miercuri, 9 decembrie 2009

Zoaie pe geam

  • traian băsescu apare pe post de "porumbelul păcii" şi face apel la calm şi la reconciliere. Dar, ca un jeg ce se află, face mişto de cei care contestă mizeriile de la vot, cerându-le lor să asigure liniştea. Hai să fim serioşi! Ce reconciliere, când el tocmai a rostit o declaraţie de război, ce-i drept, nu în formele isterice cu care ne-a obişnuit. Ce reconciliere, când oranjgutanii din dotare s-au încăierat deja cu toată lumea?
  • Şi fiindcă veni vorba de "reconciliere", SOV a primit interdicţie de a părăsi ţara şi a fost dat în consemn la frontieră? HotNews, oficina de Net a lui Pulea Vodă a dat ştirea, pe care nimeni nu se grăbeşte s-o confirme. Ca de obicei, e vorba de "surse". Ca de obicei, cineva aruncă în ventilator cu căcat. Ca de obicei...
  • E o tâmpenie ce spune el despre banii celor care lucrează în afara ţării. Banii ăia or fi finanţat, într-o formă sau alta, deficitul de cont extern, dar trebuie spus că mai degrabă l-au alimentat. Puţini din acei bani sunt de găsit sub formă de economisire. În rest s-a consumat. Şi consumul a fost din import, că noi nu mai producem cine ştie ce. Din păcate, s-au pornit extrem de puţine afaceri cu bani din munca de afară, în rest am văzut case hidoase, pline cu lucruri care se potrivesc ca nuca în perete, şi care stau goale, maşini la mâna a doua, etc.
  • Nimeni nu-i acuză pe românii din afară pentru opţiunile lor. Cu atât mai mult cu cât n-au votat decât vreo 3% din totalul celor aflaţi afară, în diaspora. Ce m-a deranjat a fost modul în care oameni care ar fi trebuit să fi învăţat cum funcţionează societăţi normale, democratice, au ales un primitiv, pentru care democraţia nu are sens. Şi că ei au înclinat balanţa în alegeri. Nu mi se pare normal. să trăiască ei cu nebunu', după ce au cunoscut normalitatea! Să vedem, mai votează cu el?
  • Mircea Toma face şi el pe "lupul moralist". După ce căcatul ăla de săptămânal, "Academia Caţavencu", a fost, în 2004, vârf de lance în campania anti-Năstase, cu atacuri imunde, cu trimiteri rasiste(din ţigan nu-l scoteau), cu glumiţe pe tema "homosexualităţii" lui, după ce au contribuit din greu cu minciuni la "Coaliţia pentru un Parlament Curat", acum se plânge că presa a fost partizană în campania electorală. Şi ce dacă? A, poate că n-ar fi fost rău ca jurnalele şi televiziunile să vină să spună, cum o fac toţi din Occident, "noi îl susţinem pe X". Şi discuţia se termina înainte de a începe...
  • Jurnalele şi oficinele oranjgutanilor juisează de plăcere la aflarea veştilor proaste din interiorul grupului "Realitatea-Caţavencu". Poate fi o simplă schimbare a modelului de afaceri. Veselia se opreşte aici, pentru că adevăratul bastion anti-băsescu, Antenele şi Jurnalul, printre altele, afişează o sănătate economică insolentă. Şi un chef de harţă dacă produce în continuare coşmaruri la Cotroceni.
  • Boc se dă cocoş peste tot, dar nu l-a dus capul să facă dracului Bugetul. De fapt, nu va face nimic până ce nu e sigur că Pulea Vodă primeşte noul mandat. Pentru că dacă află bizonul român ce-l aşteaptă în 2010, se va termina cu păruială!
  • Multe dintre afacerile clădite pe "creditul cu buletinul" încep să ne spună "adio"! După Ultra Pro Computers, Leonardo, a venit rândul Flamingo. Aveau băieţii ăştia niştre preţuri, ceva de speriat! Bine, nici băncile nu trebuie să uite că au partea lor de vină în "afacerea" asta.

