vineri, 7 august 2009

Blestemul României

Blestemul României poartă un nume: "reforme". Toată lumea e cu ele în gură: politicieni, tăietori de frunză la câini din "societatea civilă", jurnalişti , analişti, FMIşti. Toată lumea vrea reforme, toţi acuză lipsa lor, lumea eeste împărţită în "reformişti" şi "antireformişti", în numele reformelor se fac tot felul de abuzuri, oameni care au o atitudine mai sceptică şi nu cedează stahanovismului "reformist" sunt linşaţi mediatic. "Reformismul" este echivalentul post-modern al "revoluţiei permanente", şi în acelaşi timp caricatura sa.
Acum, ca explicaţie pentru criză, tot felul de papagali, în frunte cu Marele Cârpaci, evocă lipsa de "reforme". Şi au găsit soluţia crizei: continuarea "reformelor", sau după caz, accelerarea lor .
Toate bune şi frumoase, până în momentul în care idioţii sunt invitaţi să dea un conţinut "reformelor". Atunci încep bâlbâielile, datul din umeri, recitarea unor poezele pe care le tot auzim de două decenii de împliniri măreţe! Pentru că, de fapt, reformiştii lu' peşte habar nu au despre ce vorbesc!
Aşa că reformă a ajuns licenţierea unor amărâţi sau reducerea numărului unor agenţii. Asta este cel mult o raţionalizare a sistemului. Doar că sistemul rămâne vicios în fundamentele sale. Şi va funcţiona la fel de prost, sau poate chiar mai prost ca înainte.
Ultima bătălie reformistă se duce acum pe legile educaţiei. PDL ţine cu dinţii de "pachetul Miclea". Fără să ne spună de ce e mai bun sau mai "reformist" decât ceea ce negociază acum Cati Andronescu şi cei din sistemul educaţiei publice. Dar, să fim bine înţeleşi: nu va fi o "reformă", ci o evoluţie a unui sistem, nu ştim cât de bună, sau cât de potrivită realităţilor României.
"Reformele" în România există în logica: "cine face şi desface, are tot mereu ce face". Şi logica asta este rezultatul necunoaşterii. Noi nu mai ştim cum arată sistemul numit "România" Este, în sensul cel mai propriu, o cutie neagră. Ştim că nu ne place cum funcţionează, dar, cum nu ştim ce e în cutie, cei care guvernează iau măsuri în rafală, în speranţa că, poate, cine ştie, au baftă şi dau peste soluţia potrivită. Dar sub presiunea opiniei publice şi din motive de imagine, când iau o măsură, nu aşteaptă până când au un răspuns din partea sistemului. Pentru că o societate, sau un sistem complex, cum este economia, nu poate răspunde instantaneu la semnalele de intrare. Toată lumea aşteaptă rezultate imediat, deşi unele dintre măsuri îşi pot face cu adevărat efectul în luni sau chiar ani. Din păcate, logica populismului nu se potriveşte cu logica sistemului, care este una a timpului lung. Populismul funcţionează în logica efemerului.
De aici şi reformele cu repetiţie. Care ajung să fie parte a problemei, în loc să fie soluţiile problemei. Poate că n-ar strica mai puţin reformism şi mai multă raţiune.

Un comentariu:

Alpert spunea...

Reforme se tot incearca de 20 de ani iar despre ratiune se stie ca nu se impaca bine cu politicul. Deci un impas. Sau poate o noua revolutie? ;-)