marți, 18 martie 2014

Despre Transnistria, la ora principiului dominoului




Pentru aceia care nu mă urmăresc pe Facebook: ”De 22 de ani există lângă noi o problemă: Transnistria. Cu o inconștiență demnă de o cauză mai bună, au fost ratate ocazie după ocazie de a găsi o rezolvare unei probleme de doi bani, până la urmă. Pentru că și pe ruși, și pe americani, și pe nemți, și pe ucraineni, și pe europeni sau cine dracu și-a mai vârât coada acolo îi doare fix în cur și de moldoveni, și de transnistreni. Ăia s-au ciorovăit pe tema ”cine-o are mai mare și mai frumoasă”. Soluția, bre, nu vă gândiți la prostii! :)

Dar cea mai mare greșeală ne aparține nouă, românilor. Greșeală care a făcut practic imposibilă unificarea cu Republica Moldova. Acea greșeală se numește rusofobie. Sincer, care este oferta noastră făcut rușilor și rusofonilor din Moldova și din Transnistria? În afară de înjurături și de jigniri n-au primit nimic! Pentru Dumnezeu! De ce ar vrea să se unească acum cu niște unii care-și urlă ura față de tot ce este rusesc pe unde apucă? Ce viitor ar avea ei aici? 

Acum, că un nebun de la Tiraspol vrea și el la sânul Maicii Rusii, asta ține de conjunctură. Are să-i treacă! Putin nu e jucător de poker, e jucător de șah. Și ia lucrurile în ordinea lor firească. Nu va accepta această cerere. Deocamdată. Asta înseamnă că mai avem timp ca, împreună cu Chișinăul, să facem o ofertă transnistrenilor. Chiar folosind și canale rusești. 

N-oi fi eu expert în politică externă. Dar nici dus cu pluta nu sunt. Abia acum văd că, după primii ani ai deceniului 90, începem să avem o politică realistă și coerentă față de Republica Moldova, una care să nu ia dorințele drept realități. Dacă și noi, și Chișinăul, reușim să normalizăm cât de cât relațiile cu Moscova, cu gândul la viitor, vor exista și o soluție pentru Transnistria, și pentru rușii și rusofonii din Republica Moldova, și o integrare rapidă a ei în UE. Obiectivul nostru trebuie să fie stabilizarea zonei. 

Frica de Rusia este supraestimată și manipulată. Orice om de bun simț, cu datele existente, poate vedea că Rusia nu are mijloace pentru a proiecta forță nici măcar la mică distanță de granițele ei. Peste vreo două decenii, știu și eu? Dar acum, nu. Moscova nu are nimic împotriva extinderii UE. Cu o serie de Acorduri simple, această extindere ar fi chiar în avantajul ei. Rusia are o singură problemă: extinderea NATO. Și nimic nu justifică extinderea sa agresivă în spațiul fostei URSS. Respectă-ți adversarul învins, nu-l umili. Germania lui Hitler nu ar fi existat dacă, odată cu înfrângerea-relativă- din WW I, nu ar fi venit și umilirea ei. Așa și cu Rusia. 

Nu sunt nici rusofil, nici rusofob. Sunt realist. Și țin cu România, oricât de prost m-ar crede unii pentru asta. Dacă am fi mai interesați de soarta noastră, și nu am muri de grija altora, ne-ar merge mult mai bine. Nimeni nu respectă slugărnicia.”

3 comentarii:

conumishu spunea...

Prin 2004-5 Rusia ne-a oferit Moldova fără Transinistria - planul Belkovski. Nu cunosc ca propunerea să nu fi rămas valabilă și în ziua de azi.

UE și toată banda Soros de aici au sărit ca arși.

Nu era niciun măr otrăvit pentru noi, eram deja în NATO, iar trupele ruse se aflau, ca și acum, în Transnistria.

România are dușmani mari în Occidentul corupt, sigur mai periculoși decît posibila amenințare rusă (ruși care se zbat să salveze ceva din poziții cu o importanță strategică mult mai mare pentru ei decît pentru vestici).

Scrie opinia ta spunea...

Exact asta este si opinia mea. Cel putin in ultimii 24 de ani rusii au jucat sah in timp ce i'au lasat pe americani sa;si arate muschii.

Insasi alipirea Crimeei nu era o necesitate pentru Rusia, aveau baza militara acolo, controlau militar tot ce vroiau. Insa au trebuit sa faca asta pentru ca si restul lumii sa realizeze ca in genere in toate spatiile cu rusi, Rusia poate sa faca ce vrea. Si nimeni nu are cum s'o opreasca.

Alipirea Transnistriei ar fi o cretinatate, i'ar scapa pe moldoveni de balastul de 40% de rusi, balast care ne deranjeaza la unificare. Si pe noi, si pe moldoveni. Transnistria in interiorul republicii Moldova e un punct tare, Transnistria regiune a Rusiei e exact zero.

Sigur ca rusii ar putea acum sa culeaga cam toate regiunile cu populatie majoritar ruseasca, insa si'ar consuma toata strategia externa. Ar fi o prostie.

A fost suficient mesajul Crimeei, iar pentru intern Putin ar avea atatea regiuni de luat ca s'ar mai scoate vreo 200 de ani dpdv electoral.

Scrie opinia ta spunea...

Parerea mea e ca rusii vor mulge situatia din estul Ukrainei(nu ma refer la Crimeea) inca mult timp. Nici nu trebuie sa se grabeasca, ii lasa pe rusii din Ukraina sa'si faca rusomaidan, si'i observa cu grija.

Despre UE si USA n'am cuvinte cat de slabe/penibile sunt.