Ce au în comun PliciMan, alias Silviu "Regele Gunoaielor" Prigoană şi austerul preşedinte al Germaniei şi fost Director al FMI Horst Kohler? Economia şi gura care bate curul, ca să zic aşa. A, şi câte o demisie!
PliciMan demisionează din PDL pentru că nu vrea să renunţe la afacerile cu statul. "Partidul e o identitate abstractă, nu dă de mâncare familiei mele". Da, dar fără partid mai primeai mormanulş ăla de contracte de la stat? Şi apoi, vai de curul tău dacă îi superi pe portocalii! ANAF îşi deschide sucursală în sediul firmei tale, băi, muţunache! N-ai înţeles nimic din "aventurile" Trustului Realitatea-Caţavencu? Să fii sănătos! Ne vom râde!
Horst Kohler a spus-o pe-a dreaptă în legătură cu războiul din Afganistan şi caracterul lui, care sună mai pragmatic şi mai cinic decât "nation building" şi "democracy now!" "În intervenţii militare de urgenţă trebuie asigurate interesele ţării, precum rute comerciale libere, prevenirea instabilităţii regionale, care ar putea avea un impact negativ asupra comerţului, locurilor de muncă şi veniturilor". Aşa mai venim de-acasă, jupâne! Doar că singurii care sunt de proşti în Afganistan suntem noi, că nu avem nimic de apărat, ci doar de pierdut!
Asta l-a costat postul de preşedinte. Acum, fără umor şi nemţii ăştia! Dacă aveau unul ca băsescu, ce dracu făceau? Se spânzurau în masă? Că la câte tâmpenii a spus şi a făcurt a făcut Pulimea Sa, trebuia să fi demisionat de vreo sută de ori până acum, şi nimic!
9 comentarii:
lemea nu are habar despre ce spun politicienii si cu atit mai putin despre ceea ce fac ei! vesticul este educat sa nu se amestece in treburile celor de sus. baietii destepti l-au data afara pt ca a vorbit neintrebat!
Exact prietene! Basescu ar fi trebuit sa demisioneze de mai multe ori...dar le e frica acum, cind o veni tavalugul peste ei. Trebuie sa se conserve cit mai mult, el si clanul lui de mafioti bezmetici. Cred ca tara a cam inteles ce inseamna sa pui o mina de "golani" in scaunul de sofer.
Prigoană: “Am venit in PDL cu speranta sa fac bine pentru mine, familia mea, societate”
astia au spus clar ce vor. atentie la ordinea in care face bine! :)
Oare Prigoană o să se-nscrie la "endependenţi"?
Stai să demisioneze întâi! Nu pleacă dulăul de la uşa măcelăriei aşa uşor...
Nu demisioneaza nici mort. Il papa astia cu fulgi cu tot!
...si urmand linia leninist-basescianista consacrata, ideologul Cotoi va elabora rezolutia "Cu privire la partea care s-a rupt din partid" condamnandu-l cu fermitate pe mensevicul Prigoana, pe baza textelor elaborate de Tismaneanu.
Eeee! Cine ştie, cunoaşte! Dar menşevicii nu erau ăia de aveau majoritate în Dumă, pe vremea lui Kerensky? Că ştii cum e: ăi de sunt majoritari devin minoritari, dacă pui de-o Revoluţie sănătoasă, şi la timp!
Muflex al nostru n-a pus-o de revolutie insa cred ca-l batea la cur pe Lenin la ideologie...ce drac de revolta a marinarilor ar mai fi avut ăia daca le vindea flota? Iar la "teoria îmboldirii" l-ar fi priceput pe mausolist mai bine decât toţi bolşevicii.
Trimiteți un comentariu