Vreau să vă întreb: după 91 de ani de la actul fondator al României Mari, de la Alba Iulia, cât de uniţi suntem noi, ca naţiune? Cât de unită este România?
Nu fac parte dintre aceia care văd în "unire" anularea diferenţelor. Cred că nimeni, în 1918, nu şi-a închipuit aşa ceva. Poate că au văzut în "unire" o oportunitate pentru dezvoltare împreună a tuturor celor care se identificau a fi "români". De aceea ar fi corect să reformulez întrebarea: "în ce măsură am profitat de aceste oportunităţi"?
Cred că foarte puţin până la instaurarea comunismului. Motivele au fost de ordine internă, dar şi externă. În ceea ce priveşte motivele interne, unul de maximă importanţă a fost tocmai încercarea unora de la Bucureşti de a anula diferenţele, de a construi cu forţa o identitate "românească". Acest lucru a lăsat urme adânci în Basarabia(şi trebuie să ne întrebăm dacă nu e cazul să căutăm eşecul politicii noastre faţă de Republica Moldova în perioada în care am administrat Basarabia, în felul în care ne-am purtat cu basarabenii după 1918), dar şi în Transilvania. Transilvanii au rezistat mai bine procesului, fiind mai riguroşi cu respectul valorilor politice.
Un alt motiv a fost de natură politică: eşecul democraţiei interbelice şi virajul spre totalitarism. În ceea ce priveşte motivele externe, aş menţiona doar revizionismul din Europa, care a justificat şi forţarea unei construcţii identitare uşor artificiale şi percepută drept constrângătoare.
Comunismul a folosit, până la un punct aceste oportunităţi, prin modernizare, urbanizare, printr-o construcţie identitară mai insidioasă, mai bine aplicată şi mai frumos împachetată. Dar şi el a încercat anularea diferenţelor.
Perioada post-revoluţionară a născut crize identitare şi cerinţe autonomiste, un soi de revoltă a regiunilor istorice, o înlocuire a identităţii naţionale cu identităţi locale, pe fondul emergenţei unei identităţi europene. Dar mai grav, a născut egoismele locale, refuzul solidarităţii.
România anului 2009, şi cu largul concurs al politicienilor, este mai dez-unită ca oricând după 1918. De aici încolo rămâne să facem ceva pentru a inversa acest trend periculos. Cum? Asta e greu de spus acum. Primul pas ar fi să facem în aşa fel încât să nu ne mai fie ruşine că suntem români, să găsim şi temeiuri pentru mândria de a fi români. Să fim o naţiune, nu o populaţie. Să fim solidari. Să ne pese de ceilalţi. Să fim europeni, fără a uita că suntem români, şi că înaintaşii noştri au murit pentru a avea acest privilegiu.
3 comentarii:
Din pacate aici nu vad nici un comentariu, desi este o discutie interesanta. Probabil inainte de a raspunde la intrebarea cit de uniti suntem ar trebui sa stabilim mai intii ce intelegem prin "unire", si daca exista nivele - sa zicem de la 1 la 10. Iar un reper temporal este necesar: cit de uniti suntem acum fara de care perioada istorica?
Indiscutabil, trecerea gen Western la economia de piata a adus cu sine individualismul exacerbat pe fondul unei indiferente mostenite din comunism. Politicul a contribuit si el la divizare si fragmentare. Insa probabil cel mai nociv factor de divizare ramine acest dualism fortat: comunisti si restul. Prea putin se discuta la rece despre acest subiect. Pina si cuvintul a fost demonetizat, si este inca folosit ca arma politica de toti combatantii.
In final "comunismul" este acum o falsa problema, o perdea de fum dupa care se ruleaza diferite interese de grup.
Domnu' Karakas,
Cuvantul "comunisti" ca insulta nu a fost demonetizat. El va fi folosit inca mult timp de acum inainte pentru ponegrirea adversarilor politici. Inca inainte de razboi legionarii il numeau comunist pe fruntasul taranist Ion Mihalache, pentru ca acesta recomanda unirea taranilor in cooperative dupa modelul celei din comuna Topoloveni, unde el fusese invatator. Iar N. Titulescu, ministru de externe, era acuzat ce e bolsevic, deoarece respingea alianta Romaniei cu Germania hitlerista. Nu neglijati potentialul de ura si furie irationala ce zace in multi oameni frustrati din aceasta tara, care nu viseaza decat ca cineva sa le arate cu degetul cine este cel vinovat de suferintele lor...
Asa este domnule Raducanu. E plina Romania de frustrati care incearca echilibrarea psihica folosind tratament "anti-comunist". Ce inseamna totusi sa fii "comunist" dupa caderea comunismului, acum 20 ani? Membru al unui partid comunist, sa folosesti limbaj "de lemn", sa il apreciezi pe Nastase si sa injuri odata cu Basescu?
Din pacate nu doar frustratii, in care ii bag si pe Basescu si sleahta eticheteaza persoane drept "comunisti". Fac o paranteza despre afiramtia lui Basescu "puiutz de comunist". Asta suna exact cind comunistii puneau la zid "puiutzii de burghezi". Remarca aceasta ciclicitate in punerea la zid a unor categorii/clase de oameni care au un anumit filon de gindire. Practic este un semn de intoleranta, de totalitarism. Cine nu e cu noi e impotriva noastra. Semn ca Romania si romanii au inca serioase probleme de rezolvat in cautarea democratiei.
Trimiteți un comentariu