, i-a transmis că ”Penalii te salută!” și s-a dus vesel la urne, să voteze tot penali!

Feliile de politică, menite să creeze emoții, nu mai pot ține loc de politică. Oricât de avansată ar fi tehnologia, și oricât de spălați pe creier cei cărora li se servesc momente ”emo”, până la urmă ”burta” este cea care decide. Așa a fost mereu. Evident, pot fi câștigate alegeri și pe momente de acest gen. Numai că dezvrăjirea vine repede, și duce la creșterea frustrărilor și a neliniștii sociale. Dacă până prin urmă cu vreo câteva luni, hai, un an, cum ziceai ceva de rău de Iohannis, erai călcat în picioare, linșat, cu acte de sadism. Acum până și cei mai fanatici susținători ai lui au oarece jene când este să-și apere idolul. 

Trecutul, ca viitor, s-a epuizat. Degeaba încearcă unii să reîncălzească ciorba sleită, scoțând la înaintare dosare precum ”Revoluția” sau ”Mineriada”, sperând astfel că mobilizează trupele, altă dată iubitoare de ”Jos comunismul!” sau de ”Corupția ucide!” Cum ne-au arătat cu deplină cruzime momente precum ”Brexitul” sau politica de imigrație promovată de cancelarul german Merkel, politicile de austeritate sau populismul apelului la ”naționalism”, la ”preferințele naționale”, pe emoție nu se pot construi decât eșecuri, suferințe și pericole pentru democrație și libertate.

Nu idealizez politicul, politicienii, democrația. Dar fără ele nu se poate. Dacă vrem(dar vrem?) să nu ne mai imaginăm mereu viitorul ca pe o întoarcere în trecut, trebuie să ne rupem de politica post-adevăr. Să revenim la realitate, la agenda publică. Să nu ne mai lăsăm conduși de ”statul profund”, acest amestec toxic de oameni ai serviciilor, oameni din Justiție și grupuri de interese economice, care ne guvernează, total nedemocratic și ilegitim. 

PSD are o șansă uriașă de a reclădi încrederea în politică. Pentru asta trebuie să facă un singur lucru: să guverneze pe agenda publică, transparent și onest, în interesul cetățenilor, fără complicități cu statul profund. Restul se rezolvă, încet-încet. Și încă ceva: o guvernare bună are nevoie și de cetățeni buni. E cazul să ne schimbăm și noi, nu doar politicienii, să fim cetățeni în adevăratul sens al cuvântului. 

În rest, tot ce pot să sper este că ne-am creat anticorpi pentru tehnologiile manipulatoare ale politicii post-adevărului. 

La mulți ani!


La mulți ani!


Stalinismul cu față americană.


Delirul propagandistic anti-corupție ne aruncă în timp, în anii 50, ai ocupației sovietice, cu tot ce înseamnă asta. Lipsesc lagărele de exterminare, dar se rezolvă și asta, la felul în care arată pușcăriile. Și, ca și atunci, copiii sunt primele victime ale monstruoasei spălări pe creier. Așadar:

Iată, câștigătoarea concursului de propagandă antidemocratică organizat de Ministerul Justiției și Ambasada SUA:
«România se schimbă cu mine! (poem-manifest)

Ea e coruptă, dar continuă să fie frumoasă,
Politica e la pământ, dar vrea să pară glorioasă.
 Corupţia vine, corupţia pleacă,
Corupţia leagă, şi tot ea dezleagă.

Trăim într-o ţară coruptă de ani buni,
Ne dorim să auzim adevărul, nu minciuni.
De ce statul nu direcţionează bani pentru educaţie?
De ce şcoala nu are propria fundaţie?
De ce nu se oferă condiţii optime de învăţare? 
De ce nu există un minim de bunuri pentru fiecare?

Am vrut să evit, dar e inevitabil, 
N-am putut, căci timpul e contabil.
Şi e corupt şi el, doar trăim în România,
Oh, de s-ar vedea doar armonia!»

Așa cresc azi USR-iștii de mâine, hrăniți cu post-factualism, ură, moralism, autosuficiență, antidemocrație, simțirism și pospăială...”

Ce comod! Capitalismul sălbatic s-a scos! Tot ce-i rău, exploatarea cinică și violentă a forței de muncă, restrângerea drepturilor și libertăților, lipsa perspectivelor, tot răul social sunt date uitării. Chiaburul și mic burghezul au fost înlocuiți de corupt. Și gata: avem vinovatul, obiectul urii și motivul pentru care ne merge rău.  

vineri, 30 decembrie 2016

Idealuri


Programul de guvernare

Acum, în prag de An Nou, la Guvern se lucrează în draci la multiplicarea programului de guvernare!

Chinurile facerii


Mulțumesc din inimă partidului și organelor sale vigilente, care m-au blocat trei zile, pentru o fotografie de artă. Așa că am să mă chinuiesc cu blogul. Ca ieri. Dacă puteți, puneți și voi linkul către postarea asta. Încerc să fac un soi de cronică a formării ”Guvernului Prin SMS”, ultima expresie a disprețului bulibașei de la Trei Coceni față de slugile din dotare. 

