De vreo câteva zile, tot citesc şi aud despre muncitori morţi şi răniţi în accidente de muncă. Cel mai obişnuit tip de accident este îngroparea de vii în pământ a celor care sapă şanţuri sau montează cabluri şi conducte. Ieri a murit aşa un om, azi încă unu, şi altul a fost rănit. Ca de obicei, susţinerea pereţilor laterali ai şanţurilor nu se face, sau se face de ochii lumii, oricum cu multă zgârcenie.
Chiar nu învăţăm nimic din aceste tragedii? Accidentul de azi a avut loc la o zi după ce tot la Constanţa a murit în acelaşi fel încă un om. Patroni care habar nu au de lucrul în construcţii, lacomi, tembeli, care nu ascultă de nimeni şi nimic. Lipsesc personalul tehnic, procedurile de lucru, proiectele sunt făcute în dorul lelii, nimeni nu mai controlează nimic, muncitorii nu au pregătire pentru astfel de lucrări, de cele mai multe ori lucrează la negru.
Oricum în România viaţa nu mai valorează doi bani. Omul este ultima preocupare a angajatorilor. Când ai atâţia oameni fără un loc de muncă, muritori de foame, la propriu, o viaţă pierdută nu ţi se pare ţie, patron, un capăt de ţară. Găseşti alt nehalit, să dea la târnăcop sau la lopată. Asta e realitatea României, ţară europeană doar cu numele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu