duminică, 30 august 2009

Dizidenţi şi turnători, în slujba lui Băsescu

În postarea mea de ieri, "Vai celui prin care vine sminteala!" vorbeam despre atacurile la adresa lui Năstase, care au contribuit la victoria lui Băsescu în 2004, atacuri la ordininul unui grup ocult, format din foşti şi actuali lucrători din serviciile secrete, pe care l-am numit "nucleul". Şi am mai scris, de multe ori, despre dizidenţa cu epoleţi, despre legendarea unor lucrători ai serviciilor secrete, în special pentru a pătrunde în preajma "Europei Libere", dar şi în cercurile politice şi civice occidentale şi americane. În fond, nimic nou sub soare. Numai că aceia care au fost legendaţi n-au fost lăsaţi la vatră după 1989, ci folosiţi în bătălia politică internă.
Un caz de acest fel prezintă Bogdan Tiberiu Iacob într-un articol publicat pe inpolitics.ro. Citez din articol: "În septembrie 2004, scena politică a fost zguduită de un material amplu, apărut în publicația românească din diaspora "New York Magazine" și intitulat "O istorie adevărată: Năstase Scatiu" (aluzie la personajul Tănase Scatiu, al lui Duiliu Zamfirescu n.n.). În el, premierului în exercițiu, Adrian Năstase, i se prezenta o așa-zisă "adevărată biografie", din copilărie pînă la maturitate, foarte neagră și mult diferită de versiunile oficiale ale vremii. Autorul părea desupra oricăror suspiciuni: scriitorul Aurel Sergiu Marinescu, fost deținut politic, personalitate a exilului românesc și, peste toate, unchi al lui Năstase. După cum susținea, într-un articol, doi ani mai tîrziu, Grigore Culian, editor al publicației sus-pomenite, materialul lui Marinescu fusese refuzat de toate publicațiile și televiziunile din țară, "ai căror directori fuseseră cumpărați de regimul Năstase cu 65 de milioane de dolari". După publicarea articolului în "NY Magazine", materialul a intrat în posesia Alianţei "DA", fiind exploatat eficient: mii de copii xerox au fost împărţite de-a lungul şi de-a latul României, oamenii aflând, chiar de la unchiul lui Năstase, adevărata faţă a premierului-candidat. În materialul respectiv, Marinescu susținea că Năstase era un parvenit, țigan, "viclean și hoţ", homosexual (la fel ca și tatăl său), fiu al unui nomenclaturist comunist, colaborator al Securității, atît el cît și tatăl său etc. Amănuntele furnizate în document sunt cutremurătoare: Marinescu scrie că Năstase era iubitul unui profesor gay, I.D.Suciu, lucru care nu îl împiedica să aibă relații sexuale cu studenți negri, ori cu un diplomat francez, care i-ar fi oferit un soi de lună de miere de vis, în Franța...
Anul trecut, Marinescu a încetat din viață. Pînă la moartea sa, el a rămas cu aceași imagine de disident anticomunist, fost deținut politic, de luptător pentru dreptate etc. Din păcate, documente aflate la CNSAS și intrate în posesia Inpolitics arată altceva: Aurel Sergiu Marinescu a fost un vajnic colaborator plătit al Securității, în anii 70, apreciat de superiori pentru zelul său și acuratețea informațiilor, care au dus chiar la arestarea unui om. Această colaborare explică mai mult ca sigur faptul că el a primit viză pentru Occident, deși, oficial, era fost deținut de drept comun, și ridică problema dacă nu cumva colaborarea sa a continuat cu brio și după stabilirea în SUA, unde a devenit o voce autorizată a exilului românesc."
Toată povestea o citiţi voi. Ce vreau să spun? Condamnarea comunismului, CNSAS, zecile de tone de dosare ale Securităţii oferite proştilor nu fac nici cât o ceapă degerată, câtă vreme reţelele Securităţii şi ale serviciilor de informaţii au fost practic privatizate şi puse la produs în interesul celui care dă mai mult. În rest, ce ar mai fi de spus? A, da: pa, Băse!

7 comentarii:

mihnea spunea...

tin minte ca am primit-o si eu pe mail de la un "doritor de bine" la un moment dat :)

Karakas spunea...

Torpilarea lui Nastase prin multiple mijloace a fost parte a planului de supunere a Romaniei si de scoatere a stingii de la putere. Cu tot ce insemna asta: statul minimal,reducerea Romaniei la statutul de stat "bananier", pardon "oranjutan", si aservirea tarii pentru interesele altora. Neo-colonialism adica.

Karakas spunea...

Ah, si o sa zica niste extra-cretinei: unde-i dovada? Peste tot. Romania e o tara slaba (cu exporturi ridicole fata de alte perioade), cu un guvern slab si cu un Presedinte impotent (nu la blonde, ca acolo poate inca le are). O tara nerespectata si ignorata in exterior. Ca sa nu mai spun de risul lumii cu asemenea Conducator...Fratilor, rid si curcile de noi.

tony spunea...

Silviu Curticeanu spune intr-un interviu ca ,in fiecare dimineata,Ceausescu avea pe birou situatia nationala privind productia si consumul de energie.Acum vad ca si Basescu suna pe Videanu in fiecare saptamana pentru a afla consumul de energie.El spune ca isi da seama de starea economiei asa pentru ca nu mai are incredere in prognozele economice.Nici nu pot sa zambesc cand vad ca Basescu este atat de incompetent.

Anonim spunea...

Sa-mi fie cu iertare dar eu cred ca voi exagerati si exagerati. Tara asta a iesit indobitocita ca mai rau nu se putea in 1990 dar ... a iesit din izolare. Lumea din disperare a trebuit sa deschida ochii, instinc de supravietuire, pe CAT A FOST CAPABILA pentru ca FRICA era mare si in 2004, ati uitat. Ar trebui sa va dea de gandit faptul ca astazi Eminescu si Caragiale sunt mai actuali decat "actualitatea".
viviana

Anonim spunea...

"Dezvaluirile" lui Marinescu erau biletul dat de Basescu lui Nastase, la TV
* daca ar fi sa lum drept adevarate cuvintele lui D. Andronic, citez: "Mi-a dat o copie dupa articolul din NYM si mi-a spus ca stafful (cine... Gusa, Pavelescu, Mona Musca, Boureanu) l-a sfatuit sa-l foloseasca, dar ca el nu vrea...", a sustinut Nastase.(B.T.I.)
* B.T.I. in articolul publicat pe inpolitics.ro nu da nici o dovada ca, citez: ... ulterior au fost preluate de sustinatorii lui Basescu si distribuite in tara ca fiind adevaruri absolute asa cum scrie Nastase pe blogul sau.
* materialul lui Marinescu fusese refuzat de toate publicatiile si televiziunile din tara ... Dupa publicarea articolului în "NY Magazine", materialul a intrat în posesia Aliant,ei "DA", fiind exploatat eficient: mii de copii xerox au fost împa(rt,ite de-a lungul s,i de-a latul României, oamenii aflând, chiar de la unchiul lui Na(stase, adevarata fata a premierului-candidat. ... atunci NU este adevarat (confruntati datele) ca acesta ar fi continutul biletului dat de Basescu lui Nastase, la TV si mai ales nu este asta cauza pentru care Nastase a pierdut alegerile. Mintea atunci si minte astazi.

Anonim spunea...

In articolul TIMPUL SCADENTEI, Grigore L. Culian scrie: "..... am început publicarea serialului, pe 7 septembrie 2004, cu numai doua luni înainte de alegeri. ... Între timp, am pus "Nastase Scatiul" si pe Internet, nu înainte de a-l trimite la toate publicatiile din tara, renuntând la "copyright", numai pentru a-l demasca pe cel care dorea, cu ajutorul banilor, sa însele vigilenta românilor. Materialul a intrat în posesia Aliantei “DA”, fiind exploatat eficient: mii de copii xerox au fost împartite de-a lungul si de-a latul României, oamenii aflând, chiar de la unchiul lui Nastase, adevarata fata premierului-candidat. Au urmat alegerile si rezultatul se stie: Traian Basescu a câstigat “la mustata” si România a scapat (temporar) de pericolul neocomunismului, chiar daca si aici, la New York, “Nastase Scatiul” avea oamenii lui (fostul “detinut politic” Ion Stefan, de la “Badaluta TV”, facea propaganda în fata Consulatului pentru Nastase, în timp ce postul TV citat îl sprijinea pe Traian Basescu - asta da duplicitate!) .... Saptamâna trecuta, s-a spart buba: presa "libera" din tara a început sa dezvaluie afacerile murdare ale fostului prim ministru.

*** :) Ar fi asta "dovada vinovatiei" lui Basescu?! ***

* Pe Internet gasiti si acum publicat "Nastase Scatiu" publicat la: 09/11/2004 modificat la: 12/11/2004 ... aveau nevoie de un imput de la NY Magazine, au asteptat pana la ultima intalnire in TV ca sa-l ameninte? Vreti sa ma faceti sa cred ca intre timp saracul Nastase nu stia nimic?

* Dupa logica lui B.T.I. si Nastase, si a multor altora, articolul si autorii l-au umplut de noroi pe Nastase dar ... spun "adevarul" cand pun pe seama lui Basescu si a Aleantei DA publicarea noroiului ...pe care l-ar fi "exploatat eficient in mii de copii xerox care au fost împartite de-a lungul si de-a latul României! cu 5 zile inaintea alegerilor asa cum scrie SRS in "Dezvaluiri abjecte", pe Ziua din 25 noiembrie 2004 ca sa nu mai vorbim de "biletelul" inspaimantator la TV.

* Imi aduc aminte ca Vadim ameninta cu publicarea unor videouri compromitatoare pentru Nastase pe siteul sau ... eu nu l-am deschis nici macar din curiozitate dar forumul era plin de spicuiri din ce se scria pe acel site.

* Ziua publica necontenit "Stenogramele", asta e adevarat, Pe 24 noiembrie 2004 publica rezumatul: Secretele_PSD