  • Încep prin a-mi exprima speranța că Ciolannis suferă de hemoroizi, și ei, hemoroizii, sunt de partea poporului, și se manifestă vehement în aceste minunate zile de sărbătoare. Să vadă și el cum ne-am simțit noi, când ne râdea în nas, ca nesimțitul!
  • Nu știu care va fi echipa lui Grindeanu. Dar după interviul de aseară, Sevil TREBUIE să fie vice prim-ministru, la Dezvoltare. Nu cred că România își poate permite luxul să ignore un astfel de om. 
  • Aș vrea, dacă s-ar putea, ca Dragnea să lase dracului mofturile lui de fante de mahala, și să pună în Guvern oameni de calitate, care și-au dovedit calitățile-și fidelitatea față de partid-în guvernul Ponta. Iarăși, nu ne putem permite luxul de a elimina oameni de calitate doar pentru că, la un moment dat, au fost în tabăra ”nepotrivită”.  
  • Și Grindeanu are mâinile roșii. Cum încearcă să ajungă la un buton al ”Guvernului”(deocamdată virtual), cum îl pleznește Dragnea peste mână. Văd că-i este și purtător de cuvânt. Dacă lucrurile vor fi tot așa, cu un premier pus sub tutelă, se alege praful. Pentru că și să nu vrea el, în jurul lui Grindeanu tot se va crea un centru de putere. Ce dracu! Doar la el, și nu la Dragnea, e și butoiul cu miere, și cheia de la capac.
  • Aștept să văd minunea! Parlamentul reunit în sesiune extraordinară pe 3 ianuarie. Chiar vreau să văd. Cu atât mai mult cu cât atât USR, cât și PNL, abia așteaptă să pună tălpi. Cred că Mucușor Dan are deja insomnii: își stoarce mintea să vadă cum reușește să mai facă o reclamație, fie la Parchet, fie la CCR, fie la amândouă. 
  • Oricum, una din legile lui Murphy se aplică din start: ce începe prost, se termină și mai prost. Guvernarea asta începe prost. Iar coabitarea a început prost. Foarte prost! Se repetă povestea din 2007-2008, cu Moliceanu și băsescu. 
  • Rămâne problema presupusei apartenențe a lui Grindeanu la SRI. Și nu este o problemă marginală, un subiect de presă tabloidă. Dacă SRI a ”recrutat” un politician, și-l folosește pentru a-i supraveghea pe ceilalți, a încălcat legea, dar și Constituția. Dacă Ciolannis a nominalizat-în cunoștință de cauză-un candidat pentru funcția de premier un ”acoperit” al SRI, a încălcat, la rândul lui, legea și Constituția. Foarte guralivi, chiar dacă doar pe surse, ăia de la SRI au amuțit brusc, de se aude molia cum mușcă din izmenele sasului. Lucrurile astea trebuie lămurite, și încă repede.
  • Dacă ați uitat: Protocolul de Stat a trecut în curtea Cotrocenilor. Vom face istorie în materie. Aștept cu emoție vizite oficiale pe SMS, FB sau Messenger, sau ce-o mai fi în inventar.
  • traian băsescu continuă să joace același rol nefast în politică. Nu scăpăm de individul ăsta, și pace! Acum face pe ventrilocul la Cotroceni. Vorbește-și gândește!-în locul lui SuperFicus. Sistemul încă îl ascultă, continuă-măcar unele părți ale sale-să răspundă la comenzi. Ciolannis, ascultându-l, era la un fir de păr de suspendare. Cu prag de validare de 30%, și cu ”popularitatea” de care se bucură, SuperFicus își putea înceta scurt cariera de ”Președinte al tuturor românilor”. ”Guvernul lui” a fost un fiasco. Și nici măcar ăia de l-au votat nu l-ar ierta. Cu excepțiile de rigoare, din categoria ”pupincuriști până la moarte!”. Iar ”alianța” asta bizară, băsescu-Ghiță nu e de bun augur. Acum are o tribună nesperată, România Tv fiind noul OTV.
  • Să închidem mustăria pe ziua de azi. Esența celor petrecute în ultimele zile este rezumată de nenea ăsta: ”Nu vă plângeți de mărimea Guvernului, fiți atenți la cine-l controlează!” Pentru că, de fapt, despre asta a fost bătălia de după alegeri: cine este cu adevărat la butoane. Ca mai mereu în ultimele două decenii, unii votează, alții guvernează. 

Republică, măreață șatră!


Republică, măreață șatră, crescută-n fum de mititei! În principiu, e ziua ta. Dar cui îi pasă? Ne urâm reciproc, cu metodă, tenacitate și energie. Avem motive, ce-i drept. Așa că ”La mulți ani!” Ne-om descurca noi cumva: noi, fără tine, tu, fără noi. Până la împăcare va mai trece multă apă pe Dâmbovița...

PS: premierul, desemnat prin SMS. Vine de se potrivește cu șatra.

joi, 29 decembrie 2016

Negocierea după Iohannis.


Dragnea, ești prost? N-ai înțeles ce se întâmplă? Asigură-l pe Iohannis că nu-i tai salariul, și-ți aprobă premierul! E la mintea cocoșului!

Coșmarul sistemului


Sebastian Ghiță este coșmarul sistemului, cea mai mare amenințare la adresa lui și a structurilor de putere informale, care au acaparat România. Este foarte greu de spus cum s-a ajuns aici. Incontestabil, Ghiță este parte a sistemului. De ce a defectat? Sunt două posibile explicații. Prima, cea banală. Fiind pușculița unora, prin contractele din bani publici pe care le obținea, a uitat, la un moment dat, tabla împărțirii, sistemul i-a amintit asta, și acum luptă pentru pielea lui.

A doua explicație este ceva mai greu de susținut, dar poate fi la fel de reală. Sebastian Ghiță a fost o cârtiță în sistem. A cui? Poate a unora din servicii, care n-au fost de acord cu colaborarea serviciilor cu ocupantul. Să le zicem ”patrioți”. Și acum a primit ordin să atace sistemul. Probele de care dispune sunt de necontestat, dovadă tăcerea tuturor, care se poartă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar nepăsarea asta simulată nu poate ține la nesfârșit. Nu are cum. Nici cu poporul ăsta mămăligă, nici cu politicul-meduză, nu poți ignora prea mult ditamai elefantul care sparge cristalurile de pe rafturi. Pentru că nu se poate. 

Nu spun că sistemul a fost luat prin surprindere. Nu, sistemul a fost indolent. A crezut că e suficient un procuror-borfaș, care să-i bage frica în oase. Uite că nu reușesc așa ceva. De ce? Pentru că sistemul nu este omogen, că o mare parte a serviciilor s-a săturat de abuzurile actualilor șefi, și îi îi țin spatele lui Ghiță. 

Deocamdată se încearcă ”negocierea”: tăcerea lui Ghiță, contra garantarea securității. Nu cred că va fi posibil. Asta chiar este o amenințare la adresa securității naționale.     

Fără DNA viața e pustiu!