Un comentariu:

Karakas spunea...

Iata cum pun umarul tot felul de indivizi din diaspora la lupta de clasa. Spun de clasa, pentru ca, asa cum reiese din mesaj, Consiliul Mondial Roman (CMR) din SUA considera pe cei 5 milioane care nu au votat Basescu ca fiind "o masa de romani manevrata diabolic de un sistem de trista amintire", romani ne-adevarati, fara coloana verticala, cu principii nesanatoase. Neavind "nimic sfant pentru neam si tara", "uzurpatori ai neamului romanesc" acestia fac parte din "ciuma rosie".

Cu asemenea logica si limbaj rudimentar nu m-as mira ca cei 5 milioane sa fie invitati pe stadion unde vor avea placerea sa fie ciuruiti de Basescu insusi, in rol de The Terminator.

Si ziceti ca suntem chemati la "reconciliere"?
******************************************

http://biserica.org/phpBB2/viewtopic.php?p=3714

In meciul ideologic si de interese, marele arbitru- poporul roman, a hotarat invingatorul, intre o masa de romani manevrata diabolic de un sistem de trista amintire, care nu are nimic sfant pentru neam si tara, ci doar pentru interesele de casta si adevaratii romani cu structura anatomica verticala si principii sanatoase. Ratiunea celor din urma a inclinat balanta din mana Fortunei in favoarea dreptatii.
Am urmarit cu sufletul la gura lupta imunda si in mare parte inegala, intre reprezentantii celor doua forte aflate in conflict de interese.
Mai mult, am facut parte din ochiul observator a desfasurarii luptei pe arena de votare. Asa am putut constata simplitatea gandirii si actiunilor uneia din partile beligerante cu efecte contrare dezastrose asupra scopului urmarit.
Daca membrii monstruoasei coalitii ( am in vedere coalitia PSD, PNL, PC, PNTCD,PRM, UDMR ), aveau rabdare si bun simt pana la fluierul final al arbitrului, cand ultimul votant isi exprima dreptul de vot, castigarea meciului le era asigurata. Astfel, cum multi dintre asa zisii lideri politici sunt purtatori ilegal de creer, au jucat obstructionist, au faultat si au desfacut sampania invingatorului cu mult inainte de sfarsitul meciului, au cules roadele surprizelor.
Aceasta manifestare desantata, a avut asupra demnitatii poporului roman un efect contrar si a aratat cartonasul rosu echipei multicocolre cu nuante predominante in rosu, ce s-a crezut pe nedrept invingatoare.
Poporul roman intuind pericolul introarcerei in trecut, a sanctionat energic prin votul lor pe uzurpatorii destinului romanesc.
De exemplu, in America si Canada, procesul de votare curgea normal, aproape apatic. Cand insa prin mijlaocele rapide de informarea a ajuns la ochii si urechile celor in venele carora mai curge sangele demnitatii romanestei si care au simti pe propria piele opresiunea ciumei rosii, s-au mobilizat ca unul participand la vot. In jur de 70% dintre votanti s-au prezentat la vot dupa sarbatorirea victoriei inainte de VICTORIE.
Acum cand rezultatul alegerelor se cunoaste , consideram ca rolul jucat de diaspora in sanctionarea derapajului spre stanga a politicianismului romanesc, a fost determinant spunand un NU categoric revenirii comunismului in Romania, la acest capitol romanii basarabeni au avut un rol determinant de 94%, iar America si Canada 82%, In consecinta, propunem candidatura pentru functia de primministru a unui basarabean sau a unei diaspora.

Alegerile prezidentiale din Romania anului 2009, au demonstrat lumii, ca cei care nu tin cont in calculele lor meschine de vointa celor multi, vor fi intotdeauna sanctionati drastic.
VOX POPULI, VOX DEI !

Ion Anton, Neculai Popa
Consiliul Mondial Roman
_________________
Fr Constantin Alecse
Biserica.org

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...