miercuri, 2 decembrie 2009

Disecând nimicul

Cât de jos pot ajunge "profesionişti" de a căror expertiză depinde viaţa unor oameni. Ca să-l scoată la vopsea pe Pulea Vodă, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice dă un aviz plin de bla blauri, cu următoarea concluzie: "înregistrarea contestată conţine elemente de editare computerizată, nu este autentică şi nici nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrari autentice." De aici traian băsescu trage conclizia că este un trucaj.

S-o luăm metodic:

  • înregistrarea contestată conţine elemente de editare computerizată: evident. Filmarea s-a făcut pe o cameră profesionistă, pe casetă Beta. Dacă nu mă înşeală memoria, înregistrarea este analogică. De pe casetă a fost transferată pe un CD. S-a făcut o coversie din analog în digital. Algoritmul de transformare pierde anumite porţiuni de informaţie. Urmează o compresie a semnalului, care iar pierde pe drum informaţie. După aceea, când cei de la Gardianul au pus-o pe Net s-a petrecut cea mai mare alterare, din cauza unei noi compresii, pentru că altminteri nu ar putea fi încărcată sau încărcarea ar dura foarte mult. În plus, evident că băieţii au decupat dintr-o filmare mai lungă o bucată, cea care i-a interesat
  • Ce au analizat cei de la Institut? Nu au avut caseta Beta. Nu au cerut celor de la "Gardianul" CD ul pe care au primit ei filmuleţul. Au analizat cea mai proastă copie: una făcută de echipa de campanie a lui băsescu de pe site-ul ziarului. Evident că nu reprezintă o copie realizată cu acurateţe a unei înregistrari autentice. "Profesioniştii" ne spun doar că este o copie proastă. Asta ştiam şi noi.
  • Dar nicăieri în aviz nu se spune că în înregistrare s-au făcut intervenţii care să justifice afirmaţia că ar fi un fals, un trucaj. Ca atare, este o copie proastă a unui eveniment real, anume că i-a aplicat o smetie peste bot puştiului ăla. Restul este o imensă prostie, şi pierdem vremea vorbind despre nimic!

O ultimă remarcă: nici pişatul ochilor nu-i mai iese lui băsescu! A încercat să dea apă la şoareci când l-a pomenit pe Patriciu. Nu a reuşit decât un soi de scremet...

PS: Dan stoica semnalează şi acest punct de vedere, al lui Mihnea Măruţă. Îmi pare rău pentru el, dar avizul N-A DEMONSTRAT trucajul. Restul sunt vorbe!

PPS: din acelaşi ciclu, al nimicului, oficina de Net, numită HotNews, reînvie "dosarul Caltaboşul", publicând mărturia "autodenunţătorului". Jalnic!

3 comentarii:

Dan Stoica spunea...

Va semnalez ceva interesant la http://mihneamaruta.ro/2009/12/02/prostie-expertiza-si-aviz-de-specialitate/ (publicat cu 30 de minute inainte de declaratia de presa; mie mi se pare semnificativ).

Adrian Năstase spunea...

Băsescu se bazează pe faptul că, pentru logica bizonului, termenul tehnic "neautentic" este acelaşi lucru cu "fals" şi "trucaj". Şi uite-aşa ne-a demonstrat ştiinţific că-l persecută Patriciu cu dovezi în falş.

Lulutza spunea...

In dosarul asta "greu", este o chestie foarte nostima... Cit de bou a putut fi mituitorul ala autodenuntat ca sa dea 15.000 euro pentru niste lucrari in valoare totala de vreo 9.000 euro! O dovada in plus ca romanii au "capitalistii" si "porcurorii" de dreptzi pe care-i merita! :)

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...