miercuri, 12 mai 2010

Faceţi crucea mare, că dracu-i bătrân!

Câteva idei, după tot circul de până acum:
1. România este definită în Constituţie drept „stat social”. Preşedintele băsescu, membri ai guvernului şi guvernatorul BNR ne tot spun că nu ne permitem acest lucru, că statul social este un lux. Măsurile luate în numele unui acord ilegal, până una-alta, merg în direcţia distrugerii statului social, cât e el acum în România. Împotriva „statului social” a început o campanie de denigrare, care-l prezentă drept principalul obstacol în calea dezvoltării economiei. Se făceau calcule cinice, de genul „dăm afară trei bugetari, construim un metru de autostradă”. În cazul ăsta pentru a termina autostrada Transilvania, care are vreo 400 de kilometri, ar trebui să licenţiem vreo 12 milioane de bugetari! Noi avem doar 1.200.000! Este ridicol acest mod de a prezenta lucrurile! S-a vorbit despre pensiile nesimţite, deşi pensia medie este undeva în jur de 730 de lei. Mai mult, s-a ajuns până acolo încât pensionarii sunt consideraţi asistaţi, deşi ei au contribuit la formarea fondului public de pensii. Nu primesc pomană de la nimeni, pensia este un drept, nu un ajutor social.
2. Reducerea pensiilor cu 15% este ilegală. Măsura trebuie introdusă printr-o lege, care să permită recalcularea lor. Ceea ce nu va fi un lucru foarte uşor. Şi aici trebuie să facem o observaţie. Până acum doi ani sistemul de pensii a avut un buget excedentar. În 2008 mărirea pensiilor s-a făcut şi din acest excedent. Problema actuală a sistemului o reprezintă şomajul. Avem circa un milion de şomeri, şi foarte multă muncă la negru. De aici rezultă banii care lipsesc la socoteală. Şi mai avem o problemă: intrarea pe piaţa muncii se face tot mai tardiv, şomajul în rândul tinerilor fiind practic dublu decât al celorlalţi, şi se iese şi mai devreme de pe piaţa muncii. În România dacă ai trecut de 40 de ani începi să ai probleme, iar dacă treci de 50 de ani n-ai nicio şansă să-ţi găseşti de lucru. De aceea în ţările UE se acordă o atenţie specială şi fonduri pentru crearea de locuri de muncă pentru tineri şi pentru seniori. Înţeleg că măsurile similare de la noi nu funcţionează.
3. Reducerea ajutorului de şomaj nu rezolvă nimic. Suma economisită este nesemnificativă, şi nu cred că asta îi va incita pe oameni să-şi caute un loc de muncă. Problema nu este că şomerii refuză să muncească, problema este că economia României nu generează locuri de muncă. Iar măsurile anunţate de traian băsescu NU vor relansa economia, ci vor distruge şi mai multe locuri de muncă, atât în sectorul bugetar, cât şi în sectorul privat, din cauza scăderii dramatice a puterii de cumpărare.
4. Sigur, unii salută această măsură de scădere a salariilor bugetarilor şi a pensiilor, spunând că până acum doar sectorul privat a dus greul crizei. Da, e adevărat, dar până la un punct. Evaziunea fiscală în acest sector este de circa 40 miliarde de euro. Unii fac asta cu metodă, adică şi în vremuri de creştere economică ei tot cu evaziunea se ocupau. Cei mai mulţi folosesc evaziunea ca pe un mijloc de finanţare cu costuri zero a activităţilor economice. Şi aşa venim la întrebarea: de ce am luat noi bani de la FMI? Ni se spunea că astfel băncile, care au avut ceva probleme cu expunerea pe sectorul imobiliar, vor avea bani pentru a credita economia. Şi o creditează? Evident, nu! Cum nu sunt credite nici pentru co-finanţarea proiectelor cu bani europeni. Aşa pierdem bani care sunt, practic, gratis, mai mult, mărim costurile proiectelor din cauza dobânzilor foarte mari practicate de bănci. Care bănci dau bani statului, stat care este incapabil să stopeze evaziunea fiscală şi să colecteze bani la buget.
5. Mediul de afaceri a reacţionat vehement la ideea măririi TVA şi a impozitului pe venit. Sigur, în criză este de dorit să fie micşorate taxele şi impozitele. Numai că, din păcate, măsura este inevitabilă, pentru că nu cred că măsura reducerii salariilor bugetarilor şi a pensiilor va avea efectul scontat. Pentru a reduce deficitul bugetar, peste circa şase luni se va impune mărirea TVA şi a cotei unice. De aceea România nu va ieşi din recesiune nici anul acesta. Poate nici anul viitor. Şi azi, ca să fie lucrurile oable, i-au cocoşat cu noi impozite şi pe "slabii" din privat. Să se înveţe minte!
6. Această criză a scos la iveală slăbiciunile structurale ale economiei româneşti. Şi, din păcate, aceste slăbiciuni nu vor putea fi corectate, pentru că lipsesc resursele refacerii aparatului productiv al ţării. România nu mai produce bunuri industriale şi agricole elementare, îşi pierde mâna de lucru calificată, care emigrează, a desfiinţat locuri de muncă în sectoare cu valoare adăugată mare şi a rămas cu locuri de muncă slabe calitativ, plătite ca atare.
7. Este bine că statul se retrage din economie, deşi trebuie să rămână în continuare furnizor de bunuri şi servicii publice esenţiale. Este rău să judecăm statul cu aceleaşi criterii cu care judecăm o întreprindere. Funcţiile sale sunt altele, nu poţi să aplici aceleaşi măsuri în sectorul bugetar ca în sectorul privat. Nu pot licenţia profesorii de pe o zi pe alta, sau medicii. Nu poţi închide şcoli şi spitale, nu poţi arunca pe drumuri copiii orfani aflaţi în îngrijirea asistenţilor maternali. Nu poţi lăsa comunităţile la cheremul delincvenţilor. Nu poţi fără angajaţii ISU.
8. Statul trebuie să spună clar care sunt priorităţile lui în materie de economie. Şi să aplice măsuri de natură fiscală pentru a le stimula, pentru a relansa creşterea economică. E frumos să spui că prioritare sunt autostrăzile, ca apoi să aflăm că, de fapt, în 2010 nu se va da în funcţiune niciun kilometru de autostradă.
9. La o simplă analiză, vedem că, în acest moment practic nu există motor al creşterii economice. Consumul? Exclus! Scăderea puterii de cumpărare este dramatică, iar creditul de consum o raritate. Imobiliarele? Pe piaţa noilor proiecte, cu rare excepţii, nu se mai întâmplă nimic. Exportul? Nu avem o economie orientată spre export. Iar cel mai mare exporta îl face industria auto. Dar nu e meritul nostru, este meritul firmelor care şi-au deschis capacităţi de producţie aici. Investiţiile străine directe? Au scăzut şi ele, din diverse motive. Personal, nu văd de unde ar putea veni impulsul necesar reluării creşterii economice.
10. Se amăgesc toţi cei care cred că e suficient să păstrăm neschimbate TVA şi cota unică. Oricum, ea devine circa 40% pentru bugetari, deci numai unică nu e! În acest fel, se introduce o discriminare între bugetari, impozitaţi, practic, cu 41% şi privaţi, impozitaţi cu 16%. Ce trebuie făcut? Aici răspunsurile trebuie să vină dintr-o dezbatere publică reală, care să angreneze în primul rând partenerii sociali. Ştiu că patronatele insistă pe reducerea fiscalităţii. Nu cred că-i ajută la ceva, dacă puterea de cumpărare va scădea în continuare. Cui vor vinde bunurile şi serviciile pe care le pot produce? Câţi se gândesc să investească? Şi de ce?
11. Vreau să atrag atenţia şi asupra necesităţii păstrării păcii sociale. Care are un cost, să nu ne amăgim. Văd că nu mai dorim să-l plătim. Să vedem ce costuri vor induce tulburările sociale din Grecia. Poate ne mai gândim înainte de a arunca milioane de oameni în sărăcie, pentru că un Guvern nu este capabil să gestioneze ţara. E mai simplu să licenţiem câteva zeci de miniştri şi secretari de stat, care să lase locul unora care ştiu şi altceva decât să dea contracte clientelei politice şi sponsorilor din campania electorală.
12. Este greu de înţeles de ce aceia care sunt în fruntea statului român: preşedinte, premier, guvern, majoritate parlamentară, promovează o ideologie anti-statală, în care statul este prezentat drept duşmanul cetăţeanului. Păi dacă ei nu cred în stat, ce caută în fruntea lui? Sau nu-i interesează gestionarea lui, în folosul cetăţenilor, ci doar controlul banilor publici, pe care îi folosesc pentru clientela politică? Aceasta este sursa proastei guvernări, în acest moment. Nu e vorba nici de liberalism, nici de stat minimal. Este vorba doar de parazitarea statului şi de justificarea ei. Un fel de ”daţi-mi statul, şi fac totul!”.
Şi ca totul să se termine în plin absurd, hop şi onor BOR, care are o idee genială în materie de soluţii anti-criză: "Considerăm înşelătoare opinia conform căreia trebuie făcute economii, inclusiv prin sistarea lucrărilor la lăcaşurile de cult aflate în construcţie, deoarece prin edificarea unui lăcaş de cult se întăreşte solidaritatea şi cooperarea dintre credincioşi, inclusiv întărirea vieţii spirituale, care permite oamenilor să depăşească orice fel de criză, fără să se «autodemoleze», ajungând la deznădejde sau la dezumanizare".
Concluzia a tras-o de mult regretatul meu bunic, nu tocmai dus la biserică, şi care-mi spunea: "Nepoate! Fă crucea mare, că dracu-i bătrân!"
PS: o ideea genială nu putea atrge decât o altă idee genială: forfetarul pe numărul de locuri din biserică. Pe când TVA pe colivă?

