Woodstock

În vara lui 1969 aveam 14 ani. Şi eram la prima mea ieşire din ţară, într-o tabără internaţională, în Iugoslavia, mai precis în Macedonia, dar şi în Serbia şi pe coasta dalmată. Acolo am văzut aselenizarea, şi am înţeles mai bine ce înseamnă occidentul. Deşi nici Tito nu era un campion al liberalismului!

Înainte de asta fusese deschiderea sistemului, liberalizarea lui. Practic, începând cu 1963, am început o cură intensă de filme şi de cărţi americane, care, ca prin minune, circulau ostentativ în România, pe măsură ce ruptura de ortodoxia promovată de Moscova se accentua, şi românii îşi recuperau elementele identităţii naţionale. Americanii, pe care îi tot aşteptau mai toţi românii, desantau în România, nu în carne, oase şi tancuri, ci sub forma bobinelor de celuloid şi a traducerilor. Şi evident, pe calea undelor, dar nu despre propaganda cretină a "Vocii Americii" şi a "Europei Libere" este vorba, ci despre muzica difuzată de Radiodifuziunea Română.

Am ascultat multă muzică, mai ales jazz şi rock, dar şi multă muzică preclasică. Am mai povestit asta: printre vecinii de bloc l-am avut pe Cornel Chiriac. El era mare amator de jazz. Şi-mi aduc aminte de o emisiune de jazz a lui, parcă se numea Jazz Magazin, pe care o ascultam vara, la miezul nopţii, cu fereastra deschisă, îmbătat de mirosul de caprifoi şi de regina nopţii. Tot Cornel Chiriac m-a făcut să-mi placă rockul, cu emisiunea lui, Metronom. Aşa am descoperit un univers al libertăţii de gândire şi al nesupunerii, al protestului.

O paranteză: am urât profund modul mizerabil în care prezenta "Europa Liberă" realităţile, fie româneşti, fie occidentale. A fost un instrument al Războiului Rece, la fel de malefic precum aparatul de propagandă comunist. O singură emisiune ascultam: Metronomul lui Cornel Chiriac. După moartea lui, nu am mai ascultat "Europa Liberă". Şi din ce ştiu eu, nici el nu s-a simţit deloc bine la "Europa Liberă". Într-un fel, căzuse din lac în puţ!

Pentru cineva ca mine, nimerit, din motive de istorie ingrată, de partea naşparlie a Cortinei de Fier, ştiam surprinzător de multe despre America şi despre ceea ce se întâmpla acolo. Din filme, din cărţi, din emisiunile de radio şi de televiziune, din presa străină, pe care, culmea! puteai s-o cumperi de la chioşc!

Aşa am aflat şi despre festivalul de muzică rock de la Woodstock, despre mişcarea hippie. Festivalul ăsta m-a obsedat şi mă obsedează şi acum. Dacă aş fi trăit în America, sigur nu aş fi lipsit de acolo! Poate că era vârsta, plutirea în incertitudine, poate că era acea nesupunere proprie adolescenţilor, poate era nevoia de protest faţă de o societate care te sufoca, având prea multe reguli şi interdicţii. Indiferent ce ar fi fost, n-aş fi lipsit cu siguranţă!

Am găsit în "Le Monde" acest interviu, din care citez un fragment, care exprimă foarte bine ce a însemnat Woodstockul: începutul sfârşitului pentru un fenomen extrem de interesant, victimă a succesului. Ca de obicei, banul ucide creativitatea şi orice elan altruist, orice ideal.

"Woodstock, c'est le début de la fin : la récupération et la marchandisation de l'idéologie hippie. Les organisateurs du festival [Michael Lang et Artie Kornfeld] veulent profiter de la popularité de la contre-culture hippie pour faire un "bon coup", sur la côte Est des Etats-Unis. On est loin de San Francisco, berceau de la culture hippie, mais surtout loin des idéaux des premiers festivals hippies. Le festival est d'abord un fiasco financier. L'idée de ne pas payer fait partie de cette contre-culture. Face à près de 500 000 personnes, les organisateurs n'ont pas d'autre choix que de le rendre gratuit. Cependant, ils ont réussi a créer l'évènement et à s'assurer une importante médiatisation. Michael Wadleigh (le réalisateur du documentaire Woodstock, 1970) a eu la bonne idée de tout filmer. Il fait découvrir au monde ce "sommet de la contre-culture hippie". Woodstock devient un symbole, mais surtout une marque qui rapporte beaucoup d'argent par la suite....

Il faut bien comprendre que les hippies ne sont pas les "babas cool", les doux rêveurs, qui ne pensent qu'à fumer de l'herbe et à courir tout nus, qu'on voit au cinéma. Au contraire, le mouvement hippie est très politisé. Ils ont tous l'âge d'aller se battre au Vietnam. C'est un jeunesse éprise de liberté qui s'engage contre la guerre. Ce serait réducteur de ne parler que de révolution des mœurs et de révolution sexuelle. Le mouvement hippie porte en lui une véritable révolution politique. C'est toute la société qu'ils veulent changer : de l'organisation du travail à celle de la famille et des rapports humains. Ils militent pour une société plus juste, plus égalitaire et vont même jusqu'à poser les bases de l'écologie."

Sigur, acum se găsesc tot felul de tălâmbi care judecă lucrurile de atunci prin prisma clişeelor şi stereotipurilor despre hipioţi. Dar anii 60, care au culminat cu festivalul de la Woodstock, au modificat profund societatea americană. Mai profund decât ar fi vrut mulţi. Şi ecourile acelei schimbări au pătruns până în Estul Europei. Fiind şi aici un ferment al schimbării. De asta Woodstock şi mişcarea hippie ocupă un loc special în inima mea.