Bine, admit, Geoană a făcut o greşeală ducându-se la SOV. Dar prin ce minune a ajuns SOV tema scrutinului de duminică? Cine este SOV, de trebuie să-l urâm noi atât de tare, încât să mai suportăm cinci ani ci băsescu? De ce este el răul absolut în România?
Păi, e simplu. SOV este o maşină de făcut bani pentru serviciile secrete. Dacă vreţi să vă luaţi banii pierduţi la FNI, stimaţi români, nu căutaţi unde trebuie. Întrebaţi fie la SRI, fie la SIE. Sau la amândouă. Nu e singurul, de altfel, care serveşte drept finanţator pentru serviciile secrete.
SOV este şi un instrument prin care serviciile încearcă să conntroleze mediul politic. Să nu ne amăgim: controlul "civil" asupra serviciilor de informaţii este un zero barat. Băieţii nu vor să fie deranjaţi. Şi îşi cumpără liniştea, fie prestând activităţi de poliţie politică, ca în cazul fotografiilor de la intrarea lui Geoană la SOV acasă, fie sprijin în presa controlată de ei, fie în bani.
Geoană nu este singurul care a trecut pe la SOV. A trecut şi băsescu(parcă îi şi văd, la trei noaptea, în parcare, la Tâncăbeşti! Vreau poze!), au trecut şi alţii. Ceea ce aţi văzut aseară a fost doar un episod al bătăliei dintre diferitele grupări din servicii. Pentru unii perspectiva schimbării şefului de la Cotroceni e sumbră: pot pierde foarte mulţi bani.
Adrian Năstase a greşit în 2004, voit sau nu, atingând nişte interese economice ale serviciilor. Şi a fost schimbat cu băsescu. Atunci, ca şi acum, vectorii manipulării sunt aceeaşi. Oamenii care fac lucrurile murdare sunt aceeaşi. Nu s-a schimbat nimic.
băsescu s-a dovedit a fi o mană cerească pentru ei. Era şi el din sistem. Şi avea un mare apetit pentru făcut bani. Probabil că Geoană îi încurcă, sau poate nu au încredere în el. Nu ştiu, cert este că au trudit din greu să-l păstreze la Cotroceni pe Pulea Vodă. Iar dacă nu pot, i-au trimis deja avertismentul lui Geoană: "şezi blând!"
Şi atunci, mă veţi întreba, de ce am vota? Păi, pentru început, să scăpăm de băsescu. Există mari şanse ca schimbarea să-i destabilizeze pe cei care-l sprijină pe băsescu. Apoi, mizez pe dorinţa de răzbunare a lui Geoană. Care va mai curăţa mizeria din subteranele serviciilor. După care, probabil, au să-l fezandeze şi pe el. Dar până atuncă băsescu va fi pus, poate, să plătească pentru abuzurile şi ilegalităţile lui.
Mă duc la vot, ţinându-mă de nas. Voi vota Geoană. Fără prea mari speranţe. Dar orice schimbare care mai mişcă guzganii de colo-colo e bine-venită. Prea puţin pentru o viaţă normală. Dar asta e! Nu avem de ales!
5 comentarii:
cum sa mai votezi domnule??? cel putin la momentul asta, mai valabila mi se pare alternativa varatului unui bat un dos decat sa-l votez pe ge-oana!!! sigur, nici basescu! si-atunci, nu mai bine imi bag obsteasca treaba si stau dracului pe fundul meu linistit acasa? sa se aleaga cine dreaq vrea, toti sunt o apa si-un pamant! iar eu refuz sa fac parte dintre tampitii care se uita cu ochi lacrimosi la sticla si-si spun:hai, ca poate o sa fie mai bine de data asta!
Într-adevăr, Geoană şi Vântu puteau dracului să vorbească pe Skype, dar lăsând la o parte asta -- şi celelalte greşeli --, voi vota cu Geoană din varii motive. Mitocănia lui Vodă este insuportabilă.
