luni, 31 martie 2014

Profilul viitorului candidat la Președinție


       
      Într-una din zilele astea a fost o dezbatere la România Tv, despre profilul viitorului candidat la președinție. Ce urmează e un soi de ghiveci: ce-am înțeles eu din dezbatere, și ce cred eu despre subiect. Întrebarea e însă: ce vor românii, în general, de la flăcăii și fetițele(una sigur în blugi și pe tocuri înalte-înalte) care se vor părui mediatic-populist pentru funcția asta? Scriu astea, conștient fiind de faptul că nu prea contează ce vreau eu. Contează cum își formează cetățenii intențiile de vot. Eu doar fac o listă de dorințe. Atât. Deci:

     Cred că, înainte de orice, un candidat, bărbat sau femeie, nu are importanță, în viziunea mea, trebuie să fie perceput de cetățeni ca fiind purtătorul unui proiect pentru România. Privind retrospectiv, și Ion Iliescu, și Emil Constantinescu au avut această calitate. Putem discuta despre aceste proiecte, despre cât de adecvate au fost ele la realitățile de atunci-și subliniez, DE ATUNCI!-dar să nu uităm că ele au fost, până la urmă, consensuale, și s-au finalizat cu aderarea României la UE și la NATO. Asta a asigurat României securitate și perspectiva dezvoltării economice și sociale. Poate nu cât ne-am dori, dar România s-a schimbat în bine datorită acestor proiecte de țară, cu toate lacunele lor.

      Plecând de la asta, este important ca viitorul președinte să fie convins de un un adevăr, probat în țările cu democrații consolidate: societățile consensuale sunt mai performante și mai prospere, mai echitabile decât cele conflictuale. Avem nevoie de un președinte care să știe să unifice națiunea, nu s-o dezbine, să construiască ori de câte ori este nevoie un consens pentru rezolvarea unei probleme de interes național. Asta nu înseamnă să renunțe la identitatea sa ideologică, ci să-și respecte adversarii și să-i trateze drept parteneri în servirea interesului național.

      Avem nevoie de un președinte implicat în problemele societății, care lucrează pentru rezolvarea lor cu toți actorii politici și sociali, nu de cineva care ne disprețuiește și vrea să arate tuturor că el este șeful, și noi supușii lui. ”Președintele-jucător” este un concept care a făcut mare rău României timp de zece ani. Și ne va fi greu să revenim la normalitate.

     Viitorul președinte trebuie să fie un democrat convins, cu o gândire democratică, nu cu un admirator al totalitarismului și cu o gândire totalitară. Un democrat privilegiază dialogul, ascultă pe toată lumea, ia decizii consultând societatea. Viitorul președinte trebuie să pună capăt acestui păgubos și periculos război româno-român, despre care a vorbit regretatul Octavian Paler.

       Viitorul președinte al României trebuie să nu mai folosească instituții fundamentale ale statului în scopul satisfacerii unor interese private, personale și de grup. Asta a făcut mare rău României în ultimii zece ani. Trebuie să respecte Parlamentul și Guvernul, dar mai presus de orice Constituția. Constituția nu este bună sau rea, ci aceia care o aplică de bună credință, sau de rea credință. Respectul Constituției trebuie să fie necondiționat. Citirea cu rea credință a Constituției, pentru a obține mai multă putere, nu folosește nimănui, și generează doar probleme.

       Viitorul președinte trebuie să-și aleagă mai bine colaboratorii, care să-l servească în relația lui cu societatea și cu toate partidele politice. Mi se pare inacceptabil ca un consilier prezidențial sau de stat să atace un partid politic sau altul, un lider sau altul, un grup social sau altul. Consilierii lui Traian Băsescu au devenit un handicap pentru el, pentru că, în loc să deschidă canale de comunicare, le-au închis, i-au redus marja de manevră și de negociere. Acest lucru nu trebuie să se mai repete.


       Viitorul președinte trebuie să fie un om cu reale sensibilități sociale. Nu poți să fii să proclami, în disprețul Constituției, moartea statului social, când România este definită drept stat social în legea fundamentală. De asemenea el trebuie să lupte pentru întărirea, nu pentru slăbirea statului, să-i respecte pe toți cei care slujesc statul, fie că sunt funcționari publici, fie că sunt militari, angajați ISU, medici sau profesori. Fără ei statul nu poate funcționa. Viitorul președinte trebuie să fie un exemplu de slujire a statului, nu un detractor al lui.

