Greu de spus dacă guvernul condus de Traian Boc îşi trăieşte ultimele zile, dar sigur coaliţia guvernamentală a intrat în agonie. Cauzele sunt multiple, şi nu are rost să le inventariem pe toate acum. Despre una trebuie totuşi să vorbim. PDL nu ştie să-şi gestioneze criza de creştere. Am să mă explic. Până în momentul în care Traian Băsescu a câştigat(cum, poate vor afla nepoţii noştri peste 50 de ani, la deschiderea arhivelor!) alegerile prezidenţiale, PD a fost un partid care a oscilat între 5% şi 15% din totalul voturilor exprimate în alegeri(11% în 1992, 13% în 1996, 7% în 2000). În 2004 Alianţa DA a obţinut 31,26% din voturi. În cadrul Alianţei Dreptate şi Adevăr PD avea o poziţie inferioară faţă de PNL.
De aceea PD a dezvoltat în timp un mod special de a face politică, căruia i-aş spune "terorism politic". Cu alte cuvinte, a suplinit lipsa de putere prin gesturi spectaculoase, care, fără a avea efecte de durată, şi profunde, asupra sistemului, îl menţinea pe "terorist" în lumina reflectoarelor, şi nu de puţine ori chiar îi obliga pe cei mai puternici ca el să-i accepte condiţiile sau să-i satisfacă cererile.
Din 2005 creşterea PD a devenit spectaculoasă. Oportunistă, la început, dar spectaculoasă, datorată în special simpatiei cu care era privit Traian Băsescu. Asta n-a schimbat nimic în modul de acţiune al partidului. Cunoaştem cu toţii ce a însemnat guvernarea ADA, până la ieşirea de la guvernare a PD. Dacă vă era dor de acele frecuşuri, citiţi asta, şi asta.
Ştiţi ce-i amuzant? Că dacă citiţi articolele din 2004-2008 despre relaţiile între PD şi PNL, şi schimbaţi PNL cu PSD, pot fi republicate fără probleme. Scandalagii sunt aceeaşi, metodele lor, la fel, motivele de scandal, aceleaşi. PDL, fopstul PD, se comportă în continuare ca un partid de 10%-15%, care trebuie să se lupte cu alţii de două ori mai mari decât el. Doar că povestea David contra Goliat nu mai ţine. PDL şi PSD sut de forţe egale, şi ar trebui să lupte cu arme egale. De fapt, acest lucru ar fi trebuit să-l înţeleagă PDL încă din momentul în care a fost trimis la plimbare de Tăriceanu, care n-a mai vrut să negocieze cu teroriştii, şi nici n-a dezvoltat "sindromul Stockholm." Cu atât mai puţin tacticile teroriste ale PDL nu-i impresionează pe cei din PSD.
Situaţia în care se află cele două partide poate fi descrisă prin analogie cu Războiul Rece şi relaţiile dintre cele două mari puteri, SUA şi URSS. Factorul de echilibru s-a numit MAD. Criza rachetelor cubaneze i-a convins pe cei doi protagonişti că un război total n-ar putea fi câştigat, indiferent cine-l începe, pentru că cealaltă parte are suficiente mijloace să-şi distrugă adversarul, chiar după o lovitură nucleară prin surprindere a acestuia.
În acest moment riposta PSD la atacurile PDL este mai viguroasă decât atacul. PSD nu pare impresionat de ameninţările pedeliştilor, şi nici de arma lor de distrugere în masă, Traian Băsescu, căruia îi râd în nas şi-i atacă pupilele. Azi au venit alte două atacuri extrem de dure din partea PSD. Primul, lansat de Dragnea, care e la originea scandalului generalizat de acum, din Coaliţie, după discursul violent de la Turnu Măgurele. "Rupem pisica! e ideea de bază a lui Dragnea. Al doilea este cel lansat de Ilie Sârbu, care le transmite celor din PDL că nu e cazul s-o facă pe virginele, iar luni e marea confruntare, care decide soarta coaliţiei şi a guvernului.
PDL credea, vineri, când a dat comunicatul ăla stupid, că aşa poate ieşi din defensivă, după ce a fost prins pe picior greşit în cazul Ridzi, şi nu se simte deloc confortabil cu ideea comisiei parlamentare de anchetă în cazul Udrea. Nici tonul, nici conţinutul Comunicatului nu au nimic cu practicile normale de comportament decent în viaţa politică.
De fapt, acest document prefigurează modul în care va aborda PDL campania electorală din toamnă. E de rău augur tonul violent şi injurios, în ultimă instanţă. Pentru că, până una-alta, aşteptările cetăţenilor în ceea ce priveşte Guvernul din care face parte şi PDL sunt legate de economie, de relansarea creşterii economice, de crearea de noi locuri de muncă, de păstrarea puterii de cumpărare.
Decizia economică aparţine, în Guvern, PDL. Mai pe scurt, domnilor Pogea, ministrul finanţelor, şi domnul Videanu, ministrul economiei. Şi nu doar PSD are multe de reproşat acestei componente a guvernării, guvernarea economică. Dacă ei credeau că pot arunca liniştiţi în sarcina PSD „economiile bugetare”, adică licenţierea profesorilor, medicilor, funcţionarilor publici, pentru că miniştrii PDL care gestionează economia o fac prost şi nu reuşesc să asigure resursele necesare funcţionării statului şi serviciilor publice, ei bine, s-au înşelat.
Asta e marea problemă a actualului Guvern: guvernarea economică. Poţi spune fără să clipeşti că: „liderii PSD au probleme mai complexe, de fond, sunt inconsecvenţi şi iresponsabili, populişti şi demagogi”, fără să te uiţi în curtea ta, sau în curtea Cotrocenilor, pentru a nu te face de râs? De ce au cooptat la guvernare lideri iresponsabili? Nu au fost cei din PDL şi mai iresponsabili, atunci când au făcut-o? Tot Comunicatul este o dovadă de iresponsabilitate, populism şi demagogie.
Dacă luni nu se rupe pisica, cred că este clar şi pentru unii, şi pentru alţii, că Guvernul actual va performa doar atunci când va fi clar cine este primul ministru al României: Emil Boc sau Traian Băsescu. În momentul în care strategiile şi politicile publice sunt elaborate la Cotroceni, unde există un guvern informal, şi guvernul legal al României este obligat să şi le însuşească fără să cârnească, lucrurile nu au cum merge bine.
Aceasta este principala cauză a creşterii încordării şi confruntării în guvern şi în coaliţie. Deciziile se iau ne-transparent, sunt impuse de la Cotroceni, cei care nu le pun în practică dintre miniştrii PSD sunt atacaţi de şeful statului şi de o maşinărie propagandistică bine rodată în aceşti cinci ani.
Fiecare partid din Coaliţie, PSD şi PDL, ştia la ce se înhamă, care sunt riscurile politice şi chiar electorale. Dar, ca de obicei, obişnuit cu alte tactici politice, şi având şi o agendă ascunsă, PDL a dat, o dată în plus, cu mucii în fasole. Dacă PDL se hotărăşte cine este premierul, şi anunţă pe toată lumea de decizia lor, este posibilă o normalitate de Război Rece: dialog între cele două mari partide, decizii acceptate şi puse în practică de ambele părţi în domeniile strategice, şi războaie calde la periferii(judeţ, oraş, comună, diverse instituţii fără miză), purtate direct sau prin interpuşi, care să consume din tensiuni. Dacă nu se ajunge la aşa ceva, orice evoluţie este posibilă. Dar nu şi benefică pentru România.
Şi uite aşa Războiul Rece este soluţia la problemele României. Ironiile sorţii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu