Cât de prost să fii, după ce ai rupt o bucată din PNL şi ai dus-o plocon celui pe care îl urăsc cel mai milt şi mai mult liberalii, adică lui traian băsescu, să le scrii şi să le "sugerezi" să voteze cu "candidatul dreptei"? Când aşa zisul "candidat al dreptei" este un fost comunist, securist, care are în comun ci valorile şi principiile liberalismului tot atât de mult cât are sula cu Prefectura?
Ei bine, Valeriu Stoica a făcut abstracţie de aceste "mici amănunte", şi a scos pe piaţă o "scrisoare", în care demonizează PSD şi idealizează "dreapta", folosind bine-cunoscuta abordare maniheistă: ai noştri sunt bunui, chiar dacă sunt hoţi, turnători, securişti, comunişti, moguli, ai altora sunt răi.
"Primul reper este o realitate istorică privind mişcarea de dreapta din România în ultimii 20 de ani. În aceste două decenii unicul mare adversar al liberalismului şi al dreptei româneşti a fost P.S.D. Indiferent sub ce formă politică s-au manifestat valorile dreptei şi ale liberalismului, P.S.D. a încercat prin manipulare, negociere, subminare, şantaj, mită sau pură şi simplă agresiune să submineze forţele de dreapta, să le ţină divizate şi să le joace unele împotriva altora în folosul stângii."
Aşa o fi? Din câte îmi aduc eu aminte, nu stânga a generat şi întreţinut păruiala generală de la dreapta spectrului politic, nu PSD a rupt PNL, nu PSD a încercat să distrugă PNL sau să-l absoarbă într-un mare partid prezidenţial.
Din motive pe care oricum Valeriu Stoica nu le va accepta, aşa cum se desfăşoară acum lucrurile în Occident, cu o deplasare spre centru şi a social-democraţiei, şi a liberalismului, cele două "ideologii"(ghilimelele sunt obligatorii, pentru că avem de-a face mai mult cu etichete, decât cu realităţi) converg firesc spre un soi de consens în privinţa unui proiect politic comun.
Liberalismul nu poate, nu are cum avea ceva în comun cu "populismul" PDL. Care este o non-ideologie. PDL nu e nici de dreapta, nici de stânga, deşi ia elemente din ambele bărţi. PDL este un vehicul politic pentru traian băsescu, un partid structurat doar pentru a lua şi exercita puterea.
"Duminică, la vot, n-ar trebui să uităm asta. În mod normal nu artrebui să alimentăm şi să potenţăm cu votul nostru această malefică forţă care a blocat şi a parazitat 20 de ani din dezvoltarea României contemporane. Este o decizie pe care o vom lua singuri, in oglinda conştiinţei noastre şi cu ochii spre viitor."
Demonizarea este imbecilitate, şi când este folosită de cineva precum Valeriu Stoica dovedeşte o lipsă totală de onestitate intelectuală. PSD i se pot reproşa multe. Dar reformele promovate de el, în anii când s-a aflat la guvernare, au dus România în UE şi în NATO, au generat instituţii de tip occidental, au pus Armata şi serviciile secrete sub control parlamentar, au dus la refacerea economiei de piaţă, inclusiv prin privatizarea proprietăţii publice.
Nimeni nu zice că PSD este întruchiparea perfecţiunii. Dar nici "forţă" malefică nu e. Şi oricum, nu PSD a făcut zob CDR, ci Partidul Democrat, nu PSD a rupt ADA, ci PD, nu PSD a rupt PNL, ci PD, cu consecinţele pe care le cunoaştem. Poate că potenţialul malefic, dacă există, trebuie căutat în Modrogan, nu în Kiseleff.
Ce urmează e de râsul curului!
"Întâmplarea face ca tocmai liberalii să fie cei care vor înclina balanţa duminică. În contextul creat de succesiunea evenimentelor politice din ultimul timp, electoratul liberal are în mână viitorul României. Este o responsabilitate istorică imensă. Căci indiferent de rezultat, acest electorat liberal este cel care va răspunde în faţa istoriei pentru rezultatul de duminică. Vom oferi economia, politica, societatea, mass-media din România unui cartel al potentaţilor? Vom oferi acestora controlul absolut asupra ţării, asupra resurselor şi populaţiei ei? Vom da putere absolută unui grup de oameni mai restrâns chiar decât CC al PCR? Care dintre cei doi candidaţi la funcţia supremă în stat s-a opus şi se poate opune cu adevărat acestor potentaţi?"
Să spui asta, tu, Valeriu Stoica, în momerntul în care traian băsescu, negând ORICE principiu democratic şi constituţional, a impus dictatura minorităţii, refuză să numească un premier care are în spate o majoritate parlamentară, se substituie primului ministru, numeşte personaje-cheie în stat după principii de apartenenţă la camarilă, a îngustat extrem cercul puterii, ia decizii în mod netransparent şi arbitrar? Cât de nesimţit poţi fi? Cât de tâmpiţi îi crezi pe alţii?
Sigur, liberalii, votanţii lor fac parte dintr- categorie de oameni, mai instruiţi şi cu mai mult spirit critic decât alţii. Îşi cunosc mai bine istoria partidului lor şi meandrele ei. Pot judeca şi singuri ce decizie vor lua. Eu rămân un liberal de stânga. Care a pledat, de cel puţin zece ani, pentru o guvernare social-liberală. Şi am aplaudat şi susţinut protocolul semnat de Valeriu Stoica cu PSD la începutul guvernării lui Adrian Năstase. Dacă ar fi avut cu adevărat viziune politică, Valeriu Stoica ar fi urmat acel drum şi şi-ar fi convins şi colegii de necesitatea unei guvernări stabile, ancorată la centru. N-a făcut-o. O fac acum foştii lui colegi. Din punctul de vedere al interesului public, decizia lui Crin Antonescu este cea bună. Şi dacă PSD şi PNL vor juca onest, va fi un câştig pentru ambele partide. Dar şi pentru România.
Cred că PNL poate ieşi întărit după această decizie. Şi dacă duminică traian băsescu iese din scenă, asta va determina o dinamică interesantă şi în PDL. Care poate fi în avantajul PNL. Dar ce poate duce şi la apariţia extremei dreapta româneşti, sub conducerea lui traian băsescu. Care oricum nu va pleca pe mare, că nu mai are cu ce!
Oricum, AMR 3.
2 comentarii:
Niste hahalere nedemne. Ii are la mina borfasu' cu ceva, altfel nu-mi explic atita nesimtire. Cat de jos pot sa fie pentru a lingusi si sustine pe unul care s-a sters cu ei la fund?!
Români din toate colţurile ţării, uniţi-vă! A venit vremea dragi compatrioţi să înfăptuim o nouă revoluţie, una autentică, portocalie! După 20 de ani, în Timişoara oamenii au ieşit în stradă împotriva comuniştilor Geoană, Antonescu şi Johannis [...]
Trimiteți un comentariu