      Nu în ultimul rând, și mai presus de orice, viitorul președinte al României nu trebuie să mai fie omul serviciilor, mai mult, trebuie să demoleze sistemul ticăloșit construit de băsescu, sistem format din SRI, DNA, ANI, slugile din CSM, din ÎCCJ, din agenți de influențare din interior și din exterior, toți plătiți din bani publici, care acum servesc interesele grupului de nemernici care a pus gheara pe România și o jefuiește, mințindu-ne că așa luptă cu corupția.

       Sigur, eu pot să bat câmpii. Atunci să rezum: să fie oricum, numai ca băsescu, NU!             

vineri, 28 martie 2014

Ce nu învățăm din istorie



După ultimele aventuri ale Obamezului pe pământ european, mi se pare mai evident ca oricând că SUA sunt bolnavul lumii, principala ei problemă. Nu sunt anti-american, dimpotrivă. M-am format într-o perioadă în care SUA au fost un reper, un model pentru România și români, când se făcea desprinderea de Moscova prin adoptarea necondiționată a tot ce era american în politică, în tehnică, în cultură. 

Dar aș fi ipocrit și mi-aș încălca principiile dacă nu aș recunoaște rapida degenerescență a puterii SUA în lume. Etablishmentul de la Washington nu realizează că imensa putere a Americii a ajuns să fie folosită de el împotriva intereselor SUA. Când ești o superputere și domini lumea, ai și responsabilități, nu doar avantaje. SUA au abdicat de la toate responsabilitățile lor, și-au pierdut busola morală. Puterea absolută corupe absolut. SUA sunt o putere absolută, coruptă absolut. 

Modul în care au gestionat perioada post Război Rece este lamentabil. SUA au generat mai multe probleme decât au rezolvat. Dar cel mai grav, pentru ei și pentru noi, e că țara care cheltuiește anul 700 de miliarde de dolari pentru armată nu este în stare să pacifice o țară precum Afganistanul, spre pildă. În aceste condiții sigur că ți se face frică atunci când te întrebi cum gestionează emergența Chinei ca mare putere, spre pildă. 

SUA nu mai înțeleg lumea, nu mai trăiesc în realitate. Sunt depășite de misiunea lor. Liderii politici și militari, intelectualii publici sunt niște mediocri infatuați și aroganți. Mai devreme sau mai târziu vor fi obligați să împartă puterea și responsabilitățile gestionării lumii cu alții: cu UE, cu Rusia, cu China. Aceste entități sunt mult prea puternice și prea bine structurate pentru a le organiza un EuroMaidan și a schimba puterea existentă cu niște marionete decervelate. Cu atât mai mult cu cât după lovitura de stat de la Kiev n-a urmat nimic, nu s-a rezolvat nicio problemă, ci, cum îi este obiceiul, SUA au generat doar și mai multe probleme, ca în Egipt, în Siria, în Libia, Tunisia, ca să enumăr decât ultimele gloriaase ”succesuri” americane.

Din păcate SUA nu sunt pregătite pentru a împărți puterea. Nu acceptă ideea unei lumi multipolare, care trebuie organizată, căreia trebuie să i se scrie regulile de funcționare, să i se organizeze instituțiile politice și de arbitraj, de rezolvare a conflictelor. 

Această criză a leadershipului la nivel global a accentuat efectele crizei economice și a dus neliniștea socială la cel mai înalt nivel de după 1989. SUA trebuie să re-învețe să folosească responsabil puterea pe care o au, și să țină cont și de interesele celorlalți. Până acum toate intervențiile SUA au fost expresia egoismului național, și au născut frustrări și resentimente. La fel precum rușii în anii stalinismului, americanii sunt acum obiectul urii mai peste tot în lume. Și, așa cum arată experiența acelorași ruși după renunțarea la violență în relațiile cu vasalii, ura nu se poate transforma în dragoste. Nici măcar după trecerea anilor și schimbarea generațiilor. Trist că nu învățăm nimic din istorie...