7 comentarii:

Fluieratorul spunea...

BOR a pus si bomboana pe coliva: ca va face centre de intr-ajutorare pe linga biserici... Cind a dat BOR ceva vreodata in lumea asta? Astia iau cu toate miinile, nu stiu decit sa ia. BOR mi-a cauzat toata portia de scirba pe sezonul asta. Ptiu!

geomarz spunea...

Foarte pertinenta analiza a evenimentelor actuale...

Desmond spunea...

Uliul traieste pe seama celor mai slabe dintre pasari. Achizitiile publice, contractele de bunuri si servicii samd s-au facut in favoarea capitalului privat. Portocaliu, clientelar si nesatul. Barem ar putea merge pana la capat, s-o puna pe Nutzi si la finante, ca stie cum se ia o rectificare bugetara. De pe noptiera, dimineata.
Bunic-mea avea şi ea o vorba, apropo de luatul banilor la pensionari:"Lua-şi-ar de ei soponel, să se speli pi chelea rece cu dânsul".

Desmond spunea...

Ceva interesant

http://economistsview.typepad.com/economistsview/2010/05/the-role-of-fraud-in-the-financial-crisis.html

Anonim spunea...

hai ca privatii astia sint de-a dreptul obraznici1 adica handicapatii asia au dus greul crizei?! pai astia au facut criza si se scot pe spatele statului si cu banii oamenilor normali si asta se intimpla pe toate meridianele. chestia cu statul social care impiedica marea dezvoltare a economiei este o melodie uzata din anii anii 90 cind se cinta in nebunie prin vest. atentie!!!!! nimic nu se inventeaza la voi ci este preluat din vest!!!!!

asybaris spunea...

Lipseste filosofia cresterii atata timp cat statul isi face politica economica si sociala doar prin taxe, impozite si reduceri de cheltuieli. Atata timp cat statul nu are capacitatea de a initia si gestiona proiecte economice a astepta revenirea economica de la buticari si de la companiile care impacheteaza produsele occidentale aici e pagubos. Statul trebuie sa fie un actor in economie, trebuie sa fie un atreprenor mai mult decat un zapciu. Statul trebuie sa incurajeze capitalul autohton si cu el sa-si faca investitiile.

Razvan spunea...

Dupa 1990 s-a distrus sistematic intreg tesutul productiv al Romaniei. Astfel, in anul 2010 ne gasim in situatia deloc placuta in care consumul este principalul "combustibil" al economiei romanesti. Prin masurile recent anuntate, guvernul o sa sugrume consumul. Sa le explice cineva privatilor, acesti "piloni de sustinere" ai economiei, ca in situatia de fata le vor scadea vanzarile nu cu 25%, ci cu probabil 40% (pentru ca multi vor opta pentru economisirea ultimului leu, pe principiul "maine nu se stie daca mai lucrez sau nu"). Atunci, acesti "privati" minunati, care fraudeaza statul in feluri, pe cat de variate, pe atat de numeroase, o sa puna lacatul de "biznisul" lor. Cei care vor rezista cateva luni, vor asista probabil la anuntul prin care guvernul va comunica faptul ca masurile initiale nu au avut efectul scontat si ca se va aplica o marire a taxelor, moment in care toi agentii economici, de la mic la mare, vor pune lacatul sau vor frauda grosolan. Oricum ar fi, statul (a se citi contribuabili, noi toi, 23 de milioane sau romanii) va pierde. Sa traim bine!

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...