Ipocrizie în Turul Franţei

Sunt fan Turul Franţei. Dar am început să mă plictisesc de ipocrizia care-l înconjoară. Toată lumea ştie că este imposibil ca un om, fie el şi atlet de excepţie, să funcţioneze doar cu apă plată, ţinând cont de dificultatea traseului şi de lungimea lui. Nu e început de tur în care să aflăm cu unul sau altul dintre ciclişti e bănuit de dopaj. Au ajuns până acolo încât decelează urme din materialele din care sunt făcute pungile de glucoză sau sânge, liniile de transfuzie sau seringile. Dar din materiale asemănătoare pot fi făcute o mulţime de ambalaje, inclusiv sticlele de apă plată!

Este foarte probabil că tehnicile de dopaj să fi făcut progrese considerabile. Turul Franţei este o afacere extrem de mare şi de profitabilă. Ca să funcţioneze, trebuie să se supună şi "corectitudinii politice", fără ca asta să reducă profitul. Şi atunci mai scot de urechi pe câte unul care n-a aflat de progresele din domeniu, şi se dopează ca ghiolbanul! Iar ceilalţi continuă să se îndoape cu chimicale, savant dozate, pentru ca circul să meargă mai departe! 

Mi se face scârbă de atâta ipocrizie. Cu atât mai mult cu cât cicliştii au ajuns, ca mai toţi sportivii, un simplu bun al investitorilor din domeniu. Şi aşa capitalismul a mai distrus ceva, trasformându-l în marfă... 

Despre "comunism" şi "capitalism" la Românika

"Comunismul" românesc a fost cel mai rău din Europa, cu excepţia URSS, nu pentru că a fost cel mai represiv-nu a fost, prietenii de "lagăr" ne-au întrecut şi la capitolul ăsta-ci pentru că a fost cel mai dogmatic. Dogma a prevalat în faţa raţiunii şi a pragmatismului.

Acum "capitalismul" românesc este cel mai rău din această parte de lume, nu pentru că este cel mai "pur şi dur", ci tot pentru că este cel mai dogmatic. Şi este dogmatic pentru că ne este lene să gândim, cum ne-a fost lene să gândim şi în "comunism". E mai simplu să mesteci ideile altora, ca pe guma de mestecat, şi să scuipi fraze prefabricate, decât să construieşti ceva care să plece de la realităţile ţării şi să dea răspunsuri acelor realităţi. Şi uite aşa capitalismul devine ultimul stadiu al cretinismului, pentru boii care sunt "farul călăuzitor" al economiei româneşti, aia care e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire! 

E capitalism, ce pizda mă-sii!

Prieteni, am şi eu o curiozitate: poate cercetătorul român, ăla care a mai rămas pe la Românika, să citească "presă de specialitate" de circa 9 milioane de euro pe an? Pe bune! E jale mare la portocalii, pentru că s-a dat peste o nouă martingală: 120 de milioane de lei, pe trei ani, pentru a avea acces la o bază de date ştiinţifice. Noul ministru a amânat cu 60 de zile termenul de înscriere a celor interesaţi în program, pentru că fostul ministru stabilise DOAR o zi pentru înscriere. 

"Nu mai putem dezvălui plagiatul!" plânge fostul şef de la Crecetare, căruia i-a zburat caşcavalul de sub nas. Dar cel mai interesant lucru îl găsim într-un comentariu, pentru că în articol HotNews face ce ştie ea mai bine, adică propagandă portocalie: 

"a_muraru [anonim]

1. ''Acesta [i.e. dl Ciuparu] a anuntat ca a primit pe 30 mai o scrisoare din partea editurii Thomson prin care partea romana era anuntata ca "suspenda accesul din cauza amanarilor in contractarea noilor servicii". Amintim ca, pe 24 mai, premierul Victor Ponta a semnat decizia de eliberare din functia de presedinte al ANCS, cu rang de secretar de stat, a lui Dragos Ciuparu.'' Intrebare: in ce calitate a primit dl Ciuparu corespendenta oficiala, de vreme ce fusese eliberat din functie inca din 24 mai?

2. ''Fostul presedinte al Cercetarii din Romania [i.e. dl Ciuparu] a declarat pentru HotNews.ro ca "am disponibilizat pentru urmatorii trei ani 120 de milioane de lei pentru accesul la articole stiintifice internationale, prin ANCS. Eu am semnat o asemenea decizie. Banii sunt alocati din bugetul ANCS pe un instrument la Capacitati si am lansat competitia in urma cu mai bine de o luna."' Este adevarat ce spune dl Ciuparu. Numai ca la pagina de internet http://uefiscdi.gov.ro/userfiles/file/CAPACITATI/Infrastructuri%20mari/Pachet%20informatii%20Infrastructuri%20mari%202012_1.pdf se vorbeste de o competitie pentru achizitionarea unor servicii (acces la baze de date). Dar dl Ciuparu pare a cunoaste dinainte cistigatorul competitiei.

3. Regretabil este ca ''puntea'' ce ne lega de informatia stiintifica de actualitate a cazut. Totusi, nu ar trebui exagerat, inca din titlu: dl Ciuparu declara ritos 'Nu se mai pot detecta plagiatele'. Dar cite plagiate au fost descoperite in anii in care ANELiS a functionat?"

 

Nu ştiu, dar şi graba asta de a face un contract pe ultima sută de metri nu e tocmai cuşer. Domnul care jeleşte acum a fost şef acolo. Putea organiza lucrurile astfel încât să nu se creeze acest gol de plăţi, deşi e bizar cum a ajuns nea Thompson Reuters ăsta să aibă un soi de monopol al accesului la baze de date ştiinţifice în România. Or fi şi alţii, mai ieftini. O competiţie, ceva? Că doar e capitalism, ce pizda mă-sii!

Chiar nu învăţăm nimic?