joi, 27 martie 2014

Dezastrul politicii externe românești



Tot pentru aceia dintre voi care nu mă urmăresc pe FB: ”Cel mai mare dezastru produs de băsescu în cei zece ani de ”domnie” este cel din domeniul politicii externe românești. România nu mai are, practic, politică externă. Toate încercările Guvernului de a construi politici specifice atât în relație cu UE, cu SUA, China, Rusia, ca să nu enumăr decât direcțiile esențiale de interes, sunt torpilate de traian băsescu. Tocmai când președintele chinez începea la Haga un turneu european, însoțit de 200 de oameni de afaceri, loc unde era și dementul nostru, bătând câmpii despre combustibilul nuclear uzat de la Cernavodă, care oricum este sub control mai bine decât o fac țări mai serioase decât a noastră, acesta se repede la China, și pune pe tapet o alegere de genul ori SUA, ori gălbejiții. Ceea ce se dovedește a fi atât o lipsă totală de control, cât și un afront la adresa unei țări care a ajutat România în efortul ei de a se desprinde de Moscova, alături de, surpriză, SUA! Dar când citești doar etichetele de pe sticlele cu băutură, așa reacționezi.

Mai acum câteva zile, plecat la Bruxelles, la nu știu ce paranghelie, băsescu ne arăta un dosar, semn că știe el ce și cum, și că nu-i trebuie să se sfătuiască pe teme de astea cu Guvernul. Pot pune pariu că era un documentar făcut de SIE, care SIE oferă astfel de materiale președinților României înainte de orice plecare afară. Lăsând la o parte pericolul informațiilor provenite din sursele externe ale SIE, care sunt relative, în materie de loialitate, ca să fiu politicos(dar așa se întâmplă peste tot în lume), SIE strânge informații din exterior, nu face politica externă a României. Este doar una dintre sursele care oferă elemente pentru structurarea politicii externe.

Întrebarea este cum se mai structurează politica externă românească, și mai ales, cine gândește în domeniu pentru președinte, premier, ministru de externe? Sub Pleșu, spre pildă, la MAE șefa planificării politice era o poetă, Elena Ștefoi, parcă. Evident, în aceste condiții marea problemă a lui Pleșu era neîndemânarea bucătarului de la bufetul ministerului, care nu știa să facă ouă Benedict.

Principala vulnerabilitate de securitate a României o reprezintă în acest moment dezastrul din politica externă, și voluntarismul lui băsescu în materie, care voluntarism a adus grave atingeri interesului național. Până nu va pleca băsescu de la Cotroceni, nimic nu se va schimba în materie. Și de plătit oalele sparte noi le plătim.

miercuri, 26 martie 2014

Lupta de clasă 2.0



Mă bucur pentru Mircea Diaconu, dar mai ales pentru reacția cetățenilor care au semnat pentru el. Asistăm la o reacție populară împotriva unui sistem ticăloșit. Este, practic, o revoltă anti-băsescu și o sancțiune dată sistemului ticăloșit și instituțiilor sale. Atât ANI, cât și DNA, au devenit instituții totalitare, puse în slujba unor scopuri private. Iar oamenii nu mai suportă asta. 

Este un avertisment pentru întreaga clasă politică, nu doar pentru tabăra băsistă. Lumea nu mai suportă mizeria politică, și dacă actualii politicieni nu ascultă vocea oamenilor, vor fi măturați de valul nemulțumirii populare. Când la Madrid iese pe stradă un milion de oameni, pentru a pune la zid întreaga clasă politică, e cazul să se schimbe ceva. Pentru că nu se știe câte milioane vor fi mâine la Paris, Londra, Roma, Atena sau Berlin. A face comparații cu EuroMaidanul nu are rost. Ăia de la Kiev erau doar niște instrumente în slujba unor interese care nu au nimic în comun cu interesele ucrainenilor. Adevărata revoltă din Ucraina abia de acum încolo vine. 

Ne place sau nu, lupta de clasă se întoarce. După 1989 bogații lumii au crezut că e momentul unei revanșe împotriva celor care trăiesc din muncă. Deținătorii de capital au făcut tot ce au putut-și au putut!-să destructureze clasa muncitoare și partidele ei. Dar au mers și mai departe, și au destructurat și clasa de mijloc. Eroare fatală. Pentru că acum se naște o nouă clasă, clasa populară-pe care nu Partidul Popular European o reprezintă!- mai întinsă, numeric vorbind, decât vechea clasă muncitoare, nouă clasă care nu se mai simte reprezentată de nimeni. Este însă radical anti-sistem. Deocamdată este confuză, ideologic vorbind. Dar și ideologia care s-o reprezinte pare a fi în durerile facerii. 

Mie, personal, îmi este tot mai frică de cecitatea actualilor lideri politici și a așa zișilor ”intelectuali publici”, care nu fac nimic pentru a schimba lucrurile. Mizeria lor morală merge mână în mână cu lăcomia capitalului, care crede că e Dumnezeu, și poate face orice vrea, oricui. 

Oamenii au început să-și piardă răbdarea cu ei. Violența socială este mai prezentă ca oricând. Și ce e mai rău abia acum vine. Totul este instabil în lume, conflictele între țări se acutizează, instabilitatea internă crește. Orice este posibil. Dar nu orice este bun pentru umanitate.

joi, 20 martie 2014

Subiecte, subiecte



Câteva scurte observații despre diverse subiecte, legate artificial de criza din Ucraina, care au fost tratate vai mama lor prin diverse tocșoaie. 


1. Împrumutul acordat de Rusia Ungariei

Lucrurile sunt ceva mai complicate decât par, și au mai multe componente. Componenta economică. Măsurile luate de Viktor Orban, în logica naționalismului economic, și foarte aplaudate și de unii de la București, au efecte contrare celor așteptate, mai ales diversele naționalizări, ca în cazul fondurilor de pensii administrate privat. Economia nu crește, sau crește anemic. Ungaria are, probabil, și probleme în a găsi finanțare la un preț rezonabil pentru datoria publică. Este la fel de probabil ca deranjul făcut de el la Bruxelles cu tot felul de declarații arogante să-l împiedice acum să găsească finanțare. Pe de altă parte Rusia are un excedent mare din comerțul cu energie, și cum nu poate investi în UE, pentru că nu i se permite să investească în energie până nu aplică regulile obligatorii pentru membrii UE, ea nefiind țară membră, trebuie să facă ceva cu banii. Și atunci îi împrumută, ceva mai avantajos, fie Ucrainei(că nu le dădea nimic gratis ucrainenilor!) fie Ungariei. Oricum câștigă din dobânzi, nu stau cu banii degeaba.
Componenta ideologică este mai interesantă. Dincolo de orice, Putin este văzut, inclusiv în SUA, de către cercurile naționalist-conservatoare, drept un soi de deschizător de drumuri în gândirea conservatoare, de om care cere reîntoarcerea la valorile tradiționale ale creștinătății, la familie. Atitudinea lui anti-homosexuală a fost foarte aplaudată în aceste medii. În plus, personalitatea lui Putin nu diferă foarte mult de aceea a lui Orban. Iar Rusia are nevoie de aliați în Europa.
Faptul că acele 10 miliarde merg spre construcția unei centrale nucleare are un anume sens. Ungaria are centrale nucleare sovietice. Este logic să nu-și diversifice furnizorii de echipamente și de combustibil nuclear, pentru că diversificarea ar însemna costuri suplimentare. Este la fel de posibil ca Rusia să fi rămas cu niște echipamente de pe urma unor proiecte anulate, precum cel din Bulgaria, și a forțat comanda maghiară.

2.  Gazul ucrainean și românesc din Marea Neagră

Discutăm despre ceva ce există doar pe hârtie. Cum tot pe hârtie există în România(ca și în Polonia) gaze de șist. Amatorii de așa ceva au plecat din Polonia, pentru că NU pot fi exploatate comercial, și estimările s-au dovedit a fi de vreo zece ori mai mari decât realitatea rezultată în urma explorărilor. Și pe noi ne anunțau triumfător niște unii că vom avea gaz din Marea Neagră. Acum au tăcut, spun că, poate, așa, după 2020. Lucrurile nu sunt simple, iar exploatarea foarte costisitoare, ținând cont de particularitățile Mării Negre. Sigur, după decizia de la Haga privitoare la Insula Șerpilor, avem un avantaj. Pe care criza din Ucraina îl poate anula. Că nimeni nu investește printre portavioane, distrugătoare și în acompaniament de zdrăngănit de arme. Să nu uităm ce s-a întâmplat cu zona noastră când s-a destrămat Iugoslavia. 
Nu ar fi stricat să se fi făcut Nabucco. Doar că ea a fost gândită în special pentru gazul din Iran. Au intervenit problemele cu programul nuclear și sancțiunile contra Iranului, și nu există gaz pentru a face rentabilă investiția în Nabucco. South Stream nu se face, din motive ideologice, că e a rușilor, rămâne un nou proiect, prin Turcia, care să aducă gaz din Azerbaijan, și care ar costa 44 de miliarde de dolari. 
Există și alte soluții, cum ar fi importurile de gaze lichefiate. Pentru asta trebuie să ai terminale speciale, și ieșire la mare. Oricum ar fi, armonizarea pozițiilor țărilor care promovează astfel de proiecte ia foarte mult timp, pentru că geo-politica vine înaintea considerentelor economice.
Problema este alta: ne legănăm cu iluzia ”independenței energetice”. Nicio țară nu este independentă. Marea problemă a umanității este dependența ei de combustibilii fosili. Sursele alternative nu se văd, deocamdată. În schimb efectele se văd, schimbările climatice.

3.  Băsescu și Gazprom, obsesia ălora de la A 3

Ar fi de remarcat un singur lucru: subsidiara Gazprom, Nis, cea care i-a dat de lucru Ioanei Băsescu, sapă prin România după GAZE de ȘIST! Rușii au tot interesul să exploateze gaze de șist, că nu-și fac concurență, ci doar câștigă niște bani în plus. Rușii au semnat contracte uriașe cu chinezii, de sute de miliarde de euro, pentru a construi noi conducte și pentru a livra gaz. Gazpromul își mută operațiile spre China și Japonia, și din motive de discriminare pe piața europeană. Asta nu va face decât să ne scumpească gazul. Nu-i plângem pe ruși, au de unde câștiga. Nu știu dacă avem noi, românii, cu ce plăti.
Iar exportatori de gaz românesc devin cei care scot gazele, nu România, asta dacă le scot. Iar cum există obligația alinierii prețurilor la consumator la media europeană, că de asta există grafic de scumpiri, românul obișnuit nu va simți cu nimic existența acestor noi surse naționale de gaz.

Cred că avem nevoie cu adevărat de o strategie energetică pe termen lung, care să ducă la creșterea eficienței energetice, la diversificarea surselor de energie, la folosirea ei rațională, în condiții de mediu stricte.     

marți, 18 martie 2014

Despre Transnistria, la ora principiului dominoului




Pentru aceia care nu mă urmăresc pe Facebook: ”De 22 de ani există lângă noi o problemă: Transnistria. Cu o inconștiență demnă de o cauză mai bună, au fost ratate ocazie după ocazie de a găsi o rezolvare unei probleme de doi bani, până la urmă. Pentru că și pe ruși, și pe americani, și pe nemți, și pe ucraineni, și pe europeni sau cine dracu și-a mai vârât coada acolo îi doare fix în cur și de moldoveni, și de transnistreni. Ăia s-au ciorovăit pe tema ”cine-o are mai mare și mai frumoasă”. Soluția, bre, nu vă gândiți la prostii! :)

Dar cea mai mare greșeală ne aparține nouă, românilor. Greșeală care a făcut practic imposibilă unificarea cu Republica Moldova. Acea greșeală se numește rusofobie. Sincer, care este oferta noastră făcut rușilor și rusofonilor din Moldova și din Transnistria? În afară de înjurături și de jigniri n-au primit nimic! Pentru Dumnezeu! De ce ar vrea să se unească acum cu niște unii care-și urlă ura față de tot ce este rusesc pe unde apucă? Ce viitor ar avea ei aici? 

Acum, că un nebun de la Tiraspol vrea și el la sânul Maicii Rusii, asta ține de conjunctură. Are să-i treacă! Putin nu e jucător de poker, e jucător de șah. Și ia lucrurile în ordinea lor firească. Nu va accepta această cerere. Deocamdată. Asta înseamnă că mai avem timp ca, împreună cu Chișinăul, să facem o ofertă transnistrenilor. Chiar folosind și canale rusești. 

