joi, 13 august 2009

Elasticitatea pieţei muncii şi rigiditatea cadaverică

Unii s-au supărat că i-am atribuit "calitatea" de idioată domnişoarei Vass, consiliera economică a lui Boc. Îmi menţin calificativul, pentru că realităţile mă obligă. Să mă explic. Aproape în fiecare zi, de câteva luni încoace, cam de când ne-a lovit "criza", aflăm despre accidente de muncă. Accidente care se lasă cu morţi şi răniţi, şi nu doar în construcţii, sector aflat pe primul loc la "producţia" de morţi.
Ce legătura au astea cu domnişoara Vass? Au. Pentru că este o susţinătoare a "flexibilizăerii", a se citi dereglementării, pieţei muncii. Toate aceste accidente sunt produsul "flexibilizării" peste măsură a respectivei pieţe. Cunosc şi alţi idioţii, care şi-au deschis afaceri, legănându-se cu iluzia că găsesc muncitori calificaţi pe toate drumurile. Trăind apoi experienţa unei fluctuaţii a personalului şi de sută la sută! Pentru că vor mână de lucru ieftină, dispusă la orice pentru a câştiga un ban, şi care să nu genereze niciun fel de costuri în afara salariului, deci plătită la negru. În aceste condiţii a vorbi despre responsabilitatea socială a corporaţiei este onanism intelectual!
Profitând de isteria mediatică din jurul "crizei" mulţi antreprenori au recurs la disponibilizări, după care au angajat la negru, în general necalificaţi sau cu o calificare precară, muncitori cărora nu le plătesc asigurări sociale, cărora nu le asigură echipament de protecţie a muncii, şi în general niciun fel de condiţii, obligându-i să lucreze în medii puternic poluate, cu dispozitive improvizate. Şi atunci, cum să nu-l consideri idiot pe cel care pledează pentru o şi mai mare flexibilizare a pieţei muncii? Ce mai urmează: să-i face pe angajaţi sclavii patronilor?
Cât despre jegurile alea morale şi cel mai adesea şi penale, numite "lideri de sindicat", ce să mai zic? Ei au fost primii când a fost vorba să accepte "flexibilizarea" Codului Muncii, motivând că aşa se crează noi locuri de muncă. Deocamdată flexibilizarea produce mai mulţi morţi pe altarul profiturilor nesimţite!
Bineînţeles că "iubiţii" noştri parlamentari au dormit atunci când au votat noua lege a protecţiei muncii, din care lipseşte tocmai...protecţia muncii! Adică normele obligatorii pe domenii de activitate! Aşa, patronul zice că el respectă normele, pentru că muncitorii au cască, să zicem. Azi, cei doi morţi în accidentul de pe un şantier ANL aveau centuri de siguranţă, dar nu aveau de ce le agăţa!
Vor mai fi mulţi morţi în accidente de muncă în România, pentru că statul a devenit o ficţiune, iar capitaliştii sunt doar nişte hiene fără suflet, care se închină doar zeului BAN! Grav este că elitele intelectuale sunt absente din această dezbatere publică, pentru că urăsc tot ce înseamnă "muncitor". România, stat european, care va să zică!
PS: la parterul blocului în care locuiesc se află un magazin de modă, al Irinei Schrotter. Magazin intrat în reamenajare. La ora asta, 21, nişte năuci taie cu un flex, în bezna gangului de intrare, sprijinită pe o cutie goală de vopsea lavabilă, o ditai bucata de travertin, cred, că nu se vede prea bine despre ce material e vorba. Lăsând la o parte zgomotul, discul tăietor nu este apărat de nimic, scula de tăiere nu are protecţie, şi dacă discul se spărgea, şi cel care ţinea flexul, şi cel care ţinea placa de travertin puteau s-o mierlească bine, mersi! Mai mult ca sigur muncitorii ăia lucrau la negru. Pentru raţionalizarea costurilor, că doar e criză!

Un comentariu:

Desmond spunea...

ITM-ul vine apoi si constata ca victima e vinovata samd.Ca muncitorul era adesea in slapi si cu niste bulendre zdrenturoase pe post de salopeta nu mai conteaza. NTSM, PSI consuma timp si bani, deci canci, vorba lui Mazare.
Eu cred ca "elitele" iubesc muncitorul. Le place sa-l vada muncind.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...