miercuri, 5 august 2009

Sigur era treaz?

Nu e pentru nimeni un secret(cel puţin printre colegii lui de politică) faptul că Vasile Blaga este un consumator fruntaş. Au fost atâtea aluzii în ultima vreme, încât ne duce gândul la proverbul ăla cu fumul şi focul. Acum, dacă Blaga ar fi un oarecare, l-am trece la statistica şi aşa încărcată a celor care au probleme cu alcoolul. Numai că Vasile Blaga este ministru în guvernul României şi fruntaş al partidului de guvernământ. Ca atare, ce scoate pe gură poate produce mari pagube de imagine, şi nu numai, ţării, dacă între gură şi creier intervine un scurt-circuit.
Că Victor Ciutacu vorbeşte despre intrarea în incapacitate de plată a ţării(care l-a calificat pentru includerea pe lista mea de proşti preferaţi) e treaba lui, prea mare responsabilitate nu are în spaţiul public. Dar când un ministru al Guvernului României face acest lucru, lucrurile se schimbă. Toată lumea ciuleşte urechile.
Iată ce cuvântă Buldogul Portocaliu(el, sau alcoolul?): " Daca nu vom face, nu vom lua masurile care se vor impune dupa negocierile cu Fondul Monetar, sigur ca da, riscam(să intrăm în incapacitate de plată). Dar eu sunt convins ca nu vom avea astfel de probleme, pentru ca, asa cum ne-am indeplinit obligatiile la sase luni, le vom indeplini si pe 12 luni"
România nu a intrat în incapacitate de plată nici atunci când avea în rezerva valutară mai puţin de un miliard de dolari, şi PIB se contracta cu 15%, sub glorioasa guvernare Ciorbea, care văd că mai nou e privit ca un erou reformist! S-au plătit şi salariile, şi pensiile, mari, mici, dar s-au plătit. S-au plătit datoriile externe. Ştiu, a existat blocajul financiar, dar am trecut şi peste el. Acum ne căcăm pe noi după nici şase luni de recesiune, când în anii 90 am avut vreo opt ani de cădere economică dramatică?
De ce dracu' ne-am împrumutat zeci de miliarde de euro? De ce avem rezerve de zeci de miliarde de euro? Avem cea mai mică datorie publică din Europa, sub 20% din PIB. Deficitul bugetar pe şase luni este de 2,7 % din PIB. De fapt, ce vor cretinii ăia de la FMI? Ca în plină criză, noi să avem excedent bugetar?
FMI are tot felul de obsesii, care ţin loc de soluţii pentru problemele economiei globale. Una a devenit asta, a cheltuielilor cu funcţionarea statului limitate la 5% din PIB. În principiu, ideea nu este rea, dar cifra este arbitrară, şi nu ţine cont de realităţile fiecărei ţări. De ce nu 4%, sau 6%, sau 3,5%? Care sunt criteriile după care s-a ajuns la această cifră?
A doua obsesie este aceea a deficitului bugetar. Sunt state, precum SUA şi Marea Britanie, care au deficite de peste 10%-12% din PIB. Şi PIB lor nu este PIB nostru! Ăştia de unde scot banii să-l acopere? Nu din tipărirea de monedă? Şi atunci?
De fapt, ce nu spun nici Blaga(bine, nu de la el aştept eu ceva, ci de la entitatea aia numită "guvern"), şi nici FMI, e CUM SE VA RELANSA economia României? Că motorul numit "consum" e gripat, investiţiile străine sunt moarte, iar investiţiile publice sunt ceva peste zero, dar oricum nesemnificative. Şi nu spun, pentru că nu ştiu. Sau, dacă ştiu, e o reţetă care nu se aplică în România: ploaia de bani!
Cu alte cuvinte, ieşirea din criză se poate face doar prin crearea de putere de cumpărare, chiar şi artificial. Şi injectarea ei în sistem după un singur criteriu: maximizarea efectelor economice şi sociale ale acestei intervenţii. Numai că asta ar contrazice ortodoxia economică. Şi atunci se preferă metoda Ceauşescu: tăierea cheltuielilor. Cine a lucrat în economia reală înainte de 1989 ştie despre ce este vorba. Ei bine, cu FMI în frunte, ne întoarcem la ceauşismul economic. În care a economisi însemna a nu cheltui. Indiferent de faptul că o cheltuială nefăcută la timp produce pagube. Aşa am ajuns în situaţia din 1989.
Asta facem noi acum: ne comportăm ca şi cum criza ar fi for ever, ca şi cum după ea nu va mai exista nimic. Şi stimulând frica intrării în incapacitate de plată, se încearcă introducerea unor aşa zise reforme, pentru care nu există nici consens, nici cea mai mică garanţie că ele nu vor agrava şi mai mult starea economiei şi societăţii româneşti. Dar la starea mizerabilă a gândirii economice româneşti, cu politicienii pe care îi avem şi cu o"societate civilă" de toată jena, la ce să ne aşteptăm, în afară de vorbe spuse la beţie?

