duminică, 27 februarie 2011

Cu ce ne-am ales?



Prezenţa la Bucureşti a lui Adam Michnik a stârnit muşuroiul de lepre care funcţionează pe post de "intelectuali publici" în ţara asta de căcat! De ce? Simplu! Omul nostru le-a pus o oglindă în faţă, şi le-a spus direct şi fără menajamente cine sunt. De două săptămâni, de la conferinţa de la Ateneu, gura nu le mai tace, critica nu le mai place. Liiceanu a primit o scaltoacă  pe care n-o s-o uite prea uşor, dacă o s-o uite vreodată! A primit fix ce merita!


Nu vroiam să scriu despre asta, chiar dacă apărarea lui Liiceanu" ia aspecte isterice şi e de un penibil crunt, vezi articolul de vineri al lui Tapalabă, pe HotNews.  N-o fi Dinu Păturiciu omul care să dea lecţii de morală, dar într-o democraţie are dreptul la opinie. Şi nu putem trece peste adevărul cuprins în acea opinie, doar pentru că emitentul ei nu-i tocmai uşă de biserică. Altminteri ar fi o tăcere asurzitoare în spaţiul public.


M-a stârnit Beranger, indignat şi el că acum crema intelectualităţii române o dă pe diferenţa dintre bolşevic şi menşevic, pentru a ocoli esenţa spuselor polonezului, rămas, fundamental, un democrat de stânga, ceea ce idioţilor le pute. Îl citez pe Beranger: "Fireşte, crema intelectualităţii române (să mă scuze legile universului că folosesc aşa o sintagmă cu referire la nişte scursuri) a fost preocupată de un singur aspect: până la urmă, dacă Michnik a acceptat că Liiceanu nu ar fi fost bolşevic cu Apelul său, ci menşevic, ce înseamnă aceasta? S-a băgat în seamă până şi Conu Dinu, etalonul moralităţii. Curul de Tismăneanu s-a grăbit să replice că menşevic nu înseamnă “aproape bolşevic”, ci “anti-bolşevic”. Onoarea filozofului cu pantofii rupţi este salvată!

Ce n-au înţeles scursurile care se cred societate civilă, crema intelectualităţii, etaloane morale şi mai cu seamă foşti dizidenţi este că Adam Michnik e dintr-o cu totul altă stofă decât ei. Fără a-şi nega morala de sorginte catolică, Adam Michnik a pledat pentru moderaţie şi dreptate, afirmând că nu i se pare normal ca unii polonezi să citească Evanghelia pe dos, în spiritul lui Urăşte-ţi aproapele.

Singurul spirit democratic din sală, Adam Michnik, a afirmat că fiecare individ trebuie condamnat de justiţie, şi anume doar pentru faptele pe care le-a comis, nicidecum condamnat “la grămadă” pentru apartenenţa la un grup. Acolo unde politica intră pe uşă, justiţia pleacă, a mai afirmat Michnik.

Isteria aşa-zisei societăţi civile cu privire la decomunizare şi lustraţie — îmi pare rău că Michnik n-a adus vorba şi de aceasta din urmă — sunt pur bolşevice, căci sunt condamnări politice, neavând nimic în comun cu democraţia ori cu libertatea. Dar cine să priceapă acest adevăr elementar?"
 
Pleşu, partenerul de "şuetă" al lui Michnik la Ateneu(spun "de şuetă" pentru că, spre deosebire de polonez, Pleşu nu e capabil de dialog, lui îi place să se audă, iar dacă şi-a păpat la timp cremşnitul, toarce ca un motan despre orice!), comite un soi de "erată" la întâmplarea de la Ateneu, de acum două săptămâni, într-un mediu protector, la ICR, moşia lui Patapipi.  Şi ne spune el, din proprie experienţă, fără îndoială, de ce nu fac nimic "intelectualii" români.
 
"Mereu apare intrebarea: "De ce nu fac nimic intelectualii? De ce nu se implica?" Cand se implica, se spune: "Ce cauta, dom'le? De ce nu-si vad de treaba lor? De ce nu stau sa scrie carti? Ce cauta ei pe scena politica?
 
Nu mi se poate reprosa ca nu "m-am bagat". M-am bagat si la Ministerul Culturii, si la Ministerul de Externe, si la Cotroceni... unde nu m-am bagat? Asa incat pe forumuri sunt destui care, dupa fiecare articol, imi reproseaza cum am fost eu cu toate puterile. Si cu ce m-am ales?"


Păi, aşa cum arată întrebarea aia bolduită de mine, "intelectualul" român judecă implicarea doar în termenii pieţei: costuri-beneficii. Dacă nu se aleg cu nimic, la dracu se mai implică? Deşi nu se pot plânge că nu s-au ales cu nimic: Liiceanu s-a ales cu o editură, îşi pune curul când în Romeo, când în Siegfried, îşi dă pe fizic cu cosmeticale scumpe, şi, în general, îi merge bine. Patapipi s-a ales cu ICR, Pleşu nu nici el muritor de foame, şi lista poate continua. 


Întrebarea este: noi, românii, cu ce ne-am ales de pe urma "intelectualilor publici"? Că de pe urma lui Michnik polonezii s-au ales cu o democraţie oricum mai funcţională şi mai civilizată, şi cu un reper moral, un om care practică ce predică.  Mu ie cazul în Românica, cu Pleşu şi compania.


A, cu ceva tot ne-am ales: cu reproşurile lor. Noi suntem vinovaţi că ei nu se implică: nu-i înţelegem, şi ca atare nici nu-i merităm: "Eu ma indoiesc ca daca, prin absurd, noi am intra in politica si am candida la cine stie ce functie, am avea electorat. Nu. Asa cum simt eu electoratul roman dupa 20 de ani de experienta post-revolutionara, nu mi-e clar care-i sunt criteriile. Intr-o tara in care Dan Diaconescu ia 20% din voturi, mi-e frica sa ma prezint!"


În chip de concluzie la astea, un citat din Beranger: "Un om a venit la Ateneul Român, iar un număr de schelălăitori au crezut că tot universul se învârte în jurul augustelor lor prezenţe puchinoase, şi că totul e cu referire la onoarea lor, care trebuia salvată. De înţeles, n-au înţeles absolut nimic, dar măcar s-au băgat în seamă. "

2 comentarii:

Karakas spunea...

Plesu, Liiceanu si sugativele gen Patapipi sunt cei care l-au propulsat pe Basescu si sleahta lui de marlani. Cu ce credeau ca o sa se aleaga filozofii de cremeshnit de la Basescu in afara de mirlanisme? Pe bautorii de pipi si mincatorii de rahat ii inteleg insa...au din plin.

Fluieratorul spunea...

Oooo, Michnik, Pleasu si Liiceanu... Am vazut si eu simbata povestea, ach, mein Gott, m-am simtit chiar nasol, cred ca daca eram Adam Michnik ma ridicam si plecam. Romanii au de fapt o mare problema, la orice nivel: sint mult prea plini si preocupati de sine. Din pacate, s-a vazut asta la Liiceanu si la Plesu muuult mai tare in discutia asta cit in ultimii X ani la un loc. Oribil. In engleza le zice "full of shit".