Abia acum am aflat despre moartea academicianului Radu Voinea. Un om extraordinar, un profesor minunat şi care ne-a iubit pe noi, studenţii lui. Şi cu un extraordinar simţ al umorului. Mi-a fost profesor de mecanică, în anii 70, la Facultatea de Aeronave. Era imediat după cutremurul din 1977. Locuiam în complexul Belvedere: cinci cămine de fete de la Medicină şi un cămin de băieţi de la Aeronave. Eram uşor cam obosiţi să frecventăm cursul lui, care începea la ora 7,30, din lipsă de spaţii, Politehnica de la Gara de Nord fiind bine zguduită de cutremur. Aşa că vreo câţiva aveam în cameră portretul său(erau alegeri pentru Marea Adunare Naţională) şi când făceam ochi, pe la 9, ne începeam ziua cu: "ne scuzaţi, dom' profesor, dar nici azi n-am ajuns la cursul dumneavoastră!"
Inevitabil, am ajuns cu turma în toamnă, spre mirarea sa(bine, el era mirat şi de faptul că-şi începea cursul în hăul amfiteatrelor din corpul Rectorat cu trei-patru năuci, care căscau de mama focului, dar era prea delicat să ne-o spună!), mirare care venea din faptul că majoritatea făceam bine problemele, dar la teorie eram cam bâtă.
Şi ca să nu ne mai lungim, începe un examen oral, de-a valma, că eram mulţi, şi timpul lui limitat. Acum, la tablă, fiecare se chinuia să stoarcă şi ultima amintire din ce învăţase(mai prin liceu, mai prin facultate) la "teorie". Şi ajunge la un coleg mai hâtru, care chiar o face de oaie.
Dialogul merită toţi banii: "Să te trec, să nu te trec? Dacă te trec, mă împuşcă Manea!" Manea era şeful catedrei de Organe de Maşini(unde mecanica era de bază!), şi profesor la noi la Facultate. Ceva mai în vârstă, şi cu un început de Parkinson, motiv pentru care îi tremurau mâinile. La care colegul nostru are o replică năucitoare, imitându-l pe Manea, inclusiv în tremurat: "Nu vă fie frică, dom' profesor, că nu vă nimereşte!"
Un hohot de râs homeric a pus capăt chinurilor noastre. Convins că ne-a frecat destul, şi am băgat la cap lecţia(în fond, probleme ştiam să facem pentru că seminariile nu le ratam. Dacă ne-am fi dus mai des pe la cursuri, am fi aflat ce trebuie să citim din ceaslovul lui de vreo şase sute de pagini!), ne-a trecut pe toţi.
Şi n-o să-l uit cu câtă poftă râdea în sală la "Preoteasa", la spectacolele noastre de teatru, unde era personaj mai de fiecare dată. O să-mi fie dor de râsul acela, ca şi de omenia lui, pentru că, înainte de toate, a fost un mare om. Odihneşte-te în pace, bunule profesor!
3 comentarii:
Au plecat si Pimsner si M M Nita, si V N Constantinescu si Petre Augustin. Dumnezeu sa-i odihneasca! Mi-au fost si mie profesori prin anii '80 la aceeasi Facultate de Aeronave.
Desi nu am nimic in comun cu Aeronavele, postarea aceasta mi-a adus lacrimi in ochi. Imi place modul omenesc in care se iau evenimentele vietii.
Fiecare isi are profesorul sau caruia simte ca trebuie sa-i multumesca pentru ceva.
Eu imi amintesc de LUMINITA MALAIMARE (da, sotia lui...) cu care am dat proba practica de la examenul de specilaitate. Nu o cumosteam prea bine, dar mi s-a dovedit ca era o adevarata doamna.
Am tras eu biletul cu peridurala si-mi scremeam creierii sa-mi aduc aminte de la cele numai citeva proceduri pe care apucasem sa le fac, cum se simte in virful acului rezistenta tesuturilor prin care urma sa trec. Imi tremurau deja miinile...
Ea a venit si mi-a spus ca urmeaza sa fac o generala... (din care mai facusem cu sutele).
Cu perspicacitatea mea specifica, i-am explicat ca eu am tras biletul cu peri...
S-a uitat in ochii mei si m-a intrebat :
- Chiar vrei sa faci o peridurala ?
M-am rusinat si am tacut. Abia atunci am inteles ca-mi facea o favoare.
Nu am apucat sa-i multumesc niciodata pentru omenia ei.
A murit la putin timp din cauza unui avort septic tratat cu picioarele de un "mare"
profesor de ginecologie care mai traieste si acum.
Dzeu sa-i odihneasca
Au fost cei mai buni profesori din viata mea de student.
Trimiteți un comentariu