miercuri, 28 decembrie 2016

Societatea Sereistă Multilateral Dezvoltată

Încep prin a aduce omagiul meritat FB, care a dovedit, o dată în plus, că nu doar este populată de imbecili, ci și că este, trup și suflet, dedicată apărării dreptului sfânt al serviciilor de a limita dreptul la liberă exprimare al proștilor care i-au făcut averea uriașă lui Țucămberg. Sunt blocat trei zile pentru o fotografie postată în urmă cu vreo patru ani, fotografia fiind cea de mai jos. Nuditate indecentă, da? 

 Acum, revenind la tema zilei, vedem, prin nominalizarea lui Grindeanu, cât de mare a ajuns controlul SRI asupra politicului și elitelor ”societății civile”, de fapt, asupra întregii societăți românești. SRI are drept de veto asupra deciziilor Parlamentului, Guvernului, Președinției, Justiției, și, prin intermediul lor, influențează economicul și socialul. Episodul ”Sevil” este pilduitor. 

Sigur, să-l auzi acum pe băsescu dându-i sfaturi lui Iohannis, cum că să nu-l numească pe Grindeanu, că e omul SRI, când el, băsescu, a născut ”binomul” și a dat sistemului mână liberă, și când Iohannis însuți este omul sistemului, ei bine, asta ține de nebunia pură și simplă. 

Le dau dreptate celor care cred că între Dragnea, Iohannis și sistem este un mare blat. Un blat a fost, până la un punct, și numirea lui Ponta. Guvernare care se putea sfârși liniștit, dacă nu-l mânca în cur pe băsescu. Pentru că e dus bine cu pluta. Doar că tot ceea ce știe el despre sistem îi oferă o oarecare imunitate și azi. 

Cu SRI la butoane, nimeni nu va putea guverna în interesul României. Este crunta realitate. Nu va fi lăsat, oricât de onest și de patriot ar fi. Pentru că nimic din ce face SRI nu mai este ”românesc”. Iar la SIE situația este aceeași. Numai ideea că Cioloș se vede șef acolo e suficientă pentru a înțelege în ce hal a ajuns țara asta. 

Statul profund este, în România, profund anti-național. Și asta nu mai stă în puterea noastră să schimbăm. 

2 comentarii:

Anonim spunea...

Eu acuma aş întreba cui și m-ar durea-n pulă.
Altfel, îmi pare rău pentru suspendare.

Dragos Bora spunea...

Cam descoperiţi agenţii ăia, tovarăşe!