6 comentarii:

Cristian Banu spunea...

Chestia cu incapacitatea de plată nu este tocmai simplă şi da, la modul cel mai serios, există acest risc. Am să o iau un pic mai băbeşte (sper că nu te superi, nu e aluzie :D ):
1. Veniturile statului sunt date de sumele colectate + împrumuturi. De la începutul anului, pe măsură ce se reduce activitatea economică, încasările s-au redus, cu 5,5% dacă am reţinut eu bine ultima cifră avansată oficial. Comparat cu alte state europene, veniturile statului român, ca pondere în PIB, sunt foarte mici, în jur de 33%, faţă de o medie europeană de 38%. Asta în principal datorită faptului că sunt zone foarte mari care nu sunt impozitate sau sunt impozitate aiurea (tranzacţiile imobiliare, proprietăţile).
2. Cheltuielile statului au crescut, pe deoparte în urma creşterilor salariale de anul trecut, pe de alta ca urmare a împrumuturilor contractate deja, pe termen scurt. Creşterea cheltuielilor a fost de 16% faţă de anul trecut. prin analogie, lui Ionel i-a scăzut scăzut salariul cu 5% şi i-a crescut rata la bancă cu 16%. Overall, avem o scădere a veniturilor de 21%! Iar rata la bancă tot creşte...
3. Datoria publică a ajuns deja 22 sau chiar 24%, dublată în mai puţin de un an. Din nou, nu trebuie făcute comparaţii cu alte state. Prin analogie, una este o rată 20% dintr-un venit de 1000 lei şi alta este o rată de 40% din 10.000 lei.
4. Nici FMI nu pune problema să nu avem deficit bugetar, ci de sustenabilitate a acestuia. În condiţiile în care anul acesta se anticipează o scădere a veniturilor la buget, la fel ca şi anul viitor, trebuie identificate modalităţi concrete şi reale de a-l acoperi. Rostogolirea împrumuturilor nu este o soluţie pe termen lung.
5. Există nişte norme, nişte reguli pe care trebuie să le respectăm. Mugurel nu poate da pur şi simplu drumul la imprimantă. De asemenea, rezerva valutară a BNR este supraevaluată. În jur de 12 miliarde nu este lichidă fiind plasată în aur, titluri de valoare, obligaţiuni, chestii. O altă parte însemnată este doar găzduită de BNR, fiind banii băncilor comerciale (aşa-numitele rezerve minime obligatorii). BNR a eliberat constant în piaţă lichidităţi, dar şi aici există o limită.
6. Tehnic vorbind, în momentul de faţă guvernul chiar nu are bani de cheltuieli curente devreme ce s-a împrumutat de la bănci în jur de 7-8 miliarde de euro, aşa că orice sincopă de lichidităţi poate duce la imposibilitatea de a plăti salariile.

Constantin Gheorghe spunea...

Cristian, şi dacă împrumuturile alea ale statului sunt făcute pentru a ţine banii băncilor în ţară? Dacă asta e înţelegerea? Şi pentru a apăra moneda pe actualul curs? Ţie ţi se pare normală fixitatea asta a cursului, deşi veştile rele cad una după alta? Nu ştiu, îmi sună dubios această prăbuşire a economiei, într-un timp atât de scurt. Cred că foarte mulţi profită de isteria "crizei" pentru a nu plăti ce au de dat statului şi băncilor.
Şi mai e ceva: dacă e atât de cotoioasă, de ce nu renunţăm la actuala cotă unică? De ce nu trecem, pentru un an, la 18% şi TVA la 20%? Sunt măsuri la fel de logice şi de legitime. Nimeni n-a spus că investeşte în România pentru că are cota unică de 16%, ci pentru că sunt salariile mici sau pentru că a existat o cerere cât de cât solvabilă.
Pentru unii care stau cu juvăţul de gât şi calul freamătă de nerăbdare, guvernanţii noştri sunt prea liniştiţi şi detaşaţi, dacă au vreme de pierdut cu madam Udrea.
Eu doar îmi pun întrebări, pentru că ceva nu sună bine în toată povestea asta. Iar statisticile sunt oricum, numai transparente nu.

Cristian Banu spunea...

