Prieteni, jur, ultimul lucru pe care doream să-l fac azi era să scriu despre politică. Pur şi simplu mi-a ajuns mizeria din ultimii ani. Doar că Pulea Vodă este în erecţie! Şi nu se lasă până nu dă cu mucii în fasole.
Nu sunt un filorus. Am toate motivele să privesc cu neîncredere politica marilor puteri, fie că este vorba de Federaţia Rusă, fie că este vorba de Statele Unite ale Americii. Sunt însă un om raţional. Şi am învăţat un lucru esenţial. Că dacă vrei să fii respectat, trebuie să respecţi la rândul tău. Că, într-o lume normală, interesele mele sunt la fel de legitime ca şi interesele celorlalţi, dacă ele respectă normele morale şi legale.
Nu poţi să declari senin, cum a făcut traian băsescu joi seara, că avem relaţii bune cu Rusia, doar că suntem noi tâmpiţi, de nu le vedem, ca apoi să declari, în replică la o afirmaţia a ambasadorului rus, tâmpeniile astea: "“Este vorba de o declaraţie nefericită a ambasadorului rus la Bucureşti, că a trecut vremea Războiului Rece. Şi eu mă văd nevoit, şi o voi face şi oficial, să îl atenţionez că într-adevăr a trecut vremea Războiului Rece şi că nu îşi mai pot face centre de influenţă în politica românească sau, dacă şi le vor face, le vom reteza.”
Ce înseamnă asta? Cum adică: "le vom reteza?" Oricine pledează pentru relaţii normale cu un vecin care, în ciuda unei slăbiciuni de moment, rămâne o mare putere, este un partener privilegiat al UE şi al SUA, dar şi al Chinei, şi, spre deosebire de noi, are o diplomaţie de înaltă clasă, capabilă să promoveze interesele ei specifice peste tot în lume, va fi declarat "duşman al poporului" şi "retezat"?
Şi de ce e nefericită? Războiul Rece nu s-a încheiat? Vrea să-l continue Pulea Vodă? Ştie ceva ce noi nu ştim? Vrea NATO să revină la confruntarea cu Rusia după tipicul de până în 1989? Sau vorbeşte furia? Pentru că văd că dă lecţii şi presei ruse: "Presa rusă nu e nevoie să transfere campania din România şi la Moscova şi să o redea pe larg în favoarea candidatului Geoană". Cum aşa? Dar ce, votează ruşii? Sau trebuie să le aprobe articolele Sever Voinescu-Cotoi?
România are relaţii conflictuale cu toţi veciinii săi. Nimeni n-a comentat declaraţiile scandaloase ale lui băsescu la adresa Ucrainei. Făcute pentru a arăta că Geoană este un prost. Prostul este băsescu. UE are o politică specială faţă de Ucraina, care, în niciun caz nu pleacă de la premizele de la care pleacă băsescu.
Nimeni nu s-a întrebat de ce a propus Geoană exploatarea în comun cu ucrainienii şi cu o firmă occidentală a platoului continental al Mării Negre. Forajul orizontal vă spune ceva? Degeaba trage cineva linii pe o hartă. Cu mijloacele moderne de foraj, stai cu coada în balta ta, şi sugi gazul sau petrolul de la alţii. Ceea ce se pare că şi fac ucrainienii acum. Care au, dacă nu mă înşel, un contract cu o firmă engleză, ce a săpat şi prin Marea Nordului. Nu e mai bine să împarţi un tort cu alţii, decât să mănânci o lămâie singur? Vedeţi ce elegant sunt, domnule Răducanu? Că de mâncat, în loc de lămâie era vorba de un....
Bulgarii se uită chiorâş la noi, turcii, şi mai chiorâş, din motive de "Marea Neagră, lac american", ungurii, la fel, din motiv de vizită refuzată. În politica externă nu se disctută în termeni de mascul alfa. Mai ales când n-ai nici gheare, şi nici dinţi, ci doar o amărâtă de proteză, şi aia în leasing!
În altă ordine de idei, nici relaţiile cu Washingtonul nu sunt foarte bune. băsescu a ajuns să-l urască pe Obama, pentru că nu l-a primit la Casa Albă. Şi cred că-i va fi foarte greu să calce pe acolo, dacă va primi un nou mandat. Nici ăia nu sunt proşti, şi au coada şi mai sensibilă decât cea a lui băsescu.
Şi acum să revenim la Războiul Rece. băsescu se crede un soi de Ceauşescu, mai ales în relaţiile cu Rusia. Dar Ceauşescu, atunci când făcea vocalize în direcţia Moscovei, avea doi dulăi în spate: China şi SUA. Acum, cât de idiot să fii să faci vocalize, când nu ai pe nimeni în spate, SUA şi China înnodându-şi cozile cu Rusia?
Poate un curs scurt de istorie Războiului Rece nu i-ar strica.
Şi, în afacerea asta, cine este totuşi prostul? Geoană, sau băsescu?
PS: în această afacere, preţul gazului, conductele şi alte asemenea nu au nicio importanţă.
Un comentariu:
Ca Basescu e "durak" stim. Necazul e ca experimenteaza prostia sa pe pielea romanilor. Eh, ce mai conteaza vizita lui Geoana la Moscova?! Am intrat pe sest in zona de influenta a Chinei. Daca Geoana se ducea in secret la Peking, intelegeam sa se sifoneze.
Trimiteți un comentariu