Gândirea în clişee

Scurt, să nu vă plictisesc: la teorie stăm al dracului de bine, indiferent de domeniu. Practica ne omoară. Exemplu: creşterea economisirii interne. Tot aud povestea asta de ceva vreme. Dar cine mama dracului poate să economisească în ţara asta? Cei care muncesc, la stat şi la privat? Cu salarii de Africa şi preţuri de Europa Occidentală? Pensionarii, cu pensii majoritar sub pensia medie pe ţară?

Cei care pot economisi, sub o formă sau alta, în România(îi exclud pe cei care lucrează în afara ţării, economisirea lor se face acolo, şi o parte din bani intră şi în ţară, sub forma trimiterilor de bani către familii), nu cred că depăşesc suta de mii de oameni. Sigur, sunt cele cinci milioane şi ceva de conturi la pilonul II de pensii, care reprezintă tot o formă de economisire, dar din cauza salariilor foarte mici sumele nu sunt semnificative. În schimb afectează fondul public de pensii, şi aşa în suferinţă, pe fondul reducerilor de salarii. Despre pensii private, ce să mai vorbim? Câţi şi le pot permite?

Poate află şi proştii ăia de la Consiliul Fiscal că, înainte de a economisi, românii ar trebui să aibă bani să-şi satisfacă nevoile elementare. De câte ori s-a discutat despre "întregirea" salariilor bugetarilor, Consiliul Fiscal a sărit de cur în sus, că e naşpa şi se duce dracului "echilibrul macroeconomic". La fel şi în cazul măririi valorii salariului minim pe economie. Atunci să se uite lung în zare, după minunata "economisire internă"...