Fraţilor, recunosc, sunt multe lucruri pe care nu le ştiu sau nu le înţeleg. Unul dintre lucrurile pe care nu le înţeleg este felul aiuritor în care se calculează inflaţia în România. Tehnic, teoretic, totul este OK. Doar că totul este o uriaşă excrocherie mediatică. Pentru că totul este arbitrar, şi realitatea se manipulează, funcţie de ceea ce vrea Guvernul sau BNR să demonstreze.
Pe mine nu mă interesează tâmpeniile lui Isărescu, ci ceea ce plătesc eu la magazin, la farmacie, la piaţă, la bancă. E inflaţia percepută, şi deloc subiectivă. Cum poţi afirma senin că preţurile la alimente au crescut cu doar 1,2% de la începutul anului până acum, când este o adevărată explozie a preţurilor la toate categoriile de alimente? Ce vină am eu că jumătate de Românie nu plăteşte mai nimic pe alimente, pentru că trăieşte din autoconsum? Dacă îi scoatem pe ăştia din statistici, cât este, de fapt, inflaţia în domeniu? Sau, ce pondere are tutunul în schema lor de calcul, de i-a stricat "bucuria" dezinflaţiei creşterea accizei la tutun?
Sau cheltuielile cu întreţinerea, cu energia, cu medicamentele? Toate s-au scumpit zdravăn în realitate şi ridicol în statistici. Cele două Românii, cea modernă, şi cea feudală, trebuie separate, mai ales în statisticile inflaţiei. Este tragică existenţa lor, dar la fel de tragic este să ne minţim cu cifre fără nicio valoare, alta decât să ne amăgim că BNR este farul nostru călăuzitor. Nu este!
Dacă sunteţi masochişti şi n-aveţi ce face cu timpul, puteţi citi raportul BNR aici. Oricum nu aveţi nevoie de el pentru a şti cât de gravă e starea economiei.
3 comentarii:
Un articol excelent, cu o observatie inteleapta: "Cele doua Romanii, cea feudala si cea moderna trebuie separate...". Si nu numai in privinta inflatiei, ci si cand se fac evaluarile sanselor politice ale diverselor partide. Caci taranul ce traieste din autoconsum si care deci nu este afectat prea mult de felul in care este guvernata tara, se duce la vot, atunci cand se mai duce, impins de cu totul alte motive decat orasanulce citeste editorialele ziarelor si poate chiar, pe internet, blogurile noastre. Cate milioane sunt oare romanii carora li se falfaie de scandalurile ce pasioneaza opinia publica in timpul campaniei electorale?
Coşul zilnic a fost întotdeauna calculat în mod aberant în ţara asta.
Autoconsum ?
Îmi pare rău, ţranii contemporani, atîta cîţi mai există în R NU pot trăi din ceea ce produc decît la nivel de subzistenţă.
Că nu sînt afectaţi de modul în care este guvernată ţara ?
Ei sînt cei mai afectaţi. Pentru ei o politică proastă faţa de una bună face diferanţa dintre a muri şi a trăi. Iar politica acestor ani ESTE proastă.
Trimiteți un comentariu