N-oi fi eu expert în politică externă. Dar nici dus cu pluta nu sunt. Abia acum văd că, după primii ani ai deceniului 90, începem să avem o politică realistă și coerentă față de Republica Moldova, una care să nu ia dorințele drept realități. Dacă și noi, și Chișinăul, reușim să normalizăm cât de cât relațiile cu Moscova, cu gândul la viitor, vor exista și o soluție pentru Transnistria, și pentru rușii și rusofonii din Republica Moldova, și o integrare rapidă a ei în UE. Obiectivul nostru trebuie să fie stabilizarea zonei. 

Frica de Rusia este supraestimată și manipulată. Orice om de bun simț, cu datele existente, poate vedea că Rusia nu are mijloace pentru a proiecta forță nici măcar la mică distanță de granițele ei. Peste vreo două decenii, știu și eu? Dar acum, nu. Moscova nu are nimic împotriva extinderii UE. Cu o serie de Acorduri simple, această extindere ar fi chiar în avantajul ei. Rusia are o singură problemă: extinderea NATO. Și nimic nu justifică extinderea sa agresivă în spațiul fostei URSS. Respectă-ți adversarul învins, nu-l umili. Germania lui Hitler nu ar fi existat dacă, odată cu înfrângerea-relativă- din WW I, nu ar fi venit și umilirea ei. Așa și cu Rusia. 

Nu sunt nici rusofil, nici rusofob. Sunt realist. Și țin cu România, oricât de prost m-ar crede unii pentru asta. Dacă am fi mai interesați de soarta noastră, și nu am muri de grija altora, ne-ar merge mult mai bine. Nimeni nu respectă slugărnicia.”

luni, 17 martie 2014

După ce trece isteria

          Despre 15 martie, după ce trece isteria. Ne place sau nu, istoria relațiilor româno-maghiare în Ardeal este aceea care este. Fiecare parte o vede cum consideră el de cuviință. Este un domeniu sensibil, puternic simbolic, și care naște întotdeauna reacții emoționale, mai ales dacă este manipulată în scopuri politicianiste. Nici anul ăsta lucrurile nu au stat altcumva. 
        Fără a nega în niciun fel dreptul minorității maghiare de a crede ce dorește despre 15 martie 1848 și de a sărbători momentul cum dorește, sunt câteva lucruri de spus. Primul este acela că a jigni, cu acest prilej, sentimentele majorității, și demnitatea sa națională, este pe cât de stupid, pe atât de contra-productiv. Povești de genul ”unguri sunt buni, românii sunt răi”(și invers, de data asta de 1 Decembrie) ne fac rău tuturor. Nu putem construi nimic pe așa ceva.
        Naționalismul, patriotismul, asumarea identității naționale nu sunt rele în sine. Devin rele în momentul în care devin instrumente ale dezbinării, ale confruntării între etnii și religii, între națiuni. Manipularea politică a istoriei a produs și produce tragedii.
        Al doilea lucru: nu putem accepta în niciun fel pretenția naționaliștilor și extremiștilor de la Budapesta de a instaura un protectorat de facto asupra Transilvaniei. Mutarea scenei politice din Ungaria și în România este o acțiune stupidă și provocatoare, arogantă și disprețuitoare, bazată pe un complex de superioritate cu nimic justificat al Budapestei. Să nu ne apucăm acum să analizăm dacă Ungaria este mai bine administrată decât România sau dacă este mai performantă economic și social.
        Trei: cererile de ”autonomie” ale unor lideri politici maghiari din România și din Ungaria sunt ipocrite și lipsite de obiect. Ungurii din România sunt conduși de ai lor, acolo unde sunt majoritari, se bucură de toate drepturile și libertățile celorlalți români și ale europenilor. Reamintesc că, gestionate de maghiari de 25 de ani, județele Harghita și Covasna, spre pildă, sunt printre cele mai sărace din România, nu Raiul prosper pe care îl presupune autonomia pe criterii etnice, așa cum este vândută era proștilor de apostolii ei. Izolarea zonelor maghiare din România lucrează împotriva maghiarilor. Punct.
        Nimeni, nici cei din UDMR, din cele două partide concurente, nici partidele din Ungaria care vânează voturi în Ardeal, precum Jobbik, nu au explicat vreodată cum ar rezolva înființarea Ținutului Secuiesc problemele economice și sociale ale celor care vor trăi acolo. Dacă niște granițe simbolice trec printr-un loc sau altul, dacă pe pânza unui steag apar niște simboluri sau nu, țin astea de foame, va fi educația mai bună, spitalele mai curate, șoselele mai largi și mai line? A spune așa ceva este o formă de dispreț față de realități. Reamintesc că într-un regim democratic înainte de a fi unguri sau români, sau evrei sau mai știu eu ce, suntem cetățeni, cu drepturi și obligații egale. Unii lideri ai maghiarilor din România acționează în logica obținerii de privilegii pentru etnicii maghiari. Așa ceva nu va fi acceptat de nimeni, nicăieri în lume. Avem nevoie de mai multe drepturi și libertăți? Perfect, dar fără discriminări: ori pentru toți cetățenii, ori pentru niciunul.
        Cât privește măsurile pe care trebuie să le ia Guvernul român împotriva ”descălecătorilor” și altor făcători de zarvă în maghiarime: nu cred că trebuie să intrăm într-o zonă a represiunii. Ideile nu se combat cu jandarmii sau cu interdicții de circulație. A, că unii precum liderul Jobbik este interzis la graniță, da, și-o merită pe deplin, dar este judecat doar el, pentru faptele lui. Cum să interzici în România un partid ungar, organizat după legea ungară?