De vreo câteva zile, tot citesc şi aud despre muncitori morţi şi răniţi în accidente de muncă. Cel mai obişnuit tip de accident este îngroparea de vii în pământ a celor care sapă şanţuri sau montează cabluri şi conducte. Ieri a murit aşa un om, azi încă unu, şi altul a fost rănit. Ca de obicei, susţinerea pereţilor laterali ai şanţurilor nu se face, sau se face de ochii lumii, oricum cu multă zgârcenie.

Chiar nu învăţăm nimic din aceste tragedii? Accidentul de azi a avut loc la o zi după ce tot la Constanţa a murit în acelaşi fel încă un om. Patroni care habar nu au de lucrul în construcţii, lacomi, tembeli, care nu ascultă de nimeni şi nimic. Lipsesc personalul tehnic, procedurile de lucru, proiectele sunt făcute în dorul lelii, nimeni nu mai controlează nimic, muncitorii nu au pregătire pentru astfel de lucrări, de cele mai multe ori lucrează la negru.

Oricum în România viaţa nu mai valorează doi bani. Omul este ultima preocupare a angajatorilor. Când ai atâţia oameni fără un loc de muncă, muritori de foame, la propriu, o viaţă pierdută nu ţi se pare ţie, patron, un capăt de ţară. Găseşti alt nehalit, să dea la târnăcop sau la lopată. Asta e realitatea României, ţară europeană doar cu numele...

La muncă!

În ceea ce mă priveşte, "luna de miere" a guvernului Ponta ia sfârşit fix în momentul în care depune jurământul, adică acum. Nu e timp de ceremonii tembele, de tocşoaie(deşi Ponta vine mâine la Gâdea), de împărţeli, de târguieli. Secretarii de stat portocalii şi asimilaţii lor trebuie să plece fără prea mari fasoane. Dacă rămâne cineva, să se ştie. Foarte bine că-l păstrează pe Bogdan Aurescu la Externe. 

Ponta are ce face: vin alegerile locale, şi la români capacitatea administrativă e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Instituţiile sunt blocate: unii pleacă, alţii vin. Cei care lucrează acolo trebuie să aibă puţină linişte. Nu e cazul de "curăţenie" acum. Se curăţă ele singure, mai la toamnă.  Prioritatea zero e economia. Reparaţiile vin după. Dialogul social devine obligatoriu. 

Să n-o lungim: la muncă, flăcăi! Puneţi mai puţină energie la claxon şi mai multă la motor! 

O zi decisivă pentru România

Nu sunt nici dramatic, nici profetic. Cu toate astea cred că azi este o zi decisivă pentru România. Decisivă, pentru că azi vom afla dacă avem o democraţie funcţională - pe cât poate fi ea de funcţională într-o ţară condusă de traian băsescu - sau cel de la Cotroceni mai inventează vreo coţcărie, pentru a nu se afla într-o situaţie de coabitare cu un premier pe care nu-l poate domina şi dirija, şi cu o majoritate parlamentară pe care nu o poate manipula   cum vrea el.

Să ne înţelegem bine: nu debordez de entuziasm la ideea că vine guvernul Ponta. Dar România avea nevoie de o schimbare de guvern, pentru a detensiona situaţia socială. Faptul că la noi nu zboară sticlele incendiare spre Parlament, ca în Grecia, sau spre Cotroceni, nu înseamnă că nu există un potenţial de violenţă socială. El există, şi nu putem şti când şi de ce se va materializa.

Alegerile din iunie, venind după schimbarea de guvern, vor contribui şi ele la acest proces de liniştire a tensiunilor din societate. Măsurile sociale anunţate au şi ele efect de calmant. Dar cea mai importantă aşteptare a românilor priveşte economia. Şase luni par puţine pentru relansarea creşterii economice. Da, dar sunt suficiente pentru o schimbare de proiect, pentru definirea unei noi paradigme de dezvoltare. Oricum, relansarea motorului consumului trebuie însoţită de relansarea investiţiilor productive, publice şi private. România ar putea să-şi exploateze liniştită, cu bani publici şi privaţi, bogăţiile solului şi subsolului. De ce să nu listăm CupruMin la bursă, ca o regie publică, pentru ca investitori privaţi să se alăture statului în efortul de retehnologizare şi creştere a profitului?

Sigur, dacă statul va investi în telecabine şi parcuri în păduri, nu se va întâmpla nimic. Dacă va investi în hidrocentrale, în reţele de transport energie, în modernizarea căilor ferate, în creşterea eficienţei energetice, în sprijinirea formării de noi IMM, în agricultură şi în protecţia mediului, banii se vor întoarce la buget, şi vom avea cu ce plăti datoriile iraţionale, făcute de băsescu şi de boc.

Eu sper că şi PSD şi PNL sunt conştiente de faptul că alianţa lor nu este pe şase luni, până îşi văd sacii în căruţă. Trebuie să se obişnuiască de acum cu ideea că sunt "blestemaţi" de dezastrul guvernării portocalii să fie în alianţă şi să guverneze cel puţin opt ani de aici încolo. Le place sau! Nu ei decid asta, realitatea le-o impune. Doar o guvernare stabilă, doar bugete multianuale, care să permită o planificare a investiţiilor şi o dezvoltare durabilă pot genera o creştere a bunăstării generale.

Alegerile din Franţa, din Grecia, din Germania(unde Merkel a mai suferit o înfrângere), din Italia, sunt semne ale schimbării la nivel european. Este începutul sfârşitului moştenirii neo-liberale şi al unui model de globalizare care a deziluzionat şi a produs opusul a ceea ce se aştepta: o uriaşă polarizare economică şi socială, o creştere a violenţei la nivel global, grave dezechilibre de mediu, epuizarea resurselor, mizerie socială, fundamentalism, extremism religios, etc.

Poate că nu putem vorbi încă de un proces invers, de de-globalizare. Dar putem vorbi sigur de o nouă paradigmă referitoare la globalizare, şi în formularea căreia UE trebuie să joace rolul central, pentru că de data asta elementul critic al procesului va fi socialul, nu economicul. 

România trebuie să se schimbe. Dar schimbarea trebuie să aibă un sens, o noimă, şi obiective clare. Asta cred că aşteaptă, înainte de toate, românii. Un proiect în care să se regăsească, să le redea mândria şi să sensul apartenenţei. Dacă Ponta şi USL înţeleg aceste aşteptări, şi acţionează în consecinţă, vor avea succes. Dacă nu, abia atunci ne aşteaptă soarta de acum a Greciei! 

"Să fie, să se găsească!"

Prieteni, admit, sunt eu prost şi nu înţeleg înaltele considerente ale ieconomiştilor noştri. Dar nici până într-atât de prost încât să nu mă întreb: la ce folosesc României cele 37 de miliarde de euro din rezerva BNR(cred că este suma care include şi valoarea rezervei de aur), la care se adaugă 5 miliarde de euro şi 7 miliarde de lei, un "buffer" al Ministerului de Finanţe. Iar Drăgoi Jr. se lăuda mai acum cu câteva minute că BM ne mai dă un miliard de euro.

România nu are bani să-şi co-finanţeze proiectele europene. Cretinii care ne conduc au tăiat sălbatic salariile bugetarilor şi pensiile, au redus cheltuielile sociale. Şosele, autostrăzi, căi ferate reparate, şcoli noi, spitale noi, pula! Auzim mereu refrenul "Nu sunt bani!" în schimb ne împrumutăm ca disperaţii, chipurile pentru că putem, şi după principiul, "să fie, să se găsească!"

Nu înţeleg nici în ruptul capului logica acestui tip de politică financiară. Să te împrumuţi scump, să ai un serviciu uriaş al datoriei externe, dar şi interne, într-un timp foarte scurt, şi să nu faci nimic cu banii împrumutaţi, ei bine, asta depăşeşte puterea mea de înţelegere. 

Dacă măcar păstram puterea de cumpărare a cetăţenilor(care vor suporta costurile acestor împrumuturi demente!), şi tot era ceva. Nu mai vorbesc dacă banii erau folosiţi pentru modernizarea firmelor cu capital public: să zicem Roşia Montană, CupruMin, CFR Marfă, producătorul de vaccinuri, de medicamente, continuam să construim hidrocentrale, să facem grupurile trei şi patru de la Cernavodă, investeam în irigaţii şi în refacerea agriculturii de tip industrial, nu ne-ar fi costat mai mult de un miliard-jumătate, două miliarde de euro pe an. Şi investiţiile astea se plăteau singure, credeţi-mă! 

Dar pentru asta trebuie să ai viziune, nu să te uiţi doar după comision. Sper că va veni şi vremea când vom afla cine a pus la cale politica asta scelerată de împrumuturi şi de ce. Şi va plăti pentru ea...    

HotNews îl traduce pe Muţunache

Tupeul este cea mai mare calitate a noului(şi mult prea vechiului, prin apucături!) premier. Un tupeu care-ţi taie răsuflarea! Iar tupeul merge mână în mână cu aroganţa, că de, prostul, dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul! Vreţi să vedeţi o probă de aroganţă tupeistă a unui prost fudul?

HotNews, oficina de net a guvernului şi a portocaliiilor, se simte obligată să traducă(a se citi să corecteze!) tâmpeniile spuse de premier aseară despre minereul de cupru de la Roşia Poieni: "Concentratia de cupru (n.r. din halda ramasa acolo - steril amestecat cu minereu de cupru- rezultata in urma exploatarii  minereului de cupru) e foarte mica, 0,3%, ceea ce face ca pentru zacamantul exploatat la suprafata sa fie nevoie de o tehnologie foarte buna pentru a putea obtine profit. In comunism era o limita foarte mare de exploatatie, dar se atingea putin, iar tehnologia sovietica de atunci o avem si azi. Minereul de acolo a fost trimis la combinatul de la Zlatna care intre timp a fost vandut la fier vechi. Ploile au scos la suprafata cuprul si Arieselul a fost poluat serios. Aveam nevoie de o tehnica noua care poate sa scoata acele 0,3% procente de cupru si sa asigure normele de mediu." E cu nota redacţiei, să nu avem vorbe!

Deci Muţunache Labă-Tristă vorbea despre minereu, nu despre steril, ce rămâne după prelucrarea minereului. Halda de steril e una, exploatarea, locul de unde se scoate minereul, alta. Da, se pot scoate din steril şi alte metale asociate cuprului. Dar nu despre prelucrarea sterilului era vorba în privatizarea Cuprumin, ci despre rezervele de minereu de cupru. De fapt, jigodia minţea, pentru a justifica vânzarea, spunând că trebuie nu ştiu ce tehnologie ştiinţifico-fantastică pentru a scoate cupru dintr-un minereu de tot căcatul. Hai să fim serioşi! Şi sovieticii, şi putredul occident scoteau cuprul cu aceeaşi tehnologie. Iar uzina de la Zlatna începuse să fie reconstruită în 1985, după cele mai noi tehnologii.

Încă ceva: la Cuprumin se scoate doar minereu. Pentru asta nu ai nevoie decât de nişte basculante, excavatoare, maşini de forat găuri pentru explozivi, ceva dinamită, şi cam atât. Ce are sula, concentraţia de cupru din steril, cu prefectura, minereul brut? Care minereu o va lua pa! din ţară, să fie prelucrat în altă parte! Scrie undeva în contract că ăia de-au cumpărat se obligă să refacă tot procesul tehnologic, până la obţinerea cuprului rafinat? Nu! Deci, cum spuneam, pa!

Şi dobitocul ăsta se bate cu cărămida în piept că apără interesul naţional? Apără pe dracu: pur şi simplu a vândut rezervele de cupru, estimate între 8 şi 20 de miliarde de euro, cu 200 de milioane de euro, şi atât. Afacere, frate! Să bem şi să ne veselim!

Muţunache, tată! Ai început foarte prost. Din păcate pentru noi, trăim în România, altminteri azi ar fi fost un scandal imens după minciunile de aseară. În loc de scandal avem adoraţia tâmpă a unor cretini, care s-au săturat de curul lui băsescu, şi vor să pupe şi o prospătură.  

Nu mai bine îi împuşcăm noi pe economişti, să nu ne mai chinuie?

Ar fi de tot râsul, dacă n-ar fi de plâns. Pe Contributors, un nene, Cristian Socol, se dă de ceasul morţii să ne demonstreze că Tratatul de Stabilitate Fiscală nu e lupul cel rău, ci o virginală Albă ca Zăpada, care o să ne facă numai bine. Dacă îl aplicăm, va curge doar lapte şi miere!

Da, dar vine Florin Citu şi dărâmă, cu argumente solide, baza întregii construcţii a Tratatului, adică deficitul structural, care se bazează pe, atenţie, estimarea PIB ului potenţial, valoare care stă la baza calculului pomenitului deficit. Cu alte cuvinte, introduc în calcul o valoare care nu poate fi măsurată. Iar pentru estimare ai nevoie de o serie lungă de date statistice. Citez din Florin Citu. Dar înainte fac o precizare. Nu sunt economist. Dar nici idiot nu sunt. Chiar înţeleg lucrurile astea. De asta afirm că Florin Citu pune degetul pe rană. Nu putem lăsa o întreagă construcţie, legală şi instituţională, să se bazeze pe o ficţiune, cum spune şi el, poate fi manipulată. Păi, Greciei nu de la nişte mânării statistice i se trage? Şi atunci, ce facem?

Aşadar: "Dar riscul cel mai mare nu se regaseste in „designul” acestei reguli, ci in interiorul ei. Acest risc deriva din utilizarea PIB-ului potential ca element de baza in calculul bugetului structural. PIB-ul potential nu poate fi masurat si astfel el trebuie estimat. Si de aici apar o serie de probleme. Pentru a estima PIB-ul potential e nevoie de o serie istorica a PIB-ului real. Dar aceasta informatie se definitiveaza la o distanta de cel putin patru trimestre. De exemplu, noi nu vom avea cifra exacta a PIB-ului din 2011 decat la sfarsitul lui 2012.

Astfel, orice estimare a PIB-ului potential facuta astazi va trebui revizuita in viitor. Iar orice decizie luata in prezent, pe baza acestor estimari, poate sa aiba rezultate contrare celor sperate. Si, ca sa fie si mai complicat, PIB-ul potential poate fi masurat prin mai multe metode econometrice, toate ajungand la rezultate diferite. (s.m.)

Pericolele care deriva din folosirea PIB-ului potential pentru elaborarea de politici economice nu sunt noi. Cercetarea economica este plina de analize care demonstreaza ca utilizarea acestui concept pentru politica economica poate duce la erori grave. De exemplu, imaginati-va o politica monetara care raspunde prin cresterea ratelor dobanzilor unor estimari care arata ca PIB-ul real este mai mare decat cel potential. Aceasta decizie este normala din punctul de vedere al politicii monetare pentru ca in asemenea conditii creste riscul de inflatie.

Mai departe, ca urmare a deciziei de politica monetara, economia incetineste, pierde locuri de munca, scad profiturile si cresc ajutoarele sociale. Toate costuri reale. Daca insa decizia bancii centrale a avut la baza o estimare gresita a PIB-ului si economia mai avea ani buni de crestere pana sa se apropie de potential? Din fericire, in cazul politicilor monetare este mai usor de eliminat acest risc prin acordarea unei importante mai scazute acestei variable.

Dar o politica fiscala, asa cum urmeaza a fi introdusa in zona euro si Romania, se bazeaza pe o valoare estimata a PIB-ului potential. Este cea mai importanta variabila in calculul deficitului structural. Iar pentru ca aceasta variabila este importanta, si nu poate fi masurata, bineinteles ca exista riscul sa fie manipulata. Reamintesc ca soldul bugetar structural este determinat pe seama veniturilor si cheltuielilor guvernamentale realizate in cazul in care economia creste la potential. In schimb, soldul bugetului real reflecta efectele ciclice ale activitatii economice si variaza in jurul soldului bugetar structural."

Dar nu se putea să nu dea şi domnul Citu cu mucii în fasole: ca măsură de asigurare că politicienii nu mânăresc PIB ul potenţial, estimarea lui ar trebui să fie încredinţată unui grup de economişti independenţi. Pardon?! Mai bine îi împuşcăm, să nu ne mai chinuie! Nu de altceva, dar în căcatul ăsta ne-au băgat tot economiştii, că nu vă închipuiţi că deciziile politicienilor, profani în domeniu, au fost visate noaptea. Nu, ele au fost călduros recomandate de un grup de economişti, neapărat independenţi, cărora acum nu le miroase gura!

Hai, că n-om fi toţi proşti!

Sictir, jigodiilor!

Eu, unul, de mult nu mai cred în statistica oficială, şi nici în gogoşile înşirate de aparatul de propagandă al BNR. Scurt, să nu vă plictisesc: nu cred nici în ruptul capului în scăderea aia fastuoasă a inflaţiei. Pentru simplul motiv că eu plătesc facturile, eu fac piaţa, şi, în general, eu dau pieptul cu "piaţa", nu o citesc pe culcalator!

Ne confruntăm cu o creştere sălbatică a preţurilor la produse petroliere rafinate, asta în timp ce OMV-Petrom afişează cu nesimţire un profit net de aproape un miliard de euro! Cresc la fel de vioi preţurile la alimente. La servicii, vezi costurile întreţinerii, la fel. Sigur, dacă bagi în calcul mai mult de jumătate de Românie, care se încălzeşte cu coceni şi cu lemn furat din pădurile tunse cu furie, poţi demonstra şi că a scăzut preţul întreţinerii. Dar cine te crede?

