luni, 31 august 2009

Biblia, soluţia la criză

Mult Stimatul şi Iubitul Nostru Conducător are un dinte împotriva economiştilor, care, nu-i aşa, au dat cu mucii în fasole şi au făcut din criza asta economică un halomais, de nu se mai înţelege om cu tovarăş. Au dat previzuni greşite, de-a ajuns să afle cum merge economia de la Bordureanu, care-i citeşte consumul de energie.
Dacă ar fi fost ceva mai atent(şi mai treaz!) la orele de hidrodinamică de la facultate(că n-a ajuns căpitan de cursă lungă la fără frecvenţă!), ar fi ştiut că regimurile tranzitorii sunt cel mai greu de descris, şi de anticipat. Câţi piloţi n-au murit în regim de zbor transonic, când avioanele, ale căror aerodinamică şi structură nu erau concepute pentru zborul în supersonic, se dezintegrau pur şi simplu. Nici acum regimul transonic nu este total cunoscut şi formalizat matematic, ci doar aproximat, ce-i drept, suficient de corect pentru ca piloţii, cei norocoşi, să nu se mai trezească în izmene, agăţaţi sub o paraşută.
Forţând(nu foarte tare) o analogie, criza este un regim tranzitoriu între două stări de (relativ) echilibru. Există o serie de semne prevestitoare ale crizei, şi ele au fost percepute de mulţi economişti, şi interpretate corect. Au fost imaginate şi câteva posibile scenarii de evoluţie a crizei şi de ieşire din criză. Unde au păcătuit economiştii? Au aplicat metoda similitudinilor unei crize care era din altă lume. Din lumea globalizată. Or, fiind prima de acest gen, nu ai termeni de comparaţie.
Iată ce scrie azi în "Le Monde" Danie Cohen: "La crise actuelle n'a rien à voir avec celle de 1929. Elle n'est pas une crise du XXe siècle égarée au XXIe : elle est la première crise de la mondialisation. Et à cette aune, rien n'est réglé des problèmes qui l'ont créée.
La crise actuelle est née de deux ruptures principales. La première date des années 1980 : c'est la révolution financière qui met la Bourse aux commandes des entreprises. Elle y institue un nouveau mode de gestion. Les firmes cessent d'être des organisations au sens où on l'entendait dans les années 1950 et 1960, favorisant les carrières longues et la loyauté des salariés. Elles visent désormais l'efficacité immédiate. Le bonus prend la place de l'ancienneté comme mode de gestion des ressources humaines...
La mondialisation est la seconde rupture qui a bouleversé le monde. Elle permet aux pays émergents de s'industrialiser, ce qui produit deux effets de sens contraire : baisser le prix des produits industriels et monter le prix des matières premières. Grâce à elle, les gens paient de moins en moins cher leurs écrans plats et leurs iPod, et de plus en plus cher leurs dépenses de base : le chauffage, la nourriture et les déplacements. L'économie mondiale avance en appuyant à la fois sur l'accélérateur et le frein. Les secousses brusques sont devenues inévitables."
Ideea profesorului Cohen este că, şi dacă trece, cauzele profunde ale acestui nou tip de criză nu au fost eradicate, aşa că otrava, în vizunea sa banii proveniţi din excedentele comerciale uriaşe ale Chinei şi din mana petrolieră, va continua să circule prin sistem.
În Cotidianul de azi, Liviu Voinea(singura achiziţie serioasă a lui Nistorescu) face o analiză a modului în care a răspuns la criză sectorul privat din România, în comparaţie cu sistemul public: "Sectorul privat este dat drept exemplu de restructurare rapidă şi eficientă în economie, iar sectorul public este îndemnat să-i urmeze exemplul. Las la o parte că exprimarea de ansamblu „sectorul privat“ poate ascunde multe poveşti diferite, punând la grămadă microîntreprinderi, întreprinderi mici şi mijlocii şi corporaţii transnaţionale, investitori români şi străini, firme privatizate sau investiţii pe loc gol. Dar cât de mult s-a restructurat cu adevărat sectorul privat? ...
Cum s-a restructurat sectorul privat? Principala măsură a fost reducerea costurilor, în special cu personalul. Adică au închis fabrici şi au dat oameni afară (200.000 de şomeri în prima jumătate a anului proveniţi din sectorul privat) sau i-au obligat să intre în concedii fără plată, fără menajamentele statului, pentru că sindicatele sunt mult mai slabe în sectorul privat decât în sectorul public. Să angajezi la bine şi să dai afară la rău nu cere multă ştiinţă - este cam acelaşi tip de management din sectorul public. Este politica prociclică pentru care este criticat şi sectorul public. Aceasta nu este restructurare, ci adaptare defensivă. Este evident că restructurarea sectorului privat din România sub spectrul crizei intră în categoria reducerilor de costuri fără inovarea unor noi produse şi fără schimbări în cultura organizaţională. Responsabilitatea socială corporatistă, mult vânturată în ultimii ani, nu înseamnă însă nişte sponsorizări sau acte de caritate, ci în primul rând înseamnă păstrarea locurilor de muncă în criză. Aşa ajuţi comunitatea. Mai mult decât atât, creşterea profiturilor în plină criză nu este un semn de restructurare, ci este jecmăneală curată şi dovada lipsei de concurenţă." Restul, aici.
Numai că sectorul privat românesc nu este singurul care s-a "restructurat" în felul ăsta. Nici în economiile mature nu s-a întâmplat nimic semnificativ, în afară de reducerile de personal şi de producţie. Aşa că, pe termen scurt, poate că aceste metode "haiduceşti" vor da rezultate. Dar răspunsul consumatorilor ar putea fi acela al creşterii neîncrederii în economie, şi ca urmare, vor consuma mai puţin şi vor economisi mai mult. Accentund problemele economiilor la nivel global.
De aceea unii se gândesc că inflaţia ar fi o soluţie. "Abandonnée dans les années 1980, une recette pourrait alors revenir au goût du jour : l'inflation. La hausse des prix accroît les revenus des entreprises et de l'Etat – et des ménages quand les salaires sont indexés –, alors que la charge de la dette reste constante. Par l'inflation, les détenteurs de créances paieraient à leur tour leur écot à la crise, après les contribuables, les salariés ou les actionnaires. "On ne pourra pas se débarrasser de stocks de dettes aussi élevés dans les pays industrialisés sans accepter davantage d'inflation. Le bon sens serait qu'on se prépare à un retour de l'inflation pour amoindrir ses effets négatifs. La hausse des prix serait aujourd'hui une bonne nouvelle compte tenu des risques de déflation. Ce serait la façon la moins douloureuse de soulager le fardeau de la dette. Or, les Etats-Unis sont davantage prêts à accepter ce discours que les Européens", explique Véronique Riches-Flores, chef économiste Europe de la Société Générale."
Bun, o fi la ei o soluţie. De fapt, a fost şi este şi la noi, de vreme ce consumul se contractă, dar preţurile suie vioaie. Dar este o soluţie doar pentru păstrarea sau chiar creşterrea ratei profitului. Iar la noi datoriile nu stau pe loc, ci cresc, graţie unor condiţii oneroase de împrumut, cu mult mai mult decât inflaţia. Cât despre intervenţia statului nici nu poate fi vorba, pentru că nu are nici bani, nici idei. Ce ne mai rămâne? Ştiu şi eu? Pe vremea când lucram în proiectare, în aviaţie, circula o glumă, atunci când simulam diverse pene şi modul de rezolvare. Era butonul ultimei şanse, într-un fel. Când nu se mai poate face nimic, îl apeşi. "Şi? întreba unul mai naiv. Nimic. Apeşi şi cade Biblia!" Aşa şi Băsescu: ce-i rămâne, după ce află de la Bordureanu cum stă economia, e să se ducă în biserica din bătătura Cotrocenilor şi, cu Biblia în mână, să spună o rugăciune. Dumnezeu îi iubeşte pe păcătoşi, aşa că şanse să se întâmple ceva pozitiv ar avea.

Niciun comentariu: