joi, 29 decembrie 2016

Coșmarul sistemului


Sebastian Ghiță este coșmarul sistemului, cea mai mare amenințare la adresa lui și a structurilor de putere informale, care au acaparat România. Este foarte greu de spus cum s-a ajuns aici. Incontestabil, Ghiță este parte a sistemului. De ce a defectat? Sunt două posibile explicații. Prima, cea banală. Fiind pușculița unora, prin contractele din bani publici pe care le obținea, a uitat, la un moment dat, tabla împărțirii, sistemul i-a amintit asta, și acum luptă pentru pielea lui.

A doua explicație este ceva mai greu de susținut, dar poate fi la fel de reală. Sebastian Ghiță a fost o cârtiță în sistem. A cui? Poate a unora din servicii, care n-au fost de acord cu colaborarea serviciilor cu ocupantul. Să le zicem ”patrioți”. Și acum a primit ordin să atace sistemul. Probele de care dispune sunt de necontestat, dovadă tăcerea tuturor, care se poartă ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar nepăsarea asta simulată nu poate ține la nesfârșit. Nu are cum. Nici cu poporul ăsta mămăligă, nici cu politicul-meduză, nu poți ignora prea mult ditamai elefantul care sparge cristalurile de pe rafturi. Pentru că nu se poate. 

Nu spun că sistemul a fost luat prin surprindere. Nu, sistemul a fost indolent. A crezut că e suficient un procuror-borfaș, care să-i bage frica în oase. Uite că nu reușesc așa ceva. De ce? Pentru că sistemul nu este omogen, că o mare parte a serviciilor s-a săturat de abuzurile actualilor șefi, și îi îi țin spatele lui Ghiță. 

Deocamdată se încearcă ”negocierea”: tăcerea lui Ghiță, contra garantarea securității. Nu cred că va fi posibil. Asta chiar este o amenințare la adresa securității naționale.     

Niciun comentariu: