miercuri, 2 februarie 2011

Timpul violenţei, timpul negocierii



Situaţie extrem de tensionată şi de periculoasă în Egipt, la Cairo şi Alexandria. Unde acum se confruntă Egiptul cosmopolit şi vag occidentalizat, plus diverşii iluminaţi din tot felul de Frăţii şi alte grupuscule radicale cu Egiptul profund. Egiptul care are de câştigat de pe urma plecării lui Mubarack se află faţă în faţă cu Egiptul care are de pierdut de pe urma plecării lui.


Aşa ajungem la o problemă de principiu: în ce măsură o minoritate poate impune voinţa ei în stradă, când nu există un consens în legătură cu schimbarea. Nu suntem în situaţia României din decembrie 1989, unde exista un consens în privinţa plecării lui ceauşescu, dacă e să facem analogii, ci în aceea din România lui ianuarie 1990, când "partidele istorice" cereau plecarea lui Iliescu, iar adepţii lui ieşeau şi ei în stradă. Atunci suporterii partidelor "istorice" au condamnat răspunsul celorlalţi, ca fiind ilegitim. Şi întreb: ilegitim după care regulă?


De ce ar fi mai legitime(sic!) interesele celor care vor plecarea lui Mubarack decât interesele celor care vor o tranziţie paşnică, o tranziţie care să ţină cont de interesele tuturor. În fond, demonstranţii anti au obţinut o victorie: vor avea loc alegeri libere în septembrie, iar Mubarack nu se mai prezintă.


Există un timp al violenţei şi un timp al negocierii şi compromisului. Cei care au cerut plecarea lui Mubarack aveau soluţia trecerii la negocieri, după discursul de aseară a lui Mubarack. Din păcate strada nu are lideri, nu există o opoziţie structurată, instituţionalizată. Cine să negocieze în numele străzii? Pe ce platformă?


Plecarea preşedintelui tunisian nu a însemnat sfârşitul crizei, ci începutul ei. Pentru că nici acolo nu există o alternativă structurată. E frumos şi cu revoluţia ciripelei şi feisbukului, dar în afară de cucuie revoluţia asta nu produce nimic: nici schimbare reală, nici alternative, nici mai bine. 


Destabilizarea Egiptului este cea mai cretină mişcare, şi indiferent cine este în spatele ei, poate se duce să-şi tragă un glonţ în cap. Pentru că, în loc să rezolve problemele(reale) Egiptului, a generat şi mai multe, dacă nu cumva a pus şi de un război civil. Una peste alta Occidentul a mai pierdut, din prostie şi din trufie, o regiune importantă geo-strategic pentru el. Dar cine să înţeleagă asta?  

7 comentarii:

incognito spunea...

Faptele sunt fapte. Poate am putea spune si ca ar trebui sa-si traga un glont in cap si cel ce ar fi trebuit sa prevada o astfel de situatie si sa aiba pregatita o solutie pentru eventualitate. Chestia e ca nici fraierii aia din strada nu mai au incredere in parsivenia celor ce promit muntele de zahar aratand pliculetul. Asta pe la noi se cheama "dus cu zaharelu'". Om vedea ce-o iesi. Si despre Iran se spunea ca ajunsese un stat arab modern sub conducerea lui Rezapahlavi Ariamer. Un popor inapoiat, tras la shtanga, trebuie sa-l iei usor, altfel o rupi (shtanga) in fericire ca shahinshahul si chiar ca Mubarak. ...si nu trebuie sa te opresti si nici s-o iei prin balarii, mai ales de ai inceput sa urci.

Cosmin spunea...

Spunea cineva ca daca Obama a fost in spatele miscarii din Egipt (iar apelul lui catre Mubarack de a tine seama de doleantele demonstrantilor in momentul in care mai bine tacea) si Egiptul o ia razna, il va pune in postura lui Carter (legat de episodul Iran), adica ADIO al doilea mandat.

Karakas spunea...

Legat de legitimitatea unei minoritati de a impune o anumita ordine majoritatii...despre elitele trans-nationale ultra-bogate, si noi, restul, palmasii:

Asistam la crearea unei noi diviziuni globale intre ultra-bogati si restul, majoritatea saraci. Bogatii nu mai au nationalitate, ei nu mai apartin unei natii decit daca le cere interesul. Unii numesc aceasta clasa "plutocratie".

Un articol foarte bun pe BBC trage urmatoarea concluzie:

So, here lies the dilemma. In today's hyper competitive global economy we need our super rich and the innovative companies they create more than ever. But they need us too - as consumers, as employees, as fellow citizens.

But here is the lesson of history. In the long run super elites can only survive in one of two ways - by suppressing dissent, or by sharing the wealth.


Voi ce preferati, ca elitele super-bogate sa-si suprime disidentii care se opun acestei stari de fapt sau ca ele sa imparta bogatia lor cu acestia?

http://news.bbc.co.uk/2/hi/programmes/newsnight/9382745.stm

Fluieratorul spunea...

Deh, ce sa zic decit parerea mea... Baietilor rasculati nu-se-stie-de-ce li s-a livrat din afara un leader, in persoana lui El Baradei, pe care ei nu-l cunosc si nu-l urmeaza. Li s-a confiscat "revolutia" nu in citeva zile, ca la noi, ci in citeva ore, cam brusc si pentru minti mai luminate, doar ca egiptenii iesiti in strada sint foarte tineri. N-au nimic in spate, ci doar pe El Baradei in fata, pe care, again, nu-l cunosc. Vine Mubarak si zice "renunt in septembrie", dupa care vine Obama si zice "not-ok", dupa care vine si El Baradei si zice "acum". Petrolul se scumpeste, ceea ce e pe gustul tuturor. Jandarmul mondial n-are rabdare, camilele ies in strada. O imensa manipulare, imi pare foarte rau de prapaditii de egipteni care spera la o viata mai buna. N-o vor avea, nu de la americani. Americanii manevreaza acum masele, cu acelasi scop cu care englezii manipulau elitele acum 100 de ani. Alte vremuri, alte mode, aceleasi interese.

Fluieratorul spunea...

@Karakas

de acord cu "So, here lies the dilemma. In today's hyper competitive global economy we need our super rich and the innovative companies they create more than ever. But they need us too - as consumers, as employees, as fellow citizens."

Am alta solutie: vor consumatori, sa le serveasca interesele, nu sa umple lumea de ciurucuri. Nu ma simt, in calitate de consumator de nisa, servit de economia globala. Sint nivelat la cerintele majoritatii zonei in care traiesc. Mono/oligopolistii ma tin captiv si fac profit obligindu-ma sa aleg intre variante care nu sint my best, nu mi se adreseaza.

Nu vreau sa "share the wealth" cu ei, desi n-ar fi rau. As vrea sa fiu respectat, for a change. De-aia pling dupa croitorul, cizmarul, bacanul, spiterul, etc., de la mine din cartier, care ma cunosteau si ma serveau pe MINE personal, nu ma nivelau. Chiar si in Brasovul de sub comunisti.

Cred ca sint suppressed as a dissident, si corporatistii globalisti asteapta ca aia ca mine sa dispara. Parerea mea.

pacos spunea...

Raspunsul e simplu: toti,dar absolut toti, incep prin a suprima dizidentii. Mai devreme sau mai tarziu isi dau seama ca-si cheltuie averea incercand sa si-o protejeze. Si-atunci incep, timid, sa imparta.
AstaziceaZoellick in 2008:
"I urge the Group of Eight countries, in concert with major oil producers, to act now to address this crisis. This is a test of the global system to help the most vulnerable, and it cannot afford to fail," said the World Bank chief.

He said the G8 made a commitment at the Gleneagles Summit in 2005 to boost overall development aid, to Africa in particular, by2010, noting such aid was needed now, more than ever, as Africa accounted for two thirds of the countries most under stress by the food and fuel crisis.

"For 41 countries, the combined impact of high food, fuel and other commodity prices since January 2007 represents a negative shock to GDP of between 3 and 10 percent," he said. "These numbers translate into broken lives, and stunted potential. For the most vulnerable, especially poor children, they mean malnutrition, reduced resistance to disease, and too often death."

"Record oil prices and high and rising food costs threaten a growing number of countries with rising poverty and social instability. Already we have seen food riots in over 30 countries, and unrest over high fuel prices is spreading. The urban poor are especially affected by the double hit of food and fuel," he warned.

Karakas spunea...

@Pacos & @Fluieratorul, multumesc pentru raspunsuri si completari pe tema celor doua noi clase globale: super-bogatii si restul.