  • Fără DNA viața e pustiu! Ce sărbătoare e aia fără cioporul de ciute politice ce fac coadă la intrarea în sediul pomenitei instituții a ”statului de drept”? Ce haz mai au emisiunile de ”știri”? Ce mai scriu ăia de la HoitNews și de la ”România Liberă”? Ce mai ”cercetează” ăia de la RISE Project? Câtă lume sărmană, care păpa o pâine de pe urma DNA...
  • Azi se lansează un nou joc pe telefonul mobil: ”Vânați-l pe Ghiță!” Este o încercare de relansare a vânătorii de Pokemoni, adaptată la realitățile carpato-danubiano-pontice. Gazdă a evenimentului va fi A3, cu Gâdea pe post de amfitrion. Succes! 
  • Eu tot nu înțeleg: care este idealul de premier, de Grindeanu a produs așa o mare decepție și printre ăi de formează ”poporul pesedist”, și printre ăia de-o ard ”de stânga”, și printre ăia ”dă dreapta”? Relax! Guvernarea e operă colectivă, și peste ea plutește duhul Lulutzei. Mustața lui Dragnea e și ea în peisaj, dar doar pentru culoare. 
  • Teleormanizarea Timișului a început! Ceea ce, până la urmă, e bine! Devenim, încet, încet, un stat unitar... 
  • Pentru EvZ, preluat de HoitNews, Merkel e socialistă. Da, sigur! Dacă n-ați aflat, cei mai capitaliști sălbatici au fost comuniștii.
  • Dacă nu lucrezi pentru SRI, sau nu ești acoperitul lor, e nașpa. Dacă lucrezi, e la fel de nașpa. Eu zic să dea CIA viza de securitate. De ce să se oprească la nivel de DNA/SRI/SIE? Premierul ce cusur are? Dar Președintele? 
  • Iar se ”reproduc” patronii români, plângând de se zguduie cămeașa pe ei, că din cauza PSD și a ajutoarelor sociale date de-an pulea, nu mai au ei sclavi pe moșie, sclavi care-și iau lumea în cap, după salarii mai bune. Bă, idioților! Nu cereți tăierea ajutoarelor sociale, cereți închiderea granițelor! 
  • Sindicalistul ”de bine” cu BMW X 5 se ține. Miron Costin și-a lui Cronică...
  • Drăguță Cucuvea, ia-ți plagiatul și te du! Cioloș, fie numele lui binecuvântat!, a luat Hotelul Triumf de la SRI și l-a dat SIE, adică l-a luat de la DNA și l-a dat Ministerului de Externe.
  • Cea mai mișto metodă pentru a compromite pe cineva, care nu convine SRI, și trebuie să ocupe o funcție publică, este să-l bagi în căcat, punând tunurile pe el, și acuzându-l că este ”acoperit” al SRI. 
  • Așa cum bănuiam, cel mai probabil Tu 154 al companiei oficiale Russia, care a decolat de la Soci către Latakia, și s-a prăbușit la câteva minute, a avut o problemă tehnică, mai precis o bracare diferențială a flapsului. Unul dintre flapsuri nu s-a retras. Tupolevul a tot avut probleme cu hidraulica. Când eram student un Tu 154 al Tarom a stat vreun an la hangar, făcând  ”clismă” săptămânal, pentru că sistemul hidraulic fusese contaminat cu pilitură de fier, din cauza cedării unor pompe hidraulice. Sistemul de comenzi de zbor era extrem de sofisticat-Tu 154 a fost primul avion civil din lume cu sistem fly by wire, coproducție sovieto-franceză, ce s-a implementat apoi pe Airbus-dar calitatea unor componente era vai, mama ei. Anii stagnării brejneviste se simțeau. Păcat...
  • Și o veste bună de la ruși. 
  • Bășina aia fascistă de la Cotroceni nu anunță azi decizia în legătură cu nominalizarea unui candidat pentru funcția de premier. 
  • Ciolannis trebuie să fie extrem de constipat, pentru că îi ia mai mult decât o zi pentru a se hotărî dacă este cazul să se cace, sau nu. Ca să desemneze un premier îi trebuie, vă dați seama, mai mult decât un an...
  • Sub carapacea lui Iohannis, sub coaja neamțului corect și cinstit, s-a copt un mic monstru de vanitate tîmpă. Iohannis n-a înțeles nici pînă acum că meseria de președinte îi e cu cinci numere mai mare. Și, ca orice ignorant, se sfătuiește doar cu sine însuși. Concluziile ni le livrează la televizor, strivite între două rînjete mecanizate. E un om care-și vopsește părul în cărămiziu și își petrece toate week-end-urile la Sibiu.”
  • Eu n-am înțeles: Ciolannis și-a angajat purtător de cuvânt, sau și-a tras amantă? Că de comunicat comunică Pulea Spătarul la Cotroceni. 
  • Un amănunt: Laurențiu Niculescu, etnic maghiar, a fost, până în ziua în care a fost numit consilier prezidențial de Iohannis, consilierul politic al ambasadei SUA, plătit de guvernul SUA! Evident, el nu este un risc de securitate. Doar este omul ocupantului, nu? Risc de securitate sunt boii care n-au votat cum ”trebuie”. Asta am vrut, asta avem! Nici nu mă mai interesează. Poporul ăsta a avut o obsesie: să fie condus de străini. Uite că e condus de străini. Și ne merge al dracului de bine! 
  • Bă, hotărâți-vă! Grindeanu seamănă cu Șoigu, sau cu Dodon? 
PS: asta va fi o singură postare, și va ține loc de FB, până îmi deblochează idioții contul. Care treceți pe aici, care vreți, care puteți, dați un link la postare, vă vedem ce și cum. Mulțumiri!

miercuri, 28 decembrie 2016

Silă!


Guvernul pe care-l moșește Dragnea va fi un fiasco! Tocmai pentru că vrea să-l controleze el până în cel mai mic amănunt, și, obsedat de frica de un centru de putere care să-i pună lui probleme, îl va popula cu oameni care nu au nici pregătirea, nici autoritatea, de a se impune în fața aparatului din ministerele pe care le vor conduce, ca miniștri și secretari de stat. Va numi, cu alte cuvinte, ce are PSD mai prost, pentru a fi el moțul căcatului!

Este cea mai proastă soluție care se putea imagina. Așa ne-a fost norocul: spart în turul pantalonilor! Și PSD încă stă bine, dacă ne uităm la restul partidelor: PNL în degringoladă și descompunere, dominat de bușoi, mulți bușoi, tipi mediocri, ridicoli, incapabili să facă politică, USR o farsă sinistră, un partiduleț al Serviciului de Informații Externe, ca să nu rămână și el pe dinafară la masa bogată a puterii, ALDE, un partid făcut din resturi de liberalism, și gata. Asta e scena politică! 

Cum să guvernezi nu bine, ci măcar mulțumitor, o țară, când partidele au ajuns să fie conduse de o gloată de diletanți, și de câteva canalii, peste care plutește umbra amenințătoare a sistemului? Singura misiune a guvernului prezent, și a celor viitoare, va fi păstrarea unei minime păci sociale, suficientă pentru ca aceia care sunt ”economia” României să poată exploata nestingheriți forța de muncă autohtonă, și pentru a maximiza profitul pe care îl scot de aici. În rest Guvernul nu va putea face nimic, pentru că nu va fi lăsat să facă nimic. Uitați-vă la guvernul tehnocrat, și veți înțelege care ne va fi viitorul. 

Ideea este: scapă cine mai poate! Ăia de sunteți afară: să nu vă pună dracu să vă întoarceți! Țineți cu ghearele și cu dinții de locul de muncă pe care-l aveți afară, luați-vă și familia, când puteți, și nu vă mai uitați în urmă! Iar cei care mai puteți, plecați și voi din țară! Aici nu mai aveți viitor decât ca sclavi! Iar cei care nu mai puteți face nimic, rugați-vă să dați colțul cât mai repede, să nu vă chinuiți!

