miercuri, 2 mai 2012

Demnitarul ideal



Nu comentez, cum am mai spus, nominalizările făcute de Victor Ponta pentru guvernul său. Nu eu lucrez cu ei, nu eu iau şuturi în cur pentru alegerile proaste. Pot să comentez situaţia a doi dintre cei nominalizaţi, Victor Alistar şi Mircea Diaconu, ambii victime ale haosului juridic şi administrativ din România, şi, mai presus de orice, ale politizării justiţiei.

Cum pot eu să cred că Justiţia din România nu este politizată, când într-un caz identic, presupusa incompatibilitate dintre demnitatea de senator/deputat şi aceea de rector, un rector pedelist este declarat compatibil, iar doi, unul pesedist şi altul penelist, incompatibili. În plus, ANI este cea mai cretină instituţie imaginată vreodată de mintea perversă a unui procuror ceauşist, ajuns icoană a democraţiei.

Deşi este sub control parlamentar, ANI se află în război cu parlamentarii, inventează tot felul de cazuri, ca să-i facă pe plac Pulimii Sale. Legea este interpretată(pentru că intenţionat a fost adoptată interpretabilă) cu rea-credinţă. Conflictele de interese sunt vag şi larg definite, nimic nu e riguros. 

De fapt, dacă ar fi să luăm toate aceste definiţii în serios, vom ajunge la concluzia că demnitarul ideal este orfanul boschetar, fără rude, fără avere, fără niciun contact cu realitatea. Definirii largi a conflictului de interese i se adaugă definirea şi mai largă a corupţiei. Care a produs şi mai multă corupţie, pentru că nu despre combaterea fenomenului a fost vorba, ci despre combaterea adversarilor politici.

Cred că prioritatea legislativă a unui viitor Parlament şi a unui viitor Guvern trebuie să fie rescrierea legilor privitoare la ANI şi la DNA, care să excludă ORICE subiectivism în interpretarea lor, iar instituţiile cu pricina să fie împiedicate să-şi mai depăşească atribuţiile.

De fapt, întreaga legislaţie trebuie rescrisă, limpezită, simplificată, adusă la zi, eliminate toate ambiguităţileşi instrucţiunile de aplicare care schimbă sensul prevederilor legale. CSM tot promite că va face ceva pentru aplicarea uniformă a legilor. Face pe dracu! Numai vorba e de el!

Sper că scandalul declanşat de numirile lui Victor Alistar şi a lui Mircea Diaconu să-l facă pe Victor Ponta să purceadă la această revizuire, pentru că atât corupţia, cât şi conflictele de interese au crescut, nu au scăzut, de când se dau vioaie DNA şi  ANI. Altminteri scandalurile astea pot atinge, oricând, pe oricine nu se înscrie în portretul demnitarului ideal: boschetarul orfan.

Un comentariu:

ANONIMUS spunea...

Nu-l agreez pe Dl. Alistar,dar ma tem ca din pricina unei idiosincrazii care n-are nici o explicatie logica. ,dar ,avand in vedere eforturile aproape epice a portocaliilor de a-i frana ori ce incercare de a inainta intr-o cariera publica,m-a face sa cred ca Dl.Alistar este "toba"de carte si asta-i intarata pe "nimicurile"cu diplome false si apartenenta la partid care-i fac domnului Alistar mari necazuri incercand sa intre intr-o functie publica pe "usa din fata" si dupa examene pe" drept".Dupa ce le-a luat ,ANI,etc incep sa-l scoata din "carti".Ati gasit vreun" titrat"pe bune ,nu "a la EBA"care sa-si fi gasit vreun post ?!Nici unul!!!!!Igas,si alti idioti cu diplome,dar usor analfabeti isi gasesc usor locul in "turma"profesorilor ca Boc si Ungureanu ce abunda.
Vreau sa sper ca Dl Alistar v-a face treaba buna
si va reusi sa dea exemple de ce e in stare.Cred
ca de DL.Alistar se va auzi ,si de bine.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...