duminică, 13 decembrie 2009

Căderea în trecut

Ne îndreptăm spre guvernul Boc IV. Care va fi sprijinit de UDMR şi de oastea de srânsură a generalului de izmene Oprea şi de unii de prin celelalte partide, care nu se văd suportând costurile unor alegeri anticipate. Doar că, ştiţi cum zice Pulea Vodă: "de ce vă temeţi, nu scăpaţi!"
Nimeni nu-i atât de naiv să creadă că o revizuire a Constituţiei se poate face pe picior. Va lua cel puţin doi ani. Timp în care nici traian băsescu, nici PDL nu vor mai fi în "graţiile" românilor. Nu că acum ar fi. De aceea cred că un scenariu plauzibil ar fi acesta: se formează un guvern, se trece Bugetul, se iau măsurile dure cerute de FMI, şi, pe fondul nemulţumirilor sociale, traian băsescu cere dizolvarea Parlamentului şi alegeri anticipate. Până atunci va ţine PSD numai în şuturi, DNA şi ANI nu vor rata niciun lider pesedist, se va încerca spargerea partidului, cum, de altfel, şi-o vor lua şi Crin Antonescu, şi PNL.
Iar cum maşina de fraudare s-a rodat, este foarte posibil să avem o guvernare monocoloră PDL. Ceea ce va însemna un dezastru pentru democraţie. Abia atunci toţi dobitocii care cad în cur de admiraţie în faţa "anticomunistului" de la Cotroceni vor vedea ce înseamnă cu adevărat partidul-stat.
Controlul absolut asupra resurselor bugetare va duce la o migrare masivă a aleşilor celorlalte partide către PDL. Începând cu parlamentarii. Şi chiar dacă nu se va face pe faţă, pentru că primarii şi-ar pierde mandatele, această migraţie ne va aduce în situaţia de regim politic al partidului unic.
Abia în condiţiile existenţei unei majorităţi consolidate PDL se va trece la modificarea drastică a Constituţiei, inclusiv la crearea condiţiilor pentru ca traian băsescu să candideze pentru un nou mandat. Vi se par fantezii? Mie nu!
Acest plan a existat încă din 2005. A fost reluat după scoaterea PD de la guvernare, ca drept represalii pentru încercarea de spargere a PNL. Se reia acum, în condiţiile cunoscute.
Ce se poate face? Pe termen scurt, nimic. În condiţiile controlului absolut asupra banului public şi asupra statului, opoziţiei nu-i rămâne decât să proiecteze şi să realizeze un nou partid care să profite, peste câţiva ani, de revolta populaţiei faţă de consecinţele guvernării portocalii. Poate un mare partid centrist, format din resturile PSD şi PNL, care să-şi găsească un lider carismatic şi care să cucerească puterea pas cu pas, începând de jos în sus, un partid care să-şi construiască un nou public, mai ales în rândul tinerilor şi în mediul urban.
Oricum, în acest moment se profilează câţiva ani de autoritarism şi de degradare gravă a democraţiei româneşti, o radicalizare a diferitelor categorii sociale, o creştere a violenţei în societate. Vor fi vremuri extrem de tulburi şi de periculoase, care vor genera un nou val de emigraţie.
Dacă n-am învăţat lecţia trecutului, sigur îl vom retrăi. Şi va fi la fel de dureros...

3 comentarii:

Iulian spunea...

Suna a fantezie, dar nu este!
El a vrut sa faca, sa ne scape de corupti, comunisti si oligarhi, dar constitutia lui Iliescu nu i-a dat voie.
Va cere o noua constitutie, ca sa desavarseasca "reforma statului" si sa reduca puterile celorlalte institutii in raport cu sa, cel care este ales direct de Popor.
Si asa, Popor si Presedinte vor continua imrpeuna si cu alte mandate...

Anonim spunea...

Singuratatea portocala inspre infaptuirea noului guberniu (ajutorata de democratia maghiara de tot maro-ul !!) ESTE CEL MAI BUN PAR-EXAMPLU de partid pseudo-unic ,si de atitudine mesianica pe Terra !


Sa-i lasam deci pa prosti ,cu "controlu' absolut asupra ...bla ,bla bla " ,si sa ne dedulcim la ...OPOZITIE !Sa-i vedem peste v'o 7 luni ,dac-or putea s-o mai intoarca ,ca la Ploiesti ,s-au or sa-i ia lumea la pietre pe fartangai !

Orisicatusi -un nou partid construit pe ruinilii ...nu's cui ,c'un lider cacarismatik ,e de S.F. (nici macar de unul good -gen Asimov!!)..de fapt elucubratie la ...lucru manual !!

Mai abitir de toat' ,hai sa vedem ce ,cat si de cine s-a FURAT !!!

Dup-aia ,la Cremenal monser ,la Cremenal !

Hac ,parerea mea !

Darius cel Tulbure spunea...

De ce ne sperii, Constantine? Hai să fim optimişti, poate îi face felul cineva, ca la Târgovişte, dacă sare calul.

Jumate de ţară nu-l iubeşte, şi deci nici pe portocalii. So there is hope.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...