Societatea Sereistă Multilateral Dezvoltată

Încep prin a aduce omagiul meritat FB, care a dovedit, o dată în plus, că nu doar este populată de imbecili, ci și că este, trup și suflet, dedicată apărării dreptului sfânt al serviciilor de a limita dreptul la liberă exprimare al proștilor care i-au făcut averea uriașă lui Țucămberg. Sunt blocat trei zile pentru o fotografie postată în urmă cu vreo patru ani, fotografia fiind cea de mai jos. Nuditate indecentă, da? 

 Acum, revenind la tema zilei, vedem, prin nominalizarea lui Grindeanu, cât de mare a ajuns controlul SRI asupra politicului și elitelor ”societății civile”, de fapt, asupra întregii societăți românești. SRI are drept de veto asupra deciziilor Parlamentului, Guvernului, Președinției, Justiției, și, prin intermediul lor, influențează economicul și socialul. Episodul ”Sevil” este pilduitor. 

Sigur, să-l auzi acum pe băsescu dându-i sfaturi lui Iohannis, cum că să nu-l numească pe Grindeanu, că e omul SRI, când el, băsescu, a născut ”binomul” și a dat sistemului mână liberă, și când Iohannis însuți este omul sistemului, ei bine, asta ține de nebunia pură și simplă. 

Le dau dreptate celor care cred că între Dragnea, Iohannis și sistem este un mare blat. Un blat a fost, până la un punct, și numirea lui Ponta. Guvernare care se putea sfârși liniștit, dacă nu-l mânca în cur pe băsescu. Pentru că e dus bine cu pluta. Doar că tot ceea ce știe el despre sistem îi oferă o oarecare imunitate și azi. 

Cu SRI la butoane, nimeni nu va putea guverna în interesul României. Este crunta realitate. Nu va fi lăsat, oricât de onest și de patriot ar fi. Pentru că nimic din ce face SRI nu mai este ”românesc”. Iar la SIE situația este aceeași. Numai ideea că Cioloș se vede șef acolo e suficientă pentru a înțelege în ce hal a ajuns țara asta. 

Statul profund este, în România, profund anti-național. Și asta nu mai stă în puterea noastră să schimbăm. 

joi, 22 decembrie 2016

Revoluția neterminată.


Nu-mi place să scriu despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989. Nu vreau să fiu greşit înţeles: în decembrie 1989 în România a avut loc o Revoluţie. A fost o schimbare radicală de sistem politic, s-au schimbat dramatic instituţiile statului, natura lor, s-a trecut de la un regim totalitar la unul democratic. Au apărut insituţii noi, noi drepturi şi libertăţi civice, România s-a deschis spre lume.

Dar nu am cum mă adresa unor oameni care cred că Revoluţia Română a durat câteva ore, dintre fuga lui Ceauşescu de pe CC cu elicopterul şi momentul în care a început să se tragă în Piaţa Revoluţiei. După care a urmat furtul revoluţiei. Ce să le spun? Că habar nu au pe ce lume trăiesc? Că le este lene să gândeaască? Că înghit pe nemestecare clişeele unor indivizi interesaţi, care vor să impună versiunea lor despre evenimentele de atunci?

Sunt ferm convins de faptul că în acele zile în România şi-au dat mâna serviciile speciale din Est şi din Vest, fiecare cu misiunea lui, cu obiectivele lui, cu interesele sau cu metodele lui. Poate că ei au creat pretextul, dar fără ca să fi existat condiţiile unei explozii sociale, puteau să se dea şi cu curul de pământ, că nu se întâmpla nimic.

S-a tot vorbit despre caracterul anti-comunist al evenimentelor din decembrie 1989. Altă prostie. România nu a fost un stat comunist, ci a avut un regim totalitar, regimul ceauşist. A fost un capitalism de stat, care a produs un proletariat, nereprezentat politic, o tehnocraţie şi o birocraţie a partidului-stat.
Evenimentele au fost net determinate de anti-ceauşismul întregii naţiuni, inclusiv al celor din sistem. Ceauşescu îşi pierduse legitimitatea, nu mai avea nimic de oferit. Dacă renunţa la putere în noiembrie, la Congresul al XIV lea al PCR, ar fi făcut cel mai mare bine României. Din două mari motive. Primul: tranziţia ar fi fost graduală, negociată, fără vidul de putere care a urmat după 22 decembrie 1989. Doi: ar fi micşorat costurile sociale ale tranziţiei.

Mă veţi întreba: cu cine ar fi negociat fostul PCR? E o problemă, pentru că nu a existat nici în interiorul PCR, nici în societate, o opoziţie organizată faţă de Ceauşescu. Dar aşa cum au apărut "partidele istorice" ne putem imagina ruperea PCR, formarea unu partid social-democrat, etc. Nerenunţând, a făcut posiilă explozia din decembrie, care a fost suprema bătălie a clasei muncitoare împotriva regimului opresor, şi care, paradoxal, a luptat pentru dispariţia ei. Aici se află sursa celor mai multe dezamăgiri. În loc să fie beneficiara schimbării de sistem pe care a făcut-o posibilă în zilele lui decembrie 1989, clasa muncitoare a fost victima revoluţiei. Şi nu avea cum fi altfel, pentru că adevăratele forţe ale schimbărilor din Est, din 1989, au fost cele ale globalizării. Sisatemul aşa zis comunist, de fapt capitalismul de stat devenise o frână, şi trebuia să dispară.

În acest context, caracterul anticomunist al Revoluţiei este doar un argument folosit de partidele istorice în jocurile de putere din 1990 şi din anii care au urmat. Sigur că mulţi dintre liderii acelor partide, proveniţi din perioada interbelică, erau anti-comunişti. Dar cetele de foşti membri ai PCR, de activişti, utecişti, securişti, care au dat buzna în aceste partide, ce-i făcea pe ei anti-comunişti? Bileţelele alea penibile cu "şi eu sunt golan", prinse în piept cu ace de siguranţă, şi melodiile lui Paţurcă, răcnite în Piaţa Universităţii?

Schimbarea de regim politic se poate face în câteva secunde, o revoluţie se face în timp. Revoluţia franceză nu se confundă cu asaltul asupra Bastiliei. Acela a fost pretextul. Dacă vreţi, sfârşitul ei se situează în alt an revoluţionar, 1848, când schimbările induse de ea s-au dovedit ireversibile.

Putem spune că schimbările din România sunt ireversibile? O clasă politică tembelă(excepţiile întăresc regula!), o societate civilă anemică şi pusă cel mai adesea în slujba politicului, elite sinecuriste şi arogante, un stat cu instituţii anemice, de care îşi bat joc toţi, corupţie generalizată, valori şi moravuri pervertite, lipsa patriotismului, toate astea se numesc schimbări revoluţionare? Şi se vor dovedi ireversibile? Dumnezeule mare!

