miercuri, 16 mai 2012

Isteria naţională a plagiatului



UPDATE: ce scârbă mi-e de ţara asta de căcat! Academia Română renunţă la cercetarea acuzaţiei de plagiat! E inutilă, de vreme ce Mang şi-a dat demisia! Huooooo! 

Începe isteria plagiatului, că România, dacă nu are permanent câte o isterie din asta colectivă, nu se simte bine. Am mai trăit-o. De obicei când nişte unii, instalaţi confortabil pe nişte înălţimi de comandă, ca să zic aşa, se simt ameninţaţi de câte o numire, a unuia care nu face parte din gaşcă.

Scriu aceste rânduri, pentru că mi se pare că iar i se face o nedreptate unui om deosebit, care a făcut mult bine, şi de care mă simt legat. Este vorba de profesorul dr. în medicină Mircea Beuran. Pe scurt, Mircea. Cât a fost consilier de stat la Cotroceni, nimeni n-a cârâit. Când a fost numit ministru al Sănătăţii, în plin scandal al datoriilor statului către firmele de medicamente(eterna poveste!), brusc i se descoperă un "plagiat"! Mai mult, cu el sunt acuzaţi vreo cincizeci de medici, nume cunoscute ale medicinei româneşti, care au vrut să facă ceva pentru studenţii lor.

Ce făcuseră oamenii? Nişte ghiduri pentru medicii rezidenţi. Unele capitole erau originale, altele erau ghiduri franţuzeşti, traduse, pentru medicii de urgenţă, cu protocoale de tratament, mă rog, cu ce trebuie să se facă la Urgenţe. Ghidurile franceze erau în domeniul public, puteau fi publicate fără plata drepturilor de autor. Mai mult, cei care au coordonat această lucrare foarte mare, care lipsea din spitalele româneşti, aveau acordul părţii franceze.

Mircea Beuran a fost trecut drept coordonator al lucrării, dacă nu mă înşel. Pentru că în cele q manuale erau înserate şi procedurile franţuzeşti, a fost acuzat că le-a "plagiat"(ce dracu să plagiezi la o apendicită acută, cretinilor?!), şi linşat mediatic, până şi-a dat demisia. Acum, preventiv, cretinul care l-a acuzat atunci scoate iar afacerea de la naftalină. 

Stai liniştit, boule! Nu e niciun pericol! Cine a gustat odată din deliciile linşajului, nu mai acceptă niciodată postul de ministru al sănătăţii! 

Plagiatul este o chestie foarte laxă, în definiţie, la Românika. Nu spun că nu se plagiază, că se plagiază. Dar nu ştiu cum se face că, după ce acuza şi-a făcut "datoria", nu mai urmează nimic. Ăia de se zice că au fost plagiaţi nu se plâng justiţiei, scandalul se stinge, şi dacă acuzatul stă cuminte pe coada lui, povestea e uitată. Dacă nu, scandalul se reaprinde. Este stilul jegos al minunatei noastre elite, de orice natură, care nu va rezolva niciodată nimic, pentru că nu asta se urmăreşte, ci doar apărarea unor sinecuri. Asta e: servirea interesului public este un pretext pentru o mizerie morală. De asta orice om de bun-simţ nu are loc în spaţiul public. Din păcate...

PS: nu ştiu ce mă face să cred că peste vreo săptămână nu vom mai auzi nici de Mang, nici de "plagiatul" său. De Cristina Dumitrescu şi al său stagiu la Stanford se mai aude ceva? Aţi văzut vreun document de la "studioşii" ăia de la CSM? Fix ce vă spuneam! 

5 comentarii:

Fluieratorul spunea...

Corina Adriana Dumitrescu...

Ca autor, cind scrii un ghid pentru studenti si pui acolo descrieri de proceduri, sau orice altceva care nu iti apartine, citezi sursa in clar, indiferent de domeniu. Sint destule enciclopedii si culegeri facute de straini, publicate la edituri serioase, din care oricine se poate inspira in redactare. De obicei acestea sint semnate de autori si coordonatori, cu specificarea exacta a rolului fiecaruia linga nume. In meseria mea sint enciclopedii cu zeci de autori care au contribuit, si la fiecare se mentioneaza exact cu ce a contribuit. Prezenta numai a numelui, fara contributia specificata, merge pentru publicatiile locale reprografiate in facultate, dar nu pentru carti publicate de edituri, purtatoare de ISBN, si nici pentru articole aparute in reviste, purtatoare de ISSN.

In principiu, daca o facultate accepta personal care a promovat pe baza de plagiat, asta e treaba ei, pentru ca in fond asta-i sta scris pe frunte si ii defineste prestigiul.

Doar ca eu nu vreau plagiatori in functii publice, nici macar banuiti, si cu atit mai putin dovediti. De oamenii astia eu nu vreau sa aud.

Plagiatul este hotie "agravata", este insusirea muncii altuia nu pentru "autoconsum" (nu ca asta ar fi scuzabil, dar mai fura omu' o gaina, o traista cu cartofi), si pentru a te impauna cu ea si a cistiga prestigiu si foloase nemeritate pe termen lung, in defavoarea celui plagiat, care este prejudiciat fie ca afla ca a fost plagiat, fie ca nu.

Stiu cum e sa fii plagiat, furat pe fata din pozitie de putere, si sa nu poti capitaliza pe munca proprie. Asa ca sa ma scuzati daca la mine asta este no go.

cristi spunea...

Academia Română nu prea avea ce să investigheze aici. Poate mai curând Academia de Ştiinţe Tehnice (ASTR), dar de fapt nici ei. Nu e problema de a compara conţinuturi, fiindcă ele erau clar identice, ci de a stabili dacă dl. Mang le-a trimis sau altcineva în numele lui. Asta nu e o problemă academică. Dată fiind mâncătoria care există în multe universităţi nu e deloc exclus să-i fi făcut cineva figura asta. Sunt trei probleme în legătură cu "plagiatele" dlui. Mang, pentru care am bănuieli serioase că nu sunt adevărate.

Prima problemă: lucrările sunt copiate exact, cuvânt cu cuvânt, şi aşa ceva nu face un plagiator adevărat. E prea uşor de descoperit cu Google. A doua problemă: toate "dovezile" sunt PDF-uri pe net. Nici un "proceedings" tipărit, nimic. Oricine are acces poate face orice acolo şi să facă să pară că sunt originale. A treia e motivaţia: avantajele obţinute prin publicarea acelor lucrări ar fi fost minuscule. Mang e prof. univ. din 2003, nu poate fi retrogradat dacă nu mai publică nimic şi nici promovat că nu are unde. Punctajele obţinute din conferinţele alea obscure erau infime pentru gradaţii de merit etc. Nu seamănă asta izbitor cu ministrul finanţelor care ar fi luat şpagă caltaboşi şi ţuică? E remarcabil cum acuzaţiile justiţiarilor de rahat portocalii sunt aproape întotdeauna legate de fapte minore. Borbely e probabil un jeg corupt, dar a făcut trafic de influenţă ca să zugrăvească o casă? Sau dosarele ridicole ale lui Adrian Năstase... Intenţia acestor acuzaţii nu este de a ajunge la condamnări, fiindcă le-ar bâzâi prea tare muscoiul de pe căciulă, ci doar de a murdări şi calomnia.

Fluieratorul spunea...

Deci cine e al doilea Mang din "Mang & Mang", daca Mang-profesorul nu mai are nevoie de beneficii? Ca poate celalalt Mang e plagiatorul, iar Mang-ministrul are doar ne-meritul de a nu sti ce fac doctoranzii sai, care i-or mai fi si rude, ca numele asta nu e chiar pe toate gardurile...

Intr-o acuzatie care poate fi dovedita, factul ca si acuzatorul a fost dovedit de alte magarii, cu sau fara legatura cu subiectul, nu este o scuza pentru cel acuzat. Da' la noi la romani merge, ca la urma urmei, cine mama dracului NU are MACAR o musca pe caciula?

Vedeti, eu tocmai de aceste meschinarii de marginea universului m-am saturat, si cind vad ca astea sint privite ca normale si scuzabile chiar si de catre oameni care au jumatate din virsta mea, imi dau seama ca nu mai aveam de mult ce cauta si astepta in tara asta...

Anonim spunea...

Fluieratorul, s-ar pune problema de scuzabil sau nu daca Mang ar fi plagiat. Ori asta nu se stie, asa cum nu se stie daca dv ati furat sau nu un pitic de gradina pe care vi l-am aruncat eu peste gard inainte sa va acuz.
Si eu cred ca are importanta cine acuza. Boc a putut dormi linistit pana acum cu toate 'plagiatele' lui Mang, pe care acesta nu le-ar fi facut ieri, la fel cu nu l-a deranjat sa dea din coate ca sa ajunga pe vremea academicienei elena ceausescu.

Fluieratorul spunea...

Despre opera Elenei Ceausescu nu ma pot pronunta, o poate face in schimb din plin Ecaterina Andronescu. Boc nici n-ar trebui sa se dea deranjat de plagiatele altora, ca ajungem ca in povestea cu ciobul care ride de oala sparta. Cam asa e pe la noi prin universitati, plin de cioburi si oale sparte. Din cind in cind, pe unii ii apuca brusc cite-un puseu moral, la adresa altora, desigur. E plin de schelete pe la ei pe sub catedre.