Şi atunci să nu-l bag în pizda mă-sii pe Adrian Vasilescu, pentru că vine cu explicaţii puerile pentru ce se întâmplă, recitându-mi versete din manualul micului monetarist? "Scumpirile de la carburanti si alimente sunt un zgomot de fond pe care il fac toti cei interesati sa creasca pretul. Exista factori din piata care vor sa vanda mai scump. In fiecare inceput de an, cei care vand fac zgomot, anunta cresteri de preturi. Pana la sfarsitul anului s-a dovedit ca n-au avut dreptate".

Bă, pulă! Scumpirile alea sunt orice, numai zgomot de fond, nu! Există, nu ni le închipuim noi! Şi nu le plăteşti tu, le plătim noi! Şi sărăcia de care zici a fost produsul haitelor de hoţi, precum ăia de-i mângâiaţi tu şi şeful tău pe frunte, care au golit de substanţă economia României, şi ne-au jupuit continuu, şi fără milă. 

Ştim, voi nu vreţi să faceţi nimic. Ştiu, voi lăsaţi piaţa să-şi găsească "echilibrele". Dar un lucru puteţi face: ţineţi-vă gura! Tăceţi dracului, nu mai înşiraţi verzi şi uscate! Lăsaţi-o cum a căzut! Nu ne mai enervaţi cu nesimţirea şi cu cinismul vostru! Sictir, jigodiilor! 

România: drumul spre prosperitate

Gândirea captivă şi ideologia românească a supravieţuirii

"Adevărata captivitate mentală a timpurilor noastre zace, însă, altundeva. Încrederea contemporană în "piaţă" îşi urmează riguros doppelganger-ul de secol XIX: credinţa necondiţionată în necesitate, progres şi Istorie. Aşa cum nefericitul cancelar al Partidului Laburist britanic din perioada 1929-1931, Philip Snowden, a cedat în faţa crizei şi a declarat că nu are niciun rost să te opui legilor ineluctabile ale capitalismului, conducătorii de azi ai Europei se aruncă în austeritate bugetară pentru a linişti "pieţele". 

Dar piaţa, ca şi "materialismul dialectic", e doar o abstracţiune: în acelaşi timp ultraraţională(argumentul ei bate tot) şi o culme a lipsei de raţiune(nu poate fi contestată). Îşi are adevăraţii susţinători: gânditori mediocri prin contrast cu înaintaşii fondatori, dar totuşi influenţi; tovarăşii de călătorie care poate se îndoiesc în sinea lor de pretenţiile dogmei, dar nu văd nicio alternativă la a o propăvădui; victimele, dintre care multe, mai ales în SUA, au înghiţit îndatoritoare pilula şi proclamă cu mândrie virtuţile unei doctrine ale cărei beneficii nu le vor vedea nicicând. 

Mai presus de orice înrobirea unui popor de către o ideologie se măsoară cel mai bine prin inabilitatea colectivă de a imagina alternative.* Ştim perfect că încrederea neţărmurită în pieţele nereglementate ucide: aplicarea rigidă a ceea ce până de curând era "consensul de la Washington" în vulnerabilele ţări în curs de dezvoltare, cu accentul pe politici fiscale stricte, tarife scăzute şi dereglementare, a distrus milioane de existenţe. Între timp, "termenii comerciali" stricţi pe baza cărora se permite accesul la produsele farmaceutice vitale au redus drastic speranţa de viaţă în multe locuri. Dar, pentru a folosi exprimarea nemuritoare a Margaretei Thatcher, "nu există alternativă". 

Exact în aceşti termeni a fost prezentat beneficiarilor săi comunismul, după cel de-al Doilea Război Mondial; şi pentru că istoria nu-şi putea permite aparent alternativă la viitorul comunist, mulţi dintre admiratorii străini ai lui Stalin s-au lăsat duşi de val în captivitate intelectuală. Dar când Milosz a publicat "Gândirea capitvă", intelectualii occidentali se contraziceau încă în legătură cu diverse modele sociale realmente competitive, piaţă socială sau variante liberal capitaliste ale pieţei controlate. Azi, în ciuda câte unui sporadic şi insignifiant protest keynesian, domneşte consensul."

Tony Judt, Cabana amintirilor, Polirom, 2011, pag. 176-178

* Am un scurt comentariu de făcut. La noi poporul este înrobit de ideologia supravieţuirii, pentru că alta nu cunoaşte, şi pentru că i se spune că nu există alternativă la ea. Asta ne-a împiedicat şi ne împiedică să ne imaginăm alternative, să ne proiectăm imaginea în viitor. De aici şi lipsa de reacţie, lipsa de solidaritate şi, în general, lipsa de spirit comunitar. Noi suntem sclavii supravieţuirii.  

Băieţii deştepţi: începuturile

Actualul stat român este dator circa 300 de milioane de euro urmaşilor unuia dintre cei mai mari hoţi, care a jefuit statul român ca nimeni altul: Nicolae Malaxa. Aveţi aici un articol referitor la Raportul pe care Alexandru Ottulescu, guvernatorul BNR, îl prezenta generalului Antonescu, în 1941, unde se detaliază modul în care individul a spoliat statul, cu largul concurs al...statului! 

Am să citez din articolul lui George Damian, postat pe "Bucureştii vechi şi noi": "Aproape fiecare cuvânt din raportul B.N.R. constituie o lovitură devastatoare. Din primele rânduri aflăm că firma lui Nicolae Malaxa funcţiona în baza unor credite care reprezentau 236,6% din mijloacele proprii – firmă pe datorie.

Cel mai mare creditor al lui Malaxa era B.N.R. cu 83,7% din întreaga finanţare a firmei. Mai mult decât atât, Malaxa beneficia de o relaţie specială cu B.N.R.: contractele sale de împrumut prevedeau că dacă Malaxa nu îşi încasa banii pe comenzile de stat urma ca perioada de creditare să îi fie prelungite. Un creditor cu adevărat special: dacă nu avea bani, era în mod automat amânat.

Acelaşi raport constata că deja nu mai era clar dacă statul era clientul întreprinderilor lui Malaxa sau Malaxa era clientul statului: 98% din comenzile fabricilor Malaxa erau comenzi de stat (66% comenzi de armament, 32% comenzi de material rulant pentru CFR).

