Iar se bat câmpii pe marginea actului de la 23 august 1944. Ca de obicei, să fim oneşti. Bun, lăsând la o parte anecdotica legată de eveniment, şi interpretările partizane, inclusiv cremvuştii pe care îi visează "istoricul" Stoenescu, am o singură întrebare: cu sau fără întoarcerea armelor, soarta României PUTEA FI ALTA decât cea pe care o ştim? Eu zic că nu. Voi ce credeţi?
PS: poate că trebuie să mă explic. România nu putea avea altă soartă după război pentru că lucrurile fuseseră deja decise. Ieşirea din alianţa cu Germania nu a contat decât în măsura în care a evitat distrugeri masive pe teritoriul său. Soarta Germaniei nu s-a jucat în România. Direcţiile principale de atac ale aliaţilor, sovietici, americani şi britanici, nu aveau nimic în comun cu România. Pentru sovietici zona asta era marginală, iar germanii ar fi abandonat rapid poziţiile de aici, pentru a nu fi încercuiţi. Nici n-ar fi câştigat cine ştie ce timp, spre exemplu, pentru a schimba soarta războiului cu noile arme. Pur şi simplu nu mai aveau ci cine şi cu ce să le construiască, şi nici oameni antrenaţi să le folosească. Atacurile cu V 1 şi V 2, după debarcarea aliaţilor în Franţa, nu au avut impactul scontat. Nu erau arme defensive, şi nici nu puteau suplini pierderile masive de oameni de pe frontul de Est.
Mult mai important pentru România ar fi fost să fi avut o clasă muncitoare mai mare, numeric vorbind, cu o solidă tradiţie democrată, cu un partid de stânga, comunist sau social democrat puternic, precum cehii, polonezii şi germanii, care să se constituie în aliat al sovieticilor şi să obţină de la ei un regim mai blând de ocupaţie şi un spaţiu mai larg de manevră. Aşa sovieticii au impus pe cine au vrut ei, ştiind că nu au ce aparenţe păstra. Ne place sau nu, am "dormit" în comunism cum ne-am "aşternut" în democraţia ai schioapă şi chioară din anii interbelici.
Am învăţat ceva de atunci? Sigur nu, altminteri nu am avea aceleaşi probleme ca pe vremea lui Carol al II lea. Şi atunci, de ce dracu' ne tot plângem? Asta am vrut, asta avem!
7 comentarii:
In linii mari, din perspectiva mileniului, desigur ca soarta noastra nu putea fi alta. Dar in detalii puteau fi unele diferente. Iata de pilda Ungaria, unde extrema dreapta la putere si-a legat soarta de cea a lui Hitler, pana la a duce lupte disperate cu rusii pe strazile Budapestei, cu mari pierderi de oameni si valori. Ceeace nu ar fi fost exclus sa se intample si Romaniei, daca Ion Antonescu nu ar fi fost arestat la timp. El si-ar fi respectat “cuvantul de ostean” dat Führerului, ceeace unii comentatori romani regreta si azi ca nu a facut-o. Un alt detaliu care ar fi avut consecinte favorabile : neangajarea trupelor romane in razboiul antisovietic pana la Stalingrad. Poate ca atunci contributia armatei romane dupa 23 august impotriva Germaniei naziste ar fi fost altfel apreciata si aliatii ne-ar fi acordat calitatea de cobeligerant in tratatul de pace. Ar mai fi de pomenit si alte detalii. Dar intrebarea principala ramane : a fost experienta comunista in Romania in acesti 45 de ani o pierdere sau un castig pentru natiune ? Privit in ansamblu, cred ca ea a fost un castig, facandu-se astfel - prin industrializarea fortata, prin deplasarea a milioane de tarani de la sat la oras, prin alfabetizarea intregii populatii, etc. - un pas decisiv in directia modernitatii. Ca acest proces nu a putut fi dus pana la capat, nu depinde de evenimentele de la 23 august 1944.
Da, putea. Şi lista de posibilităţi e lungă. Atâta doar că nu întotdeauna planurile ies cum vor planificatorii: "Нравится вам или нет, но история на нашей стороне. Мы вас закопаем" - Никита Сергеевич Хрущёв, 1961.
Intram pe teritoriul lui ce-ar fi fost daca..
Ce-ar fi fost daca armata romana ar fi reusit sa mai tina aliniamentul Focsani-Namoloasa-Galati inca 3 luni? Inca 6? Am fi incheiat un armistitiu cu rusii? Nu cred. Ar fi ajuns trupele aliate din Grecia si Balcani pana la granita noastra? Nu cred, lucrurile fusesera deja hotarate de la Teheran. S-a vazut acest lucru in revolta de la Varsovia si din faptul ca americanii i-au lasat pe rusi, conform intelegerii, sa cucereasca ei Berlinul. Ar fi fost doar o mai mare varsare de sange intr-un razboi a carui soarta nu mai putea fi schimbata. Adevarul e ca am fost oportunisti si neseriosi cu germanii, dar ne-am vazut interesul imediat si din punctul acesta s-a procedat corect, adica interesul national inaintea onoarei, dar nu e nici prima si nici ultima oara in istoria noastra.
A fost nevoie de o lume intreaga ca sa invinga Germania lui Hitler, iar noi contam prea putin.
La Post Scriptum-ul adaogat am de facut o observatie:
Oare am fi avut un regim mai bland de ocupatie si un spatiu mai larg de manevra daca aveam o clasa muncitoare mai mare si un PC interbelic puternic? Oare “am dormit” in comunism cum ne-am asternut in interbelic? Inseamna sa uitam ca incepand de prin 1962, deci inca sub Gh. Gheorghiu-Dej, Romania nu a mai acceptat ordine de la Moscova, asa cum au facut, bulgarii, polonezii si nemtii redegisti, iar dupa sugrumarea revoltei lor – si ungurii si cehii. Romanii contestau recomandarile CAER, nu se mai participa la manevrele Pactului de la Varsovia, comertul exterior s-a orientat spre vest. Rusii ne priveau cu suspiciune si neplacere politica, dar nu isi mai puteau permite sa intervina cu tancurile ca in Ungaria si Cehoslovacia. Acest spatiu de manevra mai larg se datoreaza schimbarii raporturilor de forte pe plan mondial, ca urmare a confruntarii dintre China si URSS, situatie speculata cu abilitate de conducerea Romaniei de pe atunci. Pentru aceasta perioada de 25-30 de ani, situatia din tara in interbelic nu a avut nici o importanta. Insa pentru anii intre 1945-1960 – poate...
"Aşa sovieticii au impus pe cine au vrut ei, ştiind că nu au ce aparenţe păstra."
Deosebirea consta astazi in faptul ca americanii impun CE vor ei, privind democratia romaneasca ca pe un copil debil mintal caruia trebuie sa i se impuna, trebuie sa i se introduca din afara schimbari.
Exact cum faceau rusii odinioara. Aia ne invatau ce inseamna comunismul si astia ne invata ce inseamna capitalismul. Sovrom-urile sunt inlocuite astazi de multinationale. Americanii au plantat "pentru protectia noastra" si niste baze militare in tara, ba mai mult su deschis si niste inchisori CIA, adevarate centre de tortura, prin Bucuresti.
Acest sistem este unul in forta exact ca sistemul pe care il injura de mama focului "fortele de dreapta" de la noi, numit de ei comunism.
23 august e reprezentativ pentru istoria noastra recenta tocmai prin ambivalenta sa. Cu bune si rele, marcheaza drumul la capatul caruia ne aflam acum. Puteam smulge conditii de armistitiu mai favorabile, ca finlandezii, si macar sa evitam cele mai dure aspecte ale obsedantului deceniu? Nu stiu si istoria nu e cu "daca".
Cea mai intersanta idee din comentariu este cea de la final. Intr-adevar avem probleme similare cu Romania lui Carol al II-lea. Lipsa a industrializarii, o partitocratie hrapareata, polarizare sociala marcanta si o incapacitate sistematica de a pune pe picioare o societate si un aparat de stat in sincronizare cu practicile din afara tarii.
Iulian
Partizanu,
Corect, ruşii au impus pînă prin şaizeci şi ceva ce au vrut ei. Eram copil cînd au vrut să transforme Romînia într-o republică agricolă. Dej a răspuns cu somarea armatei ruseşti să părăsească ţara. Şi ruşii s-au retras, ceea ce nu s-a întîmplat cu clelate membre ale Tratatlui de la Varşovia. Nici acum nu-mi dau sema cum a jucat Dej...
Pe urmă, Romînia s-a dezvoltat economic şi social la un nivel NICODATĂ atins în toată istoria ei.
Actualii ocupanţi, din nefericire, NU mai are cine să-i contracareze. Romînia este căzută în genunchi pentru totdeauna. De acum se pune problema supravieţuirii la limita de subzistenţă a întregului popor, nu se mai pune problema dezvoltării lui.
Trimiteți un comentariu