Îmi propusesem s-o las dracului de politică azi, să nu pomenesc nimic despre cocina asta în care, din păcate, se joacă destinul unei ţări, care, prin cetăţenii ei, face numai alegeri greşite de la o vreme. Dar văd că nu e rost de pauză. Şi iată de ce: o serie de oranjgutani au început să se agite pe blogurile lor, răspândind un zvon. Despre ce este vorba, citiţi aici, aici, aici şi aici.
Că un "ales al poporului" are o "scrisorică" în format digital, pe care o negociază cu presa, nimic original, de la Caragiale încoace. Că asta a produs reforma clasei politice, aia promovată de Băserscu şi de "sociataea civilă", iar nu mă miră: jegul nu poate produce DECÂT jeg!
Altele sunt de remarcat: energia şi resursele celor care vor să compromită comisia de anchetă care o are drept "obiect al muncii" pe Elena Udrea. De ce este nevoie de asta? Pentru că lui Traian Băsescu i s-ar lega de coadă cu o tinichea prea mult? Şi asta nu face bine la toamnă, în alegeri? La câte tinichele are el, una în plus ar fi chiar de laudă!
Nu ştiu dacă Elena Udrea este "călcâiul lui Ahile" pentru Traian Băsescu. Poate, dar doar în condiţiile în care se demonstrează că bani publici au fost sifonaţi în folosul Elenei Băsescu şi al lui Traian Băsescu, cumva, prin firmele de publicitate cu care a lucrat Ministerul Turismului.
Mie mi se pare că miza este în altă parte. Acea "altă parte" se numeşte BRD. Cred că BRD este interesată mai dihai în punerea batistei pe ţambal, şi nu pentru că i-a rescadenţat împrumutul lui Udrea, contra unor clipuri publicitare. Nu, ci pentru altceva. În scandalul din ultima vreme s-a pierdut în neant o ştire: anume că în septembrie se anunţă amplasamentul noii centrale nucleare, pe care o vor construi francezii. Şi cine o va finanţa? Păi, BRD ar fi alegerea logică, fiind vorba, de fapt, de Societe Generale.
Un scandal politic, care duce la factorii de decizie din stat, preşedinte, membri ai guvernului, şi implică şi banca, este fix reţeta eşecului acestui proiect de miliarde de euro. Şi atunci comisia trebuie desfiinţată înainte de a se ajunge cu scormonitul până la BRD. Asta e părerea mea despre acest scandal care se construieşte, inclusiv pe Internet. Ce va fi, vom vedea zilele ce vin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu