Înţeleg că, la Guvern, discuţiile cu FMi nu merg tocmai lin. Înţeleg şi că economia cunoaşte o deteriorare mai rapidă şi mai dramatică în ultimele două luni, deşi încă nu sunt convins de faptul că unii nu profită de criză ca de un pretext pentru a nu-şi plăti taxele şi impozitele sau pentru a se restructura, în sensul creşterii profitului, fie prin disponibilizări, fie prin reduceri salariale, fie ambele.
Iarăşi nu înţeleg de ce criza nu este nici pe agenda sindicatelor(Dumitru Costin, lider de sindicat, până la proba contrarie, se răstea la Guvern pentru că nu dă afară din angajaţii de la stat!), nici pe a opiniei publice. Dar nici pe aceea a clasei politice. Care o ţine înainte cu circul. Şi cu "anchetarea" lui Udrea.
Nu credeţi că e cazul unei sesiuni extraordinare a Parlamentului, dedicată analizei cauzelor şi consecinţelor crizei, sesiune în care Guvernul să vină cu un nou program anticriză şi, practic, cu un nou buget, cu alte priorităţi în materie de cheltuieli? Iar sesiunea să fie precedată de audierea, în comisiile de specialitate, a tuturor miniştrilor. Cred că ar fi singura sesiune extraordinară a Parlamentului care s-ar justifica, în ultimii 20 de ani.
Dar cine s-o convoace? Când PSD şi PDL îşi scot ochii şi se încaieră pe unde se întâlnesc? Când vin blestematele alea de alegeri prezidenţiale, şi doar la ele le stă mintea politicienilor? Mai înseamnă ceva opinia publică? Se mai manifestă ea în vreun fel?
Probabil vom obţine tranşa a doua din împrumutul de la FMI, care va da un răgaz lui Băsescu să încerce să se facă reales. Dar nu vom rezolva în niciun fel problema de fond: cum relansăm creşterea economică. Pierdem timp, încercând să amânăm deciziile. Care nu trebuie să se limiteze la reducerea cheltuielilor cu salariile bugetarilor. Bugetarii sunt doar o mică parte a problemei. Restul înseamnă structura dezechilibrată a aparatului productiv, lipsa de finanţare, incapacitatea de a absorbi fonduri europene, degradarea calităţii forţei de muncă, lipsa infrastructurii, şi enumerarea poate continua. Unde pot fi discutate aceste lucruri, dacă nu în Parlament?
2 comentarii:
Parlamentul n-a facut nimic de la investire. De ce s-ar schimba lucrurile acum cand e cald? Nici nu cred ca a trecut cuiva prin cap.
Parlamentarii la muncă ? Glumiţi !
Ei au treabă să se ocupe numai şmenurile personale !!!!
Trimiteți un comentariu