Ce m-a scârbit mai mult decât cei doi catindaţi este nivelul de mezozoic al presei audiovizuale, în special al televiziunilor. Am crezut că fac şoc anafilactic de cât am revăzut căcatul ăla de filmuleţ din 2004 -- de parcă nu a fost destul Scandal şi Circ de Stat în ăştia 5 ani, de parcă nimi altceva nu-i putea fi reproşat Împăratului!
Suntem mai proşti decât în 1990, de nu putem să ne legăm de zecile de diversiuni băsesciene, şi ne plecăm în faţa capriţului lu' Conu' Dinu, cu filmul lui de cacao.
Ieri, înaintea dezbaterii, încercasem să fac o Scurtă cronologie selectivă a Circului de Partid şi de Stat. Sunt sigur că mi-au scăpat multe, dar ceva de genul ăsta (only better) ar fi trebuit făcut de incompetenţii mogulilor!
Asa, deci sa ma duc sa-l votez pe geoana, care nu numai ca o scalda cind vine vorba de infractorul sov, dar mai zice ca e si competent.
SOV, care l-a facut presedinte pe basescu si l-a sustinut 4 ani si 10 luni, pina au pus la cale impreuna manevra cu sanchi intorsul armelor.
Domnule liberal de stinga, eu cred ca Romania si-a pierdut busola complet. Domnule liberal de stinga, lucrurile sunt simple ca apa de izvor. SOV e un infractor ordinar si locul lui e la bulau.
Punct. Nu ma intereseaza nici un presedinte care se lupta cu coruptia sustinut de Cotidianul sau B1 TV, nici un papagal sau o marioneta ca Geoana. Si nu m-ar fi interesat nici un gurist de cenaclu ca Antonescu.
Asa ca nu m-am dus la vot in turul 1 si nu ma duc nici in turul 2.
Presedintele Romaniei e deja ales pe f multi ani, poate pe viata. Iar el este SOV.
Pe mine m-au surprins cateva lucruri:
1. Geoana declara ca Vantu ii este nesuferit. Vantu, din contra, afirma ca Geoana ii este prieten de 4 ani. Ceva nu este in regula;
2. Faptul ca niste oameni atit de puternici financiar au influenta majora in alegeri nu ar trebui sa socheze pe nimeni. Asa se intimpla in 'democratiile capitaliste". Populatia alege un candidat dupa ce acesta a fost ales de catre factorii de influenta, inclusiv industriasi cu bani. De fapt populatia nu are de ales. Credeti voi ca Obama a fost ales de popor? Sigur ca da, dupa ce a fost validat de cei din spatele cortinei.
Cred ca o problema a democratiei in ziua de azi este ca liderii actuali nu mai au instrumente pentru ca sa gestioneze asteptarile oamenilor. Cum ar putea Basescu sau Geoana sa le promita romanilor ca ii vor scoate din criza? Cine e nebun sa promita joburi pentru toti? Si atunci se fragmenteaza asteptarile pe categorii, asa cum "s-a rezolvat" problema medicilor stagiari. In realitate, atit Basescu cit si Geoana sunt in imposibilitate de a actiona, fara sprijinul marilor industriasi (ca Vantu, Patriciu, organizatii de business etc). Pe undeva Basea are dreptate cu grupurile de interese, doar ca e un ipocrit absolut, el beneficiind din plin de sprijinul lui SOV si al altora. Sau, ma rog, smecherie electorala.
Deci, am asistat in ultimii ani nu doar la o stratificare sociala in Romania, ci si la o polarizare a factorilor de decizie, si o disolutie a statului asa cum il stiam noi. Statul azi este o increngatura de interese ale politicului si economicului. Atit Basescu cit si liberalii vor stat minimal, adica cresterea rolului oamenilor de afaceri in conducerea statului si diminuarea pina la disolutie a democratiei. Daca romanii au noroc, vor mai cadea niste resturi printre degetele celor puternici. Sau o sa arunce baietii citeva oase deja roase ca sa aiba liniste sociala, pentru ca ei sa isi poata continua "aventurile de piata".
Trimiteți un comentariu