E uşor să faci din Ion Iliescu singurul vinovat de cele întâmplate după decembrie 1989. E şi mai uşor să arunci cu monede în el, cum au făcut acum ceva ani în urmă nişte "revoluţionari". Este infinit mai greu să înţelegi sensul sacrificiilor celor care au făcut posibilă schimbarea revoluţionară din 1989. Pentru că nici atunci nu am fost, nici acum nu suntem conştienţi de ceea ce înseamnă şi cum funcţionează o democraţie. Care alături de drepturi şi libertăţi, implică şi responsabilităţi, la fel de importante ca şi ele. În totalitarism nu aveam nici drepturi şi libertăţi, dar nici responsabilităţi. Era o situaţie care măcar avea o logică. Acum avem drepturi şi libertăţi, dar refuzăm să ne asumăm resopnsabilităţile ce decurg din starea noastră de cetăţeni. Asta e ilogic şi şi aici trebuie căutate motivele stării actuale a României.

E o situaţie mai proastă decât înainte de Revoluţie, şi rezultatele se văd. Suntem în evident regres la toate capitolele care privesc performanţele unei naţiuni, de la calitatea vieţii şi a educaţiei, la starea de sănătate, până la accesul la actul de cultură. Nu vă grăbiţi să interpretaţi drept semn de progres turmele de Q 7, Merţane, BMW 3, 5, 7 şi stolurile de maşini sport drept semn de progres. Nu în aşa ceva se măsoară succesul sau eşecul schimbării din 1989.

În fond, e prea devreme să vorbim despre aşa ceva. Şi aici nu este vorba de cei 20 de ani profeţiţi de Brucan, ci de criza de identitate pe care o trăim cu toţii, ca indivizi şi naţiuni, prinşi în angranajul unui proces care ne-a scăpat de sub control: globalizarea. Noi nu am trăit niciodată cu imaginea proiectată mai departe de ziua de mâine. În asemenea condiţii e greu să vezi schimbarea şi să-i înţelegi sensul.

Aşa că, aducând omagiul meu celor morţi în zilele Revoluţiei, nu pot decât să sper că, fie şi dacă nu înţelegem sensul jertfei lor, le vom respecta memoria.
Şi poate veţi înţelege ce de nu vreau să scriu despre Revoluţie: ea nici nu a început. Cel puţin nu în mintea şi în sufletul celor mai mulţi dintre noi. E trist, e deprimant...

miercuri, 21 decembrie 2016

Amintiri foarte subiective despre Revoluție.



