Nu era greu de ghicit că o criză economică nu reprezintă cel mai bun mediu de cultură pentru un acord privind măsurile de combatere a efectelor schimbărilor climaterice. Motivul eşecului Conferinţei de la Copenhaga este foarte simplu. Câtă vreme se vorbeşte despre reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, CO2, în special, iar între cantitatea de emisii şi intensitatea activităţilor industriale, în sensul cel mai larg, este o legătură directă, nicio naţiune nu vrea să-şi mineze creşterea economică sau să cheltuiască iraţional de mult pentru tehnologii "verzi", care limitează rata profitului pentru marile corporaţii.
Una este ceea ce promit principalii actori, adică SUA, China şi UE, şi alta ce vor, de fapt. Ce vor este clar: să nu-şi bată singuri cuie "ecologice" în talpa creşterii economice. Asta, dacă se poate, fără a fi linşaţi mediatic şi bătuţi la cap de naţiunile în curs de dezvoltare şi de ONG uri din domeniu.
E drept că în spatele principiilor sunt şi bani, mulţi, foarte mulţi bani. Dar nu orice poate fi măsurat în bani. Există două moduri de a schimba lucrurile: unul voluntarist, şi Copenhaga face parte din acest scenariu, pentru că impune obiective şi termene fixe pentru atingerea lor, şi unul evoluţionist, în care schimbarea este mai subtilă şi mai lungă, ca timp, dar mai organică, şi mai durabilă. Întrebarea este cât timp avem pentru a face schimbarea.
Aici intervine marea problemă a modelelor climatologice, care, prin imprecizie, permit cele mai fanteziste predicţii, de la cele catastrofale la cele negaţioniste. Şi până nu ştim cât mai avem până în momentul în care modificările climatice devin ireversibile, fiecare trage de timp şi speră să nu suporte costurile cerute de măsurile discutate la Copenhaga.
Noi, mă refer la români, nu existăm în dezbaterea asta. Pulea Vodă e şi el pe acolo, cu un pahar în mână, probabil, hamletizând: "a fi, sau a nu fi, plin?" Dezbateri prin presă sau pe la tembeliziuni, ioc! E drept că ne pregătim(de fapt, Videanu se pregăteşte!) să dăm undă verde proiectului Roşia Montană, că de, e nevoie de aur! Râurile noastre PETuri poartă, şi aşa mai departe. Industrie nu mai avem, vaci, aşişderea(nu râdeţi, vacile sunt cel mai mare duşman al climei!), minerit, deci cărbuni, mai subţire, aşa, spre faliment, deci s-ar zice că trăim în cea mai bună dintre lumi. De ce ne-am agita?
După cum evoluează lucrurile acum la Copenhaga, Conferinţa este un eşec, şi, probabil, un acord se va obţine abia peste un an. Dacă se va obţine...
Un comentariu:
bosii cistiga in nebunie de pe urma incalzirii asa ca de ce ar face ceva sa schimbe?
Trimiteți un comentariu