luni, 21 februarie 2011

Chestii, socoteli




Întâi o socoteală: Egipt, probabil vreo 80.000.000, Libia, 5.853.000 locuitori, Tunisia, 10.846.000 locuitori, Algeria, circa 33.000.000 locuitori, Maroc, 32.000.000 locuitori, Yemen, 21.000.000, Kuweit şi  Bahrein vreo 4 milioane.  Una peste alta, vreo 190 de milioane de oameni care, în cazul în care ţările lor cad pradă haosului şi războaielor civile(Libia e deja acolo!), vor depinde clar de ajutorul internaţional. Situaţia se complică, dacă băieţii se apucă să se joace cu sondele şi conductele.


Va începe obişnuitul circ ipocrit al "donatorilor internaţionali", ce promit marea cu sarea, sume ameţitoare, şi care donatori, contra unor "mici favoruri", se vor ocupa ei de "reconstrucţia post-conflict". Cum s-au ocupat în Irak, în Afganistan, în fosta Iugoslavie, în Haiti, etc. Acum în ecuaţia "ajutoarelor" intră şi criza financiară şi a datoriilor publice din ţările donatoare. 


Cum vor justifica politicienii americani zecilor de milioane de oameni care sunt alungaţi din case, pentru că nu pot plăti ipotecile, care trăiesc cu bonurile de alimente date de guvern, care sunt şomeri, "generozitatea" faţă de arabi? Mai ales că nici până acum la New Orleans nu au fost finalizate lucrările de reconstrucţie, după uragan. Sau guvernele europene, cuprinse de febra austerităţii, febră care loveşte cam tot atâtea persoane care trebuie ajutate în ţările "revoluţionate".


E drept, sunt şi băieţi care-şi freacă lăbuţele fericiţi: cursul petrolului a luat-o tare în sus, peste 105 dolari barilul. Nici ăia care se ocupă de alimente nu-s deloc trişti: şi ei câştigă gras de pe urma "resurecţiei democraţiei".


O singură nedumerire: cum dracu se face că, în vâlvătaia din lumea arabă, doar Arabia Saudită e calmă şi zen?

2 comentarii:

Karakas spunea...

Cred ca sunt foarte ingrijorati, si regele si regimul in Arabia Saudita. Dar acolo e un regim de seici care o duc fantastic de bine, si din cite stiu, cetatenii acelei tari sunt destul de bogati.

Dar daca preturile la petrol o sa o ia in sus din cauza ca oala da in foc, atunci cred ca SUA si aliatii isi vor pune problema sa intervina militar in acele tari. Si sa vedem cum va reusi lumea occidentala sa controleze lumea araba.

Cineva sta cu chibritul aprins aproape de fitil...

pacos spunea...

Cineva a aprins deja fitilele, numai ca nu a tinut cont de faptul ca socotelile de-acasa nu se potrivesc ... Situatia din Egipt, Yemen sau Maroc nu cred ca poate fi comparata cu cea din Irak.

Am vazut zilele trecute emisiunea lui Piers Morgan, intervievat fiind Donald Trump. Si cred ca daca o asemnea emisiune ar fi avut loc in Romania, Trump ar fi fost imediat catalogat ca fiind un comunist. La un moment dat exact despre asta vorbea: despre generozitatea americanilor fata de arabi, in timp ce americanul de rand are mari probleme in a-si asigura traiul zilnic.

Un raspuns la nedumerirea dumneavoastra poate fi si asta: regele Fahd murit acum cativa ani. Abdullah, succesorul lui, n-a fost presat de nimeni si nimic in timpul tranzitiei de putere, mai ales ca omul conducea de facto de prin '96. La asta trebuie adaugat si faptul ca,aici sunt de acord cu cele spuse de Karakas, baietii aia chiar au dus-o si inca o duc bine.

Fără ură, dar cu îngrijorare, despre viitor.

  Văd că și Elveția dă târcoale NATO. Cică îi tremură anumite părți ale anatomiei de frica rușilor. Măi, să fie! Când dracu au dat năvală ru...