1. Nu cred că este vorba de o strategie prealabilă pentru a ţine banii în ţară, deoarece:
- aceşti bani, dacă tot au fost împrumutaţi, ar trebui folosiţi la ceva concret, inclusiv pentru alimentarea clientelei politice, ceea ce nu se întâmplă;
- nu ar fi zis nu la majorările de salarii, fiind an electoral, chiar dacă nu în procente nesimţite, din contră, presiunea este mare.
2. BNR a păpat deja vreo 4,5 miliarde apărând cursul şi jonglând cu banii şi mai papă în continuare. Rămâne de văzut dacă a meritat. Problema este că, mai devreme sau mai târziu, devalorizarea trebuie făcută şi cu cât se întârzie, cu atât costurile sunt mai mari şi efectele mai dureroase.
3. Majorările de impozite sunt cu două tăişuri. Ungaria a făcut-o deja şi acum regretă. Majorarea TVA a dus la inflaţie şi presiune suplimentară pe consum. Şi la ei nici nu sunt atâtea fraude pe TVA.
4. Investiţiile în România au şi o explicaţie fiscală. Ideea cu mâna de lucru ieftină este valabilă parţial, pentru că ea este proporţională cu productivitatea scăzută.
5. Căderea bruscă a economiei are nişte explicaţii foarte simple şi prozaice chiar:
- din octombrie 2008 statul nu a mai contat în economie (achiziţii publice); sunt sectoare întregi dependente de stat - fără ca asta să fie ceva rău - cum ar fi construcţiile şi domeniile conexe şi, indirect, furnizorii acestora;
- tot în octombrie a intrat în vigoare noul regulament bancar care a stopat brusc creditarea;
- bugetul de stat s-a votat abia în martie;
- firmele străine au început încă din toamnă să-şi ajusteze bugetele, afectând şi filialele din România;
- leul a crescut de la 3,6 în octombrie la 4,2 în ianuarie, astfel că multe bugete au ajuns pe minus, deci a scăzut consumul.

Scăderea nu a fost nici bruscă, nici imprevizibilă. Eu am spus (după două articole super-optimiste în noiembrie, când credeam încă că nu vom fi afectaţi) încă din ianuarie că ne paşte o scădere de 10%. Şi mi-o menţin.

PS Acum vreo săptămână ţi-am trimis un mail, l-ai primit?

Constantin Gheorghe spunea...

Cristian, dacă nu mă înşel, în buget sunt trecute la investiţii vreo zece miliarde de euro. Cât s-a cheltuit, de fapt? Şi cum vor să dea drumul la economie, dacă nici sistemul public, nici cel privat, nu consumă? Apoi, devalorizarea nu trebuia să stimuleze exporturile?

De fapt, eu am vrut să provoc o discuţie pe tema: ce facem? Aia nu putem face, că nu ne dă voie FMI, ailaltă, că nu vrea UE, impozite mai mari, nu, că e evaziune, mici, nu, că şi aşa nu avem încasări la buget, başca prostia alor noştri. Şi atunci, ce facem: comentăm statisticile? De undeva trebuie început. De unde?

Cristian Banu spunea...

Din câte ştiu eu, din acei bani nu s-a cheltuit nimic. S-au achittat o parte din facturile tăiate de Tăriceanu, în rest, doar pe cheltuieli curente, şi acelea reduse faţă de anul trecut.

Ce se poate face?
Nu trebuie să reinventăm roata.
1) În primul rând, trebuie eficientizate cheltuielile publice. ATENŢIE! Am spus eficientizare, nu tăieri. Aparatul de stat este prost dimensionat, în unele zone exces, în altele penurie. Redusă birocraţia necesară administrăriii afacerilor (pe partea de raportări către stat este multă redundanţă care consumă resurse majore).
2) Creşterea bazei de impozitare. De exemplu, avem un impozit ridicol pe terenuri, de aceea stau multe pârloagă. De asemenea, impozitele pe proprietate sunt mici, foarte mici, 70 lei pentru un apartament cu 2 camere în Bucureşti este ridicol. Altă zonă care permite îmbunătăţiri este taxarea muncii.
3) Identificarea de metode de scoatere la lumină a economiei subterane, 30% din PIB. De exemplu, deducerea fiscală a reparaţiilor în locuinţă va elimina munca la negru "meseriaşilor" fiindcă toată lumea va cere chitanţă şi factură. Deducerea fiscală a pregătirii şcolare va elimina mafia meditaţiilor. Ş.a.m.d. Nu trebuie o armată de controlori fiscali, ci stimulente pentru cetăţean ca să fie corect. O propunere simplă şi concretă:
Impozit anual pe proprietate imobiliară de 1% din valoarea de piaţă. Pentru orice îmbunătăţiri, reparaţii se acordă deducere în limita a 70% din valoarea impozitului. Pe lângă faptul că din diferenţă statul va încasa oricum mai mult (0,3% faţă de nici 0,1%), va încasa şi din impozitul luat meseriaşilor/firmelor de reparaţii.

Constantin Gheorghe spunea...

Perfect de acord cu tine. De fapt, şi am scris asta, introducând cota unică, am spus, ca ţară, că nu avem priorităţi, că nu ne interesează nimic.
Cred că trebuie să revenim la impozitare progresivă. Cred că trebuie să mărim baza de impozitare. Dar într-un mod inteligent, nu cu barda în mână.
Nu vom relansa economia dând bani pentru biserici.

PS: pe ce adresă de e mail ai scris?