Iar începe linşajul mediatic la adresa parlamentarilor. Tema? "Să fie şi ei solidari cu noi!" Vârful de lance al campaniei este "Realitate Tv". Se vede treaba că faptul că ANAF nu se dă dusă din Trust începe să dea roade!
Din câte ştiu eu, e ca şi cum ai bate la uşi deschise: tăierile de 25% privesc şi veniturile lor. Şi atunci? Păi, trebuie să ni se livreze o "capră", să moară şi ea, nu-i aşa, dacă a noastră este deja moartă şi împuţită?
Se tot insistă pe faptul că "parlamentarii se plimbă în străinătate" sau că "vorbesc la telefon". Ce să facem? Să ne retragem din toate organismele internaţionale din care facem parte? Din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei? După ce ne-am umilit şi ne-am căcat pe noi, după ce am cedat o mulţime în faţa pretenţiilor ungurilor, acum să spunem: "noi nu mai venim, n-avem bani!"? Din Adunarea Parlamentară a Organizaţiei Atlanticului de Nord? Din Uniunea Interparlamentară?
Nu mai bine renunţăm noi de tot la Parlament? Facem un soi de Mare Adunare Naţională, care se întruneşte de două ori pe an, câte o zi, şi votează Ordonanţele de Urgenţă ale Guvernului. Iar parlamentarii nu doar că nu vor primi niciun ban pentru asta, ci îşi vor suporta singuri cheltuielile de deplasare.
Mai mult, nici nu mai facem alegeri parlamentare. Facem un program pe calculator, care, din patru în patru ani, alege aleator 300 de năuci, şi aia e! Ce ne trebuie nouă democraţie? Desfiinţăm şi alegerile locale: dăm guvernului dreptul să numească primarii. Iar membrii guvernului vor fi aleşi tot de calculator, dintre cei cu averile cele mai mari. Premierul va fi şi preşedinte, şi va fi tras la sorţi, aţi ghicit! tot de calculator. Partidele se desfiinţează, că oricum nu există nicio deosebire între ele.
Privatizăm tot: justiţie, educaţie, sănătate, transport(căi ferate, şosele, autostrăzi, drumuri comunale, străzi, aeroporturi, porturi, râuri, fluvii, canale, tot!)sisteme de pensii, poliţie, pompieri. Desfiinţăm toate sistemele de protecţie socială, armata şi toate impozitele. Rămâne doar TVA, şi la o valoare cât mai mică.
Şi cine are bani, trăieşte, îşi trimite copiii la şcoală, îşi angajează paznici, îşi vede de sănătate, cine nu, nu. Şi viaţa noastră va fi foarte simplă. Extrem de simplă. Ca la începutul lumii. Că gândirea noastră cam la nivelul ăla a rămas. De ce să ne pierdem vremea cu nimicuri precum solidaritatea, complexitatea, statul social, meritocraţia, selecţia elitelor? Nu e mai bun darwinismul social?
Tot se plângea Dâncu de inexistenţa unor utopii în lumea noastră. Iată una, care va fi apludată şi de prietenii lui de dreapta. Simplă, să fie înţeleasă de orice prost, care nu costă nimic, şi care maximizează profitul. Al cui profit? E, vreţi să ştiţi prea multe! Nu vă obosiţi mintea, că nu e sănătos!
2 comentarii:
Nu trebuie sa dai idei !
Poate le copiaza !
Nu e buna aia cu alesi aleator de calculator!
Mai bine si mai simplu: (re)alegem la 5 ani un tatuc-presedinte, care numeste guvernul prin decret si tot el nominalizeaza si membri MAN.
Apoi, Guvernul numeste primarii, care la randul lor selecteaza consilierii.
Evident, Camera Reprezentatilor (MAN) se convoaca 2-3 zile pe an, ca sa aprobe OUG si OG date de Guvern. Nu mai trebuie sa platim salarii la reprezentanti, cum plateam la parlamentari si transformam si Casa Poporului in mall, ca sa intre proporul la orice ora vrea pentru cumparaturi.
Partidele mai exista inca, au dreptul de a desemna un candidat la presedentie si cam atat.
Bineinteles ca nu mai e necesara regula stupida a limitarii mandatelor prezidentiale. Poporul stie mai bine...
Trimiteți un comentariu