Modul mizerabil în care se raportează unii la evenimentele din decembrie 1989 mă conving, o dată în plus, că nici acum nu înţelegem nu atât ceea ce s-a întâmplat în acele zile, ci mai ales deosebire dintre ceea ce am trăit până în 1989 şi ceea ce ar trebui să fie o lume normală. O lume normală este una a toleranţei, dialogului, acceptării diferenţei. Într-un fel, suntem mai totalitari acum, în gândire şi modul în care ne raportăm la ceilalţi, decât eram până în 1989.
Nu am fost niciodată un om neinformat. Poate că, într-un fel, am fost un dependent de cuvântul scris, dar într-un fel foarte special, care nu prea intră în tiparele obişnuite. Am învăţat să citesc pe la cinci-şase ani, de pe ziarele pe care ai mei le puneau pe jos când spălau duşumelele unei case naţionalizate din centrul Piteştilor, unde aveam două cămăruţe, casă care acum nu mai există. Evident, călcam pe mutra lui Dej sau a lui Hruşciov, dar ce conta!
Ce vreau să spun cu asta? Că am rămas cu obsesia informării. Faptul că lucram în industria aeronautică, că aveam contacte cu francezii şi englezii, că aveam prieteni la Tarom şi prin MAE a făcut lucrurile mai simple, în ceea ce priveşte informarea. Nu mi-a plăcut niciodată să ascult "Europa Liberă", pentru că nu de propagandă cu semn invers aveam nevoie. În plus, când ai surse alternative de informare, începi să nu mai guşti manipulările. Mi se pare straniu să-mi spună ce trăiesc eu oameni care sunt la mii de kilometri de realitatea cu care mă lupt eu.
Era evident că în Est, în 1989, erau coapte condiţiile unei schimbări de fond. Întrebarea la care mă chinuiam să găsesc un răspuns, şi nu eram singurul din micul grup de prieteni din Fabrica de Avioane şi din INAV care făcea asta, era: cum se va face schimbarea? Ştiam foarte multe despre "Solidaritatea", despre "Masa Rotundă", numai că la noi nu exista o alternativă a societăţii civile, care să negocieze împărţirea puterii cu PCR.
Mulţi am sperat că, într-un moment de luciditate, Ceauşescu va renunţa la putere în noiembrie, la Congres. După cum se desfăşurau lucrurile, slabe speranţe! Pentru mine, începutul sfârşitului "Epocii de Aur" l-a reprezentat mitingul din ultima zi a Congresului.
Ca de obicei, ne-au scos cu turma la miting. Ca de obicei, nefiind eu pecerist, utecist, sindicalist, fedeusist, nu prea aveau cum mă obliga să particip. De data asta, colonelul V. şeful nostru de secţie, ne-a arătat cartonaşul roşu: ori veniţi(mai erau vreo doi care-şi băgau sistematic picioarele în mitingurile lor) ori ne supărăm! Bine, venim!
Cum punctul de adunare era în faţa Conservatorului, şi ai mei locuiau la câteva sute de metri de Conservator, am rămas la ei, citind, cu radioul pornit, să aud când termină "tovarăşul" cuvântarea, semn că o luăm din loc, spre piaţa din faţa fostului sediu al CC. În câteva minute am apărut şi eu, cu o faţă suferindă, cu pretextul pregătit: criza de spondiloză.
Şi de data asta colonelul V. părea să înghită explicaţia. Numai că şeful de sindicat, fost coleg de facultate, de altminteri, a făcut o criză de isterie: "Lasă, că te ştiu eu, de fiecare dată când tovarăşul Ceauşescu participă la o astfel de manifestare, tu refuzi să vii!" Nu prea ştiu ce a mai zis, pentru că i-am smuls din mână portretul tovarăşei, unul mare, cu geam şi coadă, l-am băgat scurt în pizda mă-sii şi i-am promis că i-l fac guler. Ceea ce aş şi fi făcut, dacă nu interveneau nişte băieţi tuns scurt şi îmbrăcaţi stas. Totul s-a oprit aici. El a plecat cu portretul spre idolul lui, eu m-am întors la Bach şi la lectura întreruptă.
La serviciu, nimeni n-a scos vreun cuvânt despre incident, iar securistul Institutului, şi el tot fost coleg de facultate, se ţinea cât mai departe de noi. De altfel, în Institut era o atmosferă extrem de ostilă Securităţii, dintr-un motiv foarte simplu: lucram pentru Armată, cu oameni din Armată. Aici s-au proiectat IAR 93 şi IAR 99 Şoim, şi lucram cu ei la partea de armament. Nu pot uita scenele pe care le făcea un căpitan, când îi vedea. Ideea, rezumată, era simplă, doar înjurăturile care o însoţeau erau complicate: "nu vine ea şi vremea noastră? Vă luăm gâtul!"
Era clar că se pusese batista pe ţambal, că nu vroiau să transforme astfel de incidente în motive de răzmeriţă. Iar la câţi îl înjurau pe Ceauşescu, ce mai conta unul în plus? Şi aşa s-au scurs zilele până în jur de 10 decembrie, când Institutul terminase de predat toate lucrările şi se freca menta cu talent. Am cerut un rest de concediu, că oricum nu era plătit, măcar să stau acasă, cu fiul meu, nu la birou. Am fost refuzat net, fără explicaţii.
Luni, 18 decembrie, după incidentele de început cu Laszlo Tokes, de la Timişoara, atmosfera în Institut devenise foarte încordată. La intrare aveam un subofiţer din trupele de securitate. Până atunci nu-l văzusem niciodată în uniformă. Acum era cu tot harnaşamentul pe el, plus pistolul. Inevitabil, a început miştoul, de genul: iată carnavalul! N-a mai fost mişto când s-a dat alarma la portocale, la magazinele din Aviației, şi am găsit uşa de la intrare încuiată!
A urmat o şedinţă de sindicat, cu varianta oficială a evenimentelor de la Timişoara pe ordinea de zi. A ieşit un scandal monstruos, pentru că mai ştiam şi noi câte ceva! Scandal inclusiv din cauza clovnului de la intrare! După asta colonelul V. ne-a chemat la el pe scandalagii şi ne-a trimis, fără alte comentarii, în concediu! Concediu care ne fusese refuzat cu vreo trei-patru zile în urmă!
Aşa se face că evenimentele din Bucureşti m-au găsit în concediu. În seara zilei de miercuri 20 decembrie, pe o beznă de-ţi băgai deştele în ochi, împingeam Skodiţa unei rude a soţiei, un om admirabil, la coadă la benzină, pe Aurel Vlaicu, în Pipera. Aşa făceam rost de un supliment de benzină. El se descurca, era expert constructor, şi mai pica! Eram de ceva vreme la coadă. Ştiu eu, două, trei ore. Şi mai aveam de stat!
În cartier locuiau mulţi ofiţeri, din aviaţie, cei mai mulţi. Deja se trăsese la Timişoara, muriseră oameni, se introdusese şi starea de necesitate, parcă. Din staţia de metrou au ieşit mai mulţi ofiţeri, în fugă, aproape. Ulterior am aflat că se dăduse alarma şi se grăbeau să-şi ia de acasă valizele, fiind trimişi în ţară. Nu mai ţin minte de la ce a început scandalul. Dar lumea furioasă a început să le strige: Criminalilor! Asasinilor!" Norocul lor a fost că era beznă, şi şarpele de maşini începuse să se mişte, motiv pentru care am trecut la împins, să nu consumăm benzină! Dar era clar că lumea îşi învinsese frica, că nu-i mai păsa de consecinţe!
Atunci m-am convins de ceea ce bănuiam, dar nu eram gata să accept: că nu era posibilă o schimbare paşnică de regim, că vor urma violenţe şi în alte zone din ţară, poate chiar anarhie. Seara, când m-am întors acasă(nu foarte departe de benzinăria din Pipera) după cinci ore de stat în frig la coadă la benzină, şi am aflat că a doua zi urma să fie un miting în Piaţa Palatului, m-am închinat: individul era nebun! Fix de asta avea nevoie Ceauşescu, de o mare de oameni, la fel de furioşi ca şi mine, scoşi cu forţa la o manifestaţie pe care o urau cu metodă, şi aflaţi sub influenţa veştilor despre masacrul de la Timişoara!
