În balamucul numit România nu te plictiseşti o clipă! Deşi râzi pe banii tăi! Şi cu cât râzi mai tare, cu atât băieţilor deştepţi le cresc conturile de prin paradisurile fiscale. Avem un talent de a duce în derizoriu orice subiect de dezbatere, ceva de speriat!
Un astfel de subiect este cel al legilor educaţiei. Care musai trebuie schimbate la dată fixă, chipurile pentru a intra în "pâine" la 15 septembrie! De ce musai? Simplu: Băsescu nu se poate prezenta cu nimic în faţa alegătorilor, de aici şi bătălia crâncenă pentru impunerea "pachetului Miclea", şi demonizarea Ecaterinei Andronescu şi a propunerilor ei, care au fost intens discutate şi negociate cu sindicatele, cu oamenii din sistem, cu părinţii, cu organizaţiile studenţeşti. Atacul Sulfinei Barbu, altă "armazoancă" din trupa lui Băsescu este o dovadă clară că lucrurile sunt privite cu îngrijorare la Cotroceni.
Cum nu poate lipsi marte din post, aşa nu puteau lipsi SAR şi madam Pippidi din cafteala generală. Băieţii au pus repede de-o analiză comparativă, şi-au ajuns la concluzia că "pachetul Miclea e în general mai bun."
Eu, mai sceptic de felul meu, ştiu un lucru: orice soluţie naşte noi probleme. Niciodată nu poţi face comparaţii cu valoare de verdict doar pe hârtie, comparaţia în condiţii reale de funcţionare, pe termen rezonabil de lung, fiind singura care poate valida soluţiile alese. Iar în cazul sistemului educaţiei publice astfel de evaluări nu pot fi făcute decât peste vreo doisprezece ani. Asta dacă odată cu legile se schimbă radical şi programele de învăţământ. Altminteri va fi aceeaşi Mărie, cu altă pălărie. Dar SAR este o instituţie portocalie, care sare şi ea în ajutorul Iubitului Conducător, aflat la înghesuială, făcând ceea ce critică în raport: politizând subiectul. Mari caractere, ciracii lui madam Pippididi!
De fapt, această "reformă" este exemplară pentru ceea ce eu numesc populismul soluţiilor simple. Cu alte cuvinte, "pachetul Miclea" este soluţia magică pentru TOATE problemele din educaţie. Care vor dispărea ca prin farmec în momentul următor adoptării lor.
Nimic mai fals! După adoptarea acestor legi NU se va întâmpla nimic mai devreme de câţiva ani. Pentru că sistemul are inerţiile lui, pentru că descentralizarea nu va fi un proces lin, fără conflicte, pentru că, ne place sau nu, asigurarea suportului financiar nu este o realitate, ci doar o presupunere, pentru că sistemul are nevoie de oameni calificaţi, care nu cresc în pom, trebuie pregătiţi, la rândul lor, iar asta cere timp. Este nefiresc şi iraţional să creezi cetăţenilor aşteptări nerealisate în legătură cu schimbările din sistemul educaţiei publice, pentru că dezamăgirea lor se transformă în adversitate faţă de democraţie.
Ca o constatare: abordarea lui Miclea are câteva puncte slabe, în viziunea mea, cea mai importantă slăbiciune fiind discriminarea prin bani. Cu alte cuvinte, educaţia publică nu mai este un serviciu universal, menit să pună în practică, măcar parţial, principiul egalităţii de şanse, ci unul care discriminează între cei care au bani şi între cei care nu au bani să-şi asigure educaţia la nivel mediu şi superior. Educaţia devine o marfă: cine are bani şi chef, şi-o cumpără, cine nu, rămâne la coada vacii.
Şi încă ceva: indiferent ce cred idioţii de la SAR, alegerea în domeniu este în acest moment nu doar politică, ci şi ideologică. Pentru că încă mai suntem o democraţie, şi politicul mai contează în luarea deciziilor strategice. Da, este o înfruntare între două viziuni, dintre care una, cea Miclea, este declarat "corporatistă". Văd că noi, şi în general Estul Europei, am devenit un soi de ultim bastion al neoliberalismului, fiiind apărătorii unei dogme de care ceilalţi se leapădă ca de Satana! Consecvanţa boului!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu