Bun, Obama şi-a luat tinicheaua de la suedezi(pardon, norvegieni!Mulţumesc, Francesco!) şi a încercat să justifice războaiele pe care le poartă America în Irak şi mai ales în Afganistan, spunând că sunt "războaie juste". Or fi fiind, dar sunt războaie. În care victimele colaterare sunt net mai numeroase decât combatanţii. Şi din care a dispărut sensul moral, ăl de le făcea "juste".
Sunt războaie care nu merită purtate. Cel din Afganistan este unul dintre ele. Cel din Irak a fost altul. Puterea lui Saddam se clătina oricum, iar embargoul îşi făcea efectul. În Afganistan erau suficiente acţiuni ale trupelor speciale, care puteau opera şi de pe teritoriul altor ţări vecine. În plus, talibanii nu controlau tot Afganistanul. Iar dacă doreai să-i dărâmi, le tăiai rutele prin care făceau comeţ cu droguri.
De fapt, şi aici este marea ipocrizie a lui Obama, nici el nu vrea să renunţe la strategia "momentului unipolar". Afganistanul este un punct din care se pot controla mai multe ţări: Iranul, China, Rusia, Pakistanul. Depinde cât va putea suporta costurile unei astfel de strategii de dominaţie globală.
Să vedem dacă e un Nobel de stimulare sau unul degeaba...
4 comentarii:
Obama, dacă avea vînă în el, refuza premiul. Numai că nu are. Nu-i decît o marionată.
O fi primit premiul ăla pentru contribuţia la pacea dintre albii şi negrii din USA.
Salve, vezi ca premiul Nobel pentru Pace se acorda in Norvegia. Obama a fost ieri la Oslo unde a expus ceea ce se va numi de acum incolo Doctrina Obama.
Oripentru ce l-ar fi primit, nu-l merita, cu doctrina lui Obama cu tot.
N-am avut încredere de la început în acestă marionetă. Cei care trag sforile , nu numai că sînt extrem de puternici, dar sînt extrem de parşivi şi lipsiţi de scrupule. Pentru momnet, văd că nimeni nu li se opune.
Trimiteți un comentariu