        Unde greșim și noi, și maghiarii din România? Acolo unde acceptăm ca relațiile româno-maghiare să fie atât de reduse și de superficiale, să fie guvernate de tot felul de clișee, care le fac și mai dificile. Cu cât ne vom cunoaște mai bine, vom lucra mai mult împreună, cu atât atitudinile extremiste se vor reduce. Teama reciprocă vine din necunoaștere. 

miercuri, 12 martie 2014

Un război nedeclarat



Ucraina ar fi rămas întreagă, cu o singură condiție: ca SUA și UE să-și fi ținut promisiunile făcute Federației Ruse, după destrămarea URSS. Reamintesc, pentru cine a uitat, că în momentul destrămării, Rusia preluat TOATE datoriile țărilor succesoare. Rușii au plătit aceste datorii până la ultima centimă, cu un preț social uriaș pentru ei. 

Dorința de a transforma Rusia într-o slugă a Occidentului, de a o încercui, de a o umili, de a-i jefui bogățiile, a atins cotele demenței. Să nu ne ascundem după deget: Rusia este o pradă, un nou respiro pentru occidentul prădător, care nu-și poate depăși crizele economice și sociale altfel decât extinzînd cu forța piețele și înlăturând concurența. Și face acest lucru știind că riposta Rusiei poate fi devastatoare. 

Dacă Ucraina rămânea neutră, rămânea întreagă. Extinderea NATO putea aștepta încă vreo două decenii. 

La fel și extinderea UE, deși Rusia nu vede în asta un pericol. Ce a reproșat Rusia în acest proces este că UE nu a impus un tratament corect minorității ruse din țările baltice, care și acum e discriminată. Cine garantează că acest lucru nu se întâmplă și în Ucraina, de vreme ce, cum spuneam, occidentul nu și-a ținut nicio promisiune făcută Rusiei? 

Încercuirea Rusiei este o dovadă de maximă imbecilitate și de aroganță. Rusia are tot dreptul de a avea deschidere la o mare caldă, motivul real al ”expansionismului” ei în epoca modernă. Nimeni nu îi poate refuza acest lucru. Putem inventa orice poveste, rescrie istoria, realitatea rămâne aceeași: occidentul a spus, mai clar ca niciodată de la destrămarea URSS, că Rusia îi este dușman, și că o va trata ca atare. Asta are consecințe extrem de grave și de importante în structurarea ordinii internaționale viitoare. Să nu ne amăgim: intrăm într-o fază extrem de periculoasă, în care se poate întâmpla orice. 

