luni, 24 februarie 2014

Despre șantaj, ca instrument politic



Aș vrea să fiu bine înțeles, încă din start: convingerea mea este că singura explicație pentru criza pe care o traversează acum USL o reprezintă faptul că unul dintre cei care conduc alianța este șantajat cu ceva din trecutul său. Iar șantajul este atât de puternic, încât este dispus la orice. Omul și-a pierdut coerența în gândire și acțiune. Este dispus la orice, numai să nu i se afle ”secretul”. Care nu este obligatoriu al său.

Să nu fim ipocriți. Oricine poate fi acuzat de orice, dacă este supravegheat îndeaproape, și suficient de mult timp. Suntem oameni, greșim. Sau ceea ce facem poate fi prezentat drept o greșeală, când ai suficiente mijloace media la îndemână. Asta apropo de pajiștile de fotografii ”compromițătoare” apărute în ultimele zile, fotografii care nu dovedesc nimic. Ceea ce este cu adevărat compromițător nu va fi făcut public, pentru că publicitatea anulează capacitatea de a folosi evenimentul împotriva persoanei. Dacă obiectul șantajului la care este supus personajul la care mă refer acum ar deveni public, i-ar oferi acestuia posibilitatea să se apere, să pună în context faptele, să se explice. Și atunci nu sar mai putea fi controlat. 

Există o ieșire: aceea de a scăpa de șantaj făcând singur anunțul, spunând cu subiect și predicat cine exercită șantajul, și care este obiectul șantajului. E dureros, dar mai puțin dureros decât să trăiești cu frica în sân. Nu am înțeles de ce se feresc oamenii de explicații. Dacă au demnitate, și sunt sinceri cu ceilalți, ar putea avea surpriza să fie înțeleși și susținuți. 

Acum, în acest subiect sensibil mai există o dimensiune: cea colectivă. Care este mult mai importantă decât dimensiunea personală. Cum putem fi o națiune cu instituții funcționale, care să se bucure de încredere și susținere, când șefii lor sunt șantajați cu fapte din trecut și din prezent, pentru a ignora interesul public și a servi interese private? Voi fi cât se poate de clar și de direct: și CCR, și DNA, și ÎCCJ, și ANI, și unii din serviciile secrete, funcționează pe bază de șantaj la vârf și servesc interese private. Unele lucruri au mai ieșit în public, dar au fost repede înnăbușite. Chiar dacă nu știm amploarea fenomenului, știm că există și funcționează. Mai mult, selecția șefilor acestor instituții și a membrilor lor cu funcții de răspundere a fost făcută după un singur criteriu: cât de bine poate fi controlat prin șantaj.

Este asta o acțiune legitimă, că legală oricum nu este? Evident, nu! Nimic nu justifică folosirea șantajului, nici măcar servirea ”interesului național.”  Interesul național cere instituții care să fie conduse profesionist, eficient, transparent și neutru, puse în slujba cetățenilor, nu în slujba unor entități private. 

Este în interesul României să se destrame USL? Evident, nu! Dar lui băsescu asta îi vine mănușă! Este în interesul României simulacrul de procese care a dus la condamnarea unor personaje politice? Evident, nu! Au terfelit ideea de Justiție, au sporit neîncrederea în sistem, și, în loc să combată corupția, au încurajat-o, pentru că a acreditat ideea că dacă ești de partea cui trebuie, nu ți se poate întâmpla nimic.

Șantajarea oamenilor politici nu ar fi posibilă fără cei care controlează trecutul și prezentul. Mai precis fără cei care dețin și folosesc arhivele fostei securități, CNSAS, și serviciile de informații, cu toate încrengăturile lor. CNSAS NU ar fi trebuit să existe. Era suficientă publicarea tuturor dosarelor, concomitent cu amnistierea faptelor care ar fi putut face obiectul unor cercetări penale. Astfel se putea evita șantajul cu trecutul. Mai greu șantajul cu prezentul. SRI și alte servicii NU sunt sub controlul Parlamentului, ci invers, ele controlează Parlamentul. S-a construit, prin existența SRI, DNA și ANI, și cu ajutorul plutoanelor de execuție din ÎCCJ, un sistem de control al deciziei politice bazat pe teroare. Orice acțiune a unui politician, oricât de legală, de constituțională și de legitimă ar fi ea, se poate transforma în contrariul ei, la comandă, de instituțiile controlate prin șantaj, atunci când ele aduc atingere intereselor celor care au privatizat statul. Avem peste 400 de fapte ”asociate” faptelor de corupție. Multe dintre ele pur și simplu subiective. Dacă vrea procurorul să te salte, te saltă. E suficient să aibă câteva secunde dintr-o convorbire interceptată, chiar și fără mandat. Mai mult, lucruri banale sunt vândute presei-alt factor de bază în exercitarea șantajului-drept dovezi ale ”vinovăției”. 

Nu spun că asta este singura cauză a proastei guvernări. Dar a ajuns să fie principala cauză. Teama paralizează decizia, șantajul obligă la decizii împotriva interesului public. Sistemul, sub băsescu, a fost total și definitiv ticăloșit. Nu mai știe cum să funcționeze normal. Oamenii din sistem nu mai pot gândi normal, nu mai pot funcționa după reguli. Totul este judecat prin prisma intereselor celui care șantajează. Deciziile sunt judecate în funcție de asta: aduc sau nu atingere celui care deține date ”compromițătoare” despre mine? Și iese ce trăim acum. 

Este drumul care ne duce drept spre un nou fel de totalitarism, democrația de fațadă. Trăim doar iluzia normalității. Dar nimic nu este normal în funcționarea statului și a societății, câtă vreme o mână de oameni poate impuse instituțiilor ce să facă, șantajându-le conducătorii. 

Cum putem ieși din asta? Tragedia este că nu putem, până când nu vom scăpa de trecut, și nu vom face prezentul transparent. Adică niciodată. Ce ar mai fi oameni precum băsescu, dacă li se ia puterea de a șantaja? 


duminică, 9 februarie 2014

Un nou Război Rece sau o lume multipolară?

 
 
Pentru cei dintre voi care nu mă urmăresc și pe FB, o postare care cred că v-ar interesa. Știu că v-am dezamăgit, din cauza faptului că postez prea rar în ultimele luni. Scuze! Dar am decis că e cazul să-mi iau ceva distanță față de politica dâmbovițeană, care-mi produce tot mai multă greață. Așadar, cam despre asta e vorba. Iată și postarea de pe FB:
 
”Te umflă plânsul când vezi câți oameni serioși, și informați, au mușcat, cu o seriozitate demnă de o cauză mai bună, la gluma cretină a unora, care au anunțat că tehnicianul vinovat de faptul că fulgul de nea nu s-a deschis, ca al cincilea cerc olimpic, a fost găsit mort. Evident, se sugera că Putin a dat ordin, și FSB a executat. Stereotipurile promovate de Occident în privința Rusiei lui Putin. ...Cât le-au convenit Gorbaciov și Elțîn, o țineau tot într-un ropot de apaluze.

Mă tem că Occidentul nu înțelege câteva lucruri simple. Primul: globalizarea nu aduce doar avantaje. Da, ei au inventat-o, dar procesul nu poate fi controlat de ei la nesfârșit. Or țări precum China și Rusia, dar și India, Brazilia și altele, au știut să-și transforme slăbiciunile în puncte forte. Un mecanism de drenare a bunăstării către țările occidentale, cele care l-au inventat, s-a întors împotriva lor. Și acum sunt disperate că pierd teren, pierd substanță economică, au tot mai mulți săraci, și asta înseamnă belele garantat!

Doi: Lumea unipolară, cu SUA hegemon, este o tâmpenie sinistră. Așa ceva nu are cum funcționa, din cauza costurilor insuportabile, oricât i-ai jefui pe ”beneficiari”. Când ai 900 de baze militare în mai mult de 150 de țări, chestia asta se vede în buget. Iar SUA nu mai pasionează decât câțiva decervelați, de pe la noi sau de aiurea, și ăia prestând contra-cost, că de convinși nu e niciunul. Deci ceea ce Ney numea ”soft power” nu mai funcționează în cazul SUA. Cu peste 50.000.000 de săraci, care mor de foame fără alimentele împărțite de stat, cu vreo 5.000.000 de oameni dormind pe străzi și vreo 2.000.000 de oameni în închisori, plus violența socială, plus polarizarea, plus, plus, plus, cum dracu să mai fii admirat? Visul american e mort. Iar când înlocuiești soft power cu hard power, nu ai cum să te mai faci iubit.

Trei: nici lumea multipolară nu e ușor de imaginat și de gestionat. Ca să funcționeze, ceva trebuie să se schimbe radical atât în modelul actual de globalizare, cât și în modul în care sunt imaginate relațiile dintre state. Deocamdată cei care domină globalizarea, în special SUA, nu pot accepta ideea că și interesele altora sunt în egală măsură legitime. Multipolarismul presupune în primul rând democratizarea relațiilor între state. Greu de înghițit pentru unii.

Suntem în cea mai periculoasă fază, cea tranzitorie, în relațiile internaționale. Depinde ce va ieși de aici: un sistem multipolar, sau unul bi-polar, condus de regulile deja cunoscute ale Războiului Rece. Deocamdată Washingtomul spre așa ceva înclină. E jocul pe care îl știe juca. Doar că singurul ”competitor” din acest posibil joc, China, nu pare dispusă la a-l juca. Are ceva mai bun de făcut. Să se dezvolte. A învățat lecția de la fosta URSS. Nimeni nu are chef de jocuri de putere pe stomacul gol. Așa că Washingtonul se ia și el de cine apucă: de Rusia. Care joacă ceva, dar doar ca să-i enerveze pe americani, și să-și protejeze interesele în vecinătatea apropiată. Și ei au învățat ceva. Doar americanii nu învață nimic, vezi Ucraina...

luni, 3 februarie 2014

Cine conduce România cu adevărat?

 
 
Spectacolul oferit de băsescu aseară a fost unul al cinismului criminal, și scoate la iveală, mai mult ca orice, natura inumană a acestui personaj sinistru, care este capabil de orice ticăloșie. Dar el vine și confirmă un lucru pe care l-am scris nu o dată. În 2004 a avut loc în România o lovitură de stat, prin care un grup de interese, economice, dar și politice, legat de foști și actuali membri ai serviciilor secrete, în special de cei care se ocupau de culegerea de informații economice în exterior, și de afaceri, în interior, și-a pus un membru în fruntea țării. Ce a urmat, se știe: interesele grupului au prevalat în fața interesului național, abuzurile au curs gârlă, membrii grupului s-au îmbogățit, România a sărăcit. Nu poți explica de ce, chiar și în condiții de criză, într-o țară care este membră a NATO și a UE, sărăcia crește galopant. S-o fi adâncit polarizarea socială peste tot în Europa, dar România este dincolo de orice limită în materie. Țara asta a fost jefuită în ultimii zece ani cum nici fanarioții n-au reușit să facă.
 
Dar aseară, mai mult ca oricând, s-a pus întrebarea: cine este cu adevărat șeful acestui grup? După ardoarea cu care băsescu l-a apărat pe Opriș, devine evident că NU EL este șeful. Bine, nu este nici Opriș. Nu, el acționa la ordin, trebuia să scoată din rahat un membru al grupului. La cinismul pe care i-l cunoaștem, băsescu s-ar fi descotorosit imediat de Opriș, oricât de multe ar fi știut generalul despre el și despre miș-mașurile de la alegeri. Aseară nu a putut s-o facă. Și este clar că nu de Opriș se teme. Ci de cu totul altcineva.
 
Nu speculez, pentru că nu am nici cea mai vagă idee despre cine a pus mâna pe România, și trage sforile marionetei numită traian băsescu. Dar este clar că această entitate nu este pregătită să lase România din gheare după plecarea lui băsescu. De asta este important ca băsescu să nu facă niciun pas înapoi, să nu cedeze niciun buton al puterii. De asta băsescu este obligat la gesturi agresive, aproape sinucigașe. Orice compromis făcut de băsescu acum poate fi defavorabil grupului. Care s-a folosit de teamă, pentru a guverna România, pentru a elimina pe oricine ar fi stat în calea intereselor lui. Cum spuneam, statul român a ajuns o ficțiune, a fost privatizat în interesul grupului care l-a pus pe băsescu în fruntea statului. Din păcate pentru grup, proasta gestiune a statului i-a redus mult profiturile, iar schimbarea de putere la nivel guvernamental și parlamentar a înrăutățit lucrurile. Parlamentul, în ciuda eforturilor grupului de a-l discredita și de a-l demoniza, inclusiv cu intervențiile DNA și ANI, a devenit o amenințare pentru interesele grupului, inclusiv prin intermediul comisiilor de anchetă. Ancheta privitoare la moșia Nana nu este despre băsescu, este o amenințare pentru întregul grup. Și nimeni nu știe unde poate ajunge.
 
Întrebarea este: ce putem face pentru a nu mai permite grupului să-și pună omul în fruntea statului și după 2014, câtă vreme nu știm cine este cu adevărat cel care conduce România? Oricum, democrație nu mai suntem. Și de aici încolo nimic nu este sigur...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...