Prinşi cu treburile schimbării de guvern, cu fotbalul şi cu alte nimicuri ale politicii dâmboviţene, a scăpat necomentată o informaţie despre Israel. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, şi-a anulat planurile anuntate luni, de a organiza alegeri anticipate, lansând ideea unei alianţe politice cu Kadima, principalul partid de opoziţie.
Mie mi se pare semnul cel mai clar al intenţiei lui Biby de a ataca Iranul. Pentru asta vrea să aibă un soi de unanimitate politică. Nu cred că alegerile anticipate l-ar fi favorizat, şi foarte probabil ar fi fost greu de format un guvern. Nici acum nu stă mai bine, dependent fiind de sprijinul unor mici partide ultra-religioase. Cu Kadima e altceva: are o mai mare stabilitate, şi le poate spune "pa!", la o adică.
Se pare că ruşii nu bat câmpii când spun că atacul israelian este iminent, şi au început să maseze trupe la graniţa cu Iranul, la recent modernizata bază Gyurmi, din Armenia.
Cum se vede, nu ne vom plictisi! Vom avea parte de acţiune cât n-o să putem duce! Preţul petrolului se va duce până la cer, spre marea satisfacţie a companiilor din domeniu, care depăşesc record după record la profit. Economia se va duce în bălării, dar cui îi pasă? Cine trebuie să câştige bani din asta, va câştiga!
4 comentarii:
Peres a fost in Canada ieri si s-a intilnit cu Harper. Vor suport pentru a ataca Iranul.
"Netanyahu came looking for support for the idea of a pre-emptive strike on Iran’s nuclear program, which is feared to be building nuclear weapons.
But Harper, despite echoing Netanyahu’s concerns about Iran’s intentions, expressed the desire for a peaceful solution."
http://www.thestar.com/news/canada/politics/article/1174197--stephen-harper-to-meet-israeli-president-shimon-peres-monday
A, cred c-am aflat de ce ați cedat tentației și v-ați băgat și pe Facebook. Ca să se sugereze cetitoriului Alții precum Constantin Gheorghe :)
Elementar, dragă Watson!
Si rusii maseaza trupe, ca nu care cumva dintr-un "svung"sa treaca israelieni ca prin branza prin Iran si sa intre la rusi din greseala.Haraso!!!!
Trimiteți un comentariu