duminică, 6 mai 2012

Beliţi-l pe Pulimea Sa!



Cineva trebuie să-i spună lui băsescu un lucru, cu care încă nu s-a obişnuit: a înţărcat Bălaia! La Palatul Victoria nu mai sunt slugile sale, gen boc sau MRU. Şi, conform Constituţiei, el nu are drept de veto asupra politicilor promovate de guvern. Nu preşedintele exercită controlul asupra Guvernului, ci Parlamentul. 

Este un gest de iresponsabilitate să declari celor de la FMI, care au negociat cu noul guvern, că nu vei trimite Scrisoarea de Intenţie Parlamentului, dacă nu se vor respecta nu ştiu ce deficite. Păi, de vreme ce părţile au ajuns la un acord, ce treabă are el? 

Oricum, este un pretext. Mărirea salariilor bugetarilor cu 8% înseamnă şi o creştere a contribuţiilor lor la CAS şi la pensii. Deci redarea sumelor reţinute abuziv pensionarilor se compensează automat. Chiar îl cunosc pe Florin Georgescu, şi ştiu ce-i poate mintea. Nu băsescu este cel care-i poate da lecţii de finanţe publice!

Individul ăsta continuă să creadă că poate conduce ţara asta cum vrea pula lui. Ei bine, noi nu mai vrem asta! Vrem să se revină la normalitatea constituţională. Fiecare actor instituţional să-şi vadă de obligaţiile lui, să se respecte şi să-şi facă treaba. Punct!

Dacă băsescu începe iar cu prostiile lui, noua majoritate are obligaţia să-l suspende imediat! Că nu poate sta o ţară întreagă prizoniera demenţei lui băsescu! Beliţi-l scurt şi fără menajamente!      

5 comentarii:

casandra spunea...

@Constantin,
Scrisoare de intentie (sau scrisoare suplimentara d eintentie care modifica forma anterioara a acordului) si acordul respectiv cu FMI se ratifica prin act cu putere de lege. Adica, aprobarea Parlamentului fie se obtine pe baza unui proiect de lege, fie pe baza unei OUG.
Daca este proiect de lege, proiectul aprobat in Guvern se duce la Cotroceni si de acolo, prin Decret prezidential, merge la Parlament pentru ratificare.
Daca este OUG, Guvernul o trimite la Parlament, iar acesta trimite legea de ratificare la Cotroceni. Atunic, Presedintele are posibilitatea sa o retrimita Parlamentului in 20 de zile spre rediscutare, o singura data. Daca Parlamentul nu o modifica, presedintele este obligat sa semenze asa cum este ea aprobata in Parlament.
In ultimii 3 ani am avut ambele situatii, vezi mai jos:

http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck.lista?cam=2

Karakas spunea...

Referitor la "fericirea" lui Franks ca Romania "ramine pe pozitii" si cu noul guvern, care "coopereaza" cu vechiul guvern: inteleg ca bucuria e ca guvernul Ponta s-a angajat sa mentina Romania la acelasi grad de vasalitate fata de Imperiu? S-au poate a reusit cu brio sa mentina aparentele? Ar fi foarte trist pentru romani daca la prima intrebare s-ar raspunde afirmativ.

Cumva, la un moment dat trebuie renuntat la acest FMI si caracatita aferenta, care tine Romania in subdezvoltare. Nu e vina Romaniei ca unchiul a creat aceasta criza mondiala, si nu ea trebuie sa plateasca. Valabil si pentru celelalte tari. Sau, daca cineva pune problema solidaritatii la greu, unde a fost solidaritatea "la bine"? Tarile bogate nu au fost niciodata solidare cu tarile sarace, decit cu vorba, s-au le-au dat atitia bani incit sa le mentina dependente, la limita cersitului. Adica, la mila lor.

http://www.mediafax.ro/economic/jeffrey-franks-suntem-multumiti-sa-vedem-cooperarea-dintre-ministrii-care-pleaca-si-cei-care-vin-9598047/

pacos spunea...

Eu n-am inteles de ce a iesit Bascoe azi pe sticla. Sa ne spuna, ce?
Ca trebuie privatizat tot? stiam, nimic nou sub soare.
Ca trebuie ca sistemul de sanatate sa fie "penetrat" de privati? si asta stiam, inca e proaspat in mintea romanilor conflictul deschis cu doctorul Arafat.
Ca sustine majorarea salariilor bugetarilor? mersi, stiam.
Ca nu va semna o noua scrisoare de intentie? ok, asa cum bine spunea Casandra, ca-i place sau nu, n-o poate respinge decat o data. Asta stia si el.
Ca trebuie schimbate nu stiu ce conducte si statii de pompare la Transgaz? da, asta nu stiam, da' nu cred ca asta e treaba presedintelui.
Ca sunt 5 miliarde euro la finante? la dracu, asta trebuie lamurita odata.
Ca s-au implinit doi ani de la taieri, pardon, de la "salvarea" tarii? yeah, right, uitasem si era nevoie sa ne-o reaminteasca.
Deci, de ce? ca o completare la marea adunare portocalie?

ANONIMUS spunea...

Basescu vrea cu tot dinadinsul sa fie,demis.Ori e presedinte sau lobyst-ul prietenilor lui plini de bani?! Treaba lui .Cand are de gand sa-si spuna parerea lui personala ,sa-si ridice capacul la WC-u si sa-si urle idea.Pe noi nu ne intereseaza idioteniile lui.

florin spunea...

"Mărirea salariilor bugetarilor cu 8% înseamnă şi o creştere a contribuţiilor lor la CAS şi la pensii."

Asta este cel mai stupid argument pe care l-am auzit.
Fiind vorba de salarii platite de la buget, inseamna de fapt plimbarea unor bani dintr-un buzunar in altul.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...