Nu de asta aveau nevoie Europa, și occidentul, în general. Trebuie să admitem că acest model de capitalism, globalizat, a făcut mult rău, a dus concurența la cote absurde, a polarizat lumea economic și social, a epuizat resursele și distruge natura. De fapt, asta este esența actualului conflict: iluzia creșterii economice fără limite.  O țară precum Rusia, ocupată, ar face modelul să mai funcționeze o vreme. Iar Rusia nu vrea să se lase ocupată. Iar occidentul nu mai are timp, și forțează ocuparea. Pentru că ocuparea Ucrainei, și anexarea ei printr-o lovitură de stat, nu este decât o etapă în procesul de ocupare a spațiului fost sovietic. Ne place sau nu, suntem în război cu Rusia. Faptul că nu este oficializată această stare e doar un amănunt. Se pare că 70 de ani de pace în Europa au fost prea mulți pentru gustul unora...

duminică, 2 martie 2014

Încotro?




Pentru cei care nu mă urmăresc pe FB, această postare: ”Văd că se tot vorbește de un al doilea Război Rece. Poate voi nu l-ați trăit. Eu l-am trăit. Și am învățat ceva: pentru a fi jucat, jocul geopolitic implicat de așa ceva cere parteneri previzibili, și raționali. Lumea s-a aflat, în momentul crizei rachetelor din Cuba, pe pragul Holocaustului nuclear, pentru că Moscova și-a pierdut capul și a acționat instinctiv. De atunci și sovieticii, și americanii, au avut grijă să stabilească reguli, și să le respecte. Asta chiar și atunci când și-au tras-o reciproc pe sub masă. 

Acum o parte, cea americană, a zis că a venit vremea ei, că vechile reguli pot fi aruncate la gunoi, iar lumea ori ascultă de ei, ori e făcută bucăți, în numele ”democrației”. Și, precum cucul de la Cotroceni, a apărut în peisaj și nasul lui Putin, care spune: ”S-avem pardon, dar suntem și noi pe aici. Iar dacă vă uitați puțin în zare, vedeți și niște unii zâmbăreți, cu ochii oblici. Ori jucăm după reguli, ori nu ne mai jucăm. Iar una dintre reguli este că și interesele noastre sunt în egală măsură legitime ca și interesele voastre. Se ciocnesc interesele? Negociem, discutăm, ne înțelegem, vedem noi ce și cum.”

Sigur, Războiul Rece a fost o mizerie. Dar ceea ce este acum depășește orice limită a mizeriei geopolitice, morale și etice. SUA nu gestionează, de fapt, nimic, pentru că sunt depășite de evenimente, au conducători fără viziune, dincolo de orice standarde morale, militari corupți și dispuși să facă orice le zice politicul, dacă sunt lăsați să-și facă de cap, elite intelectuale lipsite de orice legătură cu realitatea, la rândul lor imorale și corupte, și o societate strivită de sărăcie și de grija zilei de mâine, incapabilă să se mai opună puterii politico-militare. 

Nici în Europa, nici la ruși nu este altcumva. Trăim în epoca formelor fără fond, și a lipsei de orizont, de proiect. Da, SUA anilor 60(momentul ei de glorie!) au inspirat o lume întreagă, pentru că America era vie, credea în ceva, era sinceră. Acum, ca și Europa, este o fantoșă, un monument de ipocrizie, care nu mai inspiră pe nimeni, nu mai convinge pe nimeni. 

Rusia, și cu atât mai puțin China, nu au cum lua locul SUA din anii 60, nu se pot constitui într-o alternativă la actuala Americă, nu pot fi un exemplu de urmat. Am sperat că Europa poate fi acel model de globalizare de care avem nevoie. Dar a căzut în mâinile unei Germanii inepte și lipsite de suflet, care ne propune drept proiect de viitor încadrarea deficitului structural în limita maximă de 2% din PIB. De ce ai visa la așa ceva? De ce ai lupta pentru așa ceva? 

Meseria mea de inginer m-a învățat un lucru: fenomenele tranzitorii sunt cele mai periculoase. Sunt greu de descris, sunt greu de reglat și de anticipat, lucrezi cu informații incomplete. În relațiile internaționale suntem într-o astfel de fază tranzitorie. Nici măcar nu știm spre ce ne duce, pentru că o lume bipolară, sau o lume multipolară, sunt două realități fundamental diferite, cu reguli diferite de funcționare. Cert este un singur lucru: momentul unipolar al Americii s-a terminat. N-a rezolvat nimic, a generat mai multe probleme, fără să rezolve niciuna, și a costat cât nu face. Mai ales în vieți omenești. Și ăsta este cel mai tragic bilanț, după care vor fi judecate SUA...”

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...