Joi, 21 decembrie, aveam nişte drumuri de făcut prin oraş, iar cel mic era la ai mei, în Victoriei. Pe la ora 13 treceam pe Moşilor. Doi tineri, un băiat şi o fată, făceau semne disperate, încercând să oprească o maşină. Nu înţelegeam despre de e vorba, dar am oprit. M-au întrebat, foarte agitaţi, dacă pot să-i duc la Universitate, că a început! Ce a început amice, că acum ar fi trebuit să se termine! Eu, cu gândul la miting şi la circulaţia întreruptă în zonă. Nu, zic ei, a început revolta, Ceauşescu a fost fluierat, mitingul s-a întrerupt, lumea se bate cu scutierii. Hait!
Păreau foarte fericiţi. Am încercat să le mai potolesc elanul. Le-am spus că nu pot participa la bucuria lor, pentru că orice schimbare prin violenţă va avea multă vreme reverberaţii violente. Nu păreau să se fi gândit la asta! Ce-şi doreau era să vadă cu ochii lor minunea!
Cu chiu, cu vai, am reuşit să ajung pe Luterană, care era plină de maşini cu scutieri, şi se vedeau urmele confruntărilor cu mulţimea: steaguri cu beţele rupte, portrete sparte, cioburi. I-am lăsat acolo unde ne-a oprit un agent de circulaţie, care vroia să vadă unde locuiesc. M-a lăsat să ajung la ai mei. În curtea blocului şi în gang, scutieri, care beau ceai şi fumau liniştiţi. Nu păreau foarte dornici de acţiune. Şi nici foarte profesionişti, între noi fie vorba!
Am vrut să plec în Băneasa, cu soţia şi copilul. Umblau multe zvonuri. Am încercat să trec cu maşina pe la Romană, fie spre Dorobanţi, fie spre Aviatorilor. Nu am reuşit. Scutierii se confruntau cu mulţimea undeva în zona Hotelului Dorobanţi. M-am întors şi am dormit la ai mei. Am dormit e un fel de a spune. Se auzeau împuşcături şi zgomot de motoare puternice. Se simţea şi mirosul de gaz lacrimogen.
Dimineaţă am aflat de luptele de la baricada de la Universitate, de morţii şi răniţii de acolo. M-am întâlnit cu o colegă, isterizată, care, cu ochii în lacrimi, mi-a zis: "nebunul ăsta ne omoară pe toţi!" Pe la ora 9 dimineaţa am reuşit să ajung în Pipera, cu copilul, soţia şi maică-mea. Tancurile şi TAB urile din Piaţa Palatului nu anunţau nimic bun. Ceea ce era ciudat, era faptul că se circula liber, că, în afară de tancurile din Piaţa Palatului, nu vedeam picior de miliţian şi de militar pe unde treceam.
I-am lăsat pe ai mei acasă şi m-am dus spre Institut, să vorbesc cu colegii, să vedem ce facem. Unii nu veniseră, alţii se pregăteau să plece spre centru, cu muncitorii de la Fabrica de Avioane, cărora le deschisese larg poarta Dan Drăgoi, atunci director tehnic al fabricii. Mai mult, era primul, în fruntea coloanei. Ce dracu', mi-am zis, asta e revoltă cu voie de la stăpânire? Directorul plin era colonel, uzina era plină de securişti şi de cei de la informaţiile militare, şi ăştia pleacă încolonaţi la revoltă?
Ştiu că voi fi blamat pentru ceea ce spun, dar nu am simţit, atunci, că este lupta mea, pentru că deja ceva era în neregulă, că nu rima cu nimic. Ceea ce n-am înţeles nici în ziua de azi a fost lipsa de reacţie a celor din conducerea partidului. Măcar în ceasul al doisprezecelea se puteau dezice de Ceauşescu, puteau face tranziţia la un alt regim politic în condiţii cât de cât normale. Puteau, dar nu au mişcat un deget.
Ce a urmat, se ştie: sinuciderea lui Milea, fuga cel doi de pe acoperişul CC cu elicopterul, scena de la TVR, cu "Mircea, fă-te că lucrezi!, bucurie pe străzi, şi o linişte stranie, după orele două-trei ale după amiezii, când lumea a realizat că un regim a încetat să existe, dar nimic nu-i ia locul, ceea ce a golit străzile. Iar când am văzut scenele acelea din faţa CC, unde tot felul de nebuni vorbeau din balcon, alături de oameni care chiar aveau ceva de spus, când vedeam scenele de jaf, obictele aruncare pe fereastră, mi-a fost frică de anarhie.
Nu înţelegeam de ce, dacă nu mai există o putere politică legitimă, de ce nu preia controlul Armata, fie şi doar pentru câteva zile, pentru a nu ne trezi în plin război civil. Exemplul Ungariei, din 1956, mi-a venit primul în minte. Iar steagul cu stema decupată, care apăruse deja în peisaj, la asta făcea trimitere.
Nu ştiu dacă a fost o lovitură de stat. Nu cred, sau nu a fost una în adevăratul sens al cuvântului. Pur şi simplu un sistem s-a auto-dizolvat, în câteva minute, în momentul în care şi-a pierdut liderul. Pentru că devenise prea dependent de el, de lider, pentru că-şi pierduse raţiunea de a fi, şi asta din pricina faptului că-şi pierduse autonomia de gândire şi de decizie.
Evenimentele sângeroase din seara zilei de 22 decembrie şi din zilele care au urmat pot părea ilogice, dar nu sunt. Părţi din vechiul sistem nu s-au împăcat cu situaţia de fapt, nu au vrut să cedeze fără luptă. Poate şi unele acţiuni conduse din exterior, care vizau destabilizarea lui Ceauşescu, nu au mai putut fi anulate, poate unii au încercat să instaleze altă echipă de conducere, mai aproape de interesele lor, în locul celei structurate în seara zilei de 22 decembrie.
Am sentimentul că nu vom reuşi să compunem un tablou complet al acelor mişcări subterane care au avut loc în spatele cortinei de dezinformări, de minciuni, în spatele şuvoiului de informaţii pe care le oferea în direct, cu atâta generozitate, Televiziunea Română Liberă. Ele au provocat haos, teamă, şi pierderi de vieţi omeneşti. A spune că Iliescu e vinovat de morţii de după 22 decembrie, doar pentru că şi-a asumat responsabilitatea ieşirii din haos, în primul rând, e o mare mistificare.
Am să vă dau un exemplu. Şi în Institut, şi în Uzină, cu care eram gard în gard, existau Gărzi Patriotice. Care au fost înarmate din 22 decembrie, pe la prânz. Atunci nici vorbă de Iliescu şi de CFSN! Un idiot a deschis rastelul şi a dat unor alţi idioţi arme şi muniţie. Unul îmi povestea, la vreo câteva zile, extrem de încântat, cum i-a pus el jos cu o armă cu lunetă pe unii dintr-un ARO, care n-au oprit la semnalul lor, pe undeva pe lângă Apimondia! Când l-am întrebat de ce a tras, erau ameninţaţi, ăia aveau arme, ceva, cumva, a dat din umeri: ce rost are o armă, dacă nu tragi cu ea?! O avea, a tras! Punct! Câţi nebuni ca ăştia nu or fi fost prin Bucureşti şi prin ţară!
În haos nu-ţi poţi păstra judecata limpede, asta e clar. Şi în acele zile a fost haos. Dacă vrem să aflăm adevărul despre Revoluţie, trebuie să aflăm un lucru esenţial: de ce noi, românii, nu am fost capabili să producem o alternativă la regimul ceauşist, fie în interiorul PCR, fie în afara lui? De de ne uneşte doar ura, furia distructivă, şi mai niciodată proiectele constructive? Nu cumva suntem cu toţii vinovaţi de morţii Revoluţiei, pentru că nu ne-a dus mintea la altceva, decât la spart geamuri şi tras cu puşca aiurea în tramvai?
Sunt amintiri cât se poate de subiective despre evenimente care, în ansamblul lor, au fost la originea unei Revoluţii, cam năuce, cam ciudate, dar care a schimbat profund România. Iar plusurile schimbării sunt mai multe decât minusurile ei. Constatarea este valabilă chiar şi atunci când scriu astea pe fondul chinurilor facerii guvernului, într-o democrație oloagă, deasupra căreia rânjește strigoiul lui Ceaușescu. 

