Ecuaţia e simplă: clasa muncitoare s-a destructurat, nu mai există ca atare. Ne place sau nu, există şi o conştiinţă de clasă. Care s-a dezvoltat în timp, odată cu industrializarea şi urbanizarea. România nu s-a industrializat decât superficial, şi incomplet, iar acum se dezindustrializează galopant. Ţările occidentale, care au dus industrializarea şi urbanizarea până la capăt, mai au o amintire despre conştiinţa de clasă, dar e şi ea pe cale de dispariţie.
1 Mai este o sărbătoare a conştiinţei de clasă, a solidarităţii împărtăşite, a ţelurilor comune. În absenţa clasei muncitoare şi a conştiinţei de clasă, 1 Mai a ajnus o caricatură penibilă, ţinţa ironiilor unor cretini care nu au înţeles nimic din istorie. Păcat! Şi păcat că sindicatele s-au trasformat în nişte mafii ordinare, cărora puţin le pasă de muncitori, câţi or mai fi, şi de interesele lor. 1 Mai e o sărbătoare moartă, a fost confiscată şi ea de consumerism, ca şi Paştele, Crăciunul, şi altele de acest gen.
Sigur, lucrurile nu vor fi veşnic ca acum. Clasei muncitoare îi va lua locul o altă clasă, structurată după alte criterii. Care clasă îşi va da şi ea bătăliile ei pentru drepturi şi libertăţi, va avea şi ea eroii şi martirii ei, evenimentele ei fondatoare. Şi o sărbătoare care s-o reprezinte. Asta e, istoria evoluează pe o spirală...
Un comentariu:
1 mai este o zi libera in calendar. Colegii mei cei mai tineri stiu doar asta, ca de 1 mai stam acasa, ca de Pasti. Din ce motive nici nu conteaza.
Trimiteți un comentariu