joi, 31 mai 2012

DNA, ANI, Parchetul General şi alte lighioane portocalii



Cum spuneam mai acum vreo trei săptămâni, Pulimea Sa nu s-a împăcat cu soarta, şi atacă guvernul pe bucăţi. Una dintre trompetele sale, Ioan Oltean, anunţa că vor fi mai mulţi miniştri cu probleme, şi o să vedem noi ce şi cum săptămânile viitoare. Şi am început să vedem: lui Mircea Diaconu i s-au mai descoperit nişte "contracte", în cazul unui bizar conflict de interese. Cum dracu se face că "acuzatul" şi premierul află din presă ce şi cum? Modul în care funcţionează Parchetul General este scandalos. La fel şi în cazul DNA. 

Văd că, în acelaşi timp, cazul Blejnar nu interesează pe nimeni. DNA tace, DIICOT tace, ANI, draga de ani! tace. Şi nu e vorba despre salariul de căcat al soţiei lui Diaconu, este vorba de sume de peste 20 de milioane de euro, de averi uriaşe, nejustificate, de complicităţi la vârful statului, adică la băsescu şi la boc, fostul premier. Pe ăştia nu-i deranjează nimeni. Cum nu-l deranjează nimeni pe tatăl Robertei Anastase, cu un salariu de la stat de 10.000 de euro pe lună, pentru nu se ştie ce "merite"! 

Unde e ANI în cazul revoltător al Elenei Udrea? Cum a putut împrumuta 3 milioane de la BRD, bancă legată de PD? Cu ce a garantat? Cum a returnat împrumutul? Cel care i-a "cumpărat" afacerea avea obligaţii faţă de Elena Udrea?

Acum vedem până unde a pătruns pegra portocalie, cât de mult a cuprins din stat şi din instituţiile sale şi mai ales în ce hal le-a pervertit. Vom avea noi surprize, de acum înainte. Şi lucrurile se vor agrava, pe măsură ce ne apropiem de alegerile parlamentare. PDL s-a împăcat cu pierderea alegerilor locale. băsescu nu se va împăca şi cu pierderea alegerilor generale. Şi atunci totul se va concentra pe acţiunea politică din toamnă, când Parchetul General, DNA şi ANI se vor întrebuinţa din greu, pentru a face din USL răul absolut. 

Până atunci au însă de trecut un mic hop: Poşta Română. După dezvăluirile de azi ale ministrului Dan Nica, dacă Parchetul General, DNA şi ANI tac, atunci e clar că trebuie făcute rapid schimbări de fond în cele trei instituţii, pentru că sunt total supuse Cotrocenilor şi PDL.

3 comentarii:

ANONIMUS spunea...

Reactia poporului la malversatiunile lui Basescu v-a provoca exact pe dos decat ce credea acest smintit. Afacerea Arafat o sa fie un mizilic cu atat mai mult cu cat pe Dl.Diaconu un om cumsecade si iubit de tot poporul il va apara in cazul porcariei ce mijeste la orizont.Vad ca acesti patibulari vreau cu tot dinadinsul sa dispara PDL-ul si haita de hoti definitiv.Norocul nostru e ca peste putin o sa-i vedem pe acesti ticalosi populand puscariile natiei mai rapid decat se gandeau.Vad ca o fac cu tot dinadinsul .Bravo lor.

asybaris spunea...

Cu ce e conectat BRD-ul sau alta banca straina la PD? Ma tem ca din ratiuni de propaganda asumata faceti afirmatii nesustinute. Stim, facem scandal despre portocalii ca sa abatem atentia de la Nastase. Banuiesc ca el e un mielusel nevinovat si ca trebuie sa scape..

Constantin Gheorghe spunea...

Prietene, cine a privatizat BRD? Cine a condus banca muuuuuulţi ani? Ce funcţie a avut în Guvern, în PD, în DIE, actual SIE? Ce contracte are cu statul? De parcă n-ai şti cine a fost şi este Bogdan Baltazar, ce a făcut Udrea cu BRD, în numele "promovării" României! Hai să fim serioşi! Nu e Năstase singurul corupt al României! Aş zice chiar că e un dulce copil nevinovat pe lângă ăştia...

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...