Surpriza experţilor B.N.R. a fost enormă atunci când au calculat ratele de profit ale lui Malaxa în cadrul contractelor lui cu statul: acestea se situau între 236% şi 1.140%. De exemplu fabricarea de armament l-a costat pe Malaxa 182 milioane lei, iar acest armament a fost vândut armatei române cu 1,65 miliarde lei – rată de profit de 910%. Experţii contabili constatau sec: „firma N. Malaxa beneficiază de o rentabilitate excepţională”.

Nicolae Malaxa a avut grijă să pună deoparte aproape o treime din profiturile contractelor cu Armata: 390 de milioane de lei (adică 1,4 milioane dolari) într-un cont la Chase National Bank din New York. Chiar dacă făcea afaceri cu naziştii şi se întâlnea cu Hermann Goring, Nicolae Malaxa îşi punea banii în America.

Experţii B.N.R. au mai constatat că Malaxa practica dubla contabilitate şi multe din operaţiunile sale financiare erau mascate şi greu de identificat. Sistemul industrial-financiar al lui Malaxa făcea imposibilă blocarea finanţării de stat – deoarece fără sprijin guvernamental fabricile lui Malaxa ar fi fost închise, ceea ce pe lângă problemele sociale create ar fi dus la o problemă mult mai mare: oprirea producţiei de armament în ajunul intrării României în război."

 Găsiţi aici un articol detaliat despre legăturile lui Malaxa cu statul, şi mai ales despre modul în care a corupt şi a parazitat statul. 

Nu ştie statul actual ce a făcut Malaxa, cum a jefuit banul public? Se lasă jefuit pentru a doua oară? Către cine merg, de fapt, cele trei sute de milioane de euro? Câţi dintre actualii politicieni şi componenţi ai gureşei "societăţi civile" anti-comuniste, care se fac avocaţii "restitutio in integrum", vor fi mânjiţi cu banii ăştia? 

Nu trebuie să discutăm şi despre astea? Apropo: Muţunache nu are nimic de zis? Ce ştiu SRI şi SIE despre mafia "retrocedărilor" şi a "reparaţiilor morale", care a făcut averi impresionante, cu sprijin din afara ţării, dar mai ales din interiorul ei? Ăstea nu sunt atentate la adresa securităţii naţionale?   

Un copac cu ciori

Nimic rasist. Doar ciori!

"Ideologia anti-etatistă ne orbeşte!"

Poate citeşte astea şi Pulimea Sa, mai ales că are câteva lucruri în comun cu autorul lor, Bill Clinton: beţiveala şi curvăsăria. Sigur, Bill a lăsat în urma sa şi altceva decât pete albe pe rochiţa unei tute. 

Găsiţi mai multe fragmente din cartea lui Clinton "Să ne întoarcem la muncă. Un stat inventiv pentru o economie puternică" în "Le Monde". Citez câteva fragmente: 

" La seule manière de faire perdurer le rêve américain entre nous et de demeurer le principal acteur du monde dans la recherche de la liberté et de la prospérité, de la paix et de la sécurité, c'est d'avoir à la fois un secteur privé, fort et efficace, et un Etat, fort et efficace, qui travaillent ensemble pour promouvoir une économie faite de bons emplois, de revenus en hausse, de plus d'exportations et d'une plus grande indépendance énergétique. A l'échelle mondiale, dans les pays qui réussissent le mieux, dont bon nombre affichent un taux de chômage plus bas, moins d'inégalités et, pour la présente décennie, un plus grand nombre de diplômés universitaires que les Etats-Unis, les deux coexistent. Ils travaillent ensemble, avec parfois des désaccords mais avec des objectifs communs. (...)

L'obsession anti-étatiste qui a toujours été la nôtre a fait la preuve de son efficacité dans le débat politique, mais les échecs auxquels elle a mené dans l'action politique se lisent dans une économie anémiée et de plus en plus inégalitaire, où les emplois sont trop rares et où les revenus stagnent, dans une moindre compétitivité par rapport à d'autres pays, notamment dans les domaines des produits manufacturés et des énergies renouvelables, et dans cette dette qui pèse sur nos épaules, potentiellement invalidante alors même que les baby-boomeurs commencent à partir en retraite.

Pour élaborer une stratégie efficace permettant de faire redémarrer le moteur de l'emploi et de résoudre le problème de notre dette à long terme, nous devons nous débarrasser des oeillères idéologiques antiétatiques et nous concentrer sur le rôle que l'Etat doit jouer dans le renouveau de l'Amérique. (...)

Les pays qui réussissent le mieux au XXIe siècle ont à la fois une économie solide et un Etat fort et efficace. Pour le prouver, ce qui est l'un des principaux objectifs de ce livre, je voudrais comparer les Etats-Unis, quant à leur histoire, à leurs attentes et à la manière dont ils s'en sortent, avec d'autres pays qui sont leurs concurrents de demain, aussi bien ceux qui sont déjà riches que ceux qui connaissent actuellement un développement rapide. Aussi étonnant que cela puisse paraître, on constatera qu'un certain nombre d'entre eux sont mieux classés que nous en termes d'éducation, de technologie, d'infrastructures modernes, de recherche et développement, et de production haut de gamme. Nombreux sont ceux qui affichent des taux de chômage plus bas, une croissance du nombre d'emplois plus rapide, des inégalités de revenus moindres et des taux de pauvreté inférieurs. Certains offrent même plus de possibilités à leurs populations défavorisées de gravir l'échelle économique pour intégrer la classe moyenne, évolution que nous connaissons sous le nom de rêve américain...

 

Quelle sorte de futur souhaitons-nous ? Voulons-nous un pays où nous puissions travailler tous ensemble pour faire revivre le rêve américain et reconstruire notre classe moyenne ? Quel est le moyen le plus efficace pour y parvenir ? Avec une économie forte et un Etat fort travaillant main dans la main pour renforcer les perspectives, les responsabilités et la prospérité de tous ? Ou bien avec un Etat faible et des groupes d'intérêts puissants qui dénigrent la prospérité pour tous et encouragent sa confiscation systématique par un petit nombre jusqu'à sa disparition ? C'est pourtant ce que nous promettent à terme les tenants de l'antiétatisme et de l'idéologie du "chacun pour soi".

Sigur, au să-mi sară unii în cap, mai ales văzând halul în care arată statul român. Prieteni, statul român arată aşa cum arată pentru că noi am vrut asta. Din prostie, din ticăloşie, din indiferenţă. 

Trebuie să înţelegem că mai multe generaţii de bunuri publice ajung la sfârşitul vieţii lor normate, ca să zic aşa. Infrastructuri de transport, şcoli, spitale, centrale electrice, reţele de transport energie, sectoare de cercetare-dezvoltare. Unele au fost privatizate, sau concesionate, exploatate nemilor, şi acum nimeni nu mai investeşte în ele. 

Avem de ales: lăsăm lucrurile la voia întâmplării, sperând că "piaţa" va face ceva(nu va face!), sau reinventăm statul, şi începem un nou ciclu de investiţii în bunuri publice. Pentru că bunurile publice au construit prosperitatea pentru cei mai mulţi dintre noi. 

Mai este ceva: am tot scris despre faptul că, la urma-urmei, statul este un mecanism de gestiune colectivă a riscurilor. Este vorba, vezi povestea amărâţilor înzăpeziţi prin Bărăgan, prin Buzău şi Vaslui, despre riscurile care nu pot fi gestionate individual. Ei bine, statul român NU mai poate gestiona un risc minim, cum este un viscol mai vioi. Dacă am avea alte fenomene, mult mai periculoase? 

Şi sărăcia, şi subdezvoltarea, sunt astfel de riscuri, pe care trebuie să le gestionăm colectiv. Şi ce facem noi? Distrugem instrumentul de gestiune, statul social. Numai un tembel precum băsescu putea face o astfel de imbecilitate! 

Cred că statul va trebui să fie principalul subiect de campanie electorală, anul ăsta. Altfel o să ajungem să ne facă program de mers la budă FMI. Orarul trenurilor de metrou ni l-a făcut!       

Bursa zvonurilor # 3

• boc propune înlocuirea tuturor miniştrilor PDL. Este o imbecilitate, oricum ai lua-o. Ce poate face unul, care n-a fost în viaţa lui ministru, în câteva luni, cât mai are de trăit viitorul guvern? O cale mai bună spre ineficienţă nici că se putea! Dar atât îl duce mintea pe boc, atât face!
• Vi-l puteţi imagina pe Mircea Toader ministru? Eu, nu!
• Cine dracu este Stelian Fuia, altul pus de PDL la Agricultură? 
• Programul de guvernare îl scrie madam Vass? Ştiţi ce, luaţi-vă cearceaful, pe post de giulgiu, şi îndreptaţi-vă în ordine către cimitire! 
• Dacă pleacă udrea, în locul ei ar veni deputatul Cristian Petrescu(?) 
• Claudia Boghevici ar urma s-o înlocuiască pe Sulfina Barbu

Bursa zvonurilor # 1

• Andreea Paul Vass este propunerea PDL pentru Ministerul Economiei. Fătuca asta n-a lucrat o zi în economia reală!
• Bogdan Drăgoi, papiţoiul care a împrumutat 1,5 miliarde de dolari la o dobândă pentru ţări în faliment, vine la Finanţe şef suprem. Băncile sunt fericite!
• La Agricultură ar urma să vină nenea ăla, Rădulescu, făcut deputat de Pinalti cu iaurt, cu gugoşele.

Mai putem vorbi de capitalism?

Întrebare, şi foarte serioasă: mai putem vorbi de capitalism? Realitatea economică mai poate fi descrisă de această noţiune? Nu cumva putem vorbi despre moartea capitalismului, aşa cum a murit şi comunismul, şi trebuie să ne punem mintea la contribuţie, pentru a da un nume acestei noi realităţi?

Sincer, pe mine poveşti de genul ăsta au început să mă plictisească. Phelps este un om inteligent, şi asta nu pentru că are un Nobel pentru economie. Cu toată inteligenţa lui, nu poate ieşi din dogmă: capitalismul e bun, capitaliştii sunt răi, că au întinat nobilele sale idealuri! Şi statul, mama lui de stat! Dacă n-ar fi el, să-l corupă, ce mândru ar străluci capitalismul în soare! A se scuti! O societate nu se rezumă la clasa mijlocie, cea acuzată că, împreună cu statul, au capturat capitalismul, şi profită de el, în detrimentul celorlaţi!

Spune Phelps: "Modelul corporatist nu are niciun sens pentru generaţia tânără care creşte folosind Internetul, cea mai liberă piaţă mondială de bunuri şi idei. Succesul şi eşecul firmelor pe Internet este cea mai bună reclamă pentru piaţa liberă: site-urile de socializare, spre exemplu, se ridică şi mor aproape instantaneu, în funcţie de cât de bine îşi servesc clienţii. Site-uri precum Friendster sau MySpace au căutat să facă profituri suplimentare prin compromiterea confidenţialităţii utilizatorilor şi au fost imediat penalizate de clienţii care le-au părăsit pentru competitori relativ mai siguri, ca Facebook şi Twitter. Nu a fost nevoie de reglementări guvernamentale pentru o astfel de tranziţie. De fapt, dacă statele moderne corporatiste s-ar fi implicat, ar fi susţinut probabil MySpace cu banii contribuabililor şi ar fi promis să “reformeze” problemele de confidenţialitate ale companiei.

Internetul, ca o piaţă a ideilor în cea mai mare parte liberă, nu a fost favorabilă corporatismului. Oamenii care au crescut cu descentralizare şi competiţie liberă a ideilor percep ca străină ideea susţinerii de către stat a marilor firme şi industrii. Multe dintre mijloacele media tradiţionale repetă vechiul slogan: “Ce e bine pentru firma X e bine şi pentru America”, dar e puţin probabil să se vehiculeze aşa ceva pe Twitter."

Reamintesc idiotului că ceea ce se întâmplă pe Internet este tocmai opusul capitalismului: e comunism! Fiecăruia după nevoi, şi totul gratis!  Astea sunt ideile noii generaţii! Care iubeşte la fel de tare şi "capitalismul", şi "corporatismul"! Internetul nu este decât o aplicaţie. Google este o aplicaţie! Siteurile de socializare, aplicaţii! Telefoanele mobile, calculatoarele, celelalte sunt aplicaţii. Adevăratele invenţii sunt formatul de compresie MP 3, tranzistorul, fibra optică, laserul, etc.

Nu cred că lumea de azi e mai puţin creatoare şi întreprinzătoare, din cauza reglementărilor. Şi a drepturilor de proprietate intelectuală. Care sunt fix în logica pură a capitalismului: maximizarea profitului. Prima lege a patentelor a apărut în statul veneţian, în 1474. Era în zona unde se năşteau primele istituţii, financiare, ale capitalismului, şi unde se dezvolta una dintre primele economii-univers, legate şi de forme incipiente de drepturi şi de libertăţi cetăţeneşti. În Marea Britanei primele scrisori de patent, apar la începutul anilor 1400. În SUA primul patent este emis în 1641. Nu mi se pare că i-a împiedicat pe cei numiţi mai sus să se dezvolte, şi nici capitalismul să se nască.

Prima lege a copyrightului a apărut în 1709, în Marea Britanie, în siajul Revoluţiei Industriale, care-şi lua avânt. Şi nu i-a pus piedică "fragedului" capitalism. Iar termenul de "proprietate intelectuală" a apărut, cu cadrul legal aferent, a apărut în Germania proaspăt unificată şi în plin proces de indistrializare, iar la sfârşitul secolului XIX se stabilea în Elveţia Biroul Internaţional Unificat pentru Protecţia Proprietăţii Intelectuale. Şi iarăşi capitalismul n-a avut cine ştie ce greţuri!

Dar din aplicaţii pentru tehnologii deja existente, din reţele de socializare şi alte tâmpenii pe net nu putem hrăni 7 miliarde de oameni, nu-i putem îmbrăca şi adăposti. Nu cu aplicaţii pe Internet putem controla efectele schimbărilor climaterice. Sigur, putem face multe, dar nimic esenţial pentru nevoile de bază ale omului.

Aşadar, ce va lua locul "capitalismului"? Care este termenul care descrie mai bine aceste noi realităţi? Rămânem cu termenul actual, cu miturile şi dogmele lui, şi ne folosim creativitatea doar pentru a vindem oamenilor un cadavru în putrefacţie?

Buni de jumulit!

România a împrumutat, cu dobândă de circa 7% pe an, vreo 1,5 miliarde de dolari. Pe zece ani. Adică în fiecare an, până ajung să fie răscumpărate obligaţiunile emise de ea, România va da drept dobândă circa 100 de milioane de dolari. Nu e de mirare că a fost bătaie pe obligaţiuni! Puteam ridica 6 miliarde de dolari. Întrebarea este alta: cât este randamentul bonurilor de Tezaur americane la zece ani? Prin august 2011 era sub 2% pe an!

Sigur că propaganda băsesciană vede în acest "succes" o dovadă a încrederii investitorilor străini în economia-beton a României. Succes, pe dracu! Au prins americanii nişte proşti la înghesuială, şi-i jumulesc! Puţin bun-simţ, cretinilor! 

Mâna vizibilă şi mintea dogmatică

The Economist dedică o secţiune din ultimul său număr ascensiunii "capitalismului de stat". Pe care îl opune "capitalismului liberal". Părerea mea este că analiza porneşte de la o premiză falsă, de fapt de la absolutizarea proprietăţii private. În lumea economiei, aşa cum arată ea acum, nu mai are nicio relevanţă cui aparţine proprietatea, atâta timp cât o formă nu este discriminată, în favoarea alteia. Importantă este administrarea proprietăţii. 

Capitalismul liberal a simplificat absolut cretin lucrurile, după principiul: "proprietate publică rea, proprietate privată bună!" Şi ce să vezi? Chinezii, ruşii, brazilienii, chiar francezii şi nemţii, au nesimţirea să demonstreze că lucrurile nu stau chiar aşa.

Acum critica celor de la The Economist este pe acelaşi calapod: "capitalism liberal bun, capitalism de stat rău!" Evident, e bine să vedem cumetriile şi corupţia capitalismului de stat, dar corupţia şi cumetriile capitalismului liberal tocmau au băgat o lume în căcat! Dar nu poţi aduce aşa un afront dogmei!

Ca de obicei, lucrurile sunt pe undeva pe la mijloc. Ambele forme de capitalism au plusuri şi minusuri. Este o lipsă de onestitate flagrantă să vezi doar meritele unuia şi doar pericolele celuilalt.

Dacă tot suntem adepţii unui sistem deschis, atunci să punem pe picior de egalitate cele două forme de proprietate, publică şi privată, şi competiţia să se desfăşoare la nivelul administrării ei. A spune că statul este un prost administrator este una, dar proşti administratori sunt cu duiumul şi în privat. Dar n-ar fi mai productiv să vorbim despre cât de buni şi de proşti proprietari suntem şi unii, şi ceilalţi?

Cât despre folosirea pieţei pentru a promova obiective politice, care i se impută capitalismului de stat, "Consensul de la Washington" ce pizda mă-sii o fi fost? Nu tot aşa ceva, dar din partea "capitalismului liberal"?

A, şi nu rataţi comentariile la articolul la care face trimitere linkul. Se mişcă lumea, se schimbă gândirea, atitudinile sunt tot mai critice faţă de dogme. Nu e tocmai rău...