Priveam scenele danteşti ale incendiilor din Grecia şi mă cutremuram la ideea că noi avem o şi mai proastă guvernare decât grecii, cu un stat şi mai slab, şi mai corupt, dar şi mai rupt în cur decât statul grec. Dacă, Doamne fereşte, aveam incendii asemănătoare, cum interveneam, că noi nu avem nici măcar un bombardier cu apă(care, în paranteză fie spus, nu costă chiar o avere, cam vreo două landofcioisuri udreşti şi ubuieşti!), avem vreo două găleţi purtate sub elicopter(dar piloţii trebuie să aibă antrenament, ceea ce necesită bani) şi din căte ştiu eu nicio autospecială de pompieri 4x4, concepută special pentru incendii în păduri. Vă reamintesc scena de acum câţiva ani, când nişte amărâţi de jandarmi trupeţi stingeau focul din pădure, pe undeva pe lângă Reşiţa, cu sticla din PET.
Sunt ferm convins că puştiul care s-a rătăcit la Rânca acum trei săptămâni ar fi fost găsit imediat dacă aveam un elicopter dotat cu cameră termică, pe care Poliţia să-l fi folosit în primele ore, cele critice, sau dacă cei care-l căutau aveau măcar camere termice portabile, pe autospeciale. Dar autospecialele dotate cu aşa ceva zac în praf, pentru că Traian Băsescu a declanşat toamna trecută scandalul Loganului de 70.000 de euro, din motive strict politicianiste. Într-un fel, este complice la moartea puştiului.
Din păcate, ne stabilim priorităţile aiurea, cel mai adesea după mărimea comisionului plătit politicianului care ia decizia. Cum l-a ajutat pe puşti cumpărarea celor două copăi numite "fregate", care în caz de Doamne-Doamne n-au cu ce lupta, pentru că sistemele de arme abia acum se cumpără? Cum i-ar ajuta pe bucureşteni, la un cutremur distrugător, cele 48 de avioane de luptă pe care vrem să le cumpărăm?
Avem urgentă nevoie de echipamente pentru Poliţie şi pentru Protecţia Civilă, în special de elicoptere şi autospeciale de intervenţie în condiţii grele, pentru dotarea spitalelor de urgenţă, pentru combaterea incendiilor, pentru formarea personalului din domeniu, care trebuie plătit cum se cuvine.
Iar dacă vrem să fim apăraţi, cu costuri rezonabile, să insistăm pentru formarea armatei europene, să contribuim cu bani şi oameni la echiparea şi operaţionalizarea ei. Sunt destule ţări care au avioane de luptă în exces. Să le dispună în România, cu echipajele lor, şi cu piloţi români, pe care să ni-i formeze ei. La fel şi cu navele de luptă. Noi să cheltuim pentru dotarea forţelor terestre, în special. Iar cu banii care ne rămân să investim în protecţia civilă. Ăsta e interesul public în acest moment şi în viitor. Şi nu asigurarea fericirii personale a câtorva politicieni corupţi şi hrăpăreţi. Despre asta e vorba, printre altele, în campania electorală ce va să vină. Dar cine să discute lucrurile astea?
2 comentarii:
Nevoile reale ale românilor nu privesc campania electorală.
Mi se întăreşte convingerea că naţiunea asta are două nivele. Cel de la bază şi cel de la vărf. Între ele nu există comunicare.
Din pacate pentru dvs, apartenenta la institutii internationale inseamna si obligatii. Avioanele, fregatele, nu folosesc DIRECT apararii "pamantului sfint", dar sunt parte a efortului comun al membrilor. Apropo, avioane bune in exces nu are nimeni!
In rest, de acord cu investitia in managementul crizelor non-militare pe teritoriul national. Acest lucru e bun si ca argument de politica externa!
Trimiteți un comentariu