miercuri, 14 decembrie 2016

Duios plutonul de execuție trecea...


Vine ca o surpriză: gașca USR este o operațiune de infiltrare a mediului politic, pusă la cale-cu sprijin din servicii-de cel puțin două grupuri de interese economice, cu componență amestecată, română și străină, care vor să se cupleze la conducta cu bani publici, pe de o parte, iar pe de altă parte să influențeze decizii politice, și să-și elimine concurența, inclusiv cu mâna DNA. Vă dați seama ce înseamnă să ai, ca grup de lobby, 10% dintr-un parlament, investind mai nimic...? Uau! Câți dintre liderii USR provin din mediul de afaceri, mai ales din multinaționale?
Că acum s-au încăierat, nu-i de mirare. Au lucrat cu ce au găsit, plus că au avut surpriza să se trezească în situația în care și alții s-au gândit la asta, au infiltrat gașca USR și i-au racolat pe unii din gașcă. Amintiți-vă doar de faptul că, la București, USB a fost interesat exclusiv de Sectorul 1, cu madam Armand vârf de lance. Nu trebuie să vă povestesc eu ce și cum cu respectivul sector, de ce atrage el precum căcatul muștele. Știe vreunul dintre voi alt ”voinic” usebist, excepție făcând cei doi iepurași, Plicușorul și Clotilda?
Vi se pare că, spre pildă, Vlad Alexandrescu-diplomat, fost ambasador-și Ghinea, nu ascund niște epoleți sub sacou? V-am tot spus ce vroia Alexandrescu, cât a fost ministru al Culturii. V-au povestit și alții încercările găștii de a pune mâna pe patrimoniul cultural, via Muzeele Naționale. Afacerea ”Cumințenia pământului” nu vă spune nici ea nimic?
Unde dracu a fost contra-spionajul românesc? Gașca asta putea spartă scurt. Ei bine, nu! Ea s-a bucurat de protecție, a fost promovată intens în presă, nu i-a întrebat nimeni pe useriști de unde le vin banii, de unde semnăturile de pe listele de susținere, și tot așa. Aș fi bucuros să aflu că, măcar acum, ticăloșii ăia din SRI le-au dat un șut în cur. Dar, nu! Pur și simplu băieților și fetițelor li s-a urcat la cap și s-au încăierat pe bani. Că principii n-au, deci n-aveau de la ce se lua.
Așa că însănătoșirea României nu poate începe decât cu o plimbare cu ”plutonul de execuție” prin servicii și prin DNA. După care mai vorbim și de ”primenirea” clasei politice.

duminică, 11 decembrie 2016

Alegerile: primele concluzii.

M-am cam lenevit cu blogul, n-am scris nimic despre campania asta, care, ce-i drept, a fost orice, numai campanie electorală, nu. Cum se conturează rezultatele, plus/minus ceva procente, nu multe, se pot formula scurte concluzii pentru ce va însemna scena politică după alegerile astea:
1. Avem un mare partid de centru, cu ceva sensibilitate socială, PSD, ancorat, spre mirarea multora, în urban, inclusiv urbanul mare. Este partidul care a profitat cel mai mult de pe urma schimbărilor de generații în structura electoratului. Dacă își joacă bine cartea, se poate extinde, poate câștiga noi votanți. Clișeele despre PSD sunt absolut imbecile, și cei care le-au folosit ar face bine să-și dea palme în oglindă. Să nu vezi lucrurile astea, deși îți băgau deștele în ochi, e prostie curată.
2. Avem un presupus partid de dreapta, care și-a atins limitele, un partid fără identitate, de fapt, fără un proiect clar, și care n-a reușit fuziunea dintre PDL și vechiul PNL. Nu, nici Blaga n-ar fi făcut mai mult în campania asta electorală. Dar Alina Gorghiu l-a îngropat prin discurs.
3. Avem niște alcătuiri oportuniste, niște resturi de partide, în căutarea unei identități și a unui electorat. Unele vor intra în Parlament, altele, nu. Dar nici celor care intră nu le este garantată existența până la viitoarele alegeri, vezi PP-DD. Cel mai fragil este USR, care nu are niciun fel de coeziune internă, sunt niște unii care au călărit pe valul ”schimbării clase politice”, și care nu știu încotro s-o apuce acum.
4. De preferat ar fi fost ca PSD să poată forma singur guvernul. La noi alianțele sunt moartea guvernării, mai ales când intră în compoziția lor partide mici, care pot fi ușor manipulate și deturnate. Coșmarul ar fi ca Iohannis să forțeze o alianță de guvernare PNL-UDMR(intră, fie și pe pragul alternativ)-USR-PMP(dacă intră). băsescu poate distruge orice, a distrus el CDR, nu se proptește în niște amatori. Iarăși COCOPO și COCOPA, iarăși istericale. Iar Iohannis nu e nici măcar la sfert din cât era Constantinescu, atunci când vine vorba de a arbitra o astfel de adunătură de nebuni. Iar Cioloș, ca premier, e și mai incapabil decât Ciorbea!
5. Singurul loc unde se mai poate construi ceva, politic vorbind, este la stânga. Și nu puțin loc. Din cei 55-60% dintre cei care nu vin la vot se poate naște un partid clar de stânga, care să ia 15%-20% la viitoarele alegeri. Asta ar echilibra scena politică, ar face-o mai stabilă și mai predictibilă, iar guvernarea, mai coerentă și mai performantă. 
UPDATE: o continuare a analizei, postată întâi pe FB:
De ce a avut acest scor uriaș PSD, de peste 45%, și mai ales de ce urbanul a fost peste rural, în prezența la vot, de ce este acum PSD puternic votat în urban?Explicația este simplă: salariul minim. Ruralul nu a avut o miză în aceste alegeri. Muncă salariată la sat? Glumiți! Cei care nu găsesc de lucru în sat au plecat afară. Cei care au rămas în sat trăiesc din agricultura de subzistență, și din ce le trimit copiii/nepoții. Cu ce să-i aducă la vot primarii, când ei nu pot da nici suta aia de lei, ajutor social?
Cu urbanul este altă poveste. Convergența prețurilor românești cu acelea din Occident este o realitate în urban. Statisticile nu reflectă corect lucrurile, pentru că iau în calcul și ruralul. Salariile sunt îngrozitor de mici, în raport cu prețurile. Cu rare excepții, toți resimt acest lucru. Greșeala fundamentală a lui Cioloș a început cu tâmpenia purcelușei ăleia de la Finanțe, Dragu, cu muncitul pe doi lei, urmată de înghețarea salariului minim. Au urmat în avalanșă refuzurile de a discuta/aproba orice mărire de salariu.
Pur și simplu nu se mai poate trăi cu actualele venituri. Politica salariilor mici a distrus dreapta românească. Și oricine o va susține va fi mort, politic vorbind. Iar PSD trebuie să construiască, ajuns la guvernare, un consens pentru , și un program, împreună cu toți cei interesați, în special cu mediul de afaceri, de creștere a veniturilor în următorii patru ani, o creștere semnificativă, nu cu câțiva bănuți. Reducerile de taxe și impozite nu țin loc de creștere a veniturilor.
Cum să le spun peneliștilor: e vorba despre economie, idioților! Useriștilor n-am ce le spune. Ei sunt doar o părere, un soi de bășină, care strică ce strică aerul, după care dispare...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...